când și cine a scornit o poveste: palma Sfântului Nicolae

A trecut sărbătoarea Sfântului Nicolae și n-am mai apucat să scriu ce-mi propusesem, dar nu e târziu nici acum, cred, că doar Sfântul rămâne cu noi mai departe.
Vroiam, mai întâi, să atrag atenția asupra sensului (pierdut) al unor cuvinte din troparul Sfântului: „Îndreptător credinței și chip blândeților, / învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor.” Nu că vreau să fac pe deșteptul, dar îmi place să înțeleg ce citesc (și citesc și altora) în slujbele Bisericii. Ce ne zicea apostolul Pavel, în 1 Corinteni 14? „Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles (în biserică), cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt…”

„Îndreptător”, așadar, nu este traducerea cea mai fericită a termenului grecesc original kanón (kanóna písteos). Canon înseamnă „model” sau „măsură” (în greaca biblică îl folosește, de pildă, Sfântul Pavel, în 2 Cor. 10,15: „după măsura noastră”). În greaca clasică, „canonul” a fost mai întâi dreptarul sau instrumentul constructorilor folosit la verificarea suprafețelor plane: adică tot un „model”, un standard. Bănuiesc că într-o traducere românească mai veche (nu am aici, departe de casă, cum să verific), expresia din tropar va fi fost redată „dreptar al credinței” sau „îndreptar”, de unde apoi Sfântul a ajuns „îndreptător”, printr-o adaptare neinspirată a textului de către vreun traducător modern (nu ar fi prima dată când revizorii moderni ai cărților de cult fac astfel de gafe). Prin urmare, troparul în discuție începe prin a ne aminti că Sfântul Nicolae a fost „model / măsură a credinței”.

Mai departe, „chip blândeților” este, după grecește, „icoană / imagine a blândeții”. Pluralul vechi românesc, blândeți, trimitea la toate calitățile blândeții: vorbe, purtări blânde, înfățișare blândă („o blândețe de fată”, spune undeva Sadoveanu).
În sfârșit, subiectul propoziției, „adevărul lucrurilor” este partea cea mai importantă și, totuși, cea mai absconsă în traducerea românească. La ce „lucruri” s-o fi referit imnograful? Și la ce „adevăr”? Așa e și pe grecește, numai că prãgma nu înseamnă doar „lucru”, ci mai ales „faptă”. Nu e vorba, prin urmare, de „adevărul lucrurilor” disputat de filosofi, ci de adevărul faptelor Sfântului ierarh Nicolae, fapte care l-au arătat, poporului său, model de credință, icoană a blândeții și învățător al înfrânării („stăpânirii de sine”, căci asta era enkráteia). În polemica tradițională cu filosofii greci care căutaseră „adevărul lucrurilor”, Părinții Bisericii le-au contrapus „adevărul faptelor”: adevărul lucrurilor este adevărul faptelor, iar „adevărul faptelor este învățătura Evangheliei”, scria Clement Alexandrinul și mai apoi au insistat și alții asupra acestei idei.

Două observații și despre condacul sărbătorii (cuvintele subliniate le discut mai departe): „În Mira, Sfinte, sfințitor te-ai arătat, / că Evanghelia lui Hristos, Cuvioase, plinind-o, / ți-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; / mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte. / Pentru aceasta te-ai sfințit, ca un mare slujitor tainic al harului lui Dumnezeu.”
„Sfințitor”, în primul vers, traduce adjectival substantivul hierurgós, care însemna, mai exact, preotul în funcțiunea sa sacrificială, „preotul slujitor al cultului”. (Apropo, pentru teologi trebuie să fie foarte interesant faptul că în Epistola către Romani 15,16, Pavel se folosește de același sens în expresia „slujind Evanghelia lui Dumnezeu”. Termenul „slujind” aduce această conotație, de slujire cultică a Evangheliei, sacrificială, liturgică, nu doar prin cuvânt și predică.)
Tot în primul verset al condacului, diateza verbului este greșită: „te-ai arătat”. În greacă este un aorist pasiv mai rar: „ai fost arătat” (enedeíhthes), pentru că sfinții nu se arătau ei buni și grozavi, ci erau arătați, descoperiți lumii. E posibil aici și o aluzie la episodul alegerii miraculoase a Sfântului ca episcop de Mira, în urma unei viziuni avute de un ierarh al locului, pentru că ultimul verset revine la hirotonirea lui Nicolae, tot cu un verb la diateza pasivă: „Pentru aceasta ai fost sfințit, ca un mare mistic al harului lui Dumnezeu” (și nu „te-ai sfințit”, ca în traducerea românească: „Pentru aceasta te-ai sfințit, ca un mare slujitor tainic al harului lui Dumnezeu” – sfântul ierarh nu s-a sfințit, ci a fost sfințit). Cât despre „mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte”, e vorba, desigur, de „ai salvat de la moarte pe cei nevinovați”, aluzie la minunile Sfântului Nicolae istorisite în viața sa. Verbul sózo înseamnă „a mântui” (cu toate conotațiile sale religioase), dar și „a salva”, în cazul de față. Pe cei nevinovați îi mântuiește numai Hristos.

Cam atât despre tropar și condac.
Acum, despre episodul pălmuirii ereticului Arie la Sinodul de la Niceea (anul 325). Povestea asta, care a ajuns mai cunoscută decât orice altă împrejurare din viața Sfântului, este o invenție târzie, ca și „nuielușa” lăsată în ghetuțele copiilor și despre care am scris zilele trecute. Însăși prezența Sfântului la Sinodul de la Niceea este în discuție, dar, dacă pentru asta tot ar mai fi niște mărturii vechi și este un consens al Tradiției, episodul pălmuirii lui Arie nu are nicio susținere în marea Tradiție a Bisericii. Nici măcar o singură mențiune! La o mie de ani după Sinodul de la Niceea, nimeni nu vorbea despre așa ceva. Nu e amintit nici de marii contemporani ai Sfântului Nicolae, care au fost prezenți la Sinod, nici de istoricii vremii, nu este amintit nici în cele mai vechi mărturii despre viața Sfântului (din secolele 5-6), nici în biografiile extinse redactate de Mihail Arhimandritul (secolul al 9-lea) și de Simeon Metafrastul, celebrul hagiograf din secolul al 10-lea (de notat că Simeon Metafrastul pune la contribuție, în hagiografiile sale, atât mărturiile documentare, cât și tradițiile orale). Nu apare nici în acatist, nici în frescele din Bizanț și nici în vechile icoane rusești cu scene din viața sa (cel puțin în colecțiile pe care le-am putut consulta eu).

Atunci de unde vine povestea? Gustav Anrich, istoricul care a scris cea mai documentată monografie a Sfântului Nicolae, o găsește abia în secolul al 14-lea, într-un text al unui episcop venețian, Pietro de Natali (unde nici măcar nu este vorba de pălmuirea lui Arie, ci a unui „oarecare arian”). Probabil Pietro de Natali nu a inventat el povestea, ci a găsit-o, la rândul lui, într-un text latin mai vechi. Însă cât de puțin credibilă putea fi acea sursă latină, se vede din faptul că renumita Legenda Aurea (din secolul al 13-lea) istorisește pe larg viața sfântului Nicolae, cu toate detaliile din biografiile grecești, fără a aminti însă, bineînțeles, de pălmuirea lui Arie.
În iconografie, cea mai veche reprezentare a Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie s-ar găsi într-o frescă de la Mănăstirea Sumela (în nord-estul Turciei de astăzi), dar nu este clar când a fost pictată scena respectivă: câteva imagini sunt de prin secolele 14-15, dar cea mai mare parte din frescă a fost făcută în secolul al 18-lea (ereticul Arie este înfățișat purtând… turban). În iconografia românească, scena apare în frescele unor mănăstiri (Probota, Sucevița) începând din secolul al 16-lea. Mi-a transmis această informație, într-un comentariu făcut chiar pe blogul meu, Părintele Gabriel Herea de la Pătrăuți, doctor în istoria artei și cercetător al iconografiei răsăritene. La întrebarea mea, dacă știe reprezentări ale Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie anterioare secolului al 16-lea, Părintele Herea a avut amabilitatea să-mi răspundă așa: „La cerea dumneavoastră am revăzut puțin arhiva mea personală și am avut ceva surprize: Nu am găsit scena pălmuirii nici la Cozia (pronaosul se pare că este din secolul al XIV-lea), nici la Marele Meteor, nici la Stavronichita, nici în icoana de la Hilandar sau în miniatura din Menologul lui Vasile al II-lea („ucigașul de bulgari”). Mai mult decât atât, nu e preluată nici măcar la Hurezii secolului al XVIII-lea, unde influența grecească este cunoscută. Prin urmare, e posibil ca „tradiția iconografică” la care făceam referire în prima postare să aibă o geneză moldovenească… Cât despre influențele apusene, nu sunt deloc excluse. Pe atunci, canalele culturale erau mult mai deschise ca astăzi. Aceste canale încep să fie închise sistematic începând cu Sinodul de la Iași (1642).”

În concluzie, povestea pălmuirii lui Arie de către Sfântul Nicolae apare târziu în Occident, spre secolul al 15-lea. Marea Tradiție a Bisericii nu o cunoaște, iar faptul că ea apare, numai din secolul 16 începând, în sinaxare grecești și în alte scrieri, precum și în iconografie (a se vedea și Erminia lui Dionisie), nu înseamnă decât influența unei tradiții marginale latine, care a prins într-un Răsărit altfel atent la „inovațiile” latine, probabil pe fondul polemicilor tot mai aprinse cu „ereticii” apuseni.
Sunt sigur că mulți autori ai biografiilor și sinaxarelor ortodoxe în care apare astăzi episodul pălmuirii lui Arie l-au preluat cu bună-credință, văzând în el, așa cum îmi explica Părintele Herea (în comentariile de la articolul precedent), o „realitate meta-istorică”, un simbol al îndârjirii în păstrarea dreptei-credințe, așa cum sfinții mucenici sunt înfățișați biruind „balaurii” de care, în realitatea istorică, au fost de fapt răpuși.

Dar cui și la ce folosește astăzi insistența pe această poveste inventată? Nu mi-ar plăcea să văd într-o biserică icoana unui sfânt lovind fie și un eretic și mă gândesc ce ar înțelege oamenii din ea. Nu realitatea „meta-istorică”, desigur, ci ar înțelege că se poate face dreptate și cu pumnul. (De aceea e una dintre icoanele dragi noilor zeloți ai credinței.) O fi asta, dreptate cu pumnul, pe ring, sau în război, dar „biciul” în Biserică a fost mânuit doar de Dumnezeu, nu de ucenicii săi, și doar împotriva fățarnicilor, nu a păcătoșilor. Așa că, vă rog, nu mai justificați violența pe seama Sfântului pe care-l numim „model al credinței”, „icoană a blândeții” și „învățător al stăpânirii de sine”. „Îndârjirea” în apărarea credinței e sfântă și bună, dar până la a deveni exemplu de violență fizică. Ce mi-e o palmă, ce mi-e un pumn, iar de aici, un rug sau un glonț pentru eretici. Noroc că Sfântul Nicolae nu trăgea cu pistolul.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

50 Responses to când și cine a scornit o poveste: palma Sfântului Nicolae

  1. Parinte Ioan

    In primul rand va multumim mult pentru acest articol, ne-ati facut un frumos dar cu ocazia primei dintre sarbatorile din Postul Nasterii Domnului. 
    In Rusia de unde va scriu inca nu s-a sarbatorit sfantul Nicolae, se va sarbatori abia pe 19 decembrie,  intrucat rusii sunt pe calendarul vechi. Dar e cel mai cinstit sfant de catre rusi,  chiar sunt voci care afirma ca sfantul Nicolae a avut etnie rusa si ca va fi cel care va fi asezat la  carmuirea cerului nou si pamantului nou,  dupa Parusie. Si totodata e sfantul cel mai aproape de sufletul meu. Legat de observatiile sfintiei voastre,  in primul rand ma refer la cele de ordin lingvistic. De fiecare data cand spun troparul sfantului Nicolae, si asta se intampla in fiecare zi,  nu simt nici o inadverdenta  de ordin spiritual cu textul pe romana,  daca se poate spune asha,  pana la urma asta e tot ceea ce poate dauna , prezenta in cult a unui cuvant neconform spiritualitatii ortodoxe sau alterarea grava a sensullui original. Multe cuvinte din limbajul nostru  bisericesc romanesc sunt preluate din alte vocabulare, respectiv cel slavon si cel grecesc, si uneori alterate ca sens fara ca asta sa le diminueze  ” puterea ” , sau impactul pe care il pot avea in sufletul celui ce se roaga. De exemplu cuvantul “viteaz” e luat din rusa si provine de la diminutivul numelui propriu “Victor ” adica de la “Vitea ” care a dat si in rusa cuvantul respectiv care inseamna “curajos” . Legat de troparul sfantului Nicolae,  nu prea sunt de acord cu unele din consideratiile sfintiei voastre,  precisely pentru ca nu ar putea fi introduse in cult si ar suna cel putin bizar in timpul slujbelor. 
    “Indreptator” cred ca se refera in primul rand la un substantiv  desemnand un om si nu un obiect. Chiar daca textul original trimite la un “model ” sau “masura ” ( si in rusa e intr-adevar mult mai aproape de original decat versiunea romaneasca,  “canon ” e tradus prin “pravila ” ), totusi versiunea romaneasca nu cred ca elimina sensul de dreptar. “Chip al blandetilor ” , aici blandetea  poate ca nu inseamna neaparat absenta oricarei manifestari violente,  sau permisivitatea,  sfantul Ioan Scararul numeste blandetea ca ” starea nemiscata a sufletului,  care ramane aceeashi in necinstiri si in laude.  ” ( capitolul opt,  enuntul trei,  din Scara in traducerea pr Staniloae ). Referitor la palma  data lui Arie,  nici eu nu sunt de parere ca este o informatie sigura,  dar la drept vorbind,  ce ar fi rau daca s-ar fi petrecut acest fapt istoric? Parintele Cleopa   spune ca daca auzi pe cineva injurand de cele sfinte,  sa il palmuiesti,  ca ti se va socoti ca marturisire a credintei. Exista un episod intr-o carte a unui arhimandrit rus,  anume Tihon Shevkunov, cartea e intitulata “Nesfintii sfinti ” , in care trei monahi sunt luati in batjocura de un grup de betivani,  dar nu riposteaza fizic (unul dintre ei avea centura neagra la karate ) pana cand betivanii ( era vremea regimului sovietic ) , pentru a-i zadari,  incep sa huleasca de cele sfinte. Doar atunci  calugarul karatist ii ia la bataie pe respectivii. Mantuitorul spune ca nu a venit sa aduca pace ci sabie pe pamant,  pur si simplu sunt situatii in care regula intoarcerii obrazului sufera si derogari,  mai ales ca iti este hulita credinta. Si by the way,  cam care ar putea fi atitudinea  fata de islamistii care ishi fac de cap inclusiv nu departe de sfintia voastra (http://www.expunere.com/video-musulmanii-din-marea-britanie-spun-ca-anglia-este-tara-lor-manifestatii-violente-treziti-va.html ) ? Sa ii lasam cu duhul blandetii omenesti sa marsaluiasca nestingheriti cu pancartele acelea nerusinate ( freedom go to hell , behead those who insult Islam )? Si sa ne bagam capul in nisip ca strutul sperand ca va fi rapid? (http://www.wayoflife.org/index_files/modus_operandi_of_islam.html ) Sau de pus mana pe sabie? Sfantul Nicolae e infatisat in multe icoane rusesti si chiar in statui ( rusii au si statui su sfintii ortodocsi pe aici dar serios ca nu miroase a erezie )  avand o sabie in mana dreapta si o biserica in stanga,  adica in ipostaza de aparator al credintei. 
    Apoi,  pur si simplu nu suna bine “salvat-ai pe cei nevinovati din moarte” , stiti foarte bine cred ca in limba engleza cuvantul “mantuire”  se traduce si cu “salvation ” , dar are in limba noastra si sensul de “izbavire de rau ” , deci nu inseamna neaparat in condac ca sfantul Nicolae i-a mantuit pe cei trei  intemnitati , ci i-a mantuit doar de moarte. Iar “invatator al stapanirii de sine ” e mai mult decat weird daca e pus in condacul oficial  bisericesc al sfantului . Incolo,  chapeau bas,  sunteti un as in materie de greaca. Post binecuvantat in continuare.

    • Ioan-Florin says:

      În ce mă privește, drag frate, te asigur că eu nu am scris acest text despre Sfântul Nicolae pentru ca observațiile mele „să fie preluate în cult”, așa cum sugerezi, dacă înțeleg eu bine. Nu mă interesează, așadar, cum ar „suna” traducerile mele într-o slujbă a Bisericii. Dar cum „sună” astăzi slujbele Bisericii mă interesează foarte mult. Nu scriu nimic cu acest gând înalt și nici ca să dau lecții de „as în greacă”, cum poate ironic spui (dar eu am simțul umorului!), pentru că, altfel, înseamnă că nu ai cunoscut niciodată „așii” acestei științe. Eu scriu din locul meu, pentru bucuria cercetării și a cunoașterii și împart această bucurie cu cei care caută, nu cu cei care au găsit deja. Aceștia care au găsit sunt fericiți.

      Nu sunt de acord însă când reduci astfel discuția despre textele din cult: „tot ceea ce poate dăuna este prezența în cult a unui cuvânt neconform spiritualității ortodoxe sau alterarea gravă a sensului original”. La fel de mult „dăunează” adevărului cuvintele pe care nu le mai înțelegem, sau le înțelegem greșit. Nu e vorba că nu le cunoaștem etimologia, așa cum rău ai ales tu exemplul cuvântului „viteaz”, pentru că toată lumea știe ce înseamnă „viteaz”. Dar ia întreabă pe cineva (care nu cunoaște limba veche) ce înseamnă „năstrapă de aur”, „vetreala Sfântului Duh”, „verhovnic”, „repejuni”, „chimvale”, „osârdie”, „cămară” (cămară de nuntă!) etc., sau ce înseamnă în Liturghie „mila păcii, jertfa laudei” (acolo unde era „milă, pace, jertfă de laudă”), „să ne iubim unii pe alții”, „slavă neajunsă”, „rugăciuni împreună-glăsuite” (pentru „rugăciuni în armonie, în bună înțelegere”), și așa mai departe (lista e lungă, mai ales dacă ne ducem la slujbele de peste săptămână).
      În Biserica noastră, cuvintele rugăciunilor nu sunt „mantre” eficiente prin ele-însele, ca în hinduism, ci noi ne rugăm înțelegând ce spunem și făcându-i și pe alții să înțeleagă. Nu imaginându-ne adevărul după mintea noastră, ci cunoscând adevărul cuvintelor pe care ni le-au lăsat Evanghelia și Sfinții Părinți spre înțelegere și cultivare.
      Dacă Părinții au spus că Sf Nicolae este „măsură a credinței”, atunci „măsură” sau ceva asemănător să spunem și noi (ori să înțelegem în mintea noastră), nu să ne căutăm înțelesuri în alte cuvinte. În limba română de azi „îndreptător” e altceva: e cel care „îndreaptă”. Desigur, am putea spune că Sf Nicolae a și „îndreptat” multe lucruri din vremea sa, așa e, dar asta nu ne dă voie să modificăm traducerea textului vechi după cum ni se pare bine astăzi. Pentru că altul va vrea în loc de „îndreptător”, poftim, „întăritor al credinței” sau, de ce nu, „judecător al credinței” și așa mai departe, dacă tot e după cum ne place. Unde ajungem? Ca să nu ajungem departe și străini, trebuie mereu să ne întoarcem la sensurile vechi și sigure ale învățăturii noastre.
      Și apoi, tu vorbești despre înțelegere în Biserică doar în numele tău: „De fiecare dată când spun troparul sfântului Nicolae, și asta se întâmplă în fiecare zi, nu simt nici o inadvertență etc. etc.” Foarte bine că e așa pentru tine. Dar eu mă îngrijesc și de înțelegerea altora (doar am amintit în textul meu cuvintele apostolului Pavel, poate ar fi bine să recitești locul acela din epistola a doua către Corinteni). De fapt, de asta scriu astfel de texte: ca să ajut înțelegerea mea și înțelegerea altora. Pentru un tânăr de astăzi, „stăpânire de sine” e o explicație care, pe lângă că e corectă în grecește și după tâlcuirea Sfinților părinți, îl ajută să priceapă sensul acestui cuvânt: „înfrânare”. A te înfrâna nu înseamnă numai a te opri de la ceva, cum se înțelege în general, ci înseamnă puțin mai mult: a pune sub controlul tău o patimă, o poftă. Cuvântul „înfrânare” e frumos și, nici vorbă, merită reținut în limba bisericească, dar nu strică să-l înțelegem așa cum trebuie.
      După cum „a salva o viață”, „ a scăpa o viață” (în loc de „a mântui”) nu e după englezește, cum spui, ci e un sens care aparține însuși verbului grecesc. Îl găsești, de pildă, în traducerea Bibliei ortodoxe, în Matei 14,30, când Petru fiind gata să se înece îi strigă Mântuitorului: „Doamne, scapă-mă!” Dar oare nu spune și Hristos: „Cine va vrea să-și scape sufletul, îl va pierde”. Ce e rău că traducerea lui sozo e clară în aceste locuri? Ce-ar fi fost rău în troparul Sfântului dacă în loc de „mântuit-ai pe cei nevinovați” am fi avut „ai scăpat din moarte pe cei nevinovați”? Să lăsăm acest cuvânt, „mântuire”, cu rosturile lui teologice, așa cum umblă el în limba de astăzi.
      Dar cel mai mult m-a mirat să spui asta: „Referitor la palma dată lui Arie, nici eu nu sunt de părere că este o informație sigură, dar la drept vorbind, ce ar fi rău dacă s-ar fi petrecut acest fapt istoric?” Ce-ar fi rău, dragul meu prieten, după cine? După mintea mea? A ta? După Evanghelie? După Biserică? Cine stabilește pentru tine „ce-ar fi rău”?
      Răul însuși, primul și cel mai mare rău, este să aruncăm acest fel de judecată asupra Tradiției Bisericii: se non e vero, e ben trovato. Tu spui că au fost Părinți în Pateric care au îngăduit mici minciuni pentru îndreptarea aproapelui. E adevărat, iar asta ne arată că nu omul este sub lucruri, ci invers, dar un exemplu personal sau două sau zece nu este și calea Tradiției. Să-ți mai spun că a fost un mare Părinte al Bisericii care a scris, asta nu mai e o scorneală, să-l lovim peste gură pe cel care blasfemiază? să-l facem pe nesocotit să tremure și de umbra lui? Da, a scris asta, dar acolo e o opinie, nu o dogmă, iar Tradiția Bisericii nu a făcut din acest îndemn „modelul” ei, nu l-a reținut între canoane, așa cum, dimpotrivă, a rămas canonul apostolic 27: „Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul sau diaconul care ar bate pe credincioşii care păcătuiesc, ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care, prin astfel de lucruri, voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nicăieri nu ne-a învăţat aceasta, ci dimpotrivă, El fiind lovit, nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde prin ocară şi pătimind nu ameninţă.” Iar altfel, viețile sfinților sunt suficient de bogate și exemplare ca să nu mai fie nevoie să le adăugăm noi părerile noastre.
      Eu despre asta am scris, cum au stat lucrurile cu pălmuirea lui Arie, nu despre „ce-ar fi rău dacă”, nici despre „islamiștii care își fac de cap” sau cum trebuie să ne apărăm de ei. Probabil și cu sabia, cel care e rânduit să facă dreptate cu sabia. Cam așa ceva spune colosenilor apostolul Pavel, nu? „Pentru faptele cele rele sunt puși să vegheze dregătorii.” Dar eu, din fericire, sunt pus peste alte săbii, caricatură a lui Sancho Panza și umil scutier al singurului Cavaler care a întors și celălalt obraz să-i fie lovit.

  2. Draga parinte Ioan, buna dimineata

    Cred ca la voi in Scotia s-a luminat de ziua, ca la noi in Lavra de langa Moscova e inca semiintuneric la noua dimineata. Mai intai va asigur si imi dau cuvantul ca nu v-am spus ca sunteti un as in limba greaca in sensul de ironie,  era chiar un compliment sincer,  tinand cont de observatiile sfintiei voastre pertinente in articolele de pe blog si de activitatea voastra stiintifica din tara in campul traducerilor biblice. By the way,  daca considerati ca aceste  texte cu care corespondam pe mail sunt relevante in oarecare masura le puteti pune pe blog la comentarii sau ca articol separat (am vazut ca aveti cititori care apreciaza comentariile la fel de mult ca si articolele ) , eu m-am canonit mult si bine sa le postez direct pe site,  insa,  cum spun rusii, “nu se primeste ” e jale cu Internetul in Rusia overall.
    Chiar v-am multumit sincer de asemenea pentru articol,  si pentru ca e legat de sfantul Nicolae, si pentru ca de fiecare data consult cu mare placere orice postare noua pe blog,  de fapt aveti  singurul blog pe care il  mai consult constant  pe net in afara de casuta personala de g-mail….
    Chestiunea referitoare la revizuirea textelor sau a termenilor liturgici e foarte spinoasa, nu intamplator v-am postat in mailul trecut o afirmatie a lui Rafail Noica,  caci el il citeaza pe sfantul Ioan Scararul cu definitia blandetii,  si  afirma ca ar trebui revizuite toate  textele din cultul ortodox roman. Cam asta si incerca sa faca manastirea Lupsa din judetul Alba,  care se afla mai mult sau mai putin sub patronajul parintelui Rafail,  acesta sihastreste in vecinatatea ei. Drept sa va spun,  le-am frunzarit cartile de cult revizuite,  precum si traducerea Noului Testament facuta de Rafail Noica, nu prea am inteles de ce trebuie sa ne intoarcem la limbajul cronicarilor d’alde Miron Costin sau Grigorie Ureche…
    “Dezavantajul ” ortodoxiei romanesti   ( daca poate fi considerat un dezavantaj ) este ca este printre putinele (daca nu singura ) care a pastrat in cult limba pe care o vorbeste si o intelege tot romanul, indiferent de apartenenta sa la  crestinismul ortodox. Desigur,  nimeni nu spune “sa luam aminte ” intr-o conversatie uzuala,  ci spune “sa fim atenti” , sau nu spune “indurare ” ci spune “mila ” sau ” clementa”. Rusii in schimb folosesc slavona veche in cult,  si cu ea limbajul liturgic la ei e demult clasat si nu mai poate face nimeni nici un fel de inovatie,  a incercat sfantul Teofan Zavoratul sa propuna o adaptare a slavonei la limba rusa a timpului sau,  insa propunerea a fost primita cu destula ostilitate, chiar un preot rus imi spunea ca eliminarea sau  adaptarea slavonei vechi din slujbele bisericesti ar produce o adevarata ” revolutie ” ( il citez pe respectivul ) printre credinciosii rusi.
    Acuma…am facut aceasta lunga introducere pentru ca sa intelegeti de ce am afirmat ca afirmatiile sfintiei voastre nu ar fi putut introduse in cult,  din punctul meu de vedere. Imi dau foarte bine seama ca nu  e intentia sfintiei voastre sa propuneti  texte alternative  in cult,  ci sa ii ajutati pe cititori sa inteleaga mai bine ceea ce spun in rugaciune,  si bine faceti,  Dumnezeu sa va ajute. Insa propuneri de acest gen cred ca sunt mult mai folositoare si nu raman la stadiul de dumirire a cititorului,  daca merg in consonanta cu limba liturgica romaneasca. Daca pot sa folosesc in rugaciunea zilnica un text mai bine tradus,  il folosesc cu draga inima. Un exemplu,  Psaltirea care se foloseste azi la noi in cult. Am vorbit cu un alt specialist in greaca ( profesorul Ioan Patrulescu,  actualmente monah la manastirea Oasha ) care mi-a spus ca textul Psaltirii actual folosite e tradus aproximativ bine din greaca si nu are nevoie de revizuire. Totusi exista credinciosi ( mai cu seama monahi ) care au facut mici modificari. De exemplu la o manastire in psalmul 5 am auzit in loc de “indrepteaza inaintea mea calea Ta” , formularea “indrepteaza inaintea Ta calea mea ” cu motivatia ca virgula “caile Domnului sunt drepte,  nu mai e nevoie sa fie indreptate ” , sau in Psalmul 118, in loc de “m-am facut ca un foale la fum ” , “m-am facut ca o floare in bruma “, sau in psalmul 41 in loc de “adancul pe adanc cheama in glasul caderilor apelor tale ” , ” genunea pe genune o cheama in glasul valtorilor “. Nu shtiu cum e versiunea originala in greaca a respectivelor locuri din Psaltire,  insa nu cred ca e foarte alterata in formularile precedente.
    Poate ca sunteti de acord cu mine, fiecare cuvant are o energetica,  ishi pune amprenta asupra sufletului celui care se roaga. Nici eu nu shtiu de ce e “mila pacii,  jertfa laudei ” si nu “mila pace jertfa de lauda” , sau ce inseamna “vetreala “, sau “nastrapa “. Dar de la a nu sti  ( sincere scuze pentru lipsa diacriticelor ) ce inseamna acest cuvinte, pana la a afirma ca le recitam ca pe niste “mantre” , e totusi o diferenta colosala. Adica vreti sa spuneti ca tot cel ce nu intelege etimologic textele cititite, le repeta doar inconstient  ca papagalul si rugaciunea lui capata nuante de spiritualitate tibetana? Eu cred ca Maica Domnului il asculta la fel de bine pe cel ce stie ce inseamna in detaliu textul Acatistului, ca si pe cel ce nu shtie,  si sfantul Nicolae la fel. Am scris ca alterarea grava a textului original sau prezenta in cult a unui cuvant neconform spiritualitatii ortodoxe poate dauna,  precisely pentru ca acel cuvant contine o alta energetica,  nefireasca pentru  mine ca si crestin ortodox. Daca spun “Doamne -ndura-te spre noi ” in loc de “Doamne miluieste ” , sau “regina pacii ” in loc de “Imparateasa milostivirilor ” , sau “salvat-ai pe cei nevinovati din moarte ” in loc de “mantuit-ai pe cei nevinovati “, sau “scapat-ai pe cei nevinovati ” , la fel alterez nu neaparat sensul,  insa “puterea”cuvantului. De zeci  de ani oamenii se roaga in Romania sfantului Nicolae folosind textul actual al troparului si condacului,  si chiar daca originalul in greaca a suferit in romana modificarile pe care le-ati semnalat, e putin probabil ca sa mai fie modificari ulterioare,  la fel ca la rusi,  troparul e clasat,  si la drept vorbind,  cuvantul “indreptator ” inca are legatura cu originalul grecesc,  atata doar ca trimite la o persoana,  nu la un etalon. La fel,  daca “infranare” sau ” desfranare ” nu exprima intru totul puterea originalului grecesc,  atunci ar fi bine poate sa punem in  cult cuvinte precum “curvie ” in loc de “desfranare ” , insa ce te faci cu sensibilitati mai ascutite,  care s-ar sminti la auzul lor?… Scuzati ca m-am intins prea mult cu consideratii de ordin lingvistic…
    “Ce ar fi rau ” ca sfantul Nicolae ar fi dat o palma lui Arie?… Ok,  o sa ma rog sfantului sa ma dumireasca daca chiar a procedat asha. Pai normal ca am spus ca nu ar fi fost rau din punctul meu de vedere, de aceea sunt si comentariile,   exprima punctul de vedere al celui ce le face. Chiar daca sfantul Nicolae a fost “masura sau dreptar,  sau canon,  sau pravila,  sau indreptar sau indreptator,  sau etalon,  sau model, sau “obrazets ” s.a.m.d. ” al credintei,  daca a dat o palma lui Arie,  e posibil printre altele sa fi actionat ca un om,  ca si Hristos si-a aratat latura omeneasca in Ghetsimani, sau sa fi vrut sa arate un posibil model de aparare a credintei IN ANUMITE SITUATII SPECIFICE. Adica in exceptii,  fara a face din acest gest o regula, precum bine se afirma in canonul apostolic pe care l-ati citat. Sunt evenimente care nu intra sub incidenta canoanelor si unde se poate actiona mai arbitrar. Dar chiar si si sfintia voastra,  cand e vorba de legea eutanasierii copiilor,  sau de scrisoarea senatorului Badea,sau de inertia BOR in incendiul de la Colectiv ati pus degetul pe rana si ati spus lucrurilor pe nume,  marturisind adevarul. V-a dat Dumnezeu darul condeiului si nu cred ca e bine sa va complaceti in rolul lui Sancho Panza, ci sa marturisiti in continuare adevarul. Sincer,  cred ca rolul scutierului nu vi se potriveste. Happy Nativity Lent until Christmas and best regards from Holly Russia.:-)

    Darie

    • Ioan-Florin says:

      Și la noi în Scoția se întinde crepusculul de dimineață până spre ora 9, iar la 4 după-amiaza e întuneric de-a binelea. Vara însă avem zile lungi, la 11 seara e încă lumină, iar la 3 se luminează de ziuă.
      Mulțumesc Darie pentru completări. Și eu cred cu toată tăria că limbajul poetic al Liturghiei și al cultului în întregime trebuie păstrat și cultivat (exemplele pe care le dai tu, de pildă „să luăm aminte”, „milostenie” etc., sunt din această sferă a limbajului poetic bisericesc; ferească Sfântul să schimbe cineva „mântuire” cu „salvare”, acolo unde este vorba de „mântuire”; dar nu poți spune în cult, insist, „Sfinte Nicolae mântuiește-ne pe noi”, de pildă, pentru că mântuirea vine numai de la Hristos, iar aici îl rugăm să ne „izbăvească”, „salveze” cu rugăciunile sale). Singurul lucru pe care l-aș dori este îndreptarea acestui limbaj acolo unde avem greșeli flagrante sau contra-sensuri: am mai scris despre asta pe blog, de pildă, că tot se apropie Boboteaza, iar am să aud troparul spus strâmb, „și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului”, deși e vorba de „a întărit adevărul cuvântului”, sau „lumină spre descoperirea neamurilor” în loc de „lumină a neamurilor, spre descoperire” și altele). Tocmai, pentru că, așa cum spui, cuvintele au „energia” lor (eu aș zice că au ipostasurile lor), trebuie să le spunem așa cum sînt și după sensul lor.
      Cât despre îndreptări după cum „sună” unora mai bine, fără să mergi la textele originale, nici vorbă. Rătăcirea de pe urmă, mai mare decât cea dintâi. „Floare în brumă”?? De unde au scos-o? E ori „foale (burduf) în ger” (după Septuaginta), ori „foale la fum” (după textul ebraic) – adică un burduf care se face scorțos, nu mai ține nimic, nu mai primește nimic. Decât așa „îndreptări”, mai bine să rămână la textul cunoscut.

      • Multumesc pentru raspuns. Foarte relevante modificarile din Lumina Lina sau Troparul Bobotezei, tare insa ma tem ca textele respective sunt atat de bine inradacinate in mentalul colectiv al ortodocsilor romani incat anevoie se mai pot face schimbari. Cum e de altfel si cazul troparului sfantului Nicolae, am incercat zilele astea la un moment dat sa ma rog sfantului spunand troparul lui cum trebuie, adica “indreptar credintei ” , dar imi suna chiar foarte nefiresc. Legat de sfantul Nicolae, care e sarbatorit aici maine pe stil vechi, odata am fost la Bucuresti la biserica sfantul Gheorghe cel Nou si stateama la coada sa ma inchin la moastele lui, acolo e mana dreapta a sfantului Nicolae alaturi de moastele sfintilor Brancoveni. In fata mea erau mai multe persoane, dar puteam vedea clar cum se inchinau oamenii, si am vazut cum un tanar din fata mea efectiv a scuipat moastele. Am crezut ca nu vad bine, dar apoi m-am uitat cu atentie, chiar geamul protector al raclitei era scuipat, respectivul tocmai iesise din Biserica. Nu shtiu ce frustrari interioare l-o fi determinat pe acela sa faca acest gest, dar mie imi pare sincer rau ca nu am avut prezenta de spirit sa ii trag o palma respectivului. In anumite contexte se cer si acest gen de reactii

        • Ioan-Florin says:

          „dar mie imi pare sincer rau ca nu am avut prezenta de spirit sa ii trag o palma respectivului.”
          Și ce-ai fi făcut cu asta? Eu aș fi vrut mai degrabă să-i cunosc „povestea”: ce l-a împins să facă asta? Trebuie să fi fost ceva acolo în el. M-aș fi luat după el, poate, ca să-l provoc la o confesiune. Și cine știe, din discuție poate lucrurile s-ar fi întors în așa fel încât i-ar fi părut rău.
          Știi cum a început convertirea mea? M-am dus la Mitropolie să scriu un articol în bătaie de joc despre moaștele sfinților (eram ziarist). Și tot puneam întrebări călugărilor de acolo, nimeni nu vroia să stea de vorbă cu mine, toți fugeau sau mă ocărau. Numai un bătrân când a auzit pentru ce am venit, a râs, m-a luat la el în chilie, mi-a dat un pahar de vin și s-a pus la vorbă cu mine. Așa a început 🙂 .

          • Lucian Postu says:

            O, sfîntă simplicitate întortochită … Daraghie tavarişci, chers amis, fraţilor & cumnaţilor, ” veri de ce neam veţi fi ” , cum zicea alt mort naiv şi celebru … era să zic ” wtf, despre ce vorbim aici ? ” . Da’ nu zic, ci întreb doar atît : oare n-a zis un învăţător din Nazaret, citat de evangheliile canonice, ” Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.” ?
            Întreb şi eu, nu dau cu parul, cum tînjesc unii drept-credincioşi.

          • ioana says:

            ce frumos moment.. din chilia batranului…

    • Ioan-Florin says:

      de regulă nu public linkuri în loc de comentarii, dar fac o excepție de data asta, pentru că-mi place să fiu criticat de ateii îndrăgostiți de tâmplarul din Nazaret, cu atât mai mult când au dreptate: așa e, sunt căldicel, cum spune la Apocalipsă. Dar măcar eu știu că sunt așa.

      • Lucian Postu says:

        Stimate dominjiner,
        ( tovarăşi zeloţi, keep calm, am o vorbă cu omu’ 🙂 )

        1. Nu-s îndrăgostit de tîmplarul din Nazaret, numa’ cîtiva fimei o avut ghinionu’ ista 🙂 . Da’ în schimb, cum am mai zis, respect utopia lui civilizatoare şi mă scîrbesc, de vreo 40 de ani, de arendaşii care au pus, demult, gheara pe ea.
        2. Eu nu te critic, încă-s blînd 🙂 . Pur şi simplu am enervantul obicei să pun alături cartea tehnică cu produsul livrat.
        3. Problema nu e că am dreptate. Problema e ca în versurile lui Mihai Ursachi : ” un om din Tecuci avea un motor, dar asta nu i-a folosit la nimic ” .
        4. Desigur, cu căldicia, ca şi cu altele, e ca la alcoolicii anonimi, trebuie început cu asta : ” Sînt Ioan Botezatu, şi sînt căldicel ” . Da’ mai departe ? Aceasta-i întrebarea.

        Dar aici Şeherezada, văzînd norii zilei, puse jos condeiul şi, întorcînd ochii, tăcu 🙂 .

        • Ioan-Florin says:

          🙂
          da de ce „utopie”, Lucian? dacă ai ști câți oameni a alinat „utopia” asta și continuă să o facă. Utopiile nu supraviețuiesc autorilor lor.

          • Lucian Postu says:

            Florin, cînd zic ” utopie ” mă refer la acele îndemnuri / reguli care sînt greu compatibile cu procente larg majoritare ale unei populaţii creştine, fie ea şi ultra-evoluată, dpdv creştin sau general-uman : iubirea duşmanului, întoarcerea obrazului pentru următoarea lovitură, lepădarea de bunurile materiale etc. Cele din categoria ” Imagine all the people …” . Şi nu spun asta ironic. Isus a fost, cum spun mulţi, un revoluţionar civilizator, hippie avant la lettre ( iar nimic ironic în asta ) . Numai că natura umană are limite, iar utopia începe acolo unde e graniţa acestor limite. De aici şi mulţimea de derapaje atroce ale creştinismului, după ce a devenit religie oficială. ” Imitatio Christi ” e o chestie oleacă mai anti-gravitaţională decît vor să admită 99 % din teologi. 🙂

            Dar, văzînd norii zilei mijind, sutaşul puse jos stilusul şi, oftînd încet, tăcu 🙂 .

          • Vionote says:

            Măi, măi, voi aveti o chestie faina impreuna! Dialogul vostru imi place mai mult decat articolul 🙂

          • Ioan-Florin says:

            haideți, doamnă, nu se poate așa!! sunteți a doua persoană pe ziua asta care îmi spune că îi plac mai mult comentariile decât articolele. Păi atunci nu mai scriu articole, scriu direct comentarii. 🙂

          • Lucian Postu says:

            Eu cred că vorbele de mai sus îs o ischită, dominjiner 🙂 ( pour les non-connaisseurs : ” ischită ” ‘i varianta ne-cărturărească pentru ” ispită ” din satul Vetrişoaia, jiudeţu’ Vaslui ) . Cre’că concordia dintre un păgîn jiurat ş’on preot ecossezat 🙂 îi pre’ periculoasă, aşa cî iaca, hop ş’mangoul ischitii 🙂 .
            Deci mă dezic cu hotărîre carteziană ş’ ne-euclidiană di asăminea laudi vicleni 🙂 .

          • Ioan-Florin says:

            da, Lucian, dar a zis o chestie tare faină, ca și cum ne-ar cunoaște: „voi aveți o chestie faină împreună”. Uite că-i devoalez acum „taina”: deși ești tare „spurcat” la gură, cu tine am avut, pe vremea parcului Copou, cele mai cinstite discuții despre credință și Biserică și Iisus. Cinstite în sensul căutării, întrebării, revoltei și dorinței de a înțelege. Eu cred că există și un rai al ateilor cinstiți. 🙂

          • Lucian Postu says:

            Ei, am avut noi ş’ faze mai nasoale, bre :-), cum o fost aia de după textu’ neu dispri un articol tare păduchios, semnat cu pseudonim de Silviu Alupei ş’ publicat di netali în pajina relijioasî din ” Monitoru’ ” 🙂 . Ş’acu’ ţîn minti cum strigai din uşă, di ni-o ieşît pi nas plăşintili mîncati în Copou :D. Ei, da’ io am trecut cu graţie păgînă pisti asta 🙂 .
            Da’ apropo, dac’ dzîşi cî cu mini ai avut discuţiili celi mai ok dispri biserică şi Isus, apu’ nu pre-i ghini cu biserica 🙂 .

          • Ioan-Florin says:

            „cel mai”, îți reamintesc, este superlativul relativ în lb română.. 🙂
            și apoi, serios, eu am făcut multe greșeli (și fac în continuare), dar am grația să mi le recunosc. Nu mai știu despre ce text e vorba, dar se leagă, dacă era scris de Silviu.

        • MariS says:

          Lucian, am citit câteva din articolele tale şi am văzut că te lupţi cu fariseii, cărturarii şi caiafele de peste tot: şi din biserici şi din partide şi de aiurea. Da, de acord, s-au înmulţit teribil şi colo şi colo. Include-mă şi pe mine printre ei. Totuşi contează enorm modul cum spui acest adevăr. Dacă ai face-o folosind mai puţin “piper”, ar fi mai comestibil. Şi Iisus i-a avertizat acum 2000 de ani. Lupta Lui a fost tot cu fariseii, cărturarii şi caiafele acelor vremuri. Roata istoriei ne joacă o festă şi tinde să refacă bucla. Cu spiritul tău foarte ascuţit probabil că ai sesizat efectul. Îţi repugnă, bănuiesc. Dar nu îl schimbi aruncând prea mult “piper” în ochi. E suficient din când în când câte-o .. boabă. E doar o părere, sari peste ea dacă e inoportună.

          • Lucian Postu says:

            Stimată / stimate MariS,

            1. Nu mă mai lupt demult, de fapt, cu fariseii, indiferent de ambalajul lor. Articolele de care ziceţi sînt doar o supapă, asumat meschină, care disipă, – parţial şi temporar – presiunea unui mediu toxic.
            2. Fariseii de toate culorile nu s-au înmulţit decît aritmetic. Procentul lor e acelaşi, doar populaţia a crescut.
            3. N-am motive să vă includ în mulţimea matematică de care pomeniţi. Dacă o să am, hiţ’ sigur / sigură că o s-o fac.
            4.. ” Piperul ” de care spuneţi e doar un indicator al supapei de care aminteam, şi el arată gradul de saturaţie chimică şi psihologică al soluţiei toxice în care plutesc.
            5. N-am sărit :-), îs oleacă mai cumpănit decît par 🙂 .
            6. Mersi de vorba bună 🙂 . Dacă aveţi v’un gînd, v’o revuluţie, ceva :-), daţ’ un sămn 🙂 . Io n-am Avram Iancu, de asta stau şi scriu numa’ 🙂 .

          • MariS says:

            Mulţam dă răspuns, Lucian. Sînt un amărât de el. Dă stimat nu ie cazu’. Tu măcar ai talent, io reumatism. De revuluţie nu mai vorbesc, abia mă lupt cu mine. Vreau să apuc să scot măcar fariseu’ afar’. Cele bune, Lucian.

          • Ioan-Florin says:

            Maris, Maris.. Multă pace ai tu.

  3. Alexandru M. says:

    Iubite Părinte,
    am citit cu interes (de istoric, lingvist și estet) întregul articol. Nu mică mi-a fost răsplată să înțeleg că tâlcul se descifrează abia la sfârșit, ca mesaj ferm împotriva violenței. Poate nu ar fi o idee rea să îl mai strecurați și pe parcurs, undeva spre începutul relatării despre pălmuirea lui Arie (mult detaliat)? Cred că este unul dintre articolele dvs. cele mai lungi cu caracter „academic”, poate ne-am obișnuit noi cu cele mai „literare” și riscăm să ne pierdem printre… „meandrele concretului”.
    Ca o digresiune despre violență și despre turbanul închipuit al lui Arie, cu multă tristețe am citit azi într-un același ziar despre atentatul din Afganistan, despre locul de naștere al teroriștilor-kamikaze de la Bataclan (erau mai toți din Franța), dar și despre o nouă groapă comună descoperită la Srebrenica, conținând osemintele a circa 1000 de bărbați musulmani, executați acum peste 20 de ani. Păcate grele, de ambele părți. Resimt astfel, ca o povară, faptul că apartenența mea la creștinismul ortodox mă poate opune, fie și teoretic, unui musulman fervent. Din păcate nici dacă aș fi ateu el nu ar fi mulțumit, iar eu musulman nu aș putea deveni. Cum ne apărăm, Părinte, care e justa măsură a apărării împotriva violenței, fie ea și justificată religios? Dacă am urma cu toții exemplul lui Brâncoveanu oare ar dispărea creștinismul?
    Cu multă admirație,
    Alexandru

    • Ioan-Florin says:

      mulțumesc pentru comentariul dvs. echilibrat. Tocmai citeam azi într-un ziar englez o scrisoare a unui soldat britanic care și-a pierdut piciorul într-o explozie din Afganistan și căruia i s-a cerut în aceste zile să semneze un fel de protest comun împotriva musulmanilor. Și el a refuzat, spunând: „primul medic care a ajuns lângă mine și mi-a salvat viața a fost un medic musulman”.
      Vă zic drept că nu știu eu să vă spun care e „justa măsură a apărării împotriva violenței”. Aș putea să vă reamintesc că pentru un creștin există o singură măsură „justă”, cea lăsată de Hristos („dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt”), dar cine are atâta credință? Doar cine mută cu ea și munții din loc. Și apoi, măsura asta se referă la întoarcerea obrazului nostru, – dar dacă este amenințată viața aproapelui nostru? În celebrul film al lui Tarkovski, Andrei Rubliov omoară un tătar ca să salveze viața unei femei. Se poate oare spune că „și-a pus sufletul” pentru ea? (amintiți-vă că tot Iisus spune că cea mai mare dragoste este să-ți pui sufletul pentru aproapele tău). Se poate spune, și-a pus sufletul. Discuția este peste puterile mele. Însă știu că nicio ucidere nu poate fi binecuvântată. O fi și o judecată de apoi a războaielor.
      Așa că mai degrabă, în ce mă privește, mă rog, „nu ne duce în ispită”, să nu fiu pus în situația de a-mi apăra viața mea sau viața altuia cu prețul unei morți.
      Dar creștinismul sigur nu ar dispărea, chiar dacă ar fi înecat în sânge. Vă reamintesc cuvintele lui Tertulian, parcă: „sângele martirilor este sămânța creștinismului”. Apropo, am văzut și m-am cutremurat „martirionul” de la Niculițel, din Dobrogea noastră, de prin secolul al 4-lea, unde cineva a scris mai târziu deasupra oaselor: „aici si acolo sângele martirilor”. „Aici” și „acolo” – nu suntem singuri.

  4. Radu Tugui says:

    In calendar nu e numai Sfantul Nicolae. Sint, spre exemplu, si sfintul Dimitrie si sfintul Nestor cel care l-a aruncat in sulite pe Lie avand binecuvatarea celui dintai.
    Nestor si Dimitrie nu erau nici unul Dumnezeu ci ucenici ai Lui. Iar pe Lie Nestor l-a rapus nu pentru ca Lie era fatarnic, ci ucigas de crestini pe banda rulanta.
    Pe de alta parte, daca unui crestin nu-i este ingaduita nici o forma de violenta fizica, atunci cum reusiti sa pomeniti la Sfanta Liturghie si la alte slujbe armata tarii, ori pe “fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră” ?

    • Ioan-Florin says:

      În primul rând, Sfântului Nicolae i se atribuie lovirea lui Arie în contextul unor dezbateri teologice, căci asta era Sinodul. Nu era acolo nici un război, nici amenințări cu moartea, nici armată. De la asta am pornit: apărarea credinței nu are nevoie de agresiuni fizice. Sau vreți să vă reamintesc câți păcătoși, nu numai eretici au fost trimiși pe ruguri sau în închisori, nu doar de Inchiziție, ci inclusiv în bisericile ortodoxe?
      Iar Nestor s-a luptat în arenă ca gladiator, așadar forțat de împrejurări. Dar acest lucru, ca și războaiele de apărare a țării nu înseamnă că uciderea aproapelui este aprobată de Hristos și de Biserica sa. Acestea sunt doar situații excepționale. Nu există „război sfânt” în creștinism. În epoca Bizanțului, Bisericii i s-a cerut să-i recunoască pe soldații căzuți în luptele de apărare drept „mucenici”, dar Biserica a refuzat. De altfel, canoanele Sfinților Părinți opresc de la împărtășire pe soldatul care ucide în război.
      Iar pe soldații noștri îi pomenesc nu pentru că au ucis, ci pentru că au fost duși nevinovați pe câmpul de luptă și au murit apărându-ne pe noi. De cele mai multe ori au murit luptându-se cu alți soldați nefericiți, mânați și ei în războaie de stăpânii lor.
      Dar nu sunt de acord cu binecuvântarea armatelor trimise să ucidă, mi se pare o oroare să văd preoți „sfințind” tancuri și puști.
      Orice ar fi, slăbiciunile și împrejurările omenești vor fi judecate de Domnul nostru, așa îmi spun, dar de un singur lucru sunt sigur: dacă e adevărat că fiecare om poartă în el chipul lui Dumnezeu, atunci nicio ucidere, indiferent de împrejurări, nu poate primi binecuvântarea nimănui.

  5. MariS says:

    Bine şi frumos scris, părinte. Ei, mai sunt şi din cei ce-şi ţin “credinţa” în palmă şi încearcă, rapid, să o transmită şi altora ..

  6. mathushalem says:

    Parinte…citesc cu interes articolele dvs, le gasesc utile si bine documentate…dar parca mai mult imi plac comment-urile 🙂 Sper sa nu mi-o luati in nume de rau…Aici, in comentarii, participand si eu-cititorul, la duelul ideatic si ideologic, ma regasesc de multe ori in sinea unora dintre cei ce-si gasesc timpul, acesta comoara parca tot mai rara a zileleor noastre, sa-si faca publice trairile…si cunostintele.
    Sunt o groaza de nelamuriri in mine, de intrebari pe care as dori sa le pun si nu am cui…Hahaha, stiti bancul ala cu politistul ce si-a instalat telefon fix si cauta disperat pe la magazine un CUI de telefon ? Dupa instalare l-a intrebat pe tehnician ” Acum pot sa dau un telefon ? ” Si acela a raspuns ” da..daca aveti CUI ! ”
    Am o varsta, 54 de ani, la care imi pun de ceva vreme problema manturii sufletului, a responsabilitatii pentru faptele si gandurile mele. M-am intrebat deseori, de cand am inceput sa merg la Biserica in toata Duminica si in Sarbatori, cine este aproapele meu ? Catre cine trebuie sa fac milostenie…catre toata lumea, catre toti crestinii sau doar catre cei saraci si nevoiasi, indiferent de crezul si crdintga lor ? Dar cei saraci sunt asa doar pentru ca n-au avut acces la invatatura, la educatie, sau din motive imputabile lor (lene, delasare, promiscuitate, smecherie) ? Si atunci iubirea mea trebuie sa se indrepte spre ei sau nu ? Pentu ca facand o selectie in iubire mi se pare ca incalc cumva spiritul Sf. Evanglelii…Extrapoland…nu pot sa nu ma gandesc la hoardele de musulmani si nu numai, care invadeaza Europa nu de azi de ieri, dar parca mai abitir acum ca niciodata. Razboiele sfinte, de care se pomenea mai sus, cruciadele, au existat stiu in Evul Mediu…cu toata invatatura crestina despre ” intoarcerea si celuilalt obraz “…Si atunci, pot fi doua abordari a aceleasi situatii, una crestineasca si una lumeasca ? Acestea nu se pot armoniza, nu se pot impaca niciodata ? Daca esti crestin si vrei sa urmezi invataturile Domnului nostru Iisus Hristos, avand totusi si o atitudine publica, o prezenta fatisa a crezului tau, risti sa fi ridiculizat, in cel mai fericit caz, sau ostracizat de vechii “prieteni”, companioni ai tineretilor tale, si/sau de majoritatea cunoscutilor..?
    Cu multumiri si deosebita stima, al dvs…

    • Ioan-Florin says:

      ar trebui să vă căutați un preot bun, un duhovnic cu care să vorbiți tot ceea ce vă frământă. E o discuție mai lungă decât putem purta online. Și apoi, nu de explicații prea multe aveți nevoie, ci de DUH, iar acesta este viu și lucrează în oameni. De aceea vă spun să-i căutați.
      cât despre aproapele- „cine este aproapele meu?” mă întrebați, exact ca în evanghelie. Căutați în evanghelia după Luca la capitolul 10 parabola samariteanului milostiv. Aproapele (ce cuvânt frumos au inventat pur și simplu vechii noștri traducători ai Scripturilor!) este oricine se află în preajma ta, oricine se intersectează cu tine în împrejurările vieții. De aceea nu ne ajută să ne punem probleme „în general”, să generalizăm: „lumea”, „săracii”, „oamenii” etc. Toate acestea nu există decât în teorii. Noi nu întâlnim „oamenii”, „săracii” etc., noi îl întâlnim pe x, pe y, pe z, persoane concrete, vieți unice și irepetabile. Asta trebuie să ne preocupe, întâlnirile pe care le avem cu fiecare în parte, căci aici este aproapele.

  7. Cronicarul says:

    Cele remarcate dpdv al iconografiei si istoriei Bisericii sunt observatii care trebuie luate in seama, carora .

    Exista, insa, o exagerare (o fi de vina stilul “personal”…) la finalul acestui articol. Anume, maniera in care interpretati o presupusa insistenta asupra palmuirii. Pare ca o faceti scos din context sau raportat la unele contexte interpretative zelotiste, care, de altfel, se descurca si fara palma Sf. Nicolae.

    Cred ca pot expune fara sa gresesc prea mult contextul larg in care este interpretata palma Sf. Nicolae, atat in sinaxare, cat si in predicile ce se aud in biserici. Astfel, se pune accentul pe aparenta discrepanta dintre blandetea sfantului si acrivia apararii dreptei credinte (o idee reintalnita si in Pateric). Apoi, se accentueaza ca, de fapt, sfantul nu a palmuit un eretic pur si simplu, ci si o atitudine obraznica, de sfidare (se spune ca Arie ar fi luat in ras minunile Sf. Spiridon). In fine, foarte relevant, se spune ca Sfantul Nicolae a fost depus din treapta de catre ceilalti ierarhi de la Sinod! Deci, cu tot bunul sau renume, ceea ce atrage atentia aici este faptul ca in timpul Sinoadelor Ecumenice de acum 1700 de ani era absolut interzisa violenta fizica, agresiunea celuilalt. Mi se pare o cultura a dezbaterilor sinodale aproape spectaculoasa. Sf. Nicolae este depus in treapta, ni se mai spune, doar pentru ca a avut loc o minune (visul pe care l-au avut toti ierarhii). De aceea, in iconografie este reprezentat, de multe ori, cu Maica Domnului si cu Mantuitorul purtand insemnele sale arhieresti.

    Dupa mine, toate aceste idei, ca sunt tarzii sau ca sunt “inventate”, nu sunt, totusi, straine de duhul Bisericii, in aceasta forma. Blandetea si fermitatea, transgresarea normei non-violentei intotdeauna prezenta drept exceptie care confirma, de fapt, regula, explicabila doar supranatural (sa ne amintim si de biciul Mantuitorului) corespund, cred, traditiei, consensului patristic, si asta cred ca e mai important chiar decat “adevarul lucrurilor” sau al “faptelor”, daca nu reusim sa stabilim in mod cert ca e ceva real sau inventat.

    “Steagul” zelotist nu prea merge drept contra-argument pentru a justifica o “demitizare”. Nu e nevoie sa insir acum din Evanghelii, Fapte si Vietile Sfintilor ca sa se inteleaga de ce, banuiesc.

  8. Marian says:

    Părinte Ioan,

    Am o întrebare legată de biografia Sfântului Nicolae.
    Este adevărată relatarea despre întemnițarea sfântului? Vă întreb deoarece palma dată de către sfânt ereticului Arie este considerată motivul întemnițării.

    Vă mulțumesc anticipat!

    • Ioan-Florin says:

      din moment ce episodul pălmuirii lui Arie nu a existat, nici vreo întemnițare a Sfântului din cauza asta nu este pomenită în sursele vechi ale Bisericii. Totuși, am citit undeva, parcă într-un prolog slavon, o referire la o întemnițare a Sfântului Nicolae în timpul ultimelor persecuții împotriva creștinilor. Nu știu de unde această informație, pentru că nici ea nu apare în vechile biografii ale Sfântului.
      Cât despre reprezentarea (foarte veche! apare și în unele fresce bizantine, cât și în „Viețile” vechi) a Sfântului primind Evanghelia din mâinile lui Hristos și omoforul arhieresc din mâinile Maicii Domnului, ea simbolizează alegerea miraculoasă a Sfântului ca episcop, printr-o vedenie pe care o are un alt ierarh și în care însuși Hristos îi spune că l-a ales pe Nicolae. Icoana de care vorbesc trimite la această alegere miraculoasă, la care este prezentă și Maica Domnului.

  9. Amadeus says:

    Parinte,

    Conform hagiografiei curente, reprezentarea veche a Sfantului primind Evanghelia din mainile lui Hristos si omoforul arhieresc din mainile Maicii Domnului este o continuare la ‘povestea’ palmuirii lui Arie de catre Sf. Nicolae la primul sinod niceean. Aceasta nu ar fi fost nici pe placul Imparatului Constantin si nici al sinodalilor. Ar fi fost urmata depunerea din treapta episcopala si intemnitarea Sfantului. Noaptea insa, in temnita, ar fi fost aparut in vedenie Mantuitorul Hristos si Maica Domnului, fiecare redandu-i insemnele episcopale, sugerandu-se astfel ca scopul bun primeaza, nu mijloacele. Evident nu in sens de a suprima darul vietii, nici a justifica o realitate meschina, ci in sens evanghelic si patristic.

    Apoi, desi Acatistul Sfantului nu mentioneaza explicit evenimentul palmuirii lui Arie, acesta abunda in referinte nu foarte magulitoare cu privire la atitudinea Sf. Nicolae fata de Arie ereziarhul si fata de paganism. Tot Traditia ne sugereaza ca blandul ierarh nu ezita sa darame prin forta capistile idolesti din Myra. Cat despre turbanul lui Arie din fresca de la Sumela, are un sens teologic devreme ce islamul profeseaza o forma de Arianism (negarea dumnezeirii lui Hristos).

    Va repugna ideea de violenta si bine faceti. Si totusi, Mantuitorul Insusi a folosit mijloace de constrangere cu discernamant, in mod exceptional. In Biserica Ortodoxa, astfel de situatii sunt putine, potrivit cu natura lor. A minti salvand o viata intr-un context limita nu e un pacat (exista apoftegme destule in acest sens). Dupa cum nici a spune un adevar fara iubire nu e o virtute. Iintre a trezi un om din nesimtire cu o palma si a-i trage un glont, este totusi o mare diferenta si distanta. Sunt oameni care nu au ‘organ’ de a sesiza un act iubitor si atunci nu ramane decat folosirea unor mijloace pe care ei le inteleg si care ii ajuta sa inteleaga cine sunt. Un crestin adevarat nu va ucide dar nici nu va odihni un om in patimile lui.

    • Ioan-Florin says:

      cunosc interpretarea hagiografiei curente, dar e, ca să zic așa, post-factum. Această compoziție apare și în Bizanțul de secol 10, când acolo nimeni nu vorbise niciodată de pălmuirea lui Arie. Geneza icoanei respective nu are deci legătură cu acest subiect.
      De altfel, mai important decât ce ne imaginăm noi sau cum interpretăm noi astăzi este altceva: cum vă explicați că Viețile Sf Nicolae scrise în secolele 9-10, de marii hagiografi bizantini, nu amintesc episodul de care discutăm?? Despre asta e vorba. Și că sute și sute de ani, așa cum am arătat, nimeni din Biserică nu a vorbit despre asta?

      • Amadeus says:

        Parinte,

        Traducerea latina a diaconului Ioan de Neapole (sec IX), dupa textul grecesc al Patriarhului Metodie de Constantinopol (sec IX) cu privire la viata Sf. Nicolae, contine detaliul care face subiectul articolului de mai sus plus consecintele gestului Sf. Nicolae, asa cum le gasim astazi in hagiografia curenta. Este adevarat ca aceasta este considerata o interpolare in textul latin. Specialistii mai indica un autor de secol V care in orice caz mentioneaza participarea Sf. Nicolae la sinodul niceean: Teodor Anagnoste. Nu este clar daca acesta pomeneste si de intamplarea cu palmuirea lui Arie in scrierile sale (Istoria Tripartita si Istoria Bisericeasca) dar merita cercetat.

        De ce exista putine surse literare in primul mileniu despre Sf. Ierarh Nicolae? Desigur ca nu putem decat specula. Biografia lui Alexandu cel Mare apare la 500 de ani dupa moartea lui. Cine stabileste ce este veridic si ce nu in acest context si de pe ce pozitii? In orice caz, istoricitatea Sf. Nicolae e greu de pus la indoiala devreme ce moastele sale exista iar cinsitirea lui s-a dezvoltat imediat (trece la Domnul la jumatatea secolului IV iar in secolul VI avem Biserici cu hramul lui si un cult oficializat, asemanator ca anvergura cu cel al Sf. Ioan Botezatorul). Prezenta lui la Sinodul I de la Niceea e verosimila devreme ce era arhiepiscop de Myra iar in sinod participau toti episcopii, fie personal, fie prin reprezantat. Se sugereaza ca insusi imparatul Constantin cel Mare il aprecia. Ca numele lui apare sporadic in majoritatea copiilor tarzii ale actului sinodal de la Niceea, nu e un argument irefutabil cu privire la prezenta sau absenta Sfantului la sinod. Nici actul palmuirii nu are nevoie de o veridicizare istorica dupa cum nici minunile Mantuitorului sau ale Sfintilor nu au nevoie de una. Sensurile meta-istorice nu au nevoie obiectivari rationale. Daca intamplarea cu palmuirea e autentica, aceasta insesi poate explica omisiunea aparenta a numelui Sf. Nicolae din actele sinodale. E verosimil ca gestul sa-i fi tulburat realmente pe fratii sai intru arhierie pana intru atat incat sa pastreze tacere si discretie in hagiografiile ulterioare. La urma urmei nu toate numele celor 318 Sfinti Parinti sunt mentionate in listele sinodale, dupa unii autori. Va inteleg temerea ca un asemenea gest poate fi manipulat in sensul justificarii unor atitudini agresive. Cred insa ca exista manipulari cu adevarat periculoase, in comparatie cu acesta. In tot cazul, nu-l putem intelege destasandu-l de caracterul lui pedagogic si meta-istoric, chiar cu riscul de a fi catalogati politic incorecti. Hristos era, este s va fi plenitudinea iubirii, blandetii si pacii. Dar si El a fost nevoit sa miste inimile bolovanoase ale unora prin mijloace incorecte politic. Din fericire, ca exceptie, nu ca regula.

        • Ioan-Florin says:

          Știam de traducerea latină a lui Ioan de Neapole, dar pe lângă faptul că e o interpolare (cum deja știți), copiile sunt târzii și atât de discutabile încât nici măcar Legenda Aurea din spațiul latin nu a luat-o în considerare. Acum, câteva precizări la ceea ce ați scris:
          – „Nu este clar daca acesta (Teodor) pomeneste si de intamplarea cu palmuirea lui Arie in scrierile sale”. Ba da, e foarte clar, nu pomenește nimic.
          – „Biografia lui Alexandu cel Mare apare la 500 de ani dupa moartea lui. Cine stabileste ce este veridic si ce nu in acest context si de pe ce pozitii? ”. Nu vă înțeleg argumentul. Biografiile Sfântului Nicolae NU pomenesc episodul pălmuirii lui Arie. Nici Sfinții Părinți nu amintesc așa ceva. Punct. Cine ați vrea atunci să „stabilească ce este veridic” în viața Sfântului Nicolae? Interpolatorii din mileniul al doilea? Episcopul de Veneția care istorisește asta în secolul 14-15? Sursele credinței ortodoxe sunt Scriptura și Tradiția (definită ca „ceea ce a fost acceptat dintotdeauna, pretutindeni și de toată Biserica”) – restul sunt tradiții locale, povestiri pioase sau pur și simplu invenții cucernice.
          – „ In orice caz, istoricitatea Sf. Nicolae e greu de pus la indoiala”. Dar de ce aduceți discuția aici?? A pus cineva la îndoială vreo clipă „istoricitatea” Sfântului Nicolae?? Astfel de divagații alertează inutil cititorul și-l pun pe o pistă falsă.
          – „ in secolul VI avem … un cult oficializat, asemanator ca anvergura cu cel al Sf. Ioan Botezatorul” – Să fim serioși. Vă rog să-mi spuneți și mie unde ați citit asta (concret, autor, titlu etc.). Nu poate fi vorba nici de cea mai mică comparație în cultul Bisericii!! Numai dacă vă gândiți la cele 6 sărbători ale sfântului Ioan Botezătorul din cursul anului, la bisericile și mănăstirile închinate lui încă din primele secole, la zeci de mărturii istorice (inclusiv la Flavius Iosefus), la sute de pagini din opera patristică, icoane și fresce etc. Cu ce e „asemănător ca anvergură” cultul Sfântului Nicolae în secolul al 6-lea?
          În rest, istoria Bisericii nu se face cu „e greu de pus la îndoială”, „e verosimil”, „se sugerează că”.. Apreciez dragostea dvs pentru Sfântul Nicolae, dar strălucirea Sfântului se vede din plin în cinstirea pe care i-au adus-o oamenii dintotdeauna, în memoria pe care i-au păstrat-o, în dragostea către el și în slujbele frumoase ale Bisericii, – nu are nevoie cinstirea Sfântului de improvizații și închipuiri.

          • Amadeus says:

            Conform surselor catolice, traducerea lui Ioan de Neapole apare in anul 860 (d. Hr):
            http://www.ewtn.com/library/MARY/STNICH.htm . Legenda Aurea crediteaza aceasta sursa prin vocea autorului ei, Arhiepiscopul Iacob de Voragine (sec. XIII) care spune ca “Teologii greci si altii spun ca Patriarhul Metodie a scris (nn. viata Sf. Nicolae) in greceste iar diaconul Ioan a tradus-o in latina si a adaugat la aceasta si alte lucruri”.

            In privinta scrierilor lui Teodor Anagnoste, poate ca lucrurile par clare pentru Sf. Voastra. Eu am nevoie sa mai cercetez.

            Exemplul cu Alexandru cel Mare a fost dat ca justificare a faptului ca spuneti ca nu ati gasit (deocamdata) un document din primul mileniu care sa ateste intamplarea cu palmuirea lui Arie. Si in cazul lui unele lucruri nu sunt clare, in lipsa unor marturii apropiate de epoca lui. In cazul Sf. Nicolae, desi v-am sugerat o sursa de secol IX, fie ea si latina, pareti sa o contestati. V-am dat si alte argumente pentru aceasta aparenta omisiune dar vad ca au ramas fara ecou. Lipsa unor surse literare nu e un argument irefutabil vis-à-vis de o intamplare.

            Este adevarat, nu ati pus la indoiala istoricitatea Sf. Nicolae dar genul de argumentatie pe care il folositi, poate duce catre acest demers. Detractorii Bisericii abia asteapta argumente in acest sens.

            Despre cultul timpuriu al Sf. Nicolae. Surse din secolul V descriu pelerinaje la mormantul Sfantului, venerarea moastelor sale si inregistreaza minuni. In secolul VI, sub imparatul Iustinian este introdusa sarbatoarea Sfantului de Biserica si iar Biserica Vlaherne este inchinata lui. Andrei Criteanul ii dedica un panegiric in secolul VIII, pastrat pana astazi. In secolul IX, Teodor Studitul, Patriarhul Nichifor si Patriarjul Metodie ii imbogatesc cultul. Numeroase biserici latine il au ca patron in secolul IX. Cand am sugerat un cult asemanator ca anvergura cu cel al Sf. Ioan Botezatorul, am avut in vedere faptul ca in Biserica Ortodoxa, dupa cultul Maicii Domnului si al Sf. Ioan Botezatorul, cel al Sf. Nicolae este cel mai dezvoltat.

            Apreciez acrivia stiintifica a Sf. Voastre. Totusi, ramane intrebarea cui foloseste ‘demitizarea’ Sf. Nicolae, mai ales ca, cu surse mai mult sau mai putin elucidate din mileniul 1, Biserica Ortodoxa pare sa-si asume acest detaliu pe care il constestati.

          • Ioan-Florin says:

            aveți un stil foarte alunecos, ca să nu spun altfel. Recunosc că ați reușit să mă enervați, pentru că nimic mai mult nu mă enervează ca vorba lunecoasă. Numai că eu mă prind de „strâmbe” imediat, nu vă merge. Acuma, ori că vă prefaceți că nu știți, ori chiar nu știți, caz în care vi se iartă:
            – cică „Legenda Aurea crediteaza aceasta sursa prin vocea autorului ei, Arhiepiscopul Iacob de Voragine (sec. XIII)”. Iacob de Voragine amintește de acest Ioan de Neapole, precizează că „a adăugat alte lucruri” la viața sf Nicolae, dar Iacob de Voragine nu le preia. Nu există în Legenda Aurea episodul pălmuirii. Asta înseamnă la dvs că Legenda „a creditat” interpolarea cu palma??
            – cică „Este adevarat, nu ati pus la indoiala istoricitatea Sf. Nicolae dar genul de argumentatie pe care il folositi, poate duce catre acest demers”. V-ați propus să-mi pierdeți timpul, nu-i așa? ce „gen de argumentație” visați? faptul că mă refer la Sf Nicolae din documente și mărturii istorice? – asta pune în pericol „istoricitatea” sf Nicolae? Oare nu basmele cu care veniți dvs și alții?
            – cu „cultul de anvergura cultului lui Ioan Botezatorul în secolul 6” m-am lămurit. N-aveți nicio treabă, ați spus-o la plesneală, poate prinde. Biserica Vlaherne – inchinată de Iustinian Sf Nicolae?? De unde ați scos-o și pe asta? Vlaherne a fost de la bun început închinată Fecioarei Maria. Nu vindeți aici castraveți grădinarului.
            – cică „cu surse mai mult sau mai putin elucidate din mileniul 1” – care sunt acele „surse” la plural despre pălmuirea lui Arie? Interpolarea unui diacon latin? un adaos târziu (după copiile în care apare!), care încă 500 de ani după aia nu a fost luată în serios de nimeni? Adică sfântul Simeon Metafrastul, care a scris Viața Sf Nicolae, biografie exemplară până astăzi, nu știa viața Sfantului mai bine ca diaconul din napoli…
            Prietene Amadeus, uite de asta n-are ursul coadă…

          • Amadeus says:

            Si stilul Sf. Voastre apare ca alunecos pentru unii, si nu dintre aceia care vor sa va puna ‘strambe’, ci dintre aceea care chiar va apreciaza. Enervarea pe care o exprimati nu va onoreaza, mai ales in subsolul unui articol care face apel la non-violenta. Mai aveti putin si ma croiti ca pe Arie, dar asta n-ar fi in mod necesar un lucru rau, v-ar ajuta sa intelegeti mai bine latura “umana” a Sf. Nicolae, ne-ar reaminti ca tot omul nascut din pantecele maicii sale, intru faradelege s-a zamislit si nu in cele din urma ne-ar ajuta pe amandoi sa ne smerim. Dar nu e nevoie sa ajungem acolo pentru a ne reaminti de cateva realitati esentiale. Din fericire, nici eu nu sunt Arie, nici Sf. Voastra, Sf. Nicolae.

            Ps. 1. Imparatul Iustinian a pus un umar la extinderea Bisericii Vlaherne inchinata Maicii Domnului. Dar nu pe aceea o aveam in vedere, ci pe aceea construita de Iustinian in cinstea Sf. Nicolae la Constantinopol, in cartierul Vlaherne. Mea culpa.

            Ps. 2. Pentru restul, ramaneti cu ultimul cuvant, intrucat asta va doriti si asta dovediti ca va place. Mai departe, sa judece bunul Dumnezeu intentiile, gandurile, argumentele si inimile fiecaruia.

          • Ioan-Florin says:

            da, în casa mea și pe dreptatea mea, țin să am ultimul cuvânt. Când o să veniți cu argumente, nu cu strâmbe, am să le ascult.

  10. agnesD says:

    Multumesc, parinte pentru felul în care aduceti lumina asupra unei atitudini pe care o deplor si saraca de mine, cea a violentei si urii împotriva altor crestini, cea a “închiderii canalelor culturale”.
    Sarbatori cu bucurie!

  11. Mara M says:

    Pai daca Arie era obraznic si raspundea mereu inapoi,sigur c-a incasat palma! 😀 Ce nu stim e si daca a intors obrazul…desi,dupa istoria scrisa,mai merita una 😀

  12. Arie says:

    Asa-i Mara M,oricine da Reply merita palmuit..

  13. maria mirabela says:

    domnule lucian postu,faceti literele alea mai mari ca nu pot sa citesc …

  14. Lucian Postu says:

    Domnişoară / doamnă / etc maria mirabela,

    1. Cer scuze absolvenţilor de şcoală primară, dar am scris numele pe care vi-l atribuiţi folosind grafia dvs.
    2. Vă recomand să folosiţi acest ton imperativ la restaurant, eventual, cu chelnerii, cînd cereţi o lingură mai mare pentru cana de cafea.
    3. Văzînd că n-aveţi o problemă cu unele litere mici ( e ok, poate că faceţi parte dintr-o grupare teoretică & lingvistică nouă ), sper că nu veţi trece prin cazne cu totul uriaşe, citind acele litere mici de care vă plîngeţi, oriunde vor fi fiind ele.
    Deşi poate mai bine ar fi să aşteptaţi versiunea lor pe audio book. Sau concertul live.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s