v-aș spune „drum bun”, frații mei, dar nu acesta e drumul cel bun

e incredibil câtă dușmănie mi-au adus articolele mele despre „lumina de la Ierusalim”. Și asta din partea unor oameni care se socotesc credincioși! Argumentele mele nu i-au interesat câtuși de puțin pe agresorii mei. Dacă s-ar aduna cu toții într-o piață, mi-ar fi teamă să trec printre ei. Oameni care nu mă cunosc s-au repezit să mă înjure, să mă caine, să mă ia la rost, să mă întrebe de păcate, să mă acuze de lepădare și de toate nefăcutele. Dar au făcut-o și dintre cei care înainte mă lăudau. Când am spus ce-au vrut să audă, le-am plăcut. Oamenii vor să audă numai ce le place. Cât trebuie să mai îmbătrânesc ca să înțeleg asta?

Și ce am făcut acum? Nu am făcut decât să mă îndoiesc de o „minune istorică”, despre care Sfinții Părinți ai Bisericii nu au dat nicio mărturie. Atât este ea de „istorică”.

o paralelă cu lumina de la Ierusalim, într-un manuscris apocrif de la Edinburgh

[Autorul textului este necunoscut, dar stilul românesc arhaizant și limbajul presărat cu unele slavonisme târzii trădează mâna unui preot ortodox român, probabil un emigrant ajuns la Edinburgh. Transcrierea textului urmează cu fidelitate particularitățile sale lingvistice.]