de la președintele-jucător, la președintele-judecător

 

Ceea ce a făcut președintele Klaus Iohannis e foarte periculos, să acuze „fanatismul religios” în discuția despre familie și modificarea Constituției. Poate că a vrut să spună altceva și e drept că tonul pe care i s-a adresat pastorul baptist în scrisoarea domniei-sale nu a fost cel mai potrivit (de aici se pare că a pornit replica Președintelui). Domnul Președinte poate să numească 3 milioane de români oricum vrea altfel, de pildă „proști” sau „înapoiați”, dar nu fanatici. Susținerea familiei tradiționale, printr-o inițiativă civică legală (și validată de Curtea Constituțională!), nu poate fi un act de fanatism religios decât dacă Președintele a pierdut proprietatea termenilor. Alături de ortodocși, nu mai știu cine a observat asta, au semnat catolici, reformați, baptiști, penticostali, musulmani, evrei, maghiari, tătari, ucrainieni etc. Inclusiv sași de-ai domnului Președinte! Cam greu să denunți un „fanatism” într-un asemenea ecumenism religios și etnic.

Dar nu de o credință religioasă e vorba în primul rând (nici aici și nici la Paris, unde două sute de mii de oameni au ieșit iarăși în stradă pentru aceleași lucruri). Se exagerează importanța religiei în această discuție. Sînt convins că foarte mulți (inclusiv dintre credincioșii practicanți) au semnat fără să simtă cea mai mică motivație religioasă. Au făcut-o pentru că aceasta este perspectiva lor civică asupra societății în care vor să trăiască, ei și copiii lor. Discuția de aici trebuie să continue, nu să se întoarcă la religie, – într-un stat în care, de altfel, libertatea credințelor și opiniilor de orice fel este garantată prin Constituție.

Românii sînt liberi într-un stat liber și laic, se plimbă de la un capăt la altul al lumii, câteva milioane trăiesc în afara țării și cunosc foarte bine modelele occidentale, avem cea mai rapidă viteză de internet, presă liberă, facebook, oengeuri puternice, guverne și administrații laice. Mai scutiți-mă cu fanatismul religios. E vorba, repet, de atașamentul unor oameni pentru așezările tradiționale ale moralei, mai degrabă cele dictate în numele unei rațiuni naturale decât instituite de vreo Revelație. Așa cum ale altora răsar din secularism, liberalism etc. Dar Președintele României a fost ales și de unii, și de alții, ca să fie mediatorul, nu judecătorul lor. Or asta chiar este scris în Constituție și nimeni nu vrea a o schimba: „președintele exercită funcția de mediere între stat și societate” (art 80).

Ceea ce a făcut astăzi președintele-judecător este foarte grav, aruncând peste 3 milioane de români stigmatul fanatismului religios. Nu a făcut decât să ne învrăjbească o dată în plus, ca pe vremea când Ion Iliescu vedea „golani” și „legionari” în toți cei care nu-i împărtășeau punctele de vedere. Să ne așteptăm mâine la „mineri” pe Dealul Patriarhiei?

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

23 Responses to de la președintele-jucător, la președintele-judecător

  1. Virgil says:

    Mulțumim pentru gânduri, Părinte. Lucid și bine scris, ca de obicei.

    • Sunt cred,mai mult decat niste simple ganduri.Aceste cuvinte spun un adevar decent,de bun simt si firesc.Aveam nevoie de normalitate intr-o lume nauca si intoarsa cu susul in jos.Personal,multumesc.Nu as fi stiut sa spun atat de frumos exact ceea ce simt, cum ati facut-o dumneavoastra.

  2. Gabriela says:

    O scuza mai infantila ca asta nu mi-am imaginat. Chiar și Cioloș s-a bâlbâit mai mult decât de obicei. Parca suntem conduși de oligofreni. Îmi pare foarte rău… că așa mi-a ieșit, că simt asta fata de oamenii aceștia. Dar, dacă cuget către ce ne îndreptăm… Doamne ajută-ne!

  3. Eduard Patrascu says:

    Daca presedintele dinainte crease confuzie, multa confuzie in multe domenii, parca respectiva confuzie nu atinsese inca valorile fundamentale ale societatii, valori care nu tin neaparat de un crez religios sau altul, ci de un patrimoniu uman universal, cel actual „loveste” cu confuzia tocmai in aceste valori. Baza de la care pleaca in declaratia sa, dupa parerea mea, e halucinanta si totodata indicativa: judeca valorile in functie de experienta si back-ground-ul personal, nu in functie de niste criterii obiective. E foarte grav, dupa parerea mea: e dictatura curata. Ce ne vom face, daca, de exemplu, maine va ajunge presedinte un homosexual convins si practicant? Oare ar incerca sa ne constranga sa gandim ca el? Draga domnule presedinte, toleranta nu inseamna acceptarea a orice, fara niciun criteriu. Imi vine sa va repet ceea ce i se repeta, la o emisiune, unui alt paladin al tolerantei fara nicio noima: „Puneti mana si mai cititi, domnule presedinte!”. Poate vi se clarifica mai bine unele principii antropologice sau/si metafizice. Ca din ce observam, cam multa confuzie exista la dvs. Cu tot respectul, dar e ceea ce constatam.

  4. Mihai says:

    Parinte,

    Observ ca este aproape imposibil sa porti o discutie pe tema familie-sexualitate fara a starni pasiuni puternice. Spun asta dupa ce am citit mai multe luari de pozitie, fie in articole inchegate, fie in comentarii aruncate in subsolul unor pagini. Asemenea vad ca se intampla si in recenta postare a dumneavostra, unde am simtit ca emotia a luat primul plan. Permiteti-mi sa iau pe rand cateva idei din textul dumneavostra ca sa explic mai bine ce am vrut sa zic.

    Nu inteleg de ce sustineti ca era de preferat ca Presedintele Romaniei sa-i numeasca pe semnatarii petitii “prosti” sau “inapoiati”, in loc de “fanatici”. Ati inceput articolul acuzand o lipsa de proprietate a termenilor, dar nu ati clarificat modul in care dumeavoastra intelgeti termenul de “fanatic”. Dictionarul explicativ defineste fanatismul drept “Atașament excesiv, pătimaș pentru o convingere, o persoană etc., dublat de o totală intoleranță față de convingerile altora”. Din acest punct de vedere consider ca termenul este corect folosit de Presedinte in raspunsul sau, mai ales in contrast cu termeni jignitori ca “prost” sau “inapoiat”. Sa-i fi numit “prosti” ar fi fost o marlanie, sa-i fi numit “inapoiati” ar fi insemnat sa plaseze parteneriatul homosexual deasupra, de preferat, in detrimentul familiei traditionale; ori nu cred ca asta a fost intentia Presedintelui.

    Un alt motiv pentru care consider ca termenul de “fanatic” este justificat in acest context il constituie modul in care o parte dintre sustinatorii petitiei se adreseaza in spatiul public atunci cand raspund celor care nu le impartasesc opinia. Tiradele lor sunt incarcate de ura, de ocari, de jigniri, de agresivitate (toate acestea pot fi rezumate in engleza prin sintagma “hate speech”). Limbajul acesta tradeaza un “atasament patimas pentru o convingere, dublat de intoleranta fata de convingerile altora”.

    Apoi, tot legat de aceasta exprimare, eu nu am inteles ca raspunsul a fost indreptat catre semnatarii (sau sustinatorii) petitiei, ci catre initiatorii ei, catre persoanele care si-au asumat responsabilitatea sa educe, sa ghideze, sa ii instruiasca pe oameni despre felul in care e bine sa-si traiasca viata. Ei trebuie sa explice oamenilor ca este corect, laudabil, perfect acceptabil sa isi sutina punctul de vedere, dar este blamabil sa o faca prin astfel de metode; cu atat mai putin acceptabil este sa recurga ei insisi la astfel de exprimari. Si, la fel, este gresit sa impuna altora punctul lor de vedere cu forta, fie ea si “doar” forta numarului.

    Afirmati, apoi, ca se exagereaza importanta religiei in aceasta discutie. Sunt de acord cu aceasta afirmatie, dar nu cu felul in care o sustineti. Din capul locului vreau sa clarific ca responsabili de aceasta exagerare ii consider chiar pe initiatorii petitiei. In Romania, din punctul meu de vedere, aceasta separare intre latura sociala si cea religioasa a familiei era foarte clara, din moment ce exista doua ceremonii distincte care marcheaza intemeierea unei familii. Avem, pe de o parte, casatoria civila, la Primarie si pe de alta Cununia, la Biserica. Ar trebui sa fie clar pentru toata lumea ca discutia despre cum este definita famila in Constitutie nu se poate purta decat in sensul casatoriei civile. Poate ca ar fi mai bine nici sa nu mai fie numita familie, pentru a evita confuzia de termeni.

    Din aceasta perspectiva civica (adica privitoare la viata aceasta, de pe Pamant, nu la viata de apoi), exista persoane care sunt private de niste drepturi care pentru majoritatea sunt de la sine intelese. Ce importanta are sexualitatea atunci cand vrei sa-ti faci un credit impreuna cu altcineva? Cand vrei ca apartamentul in care ai trait impreuna cu alta persoana sa revina automat, prin mostenire, acelei persoane si nu alteia? Cand trebuie sa iei o decizie medicala care priveste pe cineva drag si nu ai niciun temei legal ca sa explici de ce te afli acolo? Ce jignire aduc acest gen de revendicari persoanelor care isi traiesc viata bazandu-se pe valorile traditionale? Indraznesc sa cred ca niciuna. Probabil ca exista alternative legislative si pentru situatiile descrise de mine mai sus, dar chiar si-asa ar insemna ca pentru unii oameni e nevoie de un efort consistent in plus ca sa obtina niste lucrui care pentru altii vin de-a gata. Discutia dificila se poarta mai ales in jurul dreptului cuplurilor homosexuale de a adopta copii. Lasand la o parte faptul ca acest drept se poate reglementa separat, consider ca si aici sunt destule argumente – si de o parte si de alta – pentru a justifica o discutie substantiala si utila in jurul acestui subiect. Este mai bine, oare, ca un copil sa ramana institutionalizat – ceea ce in realitate inseamna abandonat – sau e mai bine sa creasca intr-o familie, fie ea si homosexuala? In grija cui ar trebui plasat un copil nascut prin inseminare artificiala care a crescut 10 ani intr-o familie homosexuala, si care se simte atasat puternic de ambii parteneri, atunci cand parintele biologic moare?

    Sunt, sincer, trist ca nu se gaseste o cale prin care homosexualii sa nu fie tinuti la marginea societatii. Oamenii – cu totii – au nevoie de iubire, de grija, de ocrotire, de mangaiere sufleteasca si de mantuire. Cu atat mai mult, poate, au nevoie cei care sunt diferiti fata de majoritate.

    • Ioan-Florin says:

      Trebuie să vă mulțumesc că printre „pasiuni puternice” se poate purta și un dialog civilizat. Am să vă răspund pe puncte:
      1) Sugestia cu „proști” și „înapoiați” era, evident, o ironie, pentru că acestea sînt invectivele preferate de mulți la adresa semnatarilor petiției. „Hate speech” așadar nu vine numai dintr-o parte. Totuși, dincolo de limbajul mizerabil al unor comentarii de subsol, dacă ați citit programul și declarațiile Coaliției pentru familie, nu cred că ați găsit acolo ură față de cineva, cât îngrijorare justificată față de o stare de lucruri care nu are legătură cu homosexualitatea.
      2) Aveți dreptate, fanatismul este o „totală intoleranță față de convingerile altora”, definiția de dicționar este bună. Dar în discuție nu este homosexualitatea, ci familia. Unde vedeți „intoleranță totală” în privința homosexualității? Nici Biserica, nici semnatarii petiției n-au cerut ca homosexualii să fie persecutați sau marginalizați în societate. N-am văzut la noi mitinguri și parade împotriva homosexualilor. Nu e vorba deci de „ce fac unii în patul lor”, cum se fac mulți că nu înțeleg. Dar familia și adopția de copii sînt o altă discuție, care nu-i mai privește doar pe homosexuali, ci societatea în ansamblul ei. Oamenii nu sînt fanatici, pur și simplu au în cap un model social tradițional, pe care-l susțin pe toate căile legale. Când în Elveția, prin 2009, elvețienii au interzis prin referendum ca musulmanii să construiască minarete, nu s-a plâns nimeni că e „fanatism religios”. În schimb, în România ești numit „fanatic religios” dacă susții familia tradițională. Acest lucru mi se pare tare strâmb.
      3) Eu vă cred de bună-credință când susțineți necesitatea unui „parteneriat civil”. Dar nicăieri unde a fost acceptat, lucrurile nu s-au oprit la „credite” și „moșteniri”, sau cel puțin arată că nu se vor opri până nu vor ajunge la același statut cu căsătoria și familia recunoscute. Adică ajungem de unde am plecat. Creditele, moștenirile, reprezentările legale – se pot rezolva prin acte normative specifice, punctuale, așa cum de altfel ați și observat. Discuția ajunge tot la adopția de copii. La exemplul dvs., – „ce e mai bine pentru un copil, să rămână instituționalizat sau să fie adoptat de un cuplu de homosexuali” -, răspunsul este alternativa încredințării într-o familie normală, așa cum de altfel se și face. Problema adopțiilor în Occident n-au rezolvat-o cuplurile de homosexuali, ci familiile care au fost stimulate să adopte copii.
      4) „Iubire”, „mângâiere”, da, dar vă reamintesc că cei 3 milioane nu au semnat împotriva homosexualilor, ci pentru un model de familie și societate. Vă întreb și eu ceva: dacă sînt împotrivă ca un copil să fie adoptat de un cuplu de homosexuali, ce credeți – o fac pentru că-l iubesc pe acel copil sau pentru că-i urăsc pe homosexuali?

      • Mihai says:

        Va multumesc si eu, la randul meu, ca v-ati facut timp sa imi raspundeti asa detaliat. Ma bucur ca ati avut incredere in bunele mele intentii; stiu ca discutam de pe pozitii ireconciliabile, dar macar sa ajungem la o mai buna intelegere a perspectivei fiecaruia.

        Imi e ciuda ca nu am sesizat ironia din textul dumneavoastra, mai ales ca ma consider o persoana inzestrata cu simtul umorului; explicatia cred ca sta in faptul ca am citit textul sub imperiul emotiilor 🙂

        Aveti dreptate, injurii se arunca si de-o parte si de alta a “baricadei”; este regretabil.

        Am recitit declaratiile Coalitiei pentru familie (aici: http://coalitiapentrufamilie.ro/manifestul-program-romania-pentru-familie/ ). Homosexualitatea (mai precis promovarea homosexualitatii – o sintagma care din punctul meu de vedere nu are sens) este citata in mod explicit ca una din cauzele declinului familiei in Romania (cf. punctul 07 din sectiunea “De ce se întâmplă toate acestea?”). Initiativa Coalitiei eu o percep ca fiind indreptata impotriva homosexualilor: principala revendicare nu este nici inlesnirea procesului de adoptie, nici un pachet de masuri economice care sa vina in ajutorul famiilor nevoiase (acestea sunt obiective secundare ale Coalitiei) ci modificarea Constitutiei cu scopul de a interzice casatoria (civila, evident, caci Constitutia nu are niciun sens in lucrarea Bisericii) persoanelor de acelasi sex.

        Spuneti ca nu ati vazut in Romania mitinguri si parade impotriva homosexualilor. Ele, sunt, totusi, o realitate. In general sunt organizate de grupari extremiste (spre exemplu Noua Dreapta) si de cele mai multe ori se termina cu incidente grave, in care oameni sunt accidentati serios de pietre smulse din pavaj si aruncate la intamplare in multime. Anul acesta, la Marsul Diversitatii cred ca numarul jandarmilor a fost mai mare decat numarul participantilor, tocmai pentru a preveni astfel de incidente – o masura buna, justificata tocmai de actele de violenta din alti ani. Mesajele homofobe nu lipsesc, insa, nici din discursul Bisericii. Cu tot respectul, nu imi permit sa va dau lectii de teologie, dar va enumar motivele pentru care afirm asta tocmai in speranta ca veti verifica felul in care ajunge la urechile unui mirean mesajul Bisericii si veti corecta acolo unde am inteles gresit. Homosexualitatea este considerata, fara echivoc, un pacat. Prin urmare homosexualilor (dar si persoanelor heterosexuale care tolereaza homosexualitatea) li se interzice Impartasania. Mesajul adesea repetat este ca homosexualii se complac in situatia lor, ca ei nu vor sa se schimbe, ca ei sunt vinovati pentru felul in care sunt, ca ei pot sa schimbe aceasta stare cazuta a lor daca isi doresc. Li se spune in mod explicit ca nu vor fi primiti in Imparatia Cerurilor. Sunt pusi in aceeasi categorie cu ucigasii. Toate acestea sunt mesaje clare de excluziune. Sigur, nu se cere explicit persecutarea si marginalizarea lor, dar cine s-ar simti in largul lui intr-o lume care il priveste ca pe o spurcaciune? Inteleg ca exista texte canonice pe care se bazeaza mesajul Bisericii. Inteleg ca au fost ganditori mai abili decat mine care au cugetat in marginea acestor texte. Insist, totusi, ca mesajul acesta este foarte dur si foarte greu de dus de o persoana. Nu poti trece senin prin lume cu o astfel de povara.

        Am lasat la urma intrebarea pe care mi-ati adresat-o dumneavoastra. Este o situatie ipotetica, dar justificata de faptul ca pana la urma, din pacate, nu prea sunt suficiente familii (nici hetero-, cu atat mai putin homo- sexuale) care sa ia in grija copii institutionalizati. Sunt absolut convins ca ati justifica opozitia dumneavostra prin dragoste, nu prin ura. Veti spune, desigur – si nu ma indoiesc nici eu de buna-credinta a dumneavoastra – ca va doriti ce este mai bun pentru un copil, si – daca tot nu e disponibila nicio familie obisnuita – mai bine sa ramana institutionalizat decat sa ajunga pe mana unui cuplu de homosexuali. Eu nu am cunoscut parteneri homosexuali care sa aiba copii. Nu stiu cum s-ar descurca cu o asemenea sarcina. Am vazut, in schimb, copii institutionalizati – atat “pe viu” cat si la televizor, atat in centre de stat cat si in centre private. Situatia este dramatica si intr-un caz si in altul; mult mai bine in centrele private, dar tot rau. In centrele de stat violurile sunt la ordinea zilei (ma refer la cazuri in care copiii mai mari ii violeaza pe cei mai mici, lipsiti de aparare). Violenta este extrema. Au fost cazuri in care copiilor le-au fost administrate abuziv medicamente psihotrope ca sa “fie cuminti”. In centrele private copiilor le este macar asigurata protectia fizica si au haine curate, mancare buna, jucarii. Dar le lipseste atentia adultilor, sprijinul la scoala si sfarsesc prin a deveni analfabeti functionali. Ingrijitorii nu sunt de rea credinta nici ei, dar sunt pur si simplu coplesiti de numarul mare de copii in nevoie. Ce vreau sa zic in cele din urma este ca e greu sa facem generalizari. Fiecare caz ar trebui – asa cum se si intampla – analizat in parte; iar in unele cazuri – da! – nu as ezita sa incredintez un copil unui cuplu de homosexuali (puteti adauga, daca vreti, “daca nu s-a gasit o familie traditionala care sa-l adopte”) daca asta il scoate dintr-un mediu toxic. Dar acum aceasta posibilitate nici macar nu poate fi luata in discutie.

        Si am ajuns, astfel, si noi sa discutam tot despre adoptiile de copii.

        Nu stiu pe nimeni care sa nu se fi casatorit din cauza propagandei anti-familie, pe nimeni care sa fi zis “nu mai e la moda casatoria, asa ca o sa raman holtei”. Cred ca mai degraba majoritatea refuza (sau nu ia in calcul) casatoria din comoditate: pentru ca nu mai vor sa piarda timpul organizand o petrecere obositoare; pentru ca le e mai usor sa se desparta decat sa divorteze; pentru ca se simt mai liberi. Cand m-am casatorit nu mi-a pus nimeni bete in roate. In viata mea de zi cu zi nu simt nicio amenintare la adresa familiei – nici a familiei mele, nici a altor familii, in general. Nu vad cum as putea sa imi schimb orientarea sexuala pentru ca nici pe asta de-acuma nu am ales-o. Nu stiu de-adevaratelea cum e sa fii exclus si in minoritate pentru ca m-am nascut intr-o tara dezvoltata, barbat, alb, heterosexual, intr-o familie ortodoxa, in care toti au studii superioare. Sincer, nu cred ca cuplurile homosexuale or sa dea buluc sa adopte copii, din exact aceleasi motive pentru care nici familiile traditionale nu se inghesuie sa o faca. De altfel si in motivatia Coalitiei pentru familie, adoptia este “rezervata” ca o solutie de avarie pentru cuplurile infertile. Cred, insa, ca putem (si e de datoria noastra) sa nu le facem oamenilor viata mai grea decat oricum o au. Daca putem sa ii scapam de o procedura birocratica, hai sa o facem. Si sa ne concentram mai mult pe ce ne aduce impreuna decat pe ce ne face diferiti.

  5. Cristian Ilas says:

    Corect si elocvent…ca de obicei.

  6. Mii de scuze, însă aveți în argumentație o ruptură de logică imensă. Spuneți că nu e vorba de religie, ci de «atașamentul unor oameni pentru așezările tradiționale ale moralei». Dar această „morală tradițională” este exact una religioasă, prin excelență. Chiar dacă nu este legată (în mod direct, cel puțin) de vreo revelație, așa cum spuneți, și chiar dacă nu este „monopolizată” de o religie sau confesiune anume, această morală este de sorginte religioasă.

    Și, apropo de religii și confesiuni, comiteți un sofism mare de tot atunci când afirmați că semnarea acelei chestiuni nu are legătură cu religia, aducând ca argument faptul că… semnatarii sunt și ortodocși, și catolici, și penticostali, și evrei, și musulmani ș.a.m.d. Toate aceste religii/confesiuni – TOATE! – au aceeași origine comună, religia tradițională a evreilor, deci toate au în doctrină chestiunea cu Gomora și Sodoma, toate moștenesc din același loc poziția intolerantă cu privire la homosexualitate. Judecata că (1) *semnatarii au afilieri religioase diferite*, deci (2) *nu religia este motivul pentru care au semnat* este total ilogică.

    Ba dimpotrivă: nu ați văzut această atitudine intolerantă față de homosexualitate la atei sau la adepții unor religii non-abrahamice. Nici măcar la adepții religiilor abrahamice, dar pentru care religia are o importanță mică. Lucru care arată cât se poate de clar că de religie este vorba. Sigur, e clar doar pentru cine are dispoziția intelectuală/morală de a vedea și de a judeca logic.

    Iar când spuneți că acea morală (anti-homosexualitate) ar fi «dictată de rațiuni naturale», comiteți atât o eroare faptică, cât și o eroare de logică.
    Întâi: nu, nu este adevărat că homosexualitatea ar fi non-naturală, așa cum sugerați: ea este practicată și în lumea animală, așa cum era practicată și de către om, înainte de impunerea politică a religiilor brahmanice.
    Apoi: chestiunea în discuție, căsătoria (și nu familia, cum se spune în mod eronat) este, prin excelență, o chestiune socială, artificială, și nu una naturală. Nu există căsătorie în natură, există doar ca instituție socială (doar familia există natural, dar aceasta NU este formată dintr-un mascul și o femelă; este așa doar la păsări). Așa că este ilogic să spuneți că structura căsătoriei ar fi dictată de rațiuni naturale. Căsătoria este o chestiune convențională, ține de voința umană, iar structura ei ține de aceeași voință umană. De natură (și nu în mod exclusiv!) ține alăturarea unor indivizi (ca trai, ca sexualitate etc.); dar căsătoria este o chestiune pur juridică, deci este dictată strict de rațiuni sociale, nu naturale.

    • Ioan-Florin says:

      Oi avea eu o „ruptură de logică”, dar dumneavoastră, – cu aceleași mii de scuze – aveți o colecție de mistificări, dintre care n-am timp să mă opresc decât la cea mai gogonată: „nu ați văzut această atitudine intolerantă față de homosexualitate la atei sau la adepții unor religii non-abrahamice.”
      De ce nu la „atei”? Mă faceți să râd. Oare nu i-au persecutat pe homosexuali toate regimurile politice autodeclarate atee, în URSS, China, România etc.? Nu „ateul” Fidel Castro a inițiat în Cuba legile de urmărire penală a homosexualilor? Asta doar ca să vorbim la scară largă, că doar nu credeți că n-or fi și dinntre atei împotriva homosexualității.
      Și de ce nu la „religiile non-abrahamice”? Serios, deranjați-vă să aruncați măcar un ochi pe google înainte de a face astfel de afirmații. Ați găsi că <a href="http://“>majoritatea liderilor hinduiști (swami) condamnă homosexualitatea, sau că până și Dalai-Lama, cu toate eforturile pe care le face pentru a-și păstra simpatia internațională, a trebuit să admită că „from a Buddhist point of view, men-to-men and women-to-women is generally considered sexual misconduct”.
      În fine, discuția mea nu era despre homosexualitate, ci despre cuvintele președintelui. Și chiar dacă ar fi numai așa cum spuneți, „căsătoria este dictată strict de rațiuni sociale” – dacă vă uitați pe programul Coaliției pentru familie o să vedeți nu argumente din Biblie, ci exact rațiuni sociale pentru inițiativa lor.

      • Faceți încă o greșeală de logică atunci când vorbiți despre persecuțiile comuniștilor: acestea au provenit din calitatea de comuniști, nu din cea de atei. La fel cum sodomia practicată de niscaiva profesori din școlile ortodoxe nu provine din calitatea lor de preoți, și nici din cea de dascăli, și nici din cea de ortodocși/creștini, ci din personalitatea fiecăruia dintre ei.

        Să spuneți că comuniștii i-au persecutat pe homosexuali pentru că ei (comuniștii) erau atei este ca și cum ați spune că același ateism i-a făcut să-i persecute și pe chiaburi, pe ascultătorii de Europa Liberă, pe proprietarii de fabrici sau pe doritorii de avorturi. Chiar așa, considerați că ateii sunt anti-avort, aducând ca argument faptul că regimul ceaușist a interzis avortul? Este EXACT aceeași chestiune ca în cazul homosexualității. Nu e vorba de ateism, ci de cu totul altceva.

        PS. Să considerați că Dalai Lama reprezintă budismul este ca și cum ați considera că Biserica Scientologică reprezintă creștinismul. Asta trecând peste faptul că budismul nu este o religie, în sensul în care sunt religii creștinismul sau islamul. Budismul veritabil are două variante, marele car (mahayana, în China, Japonia etc.) și micul car (ramura principală, de fapt: theravada, în țările de la sud de China, în general în arhipelagurile sud-asiatice). Pe lângă acesta două, există un pseudo-budism, cel tantric, tibetan, care nu este, de fapt, budism, ci doar circ. Cu Dalai Lama ca circar-șef.

        PPS: Îmi pare bine că vă fac să râdeți. Întotdeauna se râde, și încă în hohote, de cei care țin la logică.

  7. Mihai Badea says:

    Codul civil, la articolul 259 (Căsătoria), prevede “(1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.”* Prin urmare, în România căsătoria nu este posibilă decât între un bărbat și o femeie. Nu există neclarități juridice în această privință.

    În ceea ce privește uniunea civilă, trebuie spus că nu este vorba numai de credite, ci și de alte aspecte practice (cum ar fi dreptul de a fi alături de un partener grav bolnav la spital și de a face anumite formalități legale). Posibilitatea uniunii civile ar însemna înlesnirea anumitor aspecte practice ale vieții.

    Temerea față de posibilitatea adopției de către cuplurile de același sex este justificată; nu am nicio îndoială că marea majoritate a românilor s-ar opune unei eventuale inițiative în acest sens.

    * http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-259-casatoria-dispozitii-speciale-incetarea-persoanei-juridice

  8. DanutM says:

    Reblogged this on Persona and commented:
    Parinte, de data asta nu sunt DELOC de acord cu dvs. Ma tem ca v-ati pripit, si sunt surprins, caci de obicei nu va grabiti cu reactiile.
    Cititi va rog explicatiile de astazi ale Presedintelui Iohannis:
    http://mobile.hotnews.ro/stire/21366618

    • Ioan-Florin says:

      Se poate să mă fi grăbit, dar mai toată lumea a înțeles cuvintele Președintelui în sensul în care le-am discutat și eu. Am văzut inclusiv o reacție de mirare a agenției AP. Toată lumea a reacționat, pentru că este un subiect sensibil și, tocmai, pentru că fiecare cuvânt al președintelui are greutatea unui mesaj oficial. Și mă întreb în continuare, în ciuda explicațiilor venite, dacă acele cuvinte aveau ce căuta acolo.

      • DanutM says:

        UItati-va la reactiile unora dintre cei care s-au simtit vizati si veti vedeaa caa Iohannis a fost blind in raport cu realitatea.

      • Ioan-Florin says:

        Iată totuși cum este folosită declarația Președintelui, în ciuda faptului că a revenit cu niște precizări a doua zi. De pe Hotnews, astăzi, la știrea despre manifestația pro-familie de la Oradea : „Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, intrebat ce parere are despre demersul de modificare a Constitutiei in sensul definirii casatoriei ca fiind exclusiv intre o femeie si un barbat, ca el este adeptul tolerantei si considera ca fiind “gresita” calea “fanatismului religios” si a solicitarilor ultimative. ”

  9. Laria says:

    Va multumim mult, Dumnezeu sa va binecuvinteze.

  10. adi dragoș says:

    observ cum și religia și statul vor binele oamenilor (sau nu) dar… bunăvoința, înțelepciunea, iubirea, bunătatea, au limite, nu-i așa ? iar cât de elastice-s limitele se poate discuta mult și… mult, din orice poziții (sau nu) 🙂

    • Ioan-Florin says:

      Da, există limite ale iubirii și bunătății. Limitele iubirii sînt până la celălalt, al treilea. Eu pot să dau cămașa de pe mine celui care-mi vrea haina, dar nu am dreptul nici în numele iubirii să-i dau haina și cămașa aproapelui.

  11. Mara M says:

    Dl.in discutie a fost acuzat in mod reptat,ca tace si nu face,mai nimic!iaca a facut,a zis si el ceva! 😀

  12. saas says:

    Buna ziua
    In legatura cu declaratiile facute de Dnului Iohanis caut textul original .
    Oare exista un link spre el ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s