copii pentru țară sau o țară pentru copii?

Mitropolitul Clujului a numărat zilele trecute de câți copii are nevoie o familie și i-au ieșit trei: „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”. Să mă ierte Părintele Mitropolit, dar în țara unde, nu chiar demult, altcineva a numărat până la patru, cu consecințele pe care le știm, poate ar fi bine ca măcar o vreme să nu mai numere nimeni copiii românilor.

        Problema natalității nu se rezolvă prin presiuni asupra părinților. Acestea sunt ineficiente, dar mai ales imorale. Biserica binecuvintează căsătoria și nașterea copiilor, dar e numai dreptul părinților să decidă când și câți copii să facă. Pentru că nimeni nu împarte cu ei nici responsabilitatea aducerii lor pe lume, nici greutățile creșterii lor.

        M-am cam săturat de predici pentru părinți. Aș vrea să aud din partea ierarhilor noștri câteva predici pentru miniștri și pentru parlamentari, adică pentru cei care au datoria să adopte o legislație care să ajute familia și copiii, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei. Oare chiar nu înțelegem că, în România, scăderea natalității are legătură în mod direct cu viața oamenilor de la un salariu la altul și cu nesiguranța zilei de mâine în care trăiesc cele mai multe familii? Așa stau lucrurile, dincolo de predici frumoase și cuvinte mari.

        Ca dovadă, cei mai mulți copii români se nasc de câțiva ani nu în țară, ci în afara țării (cu o treime mai mulți, arată statisticile), adică acolo unde părinții lor au dreptul la o viață decentă și unde guvernele sprijină familiile cu copii.

       O viață de om nu se face la normă și nu este justificată de niciun calcul „pragmatic”, cuvânt pe care Mitropolitul Clujului l-a repetat de câteva ori la deschiderea „Marșului pentru viață”. Abordările „pragmatice” or fi potrivite creșterii unui șeptel, dar n-au ce căuta în universul unei familii. Și dacă o familie are un singur copil, – l-aș întreba pe Părintele Mitropolit -, nu poate fi el în același timp și pentru tata, și pentru mama, și pentru țară și biserică? Oare n-ar fi mai importantă educația lui decât numărul de ordine? Iar dacă are zece și toți sunt la muncă în Italia, așa cum sunt cei zece copii ai familiei Timon din Valea Grecului (Vaslui), unde mai este al tatălui, unde mai este al mamei, unde mai este al țării?

        Și la urma urmei, ce să facă țara cu el? Așa cum am spus, poporul român crește acum mai mult în grădinițile din străinătate. Unii copii nici măcar limba nu și-o mai vorbesc cum trebuie. Alți copii din țară, mai mult de jumătate, arată aceleași statistici, trăiesc în sărăcie lucie. Mortalitatea infantilă este cea mai mare din Europa. La fel și numărul mamelor minore.

        Nu cumva, în acest moment, copiii au nevoie de o țară mai mult decât are țara nevoie de ei?

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

43 Responses to copii pentru țară sau o țară pentru copii?

  1. Cristi says:

    si daca o familie are un singur copil, ar trebui educat sa fie in primul rand pentru el, ca sa visam la viata buna din vest. altfel vom ramane aceeasi turma vag bipeda, care va trai in frica si vinovatie ca, desi voteaza cu picioarele, nu “este” destul pentru alti tovarasi travestiti in miei.

  2. adrian says:

    Foarte bine spus! as vrea sa fiu si eu in stare sa vorbesc atit de clar despre problemele pe care le vedem cu totii dar trebuie sa inghitim pentru ca “asa merg treburile”… ca mine mai sint mii, poate sute de mii in tara asta.

    Cred ca ne lipsesc multe in Romania dar, din punctul meu de vedere, cea mai importanta lipsa este EDUCATIA. La orice problema, raspunsul uzual al autoritatilor de la noi este taci si inghite (sau ceva care in final tot la asta se reduce). Si in cazul de fata incercam la fel, sa rezolvam o problema pe seama omului de rind. Asta e mentalitatea celor care conduc (din pacate biserica este inclusa in categoria asta): sa acapareze cit mai multa putere si sa tina cit mai jos pe cei pe care ii conduc.

    Nu cumva tot asta se intimpla in lumea islamica?! oamenii tinuti prosti si saraci ca sa poata fi stapiniti?! aceeasi tendinta in spatii diferite… eu nu sint asa de sigur ca raspunsul este intoarcerea in timp cu citeva sute de ani…

    ok, nu mai aplicam tactica pamintului pirjolit, ca nu mai tine la nimeni. de data asta vad ca incercam sa luptam cu armele musulmanilor… de data asta atacam cu arma demografica. sa ne inmultim! sa facem copii pentru stat si biserica, pentru cauza cea mare!

    e mai simplu sa ignori propriile probleme si sa le proiectezi pe altii, nu? te-ai ‘descurcat”, in felul asta nu trebuie sa mai muncesti sa le rezolvi. si mai e ceva interesant… fac pariu ca cetateanul care da sfatul nu are nici in copil!!! cum sa dai sfaturi atunci?

    da, scuze, iar m-am aprins. de asta imi plac textele dvs. reusiti sa exprimati adevarul fara furie, fara nervi. multumesc ca dovediti prin exemplu personal ca a fi crestin nu inseamna sa fii idiot.

  3. Anca says:

    Minunat spus!!! Sper sa ajunga la cat mai multa lume articolul.

  4. arakelian says:

    Parinte, unii nu sunt facuti sa aiba copii (genetic, sufletesc, cine stie ce e diferit acolo…). Mama mea e o asemenea persoana: nu a avut de ales, dar o admir ca a recunoscut.
    De aceea sunt eu sensibila la subiect dar nu am uitat perioada comunista unde se doreau copii pt partid. Tineti minte decretul si victimele? au fost mii si mii de victime, femei care au facut ilegal avorturi pt ca nu isi doreau copii. Decretul a dus la mii si mii de copii abandonati an de an, copii nedoriti. Copiii nedoriti sunt copii neiubiti si cu mai mari sanse de probleme de dezvoltare (fizica si psihica). Stiti ce au ajuns acestia mai bine decat mine… din ei unii o parte sunt victimele din Cughid sau Siret, o parte sunt copiii de pe strada, o parte sunt cei pentru care strang cum pot haine si incaltaminte, sa ii ajut sa nu abandoneze scoala, o parte locuiesc in case neincalzire si fara electricitate (de apa curenta nu mai zic)

    In rest, am facut copil pentru ca asa am vrut. Unu singur. Daca viata era mai calda cu mine as fi facut si 4, am si inima si puterea fizica. Dar nesiguranta vietii, nesiguranta serviciului, nesiguranta sistemului medical, problemele in sistemul educational romanesc m-au facut sa aleg altceva. Si o stiti mai bine decat mine, ca doar aveti 2 copii sanatosi si fericiti.

    Mai grav este ca acum Romania are o problema cu copii abandonati si semi abandonati: sunt multi si acum au nevoie de un ajutor. ACUM.

  5. sinaxaoarba says:

    Eu zic că a spus foarte bine. Succesiunea generațiilor se face printr-o rată de 2,1% a natalității. Adică, cam 3 copii de familie. Nu a pus nici o presiune, nu a zis 10, nu a certat. A sfătuit. Și, crede-mă, situația nu e chiar așa neagră dpdv economic. Dacă ați fi politician as pricepe, așa sunt doar uimit…

    • Ioan-Florin says:

      Părinte, „rata natalității” nu este problema familiei. Nu de asta fac oamenii copii, ca să iasă la „rată”. Atunci de ce le vorbim despre asta?

      • sinaxaoarba says:

        Rata natalității nu este dar “faca-se voia Ta” este!

        • Victor Potra says:

          […] ”Facă-se voia ta” nu înseamnă resemnare mizeră și abdicare de la responsabilitate. Înseamnă smerenie, nu iresponsabilitate! Ortodoxia – ca instituție, nu ca dogmă – a pierdut mult în competiția cu catolicismul tocmai datorită acestei „smerenii” pervertite, care proclamă că nu e problema mea dacă semenul meu cade pe jos pe stradă și moare de foame, doar e ”voia Domnului”, nu? Dacă voia altfel îi dădea de mâncare, asemeni păsărilor cerurilor… Of, voi farisei, nu încetați să reînviați, oricâți Hristoși ar muri pe cruce.

        • "Un protestatar civic" says:

          @sinaxaoarba “Faca-se voia Ta!” este fix opusul unei instante, caci ea, luata in context, sugereaza o stare absoluta de kenoza pe care si-o asuma EXCLUSIV PERSOANA IN CAUZA DACA SIMTE PUTERNIC DRAGOSTEA DIVINA, asa incat imi pare inadecvat invocata cata vreme nu va puteti substitui in niciun chip fiecarei persoane de pe Terra. Succesiunea generatiilor nu are legatura nici cu “ratele natalitatii”, nici cu economia, nici cu politica, nici cu instantele (oricare ar fi ele); un contraargument: epidemiile, razboaiele mondiale, cataclismele naturale, nu au nicio relatie cauzala cu rata natalitatii sau cu succesiunea generationala, ci cu un context/dat istoric in care sper sa nu invocati tot atat de simplu: “faca-se voia Ta!” Va scapa din vedere con-sensul, adica modul in care vointa persoanei con-simte cu cea divina si care este aproape un mister total pana si preotului in scaunul spovedaniei.
          Poate ar fi inspirat, nu stiu, sa povestiti din amvon mai mult despre dragostea din “Cantare Cantarilor” si despre Hristos ca Mire, adaugand ca Intruparea Sa este rezultatul unui con-sens. Acel FIAT al Maicii Domnului era asteptat cu emotie de ierarhia cereasca si de Dumnezeu Insusi, pentru ca reflecta un CON-SENS, iar nu ascultarea unei “directive” sau/si unui indemn, oricare ar fi acesta.
          Este prea simplu sa dictezi si sa dispui sa…nicio legatura cu “Faca-se voia Ta!” insa.

    • admin says:

      “”crede-mă, situația nu e chiar așa neagră dpdv economic””
      POFTIM????!!!! sinaxa OARBA…. OARBA…

  6. Dragos Balinisteanu says:

    Părinte,
    Vă urmăresc articolele de mult timp, cu mult drag și interes. Vă cunosc familia, încă de când eram copil și consider că aduceți multă lumină și entuziasm în inimile creștinilor care vă savurează textele.
    Ce urmează să vă spun vine din sufletul unui preot începător, angajat în cadrul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor. Aveți dreptate în unele privințe surprinse în articol, dar unele idei sunt inexacte sau chiar false.
    Ați spus că „e numai dreptul părinților să decidă când și câți copii să facă”, dar nu avem dreptul de a spune nimic atunci când acest control se face prin avort? Ați mai spus că „nimeni nu împarte cu ei nici responsabilitatea aducerii lor pe lume”. Cred că această propoziție m-a și făcut să reacționez la acest articol. O fac pentru că Departamentul nostru desfășoară programe de ajutorare a femeilor însărcinate, aflate în criză de sarcină. Și nu o facem doar pe hârtie sau doar sub forma de „predici pentru părinți”, ci suntem cu tot ce ne stă în putință, trup și suflet, alături de femeia care a rămas însărcinată și nu știe ce să facă.
    Avem de asemenea un program prin care ajutăm familiile cu peste 8 copii. Sunt cam 150. Printre aceste familii am întâlnit un tată care are 10 copii. Ne-a povestit că este mai ușor să crești acum un copil, 2,3…10, decât în vremea când el însuși era unul din cei 9 copii ai părinților săi. Deci nu copiii fac grea „viața oamenilor de la un salariu la altul” sau alimentează „nesiguranța zilei de mâine”. Sunt familii (tot în programul nostru) cu 13 copii, de la țară, care au o situație foarte bună pentru că au fost harnici și și-au asumat rolul de părinți așa cum trebuie, iar copiii lor au terminat liceu și facultate.
    Iertați-mă pentru mesajul lung, dar mă doare să regăsesc multe din argumentele false ale celor care susțin „drepturile femeii” tocmai aici, în locul virtual creat de dumneavoastră, inspirativ de altfel pentru foarte mulți dintre frații noștri creștini.

    • Ioan-Florin says:

      Mulțumesc pentru comentariu, părinte.
      Eu nu am vorbit în acest articol despre avort (am amânat acest subiect pentru unul din articolele următoare). De aceea vă rog să nu legați frazele mele de problema avortului. Textul este despre nașterea copiilor și numărarea lor „pragmatică”.
      Știu că sunt asociații și mulți preoți care sprijină femeile însărcinate și familiile în dificultăți, și e un lucru foarte bun, dar asta tot nu ține loc de responsabilitatea părinților, de care vorbeam. Cu alte cuvinte, nu este mai ușoară această răspundere a părinților doar pentru că mai există și câte un pic de ajutor pentru ei.
      În rest, eu nu cred că un copil se crește azi mai ușor decât în trecut. Faceți un simplu calcul: care sunt costurile creșterii unui copil astăzi și care erau în trecut, dar raportați-le la toate lucrurile decente de care ar trebui să țină astăzi viața unui om, și a părinților, și a copilului. Eu v-am oferit un argument: în occident se nasc mai mulți copii, asta nu vă spune nimic?
      Altfel, nu înțeleg la ce „argumente false” vă referiți, vă rog să fiți un pic mai precis. Iar dacă nu sunt false, le poate susține oricine, inclusiv „drepturile femeii”.

      • Ioan-Florin says:

        știți, părinte, care e în general problema noastră, a preoților? Că uităm scopul teologiei și facem din ea un instrumentar social.

        • Petrache says:

          Parinte Ioan-Florin, Occidentul ca întreg este într-o criză demografică fără precedent, pe care o compensează prin migrație, fie din Est, fie din alte părți. Si nici cei din Occident nu fac mai mult de 2 copii, daca-i fac si p-aia. Pentru ei, 2 copii e “norma”, indiferent de nivelul de trai.

          Mai mult, cei care pleaca din tara si fac copii sunt tot cei care in tara aveau salarii mai mult decat decente si au dorit mai mult, nu aia care au plecat de la somaj la cules de capsuni. De altfel, capsunarii sunt aia care doresc sa se intoarca, isi trimit banii acasa, iar aia mai instariti raman in strainatate.

          Argumentul “Oare n-ar fi mai importantă educația lui decât numărul de ordine? ” este desprins direct din indreptarul sustinatorilor avortului si ai educatiei sexuale, pe care-n Romania il auzim la fiecare pas. Saraca mama lui Eminescu…daca prindea vremurile astea, nu-l mai aveam pe Eminescu.

          • Ioan-Florin says:

            Un adevăr nu este „desprins” decât din el însuși.

          • Daca inteleg bine, ar trebui sa facem copii ca intr-un fel de cursa cu tarile mai putin dezvoltate, in care inconstienta e si mai mare decat la noi, nascandu-se cate zece copii de familie, desi nu sunt conditii pentru a-i creste civilizat? Sa facem concurs cu Africa, in scopul de a nu lasa rasa alba sa fie (mult) depasita de cei cu pielea mai inchisa la culoare? De saracia extrema in care traieste o buna parte a populatiei lumii a auzit cineva? De suprapopulare? De rispirea resurselor naturale ale planetei, poluare etc.? Problema nu este nici pe departe la tarile occidentale, care au “norma” de 1-2 copii, ci la tarile cu populatie saraca si inconstienta. Sau poate ca am inteles eu gresit argumentul, caz in care ma scuz anticipat.

      • Dragos Balinisteanu says:

        Am adus în față problema avortului pentru că „dreptul părinților de a decide când și câți copii să facă” duce de multe ori la avort (dar asta am spus și în postarea de mai sus). Vine un copil, nu-l dorești, ajungi la avort. Altfel întreb: cum ar trebui să procedăm atunci când nu vrem un copil? Abstinență?
        În ceea ce privește costurile creșterii unui copil, putem pune și întrebarea „care sunt mofturile oferite unui copil astăzi?”. Câți părinți nu fac decât un singur copil și îi dau „tot ce e mai bun”? Eu v-am adus ca argument o situație concretă – un om care a crescut într-o familie cu mulți frați, iar acum are și el mulți copii și care spune că e mult mai ușor acum. Și nu e doar unul.
        Da, mulți părinți au nevoie de educație. Relația dintre copii și părinți trebuie consolidată, mamele trbuie învățate să fie mame și tații să fie tați, dar un copil într-o familie nu ar trebui să vină în funcție de cât de ușor sau de greu e. Normal că e greu să ai copii, dar dacă vin, ei sunt daruri de la Dumnezeu, nu? Dacă cineva primește un dar, să spunem o mașină trăsnet de ultimă generație nu cred că se întreabă: „oare cât o să mă coste benzina, filtrele, cauciucurile de iarnă etc.?”, dar când primim ca dar un copil ni se pare mult mai greu de acceptat.
        Îmi dau seama că e un articol în care dumneavoastră vă exprimați opinia, dar nu e corect nici să lăsați impresia că ierarhii și preoții dau doar din gură și nu fac nimic. V-am spus că lucrez într-un Departament al Bisericii (nu asociație!) unde, alături de colegii mei susținem din toate puterile femeile însărcinate care sunt însărcinate și sunt în dificultate, ajutăm familiile cu mulți copii și încercăm să formăm tinerii și părinții pentru a-și asuma rolurile în familie așa cum ar trebui. Și n-am putea să facem asta dacă nu am avea un ierarh preocupat de aceste lucruri.
        Înțeleg că fiecare e cu opinia lui, de asta nici nu voi insista!

        • Ioan-Florin says:

          dragă părinte, discuțiile despre copii într-o familie și „cum trebuie să procedăm” nu se duc pe bloguri și sunt de la familie la familie. Există o anumită discreție, pe care ar trebui să o învățați ca preot, nu de la mine, ci din tradiția Bisericii noastre care NU a făcut din această problemă dezbateri teologice. Și fiți onest, vă rog, și nu-mi mai răstălmăciți vorbele, n-am zis nicăieri că „ierarhii și preoții nu fac nimic”. Dar e drept c-am uitat sa laud departamentul dv.

          • curagau says:

            Nu trebuie sa laudati pe nimeni parinte. Imi pare rau ca v-am enervat. Nu era intentia mea. Nici de a rastalmaci cuvintele dumneavoastra. Va citesc de mult timp articolele cu o foarte mare admiratie. Nu as indrazni si nu as avea motiv. Am crezut ca articolul in sine era despre copiii in familie, eu nu am vrut sa vorbim despre lucruri indiscrete ci doar sa inteleg mai bine ce ati scris. Poate nu am inteles eu acest articol si poate aveti dreptate, mai am multe de invatat. Iertati-ma va rog!

          • Ioan-Florin says:

            Nu trebuie să ne cerem atâta iertare când polemizăm pe o temă. Polemica își are asperitățile ei. Nu mă deranjează niciodată alte păreri, le las de multe ori fără să mai răspund, dar mă enervează răstălmăcirile. Prefer de o mie de ori să spună cineva „uite, eu nu cred așa, eu cred altfel, iată cum”, decât „a, deci ați vrut să spuneți că”.

  7. Va admir pentru curaj si obiectivitate. Nu e prima oara cand gasesc lecturi placute pe blogul dv. si chiar am trimitere si de pe blogul meu aici, desi sunt atee convinsa si militanta (dar cu mare grija pentru aproapele si pentru moralitate).
    Cred ca o sa incasati multe in zilele urmatoare de la bigoti si, in special, de la confratii dv. obtuzi, orbi sau rau-intentionati, din cauza carora acest popor se indeparteaza din ce in ce mai mult de Dumnezeu si de credinta. Si as vrea sa stiti ca vom fi multi sa va tinem spatele, sa rezistati!

  8. Armand says:

    ” e numai dreptul părinților să decidă când și câți copii să facă”, “nimeni nu împarte cu ei nici responsabilitatea aducerii lor pe lume, nici greutățile creșterii lor”, Mi se pare că lipseşte Dumnezeu din scriere( ca să nu zic altfel). Asta dacă nu cumva copii sunt făcuţi pentru altcineva decât pentru Dumnezeu( îmi plac argumentele din categoria: pentru ei înşişi şi nuanţele adiacente). “De aceea vă rog să nu legați frazele mele de problema avortului” + ţinând cont de afirmaţiile postate e mai greu să nu te gândeşti la avort

    • Ioan-Florin says:

      „Mi se pare că lipseşte Dumnezeu din scriere”
      Aveți o imagine restrânsă despre „responsabilitate”, dacă credeți că ea nu-l include pe Dumnezeu. Domnule Armand, ca Dumnezeu să fie prezent într-un text nu trebuie să-i scriem numele din două în două rânduri. Știți care era socotită cea mai sfântă carte din Vechiul Testament? „Cântarea cântărilor”, un cântesc de dragoste în care numele lui Dumnezeu nu apare nici măcar o singură dată.

      • Armand says:

        Este foarte posibil ca eu să nu fi înţeles postarea şi, din nefericire, nu întotdeauna argumentele şi explicaţiile sunt soluţia neînţelegerii.Părinte, aşa cum bine ştiţi, textul şi scrierea sunt sinonime parţiale -ultimul este mai bogat semantic. Nu am responsabilitatea dumneavoastră şi sunt conştient( parţial) de greaua misiune a unui preot care “gestionează” viaţa unei familii. Ceea ce transpare – pentru mine – din textul/scrierea postată, e o anumită acceptare a unei stări neferişti în cadrul familiei ( i.e. o anumită permisivitate faţă de o promiscuitate care primează sub o formă a răului, ce pare a fi nu doar edulcorată, ci care, în plus, este şi ipotetică / modul de vieţuire de după apariţia copilului – pentru el şi familie/ aceasta în termenii accesului la forma ultimă a cunoaşterii consecinţelor). Învitaţia la procreaţie adresată de mitropolit, poate fi interpretată şi în termenii frumoasei explicaţii pe care a-ţi dat-o jertfelor expiatorii din Vechiul Testament – dacă veţi face copii vor exista consecinţe( înţeleg că nu acesta era mesajul, dar el poate fi interpretat ţi în “cheia” vechi testamentară de mai sus). Dacă suntem slabi şi nu înţelegem că legăturile trupeşti, chiar şi atunci când vin din celebara “ardere” paulină, pot avea repercursiuni negative asupra “vieţii spirituale” şi pot cauza apariţia unei laxităţi la nivel duhovnicesc( în acest caz, gânduri insuflate de ” cel viclean” precum o pocăinţa ulterioară sau o formă “uşoară” de încredere în bunătatea înţelegătoatre a lui Dumnezeu faţă de starea noastră sunt extrem de ademinitoare şi reconfortante – nici aici nu ştim, ce-i drept, pocăinţa penitentului/ în cadrul aceleeaşi cunoaşteri ultime), eludăm, cred, especte importante ale problemei. Dacă textul/scrierea unui autor nu îi mai aparţine acestuia şi poate fi interpretată de cititor( este şi asta o parte a vastei teorii literare), atunci pot spune că textului/scrierii postate de această dată îi lipseşte perspectiva generală. Prea aţi făcut din particular regulă generală şi aţi transformat problema morală în subsidiar. Cum de au devenit” imorale” predicile care atenţionează asupra gravităţii nerespectării sacralităţii familiei? Credeţi că o ţară în care avortul a devenit o formă contraceptivă şi concupiscenţa etalon de urmat, conducerea clericală a Bisericii ar trebuii să îşi concentreze atenţia asupra educării elitelor politice( şi ele parte tot a Bisericii- “Poporul lui Dumnezeu”)? Avortul a fost adus în discuţie, cred, deoarece forma abstinenţei sexuale în cadrul familiei nu a fost menţionată. Aceste întrebări subliniază o anumită elipticitate a textului/scrierii postate, fapt ce a contribuit şi el la receptarea uşor reticentă a postării. Poate aplecarea doar asupra unui aspect al problemei (uneori uităm că nu toate textele se doresc a fi exhaustive) şi o exprimare diferită a sastisirii mărturisită faţă de relaţia cler înalt- politicieni ar fi atenuat din impresia reducerii problemei la relaţia biserică-stat, ca parte a soluţiei problemei. Nu toţi suntem parte şi a satului, dar şi a Biserici,şi aceasta ne reflectă într-o anumită măsură? Care este ordinea “rezolvării” în această ecuaţie? Oare cler-politic-cetăţean? Am terminat cu membrii familiei şi e timpul să trecem la politic? Şi, din nou, dacă noi, poporul am fi mai aproape de Dumneyeu, nu ar fi, prin extrapolare şi politicul ( el însuşi parte a întregului)?

  9. Stefan Ghiata says:

    Parinte,
    Pana anul trecut, timp de 9 ani am muncit intr-o unitate militara din Romania si am fost inconjurat de peste 500 de colegi. Incepand cu anul 2016 muncesc intr-un loc cu mai putini colegi. Comparat cu salariile care se platesc in Romania, salariile militarilor(cu toate sporurile) se situeaza undeva pe la mijloc, pe linia de plutire, aproape ca se poate trai decent. In tot acest timp am observat doua lucruri: 1. faptul ca majoritatea oamenilor din sistem au un copil, maxim 2 (esti considerat curajos), deja la 3 cazi in extrema cealalta; 2. cei mai bine platiti militari au cei mai putini copii, rar vezi cu 2. Asta despre comunitatea de la serviciu. In acelasi timp fac parte si dintr-o parohie unde comunitatea este destul de inchegata si ne cunoastem binisor (cam stim cati copii are fiecare si cu ce se ocupa). Cunosc multe familii cu venituri mici (sub cele ale colegilor de la serviciu) care au avut curajul sa nasca cel putin 3 copii, incat ajung sa cred ca, cu cat credinta si nadejdea sunt mai mari, cu atat veniturile pot fi mai mici, iar cu cat credinta si nadejdea sunt mai mici, nu reusesc nici cele mai mari salarii sa-ti ofere siguranta zilei de maine.
    Sunt de acord ca este nevoie de venituri mai mari, dar mai trebuie ceva pentru a creste natalitatea.

    • Ioan-Florin says:

      Iată un comentariu frumos, pentru care vă mulțumesc. „Credința și nădejedea”, da, dar vă atrag atenția că vorbim despre natalitate în România, nu despre natalitate în Biserica Ortodoxă. Eu n-am vrut să mai lungesc articolul, dar sunt sigur că oamenii inteligenți vor înțelege asta de la un preot, chiar dacă nu o scrie de fiecare dată: credința și nădejdea te ajută să treci peste toate și să te bucuri de un copil, fără alte calcule. Însă tot ca preot mai știu un lucru: să nu pun măsura credinței mele asupra oamenilor, să nu le cer să trăiască după ea, ci după propriile lor măsuri. Și să ne rugăm ca să sporim în credință cu toții.

    • Cretu Ana says:

      Interventia dv. este binevenita, nu doar un comentariu frumos. Nu credeti ca acel ceva care a perturbat familia ar putea fi faptul ca baietii nu prea mai au de la cine invata sa fie barbati iar fetele sa fie femei? Eu provin din Moldova in care parintele a slujit o vreme, dintr-un oras invocat acum in statistici asupra saraciei si violentei, parintii mei si-au dorit copii desi aveau spre 40 de ani. Nu au avut prea mult timp pentru mine, mama muncea la colectiv iar tata era muncitor in alt oras, am trait in conditii modeste dar au reusit sa imi transmita prin felul lor de vietuire rostul familiei. Nu am simtit atat de mult iubirea, cat stabilitatea pe care o aveau in rostul fiecaruia.

  10. Dan Ghenea says:

    APRECIEZ mult acest blog, de aceea va voi spune direct ca nu înteleg unde bate articolul domniei voastre. In trei privinte:
    – porniti de la o afirmatie a unui mitropolit, dar nu vorbiti apoi (de bine sau de rau) despre ce face biserica ci despre ce nu face statul
    – reprosati abordarea “pragmatica” a ierarhului, dar îi opuneti, in principal, tot argumente economice
    – ma surprinde din partea sfintiei voastre determinismul materialist excesiv pe care il promovati in acest articol – mi-e greu sa imi imaginez ce ar mai insemna credinta, nadejdea si iubirea crestina daca stau tot timpul sa ma intreb daca pot sa cresc trei copii (oricum e greu de inteles de ce peste jumatate din oamenii cu venituri peste medie in România considera ca nu isi pot “permite” mai mult de un copil)

    • Ioan-Florin says:

      1) Pornesc de la o afirmație a unui mitropolit doar pentru a spune că aștept de la el și predici pentru guvern, nu numai pentru părinți. Asta era legătura.
      2) Eu nu am adus argumente să nu facă oamenii copii, vă rog să fiți atent. Eu am oferit o explicație, de ce este scăzută natalitatea.
      3) Citiți vă rog (ca să nu mă repet) răspunsul pe care i l-am dat câteva rânduri mai sus d-lui Ștefan Ghiață. Nu „promovez” nimic, fiți liniștit, doar că nu vreau să pun asupra oamenilor măsurile unei credințe pe care unii (încă) nu o au.

  11. Cristina says:

    Parinte, ati scris (iarasi) frumos si echilibrat. Va citesc uneori cu tristete, alteori cu mirare, cu dor, cu bucurie, dar mereu cu incantarea cu care urmaresti argumente asa de bine alcatuite, ca te rusinezi (eu ma rusinez, da) pentru patos, pentru nervi, pentru cuvintele care nu-ti vin pe buze si pentru ideile care nu-ti vin in minte, chiar cand ai nevoie de ele. Sunteti o mangaiere pentru multi, parinte Ioan-Florin, nu doar pentru ca ganditi si scrieti asa de frumos, ci pentru ca o faceti cu o limpezime exemplara. Nu pot decat sa va multumesc iar si iar… si sa sper ca drumurile ni se vor intalni din nou.

  12. Mara M says:

    L-am auzit si eu cand zicea aceasta! Mie imi suna a numaratoarea nenelui Pristanda…,,! 1 steag la primarie…altul la ascoala..,, 😀 Cu copii aveti dreptate,ma intorceam si eu intr-o vara mai pe seara dintr-o tara-n alta tara numita Romania mea si intradevar in avion era puzderie de copii de romani,mici,si foarte miculuti ( o incantare sa-i vezi )ca de altfel pe tot aeroportul.romani care doar veneau dintr-o tara in alta tara care a fost candva a copilariei lor….bine ziceti la sfarsit….

  13. Alin Duciuc says:

    Nu cred ca familiile din Romania nu fac copii din cauza situatiei economice a tarii. Alta e problema.
    Tarile din vest au situatia economica mult mai ridica decat in Romania si, cu toate acestea, natalitatea este mica si la ei.
    In tara sunt multe familii care nu au posibilitati financiare, dar au “cel putin trei copii”. Totodata, sunt familii foarte instarite care au un singur copil, maxim doi.
    Cred ca problema e comoditatea. Familiiele occidentale, inclusiv cele din Romania, au devenit sau devin comode si nu fac copii.
    Pentru a rezolva aceasta problema cred ca trebuie sa umblam la mentalitate. Iar asta se schimba intr-o generatie.

    • Ioan-Florin says:

      Prefer o familie „comodă” cu un copil, decât o familie care face trei copii și stă cu ei bunica.

      • Alin Duciuc says:

        In discutia despre natalitate cred ca poti sa preferi o familie cu trei copii, dar parintii sa se ocupe de copii. Putem vorbi si despre educatie si despre economie, dar principala cauza a natalitatii scazute e comoditatea.
        Mie imi plac copiii, dar sunt unii care nu suporta copiii. Nu cred ca trebuie sa ne dispretuim unii pe altii. O familie poate avea grija de un copil, alta familie de 10. Fiecare cu cat poate duce 🙂

  14. aaa says:

    Copiii au nevoie de frati. Spun asta din situatia unui copil singur la parinti, ajuns la maturitate.Mi-as fi dorit ca parintii mei sa fi auzit si urmat sfatul Mitropolitului.

  15. dan1954 says:

    Multumesc Parinte pentru postarile Dvs.!

  16. cititor indiscret says:

    Parinte, ajutati-ne sa ne fie lucrurile mai clare! Nu toti am reusit sa pricepem ce ati vrut sa spuneti!

    Sa zicem ca eu, om credincios si insurat, nu mai vreau sa fac copii, dar as vrea sa fac dragoste cu nevasta. Ce sa fac? Sa folosesc metode de contraceptie? In acest caz, ma pot impartasi?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s