o poveste pentru Alma / une histoire pour Alma

Alma este o fetiță din Provence care a ajuns de câteva ori la biserica noastră din Edinburgh și așa ne-am cunoscut. Nicoleta i-a tradus câteva povestiri din „Jurnalul” meu, care i-au plăcut tare mult Almei. Și pentru că mai voia „încă una”, i-am promis într-o zi că-i voi scrie una doar pentru ea, pe care o va citi chiar în „Jurnalul scoțian”. Cum promisiunea e promisiune, i-am scris acum această mică poveste, de care mi-am adus aminte când am fost ultima oară la Paris. Mulțumesc lui Nicolas și Ana-Mariei pentru adaptarea și traducerea ei. O dau mai întâi în franceză, apoi și în versiunea românească, pentru că am scris-o și cu gândul la toți copiii pe care i-am cunoscut la biserică.

Une histoire pour Alma

Quand j’étais enfant, un de mes rêves était de visiter Paris un jour. Je vivais dans une petite ville dans une rue sombre, et de là je m’imaginais que la „ville des lumières” était pleine de lumières colorées comme un sapin de Noël. Ma mère, une femme très simple qui n’avait jamais voyagé, se souvenait toujours de Paris. Quand elle préparait un bon repas, maman nous disait: „Même à Paris on ne mange pas si bien!” Ou quand je portais des vêtements que je venais de m’acheter, elle me regardait avec émotion et me disait: „On dirait que tu viens de Paris!”

Je voulais aller à Paris parce que c’était la ville de tant d’écrivains, de peintres, d’acteurs et de chanteurs célèbres. Je me suis toujours étonné de savoir que les grands hommes de ce monde aient vécu leurs vies ou un moment de leurs vies à Paris. Clairement, Paris était le nombril de la terre et je voulais le voir aussi!

En quatrième année, je n’étais pas certain quelle langue apprendre: français ou anglais. Quelquefois j’aimais Paris, d’autres fois je voulais apprendre l’anglais parce que c’était la langue que les cow-boys parlaient dans les Westerns. Je me suis donc inscrit au cours d’anglais, à la bibliothèque de la ville, avec un professeur très sympathique qui nous faisait écouter de la musique. Une fois, il nous a mis une chanson qui s’appelait „Quartier Latin”. Je me souviens encore de quelques versets: „Quartier Latin / is a place I will never forget, / Quartier Latin, / we had friends, we had fun, we were happy! / Quartier Latin / is a memory of two silhouettes / walking main dans la main, main dans la main/ in the Quartier Latin” („Quartier Latin / est un endroit que je n’oublierai jamais, / Quartier Latin, / nous avions des amis, nous nous sommes amusés, nous étions heureux! / Quartier Latin / est un souvenir de deux silhouettes / main dans la main, dans le Quartier Latin”).

Le Quartier Latin! Et le professeur d’anglais nous a parlé de la Sorbonne, du Panthéon, du Jardin du Luxembourg et d’autres merveilles de la Seine ! Je veux dire, je suis retourné à Paris, donc je me suis finalement inscrit au cours de français.

Enfin, l’une des petites merveilles de mon enfance est également liée à Paris. Une de mes tantes a fait un voyage à l’étranger et, entre autres villes, a visité Paris. Quand elle est rentrée à la maison, elle nous a apporté de petits cadeaux à tous les enfants. J’ai reçu des photos de Paris et… un chewing-gum. J’avais vu des photos de la Tour Eiffel dans des livres, mais le chewing-gum faisait de moi l’enfant le plus heureux: pour la première fois, j’avais quelque chose à manger de Paris! J’ai tourné le chewing-gum de tous les côtés, j’ai lu l’étiquette si joliment colorée, je l’ai senti longuement, mais je ne l’ai pas mangé tout de suite.

J’ai attendu la soirée et les garçons avec qui je jouais dans la rue. Il y avait parmi eux un garçon très vaniteux qui se vantait toujours des friandises que son père achetait on ne se sait pas ou, parce qu’à cette époque on ne les trouvait pas dans nos magasins. C’est pourquoi il était un peu comme notre patron.

– Qu’est-ce que tu mâches? m’a-t-il demandé curieusement.
– Un chewing-gum de Paris, j’ai répondu très fièrement et je leur ai montré à tous les garçons l’étiquette, pour qu’ils voient que je ne leur mentais pas. Cette nuit-là, j’étais leur héros, car personne n’avait mangé de chewing-gum de Paris.

Parmi les enfants, il y avait aussi une petite fille que j’aimais en secret. Après que les enfants se soient dispersés, elle est venue me voir et m’a dit:
– S’il te plaît, sois gentil, veux-tu me laisser mâcher un peu de ton chewing-gum?
J’ai sorti la gomme de ma bouche et je lui ai donné à la mâcher, puis nous sommes allés chez moi et avons regardé les photos de Paris. Nous mâchions à tour de rôle du chewing-gum et  nous nous imaginions que ce serait comme aller visiter un jour ces lieux. Après 30 ans seulement, je suis enfin arrivé, mais le temps n’est jamais trop long pour accomplir un rêve.

Je veux te dire, Alma, que l’une des plus belles choses de la vie est de rêver d’un endroit où tu finiras un jour et, malgré tout, tu n’oublies jamais ce rêve.

O poveste pentru Alma

Când eram copil, unul din visurile mele era să ajung într-o zi la Paris. Locuiam într-un orășel mic, pe o stradă întunecoasă și de acolo îmi închipuiam că „orașul luminilor” era plin de  beculețe colorate, ca un pom de Crăciun. Mama mea, o femeie foarte simplă, care nu călătorise deloc, amintea mereu de Paris. Când ne făcea o mâncare mai bună, mama obișnuia să ne spună: „Nici la Paris nu se mănâncă asemenea bunătăți!” Sau când îmi cumpăra haine noi, mă privea cu drag când le îmbrăcam și-mi spunea: „Parcă vii de la Paris!”

Dar eu voiam să ajung la Paris și pentru că era orașul atâtor scriitori, pictori, actori și cântăreți celebri. De fapt, aflam cu uimire că orice om mare din lumea asta trecuse măcar o dată în viața lui pe la Paris sau chiar locuise acolo un timp. Clar că Parisul era buricul pământului și trebuia să-l văd și eu!

Prin clasa a patra nu eram hotărât ce limbă să învăț: franceza sau engleza. Totuși, oricât de mult îmi plăcea Parisul, parcă aș fi vrut să învăț engleza, pentru că era limba în care vorbeau cowboii în filmele cu indieni. Așa că m-am înscris la cursul de limba engleză, la biblioteca din oraș, cu un profesor foarte simpatic, care ne punea la cursuri să ascultăm muzică. Odată ne-a pus un cântec care se chema „Quartier Latin”. Îmi amintesc și acum câteva versuri: „Quartier Latin / is a place I will never forget, / Quartier Latin, / we had friends, we had fun, we were happy! / Quartier Latin / is a memory of two silhouettes / walking main dans la main, main dans la main/ in the Quartier Latin”.

Cartierul Latin!  Și profesorul de engleză ne-a povestit despre Sorbona, Panteon, Grădina Luxemburg și alte minuni de pe Sena! Adică ajunsesem iarăși la Paris, așa că până la urmă m-am mutat la cursul de limbă franceză.

În sfârșit, una dintre micile minuni ale copilăriei mele se leagă tot de Paris. O mătușă de-a mea a făcut odată o excursie în străinătate și, printre alte orașe, a vizitat și Parisul. Când s-a întors acasă ne-a adus la toți copiii mici daruri. Eu am primit niște ilustrate din Paris și… o gumă de mestecat. Imagini cu Turnul Eiffel mai văzusem eu prin cărți, dar guma de mestecat m-a făcut cel mai fericit copil: pentru prima dată aveam ceva care se mânca la Paris! Am întors lama pe toate părțile, am citit de mai multe ori eticheta atât de frumos colorată, am mirosit-o îndelung, dar n-am mâncat-o imediat.

Am așteptat să se facă seară și să iasă băieții la joacă, în fața blocului. Era printre ei un băiat foarte îngâmfat și care se lăuda mereu cu bunătățile pe care i le aducea tatăl lui, cine știe de unde, pentru că în magazinele noastre obișnuite nu se găseau pe vremea aceea. Din această cauză el era un fel de șef al nostru.

– Ce tot mesteci acolo? m-a întrebat el curios.

– O gumă de mestecat de la Paris, am răspuns eu foarte mândru și le-am arătat la toți băieții eticheta, ca să vadă că nu-i mint. În seara aceea am fost eroul lor, pentru că nimeni nu mai mâncase gumă de mestecat de la Paris.

Printre copii, era și o fetiță pe care eu o iubeam în secret. După ce copiii s-au împrăștiat, ea a venit la mine și mi-a spus:

– Te rog frumos, mă lași și pe mine să mestec puțin guma ta?

Am scos guma din gură și i-am dat-o și ei să o mestece, apoi ne-am dus în casă și ne-am uitat împreună la ilustratele din Paris. Mestecam guma pe rând și ne închipuiam cum ar fi să ajungem într-o zi prin acele locuri.

Eu am ajuns abia după vreo 30 de ani, dar niciun timp nu este prea lung pentru ca să-ți împlinești un vis. Vreau să-ți spun, Alma, că unul dintre cele mai frumoase lucruri din viață este să ai un loc unde să visezi că vei ajunge într-o zi și să nu uiți niciodată de acest vis.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

7 Responses to o poveste pentru Alma / une histoire pour Alma

  1. Ganj Emilian says:

    So, this is Christmas… emoționant şi atât de românesc (anii 70-90)… être heureux, Alma!

  2. Anton Paraschiva says:

    Saru-mana părinte!Ce frumos scrieți!Sa nu abandonați scrisul.Multa sănătate și Inspirație!

  3. ecaterina brunet says:

    Asa e, Parinte, nu trebuie sa ne uitam visele. Si eu visam la Paris si prima iesire din tara, in 1991 a fost Parisul. Ce incantare! Dupa care am plans fiindca am vazut magazine cu jucarii si batrani fericiti, imbracati frumos, care calatoreau si nu stateau la cozi! M-a durut pentru copiii si batranii nostri de acasa…

  4. thouars says:

    main dans la (!) main
    Le Main => la rivière

  5. Hapiela Rive says:

    Thouars, ce drăguț, cum ai reținut tu numai greșeala din textul lui Padre! Iubesc cititorii ca tine, să vii și pe la mine. Eu nu știu franceză dar cu siguranță o să găsești niscaiva greșeli. Apropo, în Germania se spune că nici 90% (incluzând autorii) nu știu Perfect limba. Adică germana. Și nu se corectează între ei. Ce snobi, auzi 🙂

    N-o să-mi uit visul Părinte. Când simt că nu mai am putere, îmi amintesc locul în care s-a filmat scena din Game of Thrones – Orașul sclavilor, Astapor. Essaquira. Visez că într-o zi voi ajunge acolo. De data asta, cu băiatul meu. E o magie în aer, printre toți pescărușii aceia murdari și dalele din piață care put a pește 🙂

    Un an nou binecuvântat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s