câteva gânduri despre post

1. L-am întrebat odată pe starețul Clement: de ce postim? Mi-a răspuns: întrebarea nu este „de ce postim”, ci „pentru cine postim”. Dacă postul ar fi cu adevărat despre ceva, atunci ar fi opțional, oricare ar fi răspunsul. Dar postul nostru nu e despre ceva, ci pentru Cineva: „Vor veni zilele când Mirele se va lua de la ei și, în acele zile, vor posti” (Mc 2,20). Orice facem în Biserică trebuie să facem pentru Hristos și ca să ajungem la Hristos.

2. Altădată eram la chilia starețului și a vrut să mă pună la masă. „Nu pot să stau”, m-am scuzat, „trebuie să mă întâlnesc cu un prieten și i-am promis că mâncăm împreună în oraș.” Starețul a zâmbit: „Vezi? Când aștepți un prieten, nu-ți mai arde să mănânci singur. Așa este și postul nostru: așteptăm pe Cineva, să stăm la masă împreună cu El.”

3. Duminica trecută, în timp ce mergeam spre biserică, mă gândeam: „Până la urmă, de ce a fost omul izgonit din Rai?” Parcă uitasem toate răspunsurile pe care le știusem până atunci. De ce Adam n-a putut fi iertat chiar în rai? Ce Tată își alungă copilul pentru o singură greșeală? Mă întrebam ce-am să le spun la predică, dar în timpul Liturghiei am primit răspunsul: „Ai fost scos din Rai ca să te întâlnești pe pământ cu Iisus Hristos și ca să vă întoarceți împreună în rai. Adu-ți aminte ce i-a spus tâlharului de pe cruce: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai (Lc 23,43).” Dacă după căderea noastră am fi rămas în rai, am fi făcut-o ca niște ființe stricate pentru totdeauna, dar Dumnezeu ne iubea prea mult ca să ne lase în starea aceea. Asta le-am și spus la predică.

4. Apa, uleiul, făina, vinul, tămâia etc. aduse la biserică sunt doar simple materii până la rugăciunea de sfințire a lor. Abia atunci ele devin: apă vie, untdelemnul bucuriei, trupul și sângele Domnului, mireasma sfinților etc. Așa și mâncarea de post, nu înseamnă nimic până nu o sfințim prin rugăciune în Biserică.

5. Starețul Clement mai spunea: Caută să mănânci în post mâncăruri simple. De exemplu, pâine cu măsline sau cartofi fierți. Mai degrabă, dacă poți, fă-ți pâinea ta, din făină curată și frământată cu mâinile tale. Dar nu-ți pierde vremea cu rețete de post. Cel ce în post vrea să mănânce brânză vegetală și cârnați de soia, e ca un bețiv care bea bere fără alcool. El nu caută să taie patima lui, ci doar să o amăgească.

6. Unii spun, pe bună dreptate, că nu pot ține tot postul. Aici, nu-mi mai amintesc ce mă învăța starețul Clement, pentru că el nu prea era de acord cu cei care nu posteau. Dar eu cred că, dacă cineva nu poate ține postul după toată rânduiala Bisericii, tot trebuie să aibă o rânduială a lui de post, cât de mică, mai exact după puterile lui. Adică să fie în drum, ca în pilda lucrătorilor tocmiți la vie (Mt 20,1-16): unii ies la lucru de dimineață, alții pe la prânz, alții după-amiaza, iar alții, în sfârșit, ies în drum abia spre seară. Până la urmă toți sunt primiți de Stăpânul viei. Dar ce a fost important? Faptul că au ieșit în drum, că au stat mai devreme sau mai târziu în calea Domnului. Așa e și cu postul. Dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă în drum măcar spre seară.

7. Când eram preot de țară, aveam în parohie niște oameni care munceau la oraș, în construcții. Plecau cu noaptea-n cap și se întorceau pe întuneric. Voi cum postiți? i-am întrebat o dată. Postim și noi cum putem, mi-au răspuns. Pe șantier ne luăm pâine cu slănină, că altceva n-avem, dar seara, când ajungem acasă, mâncăm borș de post. Când i-am povestit asta starețului Clement, mi-a răspuns: „Postul lor e mai greu decât al tău, care mănânci toată ziua sarmale de post și nici nu te rupi cu munca.” De aceea, zic încă o dată: dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă măcar spre seară, că s-ar putea să primească plata celor dintâi.

8. L-am întrebat odată pe starețul Clement: ce este postul? Un exercițiu de despătimire, mi-a răspuns el. De aceea trebuie să postească nu doar stomacul tău, ci și mintea, ochii, buzele,  gândurile, toate trebuie să le supui despătimirii. Dar ce sunt patimile? am continuat eu. Și de ce sunt așa de rele? Starețul Clement s-a gândit un pic: Patimile sunt atunci când tu ești convins că cel mai mult și mai mult pe lumea asta îți dorești ca fratele tău să se vindece de cancer, dar, de fapt, cea mai mare dorință a ta e să câștigi la loto.

9. Într-o zi, când avea chef de vorbă, ceea ce se întâmpla destul de rar, starețul mi-a atras atenția la ceva interesant. Nu sunt foarte original în ce-am să-ți spun, mi-a zis el, și au mai observat-o și alții: în general vorbind, creștinismul de astăzi este fie preponderent ritualic, adică unul care se mulțumește să te cheme la slujbele Bisericii, fie cultural, pe care-l găsești în cărți, în arte și în excelentele eseuri pe care le scriu intelectualii creștini, fie angajat în asistență socială, și asta încă n-ar fi rău, dar îi lipsește tocmai singura dimensiune care poate cu adevărat să-l salveze pe om: cea ascetică și mistică. Dar ce înseamnă dimensiunea ascetică și mistică a creștinismului, l-am întrebat. Mi-a răspuns: despătimirea și vederea rațiunilor lui Dumnezeu. Fără acestea două, omul nu-și va mai găsi niciun sens și în cele din urmă va înnebuni de durere și de singurătate.

10. Pentru că rămăsesem nelămurit, l-am întrebat altădată: ce sunt rațiunile lui Dumnezeu? Rațiunile lui Dumnezeu, mi-a răspuns el, sunt gândurile Sale despre tine și despre lume. Și cum putem să vedem gândurile Lui? Gândurile Lui, mi-a răspuns starețul, începi să le cunoști numai după ce renunți la gândurile tale, iar acest lucru vine prin pocăință: „Cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi le vei arăta mie” (Ps 50). Căci asta înseamnă pocăința: schimbarea gândurilor tale cu gândurile lui Dumnezeu.

11. Într-o zi din Postul Mare, eram în vizită la stareț. Tocmai primise un musafir din Grecia, care-i adusese în dar o sticlă frumoasă de ouzo. Eu trăgeam cu coada ochiului la ea și mă gândeam: „Tare-aș mai bea un păhărel de ouzo, ce păcat că-i post!” După ce musafirul a plecat, starețul a luat sticla, a desfăcut-o și mi-a turnat un păhărel de ouzo, apoi a început să-mi povestească nu mai știu ce despre Muntele Athos.

12. Am ieșit într-o seară de la Canonul cel mare, târziu, așa cum se termină la mânăstiri. Dar nu ne grăbeam să mergem la somn. Starețul mi-a făcut semn că pot să-l urmez în chilia lui și ne-am așezat așa cum stăteam de obicei, uneori fără să spunem nimic minute în șir: el la birou, iar eu pe un scăunel în fața lui. Nu îndrăzneam să rup tăcerea și pentru nimic în lume n-aș fi vorbit, ca să nu stric liniștea de seară care se lăsa acolo între noi și umplea chilia. Ardea doar candela în fața unei icoane, dar tot îi vedeam ochii negri scăldați ca-n niște unde care veneau și se întorceau în el. Dinspre trapeză se auzeau farfurii ciocnite și glasurile fraților care pregăteau masa, când el a spus dintr-odată: „Cămara s-a închis, candela s-a stins, cina s-a mâncat, numai noi am rămas pe dinafară. Hai să coborâm la masă.”

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

11 Responses to câteva gânduri despre post

  1. Părinte, cu harul domniei voastre sunteți un întreit toiag: toiagul păstorului care încearcă să-și conducă turma pe drumul cel bun, toiagul nevolniciei noastre în cele sfinte și toiagul puțin-înțelegerii noastre asupra rostului acestora. Vă ascult vorba atât de plină de înțelesuri și le găsesc atât de limpezi.
    Acum, doar pe jumătate serios, vă mărturisesc că în fața blândeții domniei voastre sunt tentat să vă fac delegatul meu în fața Domnului, pentru iertatrea păcatelor mele (dar cred că asta chiar sunteți); sau, într-o largă și vagă parafrazare a lui Nietzsche, să folosesc persoana dumneavoastră, harul și munca dumneavoastră, ca o scuză a slăbiciunilor mele în fața aceluiași Domn al nostru.
    Cu toții ne căutăm drumul în viață; atunci când întunericul sau ceața ne ascund direcția pe care trebuie (nu cea pe care vrem, cea pe care trebuie) să mergem, apar purtători de lumină ca domnia voastră.
    Pentru asta, vă mulțumesc.

  2. Mihai-Radu says:

    2 – e o idee bună postul până iei masa cu cei dragi, doar să nu le fac reproș că au întârziat și m-au ținut flămând

    Cât despre berea fără alcool, merge și o bragă.

  3. Violetta says:

    La masa cu întelepciunea !cel mai greu este despatimirea iti trebuie forta morala
    multumesc pentru pilde

  4. Olga says:

    Multumesc parinte !
    Post cu folos !

  5. MariS says:

    Frumos, frumos, părinte şi de mult folos! Vă mulţumesc şi aştept şi continuarea că dvs le povestiţi cu mult har!

  6. arakelian says:

    multumesc, Parinte.

    (mai aveati un articol despre post, scris acum multi ani, unde ziceati atat de frumos ca postul este si infometare, dar nu il mai gasesc)

  7. Wolfgang says:

    Cred că raţionamentul de la punctul 3 este greşit: ne-a scos din rai pentru că ne iubea prea mult, ca să ne lase ca fiinţe stricate în rai. E ca şi cum tatăl ar spune copilului: te pedepsesc pentru că te iubesc prea mult. Eu zic că este o gândire greşită. Dumneavoastră sunteţi tată. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi închipuiţi-vă că una din fete face o greşeală de adolescentă şi rămâne însărcinată. Ce faceţi, o pedepsiţi şi dumneavoastră pentru că o iubiţi, o scoateţi afară din raiul familiei, ca pe o „fiinţă stricată” sau o ajutaţi să treacă peste situaţia neplăcută care îi este oricum pedeapsă destulă? Şi atunci vorba ceea: „dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri…”. Şi mai e o vorbă, de la Hristos citire, cu iertarea de şapte ori câte şapte. Chiar aşa, la prima greşeală umană, hop şi pedeapsa divină şi încă ce pedeapsă?! Mie îmi pare dublu standard.

    • Serban Tica says:

      Sunt constient ca nu mi-ati adresat mie comentariul dar sa ma bag si eu in seama…
      Asa tare mi-a placut idea ca il astepatam pe Hristos sa ne intoarcem impreuna in rai… Asa cum e un (pasaj din) apostol superb citit la zile de mucenici in care spune despre vechii mucenici dintre prooroci care au suferit toate pentru adevar dar nu au luat plata, singuri fara noi, ci ne asteapta si pe noi ca impreuna cu Hristos sa primim cu totii fagaduinta… ABSOLUT SUPERB!
      Exista in teologia ortodoxa aceasta parere (teologumena) ca Dumnezeu ii scoate pe oameni din rai nu doar ca pedeapsa, ci si pedagogic, spre a-i intelepti, ca ei sa-si doreasca mai mult intoarcerea. Se considera ca Adam nu a facut o simpla greseala ci a intors cu totul spatele lui Dumnezeu. Si dupa ce nu a recunoscut starea noua pe care si-o asumase (lipsit de har – dar), Dumnezeu il fereste de înveșnicirea ei – zice: ca nu cumva sa guste si din pomul cunoasterii – orice ar fi insemnat asta.
      Tema întoarcerii in rai, a redeschiderii portilor raiului etc. străbate întreaga Scriptura iar Hristos Mesia este așteptat ca Cel ce redeschide raiul, reîmpacă cu Tatal.
      Aceasta parere se doreste a fi o replica la teoria catolica (foarte prezenta si in lumea ortodoxa) a păcatului ca ofensa, si a alungării ca pedeapsa pentru păcat si la intreaga teologie legalista a pacatului si a rascumpararii (iata si cuvantul pe care-l folosim – răs-cumpărare).
      Noi consideram adevarul ca fiind revelat dar cadrele receptării adevărului depind mult de mentalitatea ascultătorului. De aici dublul sau chiar multiplul standard. Intr-un fel puteau pricepe adevarul evreii analfabeti din vremea lui Moise, altfel cei din regatul Israel, altfel cei din vremea apostolica si altfel noi, cei de astazi.
      Hristos Însuși folosește nenumărate metafore in pildele Sale. Nu toate pot fi luate literal.
      Hai ca iar fac pe desteptul. Poate nici nu trebuie publicat asta ca aici era vorba de post…

  8. Serban Tica says:

    Sa va redau dialogul avut cu ai mei dupa ce fiecare am citit articolul:

    Eu: Frumoasa asta cu gândurile omului si gandurile lui Dumnezeu, nu? Si cu intoarcerea in rai?
    Sotia: Vezi? E mai bine sa mananci paine cu masline, nu din celelalte…
    Dimitrie, fiul cel mare: Ai vazut ca se bea si Uzo?
    Un alt tanar: Mie mi-a placut finalul: Acum hai la masa.

    Multumim, parinte!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s