început cu Cel făr’ de-nceput

Dincolo de ceea ce știm din Evangheliile canonice, una dintre cele mai frumoase povestiri despre nașterea lui Iisus este un fragment dintr-o evanghelie apocrifă, numită „Protoevanghelia lui Iacob”. A fost scrisă cel mai probabil spre sfârșitul secolului al II-lea. În fragmentul de care vă spun, momentul nașterii Domnului este însoțit de încremenirea preț de o secundă a timpului și a lumii. De ce această scurtcircuitare a timpului? Pentru că este clipa în care veșnicia coboară în timp, își face loc în timpul creației, care nu era al ei: „Astăzi s-a născut / Cel făr’ de-nceput”. Odată cu „începutul” Celui făr’ de-nceput, veșnicia este adusă în timpul uman, devine posibilă. Formidabilă intuiție teologică, sugerată pe măsură într-un fragment de capodoperă literară, pe care-l dau mai jos în traducerea lui Cristian Bădiliță, din volumul Evanghelii apocrife (Polirom, 2007):

La jumătatea drumului Maria grăi către Iosif: “Dă-mă jos de pe măgăriţă căci pruncul din mine vrea să-l scot la lumină”. El făcu întocmai şi o întrebă: “Unde să te duc, ca să te feresc de ochii lumii? Prin preajmă nu se află nici o casă”.

Până la urmă au găsit o peşteră. Iosif intră, o lăsă pe Maria în grija fiilor săi, iar el plecă să caute o moaşă evreică prin ţinutul Betleemului.

Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul şi l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului şi am văzut-o nemişcată. Păsările îşi încetară zborul. Am privit pe pământ şi am văzut câţiva oameni aşezaţi în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-l luau şi ducându-l la gură nu-l duceau. Toţi stăteau cu ochii spre cer. Era şi o turmă de oi la păscut, care însă nu se mişca din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu şi am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi dintr-o dată toate-şi reluară mersul lor firesc.

Şi, iată, o femeie care cobora de la munte se opri şi mă întrebă: “Încotro, omule?”. Eu răspund: “Merg să caut o moaşă evreică”. Ea mă întreabă iar: “Eşti din Israel?”. “Da”, răspund eu. Ea din nou către mine: “Dar cine-i femeia care naşte în peşteră?”. “Logodnica mea”, zic eu. Ea mai departe: “Aşadar nu ţi-e nevastă?! “. Atunci îi vorbesc aşa: “Fata se numeşte Maria, a crescut în Templul Domnului şi, cu toate că trebuia să-mi fie soţie, nu-mi este. A rămas grea de la Duhul Sfânt”. Atunci moaşa îl întrebă “E-adevărat ce-mi spui?!”. Iosif răspunse: “Vino şi vezi!”. Şi au plecat împreună.

Când au ajuns au văzut că peştera era umbrită de un nor luminos. Atunci moaşa strigă: “Azi s-a înălţat sufletul meu, căci ochii mei văzură lucruri neobişnuite! S-a născut mântuire pentru Israel!”. Apoi norul a început să se ridice. Înăuntrul peşterii străluci o lumină atât de puternică, încât n-am putut-o suporta. Apoi se ridică şi lumina, iar din ea apăru noul născut care-şi întindea gura după sânul maicii sale. Moaşa strigă iar: “Mare a fost pentru mine ziua de azi, căci am văzut minune nouă!”.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

3 Responses to început cu Cel făr’ de-nceput

  1. Adrian Oprea says:

    Va doresc Sarbatori cu bucurii!
    Si un articol imteresant.
    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/marul-lui-adam–178421.html

  2. olga says:

    Multumesc!Un an nou binecuvântat cu bucurii!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s