unde a dispărut duminica întâi „după Paști”?

Mă pregăteam să scriu despre mironosițe, dar m-am oprit la denumirea greșită a duminicilor de Paști în calendarul ortodox (cel puțin în ediția Patriarhiei și în alte câteva pe care le-am putut verifica). Dacă Duminica mironosițelor este numită în calendar „a treia după Paști”, iar Duminica Tomei a fost „a doua după Paști”, atunci e firesc să ne întrebăm care a fost duminica „întâi după Paști”. Conform succesiunii din calendar, „duminica întâi după Paști” ar fi chiar Duminica Paștilor.

calendar.png

Nu e atât de absurd cum pare la prima vedere, pentru că, în primele două-trei secole, Paștile (Vinerea Mare) și Învierea (duminică) erau văzute ca sărbători distincte: Paștile din Vinerea Mare comemorau pătimirile Domnului (așa cum se înțelege din cea mai veche omilie de Paști, a episcopului Meliton de Sardes, din anul 165), în timp ce duminică (sau cum ar veni, prima duminică după Paști!) era ziua Învierii Sale și totodată cea mai importantă zi din an pentru botezul catehumenilor (căci ce altceva este botezul decât un Paști, moarte și înviere cu Hristos).

Totuși, această explicație nu-și mai are locul în cultul de azi al Bisericii, când Paștile și Învierea sunt sărbătorite în aceeași duminică. Duminica Paștilor nu mai poate fi în același timp și „duminica întâi după Paști”.

De fapt, – și abia aceasta este explicația – în liturghia Bisericii nu a fost niciodată vorba de duminici „după Paști”, ci de duminici ale Paștilor. Căci timpul pascal nu este o singură duminică (o zi calendaristică), ci o duminică mistică alcătuită din 7 duminici. „Înaintașii noștri”, scria, de pildă, Sfântul Ambrozie în secolul 4, „așa ne-au învățat să celebrăm cele 50 de zile până la Cincizecime, ca fiind ale Paștilor… Toate aceste zile sunt ca o singură duminică” (Expositio in Lucam, 8, 25).

Corect este așadar să înțelegem că Duminica Paștilor este duminica întâi a Paștilor, Duminica Tomei este „duminica a doua a Paștilor”, Duminica mironosițelor, „duminica a treia a Paștilor” etc. Șapte duminici ale Paștilor, ca un „sabat al sabatelor”, ca o singură duminică mistică.

Iar aici s-a ajuns astfel:

După cum ne spune apostolul Pavel în Epistola către Evrei (9,7-28), ziua morții și învierii Mântuitorului (Paștile) a luat locul „zilei ispășirii păcatelor” pe care o prevedea Leviticul (cap. 16), „cea mai însemnată zi înaintea Domnului”. Această „zi de ispășire” este numită în Levitic (16,31) șabbath șabbāthōn, expresie pe care Sfinții Părinți au interpretat-o ca „sabat al sabatelor” sau „săptămână de săptămâni” (pentru că în greaca Septuagintei sabat însemna atât „ziua de odihnă”, cât și „săptămână”). Astfel, Paștile, „ziua de ispășire” a creștinilor, este un „sabat de sabate”, adică 7 sabate = 7 duminici și săptămânile lor. De aceea numărăm 7 duminici ale Paștilor și 7 săptămâni până la Rusalii („odovania” din miercurea dinaintea Înălțării fiind doar sfârșitul liturgic al sărbătorii, nu și sfârșitul mistic al ei).

Dar de unde să mai înțeleagă omul asta, când chiar în Biblia sinodală expresia „sabat al sabatelor” din Lev. 16,31, care n-are nici cea mai mică legătură cu sabatul ca „odihnă”, este interpretată așa : „Aceasta este cea mai mare zi de odihnă pentru voi…”. Ce să mai zic? Odihnă plăcută și somn ușor!

[UPDATE: Într-un comentariu la acest articol, părintele liturgist Noël Tanazacq, de la Paris, are toată dreptatea să-mi atragă atenția că Duminica Tomei nu este nici măcar a doua a Paștilor, ci una singură cu Duminica Paștilor – de aici și numele ei „Antipascha”, „cea care ține locul Paștilor”, împlinind astfel  ogdoada (octava) pascală. Duminica mironosițelor ar fi astfel „a doua a Paștilor” și, evident, am avea numai 7 duminici „ale Paștilor”, nu și Duminica „a opta” așa cum avem acum în calendar și care nu are niciun sens din punct de vedere teologic. Sunt perfect de acord cu observația părintelui Tanazacq.]

Publicitate. Iepurașul pascal vă aduce un „Jurnal”

Jurnal scotian-coperta final

 

Jurnalul meu scoțian a apărut astăzi la Editura Polirom. N-am scris niciodată pe blog cu gândul că într-o zi îmi voi aduna textele într-o carte, dar până la urmă mi-a plăcut ideea și am acceptat invitația editurii. O carte, spre deosebire de blog, e pur și simplu un obiect frumos, pe care îți face plăcere să-l vezi prin casă ori să-ți faci un selfie cu el.

N-am calculat să apară în Săptămâna Mare, așa s-a nimerit. Încât, dacă n-ați luat încă nimic de Paști celor dragi, cartea mea e o idee bună de cadou. Serios! E scrisă de un preot, e cu Dumnezeu în ea, deci merge foarte bine la Paști, plus că, am observat, eu am succes și la atei, agnostici, apicultori etc., așa că, oricui o duceți în dar, nu veți da greș. Doar să aveți grijă că nu-i o carte de dat la habotnici sau măcar rupeți dinainte paginile unde scriu despre femei și whisky.

Cartea mea se găsește așadar în librării sau poate fi comandată direct pe site-ul Editurii Polirom, la acest link. E limpede că, din motive de copyright, am scos de pe blog aproape toate textele mai vechi care apar acum în carte. Nu-i bai, am să scriu altele, numai sănătoși să fim.

Îmi pare că va fi și o lansare, la Bookfest, pe 27 mai, și poate încă una la Iași, în aceeași perioadă. Am să vă anunț din timp, pentru că aș fi tare bucuros să ne cunoaștem și dincolo de monitoare.