greșeala capitală

Undeva se povestește că un frate s-a întors la avva, după ce-i făcuse o măgărie. Fratele și-a pus cenușă în cap, cum se spune, și acum aștepta cu inima îndoită ca avva să-l ierte. Iar acela l-a îmbrățișat și i-a spus cam așa: „Știu o mie de lucruri bune pe care le-ai făcut pentru mine, iar eu o să-ți păstrez amintirea unei greșeli?”

Dar noi nu suntem așa. Parcă abia așteptăm să cântărim viața unui om doar prin greutatea unei greșeli de moment. Din clipa în care o face, faptele sale bune sunt uitate brusc iar mai departe îi vom păstra amintirea greșelii capitale: „Mda, e un om de treabă, dar să-ți spun ce mizerie mi-a făcut.”

Nimic nu e mai capital ca greșeala, nicio virtute, nicio faptă bună, nicio amintire frumoasă. Facem din greșeala capitală chipul unui om pe viață și-i mai punem și-o oglindă în față, să se vadă și el cât e de urât. Dar pentru că noi suntem buni și generoși, nu pierdem niciun prilej să-i amintim: „Te-am iertat chiar atunci”.

Greșeala aproapelui e micul nostru moment în care prin comparație cu el ne simțim buni, drepți și minunați. Noi n-am face niciodată „așa ceva”. De aceea suntem atât de necruțători cu el.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

9 Responses to greșeala capitală

  1. Ion says:

    Dar cum să avem o altă atitudine, că tot încerc să nu mai am astfel de gânduri şi fapte, dar nu îmi iese?

    • Camix says:

      Poate că ar fi o idee să încercați să vă amintiți câteva momente în care ați greșit dvs față de alții, sentimentul de vinovăție pe care l-ați simțit față de ei și eliberarea pe care ați încercat-o când v-au iertat din tot sufletul.
      Apoi încercați să vă amintiți măcar un moment în care ați greșit față de cineva care nu a vrut să vă ierte.
      Iar apoi cereți-I lui Dumnezeu să vă dea iertare în suflet pentru aceia pe care nu vă vine să-i iertați și iubire pentru ei. Iubirea iartă ușor. Dar nu putem iubi pe toată lumea în mod natural. Avem nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru asta.

  2. iBobia says:

    Intr-adevar! De aceea as schimba titlul in “Capitala greșeală”.

  3. Stefan says:

    Minunat mesajul articolului! Îmi îngădui o completare. Aşa cum dragostea absolută este necondiţionată, şi iertarea absolută este necondiţionată, adică nu presupune să aşteptăm ca cel ce ne-a greşit să vină să îşi ceară iertare. Vorbele „Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac” au fost rostite fără ca vinovaţii să îşi ceară iertare, iar unii dintre ei nici măcar nu şi-au conştientizat greşeala. Ambele, dragostea şi iertarea absolută, merg mână în mână.
    În contextul puterii omeneşti de a ierta, recomand o lectură foarte constructivă, fiind vorba despre iertarea sprijinită pe mesajul biblic: „Amish Grace: How Forgiveness Transcended Tragedy”. Mai multe despre carte şi tragedia reală petrecută în comunitatea Amish în anul 2006 găsiţi aici: http://amishgrace.com/ sau în multe alte locuri pe internet. Evenimentul a fost larg mediatizat la vremea respectivă şi a făcut să curgă multe râuri de cerneală pe tema iertării.

  4. nedumeritu' says:

    Cred că este și din nevoia noastră interioară de perfecțiune (idealizare) pe care o proiectam inevitabil asupra celuilalt. Această nevoie este speculată exagerat de mediul nostru bisericesc – nu zic de Biserică ci de modul nostru de a o trai. Idealizarea părintelui de către copilul mic se prelungește în relațiile noastre imature cu idealizarea părintelui duhovnicesc, cu idealizarea familiei creștine, a prieteniei, a propriei persoane. Zici ca suntem prea obișnuiți cu virtutea, cu binele și orice greșeală ne apare catastrofală.
    De aici cred că ne par așa de groaznice greșelile celuilalt.
    Și mai e ceva. Tratam cu mult mai multă atenție greșeală ca afront, jignire, lezare, și mult mai puțin ca eroare, de aici marele accent pus pe iertare și prea puțin pe îndreptarea lucrurilor.
    Scuze pentru lungimea comentariului.

  5. DanutM says:

    Reblogged this on Persona and commented:
    Superb: ‘Greșeala aproapelui e micul nostru moment în care ne simțim buni, drepți și minunați. Sau cel puțin, noi n-am face niciodată „așa ceva”. În imaginea aproapelui strivit sub povara greșelii se reflectă maiestuos stima noastră de sine. De aceea sîntem atât de necruțători cu el.’

  6. Constantin says:

    Din pãcate acest lucru ne caracterizeazã mai ales pe noi românii. Avem un talent deosebit sã ne îngrijim de peste gard… de capra vecinului !!!

  7. Cudi says:

    Pledez vinovat.

  8. Mara M says:

    greseala capitala si greseala provincie 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s