care este fericirea ta

Încă un gând despre fericiri, de data asta mai puțin „tehnic”, pentru că le aud deseori citate doar pe jumătate: „fericiți cei ce plâng”, „fericiți cei prigoniți” etc. Nu este nicio fericire în nenorocire și nu asta spune Iisus. Dimpotrivă, în alt loc spune „nu plânge!” (Lc 7,13) și știm că multe lacrimi a șters El din ochii celor necăjiți, bolnavi, infirmi și păcătoși. Nu nenorocirea este vreo fericire, ci promisiunea vindecării ei sau „fericita speranță”, cum îi spune apostolul Pavel (Tit 2,13). Fericiți sunt cei ce plâng, pentru că ei vor primi mângâiere. Fericiți sunt cei prigoniți, pentru că lor li se va face dreptate. Am văzut că expresia aceasta înjumătățită, „fericiți cei prigoniți”, a ajuns și titlul unor siteuri și articole ortodoxe, destul de neinspirat, pentru că  prigonirea în sine nu este nicio fericire (Domnul ne îndeamnă să fugim de ea!), dacă nedreptatea n-ar fi răsplătită cu însăși împărăția cerurilor.

Fericirea nu stă în suferință, ci în promisiunea răscumpărării ei. Noi așteptăm, spune apostolul Petru, „un cer nou și un pământ nou, în care va locui dreptatea” (2Pt 3,13) și unde Iisus „va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc 21,4).

Când eram de 18 ani, printre cărțile din biblioteca mea țineam o fotografie a lui Che Guevara, spre indignarea prietenilor care mă vizitau. Nu sunt comunist, le spuneam, dar în lumea asta dacă nu crezi în Dumnezeu (și eu nu credeam), nu-ți mai rămâne decât să tragi cu mitraliera în ea până se înroșește țeava. Din fericire, a fost mai ușor să cred în Dumnezeu decât să-mi cumpăr o mitralieră.

Promisiunea unui „cer nou și pământ nou” m-a adus la creștinism, dar astăzi cred în Dumnezeu chiar și dacă nu mi-ar promite nimic. Cred așa cum a crezut tâlharul de pe cruce când a spus: „Omul acesta n-a făcut niciun rău!” Ce știa tâlharul acela despre Iisus? Nimic! Doar a văzut că soldații romani au bătut pe crucea unui tâmplar din Nazaret o tăbliță pe care scria „Acesta este împăratul iudeilor” și povestea asta i s-a părut atât de frumoasă, singura poveste frumoasă în care merită să crezi, încât a spus pe loc: „pomenește-mă, Doamne, în împărăția asta a ta!”

În credința adevărată, cea mai profundă, nu promisiunile au vreo importanță, nici minunile, nici făgăduința raiului, nici amenințarea iadului, ci frumusețea lui Iisus. Eu cred în El numai pentru această frumusețe, încă n-am depășit uimirea ei, dar nici n-am nevoie de altceva.

Primul și ultimul cuvânt al Noului Legământ este despre fericire. Numai Apocalipsa și Evangheliile lui Matei și Luca vorbesc la fel de mult despre ea.

Dar Evangheliile mai au și alte cuvinte ale lui Iisus despre fericire în afara predicii de pe munte: „Fericit este cel care nu se va sminti întru Mine” (Mt 11,6); „Fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud” (Mt13,16); „Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând așa” (= dând „hrană la timp” fraților săi peste care este pusă, Mt 24,46); „Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc” (Lc 11,28); „Fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească (cei cărora le faci un bine), căci ți se va răsplăti la învierea drepților” (Lc 14,14); „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20,29); „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20,35); „Fericit este cel ce citește și cel ce ascultă cuvintele profeției și păstrează cele scrise în aceasta” (Apoc 1,3); „Fericit este cel ce priveghează și păstrează veșmintele sale, ca să nu umble gol și să se vadă rușinea lui” (Apoc 16,15).

Starețul Clement m-a întrebat odată: care este fericirea ta? Nu știu, zic, cred că eu n-am nicio fericire: nu sunt sărac cu duhul, nici nu plâng, nici nu sunt prigonit, nici blând, nici flămând după dreptate și nici curat cu inima nu sunt.

Atunci, a zis el, fericirea ta nu este din Evanghelie, ci din Psalmi: „Fericiți cei cărora li s-au iertat fărădelegile și ale căror păcate li s-au acoperit” (Ps 31,1).

Peisaj din Insula Skye©️Jurnal Scoțian

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

15 Responses to care este fericirea ta

  1. Camelia says:

    Si noi suntem fericiti ca putem citi cuvinte ca acestea.
    Pline de învataturi si frumos tîlcuite!

  2. Elena says:

    Totusi se pune mult accent pe suferinta in ortodoxie si e vazuta ca ceva de dorit, ca purificare de pacate in lumea asta, ca sa scapi de chinuri in lumea cealalta. Viata calugarilor nu e o suferinta de buna voie? A celor care isi rastignesc trupul ca sa isi mantuiasca sufletul? Si sunt luati ca model de multi preoti si credinciosi. Fericirea din viata asta e ceva aproape negativ, caci abia in viata viitoare ne-ar asteapta fericrea.

  3. Eugen Adrian Truța says:

    Like, like, like!!

  4. Elena says:

    Fericiti cei milostivi, caci aceia se vor milui! Da din putinul tau (oricare ar fi acela: timp, bani, intelepciune, experienta) si ti se va intoarce! Asta este, cred, fericirea la care aspir eu!

  5. Mara M says:

    Mult timp mi s-a parut ca a fugi sa prind un loc in fata la manastire ,cand se cantau Fericirile,e fericirea mea.Io zic ca e de bine..mai ales ca mi se parea mie,mai ales iarna ca inauntru,in fata,e mai cald,mai lumina,mai bine..da e o fericire a mea si asta sa fug 200 de metri de la strada spre inauntru sa le apuc sa le aud din primul rand

  6. Wolfgang says:

    Daca ar fi singura poveste frumoasa in care merita sa crezi, evanghelistii s-ar fi bazat doar pe frumusetea povestii si nu s-ar mai fi obosit sa introduca amenintari printre randuri, vezi, de exemplu, Marcu: Cel ce va crede si se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi. Este o chestiune elementara de psihologie sa mizezi pe fricile oamenilor. Asta o stiu si expertii in publicitate de astazi si o stiau si primii misionarii crestini. Vedeti dvs., mesajul acesta duplicitar, punerea potentialului crestin intre ciocan si nicovala, a fost suficient de eficienta in antichitatea greco-romana, mai ales dupa ce mesajul a inceput sa fie sustinut prin presiuni millitare si politice (a se vedea crestinarea bulgarilor, lituanienilor, amerindienilor), insa atunci cand s-a lovit de marile religii orientale, unde nici bratul politico-militar al Bizantului/Europei nu ajungea, crestinismul a esuat lamentabil. Povestea aceasta frumoasa nu a mai fost suficienta si, dupa cum se vede treaba, nu este suficienta nici in zilele de astazi. Au si altii povestile lor frumoase, pe care nu le putem intelege in principal din cauza barierelor culturale. Acesta este un punct de vedere pe care il uita prea des crestinii. Din toata populatia globului, mai putin de o treime este crestina. Dupa 2000 de ani de crestinism! Asadar 2000 de ani in care, daca e sa dam crezare evangheliilor, miliarde de non-crestini au ajuns sau vor ajunge (dupa judecata de apoi) in focul gheenei, pentru ca nu au crezut?! Ar fi un act de nedreptate, iar Dumnezeu nu poate fi nedrept! Mai ales cand te gandesti ca credinta care ti se cere este lipsita de orice dovezi (pentru ca altfel nu ar mai fi credinta, ci stiinta). Stiu, e un punct de vedere incomod pentru multi, cand te gandesti ca, impreuna cu oile preferate din dreapta (intre care ai ajuns prin posturi, canoane si alte renuntari), s-ar putea ca si caprele din stanga sa se bucure de aceeasi dragoste din partea pastorului.

    • Ioan-Florin says:

      – „Este o chestiune elementara de psihologie sa mizezi pe fricile oamenilor.”
      Dar de ce credeți că „miza” e pe frică, și nu pe dragoste? Dacă eu îi spun copilului meu, „nu fă asta, nu e bine”, sau „ai grijă acolo, poți să-ți faci rău” etc., nu cumva înseamnă că o fac din dragoste? Iar dacă el singur își face rău, Evanghelia ne spune că Tatăl își așteaptă acasă fiul rătăcitor, în drum, se uită după el și nu mai poate de dorul lui, nu se bucură că slujește porcilor prin țări străine.
      – „Daca e sa dam crezare evangheliilor, miliarde de non-crestini au ajuns sau vor ajunge (dupa judecata de apoi) in focul gheenei, pentru că nu au crezut?”
      Sfântul Pavel a citit și el Evangheliile și nu le-a înțeles așa, dimpotrivă, el spune ceva mult mai adânc: „cei care cred în lege vor fi judecați după lege”, iar cei care nu cred, vor fi judecați după „mărturia conștiinței lor” (vedeți tot pasajul din Romani 2). De altfel și Iisus spune în multe locuri că mulți „de la răsărit și de la apus” vor sta la masă cu „fiii Împărăției” și asta nu pentru că aceia de la răsărit și de la apus vor crede în aceleași credințe și dogme, ci pentru lucruri mult mai simple, universale, fundamental umane: mila, iubirea, spiritul de jertfă, iertarea etc. „Fericiți cei milostivi, cei blânzi, cei prigoniți pentru dreptate etc.” Dar, e adevărat, există în Evanghelii un „mic discurs despre iad”, fără de care n-am putea înțelege oroarea răutăților și mizeriilor noastre, ca și responsabilitatea pe care o avem și la care trebuie să ne gândim mereu, pentru că în fond asta ne face oameni. Iadul e doar pentru mine, nimeni altcineva nu mai ajunge în el – iată la ce-ar trebui să ne gândim mereu. Când un părinte din Pateric a fost întrebat, „cine sunt caprele?”, a răspuns: „caprele sunt eu”.

    • Domnule Wolfgang,de ce credeti ca toti cei care nu sunt crestini vor ajunge in iad ? Nu exista nici o afirmatie de acest sens in Scriptura sau in sf traditie . Dar exista o afirmatie care spune ” nu huliti spunand ca Dumnezeu este drept “. Dreptatea Lui nu are nici o legatura cu dreptatea noastra ( ca si concept )

  7. Wolfgang says:

    – De ce e miza pe frica? Cititi urmatorul pasaj din Matei: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, în
    focul cel vesnic, care este gatit diavolului si îngerilor lui” si spuneti dvs. sincer daca tonul de aici este unul parintesc, de dragoste. 🙂
    – Nu, Sfantul Pavel nu a citit evangheliile, pentru ca ele au fost scrise dupa moartea lui. 🙂 S-ar putea argumenta ca primele trei au la baza o traditie orala, pe care Sf. Pavel sau comunitatile crestine carora le erau adresate epistolele ar fi cunoscut-o. Dar deja ne hazardam sa presupunem ce ar fi cunoscut Pavel, mai ales cata vreme Iisus, cu firea sa umana, asa cum o cunoastem din evanghelii, lipseste intr-un mod suspect din epistole. Nu trebuie uitat ca Sf. Pavel nu a avut legaturi stranse cu biserica mama, a afirmat in repetate randuri ca evanghelia lui este primita de la Dumnezeu, nu de la oameni, a dezvoltat o teologie pe care capii de la Ierusalim au incercat sa o distruga si a improscat cu anateme la adresa trimisilor de la Ierusalim. O spune el cu cuvintele lui in epistole.
    Sf. Pavel s-a luptat sa duca crestinismul intr-o directie noua, libera de constrangerile iudaismului si faptele legii, sa faca din crestinism o religie universala. In schimb mesajul evangheliilor, indiferent de cat de mult a fost retusat de evanghelisti, poarta inca in el semintele unui puternic nationalism iudaic de care nu s-a putut dezbara. Cunoasteti comparatia neamurilor cu cainii care mananca de la masa stapanilor (evreii) sau promisiunea adresata de Isus celor doisprezece care vor sta pe 12 tronuri si vor judeca cele 12 semintii ale lui Israel. Nici umbra de universalism aici.
    Episodul pomenit de dvs. cu sluga sutasului, este probabil o tusa ulterioara adaugata de Matei si apoi retusata de Luca, care si-au scris evangheliile intr-o epoca in care crestinii incercau sa se rupa de evreii care tocmai ce se rasculasera impotriva romaniilor si devenisera persona non-grata. Daca doriti, va pot explica de ce cred ca e asa, dar se lungeste prea mult comentariul. Cititi episodul in relatarea lui Luca, la 7:4-5 si veti observa mai bine tonul elogios la adresa stapanirii romane, in contrast cu realitatile vremurilor.
    Da, mesajul lui Iisus contine multe referiri la valorile fundamental umane pe care le mentionati. Daca crestinismul si-ar curata mesajul de referiri la iad si alte amenintari eterne, ar recunoaste si ar elimina pietrele de care se tot poticnesc noile generatii (ceea ce practic nu poate face, avand in vedere cat de ancorata este in traditia scripturala si nu numai), daca s-ar axa pe predicarea acestor valori general umane, ar gasi multe urechi deschise. Pana una alta, cand mergi la Voronet (si nu numai), iadul te izbeste vizual in toata splendoarea lui, in caz ca site-uri precum http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/MENIU%20STANGA/ACATISTIER/epistoliilerugaciunilevisulsibraulmaiciidomnului.html nu sunt suficient de explicite.

    • Ioan-Florin says:

      Da, mi-a scăpat asta cu Pavel și Evangheliile. 🙂 Mai dorm și eu pe mine câteodată. Evident că mă refeream la spiritul lor, la tradiția orală a comunităților și a apostolilor.
      Cât despre interpretarea Evangheliilor și despre „mesajul lor” de care spuneți, nu se poate să rețineți din ele doar ceea ce convine unei demonstrații anume, iar ce nu vă convine să treceți la „probabil tușe ulterioare adăugate” (plus că nu mă refeream doar la sluga sutașului, sunt și alte locuri în acest sens, – femeia samarineancă, Luca 13,28, via „care se va da neamului (ethnos) care va face roade”, înfricoșătoarea judecată (Mt 25) la care vor fi chemate „toate neamurile” (panta ethne) etc. Vi se pare că Fericirile au fost spuse doar pentru evrei? Sau magii de la Răsărit erau cumva evrei?
      Mi se pare că aveți o interpretare eronată a raportului iudaism-universalism în Evanghelie. Dar meditați un pic la cuvântul bătrânului Simeon, despre Mesia ca „slavă a poporului Israel și lumină a neamurilor, spre revelație/descoperire” (Luca 2,31). Toate acestea sunt „tușe adăugate ulterior”? Nu citiți Evanghelia doar cu ochii criticii raționale, lăsați-vă purtat de duhul ei și veți găsi mai multe lucruri.
      În fine, mi se pare că n-ați înțeles ce-am vrut să spun cu iadul și de aceea vi se pare că este o „piatră”, un scandal. Referirile la iad sunt foarte importante, nu ca amenințări în sine, ci pentru că, repet, ne ajută să înțelegem oroarea răutăților noastre. Evanghelie nu pune accent pe caznele iadului, ci pe monstruozitatea umană, pe nepăsarea în fața suferinței aproapelui sau provocarea ei – de exemplu, în evanghelia „înfricoșătoarei judecăți” (Mt25) sau în parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Amintirea iadului este amintirea propriei noastre monstruozități. Așa ceva nu poate lipsi niciodată dintr-o carte despre om.

      • Ioan-Florin says:

        P.S. „Epistola Maicii Domnului”, „Visul” etc. sunt o literatură apocrifă pe care teologia „oficială” a Bisericii nu a recunoscut-o niciodată. Sper să rămânem în limitele unei discuții teologice, nu în universul superstițiilor populare.

        • Wolfgang says:

          Aveti dreptate, tendinta este de a vedea numai cuie cand ai ciocanul in mana (valabil cu atat mai mult pentru oameni din pozitia dumneavoastra, care manevreaza zilnic uneltele duhovnicesti). Totusi, discutii ca cea de fata apar ca reactii la ideea ca scripturile sunt revelate, sunt exprimarea cuvantului lui Dumnezeu si redau un mesaj unitar, fara echivoc.
          E foarte adevarat ca se vede cu ochiul liber un fir rosu, unitar, pe care numai cei rau intentionati il contesta. Nici nu s-ar putea sa nu se vada acest mesaj repetitiv, avand in vedere scopul in care au fost scrise scripturile. Dar se vad in acelasi timp foarte multe alte fire de alte culori, care bruiaza modelul tesaturii. Modul in care se raporteaza unii si alti la aceste multiple fire pestrite genereaza discutii.
          Dumneavoastra oferiti solutia de a citi in duh. Inteleg perfect ce spuneti, o astfel de lectura si reflexie distompeaza culorile discordante. Dar acest leac nu functioneaza pentru toti. Ca ne place sau nu, cutia Pandorei a fost deschisa odata ce scripturile au devenit accesibile marei mase de credinciosi, iar capacul a zburat de-a dreptul odata cu zorii iluminismului. In afara de acest context, este nevoie de o anumita predispozitie psihologica pentru lectura in duh. O minte care tinde sa puna intrebari, sa caute raspunsuri nu poate face acest exercitiu.
          Sa nu va imaginati ca toti cei care vad altceva in scripturi au neaparat o agenda in sine. Unii da, dar nu toti. As zice ca multi dintre ei, cel putin la noi in tara, au crescut inconjurati de familii si valori (cel putin la nivel teoretic) crestine. Insa discrepanta evidenta intre mesajul scripturilor si realitatea pragmatica a bisericii in viata de zi cu zi genereaza frecvent scantei, care tind sa se extinda, odata ce valul reverentei traditionale in fata fetelor bisericesti si a scripturilor incepe sa cada.
          Sa imi dati voie sa nu va raspund detaliat aici la intrebarile privind publicul tinta al Fericirilor sau magii de la Rasarit. Pe scurt da, Fericirile au fost spuse doar pentru evrei. Aramaica in care a predicat Iisus nu a fost chiar lingua franca a imperiului roman, asa cum nici abba nu are legatura cu ABBA 🙂 Sa intram in povestea magilor si a nasterii ar necesita la randul ei mai mult spatiu decat cel de fata.
          Nu zic, ar fi un exercitiu interesant pentru cei care citesc blogul dvs., sa luam pe rand subiecte precum nasterea si sa incercam discutii punctuale. Pe cat de interesant, pe atat de putin lipsit de finalitate, pentru ca e plin internetul de astfel de ringuri de box teologic. La orice croseu aplicat se gaseste mai mereu o eschiva si la final ambii pugilisti au impresia ca s-au descurcat de minune.
          Cu voia dvs. mai bine nu urcam in ringul de box, pana nu se incinge atmosfera. Cui prodest? De pe partea mea, mai bine zic stop joc. Si mai adaug: „Pacea fie cu dumneavoastra” sau poate „Pax vobiscum” sau, de ce nu, „Peace brother”. Daca facem legaturile necesare intre puncte, lozinca lui John Lennon nu mai pare chiar asa lozinca 🙂

          PS Adevarat ce spuneti despre epistola si vis. La fel de adevarat cum este ca am cumparat aceasta carticica chiar in interiorul unei catedrale, intr-un pangar care oferea hrana spirituala enoriasilor. In astfel de conditii, pentru un neavizat este mai greu sa traga liniile, mai ales cand regaseste elemente similare intre paginile oficiale ale Apocalipsei.

          • Domnule Wolfgang , dumneavoastra nu credeti ca Scripturile sunt revelate ? Daca totusi credeti , care e dupa dumneavoastra ” scopul ” pentru care au fost scrise Scripturile ?

  8. Wolfgang says:

    As mai avea o completare. Cititi versurile scrise de John Lennon pentru Imagine https://www.versuri.ro/versuri/john-lennon-imagine-_dcs.html Ele contin o teologie pe intelesul tuturor, chiar si pentru cei mai putin obisnuiti cu lecturile religioase, indiferent de influentele culturale, un mesaj universal, dar atat de profund, incat mi-e foarte usor sa mi-l imaginez pe Iisus predicand de pe munte „Imagine”.

    • Ioan-Florin says:

      „Imagine… no religion” nu e niciun mesaj universal și cu atât mai puțin „o teologie pe înțelesul tuturor”. E doar o lozincă. Mesajul universal e ca omul să aibă libertatea religioasă oriunde în lume.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s