Noapte bună, copii din Belgia! Basm belgian.

A fost odată ca niciodată o fetiță din Belgia care avea un cățel. Într-o zi, fetița s-a îmbolnăvit foarte tare, iar părinții ei au dus-o la spital. După ce a consultat-o, doctorul a clătinat din cap.

– Îmi pare rău, le spuse el părinților, nu pot face nimic, fetița voastră are o boală incurabilă. Dar, dacă doriți, ați putea să o eutanasiați. Ne ocupăm noi, nu vă costă nimic.

Și privi spre fetița care se juca liniștită cu cățelul.

– Ce zici, puișor, ai fi de acord?

Copilul se uită bănuitor în ochii doctorului.

– Da’ nu mă doare?

– Nu, nici vorbă, spuse hotărât doctorul. O-nțepătură, uite-așa.

Și o ciupi ușor de mânuță, făcând din ochi părinților.

– Nu sunt de acord, interveni tatăl fetiței. Adică, vreau să spun, poate ar fi mai bine să-i prelevați organele sănătoase. Ar putea fi salvate alte vieți, nu-i așa, draga mea?

– Știu și eu, răspunse mama, sorbindu-și copilul din ochi. Parcă n-aș vrea să-i dau chiar organele. Dar mă gândesc, domnule doctor, n-ar fi posibil să o congelați, pentru experimente?

Doctorul lăsă privirea în jos.

– Doamnă, vă înțeleg durerea, dar îmi cereți ceva imposibil. Cercetările științifice nu se fac pe cadavre congelate. Pe urmă, murmură el, suntem și noi oameni, înainte de a fi medici…

– Iertați-ne, domnule doctor, interveni iarăși tatăl, durerea e mare, de aceea nu știm ce vorbim. Atunci, să rămână eutanasierea.

Își mângâie fetița pe cap.

– Da, puiuț?

Fetița îl aprobă cuminte.

– Mai rămâne o problemă, spuse doctorul. Cum doriți? O cremăm sau o îngropăm?

– Bună întrebare, observă tatăl. Să o întrebăm tot pe ea. Ce zici, puișor, după ce te eutanasiem, ai vrea să te ardem sau să te-ngropăm?

Fetița se gândi un pic.

– Da’ n-ați putea să mă prefaceți într-o jucărie?

– Ce jucărie? se miră doctorul.

– Un os de jucărie, zise fetița, și arătă spre cățel.

Izbucniră cu toții în râs. Mama își îmbrățișă copilul, iar tatăl îi ciufuli în joacă bretonul blond. Doctorul privi cu admirație acest tablou al unei familii brave.

– Uite, de-asta iubesc eu copiii! Numai ei pot să spună lucruri atât de trăsnite.

Și așa au eutanasiat-o pe fetiță, cățelul a primit drept compensație un os de jucărie, iar părinții și doctorul au rămas prieteni și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și poate mai trăiesc și astăzi, dacă nu s-o fi deschis pământul sub ei, să-i înghită de vii.

Advertisements
This entry was posted in Dogville. Bookmark the permalink.

131 Responses to Noapte bună, copii din Belgia! Basm belgian.

  1. Ioan-Florin says:

    Parlamentul Belgiei a aprobat (cu o largă majoritate!) legea privind eutanasierea copiilor care suferă de boli incurabile. Parlamentarul care a inițiat această lege este de profesie medic chirurg – (nu că asta ar mai conta prea mult, dar așa, ca idee despre profilul unui monstru).
    Legea urmează să fie promulgată în câteva săptămâni. Asta înseamnă că un minor suferind de o boală intratabilă, în faza terminală, de exemplu, cancer, poate cere (dar mai corect: poate fi persuadat să ceară) să fie eutanasiat, „cu acordul părinților”, desigur, și „la consilierea unei echipe medicale” (cât de tâmpiți pot fi ziariștii care au scris: „să beneficieze de eutanasie”?) Eutanasierea minorilor este, deja, aprobată și practicată în Olanda.
    Dacă vă mai pasă ce se întâmplă sub ochii voștri, vă rog, protestați prin toate mijloacele împotriva unei asemenea legi. Scrieți la ambasade, scrieți pe facebook, spuneți în biserici, la serviciu, nu știu… Orice vă luminează Dumnezeu, numai nu fiți indiferenți față de legiferarea acestei orori.

    • Mara M says:

      Da,in unele biserici deja s-a discutat despre aceasta asa zisa lege!Linistea care s-a lasat dupa ,a fost dublata doar de oroare si de revolta!

      • Mara M says:

        O sa dau share acestei postari!

          • mihneat says:

            Acum, ma astept sa imi fie sters comentariul, […]

          • Ioan-Florin says:

            Într-adevăr, vi l-am șters, pentru că e plin de insulte. Nici nu înțeleg de ce ați ținut să vă adresați unor „idioți”.

          • mihneat says:

            O sa omit insultele de data asta, cu precizarea ca, daca aveti ceva timp liber azi, sa stati putin sa va ganditi la scenariul pe care l’am postat si in comentariul anterior: copilul tau e bolnav de o boala incurabila care ii provoaca agonie si se trezeste in fiecare dimineata plangand de durere. Il lasi sa sufere pentru tot restul vietii?

            Iar argumentul cu “morfine si altele” nu e edificator. Morfina provoaca dependenta iar in absenta acesteia copilul o sa aiba dureri mai puternice decat in mod normal.

          • Ioan-Florin says:

            „ Iar argumentul cu “morfine si altele” nu e edificator. Morfina provoaca dependenta iar in absenta acesteia copilul o sa aiba dureri mai puternice decat in mod normal.”

            Sunteți ridicol. Păi ce importanță mai are, pentru un bolnav în faza terminală, că morfina provoacă dependență?
            Iar despre efectele morfinei și ale altor analgezice, citiți ce spun oncologii care s-au opus acestei legi. M-am săturat să spun de 1000 de ori: luați și citiți, măcar update-ul la articolul meu, unde făceam trimitere la opiniile unor medici belgieni. Sau citiți aici, mărturia pe facebook a unei fete extraordinare, doctor in istoria artei, care a avut o experiență de asistent social în UK.: „am asistat destui oameni cu boli în faze terminale. Suferinţa fizică şi psihică e atroce, dar, după mărirea dozei de morfină, am reuşit şi să fac o bătrînică să danseze. S-a stins în pace. ” (https://www.facebook.com/bianca.stupu.5?fref=ts)
            Luați o pauză de la postat pe blog și CITIȚI. Apoi reflectați. Și de credeți că puteți scrie fără insulte, reveniți.

    • Eugenia says:

      E oribil! oribil! oribil!
      Nu am cuvinte sa spun ce simt!

      Copilul meu a avut o boala incurabila, am descoperit asta cand avea sapte luni.
      A trait 17 ani si jumatate. In curand se implinesc 15 ani de cand a plecat la Dumnezeu.
      A fost un dar de la Dumnezeu cum nu am sa mai primesc vreodata!
      A schimbat viata mea, a marcat viata tuturor celor pe care i-a cunoscut, toti erau prietenii ei, de la copii si pana la adulti, oameni in varsta…. !
      “Fiecare om este o intentie a lui Dumnezeu!”

      • Ioan-Florin says:

        Doamne, vă mulțumesc că ați găsit necesar să postați acest comentariu. Îmi închipui că vă este greu, dar ați putea să ne povestiți puțin mai mult despre ce a fost vorba? Ce boală incurabilă, cum de a trăit, și cum v-ați bucurat împreună… Vă rog eu mult să încercați această mărturisire, care îi va ajuta pe mulți. Vă mulțumesc.

        • Eugenia says:

          E greu!
          Dar incerc.O boala mai urata si mai greu de dus decat leucemia. Thalasemie majora.
          Care strica tot, pentru care -in fiecare luna, luna de luna in toti cei 17 ani – trebuia sa primeasca sange, tranfuzii de sange, plus alte multe, multe tratamente. Inclusiv perfuzii acasa, cu care dormea noaptea. In burtica.
          Cine poate cunoaste suferinta unei mame in fata suferintei copilului ei? Disperarea, durerea, …. Doar o alta mama.
          Cu toata suferinta, si-a dus boala cu demnitate,
          Sociabila, prietenoasa, inteleapta, curajoasa, fara a se supara pe Dumnezeu ca a primit o asemenea cruce.
          Am vrut sa o scutesc de scoala, la un momemt dat. Nu a acceptat sub nici o forma.
          “Nu ma las de colegii mei!”
          Desi lipsea de la scoala, a intrat la liceu fara sa ia meditatii. Printre primii.
          Eu, mama ei, am avut de invatat de la copilul meu. Multe, inclusiv credinta.
          Nu eu am invatat-o, ci ea pe mine.
          Asa cum i-a marcat pe toti cei pe care i-a intalnit, pe fiecare in felul lui, parca acolo unde era buba lui.
          Exemplele pe care as putea sa le dau, ar parea sarace in comparatie cu schimbarea care s-a petrecut in oamenii pe care i-a atins.
          O familie care nu avea copii, nici nu-si doreau, nici nu le placeau… intr-o zi mi-a spus ea: nu stiu ce avea copilul asta al tau, nu inteleg cum de-mi placea, nu inteleg cum de puteam sa vorbesc absolut orice cu ea…. e singura cu care puteam sa vorbesc, mie nu-mi plac copiii. La ceva timp dupa ce fiica mea nu a mai fost in viata, a avut si ea un copil. Si-l dorise.
          ……
          Chiar si cand a plecat s-a gandit sa ma pregateasca pe mine mai intai, sa raman impacata.

          Iertati-ma, mi-e greu sa scriu si toate cuvintele mele par atat de serbede.

          Nu, o mama nu poate fi de acord cu ceea ce fac aia acolo. Cu nici un pret!!!!!!!

          • Ioan-Florin says:

            Vă mulțumesc. Mă plec în fața dumneavoastră.

          • Coaja Dorina says:

            Am plans….se simte durerea imensa si in acelasi timp dragostea … o putere fara margini…nu am cuvinte, nu stiu ce as putea sa va spun!Dumnezeu sa fie langa acel ingeras si langa dumneavoastra .

    • Marus says:

      Foarte frumos, domnule preot! Ati ales Calea -cea dreapta si buna, bineinteles…

  2. A says:

    Sminteala aceasta nu mai are limite si se intinde ca o caracatitza.
    Parlamentarii din Canada pregatesc o lege asemanatoare fara a se preciza pentru moment daca va fi o varsta minima pentru acordul copiilor. Si toate acestea, in numele UMANITATZII , al liberei alegeri si al dreptului la o viatza omeneasca. Sa nu uitam ca fiintza omeneasca este singura vietzuitoare care face robi, care ucide pentru placere s.a.m.d. Unii spun ca suntem evoluatzi si civilizatzi
    HALAL OMENIRE.
    In timpul ultimilor ani de domniei a lui Ceausescu, batrinii, handicapatzii (inclusiv nou-nascutzii cu handicap) si bolnavii cronici pierdusera prioritatea la servicii medicale de urgentza (salvare), locuri in spital si chiar medicamente – adica cam tot acelasi lucru. In acel moment, europa civilizata protesta puternic pentru dreptul la viatza. Sa ne aducem aminte ca tot ei (Olanda, Belgia, etc) au fost printre primii care au venit cu ajutoare in Romania dupa decembrie 1989 in scopul imediat al salvarii copiilor cu sida, handicapatzi sau grav bolnavi, si care de cele mai multe ori erau fara speranta deoarece erau in faza terminala. Vad ca roata s-a intors si tot ce era anormal, crud si teribil a devenit azi bun si folositor. Ce-ar fi atunci sa ne autoeutanasiem totzi care avem un betesug cat de neinsemnat si sa incepem cu cei mai slabi, bolnavi, batrani sau cu mintea dusa deoarece ei tot nu mai sunt buni de nimic si costa scump in ingrijire. Nu este exclus ca cei la putere din Romanaia sa aiba aceeas idee (in scopuri umanitare dar si economice) pentru a fi la zi cu colegii lor din Olanda, Belgia, Elvetia si poate Canada…..
    Poate totusi bunul Dumnezeu le va lumina mintile .
    Noapte buna

    • Ioan-Florin says:

      „ toate acestea, in numele UMANITATZII , al liberei alegeri”
      De parcă un copil ar și avea discernământul să facă o „alegere liberă” într-o astfel de situație cumplită. Pe mine însă mă șochează situația părinților care se vor pune într-o astfel de postură de „consilieri”.

      • A says:

        Foarte , foarte, trist
        Evident ca ne șochează situația părinților si medicilor care se pun într-o astfel de postură Eu nu-i pot considera ”consilieri”. Este o forma de asasinat legal la fel ca si pedeapsa cu moartea. Conform juramantului profesiei medicale medicii (dar si infirmierii) trtebuie sa protejeze viatza pacientului , sa-l ingrijeasca si sa-i aline durerile: ruda, prieten sau dusman. Ei au datoria aceasta de la care nu poate exista nici o exceptie. Adica cum sant bolnav am incredere in medicul (infirmierul) meu care apoi ma tradeaza si ma ucide asa numai ca nu ma mai poate face bine? Si mai si spune ca ma ajuta? Evident asa cum spuneti cum un copil poate face o „alegere liberă” si cu discernamant? Stie el exact ce inseamna? El va asocia ideea impusa sau sugerata de incetarre a durerii cu un concept pe care nu-l poate intelege.

      • eugen says:

        Aveti dreptate. Cum sa ne imaginam o situatie in care un parinte s-ar duce la copilul sau bolnav in faza terminala (imi tremura mana cand scriu aceste cuvinte) si ar incerca sa-l convinga sa se lase omorat pentru binele sau ?

    • Dragos says:

      De ce nu incerci sa treci tu prin ce trec parintii aia ai caror copii sunt intr-o situatie din asta.
      Nu cred ca poti sa ii vezi cum sufera in fiecare secunda si sa stii ca e posibil sa moara doar peste un an. Cine esti tu sa-i spui ca mai are de suferit atata timp pana sa se duca de tot. Si pt ce ar face-o, sa se chinuie secunda cu secunda doar sa stie ca nu face decat sa lungeasca chinul.
      As vrea sa va vad pe voi astia oripilati de chestia asta trecand voi prin durerile si chinurile alea, daca ati mai fi asa de porniti.
      De ce trebuie sa te lovesti cu capul de pragul de sus ca sa intelegi un lucru. Credeti ca parintilor alora le e usor sa ia o asa decizie????? Dar li se rupe inima in fiecare secunda pt copilul lor care sufera mai mult in viata decat daca ar muri. Si sunt dispusi sa il lase sa se duca, pt ca daca il tin in viata, nu il tin din mila pt el, ci din egoism, copilul ala puteti sa puneti pariu ca prefera sa moara si sa scape de chin, doar egoismul unor parinti idioti il poate tine in viata sa se chinuie inutil ca oricum sa moara intr-un final.

      • Ioan-Florin says:

        „ copilul ala puteti sa puneti pariu ca prefera sa moara ”

        Dragostea pentru copilul tău nu este „idioată”, doar ura cu care scrieți dvs este „idioată”. Luați și citiți ce spune un specialist:
        „Le soir” (Belgia): Dr Eric Sariban, specialist în oncologie, șeful clinicii l’Hôpital des Enfants, Bruxelles: „Am îngrijit împreună cu colegii mei 1250 de copii și adolescenți bolnavi de cancer. Niciun copil nu a cerut să fie eutanasiat.” :

        „Je travaille depuis 1987 dans l’Unité Cancer de l’Hôpital des Enfants à Bruxelles et je suis, avec mon collègue Yves Benoit de Gand, le cancérologue pédiatrique le plus âgé encore en activité dans ce pays. Mais ce n’est pas à ce titre que j’interviens dans cette carte blanche. J’interviens parce que depuis 1987, j’ai accueilli avec mes collègues 1250 enfants cancéreux dans notre unité dont 260 sont décédés. J’interviens aussi parce que, en tant que médecin directement responsable du traitement d’enfants atteints de tumeurs cérébrales malignes, première cause de mortalité parmi les cancers pédiatriques, j’ai été confronté jusqu’à présent à 84 décès parmi les 270 enfants qui m’ont été confiés. (…) J’ai demandé à mes collègues cancérologues pédiatriques chevronnées si elles se souvenaient avoir eu à faire face à des demandes d’euthanasie par des enfants/adolescents : «Non, m’ont-elles répondu»… «Moi non plus» ai-je immédiatement répliqué… ”

        Durerile fizice pot fi controlate cu analgezice, morfină etc.

  3. Da, prietenul meu, parintele Nicolae L. de la Sfanta Treime imi spunea ca trei sferturi dintre cei preluati de casa funerara ( in Kellowna B.C).sunt incinerati fara ca macar o persoana sa participe la ultimul moment de ramas bun. Nici preot, nici familie, nici macar un suflet de pe strada, majoritatea fiind instariti si lasand in urma ceva averi considerabile. Saptamana trecuta a aparut la televizor o discutie despre faptul ca sunt cateva zeci de mii de urne funerare abandonate la casele funerare. Nimeni nu mai intreaba de ele, iar unii dau adresa falsa sa nu fie deranjati. Trimit plata prin posta, fara macar sa se apropie de capela sau casa funerara. Printre alte tristeti ciudate in ce priveste raceala si nepasarea (mascate de un zambet binevoitor totdeauna). Aceasta rezerva viitorul modern, modelul occidental fara Dumnezeu, credinta, valorile familiei si o societate care nu accepta suferinta si jertfelnicia, nu cred in rasplata si pedeapsa divina si nici legi umane nu sunt sa le ceara altfel.
    Despre asta as putea aminti, zecile de mii de tineri sanatosi si cu posibilitati in USA si Canada (aici stiu situatia local) care iau medicamente “painkillers” si zac toata ziua si noaptea fara puterea si dorinta sa faca ceva, nu numai cu viata lor, dar chiar igiena personala fireasca. Si cand te gandesti ca majoritatea sunt in Florida, unde multi ar da jumatate din viata doar sa poata vizita si bucura de soarele, apa, plajele si locurile superbe!!!

    • Ioan-Florin says:

      Îmi vine o minte o scenă dintr-un film celebru, în care oamenii pe moarte sunt lăsați să vadă la un televizor ultimele imagini din natură, înainte de a fi eutanasiați și transformați în îngrășăminte pentru plante.

    • gabriela says:

      Mare parte din ceea ce scrieti este adevarat domnule preot,dar partea cu occidentalii fara Dumnezeu nu e adevarata si spun asta pentru ca eu cunosc destul de multe cazuri de occidentali care si-au luat bani din buzunarul lor si au dat la nevoiasi,..si si-au lasat viata buna din America si au plecat in tari slab dezvoltate sa traiasca acolo cu cei saraci invatindu-i despre Dumnezeu,pentru ca asa spune Biblia sa facem cu totii, […]

      • Ioan-Florin says:

        Nu vă pot aproba decât prima parte a comentariului. Restul textului dvs e o continuă insultă și, pentru că e la adresa unui comentator de pe blogul meu, nu vi-l pot aproba. Dacă scriați despre mine toate mizeriile pe care le-ați scris, nu aveam nicio problemă să vă public comentariul. Am să vă răspund, totuși, la câteva afirmații, ca să nu rămâneți în neștiință:
        1. „partea cu occidentalii fără Dumnezeu nu e adevărată, … sunt multe cazuri de occidentali care au plecat in tari slab dezvoltate sa traiasca acolo cu cei saraci”
        Așa e, doamnă. Dar nu aceștia susțin acum legea eutanasierii minorilor. Creștinii belgieni au ieșit în stradă, au postit și s-au rugat ca să nu se întâmple așa ceva. Așa cum au ieșit și la Paris, așa cum există oameni cu frică de Dumnezeu în toată lumea. Nu am nimic cu occidentalii, în genral, eu însumi am ales să trăiesc în occident.
        2. „ Nu stiti cu cite miini sa luati de la oameni nu sa mai si dati”
        Dacă v-aș vrea răul, v-aș dori să trăiți toată viața cu banii pe care-i iau eu, ca preot, de la oameni. Doar un exemplu vă dau: mergeți la Valea Plopului, să vedeți 200 de copii luați în îngrijire de părintele Nicolae Tănase.
        3. „ sinteti plini de ura cind e vorba de pocaiti”
        N-ați nimerit-o. Eu am prieteni „pocăiți” care scriu pe blogul acesta, și eu scriu pe blogurile lor, suntem prieteni, chiar dacă sunt unele lucruri în credința noastră care ne despart. Știu foarte mulți preoți care au prieteni de alte confesiuni. Uite, chiar și dvs. scrieți pe blogul meu, îmi insultați un coleg fără să-l cunoașteți, iar eu trebuie să dau explicații, pierzând din timpul meu prețios. Cine oare nu a înțeles Biblia, din noi doi?
        4. „ Ce rost mai are o inmormintare cu fast”
        Fastul îl fac oamenii. În nicio carte de cult, în niciun ritual de înmormântare ortodox nu veți găsi scris despre „pomeni” nesfârșite, ci doar de o colivă simplă din grâu și de un pahar cu vin de sufletul mortului. Oamenii însă au adus acest fast, iar preoții care îl încurajează, greșesc profund. Dar asta e treaba noastră, doamnă, și a credincioșilor noștri.

    • Gabriela Popa says:

      Off, da. Sunt perfect de acord: Noi traim in Elvetia de 4 ani, si ne lovim de aceste zambete reci, dar politicoase, de nepasarea lor la suferinta celor din jur. Nici acum nu-mi pot da seama ce primeaza in mintea lor, si nu numai a celor bogati, dar si a oamenilor “simpli”, ca noi. Moartea este vazuta aici, ca pe ceva foarte firesc (clar este), dar la modul, ne sculam, mancam, muncim si apoi murim…si, iar de la capat…Educatie si civilizatie
      vestica..

  4. cartheo says:

    Oribil! Cutremurator e putin spus; de fapt, nu prea cred sa existe cuvinte care sa contracareze in vreun fel atari orori… Deh, “evolutia <>”… De la homo sapiens la non-homo. Cred ca si cel mai idiot pitecantrop era mai evoluat decit astfel de specimene…

    • Ioan-Florin says:

      Carmen, nu mai folosi paranteze unghiulare de tipul < , pentru că textul încadrat între astfel de paranteze e șters automat. Nu știu de ce, e o chestie de programare pe care am observat-o pe toate blogurile.

    • eugen says:

      Teoria evolutionista poate fi infirmata de multe specimene umane … Cand te uiti la unii oameni iti vine in minte intrebarea: Astia se trag din maimuta ? Si apoi vine instant raspunsul: Pardon, jignim maimuta !

  5. trist si adevarat din pacate 😦 la asta duce usor departarea de Dumnezeu, azi un ou, maine un bou, azi nu ma spovedesc, de maine nu mai merg la biserica ca ma iubeste Dumnezeu si asa, poimaine, nu ma mai rog, raspoimaine devin din ce in ce mai mandru si mai egoist… si usor pe nesimtite cu cat il dam afara pe Dumnezeu din viata si inima noastra, isi face altcineva aparitia pe nesimtite. Atat de usor ca nu simtim, si ni se pare ca suntem tot noi, aceeasi de altadata, doar ca mai evoluati si mai destepti, si ajungem sa credem ca de fapt a nu eutanasia, a nu minti, a nu avorta, sunt de fapt adevarate cruzimi impotriva umanitatii. Astazi a fi bun inseamna nu sa alini suferinta si sa te jertfesti pentru cel de langa tine( copii, batrani, oameni, catei, animale, bolnave) ci a fi bun inseamna sa-i eutanasiezi, sa-i avortezi si sa le curmi suferinta, vezi Doamne. Ce comod! Oare daca ar fi fost asa de simplu, nu i-ar fi luat Dumnezeu de pe pamant pe toti suferinzii? Oare ar fi fost atat de sadic, incat sa ne lase sa-i omoram noi cu mainile noastre cand tocmai El ne spune prin glasul constiintei: sa nu omori ! Dar cine-l mai aude pe Dumnezeu, cand noi il alungam, ca societate, in fiecare zi! Acum ascultam de alt glas…

    • Ioan-Florin says:

      La urma urmei, există analgezice împotriva suferinței, dar există și atâtea feluri în care poți înconjura cu dragoste pe cineva aflat pe moarte. Însă oamenii nu mai au timp, nu mai au chef…

      • Annamaria says:

        va recomand sa cititi Jodi Lynn Picoult: My sister’s keeper. Este un roman despre o fetita foarte bolnava care VREA SA MOARA si circumstantele bolii. (A iseit si un film holliwoodian foarte ca lumea despre tema respectiva, cu CAmeron Diaz, film din 2009 – se poate vedea pe internet). Nu inteleg de ce o persoana (chiar daca ar avea 12/13 ani) nu ar putea avea libertatea de a alege intre suferinta, dureri, stari de voma, o viata traita fara puteri, si moarte. Copiii de astazi sint mult mai inteligenti, eu as spune ca pot alege. Exista un exemplu, o intamplare care s-a intalmplat in Ungaria anilor ’90. O fetita de 14 ani, suferind de cancer, a fost omorata de mama ei. Aceasta a aruncat uscatorul de par in vana unde facea baie fetita. Copilul de 14 ani suferea, avea dureri urate si stia ca oricum va muri. A rugat-o pe mama ei sa sfarseasca aceasta suferinta. Mama, desi stiind ca o sa ajunga in puscarie pentru fapta ei, a ajutat-o dincolo. Eu una o respect pentru forta ei; as face la fel daca Doamne fereste as ajunge in situatia ei.

  6. MariS says:

    O să comentez poza, părinte. E sugestivă. O fetiţă pare că aşteaptă .. ceva. E singură şi tristă. Ba nu, nu e singură, m-am înşelat, e un căţel lângă ea. Probabil prietenul ei. Poate singurul. Trist şi el, nu se îndură să-şi lase singură prietena.
    Mai e şi o .. ‘cale’. Ferată. Unde duce oare? Şi ce ‘tren(d)’ vine pe ea? Şi cine o fi ‘mecanicul’? Dar ‘impiegatul’??

  7. In Tacere says:

    Reblogged this on În Tăcere.

  8. În 1990, MS Baudoin al Belgiei a ABDICAT temporar pentru a nu-și pune semnătura, pur formală de altfel, pe legea liberalizării avortului. Azi, cetățenii îi solicită actualui rege Philippe să urmeze exemplul tatălui său și să NU semneze oribila legea a eutanasierii copiilor bolnavi. Alăturați-vă celor 70.000 de semnatari! http://www.culturavietii.ro/2014/02/15/petitie-cereti-regelui-belgiei-sa-nu-semneze-legea-eutanasierii-minorilor/#.Uv8w24X5Tpt
    (Sursa: Provita Bucureşti)

    • Ioan-Florin says:

      Am și semnat-o, chiar acum ce mi-ați arătat. Mulțumesc. Am văzut că a fost inițiată ieri și azi are deja peste 70.000 de semnături. Dacă oamenii s-ar mobiliza, măcar preț de o semnătură pe o petiție… Durează câteva secunde mai mult decât un like pe facebook.

    • Mara M says:

      Am semnat petitia,o voi difuza peste tot unde o sa am aceasta posibilitate!!

    • tabyta22 says:

      Am semnat.
      Am primit un mail de la AFR in care spunea de propunerea de a eutanasia si batranii, bolnavi si/ trecuti peste o anumita varsta.Nu va trece mult si acest gand va fi pus in practiva.Motivul invocat: cheltuiala mare.

      • Ioan-Florin says:

        Legea eutanasierii adulților deja există, cred că în mai multe țări. E o sinucidere asistată. Evident, nu pot să fiu de acord nici cu ea, dar măcar e vorba de alegerea unui adult. Pentru un copil însă, nu va fi niciodată alegerea lui. De aceea e o crimă mascată.

  9. Vaisamar says:

    Poate că ar trebui disecată și teologic această chestiune și văzut cum arată cazurile în care se apelează la eutanasie. Am vizitat de câteva ori pavilionul unde sunt internați copiii bolnavi de cancer la Marie Curie, în București, iar priveliștea este extrem de deprimantă. Un amic fotograf a făcut la un moment dat și o serie tematică, pe care i-am sugerat să o intituleze „Unfinished Dreams”. O puteți vedea aici. http://www.cristianmovila.com/
    Nu sunt părinte, nu am copii, dar mă întreb dacă aș putea răbda să văd cum viața se scurge picătură cu picătură din trupul firav al unui copil care suferă de o boală incurabilă și pentru care eforturile medicilor de a-l ține în viață devin o tortură.

    • Ioan-Florin says:

      „mă întreb dacă aș putea răbda ”
      Nu știm noi răbdarea părinților. Apropo de „Marie Curie”. Anul trecut, prin decembrie, încă mai era internată acolo o mamă cu copilul ei, un băiat bolnav de leucemie (parcă). Mama venea periodic cu el și săteau împreună, era mai bine de un an de când se întâmpla asta. Mama respectivă devenise ca o mamă adoptivă și pentru alți copilași de acolo, la care nu venea nimeni sau mai rar. Acuma îi îngrijea pe toți, le cumpăra de mâncare, jucării… Eu așa am cunoscut-o, de la distanță, luptându-se pentru copiii aceia să le îndulcească suferința și sfârșitul. Băiețelul ei a murit anul trecut, în decembrie.
      „Teologic”, Manu? ce-ar mai fi de disecat teologic? Și cred că e irelevant „cum arată cazurile” care apelează la eutanasie. Sigur că ni se vor arăta cazuri cutremurătoare, pentru care moartea pare o binecuvântare. Dar odată adoptată o astfel de lege, dincolo de oroarea uciderii unui copil, calea e deschisă și pentru „cazuri” pe care noi nu le mai vedem. În Uk, o mamă poloneză, ca să scape de copilul ei, un băiețel superb de 5-6 ani (i-am văzut poza în ziare!), l-a înfometat sistematic, jumăîtate de an, până l-a omorât. Dacă ar fi avut cancer în Belgia de acum, ar fi fost mai simplu pentru ea.

  10. Pingback: Noapte bună, copii din Belgia! | Barikada

  11. Pingback: Povestea fetitei care avea un catel | SANTINELA ORTODOXA

  12. mikedamyan says:

    Ași sugera un sfârșit alternativ( nu că acesta nu ar fi bun, dimpotrivă este o poveste perfectă, dar asta așa din omor de timp și pentru că tare-mi place stilul și originalitatea autorului) la această povestire sfâșietoare, relevantă, pesimistă, dar cu un ușor de “happy ending”:

    Și așa au eutanasiat-o pe fetiță, cățelul a primit drept compensație un os de jucărie, iar părinții și doctorul au rămas prieteni până la adânci bătrâneți, lăudați pentru aportul lor în medicină și știință nu doar de către guvernul țării lor, ci și a tuturor celor ce promovează triumful modernismului de pe întrega Teră… Ce-i drept s-au găsit și unii ignoranți, care au răstălmăcit și interpretat Scriptura, spunând că ar fi trebuit să fie condamnați pentru crimă și omor. Și asta în contextul întregii Scripturi, care ne îndeamnă la o abordare rațională și fără descriminare, mai ales în probleme personale, cum e cazul nostru. Ce să mai spui despre consensul unanim al teologilor de seamă! Ce nesocotiți și arhaici!! Am câștigat toate procesele împotriva acestor ignoranți, cele de până acum, și cele ce vor mai veni încă, având deplina încredere că-l vom câștiga și pe cel din fața Marelui Tron Alb, dacă va fi cazul! Să ne întâlnim cu bine acolo! Sănătate la toți!

    • Ioan-Florin says:

      „ Ce-i drept s-au găsit și unii … spunând că ar fi trebuit să…”
      Am văzut pe unele bloguri pe unii care, la articolul meu, au avut de spus doar atât: „popa Florescu ăsta câți bani ia de la cei săraci?”. Cine spunea că a dispărut dragostea pentru cei săraci.

  13. Mihu says:

    Este trist că se poate întâmpla! Foarte trist!

    Oare dragostea ar accepta moartea persoanei iubite, fără luptă?

    Cum rămâne cu ” Dragostea este îndelung răbdatoare…. Dragostea crede totul, nădăjduieşte totul”??

    • Ioan-Florin says:

      Cei care susțin această lege (am văzut și comentarii din acestea, pe alte site-uri) or să vă spună că o fac din dragoste. Pentru că dragostea adevărată nu acceptă suferința persoanei iubite, i-o curmă cu un glonț în cap. Mă rog, cu o injecție.

  14. viorelmihai says:

    Reblogged this on Viorel Mihai and commented:
    Foarte trist…

  15. admin says:

    Reblogged this on Taina Căsătoriei.

  16. ilinca says:

    sa pui problema asa, ca copiii for fi asasinati, e complet aiurea. se pune problema daca vrei sa le curmi suferinta, atata tot. si singurul argument care tine este daca Dumnezeu vrea ca noi sa suferim si daca intr-adevar trebuie sa ne ducem crucea pana la capat. E doar o problema de credinta aici, in rest , sa pui problema din punct de vedere umanitar asa, este aiurea, pt. ca e clar mai uman sa opresti suferinta.

    • Ioan-Florin says:

      „e clar mai uman sa opresti suferinta.”
      Atunci „opriți-vă” suferința dvs. De ce vreți să decideți în numele unui copil? Citiți ce spun pediatrii belgieni care au îngrijit mii de copii cu cancer. Niciunul nu-și dorea moartea. Toți s-au bucurat de o oră în plus de viață, așa, cu toate morfinele injectate în ei.

      • cartheo says:

        E foarte interesant cum pot fi schimbate perceptiile… Ma intreb cam care ar fi definitia eutanasierii, in lumina “noului umanism”…? Si inca mai interesanta imi pare segregarea notiunilor “credinta” si “umanism”… Tavalugul “civilizatiei” vine puternic din urma si, Doamne fereste, dar s-ar putea sa ne trezim foarte curind ca gindim precum belgienii…

        • ilinca says:

          multe vorbe care nu spun nimic concret, decat dezaproba, si care ar fi ideea? segregarea notiunii de credinta si umanism e veche de cand lumea, vezi definitie: “Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependența de credință, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea universală bazată pe condiția umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale umane nu pot fi provincialiste.” hai sa mai citim si pe urma sa vorbim mai cu sens.

          • cartheo says:

            Intr-adevar, “veche de cind lumea”/ “vezi definitie”… In orice caz, polemica (pe terminologie) nu-si are sensul, cind vorbim despre lucruri atit de grave. Pt “mai cu sens” si “concret”, cred ca parintele Ioan-Florin rezuma perfect si in putine vorbe: “Legea eutanasierii adulților deja există, cred că în mai multe țări. E o sinucidere asistată. Evident, nu pot să fiu de acord nici cu ea, dar măcar e vorba de alegerea unui adult. Pentru un copil însă, nu va fi niciodată alegerea lui. De aceea e o crimă mascată.”
            In rest, desigur, fiecare cu parerea/ alegerea si intelegerea lui.

          • Iuliana says:

            Gresit, d-na Ilinca, umanismul nu este devotament fata de adevar si moralitate. Umanismul este punerea abuziva a omului in centrul Fiintei, transformarea omului intr-un dumnezeu. De aceea, premisele de la care porneste umanismul sunt false ca si dumnezeul pe care-l propune, iar rezultatele si consecintele culmineaza in monstruozitate. Umanismul este, ca si democratia, un concept caduc prin care stapinitorii lumii contemporane, in frunte cu stapinitorul veacului acestuia, arunca praf in ochii oamenilor si isi disimuleaza dedesubturile infernale.

          • Iuliana says:

            P.S. Moralitatea bazata exclusiv pe om nu este viabila, pentru ca latura animalica, sau as numi-o mai degraba non-umana, a omului va decreta repejor, asa cum a inceput deja sa se intimple, ca tot ce-i face omului placere este bun si etic. Dumneavoastra sunteti deja in interiorul acestei logici sofistice, pe dumneavoastra deja v-a programat minunata “morala” umanista sa aparati crima – in cazul de fata uciderea copiilor; poate ca sustineti si avortul, pe motive gen “femeia are dreptul sa faca ce vrea cu corpul ei” – mostra tipica de aberatie umanista. Poate o sa spuneti ca motivul de mai sus nu e umanist; eu va spun ca este, pentru ca, asa cum intre adevar si minciuna nu exista o a treia cale, tot asa, intre umanism si teism nu este o a treia cale; umanismul este doar un alt nume pentru nihilism (ca si celelalte “curente” din serie, de exemplu, iluminismul, utilitarismul, etc), iar nihilismul este ideologia satanica pe care se construieste imperiul infernului. Umanismul nu este decit o modulatie a nihilismului, o etapa si in acelasi timp un avatar al nihilismului. Atita tot.

    • Gabi says:

      Nu ai copii, nu?

  17. DanutM says:

    Reblogged this on Persona and commented:
    Pr. Florescu despre recenta decizie de legalizare a euthanasierii copiilor cu handicap in Belgia.

  18. pontesvitae says:

    Realitatea depaseste SF-ul! Aveti deplina dreptate si va multumesc pentru curajul realismului. Exista si o petitie care azi a dunat cam 15 000 de semnaturi. Si rugaciunile dumneavoastra vor fi apreciate. Multumiri!
    http://www.citizengo.org/en/4158-not-sign-legalisation-child-euthanasia?tc=fb&tcid=1996085

  19. Mi says:

    “Nebuni si orbi”. Oameni fara frica de Dumnezeu.

  20. Anda says:

    voi a-ti vazut multi copii in suferinta crunta?

  21. Maria says:

    Dumnezeu nu da nimanui mai multe necazuri si suferinta decat poate acel om sa sufere si numai el trebuie sa-i decida sfarsitul. Parintii au dreptul (si obligatia) sa se poarte corect si sa se straduie sa dea nastere unui copil sanatos ( ma refer aici la droguri, fumat, incest, si alte grozavii), iar medicii sa-i sprijine cu intentii bune (nu prin vaccinuri care le fac mai mult rau decat bine, si alte medicamente prescrise doar pentru a sprijini industria farmaceutica). Se legifereaza pacatul sinuciderii, al desfraului, totul e posibil, totul are solutie acum, poti face orice, daca ceva nu iese bine, poti sa eutanasiezi..

  22. Vaisamar says:

    Reblogged this on Vaisamar and commented:
    Preiau cu întârziere această poveste menită să pună în evidență efectele schimbării legislative care s-a pus recent la cale în Belgia.

    N-ar fi rău dacă reprezentanții bisericilor din România și-ar exprima ferm îngrijorarea față de aplicarea eutanasiei la copii.

  23. Pingback: Noapte bună, copii din Belgia! Basm belgian.

  24. Pingback: Noapte bună, copii din Belgia! Basm belgian. - Asociaţia ortodoxă Provita filiala Gorj

  25. codrin says:

    Eu tot nu inteleg care este problema. Daca vezi un caine cca sufera dupa ce a fost calcat de o masina iti este mila si esti de acord sa ii curmi suferinta, apoi, zici ca ai facut o fapta buna. Dar cand este vorba de un om, nu iti mai este mila si il lasi sa sufere cat mai mult posibil datorita convingerilor religioase ale legislatorului, chiar daca omul suferind este de o alta confuseiune, sau stie ca face un pacat dar este alegerea lui sa-l comita. La urma urmei parca in biblie spune ca Dumnezeu a dat dreptul omului sa aleaga. Pai cu ce drept anulezi dreptul dat de Dumnezeu? O sa spui ca fetita nu poate alege ca e prea mica. Ok pai fetita ajunge in rai iar parintii ei ajung in iad. Din nou nu vad unde este problema. decat daca nu credeti in rai si iad.
    Revenind la lucrurile pamanetesti, Ca si student la medicina va pot spune ca aici poate fi vorba de leucemie acuta unde ii curge fetitei sange din toate gaurile posibile, de malformatii congenitale incompatibile cu viata care nu doar ofera copilului o suferinta inimaginabila (boli in care se dezlipesc bucati de carne lichedifiaza organe etc) ci prelungesc si chinul parintilor.
    Cat de sinistru sa fie unii oameni sa lase copilul ala sa se zvarcoleasca in pat saptamani intregi pana sa “moara de moarte buna”?
    De asemenea articolul este o mare manipulare. Nici un parinte/doctor nu este indiferent cand vede un asemenea caz. Legea chiar obliga la saptamani de counseling inainte de a se lua decizia, si nu poate fi luata decat in situatia in care chiar nu mai este nimic de facut.
    Si chiar si atunci este la latitudinea parintilor si nu este ceva obligator. Iar daca copilul are o anumita varsta normal ca orice parinte ii va lua in calcul si parerea s-a.
    Nu mai incercati sa va impuneti proprile principii si credinte asupra altor oameni si lasa-ti oamenii sa aiba in continuare dreptul de a alege intre bine si rau.

    • Ioan-Florin says:

      Mă iertați, am să fiu sincer, sunteți jalnic pentru un student la medicină.
      – „O sa spui ca fetita nu poate alege ca e prea mica. Ok pai fetita ajunge in rai iar parintii ei ajung in iad.”
      Pe principiul ăsta, și dvs dacă luați nevinovat un glonț în cap ajungeți în rai. Ar trebui să fiu de acord cu asta? Sau pot să fiu de acord cu o crimă, cu uciderea unui copil, doar pentru că părinții își vor primi pedeapsa? E incredibil ce argumentație catastrofală folosiți. Faceți de rușine și pe cel mai slab ateu, zău așa.
      – „ Ca si student la medicina va pot spune că”
      Ca și student la medicină nu-mi puteți spune mai mult decât cei 200 de pediatri și oncologi belgieni care au protestat împotriva eutanasiei. Luați vă rog și citiți fie doar și informațiile pe care le dau în „update” la postarea cealaltă.
      – „sa lase copilul ala sa se zvarcoleasca in pat saptamani intregi”
      De-abia asta e manipulare, când toți medicii care sunt împotriva eutanasierii spun foarte clar că suferința poate fi controlată și înlăturată. Eu am cunoscut mame care și-au îngrijit copiii, la „Marie Curie”, până în ultima clipă. Nimeni nu mi-a spus asta.
      – „ parca in biblie spune ca”
      Parcă n-ați citit Biblia. Parcă sigur nu.
      – Da, articolul meu este o „manipulare”. Tot ce scriu este o manipulare, că altfel n-aș mai scrie, aș tăia lemne.

      • codrin says:

        “Mă iertați, am să fiu sincer, sunteți jalnic pentru un student la medicină.”
        Nu va pot ierta, sa fiu si eu sincer. Recurgerea la o insulta pentru o diferenta de opinie este o dovada de infantilitate. Abilitatile mele medicale nu au nimic in comun cu proprile mele pareri si convingeri.
        Principiul enuntat de dvs este cel religios conform caruia Dumnezeu este cel indreptatit sa judece.
        Totusi o mica diferenta intre exemplu enuntat de dvs si cel enuntat de mine. Daca eu as lua un glont in cap mi s-ar rapi ani de viata pe care i-as mai fi putut trai. Eutanasierea din belgia se face in stadiul terminal, atunci cand un copil nu mai are mai mult de cateva luni de chinuri duse in agonie.

        “Ca și student la medicină nu-mi puteți spune mai mult decât cei 200 de pediatri și oncologi belgieni care au protestat împotriva eutanasiei.”
        Sunt sigur ca 200 de oncologi si pediatri au protestat impotriva legii. Dar deasemenea sunt sigur ca si alti medici au fost pro, precum si numerosi parlamentari care reprezinta vointa cetatenilor care i-au pus in functie, de asta este un subiect controversat si de asta exista o discutie.
        Ce am zis eu “Ca si student la medicina” poate fi cautat pe internet, pe ce site doriti dvs. Chiar si o simpla cautare pe google cu “leucemie acuta simptome stadiu final” are sa va directioneze catre frumoasa patologie a acestei boli, cu care dvs sunteti de acord ca un copil sa o mai duca cateva luni de zile si sa sufere de dragul de a suferi.

        “De-abia asta e manipulare când toți medicii care sunt împotriva eutanasierii spun foarte clar că suferința poate fi controlată și înlăturată”

        Deci sunteti de acord ca este mult mai ok ca un copil sa fie operat pentru a avea nervii sectionati si a se induce o stare de paralizie cu scop paleativ decat cresterea dozei de morfina sa inteleg?
        Sau sunteti de acord ca o familie ce nu-si poate permite preturile la medicamentele antalgice sau a operatiei descrisa anterior sa aiba copilul suferind luni de zile?

        “Parcă n-ați citit Biblia. Parcă sigur nu.”
        Ba parca am citit-o. Si asteptam o discutie pe argumente in care sa-mi dovediti ca nu am citit-o,

        Ma scuzati, dar nu am copilarit in Romania. Cunosc 3 limbi si nu am avut timpul necesar sa duc romana la stadiul de perfectiune. Dar va multumesc ca a-ti reusit sa-mi aratati greselile. In fiecare zi incerc sa ma perfectionez.

        • Ioan-Florin says:

          Da, v-am răspuns cam tăios, îmi cer iertare. Iar observația cu greșelile era o răutate, de aceea m-am și autocenzurat azi, recitindu-mi mesajul. M-a enervat tonul pe care-mi spuneți că „manipulez” și că încerc să-mi „impun” propriile credințe asupra altora. Adică oameni ca dvs pot susține legea eutanasierii, au dreptul să vorbească, au dreptul să dorească o lume așa cum și-o închipui ei, dar dacă un preot sau un creștin vorbește, „manipulează” și își „impune” ideile. Grozavă logică.

          • codrin says:

            Si eu imi cer scuze daca am vorbit pe un ton suparator. Ce am vrut sa zic despre manipulare era povestea in care fetita dorea sa fie facuta un os de jucarie pentru un caine, si cum familia era foarte vesela si incantata despre acest prospect.
            Nu cred ca exista in realitate un caz de eutanasiere in care doctorul sau persoana in cauza sa fie vesela, sau o lege care sa permita pastrarea de oase umane ca si jucarii, o asemenea poveste nu face decat sa apeleze la partea emotiva a persoanelor si nu la cea rationala.

            Eu nu pot decat sa gandesc din punctul meu de vedere, cum mi-ar place mie sa fiu tratat daca as cadea la pat cu o boala incurabila. Sa stiu ca nu mai am nici o sansa si pentru urmatoarele luni voi trece prin chinuri groaznice, voi fi o leguma si o povara pentru familia mea si cei din jur.

            Nu stiu ce as face in momentul respectiv, dar, daca este posibil as prefera daca se poate, sa am ALEGEREA de a-mi curma zilele si de a muri decent.

            Ar fi pacatul meu, iar sufletul meu nemuritor ar trage consecintele.

            Dimpotriva o persoana credincioasa care ar avea prezenta aceasta alternativa si ar spune nu, nu vreau sa pacatuiesc, doresc sa traiesc dupa cuvantul lui Dumnezeu.
            Ar trece , asemenea lui Iov, printr-o incercare supraomeneasca de a face fata unei ispite si de a ajunge in imparatia cerurilor.

            Nu consider ca este corect de a FORTA unii oameni sa traiasca dupa normele noastre si de a le rapi dreptul la alegere atat timp cat nu fac rau celor din jur.

          • Ioan-Florin says:

            Domnule Codrin, „basmul” meu belgian nu e un reportaj, e o pagină literară, o ficțiune. Evident că toată scena e o hiperbolă, dar asta numai pentru a sublinia intensitatea unor sentimente pe care mi le provoacă această lege (și nu numai mie) – Na, că ajungem să facem și comentariu ca la școală.
            – „Eu nu pot decat sa gandesc din punctul meu de vedere,”
            Păi atunci gândiți pt dvs., nu gândiți cu vocea copiilor.
            – „Nu consider ca este corect de a FORTA unii oameni sa traiasca dupa normele noastre”
            Dar eu trebuie să accept o lume în care oamenii să trăiască după normele VOASTRE ? Vedeți, așa puneți dvs. problema. Eu nu am „forțat” pe nimeni. Eu mi-am spus punctul de vedere. Dar dacă îl resimțiți în conștiință ca forțându-vă, e foarte bine !! Înseamnă că l-am spus cum trebuie.

          • Ioan-Florin says:

            Și am să vă rog să-mi permiteți să nu mai continuăm această discuție. V-am înțeles punctul de vedere, v-am aprobat integral intervențiile, dar de-acum nu sunt obligat să suport pe blogul meu campanii împotriva principiilor mele.

    • MyKitty Brasov says:

      La asta se ajunge cand se exagereaza cu libertatea de credinta. […]

      • Ioan-Florin says:

        Așa cum nu aprob comentarii care insultă ateii, nu aprob nici insultele pentru credincioși. De aceea v-am cenzurat partea în care ne trimiteți la naiba. Cu scuze că avem încă treabă aici.

  26. Mihaela says:

    Va propun inca o perspectiva: inca de la nastere in organismele acestor copii au fost introduse substante chimice care interfereaza cu capacitatea naturala a lor de a se apara in fata bolilor, hrana lor nu cred ca se mai poate numi naturala, iar apoi dupa ce au fost diagnosticati cu cancer li se administreaza alte substante chimice otravitoare pentru a li se ” combate ” cancerul in urma carora intervin acele simptome greu de suportat. Nu mai avem acea comunicare cu corpul nostru sa intelegem in primul rand de ce a aparut boala? Daca noi ca parinti sau noi ca adulti in societate am jucat de fapt un rol important in imbolnavirea acestor copii? Sunt doar intrebari pe care va rog sa vi le puneti.

    • Ioan-Florin says:

      Nu vă înțeleg în totalitate. Da, evident că am contribuit esențial la îmbolnăvirea noastră, tot așa cum am contribuit, pe de altă parte, și la vindecarea noastră. Și ce ar trebuie să înțeleg? Că dacă am îmbolnăvit copiii, ar trebui acum să-i ajutăm să moară? Sper că n-ați vrut să spuneți asta.

  27. Pingback: Noapte bună, copii din Belgia! Basm belgian. | .::: CALIN ADRIAN :::.

  28. dorina says:

    Incredibil! Te lasa fara grai…e iadul pe pamant! Parca nu pot crede asa ceva, sau mintea mea nu vrea sa aprobe ca exista……

  29. andrei says:

    Povestioara e anume conceputa pentru a-i terifia pe cititori…Voi ati stat vreodata langa un om care are suferinte extreme zile in sir,care se chinuie fara incetare,fara sa poata adormi nici macar cinci minute..?.Singurul fel in care il poti ajuta este sa-i curmi suferinta.Noi nu ne dam seama ca acel om isi doreste sa scape in orice fel de suferinta..Normal ca noi nu ne dorim ca acel om sa moara insa imi pare si o cruzime sa-l lasi sa sufere…Multi,cu ultimile puteri,se sinucid…E trist dar am observat ca majoritatea celor care au avut grija de o persoana, aflata pe patul de moarte si care se chinuia teribil ,dupa ce a murit , au rasuflat usurati…si parca ,pe undeva…se bucurau ca acea persoana a scapat de suferinta.Fiecare rezista diferit la boli…..cei mai rezistenti se chinuie cel mai mult…Ce viata e aia in care esti intr-o continua durere??..o durere de care esti si constient ca nu vei mai scapa niciodata?!?

    • Ioan-Florin says:

      Domnule dragă, dvs ați înțeles că eu vorbesc de eutanasierea COPIILOR ? Dar am să vă răspund pe rând, deși m-am săturat să repet unele răspunsuri, pe care le-ați fi putut găsi tot aici pe blog.
      1. „Povestioara e anume conceputa pentru a-i terifia pe cititori”
      Exact. E o hiperbolă, un procedeu literar. Îmi pare doar rău că nu am găsit ceva mai înfricoșător, cum este și eutanasierea copiilor.
      2. „Multi,cu ultimile puteri,se sinucid…”
      În Belgia, sau în Olanda (nu mai știu țara exact), unde suicidul asistat este permis, doar 2 % dintre cei bolnavi incurabil au apelat la el. Găsiți statisticile pe wikipedia. Așa că nu-i mai tot scoateți din joben pe ăi „mulți” care, vai, se sinucid.
      3. „ ca majoritatea …au rasuflat usurati ”
      Eu cunosc o mamă care a răsuflat ușurată după ce a reușit să-și lichideze copilul, un băiețel de 5 ani, înfometându-l sistematic (găsiți cazul pe BBC, e de anul trecut, vreți link?). Așa că, lumea răsuflă ușurată din multe motive. Unii ușurați de lehamitea de a îngriji un bolnav.
      4. „ Ce viata e aia in care esti intr-o continua durere?? ”
      Ce moarte e aia a unui copil pe care părinții îl „consiliază” să accepte eutanasierea, așa cum spune legea? Cât despre durere, vedeți că sunt pe-aici și la celelalte postări pe subiect mai multe comentarii despre morfine, analgezice și posibilitatea de a învinge suferința.

    • marcela says:

      Am ingrijit un tata bolnav de cancer mai grav decat ce am putut vedea in 10 ani lucrati in lumea halatelor albe. L-am pansat din ora in ora, zi si noapte, cele 20 zile cat a mai trait acasa. Greu? Da. A fost greu. Dar m-am bucurat de fiecare minut cu el. Lui i-a fost greu? O…Doamne… Sa ii alin durerile cu tot ce a tinut de medicina si de mine ca om? Numai la asta m-am gandit…Sa ii fie curmata suferinta? asta NUMAI Dumnezeu trebuia sa decida… Cu el in brate, cand a murit, am stiut ce inseamna nadejdea crestina, ca il voi vedea intr-o alta ZI. Cam atat am eu de spus…

  30. andrei says:

    Asa e.Copiii nu au suficienta experienta de viata.Un copil o va lua ca pe o joaca ,practic nu va intelege exact ce inseamna sa mori.Consiliera chiar e fara sens la un copil.Cand am comentat m-am gandit la adulti. Pentru adulti e cu totul altceva. Chiar si sa-l vad suferind nu cred ca as fi in stare sa-l ‘ajut” in felul asta…Chiar imi pare rau!

  31. Madalin says:

    Spre deosebire de varianta romaneasca : […]

    • Ioan-Florin says:

      Blogul meu nu este o tribună pentru campania pro-eutanasie. Accept discuții, întrebări, argumente – așa cum făcut deja, dar nu-mi cereți să vă postez „manifeste”. Aici la mine acasă numai eu am voie să postez „manifeste” 🙂 . Glumesc, nu o luați personal! Sunt gata să discut cu dvs, dar veniți cu niște argumente (dacă se poate, care să nu repete ceea ce s-a spus deja în zecile de comentarii de până acum).

  32. Silvia says:

    Sunt mama de doi copii si sotie de medic, am auzit multe si am vazut destule, dar am ramas impietrita. Nu cred ca cineva are dreptul sa-si permita sa ia o asemenea decizie in numele altcuiva, iar, pana la urma, despre asta vorbim aici. Sa luam hotararea de a le curma viata copiiilor nostri in numele lor. Chiar nu s-a gandit nimeni la ce se deschide “usa”? Lasand deoparte aspectele religioase ale acestei chestiuni (caci implicatiile din acest punct de vedere sunt nenumarate), oare chiar am ajuns sa ni se para normal asa ceva? As avea multe argumente de expus, dar n-am s-o fac. Cred ca cine a ajuns sa creada ca poate fi de accord cu asa ceva a apucat-o pe un drum de pe care nu s-ar mai putea intoarce vreodata. E trist. Nu e prima data in ultimul timp cand Vestul m-a dezamagit profund si m-a lasat cu un gust amar de ignoranta si ingustime a mintii…

    • cartheo says:

      Nu doar a mintii, ci si a sufletului, din nefericire… Doamna Silvia, poate ar fi de ajutor daca ati expune citeva dintre acele argumente… (daca sinteti de acord, desigur).

  33. Pr. Andrei says:

    Reblogged this on ProsAnthropos… and commented:
    Înfiorător! Oare încotro ne îndreptăm?!

  34. delia says:

    “Basmul” cu copii belgieni scris mai sus nu are nici o legatura cu situatiile in care probabil se aplica legea respectiva, este o exagerare bolnava. Lucrurile nu sunt albe sau negre, si e greu de judecat asa la rece din orice tabara. Sunt mama a doi copii, inca nu am o parere definitiva despre aceasta problema, insa va rog mult renuntati la argumentul cu morfina si analgezicele, este odios: un copil sa se chinuie cat i-o fi scris, pentru ca exista analgezice… Ati stat vreodata langa un bolnav in stare terminala (care are dureri atroce??). Da, i se face morfina – dar o anumita doza pe zi (pentru ca supradoza il poate omori – ceea ce el isi doreste oricum); si stiti cum face cand trece efectul morfinei, si nu-i poti face urmatoarea doza ca inca nu e timpul??? acum, cu imaginea asta horror in minte, mutati povestea pe propriul copil – si urlati cat puteti: il las sa traiasca, sa indure zi de zi, de la o doza de morfina la alta.
    Normal ca nici un copil nu-si doreste sa moara, el vrea doar sa se termine durerea… Doamne fereste sa fii in situatia unui parinte care ar trebui vreodata sa ia astfel de decizie…
    Dar si aruncatul asta cu pietre asa, ca detinatori ai adevarului absolut – nu e o solutie…

    • Ioan-Florin says:

      1.„ este o exagerare bolnava”
      În literatură asta se cheamă hiperbolă. Da, e o exagerare voită, spre a trezi/ șoca niște suflete moarte. Dar „bolnavă” e mintea celor care spun în lege că un copil are „discernământul” să-și ceară singur moartea, iar părinții îl „consiliază” la asta.
      2. „ insa va rog mult renuntati la argumentul cu morfina si analgezicele, este odios: un copil sa se chinuie cat i-o fi scris, pentru ca exista analgezice ”
      Da de ce e odios, doamnă? Odios era să nu aibă ieșire din suferință. Dar dacă suferă un accdient și rămâne fără picioare, nu e odios? Nu ați vrea să lărgim legea eutanasierii? E odios să avem copii infirmi.
      3. „ mutati povestea pe propriul copil ”
      Adevărul nu se judecă după viețile copiilor noștri, nici după ce simțim noi. Eu, când scriu, mă gândesc și la copilul meu, și la copilul dvs, și la alții copii. Dvs vă gândiți numai la ce ați putea suporta dv, nu? Și v-ați vedea, ferească Dumnezeu, explicând unui copilaș de 10 ani că mâine dimineață trebuie să moară un pic?
      4. „ aruncatul asta cu pietre asa, ”
      Deocamdată dvs aruncați cu pietre. Eu mi-am spus punctul de vedere, pe baza a numeroase argumente aduse chiar de medici, inclusiv de cca 200 de medici belgieni care au protestat împotriva legii (vedeți postarea „Măcar eu am încercat”). Am citit legea, scriu pe blog, răspund la zeci de comentarii și alte zeci de emailuri etc. Încerc să fac ceva. Dvs ați citit măcar legea?

      • delia says:

        Da domnule, eu judec subiectiv si raportez la mine – e o lege sensibila, diferita de limita maxima de viteza, unde putem fi cu totii obiectivi de exemplu.
        Avem copiii pe care ii avem, cu sau fara picioare – nu e deloc odios sa ai copii infirmi sau cu handicap – ii iubesti asa cum ii ai si ii vrei fericiti, (dar e chiar ciudat ca ati dat exemplul acesta, insinuand cumva o selectie spartana?! – exagerati in continuare; poate e cazul sa va opriti din exagerari si “hiperbole” daca sunteti atat de obiectiv pe cat sustineti).

        Dar n-ati raspuns daca ati ingrijit un bolnav in stare terminala (si ce inseamna discernamant la un ADULT dependent de morfina?? si care are dureri groaznice mai tot timpul). In familia noastra, noi stim ce inseamna, “iesirea din suferinta” mentionata mai sus dureaza o ora doua maxim, iar morfina se face la 3 ore. Vorbiti de analgezice ca in cazul unei durere de masea, daca ar fi atat de eficiente analgezicele in faza terminala ar muri oamenii cu zambetul pe buze. Asta doar ca si contra-argument (adica vorbim ca sa vorbim, pentru ca eutanasierea la noi nu este acceptata, si nu poti schimba nimic – poti doar sa asisti neputincios la o suferinta fara margini).

        Pe de alta parte, legea este doar o optiune pentru parintii disperati, nu reprezinta obligativitatea parintilor de a-si eutanasia copilul in suferinta. Orice parinte lupta pana in ultima clipa pentru copilul lui, nimeni nu vrea sa accepte moartea propriului copil; toti speram pana in ultima clipa ca un miracol se va intampla – de aici si oroarea “basmului- hiperbola” de mai sus.

        Eu cred ca atat in cazul copiilor cat si al adultilor trebuie sa existe posibilitatea curmarii suferintei finale; decizia este extrem de greu de luat, sa ne rugam sa nu fim in situatia asta niciodata.

        • Silvia says:

          Stimata doamna, imi permit si eu, tot ca mama de doi copii, sa va intreb altceva: v-ati pus intrebarea la ce poate conduce o asemenea lege? Eu nu o sa va ofer argumente religioase, credinta e o experienta personala si nu e relevanta pentru toata lumea. V-ati pus intrebarea ce se intampla cu minorii aflati in sistem, care nu au parinti? Pe ei cine ii “consiliaza”? Dar cu cei din familii dezbinate, in care un parinte care nu are custodia nu doreste sa faca asa ceva, iar celalalt care e tutore legal considera ca e mai bine asa? Cum stabilesti discernamantul la un copil 5-7 ani? Dar nou-nascutul? Daca se naste un copil, iar parintii considera ca nu are rost sa lupte pentru viata lui? Daca ne trezim ca se propune o asemenea lege si la nivel european, si ne trezim cu o piata neagra de organe provenite din tari mai sarace si mai corupte? Sa nu credeti ca asemenea orori nu exista sau ca nu exista oameni suficient de lipsiti de scrupule cat sa faca asa ceva. Cazurile deja exista, numai ca acum ar avea si posibilitatea unui paravan legal. Da, e cumplit sa ajungi in situatia asta, e greu de spus pana nu traiesti un asemenea context exact ce ai face, insa asta nu inlatura semnele de intrebare marcante legate de o asemenea lege. Pana in zilele noastre, nu s-a pomenit un sistem care sa functioneze perfect. Toate sunt departe de ideal, au carente si neajunsuri inca mari. Si atunci, in cazul minorilor orfani, cum am putea sa-i incredintam drept de viata si de moarte asupra lor? Cine isi poate asuma raspunderea pentru asa ceva?
          As putea sa va spun ca pana la urma nimeni nu are drept de viata si de moarte asupra altcuiva, nu atata vreme cat sustinem toti dreptul la viata, drepturile omului si drepturile copilului, insa, din nou, asta e o opinie personala. Moartea nu e mai niciodata demna, corpul se stinge si se degradeaza, nu vad niciun fel de demnitate in asta. Moartea e un prag in fata caruia mai toti resimtim frica. Am ingrijit batrani bolnavi, am petrecut ultimele lor clipe alaturi de ei si vreau sa va spun ca tot nu am simtit ca as avea vreun drept asupra vietii lor, daramite in cazul unui copil.

  35. Mihaela says:

    Lasand la o parte faptul ca la terminarea citirii acestui BASM mi-au trebuit secunde sa ma dezmeticesc,revin la subiectul discutiei.Sustin cu tarie ca hotararea eutanasierii este foarte,foarte sensibila.Depinde din ce punct de vedere privesti.Sunt mama si totul capata o alta dimensiune cand este vorba de copilul tau…Este dureroasa despartirea,la fel si sentimentul pe care ti-l provoaca suferinta nemarginita a unui copil.

    • Ioan-Florin says:

      „ Am cunoscut și o mamă (prin intermediul unui reportaj publicat în «Adevărul»), internată anul trecut, la „Marie Curie” în București, cu băiețelul ei suferind de leucemie. Se interna periodic cu el, l-a îngrijit până în ultima clipă, iar de la un timp a avut grijă și de alți copii din salon, la fel de bolnavi, pe care nu-i vizita nimeni sau care erau mai rar vizitați. Vreau să spun că există analgezice chiar și împotriva celei mai grele suferințe, dar, la urma urmei, există atâtea feluri în care poți înconjura cu dragoste un copil aflat pe moarte.”

  36. Reblogged this on Pitici, dar Voinici and commented:
    infiorator!
    nu stiam ca s-a adoptat o asemenea lege!

  37. Pingback: Pentru numele lui Dumnezeu, citiți aici cum se trăiește și se moare demn: „Eu, mama unui copil care a murit timp de 17 ani…” | JURNAℓ SCOȚIAN

  38. Carmen says:

    Este clar nedrept ce se intampla acolo, din toate punctele de vedere. Pot marturisi ca am avut o experienta cu un baietel apropiat mie sufleteste, care a murit la varsta de 7 ani, dupa cativa ani de suferinta, in metastaze. Am fost in Institutul oncologic “Alexandru Trestioreanu” sa-l vizitez timp de cateva luni. In ultima luna l-am vazut aproape zilnic. Nu l-am auzit niciodata ca doreste sa moara. Suferea, plangea, voia sa-i fie alinata suferinta, dar nu voia sa moara, ci sa se joace. In ultima saptamana nu mai putea folosi mainile prea bine, dar tot incerca sa apese butoanele unui playstation si isi intreba mama daca va fi bine. Cat am trecut pe acolo, nu am auzit niciun copil ca ar vrea sa moara. Toti sperau, toti doreau sa traiasca si sa se joace.

  39. Luana says:

    Cand eram in anul III sau IV al Facultatii de Medicina, am fost in practica de vara la Spitalul Marie Curie. Am vizitat de cateva ori si sectia de Oncologie, fara sa ma implic in activitatile medicale de acolo, ci din compasiune pentru copiii internati. M-a impresionat foarte mult un baietel pe nume Marian, bolnav de leucemie. Avea vreo 7 ani atunci cand l-am vazut prima data, dar arata mult mai mic, asa slabut si chel cum era: statea intr-un patut mare de bebelus, poate pentru ca in momentul respectiv nu era altul liber pe sectie, sau poate pentru ca acolo, dincolo de gardutul protector, se simtea mai in siguranta. L-am intrebat cum il cheama, cati ani are si unde este mamica lui. Mi-a spus ca este acasa pentru ca are foarte multa treaba, dar cand poate vine si pe la el (mai tarziu, cineva din personalul sectiei mi-a zis ca de aprox. 1 an de zile, dupa aflarea diagnosticului, familia sa, domiciliata in provincie, l-a abandonat cu desavarsire in spital si nu s-a mai interesat de el). Mi-a povestit cum, impreuna cu alti copii, a mers in vizita la un mare fotbalist roman, care de 1 iunie a facut o petrecere pentru copii, la care toti s-au jucat, au mancat pe saturate si au fost foarte fericiti. Imi vorbea cu asemenea seriozitate, incat nu imi venea sa cred ca stau de vorba cu un copil de 7 ani. La sfarsit mi-a zis cu toata convingerea, uitandu-se atent in ochii mei: “Multumesc ca ati stat de vorba cu mine!” M-am cutremurat…
    L-am mai intalnit inca o data, iar dupa aceea, la mai mult timp, am aflat ca a murit. O prietena care lucra in spital mi-a povestit cum l-a vegheat in ultimele saptamani ale bolii: slabise foarte mult, facea tot timpul febra, avea probabil dureri tot mai mari, insa acest copil era tot timpul senin, cu zambetul pe buze, si le spunea tuturor care aveau bunavointa sa petreaca cateva clipe alaturi de el: “Va multumesc ca ati stat langa mine”, “Va multumesc ca ati stat de vorba cu mine!”.
    Era un baietel credincios, preotul spitalului venea periodic sa il impartaseasca, si atunci se bucura foarte mult. Prietena mea mi-a spus ca acest copil nu s-a plans niciodata de nimic… nimeni nu a auzit de la el nici un cuvant de protest sau de nemultumire. Si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu in tacere, nestiut de nimeni.
    Oare nu e inuman ca un copil de 6 ani sa moara de leucemie, singur, abandonat intr-un spital, departe de parintii lui, rabdand chinurile bolii si ale singuratatii? Iata insa ca acest copilas care nu a scos nici un murmur ne da o lectie cutremuratoare noua, celor care lepadam suferinta noastra si a celorlalti in numele UMANITATII. Potrivit gandirii celor care au aprobat legea eutanasierii copiilor, Marian ar fi trebuit sa fie ucis cu mult inainte, pentru a nu se chinui astfel. Si pentru a nu ne da noua, celor infricosati de suferinta, prilejul sa NE FIE RUSINE DE NOI INSINE.
    Intalnirea mea cu acest baietel a fost o lectie de curaj si credinta pe care nadajduiesc sa nu o uit cat voi trai.
    Puteti vedea o poza cu Marian pe pagina http://www.cristianmovila.com/ – este a treia din seria de poze “Unfinished Dreams”.

  40. Reblogged this on Cu drezina and commented:
    Parlamentul belgian a aprobat eutanasierea „la cerere” a copiilor bolnavi incurabil.

  41. Nico Rus says:

    Reblogged this on Nico Rus and commented:
    Despre recenta lege a eutanasierii copiilor (Belgia). Sunt oripilată de-a dreptul!

  42. Foarte repulsiv ca am ajuns sa nu mai speram,sa luam zilele unor sufletele, dar si mai repulsiv este faptul ca 50 din membrii Senatului au fost in favoare pe cand doar 17 au fost impotriva.
    In Belgia persoanele cu o varsta inaintata se tem de a merge intr-un spital ca poate decide copilul sa ii eutanasieze pentru ca-i batran si sa nu sufere.
    Medicii au facut un juramant, acela de a salva viata unor oameni, nu de a termina cu viata unor sufletele.

  43. Si uite, cum de fapt, avand in vedere ce spune doamna Manolache, ajungem nu sa respectam dreptul de a alege, ci sa alegem noi pentru altii… Mai trist decat atat nu cred ca sa poate. De fapt, ba da, se poate, e si mai trist ca nu exista suficiente voci care sa se opuna unei asemenea atrocitati.

  44. Ioan-Florin says:

    @ Gică Logicul
    Ce legătură are eutanasierea copiilor în Belgia cu catedrala neamului? Vă dați dv. logic, da’ nu prea sunteți. Reveniți cu comentariul despre catedrală când am să scriu eu despre ea.

    • Gica Logicul says:

      [..cenzurat de moderator..] Onestitatea intelectuala în timpulunei dezbateri, este un bun de la Dumnezeu si pentru constiintele nefericitilor si a preafericitilor !

      • Ioan-Florin says:

        1. Ca să purtați o „dezbatere” cu mine, învățați mai întâi să vă adresați politicos. E prima regulă a dezbaterii. Altfel, eu nu dezbat cu mitocanii.
        2. „Onestitatea intelectuală” ar trebui să vă atragă atenția că aici nu e o dezbatere despre catedrala neamului, ci despre legea eutanasierii minorilor.

  45. Razvan Oprea says:

    Cine are dragoste nu vrea sa moara, nici să-l vadă murind pe cel iubit, chiar dacă suferă. Şi pentru cei care nu au oameni dragi in situaţia asta marturiile existente sunt clare. Legea e hâdă şi dacă lucrul ăsta nu pare la bunul simţ, uitaţi un număr întreg din Science and Culture, din 2009, cu nume sugestiv, Special Issue: TECHNO-DEATH: TECHNOLOGY, DEATH AND THE CULTURAL IMAGINATION, în care se despică firul în patru legat de percepţia (mai degrabă apercepţia) morţii în societatea occidentală.

    • Ioan-Florin says:

      Trebuie să fie interesant numărul… Oare nu este și online pe undeva? Având în vedere că revista e din 2009.

      • Razvan Oprea says:

        Este! Aici: http://www.tandfonline.com/toc/CSAC/18/3#.UxCuReOSxrR. Se poate citit gratuit doar un articol, dar daca veti cauta dupa numele autorilor gasiti online o multime. Ca sa intelegi ce descifreaza ei in atitudinea contemporana in fata mortii cred ca ar trebui citita macar una din lucrari in intregime. Daca vi se pare totusi de folos, putem sa citam cate un fragment, de exemplu:

        Practical worries about the risks threatening life cast aside the metaphysical worry of death as an inevitable conclusion to existence. Good personal hygiene therefore becomes a way of acting against the causes of death that give the impression of actively being able to put a contrasting action in place. A fundamental and unsolvable problem, death becomes a series of easily solved problems: care for one’s body, physical fitness, nutrition and general health are tasks that the individual takes on responsibly in a daily struggle against the end (Marina Maestrutti, 2007, p. 176; free translation) .
        Death is henceforth seen as an obliged passage that can nonetheless be controlled by biomedical parameters. Connected to this are the movements in favour of the right to dignified death through euthanasia and assisted suicide. The ever-increasing technicization of death leaves little room for patients and their loved ones who are entirely overcome by the biomedical complex (Lafontaine, 2008). The movement in support of voluntary death, which began as a response to the prolongation of life by medical means and to biomedical control, is based on a profound paradox, as the assertion of the subject’s right to self determination, in the cases of euthanasia and assisted suicide, stems entirely from technical and medical assistance. Thus the principle of autonomy, which is at the root of claims to ‘the right to die’, moves towards increased control and dependency of patients with respect to the biomedical authorities (Tierney, 1997).

        • Ioan-Florin says:

          Mulțumesc pentru link. Am să intru mai târziu, chiar m-ai făcut curios. În general, e multă vorbărie în dezbaterile de bioetică, oarecum inutile, de la un punct, din moment ce participanții ajung tot la „axiomele” pe care le împărtășesc potrivit situării lor religioase și morale. Vreau să zic că tocmai aceste axiome sunt nedemonstrabile… Ce mai e de demonstrat, de pildă, după atâtea filmulețe și mărturii, că un avort e o crimă?

          • Razvan Oprea says:

            Aşa e, dar m-am gândit să mai încurcăm lucrurile ca să nu ajungem aşa repede la concluzia deja exprimată mai sus (Luana), anume că noi, cei înfricoşaţi de suferinţă (şi de disconfort şi de gura lumii), nu vrem să avem prilejul să ne fie ruşine de noi înşine.

  46. Pingback: Jurnal scoțian. „We were able to do something” | JURNAℓ SCOȚIAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s