domnul Capsali și minciuna ca act reflex

Pe pagina de facebook a unui prieten care mi-a preluat articolul de ieri, domnul Iulian Capsali face două comentarii la adresa mea: „Pr Florescu mai bine ar fi foarte discret pe subiectul Iohannis” și, continuă domnia sa, „I-a făcut o campanie electorală frenetică unuia care se vedea că e paralel cu problemele oamenilor”.

Despre candidatul Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014 am scris pe blogul meu (în altă parte nu scriu) o singură dată, în contextul în care era acuzat că este luteran și „străin de neam”. Atunci am scris așa: „E drept că Iohannis aparține unei minorități religioase și etnice, dar aceasta și-a făcut datoria cu vârf și îndesat față de țară: prima carte românească tipărită, care ni s-a păstrat până în zilele noastre, este un Tetraevanghel apărut în tipografia sașilor luterani de la Sibiu, în jurul anului 1552. (…) Luteranii din Sibiu au turnat prima dată în plumb Tatăl nostru pe românește.” Am scris aceste cuvinte înainte de campania electorală din 2014 și, după cum se vede din textul meu, nu ca să fac aprecierea calităților politice ale candidatului, ci mai mult ca să aduc o informație de istorie culturală, într-un context politizat.

Altceva, până la articolul de ieri, nu am mai scris despre domnul Iohannis.

Aceasta este „campania electorală frenetică” de care mă acuză domnul Capsali. Nu mă miră faptul că domnul Capsali minte, așa cum mint atâția în spațiul public, cât nesăbuința cu care o face, știind totuși că afirmațiile domniei-sale pot fi verificate foarte ușor în cazul meu. Pentru astfel de oameni, dirigintele meu din liceu avea o vorbă: „Minte și când bea apă” (o vorbă inspirată poate de Biblie, care spune undeva, „bea minciuna ca pe apă”). Se referă la un stadiu patologic al minciunii, când aceasta devine reflex și se impune cu puterea și firescul unei necesități fiziologice.

Dar te ia disperarea când te gândești că astfel de oameni se autopropun ca alternative politice în criza prin care trecem.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

8 Responses to domnul Capsali și minciuna ca act reflex

  1. Vaisamar says:

    Reblogged this on Vaisamar and commented:
    Din păcate, dl. Iulian Capsali primește spațiu de antenă generos și pe unele bloguri evanghelice. Acestea ar trebui să dea dovadă de mai mult discernământ în alegerea materialelor pe care le publică, mesajele nițel „capsate” sau („cu capsa pusă”) intoxică spațiul dezbaterii (și așa greu respirabil).

  2. Ecaterin says:

    Azi toamna vrajbei noastre a continuat
    Prin soarele cleios
    În gheț de iarnă

    • Ioan-Florin says:

      Nu e cazul să fim patetici. Nu e vorba de vrajbă. Dar când ești persoană publică așa cum este d-l Capsali și spui despre un preot că a făcut campanie electorală, lucrurile trebuie puse la punct. D-l Capsali nu a formulat despre mine o opinie, caz în care nu i-aș fi răspuns, vă asigur, ci a dat o informație mincinoasă.

  3. Antuza says:

    Sarut’mana parinte! Poate ca s-a lasat dus de val, domnul respectiv. Poate ca tine doar de temperament, de educatie si nu de rea intentie.

  4. din pacate zona politica omoara orice fel de nuanta. ori esti cu mine ori impotriva mea

  5. Camelia says:

    daca si lui Capsali ii dati atentie….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s