fratele din „centrală” și libertatea de a fi împotrivă

Zilele astea s-a abătut asupra scriitorului Savatie Baștovoi un potop de insulte pentru vina de a fi fost invitatul ICR la Salonul de carte de la Paris. Lăsând deoparte insinuările și măscările care fac deliciul poporetului de facebook, părintelui Savatie i se reproșează nu lipsa talentului literar, ci faptul că este „antioccidental” și „antieuropean”. Prin urmare, și aici este toată discuția, nu trebuia să fie invitat la Paris pe banii statului. Vreo câțiva scriitori și-au frecat bucuroși mâinile: așa, fraților, să fim mai vigilenți, să-i trimitem numai pe-ai noștri. Poetul poartă în piept numai insigna libertății, nu și spiritul ei.

Ca pe vremea lui „strâns uniți în jurul”, libertatea în România a rămas cu reflexul de „a fi pentru”. Limba comunismului încă îi vorbește pe mulți. A fi împotrivă acolo unde ei sunt pentru, a te îndoi, a te întreba, a le pune în discuție tabuurile politice, de o parte sau de alta, sunt acte de gândire primejdioase, care-ți lipesc imediat în frunte eticheta „anti” și te plasează automat între dușmanii țării: același tip de retorică totalitară care, pe vremuri, te trimitea scurt la 20 de ani de muncă silnică. Pedeapsa este astăzi ostracizarea și, dacă ești mai important, un articol de demascare scremut la comandă în presa mainstream.

Să mai spunem odată, pentru cei care privesc libertatea doar de pe partea pe care se află ei: libertatea de a fi împotrivă are drepturi constituționale, nu e o lozincă, nu e un vers frumos din muzica folk. Libertatea de „a fi împotrivă” are dreptul să scrie, să publice, să vorbească, să călătorească, exact ca libertatea de „a fi pentru” și exact pe aceeași bani ai țării: singurele constrângeri pot să vină nu din vreo morală, nu din interese de stat, ci numai din lege, aceasta fiind definiția libertății în cel mai înalt grad al ei.

Mai interesant însă este de observat cum merg lucrurile în mod practic și cine a dat alarma în acest caz: un funcționar din „centrală”, fost director al ICR Bruxelles. Cu tactica unui soldat care execută o misiune complicată de infiltrare, acesta a postat pe facebook nu un text, ci trei, în română, franceză și engleză (pe care le-a ascuns între timp, după ce-au ajuns în mai multe grupuri de opinie), în care se dă de ceasul morții să pună în paralel boicotarea standului Rusiei de către președintele Macron cu invitarea „călugărului transnistrean” la standul românesc. Adică, un fel de „uite în ce hal se prezintă România”. O misiune sinucigașă pentru un tip care a depus jurământul în „centrală”, zic eu, dar asta e fix treaba lor. Textul e negru de invective la adresa părintelui Savatie, iar trimiterile la ruși, Kremlin, Transnistria, separatism, Uniunea Sovietică etc. fac ca lucrurile să pară atât de grave de parcă la standul românesc ar fi fost invitată toată armata a 14-a. Un călugăr basarabean la Paris – iată un bun pretext pentru o răfuială în „centrală”, ca într-o comedie cu Louis de Funès.

Nu e nimic de comentat la invectivele individului, doar de observat că este pe cât de bădăran, pe atât de incompetent: sugerează că numele Mănăstirii Noul Neamț (dat de călugării români care au întemeiat-o în anul 1862) ar fi „o transparentă aluzie la teoria sovietică a Moldovei până la Carpați”. Nu s-a obosit nici măcar să dea o căutare pe wikipedia.

Însă mai dușmănos decât funcționarul din „centrală”, cu care se aliază imediat pe facebook, este scriitorul Dan Alexe, pentru că nu se mulțumește doar să-i facă părintelui Savatie o caricatură veninoasă, ci o insultă și pe traducătoarea acestuia, Laure Hinckel, despre care spune că e într-o „șleahtă FSB” ce ar trebui să fie „sub embargou”. Nu ne mai spune de unde știe asta; poate că i-a văzut dosarul sau i-a citit emailurile.

Dar nu-i nevoie de niciun dosar ca să știi că Laure Hinckel n-a tradus de-a lungul timpului doar cărțile lui Savatie Baștovoi, ci și pe Matei Vișniec, Lucian-Dan Teodorovici, Simona Sora, Ștefan Agopian, Dan Lungu, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu etc. Mai mult, s-a dat peste cap să invite scriitori români în Franța, să le organizeze întâlniri cu cititorii și cu editurile, și tot ei i se datorează în mare măsură prezența României ca invitat de onoare la Salonul de carte de la Paris din 2013. Acesta este profilul „agentei” FSB pe care Dan Alexe o vrea „sub embargou” (probabil până când se va oferi să-i traducă și cărțile lui).

De ce plătește ICR publicarea lui Savatie în Franța, mai exact de ce i-a plătit o bursă de limbă traducătoarei Laure Hinckel, se întreabă Dan Alexe. Pentru că se citește, Dan Alexe, de-aia. Și pentru că, din fericire, pe cititorii francezi îi interesează literatura și îi cam doare-n cot de părerea unui călugăr basarabean despre Uniunea Europeană, ca și de părerea funcționarilor de la Bruxelles despre scriitorii români. Trăiesc și eu de câțiva ani într-o țară mare, în care jumătate din populația ei este împotriva Uniunii Europene, dar la târgurile de carte nimănui nu-i trece prin cap să invite sau nu scriitorii după acest criteriu.

Savatie Baștovoi n-a fost chemat la un salon politic, nici la un seminar despre Uniunea Europeană, ci într-un loc unde se discută despre scriitori și cărți și unde are tot dreptul să se afle, pentru că, dincolo de cărțile publicate în limba română (în tiraje de zeci de mii de exemplare), are până acum două romane traduse în Franța, cronici în Le Monde și Le Figaro, prieteni la Cerf, cititori, admiratori și „toate șansele să intre în circuitul autorilor gustați de marele public francez”, cum spunea Matei Vișniec (RFI). Așadar, de ce să nu reprezinte literatura română la un salon de carte? Să apărăm țara cu alianțe politice și militare, dar să lăsăm literatura să fie apărată de cititorii ei.

Chiar așa, Dan Alexe, de ce nu ești bărbat și nu te bați cu Savatie Baștovoi, ca scriitorii, în cărți, tiraje, traduceri și admiratoare? De ce te porți ca un copilaș neajutorat, pe care trebuie să-l apere fratele din „centrală”?

Paris 2010©️Jurnal Scoțian

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

30 Responses to fratele din „centrală” și libertatea de a fi împotrivă

  1. mozaicul says:

    Total de acord. Frumos articol. Puteați fi mai acid. Merita!
    Părintele Savatie va deranja mereu. Pentru că e citit. Litera îi e fermă, dură, aspră, dar și cu nuanțe care mângâie. Trezește și urnește inima. Ceea ce nu prea e de găsit des în “scriiturile” de azi.
    Gânduri bune dvs.!

  2. Ionescu says:

    @ ”poate ca i-a vazut dosarul” –
    Care dosar, ce-ati vrut sa spuneti?

  3. adi dragos says:

    faine observații 🙂 spor în toate bune !

  4. cine e Dan Alexe ? n-am auzit de el pina acum…

  5. iubire says:

    Părintele Savatie nu are nevoie de oameni care să îl apere, dar, aşa e prietenia adevărată: îşi pune sufletul pentru aproapele său.

    • Ioan-Florin says:

      Aveți grijă să nu vă faceți zei din oameni. Numai Hristos a spus despre sine însuși că n-are nevoie să fie apărat de oameni. În rest, toți avem nevoie să fim apărați. Dumnezeu lucrează prin oameni, asta se spune în toată Evanghelia.

  6. Lucian Postu says:

    Florin, eu nu-s nici funcționar, nici dan-alex, nici scriitor invidios. Așa că poți citi, cred, textul din link-ul următor, ca să vorbim cu faptele pe masă. E despre propaganda toxică, parșivă și nerușinată pe care o face fratele Savatie B. în favoarea mizeriei mentale de tip post-sovietic.
    Sau poate Leni Riefenstahl, propagandista cinematografică a lui Hitler, e un înger, fiindcă filmele ei sînt nemaipomenite ?

    http://www.catavencii.ro/cum-scuipam-uniunea-europeana-pe-banii-ei-rasputinul-bastovoi-filit-ul-si-jegul-etern-carpatin/
    ( episodul al doilea : http://www.catavencii.ro/minunile-prea-dosnicului-popa-bastovoi-episodul-2/ )

    • Ioan-Florin says:

      Lucian, știam textele, îți dai seama. Bun, și ce-i cu această contabilizare a unor greșeli sau a ridicolului la care se poate expune în anumite momente orice om? (inclusiv Doru Bucșu din ziarul căruia citezi, pe vremea când „intercepta corespondențele” și le preda lui „tati”). E foarte ușor să faci din oameni demoni sau îngeri, vezi?

      • Lucian Postu says:

        Sorry, Florin, dar răspunsul tău e din categoria sovietică a sofismelor ieftine de genul ,, da, dar și americanii omoară negri ,, . Textele din link-uri nu-s ale lui Bușcu, sînt ale mele ( semnătura mea era în ediția tipărită, dar s-a pierdut pe noul site, unde gazeta a ajuns după atacul unor securiști-democrați din haita lui Băsescu, de genul Dan Adamescu ). Iar eu vorbeam de banii publici cheltuiți pe propagandistul putinist Baștovoi. Parcă despre asta era discuția, nu… ? Poate păstrăm un nivel de ne-berărie al discuției, nu ca acela propagat de dl Savatie. Iar gazeta lui Bușcu, precum știi, nu e finanțată din bani publici. 🙂

        • Ioan-Florin says:

          N-am zis că textele sunt ale lui Bușcu, ci „ziarul din care citezi”. Lucian, a face din oameni pentru părerile lor demoni sau îngeri nu e un „sofism” sovietic, e chiar din cazuistica sovietică, articolul cu „20 de ani de muncă silnică”. La asta se referea exemplul cu Bușcu, pe care de altfel eu îl citesc cu multă plăcere: ce ușor e să faci din oameni demoni sau îngeri.

          • Lucian Postu says:

            Florin, cum zicea dl I.L., ,, prea te faci chinez ,, , cînd lucrurile sînt clare ca un polonic cu dohot într-un borcan cu gem :
            – nu de ,, înger ,, sau ,, demon ,, e vorba, ci, precum am mai zis, de tribune oficiale și de bani publici romînești / europeni cheltuiți pe un propagandist vechi & agresiv al regimului care conduce Rusia în mod autoritarist, cu tendințe dictatoriale și cu o politică amti-democratică, anti-UE, anti-occidentală. Țara aia care a ocupat ilegal și militar Crimeea, dacă mai ții minte, și care susține un război în Ucraina, unde mor și romîni din Bucovina, btw.
            Dacă ție ți se pare ok asta, inclusiv aflarea fratelui tău Savatie B. în conducerea mitropoliei basarabene care se supune patriarhiei moscovite și are o atitudine constant anti-romîneaască … domnul zeu fie cu tine.

  7. ecaterina brunet says:

    Frumos spus, parinte. Multumim

  8. Smaranda Ghiță says:

    Eu l-am auzit pe acest părinte, într-o discuție cu Luca Niculescu la una din edițiile Filit-ului, spunînd că speră ca Uninunea Europeană să dispară în cîteva luni; a privit complice spre sală (eram la Teatrul Național), așteptînd și primind satisfăcut aplauze de la unii ca el, care mai și rîdeau, într-un mod pe care nu vreau să-l caracterizez. S. B. era proaspăt întors de la un Salon de carte de la Paris, unde prezența lui pitorească se bucurase de interes, și L. N. i-a atras atenția că asta ar fi fost de neconceput fără UE și politicile ei culturale. A îngăimat ceva neconvingător. Întrebarea mea e: din moment ce are astfel de sentimente față de UE, e moral să se folosească de bani publici pen tru a căuta succesul în acest loc de pierzanie?

    • Ioan-Florin says:

      Eu nu cred că S.B. are dreptate, dar cred că are tot dreptul să spună ce gândește. Scriitori mai mari decât Savatie au spus uneori lucruri și mai groaznice despre țările lor. Pe câțiva îi pomenește recent Andrei Pleșu aici: http://adevarul.ro/news/politica/delatiune-patriotica-1_5ab36bc8df52022f75e1c99d/index.html. Cheltuiala banului public nu ține de „moral” sau „imoral”, cu aceasta se ocupă legea.

      • Lucian Postu says:

        Florin, mă mir , dar nu prea tare, de confuziile pe care le faci în ultima frază de mai sus :
        1. Legea se ocupă de lucrurile ,, legale ,, , nu de cele ,, morale ,, sau ,, imorale ,, , chiar dacă morala e străbunica legii.
        2. Legea se ocupă însă în mod clar de felul cum sînt cheltuiți banii publici.
        3. Felul în care sînt cheltuiți acești bani are legătură cu un lucru simplu : nu e normal să oferi bani și tribune de exprimare unor dușmani agresivi și toxici ai libertății, democrației, drepturilor fundamentale etc.
        Restul sînt sofisme sinucigașe . Iar Savatie B. e un ,, mormînt văruit ,, , cum zicea rabi Ieșua, care nu mîngîia blînd lupii în blană de oaie.

        • Ioan-Florin says:

          „1. Legea se ocupă de lucrurile ,, legale ,, , nu de cele ,, morale ,, sau ,, imorale ,, , chiar dacă morala e străbunica legii.”

          Acum îmi dau seama că mi-ai citit ultima propoziție greșit sau că mai degrabă am formulat-o eu prost. Da, asta am vrut să-i răspund și eu d-nei Smaranda Ghiță, care întreba dacă „ e moral să folosească bani publici”: că de cheltuirea banului public se ocupă legea, nu morala.

      • Smaranda Ghiță says:

        Poate pînă la lege, în conștiința cuiva integru moral (nici nu e nevoie să fie călugăr) apare totuși un scrupul în legătură cu această contradicție: îi disprețuiesc pe oamenii ăștia și instituțiile lor, dar nu ezit să mă plimb, să mă public, să caut popularitate (aici chiar nu mai văd smerenia și discreția creștină) pe banii lor! Legea îmi dă voie, sigur, dar o fi frumos și corect? De creștinește nici nu mai spun…

        • Ioan-Florin says:

          Despre ce „oameni” a spus părintele Savatie că-i disprețuiește?? Instituțiile nu sunt totuna cu oamenii, nici măcar ideile oamenilor nu sunt totuna cu oamenii.

          • Smaranda Ghiță says:

            Evident, argumentul e sofistic, și dacă dv. considerați atitudinea acestui personaj corectă și creștinească, discuția nu mai are rost. Mă opresc aici.
            Vreau să rămîn cu impresia plăcută pe care mi-a făcut-o „Jurnalul scoțian”, apărut astă vară la Polirom. Spor în toate cele bune!

          • Ioan-Florin says:

            Consider „corect și creștinește” ca un scriitor să fie judecat după cărțile lui, nu după ce crede despre Uniunea Europeană. Asta am scris, asta am spus, nu sunt aici la procesul părintelui Savatie, chiar dacă pentru asta îmi pierd din cititori.

      • Smaranda Ghiță says:

        Articolul dlui Pleșu (îl citisem de ieri în Dilema) vorbește despre cu totul altceva. Doar n-o să puneți afirmațiile personalităților de-acolo alături de aberațiile lui S. B. Nemaivorbind de diferența uriașă de anvergură.

        • Ioan-Florin says:

          Nu pun „afirmațiile” alături, pun libertatea de gândire.

          • Un scriitor nu se judeca doar dupa cartile lui , ci si dupa biografie, declaratii si asha mai departe . Si nu in ultimul rand , dupa evolutia sau involutia crestinismului sau , daca e vorba de o persoana duhovniceasca , cu atat mai mult de un ieromonah . Din pacate , pr Savatie tinde sa devina un ” euromonah” , in pofida aversiunii lui declarate fata de UE. Namely , datorita unui spirit mercantilist si unei “degradari “literare care nu ii sta bine. Cu riscul de a cadea in pacatul judecatii aproapelui , sper totusi sa nu o fac , o sa incerc sa ii trasez traiectoria literara si …economica. Deci a inceput acum cativa ani cu publicarea unor brosuri la editura Marineasa din Timisoara , brosuri de buna calitate , pe alocuri fiind tulburator de frumoase si profunde teologic , am o prietena care s-a intors la crestinism dupa ce a citit Intre Freud si Hristos , In cautarea aproapelui pierdut si mai cu seama Dragostea care ne sminteste , cred ca e cea mai frumoasa carte a lui dpdv duhovnicesc. Prietena mea si – a lipit de frigider si decalogul parintelui Savatie , http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/decalogul-calugarului-savatie-bastovoi-oamenii-cauta-invingatori-pret-cele-urma-pierd-totul-1_5665e4c17d919ed50efd546b/index.html, care marturisesc ca m-a ajutat si pe mine in viata . Insa recent ce face parintele ? S-a retras din sihastria din Carpati unde era la Noul Neamt , si de acolo si a continut activitatea literara . Ultimele lui carti, Audienta la un demon mut si Diavolul este politic corect , sunt foarte paranoice , eu am ramas cu un gust amar dupa ce le-am citit. Scenarii apocaliptice , teoria evreilor masoni care submineaza crestinismul , locuri comune de scenarii de monahi victime care in cele din urma se erijeaza in deus ex machina , samd . Pe langa asta , parintele vinde online posete cu monogramele lui SB https://m.facebook.com/savatie.rukodelie/, vinde vinuri http://m.stirilekanald.ro/dupa-genti-celebrul-calugar-savatie-bastavoi-si-a-lansat-si-o-gama-de-vinuri-17021238 cu denumirile cele mai pitoresti , dar si cele mai stupide ( pielea cucoanei?!?) . Acuma , pentru un monah e cel putin suspect , dar ce nevoie are de bani ? Am prieteni care s-au smintit de asta . E foarte bine ca ne reprezinta editorial la Paris , slava Domnului ca ajung in Occident carti ortodoxe , fie cat de diluata ortodoxia din ele , dar nu e de mirare ca e atacat in presa romaneasca . Nu iese fum fara foc . In general cam toti basarabenii la urma urmei ( poate cu exceptia celor stabiliti in Romania ) , au o profunda tendinta antieuropeana . Nevasta mea e basarabeanca si shtiu ce vorbesc. Nadajduim ca SB ishi va mai tempera tendintele antioccidentale duoa gazduirea literara de la paris .

  9. Donkeypapuas says:

    Interesant e că toși au dreptate în chestiunea Baștovoi. Pe de-o parte, oare de ce pe stângiști îi deranjează atât de mult distopiile? Pe de altă parte, Savatie chiar este un ipocrit, un individ ce se închină Rusiei, nu Româniesmului. Iar dacă VĂ DOVEDESC că a promovat minciuni clare, atunci cui putem să spunem că i se mai închină?

    • Ioan-Florin says:

      Mie nu-mi trebuie să „dovediți” nimic, eu nu sunt judecătorul părintelui Savatie – am spus doar că a publicat în Franța 2 romane și că prezența unui scriitor la un târg de carte nu trebuie discriminată pe motivul părerilor sale despre UE.

    • Pai distopiile tin de paranoici , nu sunteti de acord ?ce stare de spirit poti avea dupa ce citesti brave new world de huxley ? Nu cred ca doar stangistii sunt deranjati , ci toti cititorii onesti si normali care cauta literatura de buna calitate si nu texte antisemite , antieuropene samd . Toti basarabenii se inchina Rusiei , contextul politic , istoria si ursul comunist inca prezent in imaginarul lor ii obliga sa faca acest lucru.

  10. Mara M says:

    Foarte fain ca a scris carti, foarte fain si ca e recunoscut! Apreciat, iubit, criticat, inseamna „ca exista,, si ca are ceva de spus!

  11. Remus says:

    SAVATIE BAȘTOVOI: DRUMUL MEU LA PARIS. PORTRETE DE SCRIITORI, FOTOGRAFII DE ATMOSFERĂ, ÎNVĂȚĂMINTE

    Savatie Baștovoi: Drumul meu la Paris. Portrete de scriitori, fotografii de atmosferă, învățăminte
    La Paris scriitorii sînt și personaje. Ei circulă prin mulțime și te poți izbi de ei chiar în momentul în care se naște un viitor roman. Biografia autorului e foarte importantă în Franța. Este important ca ceea ce scrii să fie acoperit de o experiență personală.

    Toți scriitorii francezi cu care am petrecut sînt total lipsiți de aerul de scriitor, au o curiozitate jovială față de persoana cu care vorbesc și descoperă cu seninătate amănunte din viața lor, astfel încît, chiar de la prima întîlnire, pleci cu impresia că ai cunoscut un om, că l-ai văzut așa cum este și ai toată convingerea că și cărțile lui sînt libere ca el, ceea ce te face să vrei să-l citești.

    La Salonul de Carte de la Paris, la standul Actes Sud, la o oră cînd tîrgul era pe sfîrșite, s-a iscat o discuție spontană, cu rîsete și îmbrățișări care acopereau necunoașterea limbii. Un bărbat înalt, cu umeri și chelie de militar în rezervă, un tînăr subțirel în pantaloni galbeni, un african, un preot ortodox care nu știe franceză și un ochelarist curios care își distribuia atenția asupra tuturor în timp ce citea de pe o carte. Imaginați-vă o discuție aprinsă care este întreruptă de un strigăt de spaimă, urmat de hohote de rîs. Africanul, care s-a dovedit a fi scriitorul francez de mare succes, născut în Congo, Wilfried N’Sondé, s-a întors brusc și a dat cu fața în barba mea, care tocmai butonam pe aparatul foto. Pentru o fracțiune de secundă m-am speriat și eu, că m-am trezit brusc cu un african care strigă copilăros, speriat de barba mea. Așa a început prietenia noastră, pentru că Wilfried e prieten cu toată lumea.

    Wilfried N’Sondé este preocupat de spiritualitate și pare să nu piardă nici o ocazie să afle ceva nou. Așa că m-am pomenit introdus în universul ultimului său roman, „Un ocean, două mări, trei continente”, discuție pe care, ca și pe toate celelalte, le media cu multă bunăvoință traducătoarea romanelor mele, Laure Hinckel. În documentarea sa, Wilfried mi-a mărturisit cu entuziasm că a petrecut 4 zile retras la o mănăstire benedectină. Au fost patru zile care l-au marcat. Acolo a cunoscut ce înseamnă să comunici fără cuvinte. La urmă, a avut voie la o discuție de 30 de minute cu starețul obștii. Primul lucru pe care i l-a spus a fost acela că el caută spiritualitatea, dar nu e prieten cu Biserica și preoții, ci doar cu Dumnezeu. După ce l-a ascultat, starețul i-a răspuns: „Dintre cele trei, doar una este Spirit, celelalte două conținînd și partea umană, de aceea nu pot fi perfecte. Iar Biserica mare își are începutul în biserica mică pe care o alcătuiesc bărbatul și femeia în taina iubirii lor”. Wilfried povestea experiența lui la mănăstirea benedectină cu multă înflăcărare, ca pe ceva important din viața lui. „Această discuție mi-a schimbat viața, de atunci, de fiecare dată cînd privesc la soția mea, văd ceva sacru și înțeleg că ceea ce facem noi în familie poate fi ceva sacru”. În autograful pe care mi l-a dat, Wilfried a scris: „… pentru că orice viață poate fi o istorie sacră”.

    Ochelaristul studios și implicat era chiar Jérôme Ferrari, laureat Goncourt, Grand Prix Poncetton, Prix Roman France Télévisions, Prix Landerneau. Stătea într-un colț și cerceta cartea mea, pe care a ținut-o în mînă pînă la sfîrșitul serii. Nu mă interesa să discutăm prin traducător, am preferat să-l fotografiez, pentru că gestica și expresia feței lui vorbesc dincolo de cuvinte. Din punctul meu de vedere, era forma de comunicare perfectă la acel moment: Jérôme îmi studia cartea în timp ce eu îl fotografiam. Anonimatul meu a fost spulberat de întrebarea frontală pusă de o doamnă blondă: “De ce culoarea robei tale este gri și nu neagră?” Răspunsul meu imediat a fost: “Pentru că negrul se murdărește mai ușor”. Jérôme a zîmbit și a exclamat: “Genial! Tocmai mă pregăteam să ascult o prelegere teologică despre semnificația culorilor! Dar am primit acest răspuns genial!” Pe cartea pe care mi-a oferit-o, Jerome a scris: “Pentru Savatie, care a oferit explicația teologică cea mai convingătoare despre culoarea gri a robei sale, cu prietenie, Jérôme”.

    Cu siguranță ați rămas cu gîndul la bărbatul înalt cu umeri și chelie de militar în rezervă. E normal, pentru că el este chiar Raphaël Jerusalmy, fost militar și agent secret în armata israeliteană, de care nu scăpați. Nu scăpați pentru că vă fascinează prin franchețea și umorul său, dincolo de care se ascunde un romancier care scrie romane istorice foarte bine documentate, cum ar fi cel despre Apollinaire („Les obus jouaient a pigeon vole”). Cu Raphaël am petrecut pînă hăt spre miezul nopții, la o cină oferită de editorul Actes Sud, David Gressot.

    „Sînt invitat în altă parte, dar îmi doresc să rămîn cu voi, pentru că mă simt în largul meu – dincolo ar fi trebuit să-mi pun cravată și nu am nici un chef”, a tăiat-o Raphael fără ocolișuri. Fără îndoială, Raphael este un personaj, de aceea nu știm niciodată cînd vorbește serios și cînd glumește. „Am fost agent special și misiunea mea este să vă spun numai minciuni”, glumește romancierul în timp ce povestește cu înflăcărare. Cum era de așteptat, Raphaël are rădăcini directe moldovenești: bunicul său, Raphaël Leibovitch a înființat, în 1930, primul cinema din Chișinău. A emigrat după aceea în Franța, unde se va naște, în 1953, scriitorul Raphaël Jerusalmy.

    Povestea despre un rabin care învăța doar din psalmi, fără să citească Tora, a dominat seara, transformînd cina într-un adevărat studiu biblic, care i-a antrenat pe toți. „Nu e nimic extravagant în a învăța doar din Psalmi – i-am răspuns eu – Sfîntul Vasile cel Mare spunea că Psalmii sînt Biblia în mic, deoarece cuprind Vechiul Testament, repovestindu-l în punctele sale esențiale și Noul Testament, prorocindu-l în punctele esențiale. De aceea, a învăța din Psalmi, pentru cei care le cunosc sensurile, este un lucru foarte potrivit”.

    Apoi am vorbit despre emoțiile umane pe care le atribuim lui Dumnezeu și am ajuns să discutăm despre versetul în care David îl roagă pe Dumnezeu „să se scoale ca un viteaz amețit de vin”.

    Între timp, Raphaël a avut timp să afle de la prietenul meu Serghei, care stătea chiar în fața lui, cu ce altceva mă mai ocup. „Pictezi, scrii, fotografiezi, faci genți – ești un om orchestră – există și ceva la care nu te pricepi?” „Îmi ia prea mult timp să-mi amintesc ce nu știu să fac”, am glumit eu. Atunci Raphaël mi-a adresat o întrebare fundamentală: „Care din lucrurile pe care le faci te apropie cel mai mult de Dumnezeu: scrisul, pictura sau muzica”? „Pictez pentru a mă relaxa, cînt pentru a-mi alunga tristețile și scriu pentru a mă exprima deplin – scrisul meu este înainte lui Dumnezeu”. „Deci, misiunea ta pe pămînt este să scrii”. „Da”. „Este un bun răspuns pentru a vinde cărți, la care eu nu m-am gîndit niciodată”, a replicat Raphael, iar gîndul lui era departe.

    „Pot să te întreb cum sînt văzute cărțile tale din Franța în România?” „Sînt văzute diferit, unii cred că un preot nu are ce căuta în literatură, că România e un stat european”. „O da, pentru că România a inventat dumnezeul UE și a făcut din Europa o religie”, a ironizat Raphael. „Să știi că în Franța lucrurile nu stau așa, aici este loc pentru toți. Voi recomanda cartea ta în toate țările în care călătoresc”.

    Ce urmează de acum încolo, nu se știe. Voi zbura eu la Tel-Aviv, sau va veni Raphael cu un autobuz galben la Oricova, rămîne o taină. De altfel cum taină sînt cărțile și scriitorii din spatele lor…

    Atenție: Reportajul conține poze cu mîncare. A nu se comenta de către funcționari demiși, politicieni, scriitori sau jurnaliști români – mîncarea din poze nu a fost pe cheltuiala ICR, ci este o expresie a ospitalității franceze. Rog abținere de la comentarii proaste tipice mediului online care exprimă spuma intelehenției române, deasemenea vă rog să vă abțineți de la comentarii legate de culoarea pielii persoanelor surprinse în reportaj, a hainelor pe care le poartă și a aspectului lor fizic. În Franța acest fel de comentarii sînt considerate de prost gust și nu vreau ca prietenii mei francezi să creadă că intelectualii români sînt niște mîrlani. Vă mulțumesc.

  12. condeiblog says:

    Mulțumesc Remus că ați redat un pasaj din scrierea părintelui Savatie. Care pentru cine nu l-ar fi citit sau ascultat vreodată, din comentariile câtorva de pe aici și-ar fi închipuit că este pim-secretarul lui Putin. Și îi mulțumesc părintelui Florin că este OM. Da, un om trece peste dragul de simpatle din partea unor cititori și se exprimă așa cum gândește. Aici, în sprijinul altui OM. Și acela este părintele Savatie Baștovoi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s