Nu am văzut niciun exit poll, nicio estimare până la această oră la care scriu, dar sunt foarte sigur că Scoția va rămâne în Regatul Unit. Diferența în favoarea rămânerii în Regat va fi de cel puțin 5-7 procente, așa aproximez. Când spun asta, mă bazez pe „majoritatea tăcută”, unionistă, care nu iese la mitinguri, nu-și pune abțibilduri pe mașini și, mai ales, care știe că filmul Braveheart e un fake. Scoția de azi nu trebuie să-și „câștige” independența, pentru că nu i-a luat-o nimeni niciodată: a intrat de bună-voie în formula unui agreement monarhic care a condus la crearea Regatului Unit. Împotriva Angliei a pierdut o dinastie, dar alături de Anglia a câștigat o civilizație și încă 500 de feluri de brânză -, cam asta e, pe scurt, istoria relațiilor anglo-scoțiene.
Eu nu am să votez, deși ca rezident am acest drept. Dar nu găsesc corect să mă pronunț prin vot în destinul unei țări care nu e a mea decât prin adopție. Însă dacă mergeam la vot, votam de dragul Scoției împotriva independenței sale. No thanks! Better together!
Am încercat să le traduc scoțienilor proverbul nostru, „nu te legi la cap dacă nu te doare”. În Scoția nu doare mai nimic. Sau, mă rog, doare mai puțin ca în Anglia, unde nici acolo nu-ți vine chiar să te legi. Cheltuielile publice în Scoția sunt mai generoase cu 1200 de lire pe cap de locuitor față de media în UK. Șomajul scade în mod constant, chiar în condițiile crizei. Școlile superioare sunt gratuite, în Anglia le plătești. Medicamentele sunt gratuite, în Anglia le plătești. Și așa mai departe. Nu mai vorbesc de beneficiile sociale în Scoția. Oriunde pe continent, drepturile devolutive ale Scoției ar fi de neimaginat.
Atunci, de unde ideea independenței? În presa europeană s-a vorbit de „naționalismul scoțian”, – o mare prostie. Naționalismul scoțian este eterna răfuială cu englezii. Nu are nicio legătură cu naționalismele europene, nici măcar cu cel britanic reprezentat de Nigel Farage. Când Farage a vizitat Edinburgh, a fost bătut cu ouă. Taxiurile au refuzat să-l ducă la aeroport, a fost nevoie de intervenția poliției.
Independența Scoției a început să fie vehiculată politic încă din anii 70, de către SNP – Partidul Național Scoțian, odată cu descoperirea unor resurse importante de petrol în Marea Nordului. Pe această bază a apărut ideea unei separări administrative. Partea bună a acestei politici a dus la câștigarea unei autonomii lărgite pentru Scoția, de care vorbeam mai sus. Ce a urmat, începând cu 2007 și inițiativa referendumului pentru independență, e o aventură politică periculoasă. Cu numai 3-4 ani în urmă, când primele sondaje de opinie nu dădeau mai mult de 20% în favoarea independenței, Alex Salmond nu-și imagina riscul aventurii în care pornise.
Cu toată mutra sa de țăran scoțian, Salmond e un politician foarte abil. El știe foarte bine că o Scoție independentă s-ar prăbuși economic în câțiva ani, dar s-a gândit că, ridicând steagul independenței, va câștiga simpatizanți pentru SNP și-i va speria din nou pe englezi, destul cât să acorde Scoției noi drepturi devolutive. Ceea ce s-a și întâmplat, sub ambele aspecte. Indiferent de rezultatul votului, Alex Salmond este noul erou al Scoției. Un erou care regretă că și-a pus pe fugă adversarii și acum se roagă din toată inima să se întoarcă înapoi.
UPDATE 21.30: Mă tem de trădare! 🙂 Atmosfera din oraș e foarte animată, toată lumea așteaptă rezultatele. Undeva se cântă, aud din casă. Fetele mele au fost la vot, mi-au spus că toată lumea vorbește în gura mare numai de independență. Pe străzi trec bărbați în kilturi. Cică șase restaurante din Edinburgh sunt pregătite să sărbătorească independența: au luat special pentru seara asta licență de desfacere a alcoolului până la 3 dimineața. Până și casiera de la Tesco mi-a făcut din ochi, vârându-mi în pungă sticla de vin: „Sărbătorim, nu?” – Cum ziceam și amicului meu, mă tem de trădare…
UPDATE 21.50: Un prieten din țară mă întreabă sec, pe email: „God save the Queen?” Independența Scoției nu înseamnă însă și abolirea monarhiei. SNP a fost cât se poate de precaut să se delimiteze ferm de o asemenea perspectivă. Regina va rămâne șeful statului independent. Deocamdată, nimeni nu discută de republică în Scoția.
UPDATE 22.14: Voturi prin corespondență: 789.024; cele mai multe prin corespondență din istoria alegerilor scoțiene. Populația Scoției este de cca 5,3 milioane (2011). De altfel, se estimează cea mai mare participare la un vot în Scoția, peste 85%. O secție de votare din Falkirk s-a închis în jurul orei 15, pentru că toată lumea de pe liste se prezentase la vot.
UPDATE 22.54: The Guardian: Scottish independence referendum result – YouGov predicts: 54% no, 46% yes.
UPDATE 23.00: Peter Kellner, the president YouGov: “At risk of looking utterly ridiculous in a few hours time I would say it’s a 99% chance of a No victory”
UPDATE 23.33: BBC: Palace officials say the Queen has been following the independence referendum closely.
UPDATE 23.39: Reevel Alderson, BBC Scotland: Stirling: There are about 30 members of the public in the balcony of the Albert Halls where the Stirling count is taking place. I first covered an election nearly 40 years ago – October, 1974 – and I’ve never seen spectators at a count before.
UPDATE 03.00: Nu mai încape nicio îndoială: majoritatea scoțienilor crede că e bine să continue ceea ce a început alături de englezi acum mai bine de 400 de ani. Better together.
JURNAℓ SCOȚIAN 