„Când vezi ce au făcut unii din țara ta, poți ierta așa ceva?”

Marți după-amiază, când am auzit că a murit Regele Mihai, eram pe drumuri în parohie, de la o familie la alta. Cum mă aflam pe-aproape de biserica noastră, m-am abătut din drum, cu gândul că, poate, o găsesc liberă (în timpul săptămânii, parohia scoțiană care ne găzduiește o închiriază uneori pentru alte activități). Biserica era goală. Mi-am pus epitrahilul și am citit ectenia pentru morți, apoi am tras clopotul din altar, vreo cinci minute, pentru ultimul rege al românilor.

Când eram copil, i-am văzut prima dată chipul pe un ban vechi de 100 de lei, din colecția mea de monede. Tatăl meu, care avea 17 ani în 1947, mi-a cântat  de mai multe ori imnul regal, până l-am învățat și eu. Am crescut într-o familie de monarhiști, cu unchi și mătușe contemporane tânărului Rege Mihai. La întâlnirile noastre de familie, vesele și interminabile, am auzit toate scenariile despre 23 august 1944, abdicarea, cei 1000 de tineri în primejdie de a fi executați, exilul, Comitetul național român, Rădescu, Vișoianu etc. Eu am învățat prima dată istoria de la cei care au trăit sub ea, așa cum eu o trăiesc astăzi pe a mea.

Apoi am avut șansa să-l văd de aproape pe Regele Mihai, de Paștile anului 1992, la Putna, unde am fost trimis de ziarul la care lucram. La sfârșitul unei zile în care Regele primise zeci și zeci de reporteri, am apucat și eu să ajung lângă el și să-i pun câteva întrebări, pentru un mic interviu. Nu mai știu ce l-am întrebat, dar în momentul acela nu mai avea nicio importanță. Stătea pe un jilț de lemn ca un tron, în mijlocul unei săli înalte de muzeu, și arăta ca un rege. Nici nu mai trebuia să spună nimic pentru că simpla lui prezență acolo spunea totul, – tot ce aveam noi nevoie.

M-a durut enorm că nu a rămas pe acel tron de la Putna. Că într-o zi a fost (rău) sfătuit să coboare de pe el ca să trăiască printre cele mai toxice personaje ale neo-comunismului și neo-securității care, cred, ne-au făcut un mai mare rău decât comunismul însuși în 45 de ani, pentru că ne-au făcut răul de pe urmă. Că le-a întins mâna celor care l-au întors și ne-au întors din drum, a stat la masă cu ei și le-a legitimat astfel (deși știu foarte bine că nu asta a vrut bunul nostru Rege) puterea dobândită prin corupție, minciună și diversiuni securistice. Erau anii când tocmai se așeza noua clasă a „baronilor” politici, când procurorul Panait era împins să se sinucidă pentru că le strica socotelile și când începea cel mai mare exod al românilor.

S-a spus că această schimbare de atitudine a Regelui față de cei care îl ținuseră până atunci în exil a fost un model de „iertare absolută”, de „iubire exemplară a vrăjmașilor”. Nu cred în această explicație, bună pentru un călugăr, dar nu pentru un rege, sau nu întotdeauna. Iertarea  vrăjmașilor poate să fie numai în nume propriu: nu poți ierta pe cei care au greșit altora și cu atât mai puțin poți ierta pe cei care au greșit unui popor întreg.

Într-un interviu acordat dlui Eugen Tomiuc pentru postul de radio „Europa liberă” în vara anului 2009, după ce i se amintește că „puterea de la București” l-a tratat cu ostilitate, Regele este întrebat dacă „miracolul” căderii comunismului „a fost dus până la capăt”. Iar răspunsul său a fost acesta:

„Se vorbește foarte mult despre iertare, care este bună din punct de vedere al moralei creștine. Există însă anumite nuanțe și anumite poziții. Datoria mea, fie că sunt încă sau nu regele în funcție al României, rămâne să am grijă de țara mea. Ați amintit mai devreme că s-au purtat urât cu mine… Da, e adevărat. Și cât am fost departe, și după ce m-am întors. Dar aceasta este o problemă personală, iar în chestiuni de ordin personal, poți ierta sau nu, e o decizie proprie. Dar, atunci când vezi ce au făcut unii din țara ta, poți ierta așa ceva? Eu, ca un creștin, consider că nu, nu poți. Zeci de milioane de oameni au fost practic distruși, au trecut printr-un iad absolut, iar dintr-o dată vine cineva și spune, ei bine, totul s-a sfârșit, să uităm. Nu, să nu uităm. Poporul evreu are un fel de rugăciune, cred că titlul ei e „Ne amintim”. Iar dacă poporul nostru și alte popoare vor ține minte, acela va fi un fel de a gândi perfect moral și pozitiv.”

Ne amintim. Dar nici nu e greu să ne amintim „ce au făcut unii” cu țara noastră, și înainte de 90, și după. Din cauza lor, un sfert de popor ne-am mutat încetul cu încetul în lumea largă, suntem acum „românii de pretutindeni”. Ceilalți din țară, cei mai mulți, își amintesc în fiecare zi, pe pielea lor. E un blestem cu care ne culcăm și ne trezim de 27 de ani încoace.

Cu câteva zile înainte de moartea Regelui, mitropolitul Iosif l-a vizitat, pentru a-i da din mâinile sale sfânta împărtășanie. Și pentru că e episcopul meu, am simțit că parcă aș fi fost și eu acolo și i-aș fi dat odată cu el ultima iertare și împărtășire. Dacă aș face un film despre rătăcirea neamului meu, l-aș încheia cu această secvență patetică: un clopot bate într-o biserică goală de la capătul lumii, pentru sufletul Regelui care primește ultima împărtășanie din mâinile mitropolitului unui popor ajuns „de pretutindeni”.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

22 Responses to „Când vezi ce au făcut unii din țara ta, poți ierta așa ceva?”

  1. Ad Rian says:

    Așa-i.

  2. constantinprodan says:

    Parinte, esti “purtator de cuvant” al poporului roman…

  3. Mirona-Ioana Tatu says:

    Of, și ce amară este pâinea aceasta a exilului! Ce cumplit de greu acest sentiment al dezrădăcinării!

  4. cred ca au batut mai multe clopote singuratice

  5. Eugen Tomiuc says:

    Stimate domn, numele meu e Eugen Tomiuc, nu Tomici, și nu sunt reporter ci senior correspondent in Central Newsroom la Radio Free Europe/Radio Liberty. Mulțumesc, E. Tomiuc

  6. Viorica Niscov says:

    Vă mulțumesc călduros, Părinte, pentru aceste rânduri. Între altele, pentru felul în care dați o rezolvare problemei atât de delicate a iertării care mă urmărește demult. Am găsit un răspuns asemănator întŕ-una din predicile lui Steinhardt: poți/trebuie să ierți răul ce ți se face ție personal, ceea ce uneori e la îndemână, dar n-ai voie să ierți răul făcut seamănului tău. Cum så-i iert pe torționarii închisorilor comuniste, cum să-i iert pe violatorii de copii etc.? Și ce înseamnă să nu-i iert? Să vreau, să acționez spre a fi pedepsiți? Să fie vorba de o atitudine pasivă a conșțiinței (de tipul “lasă că o să-i pedepsească Dumnezeu”, nu e treaba mea)sau de una activă (mă implic sub o formă ori alta în pedepsirea răului?) A ierta răul comis altuia este un mod, cred, de a-l încuraja să continue, de-aici si una din sursele jurisdicției penale, care ar fi poate o transpunere in juridic al unui comandament moral.

  7. Cristina says:

    De cand am aflat stirea despre moartea regelui e prima oara cand l-am plans cu adevarat. Clopotul acela din Scotia a ajuns si la noi. Multumim, parinte.

  8. sorin says:

    As vrea sa scrieti mlai des.
    Va multumesc.

  9. adi dragos says:

    da, e bine să nne amintim, corect și fără dușmănie, doar să putem evita erori similare – și mulțumesc pentru tot…

  10. Domnita Calin says:

    Părinte Ioan Florin, ați putea , vă rog, să adăugați la scenariu cu biserica goala în care bate clopotul pentru cel mai mare si demn dezrădăcinat al neamului românesc și o umbră care stă în genunchi si se roagă, cu sufletul la tot ce ar fi putut să fie sau să nu fie dacă nu se rătăcea prin lume?

  11. Alina says:

    Mulțumesc Părinte. Ați putea scrie articolul acesta și in Engleză? Ar face mult sens pentru cei ce ne ajută acum să prindem noi rădăcini.

  12. Foarte bine scris. De luat aminte!
    Va rog trimiteti-l si la TVR1 pentru ca ei publica tot felul de mesaje funerare pentru rege

  13. cristi says:

    Părinte, mă bucur pentru regele nostru că i-ai citit Matale!

  14. Mara M says:

    Ultimele cuvinte il descriu perfect.

  15. MSophit says:

    pt majoritatea este si ramane un exemplu de eleganta, diplomatie, discretie, demnitate si noblete … un exemplu viu care ne insoteste pe cei de de acasa dar si pe cei de pretutindeni cum sa ne asumam identitatea noastra … Sa ne amintim de dansul …

  16. Ciprian says:

    Buna seara părinte , sunt medic si va citesc cu atenție de ceva vreme.
    Cu o saptamina inainte de plecarea la Domnul a regelui Mihai am fost la o alta înmormîntare , un bărbat de aproape 90 de ani si care prin viata sa si prin faptele sale a fost condus pe acel drum de un număr impresionant de oameni ( aduși doar de sentimente de recunoștință ) , iar preotul ( ” simplu” de tara ) il cunoștea doar din poveștile tatălui dar a reusit sa găsească cuvintele pentru a da viata si sens acelui moment, a mișcat inimile multora.. Mărturisesc ca am fost impresionat de sinceritatea si firescul sau.
    Oare Regele nu merita un asemenea cuvânt ?

    • Ioan-Florin says:

      Bună seara. Nu sunt sigur că înțeleg la ce vă referiți. Sigur că Regele merita în aceste momente cuvinte care să dea „viață și sens” și cred că acestea s-au rostit și s-au scris din plin, peste tot (din păcate inclusiv de oameni care ar fi trebuit poate din decență să tacă). De aceea nici n-am mai considerat necesar să revin.
      Cât despre textul meu, e primul lucru pe care l-am simțit în acele clipe, e o abordare dintr-un unghi personal, pentru că pe acest blog nu simt nevoia să scriu altfel și nici să vorbesc ca la înmormântări.

      • Ciprian says:

        Buna ziua, aveam in gand discursul Patriarhului. Trebuie sa precizez ca sunt ( la măsura mea) trăitor in Biserica. Mediul online este supus atitor influente încât din pacate o mulțime de teme ramin sa fie discutate doar intre prieteni.
        De fapt , vroiam doar sa va multumesc pentru gândurile împărtășite .

        • Ioan-Florin says:

          Acum am înțeles. Am fost și eu foarte dezamăgit, nu doar de discurs, nu doar de faptul că slujba nu a fost bilingvă, așa cum se cuvenea, ci și de absența patriarhului la începutul slujbei de înmormântare la Palatul Regal (totuși erau prezenți acolo președintele țării și mai toate familiile regale ale Europei).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s