Maria învierii

Am scris textul de mai jos exact acum un an. L-am mai periat un pic, am mai găsit o imagine interesantă, i-am schimbat titlul și este ca nou.

mou háptou, „nu te atinge de Mine!” (Ioan 20,17) îi spune Mântuitorul Mariei Magdalena, în dimineața învierii, la mormânt, și vedem în pictura apuseană, aproape fără excepție, variațiuni pe aceeași temă: o Magdalenă îngenuncheată, gata să cuprindă picioarele lui Iisus, în timp ce El se ferește de atingerea ei. Ca în această superbă frescă a lui Fra Angelico, în care Iisus duce pe umăr o cazma ca să ne amintim că Maria Magdalena îl confundase inițial cu grădinarul cimitirului:

Noli me tangere, da, numai că în limba greacă propoziția s-ar putea înțelege la fel de bine și „încetează să te mai atingi de mine!”, așa cum deja au observat mai mulți exegeți competenți, dar nu vreau să fiu acum pedant. „Încetează să te mai atingi de mine!” – ca atunci când spunem, de exemplu, „nu mă enerva!” sau „nu te lungi cu povestea”, dar se înțelege: „încetează să mă mai enervezi”, „nu te mai lungi” etc., pentru că, de fiecare dată, acțiunea este deja în desfășurare. Nu este așadar exclus ca Maria Magdalena să fi atins deja picioarele lui Iisus mai înainte ca El să o respingă, așa cum apare scena într-o miniatură din celebrul Evangheliar al lui Bernward (sec. 11):

Sau într-o icoană mai nouă de inspirație bizantină:

De altfel, un vorbitor nativ al limbii evangheliilor, așa cum a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, este cel mai bun martor pentru înțelegerea pasajului în sensul de care vorbesc. De unde știm – se întreabă Ioan Gură de Aur (în Omilia 86 din Comentariul la Ioan) – că Maria Magdalena s-a atins de el (hóti hépsato autoũ)? Din aceea că îi spune: „Nu te atinge de mine!” Așadar, Ioan Gură de Aur pare a înțelege că Maria Magdalena deja îmbrățișase picioarele lui Iisus (sau se atinsese de El). De fapt nu ar fi nimic excepțional aici, pentru că o scenă asemănătoare este descrisă la Matei 28,1.9: „Au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul… Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat”. Iar apostolul Toma este lăsat chiar să atingă rănile Mântuitorului.

Atunci, care ar fi, totuși, explicația acestei respingeri din Ioan 20,17? S-a scris enorm pe acest subiect, s-au formulat teorii din toate perspectivele posibile, dar interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur rămâne, după părerea mea, cea mai rezonabilă.

Maria Magdalena îl strigă pe Iisus Rabbuni, „Învățătorule”, ca în timpul vieții Sale pământești (spre deosebire de Toma, care după înviere îl numește „Domnul meu și Dumnezeul meu”). Toma are conștiința că Iisus cel înviat este însuși Dumnezeu, pe când Maria „nu are încă învățătura Învierii”, va spune Ioan Gură de Aur. Ea crede că Învățătorul s-a întors din morți (ca Lazăr) și îi îmbrățișează picioarele ca altădată. Tocmai de aceea El o respinge, explică mai departe Ioan Gură de Aur, pentru a-i da o lecție: „Încetează să te mai atingi de Mine așa cum o făceai înainte, pentru că de-acum lucrurile stau altfel”, iar acest altfel înseamnă „în duh” și este pus în legătură cu continuarea versetului („încă nu m-am suit la Tatăl meu… mă sui la Tatăl meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru”).

În alt loc însă mi se pare că se ascunde misterul întâlnirii de la mormânt. Iisus îi vorbește Mariei („femeie, de ce plângi? pe cine cauți?”), dar ea nu-l recunoaște încă. Ba chiar îi întoarce spatele, ca să vorbească din nou cu îngerii din mormânt. Deci nu glasul lui Iisus l-a recunoscut ea, așa cum nu i-a recunoscut nici chipul învierii. Abia când El o cheamă pe nume („Iisus i-a zis: Maria!”), ea îl recunoaște și îi răspunde imediat: „Rabbuni!”. Nu vocea în sine, așadar, ci chemarea numelui ei o face să-l recunoască pe Iisus. Părinții Bisericii au pus acest moment în legătură cu oile care cunosc glasul Păstorului cel Bun (Ioan 10,3-4: „… și oile ascultă de glasul Lui și oile Sale le cheamă pe nume și le mână afară… și oile merg după El, căci cunosc glasul Lui.”)

Nu cred însă c-ar fi nepotrivit să-l punem în legătură și cu o mistică a „glasului Iubitului” din Cântarea Cântărilor. În fond despre această carte s-a spus cel mai mult că reprezintă o alegorie a nunții Mirelui ceresc cu sufletul credincios care-L caută și-L așteaptă. „Glasul Iubitului meu!” (2,8), tresare iubita, părându-i-se că-l aude venind de peste munți. Îl aude și în puterea nopții: „Glasul Iubitului meu bate la ușă!” (5,2). „Cel ce șezi în grădini, prietenii iau aminte la glasul tău: fă-mi-l auzit!” (8,13 – amintiți-vă că mormântul învierii era într-o grădină!). La rândul lui, și Iubitul cere să audă glasul iubitei: „Porumbița mea, fă-mi auzit glasul tău” (2,14), „glasul tău e fermecător” (4,3) (toate citatele sunt după Septuaginta NEC/Polirom).

Iubitul cheamă numele iubitei într-un fel pe care-l știe doar el și ea. Desigur, toți îi cunosc numele și pot să o strige pe nume, dar ea își recunoaște Iubitul și dintr-o mie numai din felul în care acesta îi rostește numele. În lumea semită numele nu se „punea” pur și simplu, ci „se chema” peste cineva. Numele este chemare.

Orice iubit care cheamă numele iubitei repetă istoria lui Adam care pune numele Evei după ce o naște din coasta sa. Iisus, ca un „nou Adam” (1Cor. 15,45), cheamă numele Mariei Magdalena, ucenica cea iubită, născută din nou din coasta Sa euharistică.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

4 Responses to Maria învierii

  1. Anton Paraschiva says:

    Numele ;copil fiind,la tara,oamenii mă întrebau,”cum te cheamă”?Acest arhaic “cum te cheamă” vine de foarte departe.Citesc într-o carte tradusă în limba română din franceză(Simbolistica corpului uman-scrisă de Annick de Souzenelle) despre fiecare parte a corpului uman relaționat cu alfabetul ebraic și cărțile sfinte ale evreilor.Cite lucruri elementare sunt ascunse muritorilor de rind in Sfinta Scriptura!Va înțeleg părinte de ce nu ați rămas aici;nu aveați cum sa vă exprimați (dogma!).

    • Ioan-Florin says:

      Nu, n-are nicio legătură cu „dogma”. Le numim „dogmă” la grămadă, dar de fapt dogmele Bisericii sunt doar câteva și n-am simțit niciodată nevoia să „ies” din ele.

  2. Pr Ilie says:

    Cantarea ”Ingerul a Strigat…”arata ca Maica Domnului a fost prima care L-a vazut pe Domnul inviat! Sf. Grigorie Palama sustine asta…si cred ca Maria Invierii e de fapt Ea! Hristos a Inviat!

    • Ioan-Florin says:

      Adevărat a înviat Domnul! Părinte, textul meu nu este despre cine l-a văzut prima dată pe Domnul cel înviat. Ați citit altceva? În al doilea rând, axionul Îngerul a strigat nu se ocupă, nici el, să facă vreun clasament al femeilor care l-au văzut pe Mântuitorul înviat. În axion sînt cuvintele îngerului către Fecioara Maria. Unde ați văzut că în axion „arata ca Maica Domnului a fost prima care L-a vazut pe Domnul”?
      Iar eu i-am zis „Maria învierii”, pentru că vorbesc despre Maria Magdalena după învierea lui Iisus, așa cum dacă scriam, de exemplu, despre Petru după învierea lui Iisus, puteam să zic „Petru al învierii”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s