alandala

Mă disperă să văd expresii teologice folosite alandala de oameni altfel instruiți. Una pe care o întâlnesc destul de des este „imaculata concepție”. Chiar azi am citit un articol în care autorul, un scriitor, spunea (nu contează contextul): „s-a născut prin concepţie imaculată, n-o fi având, deci, şi el, sărăcuţul, un tată?”

Imaculata concepție nu are legătură cu nașterea fără tată. E o dogmă a Bisericii Catolice care se referă nu la nașterea lui Iisus din Fecioara Maria, fără de tată, ci la nașterea Fecioarei din părinții ei, Ioachim și Ana, o naștere „imaculată”, adică fără să poarte păcatul originar cu care orice om vine pe lume. Bun, nu trebuie să știi teologie, pur și simplu nu folosi un termen dacă nu ești sigur ce înseamnă. Altfel, le spui alandala, adică, din grecește, „una în loc de alta”.

„Păcatul originar”, o altă expresie folosită greșit, cel mai adesea. Păcatul originar sau păcatul strămoșesc nu are nimic de-a face cu sexualitatea pe care o subînțelege imaginea unei Eve seducătoare întinzându-i un măr lui Adam. Nu este „păcatul trupesc”. Păcatul originar a fost neascultarea și despărțirea de Dumnezeu. Urmările sale au fost căderea naturii umane și moartea, nu descoperirea sexualității.

Dar sînt și expresii pe care, de data asta, teologii le înțeleg greșit. „Crede și nu cerceta”, de pildă. Orice preot sare în sus când aude asta și e gata să te convingă de contrariu. E drept că expresia nu se găsește în Biblie, dar și dacă s-ar găsi, mie îmi place foarte mult și nu ar trebui să ne vexeze.

Credința, orice credință, nu provine din cercetarea rațională a lucrurilor. Ce este de cercetat în existența lui Dumnezeu și cum să cercetezi? Ce înțelegere rațională te-ar putea face să te închini Sfintei Treimi ori să te ducă la credința că „Cel neîncăput a încăput în pântecele Fecioarei”? Să fim cuminți.

Pe vremea mea, manualul de dogmatică avea un capitol stupid, chiar cu acest titlu: „Dovezi raționale ale existenței lui Dumnezeu”. O prostie pe care au scornit-o niște oameni probabil nesiguri pe credința lor. Ce sentimente, ce încredințări adânci se pot măsura prin „dovezi raționale”? Atunci, poftim, să se aducă dovezi raționale că avem un suflet, dovezi raționale că iubim, dovezi raționale că ne place Bach și așa mai departe. Nu ai ce cerceta aici. Acesta este domeniul credințelor.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

32 Responses to alandala

  1. Padre, poate ca nu ar trebui sa fiti atat de sever cu capitolul respectiv din manualul de dogmatica. Pe vremea cand am facut si eu Facultatea de Teologie, exista intr-adevar capitolul ” Argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu ” subintitulat ” Notiune de apologetica ” si continea argmentul istoric, teologic, entropologic, samd, destul de bine scrise ce e drept. Apoi am luat contact cu n persoane atee cu care foloseam si eu in conversatie argumentele respective. Exista un text ” Dialog in tren ” in volumul sase din seria ” Ne vorbeste parintele Cleopa ” in care parintele apeleaza exact la argumentele rationale pentru ca sa ishi convinga interlocutorii ca exista Dumnezeu. bine, felul in care prezinta parintele Cleopa argumentele respective este infinit mai savuros decat continutul capitolului din manualul Todoran- Zagrean…adre

  2. razvan says:

    “Dacă cineva mi-ar dovedi că Cristos Se află în afara adevarului, atunci aş prefera să rămân cu Cristos decât cu adevărul.“ Dostoievski

  3. Vaisamar says:

    Acum două zile citeam în extrem de erudita carte scrisă de Elena Chiaburu („Carte și tipar în Țara Moldovei”) câte ceva despre „Cartea românească de învățătură” tipărită de Varlaam la Iași în 1643. Autoarea zice: „Tot în textul de la 8 septembrie sînt criticate ideile protestante despre imaculata concepție: „Precista și ea ca toți oamenii au zămislit și născut dintr-o amestecătură bărbătească, fiindcă numai singurul Hristos s-a născut fără sămânță bărbătească””.
    Ideea că Varlaam îi atacă pe protestanți pe terenul „concepției” e improbabilă, fiindcă tema n-a fost de interes pentru protestanți. Mai sigur e că aici e vizată tradiția Apuseană (catolică).
    Iată deci că nici filologii/istoricii care se ocupă de texte și tipărituri bisericești nu știu să facă prea bine distincție între diversele teologii europene.

    • Ioan-Florin says:

      Emanuel, aici ar trebui o precizare pentru cei nedeprinși cu limba lui Varlaam. „Precista și ea ca toți oamenii au zămislit și născut” – verbul se subînțelege la diateza reflexivă, „Precista … s-a zămislit și s-a născut”.
      Acuma, referitor la ce spui, e de văzut la ce se referă Varlaam, la ce sursă. (problema surselor sale e nerezolvată.) Poate găsise în vreun „catihismuș” luteran (sau o altă lucrare) o asemenea referință la imaculata concepție. Dar e foarte drept că nu e o „idee protestantă”. Despre filologii care se ocupă de tipărituile bisericești nu întodeauna în cunoștință de cauză, am scris și eu în cartea mea.

  4. DanutM says:

    Reblogged this on Persona and commented:
    Lingvistul din Pr Florescu s-a zburlit. Si are de ce.

  5. Camelia says:

    parinte, dar cu “fericiti cei saraci cu duhul” de ce nu ne spuneti?

  6. Stefan says:

    Da, părinte. Penultimul paragraf spune foarte bine lucrurilor pe nume. Tocmai de aceea cuvinte precum cele puse ulterior în gura lui Isus de vreun editor al evangheliei după Marcu (capitolul 16, versetul 16) nu îşi au locul în evanghelie: „Cel ce nu crede se va osândi.” Să fim cuminţi. Până la capăt. Dacă pe Toma, care, ca ucenic şi martor ocular al evenimentelor, ar fi avut motive temeinice să creadă, Dumnezeu nu l-a osândit ci l-a ajutat să creadă, i-a adus dovezi din sfera simţurilor fizice, de unde până unde ameninţarea asta cu osânda?
    Credinţa vine din interior. Am înţeles din postările dvs. anterioare că de fapt aici este diferenţa între a crede şi a şti. Ştiu pentru că am dovezi. Atunci când nu am dovezi, nu ştiu, dar cred. Cred, deşi nu există dovezi. Continuând raţionamentul, e puţin probabil ca Dumnezeu, judecătorul suprem, să mă osândească în lipsa dovezilor.
    Biserica a pus şi pune în continuare în gura lui Dumnezeu vorbe pe care Dumnezeu nu le-a rostit niciodată. Deus vult, strigau cruciaţii odinioară! De unde atâta siguranţă că ştim noi voia lui Dumnezeu! La ora de religie la clasa pregătitoare în care învaţă fiica mea, unul dintre copii nu a vrut să spună rugăciunea la început de oră. Puţin mai târziu, în timpul orei, i s-a rupt la un moment dat vârful la creion. Iar preotul nu a ratat ocazia de a se erija în interpret al voinţei divine: „Vezi, de-aia ţi s-a rupt vârful, pentru că nu ai vrut să spui rugăciunea!” Nu cunoaştem voia lui Dumnezeu şi nici pe Dumnezeu nu îl cunoaştem decât cu sufletul. Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin cercetare raţională. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, nici Moise, nici Petrache Lupu. De unde până atunci siguranţa că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Asemănarea Cui? Bunica avea în casă o icoană cu Sfânta Treime, iar Dumnezeu era înfăţişat ca un bătrân cu barba albă. Oare nu e mai degrabă invers? Oare nu omul l-a „creat” pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa, cu sentimente contradictorii, cu iubire, dar şi cu mânie şi gelozie?

    • Vorbiti ca Ivan Karamazoff :(( . Commentul asta seamana teribil de mult cu monologul lui Ivan din primul volum “Fratii Karamazoff . Partea a treia “Pro si contra “, capitolul “Razvratirea “

      scz padre am postat comentariul anterior unde nu trebuie puteti sa il stergeti

      • Stefan says:

        Din păcate nu m-am învrednicit să citesc romanul acesta. A fost prima mea încercare de adolescent de a face cunoştinţă cu Dostoievski. Necopt fiind, am abandonat romanul relativ repede. Mai ţin minte doar ca începea cu un priveghi. Acum ce să zic, aş lua-o ca un compliment, fiind vorba de asemănare cu un pasaj din Dostoievski. Dar probabil că e mai puţin de laudă, fiind vorba despre asemănare cu un pasaj ce sună a „răzvrătire”.
        Dar totuşi nu e răzvrătire. Cum sa fie răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? Dimpotrivă, e o căutare a lui Dumnezeu. După o buna perioadă din viaţa mea în care nu am găsit loc pentru Dumnezeu, am încercat să îl găsesc din nou şi, din păcate, l-am găsit ascuns, bine înfofolit sub hainele creştinismului. Încerc sa dezbrac aceste haine, să îndepărtez foile de ceapă, pentru a ajunge la miez. L-am rugat şi pe părintele să mă ajute sa văd care din aceste foi sunt uscate si care au viaţă în ele. Indirect, prin unele articole şi comentarii, m-a ajutat, în ambele sensuri. Însă cu cât se împuţinează foile de ceapă, cu atât încep să înţeleg mai bine că de fapt miezul începe să nu mai semene a ceapă. Mirabila sămânţă este cu atât mai mirabilă cu cât pare că, de fapt, nici nu are o formă definită. Dar pentru că noi, cei mai puţin mirabili, să o putem percepe, am încercat să-i dăm o formă, un conţinut, am încercat şi încercăm să îl facem pe cel neîncăput, parafrazând vorba părintelui de mai sus, să încapă în formele şi limitele minţii omeneşti. Şi în cadrul acestui proces am creat şi creăm reguli şi orânduieli, punem monopol pe Dumnezeu şi înţelegerea lui, ba mai strecurăm şi ameninţări divine pentru a ne impune convingerile.
        De aceea mi-a plăcut foarte mult penultimul pasaj din articolul de mai sus. Pentru că subliniază eşecului încercării omului de a-l defini pe Dumnezeu. Dumnezeu nu încape în definiţiile omeneşti. Biblia, atât Vechiul, cât şi Noul Testament, sunt astfel de încercări. Şi nu ar fi nimic rău cu ele, dacă nu ar încerca să îşi ascundă hainele omeneşti, îmbrăcând o aşa-zisă mantie divină.

        • Ioan-Florin says:

          „ Biblia, atât Vechiul, cât şi Noul Testament, sunt astfel de încercări. Şi nu ar fi nimic rău cu ele, dacă nu ar încerca să îşi ascundă hainele omeneşti, îmbrăcând o aşa-zisă mantie divină”
          te înșeli, Ștefan. Le-ai citit poate în grabă, poate urmărind ceva de la ele. Nimic mai puțin ca Biblia nu este o „definiție” a lui Dumnezeu. Despre Evanghelii nici nu mai spun. Dacă Dumnezeu se poate povesti, atunci Biblia este cea mai frumoasă „poveste” a Sa. Și cea mai cinstită cu noi.

          • Stefan says:

            Posibil să mă înşel. Suntem pe tărâmul credinţei, nu al ştiinţei. Dar dumneavoastră afirmaţi cu prea multă uşurinţă că mă înşel. Puteţi să îmi demonstraţi în ce fel? Nu ştiu dacă puteţi fără argumente din evanghelii, din patristică. Problema lor este că nu au suficientă forţă, pentru că sunt circulare, se întorc mereu în acelaşi punct, îşi trag seva una din altele. Iar noi, la fel, fără astfel de argumente, ne întoarcem din nou la imposibilitatea de a-l cerceta pe Dumnezeu cu mijloace raţionale.
            Da, Biblia (mai ales Noul Testament, căci Vechiul Testament este presărat de prea multe ori cu accente care nu fac cinste principiilor morale ale zilelor noastre) este cea mai frumoasă poveste. Sunt întru totul de acord. De aceea înţeleg foarte bine motivaţia internă din spatele citatului dat de Răzvan mai sus. Dar atunci când ne croim viaţa în baza unei poveşti despre Dumnezeu, atunci când o prezentăm drept unica şi adevărata poveste a lui Dumnezeu, în lipsa argumentelor raţionale, atunci când emitem judecăţi de valoare în numele lui Dumnezeu, am ieşit de mult din lumea poveştilor, nu credeţi?
            Iarăşi de acord că povestea Noului Testament este povestea cea mai cinstită cu noi. Poate că este mai cinstită cu noi decât, să zicem, poveştile Olimpului, decât poveştile polinezienilor sau ale aztecilor. Dar este asta suficient pentru a ridica povestea creştină la rang de adevăr, pe temeiul comparaţiei? Mă tem că nu.
            Nu este Biblia (Evangheliile) o definiţie a lui Dumnezeu? Evident nu o definiţie ca în dicţionar, dar nu este Biblia baza pe care Biserica şi-a formulat noţiunile de credinţă? Exact asta spuneaţi într-un comentariu la o postare recentă. Nu în baza textelor din scriptură s-au construit dogme? Nu este Noul Testament cel în baza căruia s-au purtat disputele hristologice, a fost definită Sfânta Treime? Nu vorbim aici de definiţii ce îl privesc pe Dumnezeu?
            Părinte, toate religiile încearcă să-l explice pe Dumnezeu. Nimic rău în asta. Nevoia omului profan de sacru îmi este foarte clară. Şi eu am aceeaşi nevoie. De aceea îl caut şi eu pe Dumnezeu. Şi chiar dacă profilul intelectual al omului modern este altul decât acum 2000 de ani, nevoia de sacru persistă şi în zilele noastre. Oamenii au în continuare nevoie de explicaţii de ordin spiritual pentru realităţile care ne depăşesc. Dar aceasta nu înseamnă că religia creştină deţine adevărul. Ori creştinismul exact asta susţine, ba mai şi ameninţă cu pedepse eterne, cu plângerea şi scrâşnirea dinţilor, pe cel ce îl înţelege pe Dumnezeu altfel. Acest gen de argumente, adică întâi invitaţia plină de iubire, însă apoi dublată de argumentele fricii sau, altfel spus, zăhărelul oferit sub ameninţarea toiagului trădează psihologia umană din spatele Bibliei creştine.

        • Pai cine te opreste sa iei din raft primul volum din Fratii Karamazoff si sa cauti capitolul respectiv? Te asigur ca te vei regasi partial in el. Acuma, sa nu iei faptul ca te compar cu Ivan ca pe o critica, sa shtii ca l-am facut ca si compliment. Dostoievskii de altfel planuia sa scrie o continuare a Karamazoffilor, asha incat caracterul lui Ivan nu e finisat. Eu te-ash mai compara cu profesorul acela din Buzau care era pentru scoaterea icoanelor din scoli, parca Emil Moise il chema. Tipul e formidabil, foarte inteligent si ferm pe ceea ce afirma, in confruntarea de la TV cu pr Necula chiar are o prestanta si o coerenta a dialogului de invidiat. La fel si tu, esti o inteligentsa extrem de ascutita, iar scepticismul tau poate fi vindecat, cred, daca simplifici putin datele problemei. Atatia sfinti si -au intemeiat credinta pe Evanghelii si pe Scriptura…Crezi ca au fost in bloc niste natarai? Si apropo de foile de ceapa, e tot in Karamazofii lui Doostoievski o poveste cu un fir de ceapa. Undeva prin partea a doua, dupa inmormantare…Arunca o privire peste poveste, nu vei regreta 🙂

          • Stefan says:

            Voi căuta şi voi citi. Mulţumesc pentru recomandare. Şi pentru compliment. Cât despre inteligenţă, nu aş merge aşa departe şi aş rămâne pe tărâmul modestiei. O bună parte din scepticismul meu a fost formulat înaintea mea, de oameni mult mai şcoliţi ca mine. Dar te asigur că şi scepticii mai celebri beneficiază de acelaşi tratament din partea mea: o idee trebuie întotdeauna bine argumentată. Altfel rămâne doar o afirmaţie. Tocmai din acest motiv simplificarea datelor problemei nu vindecă scepticismul, ci îl amplifică. Nu poţi să vii şi să spui: crede mai băiatule, nu te mai agita atâta, că atâţia au crezut înaintea ta şi n-au fost proşti.
            Creştinismul are în general tendinţa de a oferi explicaţii din sfera tradiţiei, patristicii şi a hagiografiei, ori aceste argumente nu au forţă, pentru că vin din interiorul bisericii. Principiul audiatur et altera pars nu ar trebui să fie doar apanajul justiţiei. În general, inclusiv în domeniul medical sau tehnic sau orice alt domeniu nu este suficient să vii şi să spui: e aşa, pentru că aşa au spus alţii. Trebuie să poţi demonstra. Religia jonglează cu argumente care nu pot fi probate. De ce beneficiază religia de tratament preferenţial? În esenţă poţi spune ce vrei, fără a fi nevoit să probezi. Niciun adevăr religios nu este verificabil.
            Uite un exemplu din alt domeniu: în cazul în care îţi e familiară originea cursei sportive a maratonului, vei constata că majoritatea celor care relatează originea cursei fac trimitere la Herodot ca sursă credibilă. Ei bine, dacă te duci la sursă şi cauţi ce a spus Herodot vei vedea că tot el povesteşte că înainte de a pleca spre Sparta, Phillippides s-a întâlnit cu zeul Pan. În Grecia antică o astfel de întâlnire cu zeii era ceva perfect normal. Acum nu mai este. Sper că înţelegi în baza acestui exemplu de ce nu consider că sfinţii aceia mulţi de care îmi povesteşti au fost nătărăi. Nicidecum. Însă mediul cultural din zilele noastre este cu totul astăzi decât cel din vremea lor. Profilul intelectual al lumii a evoluat, de aceea în prezent Biserica este atacată din multe părţi, pe bună dreptate. Multe dintre explicaţiile din antichitate şi evul mediu nu mai sunt convingătoare. Pentru omul medieval vrăjitoarele încă zburau pe mături. Pentru omul antic eclipsele erau evenimente paranormale. De aceea explicaţiile de ordin religios erau mult mai uşor de acceptat atunci, decât acum. Prin simplificarea problemei, aşa cum sugerezi, nu facem decât să ne întoarcem înapoi în vremea când explicaţiile nu erau necesare.

    • Maria Istoc says:

      Afirmatiile d-vs sunt absolut nefondate. Daca puneti la indoiala ultimul capitol al Evagheliei dupa Marcu atunci puteti sustine ceea ce afirmati daca nu atunci nu aveti nici un argument si comentariul este gratuit. Biserica pune in gura lui Isus, specificati, ce a pus biserica in gura lui Isus care dintre textele evangheliilor le considerati autentice si care nu?

  7. Stefan, chiar te apreciez ca persoana. Dialogul cu tine este constructiv si provocator. Insa am facut doua greseli, am pornit de la doua premise false. Am crezut ca scriu unei persoane din interiorul Bisericii. Or vad ca tu nu ehsti in interiorul Bisericii, adica nu mergi regulat la liturghie, nu te spovedesti, nu te inchini la moaste, samd. Te rog corecteaza-ma daca gresesc. Apoi, am gresit incercand sa simplific problema, ai dreptate, daca simplifici, reduci in mod substantial posibilitatea argumentarii rationale a credintei. Ori asta e o greseala a ta si, cred, si a parintelui Florescu. E deplasat sa inlaturi total rationalul si logicul din argumentarea crestinismului. Sunt n persoane care s-au convertit la crestinism prin cercetarea shtiintifica si rationala a lumii in care traim, ca de ex Isaac Newton, sau mai recent Andrei Kuraev sau pr Iustin Miron de la Oasha ( cel putin asha afirma ei ), adica acesti oameni au vazut armonia si exactitatea, necesitatea unui Mare Arhitect al acestei lumi si au ajuns apoi si la Hristos. Scuze ca iti dau din nou referinte bibliografice, dar citeste ” Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt, atata explica el acolo la unison cu Rafail Noica ca crestinimul nu este o ” religie ” , si mai ales comparatia lui cunalte sisteme religioase poate fi pertinenta doar daca te situezi in interiorul lui. Asta era si greseala lui Mircea Eliade, spunea ca trebuie sa fii ” hors de la religion ” pentru a aprecia just religia.
    Biblia nu este o poveste, ai vazut ca parintele a pus cuvantul intre ghilimele, si nici o tentativa pentru a-l explica pe Dumnezeu ( de unde pana unde afirmatia asta ca ” religiile incearca sa il explice pe Dumnezeu ” suna cel putin ciudat la tine, no offense ) , si nici macar un element indispensabil pentru un crestin, Ioan Gura de Aur a spus ca un adevarat crestin ar trebuie sa nici nu aiba nevoie de Scriptura. Mai exista si sfanta Traditie, si prin intermediul ei s-au transmis si o buna parte din dogmele Bisericii la care tu faci aluzie. Dar nu insist, ma gandesc ca nu crezi in Traditie.
    Foarte bine ca Il cauti pe Dumnezeu. Nu L-ai cauta daca nu te-ar fi gasit El pe tine mai intai. Dar nu te rezuma doar la investigatia rationala, ci roaga-L sa ti se descopere.

  8. Scuze ca voi continua intr-un comment separat. Deci crestinismul nu pretinde ca detine adevarul, ci Hristos chiar spune ca El este adevarul. ” zaharelul oferit sub amenintarea toiagului”??? Oribil, Stefan, cum poti dilua tot mesajul hristic la comparatii atat puerile. Ma gandesc ca esti o persoana la vreo 40 de ani, cel putin felul de a scrie tradeaza un psihic tanar, eventual locuiesti in Bucuresti sau intr-unul dintre orasele capitala, Iashi, Cluj, Timisoara, acolo sunt oameni mai destupati la mine, si ai terminat o Facultate. De unde aversiunea asta fata de crestinism, caci e o aversiune fata de crestinism, abil mascata, in mesajul tau. Cu ce te-a suparat ortodoxia romaneasca ca sa il privezi si pe copilul tau de ea, caci ma gandesc ca faptul ca a refuzat sa spuna rugaciunea in clasa este o consecinta a lipsei de rugaciune din familia voastra…
    Legat de sfinti si de problematica zeilor, o sa razi poate, dar eu cred ca zeii din Antichitate erau diavoli sau ingeri. Daca vrei sa ai argumente pertinente pentru asta, nu ai decat sa mergi la manastirea Oasha in muntii Sureanu, si sa vorbesti cu profesorul Ioan Patrulescu care locuieste acolo, fost profesor de greaca din Timisoara. El a lucrat mult pe Homer si pe scrierile antice si explica in detaliu aceste aparitii. Daca imi dai o adresa de mail, iti trimit si conferinta in car vorbeste despre asta.De ce nu ni se arata si acum in contemporaneitate diavolii sau ingerii? Poate pentru ca avem suflete mult mai putin receptive pentru asta decat omul antic. Diavolul tine lumea sub patimi atat de puternic incat contributia lui directa este chiar inutila. Li se arata eventual celor care sunt despatimiti, chiar Paisie Aghioritul caruia i s-a aratat diavolul curviei il descria ca plesuv, gol si urat mirositor. Si astea nu sunt povesti, e simpla realitate pe care tu o ignori, si ” o ucizi cu mintea ” ca sa il citez pe Blaga.
    In cele din urma, despre sfinti si natarai. Peste cam o luna, la Iashi se vor aduna cateva mii de oameni ca sa se inchine la moastele sfintei Parascheva. Crezi ca toti sunt niste natarai in bloc? Minunile sunt la tot pasul, dar tine de o anumita finete sufleteasca pentru ca sa le poti sesiza. Aceasta finete nu o castigi prin cercetare rationala. Insa profilul intelectual al lumii si mai ales spiritual a involuat, nu a evoluat la asemenea grad incat are grija sa ne faca cat mai nesimtitori fata de Hristos

  9. Stefan says:

    Ai dreptate. Nu sunt din interiorul Bisericii. Dar sunt mai mult în ea decât alţii care sunt. Ce vreau să spun cu acest paradox? Nu, nu mă (mai) spovedesc, probabil înţelegi de ce, fără să mai explic. Nu (mai) merg la liturghie, dar cunosc mult mai bine rânduiala şi simbolismul slujbei, de la proscomidie la epicleză şi apoi euharistie decât mulţi din cei care merg la liturghie şi care sunt simpli spectatori sau, mai rău, se rezumă la a face o scurtă vizită, o genuflexiune duminicală în faţa lui Dumnezeu şi o şterg apoi englezeşte prin „uşile, uşile”, care, de când nu mai sunt catehumeni, nu se mai închid.
    Nu îţi voi da detalii despre persoana mea pentru că nu sunt necesare. Oricum greşeşti în privinţa copilului meu, pentru că nu el a fost subiectul istorisirii din ciclul „Creionul, popa şi Dumnezeu”. Te lansezi prea uşor în presupuneri.
    De asemenea, n-ai înţeles metafora zăhărelului şi a toiagului. Zăhărelul este mesajul iubirii pe care ni-l arată scripturile. Toiagul sunt ameninţările cu plângerea şi scrâşnirea dinţilor, tot din scripturi. Caută-le cu atenţie pe ambele şi le vei găsi în multe locuri în Noul Testament. Din punctul meu de vedere, acestea sunt incompatibile.
    Dumnezeu este iubire. Mai mult decât o pot exprima scripturile. Am mai spus-o şi părintelui, cu altă ocazie, iubirea adevărată este necondiţionată. Repet, necondiţionată! Să ştii că un părinte care îşi iubeşte copilul, nu îl ameninţă, nu îl bate, evident îl lasă să suporte consecinţele, pentru a putea învăţa din greşeli, dar, sub nicio formă, nu îl ameninţă şi nu îl pedepseşte. Poate ţi se va părea o enormitate, dar să ştii că greşeala este o oportunitate de învăţare, nu de pedeapsă! Pedeapsa, frica, ameninţarea nu funcţionează cu adevărat. Din fericire, bătaia nu e ruptă din rai. Această perlă a înţelepciunii noastre populare a făcut şi face în continuare victime. Din fericire, profilul intelectual pe care tu îl consideri involuat, a evoluat, iar psihologii au început să facă treptat lumină în această negură. Iar dacă aceste consideraţii sunt valabile pentru relaţia părinte – copil, cu atât mai mult sunt valabile pentru relaţia Dumnezeu – om. Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, invitaţia permanentă pe care ne-o face să ne schimbăm vieţile, nu are nicio legătură cu ameninţările duhovniceşti ale scripturilor. Pur şi simplu dragostea şi pedeapsa (chiar şi doar ameninţarea pedepsei) nu fac casă bună împreună.
    Nu are rost să continuăm discuţia, pentru că ne desparte o prăpastie foarte mare. Eu am exprimat foarte clar că argumentele care nu pot fi probate nu sunt constructive pentru un dialog. Şi tu exact cu aşa ceva vrei să mă convingi! Citatele tale din experienţele şi vedeniile lui Paisie Aghioritul sunt din sfera celor care nu pot fi probate. E uimitor cât de uşori afirmi că ele sunt realitatea! O realitate pe care ceilalţi nu o pot vedea, nu este realitate, ci iluzie! Nu mai departe de săptămâna trecută am discutat cu cineva care mi-a spus că l-a văzut pe Dumnezeu! Cu aceeaşi siguranţă. Dacă am citi ceva mai multă psihologie (nu, nici eu nu sunt psiholog), am înţelege mai bine cum funcţionează mintea umană şi atunci am avea şi alte explicaţii cu privire la pietatea populară şi nevoia miilor de oameni de a se închina la moaşte sau de a face pelerinaje.
    În acest context, hai să-ţi povestesc la final ceva frumos. E o adevărată ironie că, în timp ce poporul ia acum cu asalt mormântul lui Arsenie Boca, eu, Toma necredinciosul, am fost martor în copilărie la un eveniment la care zecile de mii de pelerini nici nu pot visa în prezent. Când eram copil, într-una din zile, pe când bunicii erau în vizită la noi, tata ne-a propus o excursie la Mănăstirea Prislop, pentru că locuiam la doar câteva zeci de kilometri distanţă de mănăstire. La intrarea în biserică, o măicuţă m-a luat de mână şi m-a tras fără ceremonie spre un sicriu din mijlocul bisericii, îndemnându-mă: „Haide băiatule, hai aici şi pupă-i mâna, că-i mare cinste”. Am refuzat cinstea ca un copil care nu se simte confortabil în apropierea morţilor şi m-am strecurat cum am putut mai iute afară. Tata a întrebat cine murise şi a aflat că era Arsenie Boca. Uite aşa aşează Dumnezeu câteodată lucrurile şi mărgăritarele ajung înaintea porcilor. Am mai fost ulterior la Prislop, ultima dată cu câţiva ani înainte să înceapă pelerinajele. Era linişte la mănăstire, nu erau cozi la mormânt, nu erau tarabe cu obiecte sfinţite, confecţionate de mâinile harnice ale cuvioşilor chinezi, nu sfârâiau micii pe marginea drumului, marea masă a românilor încă nu auzise de Arsenie, iar Sfântul Ardealului încă nu începuse să facă minuni pe scară largă :-). Cine are ochi de văzut poate vedea acum live cum se naşte pietatea populară şi cum se scrie hagiografia.
    Aşadar Darie, îţi mulţumesc pentru efortul de a scrie şi pentru explicaţii. Îţi mulţumesc şi pentru recomandări, iar părintelui îi mulţumesc pentru găzduirea cearceafurilor. N-o să le mai întind pe aici, pentru că se uzează pixelii blogului, aparent fără rost.

    • Cu placere, Stefan. Mi- a facut placere sa iti scriu, si in acelasi timp imi pare rau ca am fost gresit inteles, eu chiar nu am urmarit sa te conving de nimic, asha cum ai crezut. Sincer, chiar de nimic- orice comentariu pe care il postez aici il fac simplu pentru placerea scrisului. Omul contemporan nu mai poate fi schimbat decat cu dragostea, nu cu comentarii, lecturi,sau coercitiuni fizice, aici ai perfecta dreptate. Eu am gresit de asemenea cand am afirmat ca profilul intelectual al lumii nu e evoluat, ai din nou dreptate, el a evoluat, mai ales in cazul tau el e situat la standarde destul de ridicate, si odata cu el eu cred ca ti -a crescut exponential si nivelul orgoliului personal. Eshti asemanator acelui episcop catolic care spunea ca ” in materie de smerenie crestina desfid orice concurenta. “. Cel putin eu asha am inteles si iti voi explica si de ce. Pe de o parte te declari pe sleau modest ( uita-te la cateva comentarii in urma ) , si pe de alta parte te situezi ferm in interiorul Bisericii, ba chiar mult mai cunoscator al practicilor liturgice decat cei care frecventeaza slujbele ( pe care de altfel ii osandesti in bloc printr-o generalizare gratuita si caricaturala ). Nu am inteles de ce nu te (mai) spovedesti ( de unde era sa inteleg?:-) . Mai departe. Metafora ta este chiar nepotrivita pentru mesajul evanghelic, ca sa nu spun batjocoritoare, aproape blasfemiatoare. Hristos nu ne -a adus ” zaharel ” consolator, ci ” cuvintele vietii vesnice ” . Ale vietii vesnice. Numai sa te gandesti la vesnicie cu seriozitate si cred cred ca iti vei da seama ca toate ” profilele noastre intelectuale” nu valoreaza nimic in fata ei. Iar ” toiagul ” de care vorbesti cred ca se rezuma in cele din urma la posibilitatea iadului. In acest sens, in Evanghelii este clar stipulat ca iadul nu este un loc pregatit pentru om, ci pentru diavoli. Ca omul ishi alege iadul, este problema lui. ” O realitate pe care nu o poti vedea nu este realitate, ci iluzie ” . Pai asta este o afirmatie de o ignoranta crasa. Tu pe Dumnezeu nu Il poti vedea. Atunci El este o iluzie? Iubirea nu o poti vedea, nu are forma, culoare, samd. Atunci ea este o iluzie? Ma gandesc ca tipul care ti-a a spus ca L-a vazut pe Dumnezeu avea un vocabular mai sarac si nu a shtiut sa ishi exprime mai sugestiv un eventual contact cu sacrul, e aiurea sa il iei ca si etalon pentru superstitia populara.
      In cele din urma, concluzia ta la dialogul nostru, adica refuzul de a-l continua vine tot din autosuficienta. Unele pasaje din comentariile tale chiar conduc la ideea ca nu esti ortodox, ci eventual neoprotestant. Dumnezeu nu se descopera decat unei ” inimi smerite ” . Adica tradus intr -un limbaj mai profan, unuia care ishi cunoaste limitele si care iubeste. Smerenia si iubirea nu sunt doua virtuti, ci sunt doua fatete ale aceleiasi virtuti, nu poate fi una fara alta. In acest sens imi cer scuze daca am emis supozitii despre tine, e firesc sa incerci sa te apropii de cineva atunci cand ii scrii. Si eu sunt tot din zona din care te tragi tu, am inteles ca de langa Prislop, si eu ma trag de langa jud Hunedoara.
      Foarte interesanta povestirea cu episodul de la Prislop. ” Margaritarele inaintea porcilor “? Te flatezi singur :-). Mai degraba ” porcii inaintea margaritarelor “….

      • Stefan says:

        Vezi de ce nu putem dialoga? Pentru că nu citeşti cu atenţie replicile şi îţi ataci permanent interlocutorul. Pe de o parte îţi ceri scuze pentru supoziţii, dar continui totuşi să le faci şi să mă înţepi atât de mult cât îţi permite mantia smereniei pe care o tot îmbraci şi o dezbraci. Încerci să te exprimi politicos, mai strecori pe alocuri câte un compliment, dar în acelaşi timp arunci cu ironii în mine, te lansezi în etichetări şi comparaţii care mai de care mai jignitoare, iar la final alegi să îţi închei răspunsul cu o ironie făcută doar de dragul a înţepa, câtă vreme era oricum clar cine e mărgăritarul. Bravos! Finit coronat opus!
        Una dintre regulile civilizate ale dialogului spune să nu ataci persoana interlocutorului, ci ideea. Iar atunci când dialoghezi cu alţii, înainte de a scrie pentru plăcerea scrisului, ar fi bine să citeşti cu atenţie, nu printre rânduri. De exemplu afirmi că îi osândesc în bloc pe cei ce frecventează slujbele. Am spus „decât mulţi dintre cei care merg la liturghie şi care sunt simpli spectatori”. E o diferenţă semantică mare pe care ar trebui să o înţelegi înainte de a jongla cu idei ceva mai complicate. De asemenea, înainte de a folosi termeni filozofici, asigură-te că înţelegi bine diferenţa între fizic şi metafizic, între realitatea simţurilor (diavolii lui Paisie) şi realitatea transcedentală (existenţa lui Dumnezeu). Altfel degeaba citezi din Eliade.
        Pentru a-ţi satisface curiozitatea manifestată prin presupunerile de care se pare că nu te poţi dezbăra în ceea ce mă priveşte: nu, nu sunt neoprotestant. Sunt ortodox, în măsura în care mai pot fi, dar am înţeles că nu din bătaia cu pumnul în piept vine dreapta credinţă. Învaţă să înţelegi corect metaforele şi figurile de stil pe care, deloc întâmplător, le întâlneşti la tot pasul în scripturi, înainte de a vedea batjocuri şi blasfemii unde nu sunt. În ceea ce te priveşte, mă opresc aici.

        • 1. “Cearta pe cel mandru si ti l vei face dusman ”
          2. O generalizare e valabila indiferent daca vorbesti de ” toti” sau de “multi ”
          3. E chiar deplasat de tot sa crezi doar in Dumnezeu si nu si in diavol. In acest sens chiar esti eretic daca crezi asha. Stai linistit, cuvantul ” eretic ” nu e deloc o jignire sau o intepatura, e o simpla constatare, don’t take it personally.
          4. Scuze, dar nu pot sa am o alta abordare fata de o persoana care ia in zeflemea mesajul evanghelic. Adevarul trebuie spus chiar daca il enervezi pe celalalt. E drept ca daca ash fi fost mai diplomat, ash fi putut sa imbrac aceste mesaje intr-o haina mai inofensiva
          5. Nadajduiesc ca totusi a fost instructiv macar putin acest dialog. La buna vedere, eventual:-)y.

  10. Andrei says:

    Doamne ajută, Părinte. Personal, nu sunt de acord cu ce ați spus în legătură cu “crede și nu cerceta”, fiindcă e interpretabil. Pe Dumnezeu nu îl putem înțelege prin rațiune omenească, dar asta nu înseamnă că nu îl putem înțelege. Ca ortodocși, avem datoria să fim hristofori, să ne unim voința cu voința lui Dumnezeu (“Doamne, eu voiesc ceea ce voieşti Tu, pentru că Tu voieşti să mă supun voii Tale şi făgăduiesc să fac tot ceea ce voieşti Tu”). Iar dacă ajungem să vrem ce vrea Dumnezeu, nu ajungem să-L înțelegem, limitat desigur cât suntem în trup, pe Dumnezeu? Nu ajungem să fim cu Dumnezeu? Să Îl iubim și să-i iubim și pe alții cu dragostea lui Dumnezeu (vorbesc de țintă, de Steaua Polară, nu de situația mea actuală care… lasă de dorit).
    Ce vreau să spun este că la Matei 7, 7-8, Mântuitorul spune să(-L) căutăm. Și că vom găsi. De ce nu am cerceta, desigur aliniindu-ne cu voia Domnului?
    Nu îl putem studia pe Dumnezeu la microscop, dar asta nu înseamnă că nu exista și alte căi (dumnezeiești) de cercetare.
    Iertare
    Andrei

    • Andrei says:

      În plus, mi se pare că vă contraziceți în privința asta cu ceea ce ați spus în articolul despre Sf. Toma, din care eu am dedus “căutare -> aflare -> cercetare -> îndrăgostire -> credință”
      https://ioanflorin.wordpress.com/2016/05/07/mi-as-face-un-tricou-cu-inscriptia-asta/

      • Ioan-Florin says:

        Ți se pare că mă contrazic. Căutarea nu este numai a rațiunii, ci și a inimii. Iar inima caută și cercetează în felul ei. Căutarea lui Toma nu a fost cercetare științifică.

        • Mulțumesc pentru răspuns, apreciez! Și atunci, decât “crede și nu cerceta”, nu e mai corect / mai exact “cercetează cu inima, nu (doar) cu rațiunea” ?

        • Maria Istoc says:

          Anselme spunea ceva de genul Cauta sa inteleg pentru ca am crezut nu ca sa cred. Oricum credinta nu e oarba si intrebarile ajuta la desavirsirea ei. Ratiunea nu este divortata de credinta, in textele biblice si mai ales in textele din Noul Testament cele doua se conjuga. Doar musulmanul nu are dreptul la intrebari el trebuie doar sa se supuna.
          A vorbi de cercetare cu inima este o maniera de a nu spune nimic sau a lasa loc ambiguitatii. Exista un Deus asconditus si un Deus revelatus in Logosul intrupat de aceea ni se cere in Efeseni 5.1 sa fim imitatori a lui Dumnezeu pentru ca El s-a revelat in Isus care in Inviere este Christosul.
          Oricum multa “galagie” pe baza unui articol mai degraba simplist si ca limbaj si ca argumentare.

          • Ioan-Florin says:

            dacă e „oricum multă gălăgie”, atunci de ce reveniți pe pagina mea cu vreo șase comentarii interminabile? căutați locuri mai liniștite pentru meditațiile dvs.

    • Ioan-Florin says:

      „dacă ajungem să vrem ce vrea Dumnezeu, nu ajungem să-L înțelegem.. ? ”
      Ajungem în mod sigur să facem voia Lui, dar asta nu înseamnă că-i și înțelegem voia, în mod rațional. „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”.

  11. Maria Istoc says:

    Din cele sase nu ati publicat decat doua, dupa cum se vede, pentru celelalte ati aplicat cenzura, mostenire comunista. “Interminabile” iarasi este vorba de subiectivitate, chiar mai mult, pentru ca mult mai lungi sunt cele care le-ati publicat scrise de cei doi interlocutori care au dialogat.

  12. Mara M says:

    Explicatie clara,concisa!Multumiri de reamintire si de ,,fixarea,, cunostintelor,aveam nevoie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s