jurnal scoțian. ultimul martor al unei camere din Copou

 

S-a dus și Dorin după Luca Pițu, repejor, de parcă ar fi fost vorbiți. Dumnezeu să te odihnească, prietene. Îți sînt recunoscător pentru atâtea ore frumoase petrecute împreună în camera ta din Copou. M-ai încurajat de multe ori, mi-ai dat de mâncare, m-ai îmbrăcat când mi-a fost frig.

            Când m-am mutat la Iași, prin 91, ca să mă fac ziarist la „Opinia studențească”, Dorin Spineanu a fost primul meu prieten. Că el avea generozitatea să se împrietenească și cu un vagabond într-o gară. În prima iarnă la Iași, eram un ziarist așa de pârlit că nu aveam bani de-un palton, iar Dorin, când m-a văzut tremurând într-un sacou de cârpă, mi-a făcut pe loc cadou o pufoaică strașnică, pe care spunea că o avea de la un fost pușcăriaș. Locuia în vremea aceea într-un apartament din Păcurari, unde ne întâlneam aproape seară de seară, cu Radu Părpăuță, Ducu Rugină și alții. Ne botezaserăm „Academia Gogol”, pentru că nu ne mai săturam să-l citim pe Gogol și-l declaraserăm maestrul nostru. Ne luaserăm din nuvelele sale diferite ranguri (eu, cel mai tânăr, eram „adevărat aspirant”) și ne adresam între noi cu „înălțimea voastră de neam înalt”.

            Dorin a mai făcut un lucru bun pentru mine: mi-a aruncat la gunoi primele mele proze. I le dădusem să mi le publice în „Convorbiri”, dar după ce s-a uitat peste ele, le-a aruncat la coș. Mi-a spus că am început să scriu mai înainte să termin de citit. Mi-a rămas asta în cap: și acum când e să scriu ceva, mă întreb dacă am terminat de citit. Tot pe-atunci am citit și eu primele proze ale lui Dorin. De una îmi amintesc mereu, în diferite împrejurări: „Dacă răscolești mușuroiul”. Este povestea unui vagabond, parcă Petrică, vânzător de ziare vechi și flori fanate, purtătorul unei insigne cu chipul lui Francisc din Assissi, care își petrecea timpul urmărind ore în șir un mușuroi de furnici de la marginea unui orășel. Până în ziua când nu mai apare și este găsit mort, căzut peste mușuroiul său și mâncat de furnici.

            Dar lui Dorin nu-i plăcea în Păcurari și visa să se mute undeva în Copou. Așa își dorea de mult, că parcă îl aud cum spunea: dau un apartament cu trei camere din Păcurari, pe jumătate de closet în Copou. Până la urmă s-a mutat într-o garsonieră drăguță, puțin mai sus de Universitate. Acolo au urmat alte întâlniri, cu Luca Pițu, care se mutase la Focșani și, când venea la Iași, trăgea la Dorin. Mă suna: a venit Luca, haide la seminar. Așa numeam serile noastre cu dom’ profesor: seminar. Luam o Fetească neagră (vinul nostru preferat, pentru că Luca nu bea) și mă înființam la ei, de unde nu mai plecam decât după miezul nopții (când venea Mihaela de la slujbă și plecam de rușine). Dom’ profesor ne spunea câte-n lună și-n stele, ne vorbea în limbi, uneori ne citea fragmente din tăieturi pe care le purta la el pentru cursuri, iar noi îl ascultam uimiți și mai spuneam și noi câte-o prostie. Era atât de liniștit Luca, poate obosit de drum, vorbea șoptit și așa se cobora o pace între noi, ca la o rugăciune de seară.

            Acum am un sentiment atât de ciudat că am rămas ultimul martor al acelor seri, ultimul care mai știe cum au fost cuvintele, cum arătau chipurile, gustul vinului și trecerea orei. Ultimul martor al unei camere din Copou, deasupra căreia, în timp ce noi vorbeam, se învârteau nevăzut corbii, împărțindu-ne pe toți trei, ca în poezia lui Lenau: Den speisest du, den du, den ich.

 

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

11 Responses to jurnal scoțian. ultimul martor al unei camere din Copou

  1. cartheo says:

    Frumos!… Amintiri (parca) dintr-o alta lume…

  2. Doamna de povești says:

    Dumnezeu să-i odihnească!

    Iar cel de-al treilea corb, să-și puie pofta-n cui! Uite-așa, na!

  3. Carmen says:

    Cred ca e bine la ceruri, dar si in Scotia, deocamdata. Duiosia face bine, asa ducem impreuna ceva din nostalgie. Bogdaproste pentru cuvinte, asa fie iertat Dorin si noi sa mai citim, pe urma sa mai scriem, sa pomenim.

  4. Mihai Petrica says:

    Craii de Curte Veche!

  5. ad.rian says:

    Prietenia confirma similitudinea spiritelor in Siberia de cacofonii in care supravietuim. Ati fost niste norocosi. Bucurati-va, in scrisul cu pixeli zambind printre lacrimi, ca v-ati nimerit.

  6. Radu P. says:

    Da, mușuroiul lui Petrică. Cum să o uit?
    Cum spune aici ad. rian, am fost niște norocoși.

  7. Olga says:

    Dumnezeu să-l ierte!

  8. Akalog says:

    Doamne, om frumos ce ești! Superbă scriitură – și câtă bucurie să-l iubești pe Gogol…

  9. Frumoase amintiri….Eu l-am cunoscut prin 93-94 cam pe vremea cand s-a Monitorul de Iasi al carui sediu a fost …cand pe dreapta …cand pe stanga Bulevardului Copou . Auzisem de Spineanu dar nu-l citisem …. mai multe mi-au povestit Vasile Cojocaru si Toni Hritac pe atunci studenti in anul 2-3 . L-am cunoscut din intamplare …la o bere sau la o cafea … ,undeva la un bar-terasa in spatele Universitatii. Era la o masa cu prietenul si colegul meu de ziar Volodea Macovei si cu poetul Dan Giosu , care le citea poezii dintr-un caiet …. M-au invitat sa iau loc si de atunci am ramas prieteni …In 1995 , cu parere de rau , am lasat scrisul la ziar pe o plecare in Israel . Cei trei copii ai mei crescusera , iar banii nu-mi mai ajungeau …. Dar , dupa un an , m-am intors si am reluat colaborarea cu Monitorul …care isi mutase sediul de data aceasta in Bucsinescu . Redactia se marise ,aparusera si alte Monitoare …. Dupa ce i-mi lasam lasam textele pentru rubrica ,numita de regretatul Florin Zamfirescu, ma duceam la o bere la barul de pe coltul strazii ce urca spre Tatarasi . Acolo dadeam de Dorin SPINEANU care satea , mai mereu , la taclale cu FAN-FAN -rechinul puscariilor,un personaj pitoresc si un povestitor fenomenal …. SPINEANU il iubea nespus pe parnaias desi acesta il scobea de tigari sau il tapa de bani sau de cate una mica …. Era o adevarata placere sa asist la dialogurile spumoase dintre cei doi ….sau atunci cand se duelau …in versuri !! Drumurile vietii au facut sa nu-l mai revad …niciodata pe poetul si scriitorul Dorin SPINEANU . De 15 ani sant plecat prin lume …desi copiii mi-au crescut ,au terminat facultati ,s-au casatorit ….Am stat 5 ani in Israel si de aproape 10 sant la Londra de unde scriu aceste randuri despre un prieten …plecat de curand intr-o lume mai buna Am ramas doar cu amintirea anilor frumosi petrecuti la Monitorul , intalnirile ocazionale cu Dorin SPINEANU si cu romanul pe care mi l-a daruit impreuna cu un autograf ! Dumnezeul sa-l odihneasca ! Adio , domnule Spineanu !

  10. DanutM says:

    Reblogged this on Persona and commented:
    Ioan-Forin Florescu ii evoca, cu emotie si recunostinta, pe Dorin Spineanu si Luca Pitu. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s