florile și cărțile lor

Duminica Floriilor. Iarăși vom vedea peste tot etimologia „Floriilor” pusă în legătură cu un pretins latinesc florilia, de la sărbătoarea romană Floralia, cu care, de fapt, numele acestei duminici n-are nimic de-a face.

Ideea aceasta „romanizantă” pe care ne-am învățat să o repetăm pe de rost (din păcate, eu însumi am scris anul trecut un articol grăbit și plin de greșeli pe tema asta) aparține Școlii Ardelene și a fost formulată explicit în Lesiconul de la Buda, din 1825: „Florii, adeq: Dumineca florilor. (…) Nota: Festa floralia celebrant Romani in honorem Florae mense maio.”

Termenul floríi (inexistent în limba veche) nu este însă altceva decât pluralul refăcut al substantivului floare, flori, altfel spus un „derivat intern” cum sugera mai demult Al. Rosetti.

Nicio legătură cu Flora (o zeiță marginală, redescoperită abia de Renaștere) și nici cu serbările ei de primăvară, Floralia, care, în Antichitate, așa cum arată dicționarul lui Daremberg-Saglio, au fost limitate la Roma și Italia centrală. (De altfel, în secolul 5, nici măcar la Roma nu mai știa nimeni de o „duminică a florilor”, sărbătoarea fiind numită pe-atunci Dominica Passionis, „Duminica pătimirii”, pentru că în ritualul apusean deschidea Săptămâna Mare.)

Revenind la „Duminica Floriilor”, în cele mai vechi texte românești ea este numită, simplu, „Duminica Florilor”, așa cum apare în Codex Sturdzanus (sfârșitul sec. 16), Cazania lui Varlaam (1643), Dumnezeiasca Liturghie a lui Dosoftei (ed. 1683), Evanghelia (1697), Moliftelnicul (1706) și Didahiile lui Antim Ivireanul, Triodul de la Râmnic (1731, 1761), Blaj (1753, 1773, 1800, 1808, 1817) și Iași (1747), Liturghierul de la București (1680) și Sibiu (1798, 1827) etc.

Denumirea sărbătorii a intrat în limba română prin intermediul cărților de cult, care n-au făcut decât să traducă numele slavonesc al zacealei / pericopei evanghelice citite în ziua respectivă: Nedĕlia țvĕtnaia, „Duminica înflorită” sau „a florilor”. (Transpunerea „Duminica înflurită” o întâlnim, de exemplu, în Evanghelia Învățătoare, Mănăstirea Dealu, 1644.)

Care anume sunt aceste flori, lasă de înțeles numele sărbătorii așa cum apare în edițiile Moliftelnicului de la Alba Iulia (1689) și Buzău (1699):„Dumineca florilor pe sălci”, respectiv „a florilor spre salce”, adică „mâțișorii” și amenții, ciucurii care apar mai înainte de înfrunzirea salciei (în Liturghierul lui Dosoftei, ed. 1683, rugăciunea de binecuvântare a salciei se cheamă chiar așa: „Molitvă la blagoslovitul mâțâșoarelor, la Dumineca Florilor”).

De unde, totuși, referința la „flori” în vechiul nume slavonesc al sărbătorii, din moment ce Evanghelia nu pune sub picioarele lui Iisus decât „crengi”, „ramuri” și „veșminte”? Explicația are legătură cu impresionantul ceremonial de Florii de la Constantinopol, pe care îl descrie în detaliu împăratul Constantin Porfirogenetul în cartea Perì tẽs basileíou táxeōs (Despre protocolul de la Palat). Aici este atestat pentru prima dată – în sec. 10, dar cu siguranță reprezenta o tradiție mai veche – obiceiul de a se împărți de Florii ramuri de finic și „flori mirositoare de sezon”.

La ceremonialul care dura două zile (sâmbătă, în ajunul sărbătorii, și duminică dimineața) participau toți dregătorii orașului. Împăratul – scrie Porfirogenetul – împărțea  cu mâna lui, tuturor celor prezenți, cruci de argint (mai mari sau mai mici, după rangul fiecăruia), lumânări și câte o ramură de palmier împodobită cu „frunze de măghiran și alte flori mirositoare de sezon” (baíon henós éhontos foinikófylla kaì sámpsucha kaì hétera euṓde ánthe, hoìa ho tóte paréchei kairós). Este lesne de imaginat impresia pe care o lăsau mulțimilor, dar și vizitatorilor străini ai capitalei șirurile nesfârșite de clerici și funcționari imperiali care se îndreptau spre biserici purtând, ca la Sfintele Paști, cruci, lumânări și ramurile de palmier împodobite cu flori, în timp ce cântau, – adaugă Porfirogenetul – troparul „Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințându-o…” (care se cântă până în ziua de astăzi de Florii în bisericile ortodoxe).

Ceremonia de la Constantinopol a influențat ritualul sărbătorii la Roma și în bisericile din Apus, care au numit-o Pascha Floridum, „Paștele Înflorit” (nume amintit la începutul secolului 12 de cronicarul francez Hariulf: „…Duminica Ramurilor, pe care poporul o numește Pascha Floridum”). Această denumire populară a trecut apoi în franceză (Pasque florie / Pâques fleuries), germană (Blumensonntag), spaniolă (Pascua Florida, de unde și numele peninsulei Florida, descoperită de exploratorii spanioli în ziua de Florii), cehă (Kvĕtná Nedĕle) și, desigur, slavonă (Nedĕlia Țvĕtnaia, începând cu cele mai vechi codice glagolitice din Macedonia).

Cruciulițe din frunze de palmier, pregătite pentru a fi împărțite credincioșilor de Florii.

Tot vechiul ritual bizantin a inspirat bisericilor din Apus (și celor din Răsărit, în unele părți) obiceiul de Florii, rămas până astăzi, de a se oferi credincioșilor prezenți la slujbă cruci împletite din scoarță sau frunze de palmier. În Biserica noastră această tradiție nu s-a păstrat, dar ritualul bizantin al purtării crucilor de Florii este amintit în prima stihiră de la vecernia ortodoxă a Floriilor: „Astăzi harul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat și, toți luând crucea Ta, zicem: Binecuvântat ești etc.”

De la jumătatea sec. 19 termenul de „Florii” și numele „Duminica Floriilor” sunt tot mai prezente, în textele literare (Alecsandri: „Vin Floriile cu soare / Și soarele cu Florii”), în „Calendarele” populare și chiar în unele ediții ale cărților de cult (Liturghierul de la Sibiu, 1902), până se vor impune definitiv în vorbirea curentă. Ultima menționare a sărbătorii sub vechiul ei nume, „Duminica Florilor”, am găsit-o în Cazania patriarhului Miron Cristea, de la 1929.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

3 Responses to florile și cărțile lor

  1. Constantin p. says:

    Interesante aceste informatii. Multumim si la Multi Ani pentru onomastica.

  2. cristina struteanu says:

    Sătenii ies din bisericuțele dintre dealuri (cam prea idilic…) rotind ramurile verzi, ca să facă o coroniță ce-o vor pune la icoană. Nu poți să nu gândești că-i aidoma cu acea cunună de spini pe care… Oricum, totdeauna, cei ce strigă “Ossana”, pot fi aceeași cu cei ce vor striga îndată “Răstignește-l” și chiar sunt aceeași… Totuși, nimic nu mă oprește să fac urări din inimă Florescuțelor și Florinului însuși. Domnul fie mereu cu barca domniilor voastre. Pe orice valuri și furtuni. Restul chiar nu contează, așa-i?
    Am trimis o poveste pe mail și m-am întristat neprimind niciun răspuns. Buzduganul fusese aruncat prin cărticica aceea “Cai verzi” și am sperat. Răspunsul e tăcerea sau nici n-a ajuns??Și atunci Netul devine un zeu discreționar și răuvoitor, cum e de bănuit că s-ar putea ….Nu ne va păsa atâta timp cât bucuria Învierii spală sufletele. Mi-au rămas în gușă alte multe cuvinte. Amin.

  3. Dorin A. says:

    Intradevar nestiute, si destul de meticulos cercetate.
    Cu multumiri si aprecieri,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s