„Evanghelia apocrifă după Vameș și Fariseu”. Capitolul în care ucenicul află diferența dintre a fi bun și a fi drept

[traducere liberă dintr-o limbă moartă]

În ziua a zecea a lunii Tișrei, mă aflam la Templu împreună cu Învățătorul. Stăteam în umbra unei coloane și așteptam ca preotul de rând să tămâieze. Era încă devreme, poporul nu se adunase, numai un vameș fără somn se găsise să-și facă rugăciunile cu noaptea-n cap. L-am recunoscut de-ndată, chiar dacă el își ascundea fața. Un ticălos. Nu sunt nici câteva zile de când mi-a luat de două ori impozitul cuvenit pe turmele mele din Betabara.

N-a trecut mult timp și în Templu a intrat un fariseu. Pe el nu-l cunoșteam, dar părea un om bun și cu frica lui Dumnezeu. Cred însă că și el știa ce-i poate pielea vameșului, pentru că, trecând pe lângă acesta, s-a strâmbat cu dispreț.

Când fariseul a prins a se ruga, am tras cu urechea, recunosc, pentru că e bine să înveți cum se roagă un om drept.

Fariseul se ruga frumos, din Scripturi. Adonai, zicea el, oamenii s-au stricat de tot, s-au făcut lacomi, nedrepți, adulteri, eretici. Îți mulțumesc că nu sunt ca ei. Eu n-am călcat poruncile tale și nici nu le-am uitat. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuiala cuvenită. L-am hrănit pe cel sărac și l-am judecat cu dreptate pe aproapele meu, nu ca acest vameș nerușinat, care ne încarcă pe toți la impozite și acum încă are tupeul să vină înaintea ta, Adonai, de parcă a uitat că plata păcatului este moartea.

Tare mi-a plăcut asta cu plata păcatului. Cred că și Învățătorului i-a plăcut, pentru că l-am văzut întorcându-se spre fariseu. Vameșul, în schimb, se vedea de la o poștă că nu știe să zică nimic din Scripturi. Se aciuase într-un colț, cu nasu-n pământ, și se făcea că nu cunoaște pe nimeni, închipuindu-și că impresionează pe cineva dacă-și lovește pieptul și repetă ca un papagal, Doamne, fii milostiv mie, păcătosului, Doamne, fii milostiv mie, păcătosului. Dumnezeu nu bate cu parul, asta ar trebui să știe domnul vameș.

Cât mi-am zis și eu rugăciunile, cei doi au terminat și s-au dus în treaba lor.

– I-ai văzut? mă întreabă Învățătorul. Ce zici de ei?

– Ce să zic, Rabbi, fariseul e un om drept, dar hoțul acela de vameș mi-a făcut necazuri.

– Da’ de ce crezi tu că fariseul e om drept? se miră Învățătorul.

– Păi n-ai auzit? Mi s-a părut c-ai tras și tu cu urechea. Omu’ ține toate poruncile.

– Dragul meu, răspunse calm Învățătorul, rabinii cei mai înțelepți au numărat în Tora 613 porunci. Fariseul tău, unul din cei mai râvnitori, a reușit într-o viață să împlinească 280 dintre acestea. Mai exact 279, pentru că tocmai a încălcat una, judecându-și aproapele. Altceva?

– Postește de două ori pe săptămână, zic eu.

– Alții rabdă de foame tot anul.

– I-a hrănit pe săraci…

– Doar nu crezi că și-a rupt de la gură.

– Nu e un adulter, Rabbi, măcar cu asta trebuie să fii de acord.

Învățătorul clatină din cap.

– Unde erai la predica mea de pe munte? Te uitai după ciori. Oare nu v-am explicat că nu trupul, cât mintea voastră e adulteră? Că pe fratele tău îl omori cu un cuvânt mai degrabă decât cu o piatră? Că dreptate nu înseamnă ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, cum își închipuie fariseul tău, care se crede judecător? Ucenicule, nu ți-ai făcut temele…

Simțeam că Învățătorul are dreptate, dar ceva nu înțelegeam. La urma urmei, ce-ar fi vrut Învățătorul? Ca fariseul acela să nu facă nimic? Sau și mai bine, să calce Legea?

Dacă nu faci ce scrie, nu-i bine. Dacă faci ce scrie, iar nu-i bine.

– N-am zis asta, îmi citi el gândurile. Fariseul e un om bun…

Am sărit ca ars.

– Păi vezi, Rabbi, asta am vrut să spun și eu.

– Nu mă întrerupe, n-am terminat. Nu, tu n-ai spus asta. Tu ai spus că e un om drept.

Nu mai pricep nimic, sigur Învățătorul vrea să mă încurce.

– Păi, un om bun, Rabbi, nu e un om drept?

Învățătorul mă privi cu dragoste.

– Asta e cea mai mare ispită, ucenicule, să te crezi drept atunci când ești doar bun. Așa a gândit și fariseul tău. Oamenii sunt buni în multe împrejurări. Sunt buni când sunt fericiți, sunt buni când sunt sătui, sunt buni când le merge bine. Și oamenii fără Dumnezeu pot să fie buni. Însă asta nu-i face și drepți.

– Asta înseamnă, Rabbi, că nici o faptă bună nu mă face drept?

– Exact. Faptele bune te fac doar un om mai bun.

La cuvintele acestea, am privit temător în jur.

– Învățătorule, ai grijă ce spui! Dacă ne aud fariseii, am putea fi acuzați de erezie.

– Și ți-e teamă, ucenicule? Eu cred că te temi mai mult de acuzațiile lor, decât de erezie. Îți amintești ce-am spus odată? Când veți face toate cele poruncite vouă, așa să ziceți: suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. Înțelegi acum? Cu faptele bune, sunteți datori. Cu fiecare faptă bună, ești un om mai bun, ca atunci când, cu fiecare bănuț plătit, îți mai achiți o datorie. Cu toate faptele bune, dacă ar fi posibil să le împlinești, ai fi un om fără datorii. Dar nici măcar asta nu te-ar face drept.

– Și atunci, Rabbi? Te rog, nu mă mai fierbe. Ce anume mă face drept? Vreau să fiu drept.

Învățătorul zâmbi.

– Am să-ți răspund și la asta. Dar nu mi-ai spus nimic de vameș. Cum ți s-a părut vameșul?

– Ce să mai zic acum, Învățătorule? După cum le întorci pe toate, parcă nu mai am curajul să afirm nimic. Am să zic pe dos, poate că de data asta nimeresc. Vameșul era și el… om bun.

– Greșit, ucenicule! Te grăbești. Ți-am spus că oamenii buni fac fapte bune. Vameșul acela e un hoț…

Am respirat ușurat.

– M-ai liniștit, Învățătorul. Am vrut și eu să zic că…

– Iar mă întrerupi. Vameșul e un hoț, dar astăzi s-a întors la casa sa ca un om îndreptat.

– Și ce l-a îndreptat așa peste noapte? Mai zilele trecute mi-a luat de două ori banii cuveniți.

– Așa e, te-a furat. L-a furat și pe fariseu. V-a furat pe toți. Dar i-am plătit eu toate datoriile, pentru că m-a rugat. În timp ce fariseul tău, care se crede drept, mai are, stai să calculăm, 613 minus 279, 334 de porunci de îndeplinit. Vameșul, în schimb, m-a rugat să-i ispășesc eu toată datoria. Sper că nu ai nimic împotrivă. Dacă-ți datora ceva, am să-ți plătesc.

Și învățătorul duse în glumă mâna la cingătoare.

– Rabbi, nu e nevoie, m-am bâlbâit eu. Acum înțeleg. Vrei să spui că a fi bun e o datorie, iar a fi drept este un dar. Dreptatea nu înseamnă faptele noastre bune, ci mila lui Dumnezeu. Totuși… nu te-am văzut vorbind cu el. Când ți-a cerut să-i răscumperi datoriile?

– Dar ai zis că ai tras cu urechea.

– Așa am făcut. Însă n-am auzit decât „milostiv fii mie, păcătosului”…

­– Hm! Bag de seamă că nici greacă nu mai știi cum trebuie. Ce faci în ultima vreme? „Fii milostiv” a zis vameșul? Ia mai gândește-te o dată.

Mă străduiam să înțeleg unde bate Învățătorul.

­– Hilasthēti moi tō hamartō… Nu așa se ruga?

– Așa. Și ce verb avem aici?

Hiláskomai, Rabbi.

– Păi, ce-ți spune ție verbul ăsta? Hai, gândește-te la Scripturi. Într-o vreme, erai numai cu Septuaginta în mână. Ce-ai citit în Levitic? Poftim, ți-am dat mură-n gură.

– Da, Rabbi, îmi aduc aminte foarte bine. Numai că diateza…

– Lasă acum diateza. Ce știi despre hiláskomai?

– E verbul folosit în Levitic atunci când preotul aduce o jertfă pentru răscumpărarea păcatelor poporului. Când îl „împacă” pe Adonai cu jertfe. De fapt, chiar asta și înseamnă, a-l împăca pe Dumnezeu printr-o jertfă. Unii cărturari l-au tradus „a ispăși”, dacă nu mă înșel.

– Bravo, încuviință Învățătorul, îmi place că mergi la duh. Litera ucide, să ții minte asta. Tu însă ai prins o conotație importantă: jertfa. Acum înțelegi ce a cerut vameșul? O jertfă de împăcare. Nu doar milă, ci, mai mult, răscumpărare și ispășire: „Doamne, fii ispășitorul meu prin jertfă.” De aceea…

– Știu! De aceea ai spus că s-a dus îndreptat la casa sa. Pentru că jertfa ta, Învățătorule, îl va face drept.

– În sfârșit, m-ai întrerupt și tu când trebuie… Așa e.

– Cred că m-am dumirit. Dacă acuma m-ar întreba cineva ce s-a întâmplat în această dimineață la Templu, aș ști ce să-i spun. Un vameș și un fariseu au intrat să se roage. Fariseul e un om bun, dar se crede drept – aici e greșeala sa. Se laudă cu faptele bune, dar acestea nu sunt decât datoriile unei slugi credincioase. Îl disprețuiește pe vameș pentru lipsa faptelor bune. O slugă datoare judecă o altă slugă datoare. Dar greșeala cea mai mare, greșeala fundamentală a fariseului este că el nu cere dreptatea de la Dumnezeu. El crede că deja o posedă. Nu cere jertfa ispășitoare. În vremea asta, vameșul se căiește. El știe că e un om rău, iar asta e deja extraordinar. El știe că nimic nu-l mai poate salva, decât jertfa ispășitoare care să-i răscumpere toate datoriile. De aceea, nu-i ajunge să spună „miluiește-mă”, el cere mai mult, „fii răscumpărătorul și ispășitorul meu prin jertfă”, cere totul. Nu e un om bun, dar e un om drept. Așa e, Învățătorule?

– Pe-aproape, zâmbi el. Ai uitat ceva. „Plata păcatului este moartea”, acesta e singurul lucru drept pe care l-a spus astăzi fariseul în rugăciunea sa. Însă nu moartea păcătosului, ci, de-acum înainte, moartea Fiului Omului, care a venit să achite plata păcatului.

Când a spus aceste cuvinte, mi s-a părut că Învățătorului îi tremura glasul. Atunci m-am aruncat la picioarele lui:

– Doamne, te rog să plătești și datoriile mele, așa cum și eu voi ierta datornicilor mei! Vameșul nu-mi mai datorează nimic. Nimeni nu-mi mai datorează nimic. De astăzi, sunt și eu un om drept.

– Așa e, mă privi el cu dragoste. De-acum înainte, tot ce-ți mai rămâne de făcut este să fii și un om bun.

[Aici urma un fragment, care, din păcate, s-a pierdut; după unele surse, ucenicul îl întreba mai departe pe Învățător dacă are vreo semnificație faptul că toate aceste lucruri, cu vameșul și cu fariseul, se petrec pe 10 ale lunii Tișrei.]

Advertisements
This entry was posted in Erminii eretice. Bookmark the permalink.

53 Responses to „Evanghelia apocrifă după Vameș și Fariseu”. Capitolul în care ucenicul află diferența dintre a fi bun și a fi drept

  1. MariS says:

    Tare binie că nu s-o pierdut manuscrisu’ cela! Îmi pare frumos scris, iar limba ceia, hmm, io n-o văd deloc .. moartă! E chiar incredibil de .. vie!
    Mulţumiri .. traducătorului .., părinte!

  2. Mara M says:

    Bun,lectia despre ,,drept,, am inteles-o,ramane s-o si aplicam…Lipsesc foile la lectia ,,BUN,,! banuiesc ca trebueste sa punem mana la munca si sa aflam fiecare pe pielea lui! 🙂

    • Ioan-Florin says:

      Eu am aici o dilemă. Încă nu știu sigur ce vreau: vreau să fiu bun sau vreau să-mi mântuiesc sufletul ?? 🙂 Că m-am zăpăcit de tot cu atâtea apocrife…

      • Mara M says:

        Aaaaa,ca mi-am amintit,daca m-am gandit un pic,am gasit unul BUN…ENOH-cel ridicat la cer!..” Enoh..a umblat,cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai vãzut, pentru cã l-a luat Dumnezeu.”(Gen. 5:24).

  3. Mara M says:

    Nu stiu sa definesc ,,bun,, …nu inteleg cuvantul bun,nu-l recunosc in viata de zi cu zi.daca ar trebui sa scriu un eseu despre acest cuvant ,ar fi singurul la care as pica examenul scris!Am o problema cu acest cuvant,una de intelegere personala..pentru ca-l caut si nu-l gasesc,pentru ca nu stiu ce inseamna!..Ma refer la viata mea reala,este o coordonata care-mi lipseste,nu stiu unde s-o incadrez…complicat…

    • liviudrugus says:

      Pentru mine, bun înseamnă adecvat, armonios, echilibrat, tihnit. Între cine și cine, între ce și ce trebuie să existe adecvare, armonie, echilibru, tihnă? Între scopuri (finalități) și mijloace (instrumente, intermediari între persoană/ persoane și scopurile lor). Oamenii au liberul arbitru de a-și stabili scopuri. Este adevărat, este foarte greu să știi cu adevărat ce vrei și mai ales să știi dacă ai cu ce atinge acel scop. Scopurile iluzorii, fanteziste sunt/ trebuie alungate din start. Rămâne să ne asumăm posibilitatea reală a atingerii unor scopuri, precum și consecințele ce vor urma după. Scopurile sunt nu doar ale noastre, ci și ale altora. Scopul vameșului este de a fura, iar consecința faptei sale este că este detestat de toți, necrezut de nimeni, izolat și… spășit doar în fața lui Dumnezeu. Scopul vameșului contravine scopurilor pe care le au cei pe care îi jefuiește sistematic. Cum pot fi armonizate scopurile furului cu ale furatului, ale călăului și ale victimei? În planul fizic, strict uman armonia nu poate apărea. Cel puțin atât timp cât nu intervine un alt mijloc(itor) în această ecuație: învățătorul, cel care știe să aline, să plătească celor păgubiți, să explice, să exemplifice. Cu acest mijloc(itor) lucrurile încep să se armonizeze. Evident, nu toate scopurile persoanelor pot fi armonizate. Nu-mi pot imagina o lume fără conflicte, fără scopuri concurente, contrare chiar. Dar a face apel la cât mai multe mijloace pentru a atenua aceste contrarii este calea către armonie. Divinitatea poate fi implicată/ solicitată/ rugată să rezolve, dar concret vorbind, doar oamenii pot aplica șansele oferite de Dumnezeu (care dă, dar nu bagă în traistă). Sper că n-am confuzat mai mult nedumerirea legată de ce este ”bun”…

  4. MariS says:

    Posibil ca aici să fi nimerit chiar un fariseu bun, deşi urmărirea şi condamnarea la moarte a lui Iisus de către farisei şi cărturari nu prea arată a veni din bunătate. Totuşi, distincţia între bun şi drept e binevenită.

  5. constantinprodan says:

    Părinte Florin, ne trebuie si restul “traducerii”!
    Iar fariseul din această apocrifă îmi aduce aminte de un dialog:
    “-Te rogi mult lui Dumnezeu, Sonia?
    – Ce-aș fi fără Dumnezeu? șopti ea cu tărie…”

  6. MariS says:

    [Aici urma un fragment, care, din păcate, s-a pierdut;…]
    S-a găsit, părinte, doar o parte, era mai la fundul sacului ..
    [traducere liberă dintr-o limbă alambicată]

    În ziua a doişpea a lunii Tișrei, mă aflam pe Muntele Măslinilor împreună cu Învățătorul. Mestecam o măslină ca să-mi amăgesc foamea (ciunga se va inventa abia peste vreo două mii de ani!) la umbra unui copac și aşteptam ca şi ceilalţi ucenici să se trezească. Era încă devreme, poporul nu se trezise, numai un vameș fără somn se găsise să-și facă plimbarea cu noaptea-n cap. L-am recunoscut de-ndată, chiar dacă el era la mare distanţă de locul unde ne găseam noi. Un ticălos. Dar iată că la un moment dat apar din senin, probabil stând pitiţi după vreo stâncă, trei bandiţi. Îl bat bine cu ciomegele şi îi fură toţi banii, lăsându-l în drum pe bietul vameş, mai mult mort decât viu . Am vrut să sar imediat în apărarea lui, dar Învăţătorul mi-a făcut semn să stau jos şi să am răbdare.

    N-a trecut mult timp și pe cărare a apărut un fariseu. Mergea drept, cu o ţinută gravă, purta filacterii late şi o cărţulie sub braţ. Se oprea din când în când, ridica mâinile în sus, rostea cu glas tare câteva cuvinte, apoi îşi continua drumul. Şi numa’ ce dă cu ochii de vameş. Cred că și el știa ce-i poate pielea vameșului, pentru că, trecând pe lângă acesta, s-a strâmbat cu dispreț.
    ………………………………………….
    No, atâta o fo’, da’ să vede cu ochiu liber că e acelaşi autor! Poate alţii or să mai găsească şi continuarea … continuării, cine ştie?

  7. Ioan-Florin says:

    🙂 Asta e un fel de apocrifa apocrifei…

  8. Daniela Livadaru says:

    Frumoasa apocrifa … si adanca… Multumim!

  9. Intrebare:eu stiam ca evanghelia apocrifa nu este recunoscuta de biserica si mai are si erezii? asa e?

    • Ioan-Florin says:

      Aveți dreptate, evangheliile apocrife nu sunt canonice pentru Biserică. Unele conțin erezii, dar altele conțin elemente care au fost preluate în tradiția Bisericii. De exemplu, imaginea animalelor de la ieslea în care s-a născut pruncul Iisus e dintr-o evanghelie apocrifă. Însă învățătura creștină se întemeiază pe evangheliile canonice.

  10. Adelina says:

    Interesantă modalitate de a predica! Foarte profund mesajul dar și explicit în același timp. Se poate citi mereu…mereu…
    …dar iată pilda aceasta și fără cuvinte…http://www.youtube.com/watch?v=sdVTMrFYBx4#t=0

  11. Cristiana says:

    Doamne ajuta! Parinte Ioan, ma iertati de la abaterea comentariului. Stiti daca sunt explicatii sau trimiteri la capitolul, mai exact pasajul din Iov: 41, 4 (dupa Biblia IPS Anania): ,,Ma voi rosti asupra-i si’n veac voi milui/ cu logosul puterii pe cel cu el intocmai.”?

    Va multumim din suflet pentru ceea ce ne impartasiti aici pe blog! 🙂

    • Ioan-Florin says:

      Nu știu să vă spun trimiteri exacte la interpretarea versetului Iov 41,4. Tot ce pot să vă spun este că, în această formă, el apare numai în Septuaginta (Biblia greacă). În Septuaginta Polirom/NEC este tradus astfel: „Nu voi tăcea din pricina lui / Și cuvânt de putere se va milui de cel asemenea lui”.
      Un comentariu la Iov după Septuaginta are Sf Ioan Gură de Aur (Comentarii la Iov, editura Doxologia). Ați mai putea găsi referințe în colecția Ancient Christian Commentary on Scripture (volumul despre Iov) sau în colecția Anchor Bible (unele volume au referințe și la versiunea Septuagintei). Eu nu le am la îndemână, ca să verific acum.

  12. Cristiana says:

    Va multumesc pentru raspuns!

  13. Până la urmă e greu să evităm poziția fariseului. Are și el dreptatea lui, fie ea și parțială. Cine poate mai mult? Scorul e de vreo 279 la trei sute și ceva, după cum îl măsoară talmudiștii. Nu vi se pare bun? Ia, care poate mai mult să ridice două degete și să se înființeze aici, ca să-l vedem. Ne-am obișnuit să dăm cu pietre în fariseu până, săracul de el, rămâne lat. După ce l-am linșat plecăm mulțumiți și împăcați cu sine, că noi suntem smeriți și am făcut ceea ce se cuvenea să facem. Hai să-l ascultăm însă și pe el.
    „Cât de mult să mă neg pe mine însumi, cât să-mi ascund meritele reale? E de bun simț, totuși nu fur, nu dau în cap, respect cât de cât regulile de conduită. Dacă nu eram eu și alții ca mine țara asta s-ar fi dus de mult pe râpă. Am și eu scăpările mele, recunosc cinstit, dar arată-mi pe unul care nu le are și eu îl mănânc. Cel mai mare defect al meu e că mereu îmi ies din fire când văd toată șleahta asta de hoți care au pus mâna pe țară și ne fură avutul nostru al tuturor, își bat joc de noi, de neamul nostru, de tradiții și de tot ce e bun pe pământ. E preferabil să punem în față borfașii, interlopii ăștia care de douăzeci și patru de ani tot sug sângele poporului? Nu-mi spune că cum vine unu din ăsta și zice „Doamne miluiește-mă”, îmi și ia fața! Că Dumnezeu îl preferă pe el că este, vezi Doamne, smerit! Păi atunci eu ce mă fac? Munca mea, onoarea, cinstea, respectarea poruncilor, toate nu fac nici cât o ceapă degerată în fața unui „Doamne miluiește”? Normal că mă scot din sărite hoții și borfașii, mai ales când sunt și în fruntea țării. Au parte de tot disprețul meu, le spun asta cu toată sinceritatea, cu toată tăria, drept în față și fără rușine. Încă odată: rușine să le fie lor. Iar dacă Dumnezeu îi preferă pe ei, pentru un firav „Doamne miluiește” spus când văd că răul din ei dă pe dinafară, în dauna noastră, a oamenilor cinstiți și mândri de munca lor, atunci nu-mi trebuie un asemenea Dumnezeu.”
    Cine vrea să-i răspundă fariseului pentru că nu gândește ca el, să vină s-o facă!

    • Ioan-Florin says:

      Paul, eu cred că nu înțelegi parabola. Evanghelia spune așa: „Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți, a zis pilda aceasta ” etc. Parabola acuză nu faptele bune ale fariseului, ea acuză: 1) credința fariseului că aceste fapte te fac drept înaintea lui Dumnezeu și 2) disprețul fariseului față de un nenorocit care se pocăiește. Fariseul din parabolă nu se referă la vameși în general, ci la „acest vameș” care tocmai își regreta faptele… Aici e miezul parabolei. Ea urmărește să reabiliteze nu meseria de vameș 🙂 , ci pocăința vameșului. Dumnezeu nu îl preferă pe vameș, cum spui tu, pentru că este „smerit”, ci îl preferă în clipa aceea pentru pocăința sa sinceră.
      Extrapolarea de la fariseu la canaliile politice care ne conduc este forțată, pur și simplu pentru că, spre deosebire de fariseu, aceste canalii (și le zic politice, nu umane 🙂 ) nu pot spune „nu sunt lacom, nu am răpit oamenilor nimic, nu sunt nedrept” etc. În realitatea de azi, vameși care se pocăiesc mai găsești, dar tocmai fariseii sunt foarte rari..

      • Ba cred că am înțeles-o! Aici nu vream să îl justific pe fariseu, ci să dau 1) cea mai bună justificare pe care și-ar da-o fariseul ca să-l poată judeca pe aproapele său și 2) să explic că foarte des ne aflăm în poziția fariseului și gândim la fel ca el. Am vrut doar să actualizez puțin discursul pe care l-ar ține astăzi, socotindu-se, în vremea noastră, la fel de îndreptățit ca în parabola Mântuitorului.
        Iar finalul comentariului meu era o invitație care să demonstreze că fariseul se înșală. Eu chiar am făcut-o, dacă vă interesează o să v-o arăt.

  14. Razvan says:

    (apocrifa de casa, tartinabila…)

    ” 8. Bun sau rau, fii doar atent sa nu te ajunga judecata oamenilor, cat esti printre ei
    9. Cat despre judecata de dincolo, fii destept si ai grija sa te caiesti la momentul potrivit, cum a
    facut si hotul de pe cruce
    10. Ca drept vei grai si drept vei fi socotit
    11. Chefuieste toata viata, daca doar atat te duce mintea, ca si acel fiu ratacitor
    12. Dar nu uita sa te intorci la un moment dat acasa
    13. Ca mare bucurie vei face, si uitate vor fi derapajele”

    apocrifa asta-i de belea, Parinte! dar am niste probleme cu textul asta descoperit aiureansertar: cum stii cand e momentul potrivit ca sa te caiesti si se mai pune daca e programat?
    si de cate ori ai voie sa pleci si sa te intorci, ca sa fii iertat? sau functioneaza doar o data, a doua oara nu mai taie nimeni vitelul cel gras pentru tine?
    si ma mai intreb, daca Iuda si-ar fi cerut iertare…

    • Ioan-Florin says:

      „ ai grija sa te caiesti la momentul potrivit” + „cand e momentul potrivit ca sa te caiesti?”

      Momentul potrivit e chiar atunci când ai greșit. Nu mai aștepta nici o secundă. Părinții așa spun: ai căzut? ridică-te! Ai căzut iarăși? Ridică-te iarăși! Pentru că așa cum te va găsi sfârșitul, așa vei fi judecat. Or nu știi când vine acest sfârșit.
      Așa e și cu „plecările de acasă”. Întotdeauna ești așteptat să te întorci. Dar tu nu te baza pe asta, pentru că nu știi ce se poate întâmpla cu tine pe drumurile pe care rătăcești, până să apuci să te-ntorci acasă.

  15. MariS says:

    E diferenţa dintre devierea de-a dreapta faţă de devierea de-a stânga. Vameşul era păcatos, deci deviere de-a stânga, fariseul se credea drept şi dispreţuia pe vameş, deci deviere de-a dreapta. Din devierea de-a stânga poţi să-ţi revii, prin recunoaştere şi pocăinţă, dar din devierea de-a dreapta aproape niciodată şi asta dintr-un motiv foarte simplu: nu te vezi în greşeală. Cel deviat la dreapta e întotdeauna sigur pe el, e sigur pe cunoaşterea lui şi se consideră învăţător şi călăuză celorlalţi. Călăuză oarbă, desigur.

  16. Andreea B says:

    @Razvan: Dumnezeu nostru, este Dumnezeul milei. Eu asa Il cunosc. Mai este si Dumnezeul iubirii. E si Dumnezeu drept. Dar si Iuda putea sa se mantuiasca. Cainta, parerea sincera de rau, il salvau. A ales sa greseaca si in loc sa aleaga mai apoi cainta, parerea de rau…ce a facut? a ales sa moara. Vesnic. SUnt aproape sigura, ca suntem multi care, de multe ori, il vand pe Dumnezeu, in feluri si chipuri. Cred ca ne iarta, daca ne pare rau si ne caim… Sigur, greseli mici sau mari facem toti. Importanta e atitudinea de dupa. Ce faci? o lasi asa? treaca-mearga de la mine? sau te mobilizezi si lupti…

    • Razvan says:

      da…nu putem stii pana la urma cum face Dumnezeu alegeri; putem avea insa credinta ca orice va face, va fi drept! probabil ca ceea ce la El e drept, nu
      e neaparat si milostiv dupa mintea noastra, cam la fel cum bun nu e totuna cu drept, dupa cum zice parintele Ioan si Invatatorul). adancimi greu de patruns.

      cum putem compara care din ei a avut inima mai franta, constiinta mai grea pentru pacatele facute: vamesul sau iscarioteanul?
      desigur, pacatele lor sunt diferite ca importanta si ca gravitate. Insa amandoi s-au cait…frica de pedeapsa si disperarea la vames s-a tradus cu “bataia pieptului”, la Iuda doar textul de la Matei ne zice sec dar interpretabil “s-a cait”! Tragem concluzia ca nu suficient cat sa induplece pe Dumnezeu, din moment ce nu a fost strafulgerat de vreo revelatie, si nici un inger n-a aparut brusc sa-l retina de la gestul sinucigas.
      Oare Iuda o fi stiut vreun moment ca devenise instrumentul implinirii profetiei vechiulul testament? Oare ce e in sufletul lui acum, cand se parpaleste la flacaruie sau dardaie cu picioarele in vreo baltoaca de iad, revazand “over and over again for ages” filmul tradarii? (scuze, imaginarul meu sarac atat poate da despre iad)
      e rezonabil sa ne gandim ca acum probabil stie exact ce lucru teribil a facut si ca asa a FOST scris…pana unde se merge cu predestinarea? noi ortodocsii nu credem in destin, si totusi…aici (si inca in alte cateva ocazii) punem degetul pe el, ne folosim la maxim de aceasta notiune, de profetii… dar asta e alta discutie 🙂
      deci, daca Iuda stie toate lucrurile astea, iti dai seama in ce dilema cumplita se zbate el in momentul asta? dincolo de cainta lui care trebuie sa fie sfasietoare…pentru el cine se roaga? nu e si el un suflet care sa merite iertare? e Iuda mai pacatos decat Adam, care a pierdut toata omenirea, care daca vrei -logic vorbind- a fost responsabil si de “stricaciunea” lui care l-a facut sa vanda pe Hristos? si totusi, dupa cum spun Sfintii Parinti, Adam a fost mantuit de Hristos…

      caile Domnului…nestiute

      • Ioan-Florin says:

        Dragă Răzvan, ne scrii despre atât de multe, încât eu unul nici nu știu la ce să-ți răspund.. Nici nu știu dacă știu să răspund la toate 🙂 . Am să le iau pe cele mai importante.
        1) „Căința”. Căința nu înseamnă (numai) părere de rău. Cuvântul grecesc „metanoia” înseamnă „schimbare”, „convertire”. Căința care nu e urmată de schimbare, de convertirea sufletului, nu e căință. Părerea de rău că „am vândut sânge nevinovat” (Iuda) nu e totuna cu o pocăință asumată. Iuda ar fi trebuit să meargă în urma crucii lui Iisus, nu la spânzurătoare. Ar fi trebuit să îi ia apărarea în pretoriu, înaintea lui Pilat.
        2) „pana unde se merge cu predestinarea?”
        Nu confunda „predestinarea” (eu nu cred că există) cu „preștiința” (atotștiința) lui Dumnezeu. Profețiile nu l-au predestinat pe Iuda să-l vândă pe Iisus, ci doar au anunțat ce se va întâmpla. Uite, o comparație cu o furnică urcând pe trunchiul unui copac. Tu, un privitor din afară (un profet), știi foarte clar toate posibilitățile pe care le are furnica: o poate lua pe ramul din stânga, sau pe ramul din dreapta, sau în sus etc. De asemenea, dacă ai avea inteligența să înțelegi rațiunile unei furnici, ai ști că, la un moment dat, o va lua pe ramul din stânga, apoi pe creanga cu muguri, apoi că va întâlni un obstacol și o va coti la dreapta etc. În cele din urmă, un privitor perfect va ști unde ajunge furnica. Dar asta este preștiință, nu predestinare, pentru că nu tu i-ai hotărât furnicii drumul, tu doar l-ai cunoscut și l-ai anticipat.
        Lumea însăși a prefigurat drumul lui Iuda și răstignirea lui Iisus.
        3) „ pentru Iuda cine se roaga? ”
        Nu știu cine se roagă pentru el, dar știu sigur că Iisus a murit pe cruce și pentru Iuda. Asta e cel mai important!

        • Razvan says:

          multumesc Parinte, pentru rabdare si intelegere. ce imi spui e foarte important pentru mine. cumva cu ajutorul tau, probabil ca o sa ajung sa ma impac si cu Adam…sa inteleg cateva fleacuri…paza la copacul vietii (nu pare un nonsens ca lui Dumnezeu sa ii fie teama de imortalitatea oamenilor? sau tot pe noi vroia sa ne fereasca, altfel n-am mai fi iesit la pensie niciodata :)). daca aburitu’ ala de Adam ar fi mancat mai intai din copacul vietii (s-a grabit el sa afle cunoasterea, caz in care “curiosity killed not only the cat, but…all of us”) . si daca i-ar fi cerut frumos, oare Dumnezeu dragutul i-ar fi dat de buna voie din fructele mai sus numite?

          apropo de comparatia ta cu furnica (superba dealtfel) e un astrofizician foarte celebru Micho Kaku, si el foloseste cam acelasi exemplu cu furnica vs. om, ca sa descrie o diferenta de perceptie (foarte posibila dealtfel) a omului despre eventualele civilizatii extraterestre…

          daca iti face placere si ai timp:

          Doamne, ajuta

  17. Alin-Cristian says:

    Felicitări pentru intrepretarea inteligentă a Parabolei! Este o abordare de genul “teologie a terțului exclus” care scapă unei exegeze grăbite a unei minți care pendulează doar dialectic între pereții albi-negri ai logicii obișnuite… Este un tâlc și în expresia “rău da′ bun”…cu rezonanțe în această parabolă și mai ales în această manieră de decriptare a textului…

  18. Vaisamar says:

    Reblogged this on Vaisamar and commented:
    O postare care mă pune pe gânduri. Mă întreb dacă în Rom. 5:7 (μόλις γὰρ ὑπὲρ δικαίου τις ἀποθανεῖται· ὑπὲρ γὰρ τοῦ ἀγαθοῦ τάχα τις καὶ τολμᾷ ἀποθανεῖν Apostolul Pavel nu consideră cumva că de la „drept” la „bun” e o progresie.

    Mă mai întreb (din curiozitate genuină, nu din gicăcontrism) ce înțelege românul obișnuit când citește că „Vameșul e un hoț, dar astăzi s-a întors la casa sa ca un om îndreptat”. Ce sinonime ar da pentru „îndreptat”? În limba română curentă folosim acest verb la propriu („gardul a fost îndreptat”) sau la figurat („Vameșul și-a îndreptat apucăturile”).

    • Ioan-Florin says:

      „Mă mai întreb (din curiozitate genuină, nu din gicăcontrism) ce înțelege românul obișnuit când citește … ‘om îndreptat’ ”

      Da, era mai corect „îndreptățit”, ceva în genul ăsta – dar era oare mai lămuritor? (chiar dacă „gard îndreptățit” încă n-am văzut 🙂 ).
      ”Îndreptatul” ăsta de la dikaioo mi-a dat mari bătăi de cap și la Septuaginta. Acolo am propus (și a fost acceptat în Glosarul tehnic obligatoriu) „îndreptățit” – deși nu mor nici după această echivalare. Dar n-am alta, decât perifraze (care ar putea fi ușor contestate). Chiar, Manu, tu cum ai traduce aici?
      Engleza are avantajul unui „justified” firesc, dar în română „s-a justificat” sună tare aiurea, aproape sinonim pentru „scuzat”, „explicat”. (Totuși am văzut în YLT „declared righteous”, ceea ce e mai ok).
      Acuma , ca să mă scuz cu de-a sila, și când spui „gardul a fost îndreptat”, presupui un observator, un punct de referință (NLT chiar simte nevoie unui „justified before God”). Poftim: vameșul s-a întors la casa sa ca un gard îndreptat în ochii lui Dumnezeu. 🙂

  19. MariS says:

    Hmm .. bună observaţia, Vaisamar. O să pun şi eu un comentariu dacă doriţi şi părerea unui prost. Dacă nu, nu.

  20. Alin-Cristian says:

    Da, tocmai asta-i, Liviudrugus…Mintea ascuțită a “terțului exclus” a spart aristotelic straturile și a ajuns cu ajutorul “terțului inclus”… la miez((()))…sau la “terțul ascuns”(vezi Basarab Nicolescu)…Este vorba, da și de conceptul de “complementaritate contradictorie”, reiterat de Ștefan Lupașcu, care operează și în acest gen de aboradare cu “terți”…

  21. Ioan Joldes says:

    Reblogged this on .

  22. MariS says:

    Eu înţeleg mai simplu: fariseul a venit la întâlnirea cu Dumnezeu ca un om ‘drept’, adică fără păcate, dar a fost întors ne-îndreptat, nepocăit, ‘cocoşat’ de păcatul mândriei, pe când vameşul a venit ca un om ‘ne-drept’, adică apăsat de multele păcate, dar prin pocăinţa sinceră a fost întors ‘îndreptat’, adică povara i-a fost luată din spate. Venind ‘cocoşat’ a plecat ‘drept’, iar celălalt invers. Dar mai mult ca sigur că greşesc, aşa că luaţi varianta părintelui.

  23. Aşa ziceţi dumneavoastră, că era în data de 10 Tişri?… 😀

    Şabat şalom!

  24. MariS says:

    @Vaisamar: Mă întreb dacă în Rom. 5:7 (μόλις γὰρ ὑπὲρ δικαίου τις ἀποθανεῖται· ὑπὲρ γὰρ τοῦ ἀγαθοῦ τάχα τις καὶ τολμᾷ ἀποθανεῖν Apostolul Pavel nu consideră cumva că de la „drept” la „bun” e o progresie.
    Rom.5:7. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară.

    Aici ‘drept’ cred că se referă la omul care respectă legea. Adică legea veche. Iar ‘bun’ este omul care respectă legea nouă. Adică legea iubirii. De aici gradaţia. În Luca 18:
    19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.
    ne apare că a fi bun este imposibil pentru om. Adică a fi bun e un dar de la Dumnezeu. Şi a fi drept e tot un dar de la Dumnezeu. Care dar e mai mare? Vă las pe dvoastră să stabiliţi. Pe mine mă depăşeşte.

  25. 2c4me says:

    Nu-s in lupta cu pacatul / Am fost mort si rastignit / Ingropat in aluatul / Credintei Celui sfintit / Sunt insa in lupta vietii / In armata Mielului / Sa alung lupii tristetii / Din umbra miselului / Nu-s in lupta cu Neghina / Veche moarta aici Jos / Negativa, rea ca vina / Unui templu pacatos / Sunt insa-n lupta strabuna / A credintei pe Pamant / Care duce Vestea Buna / Si creste prin Duhul Sfant

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s