la moartea unui profet

monalisa

N-am nicio îndoială că Lucian Pintilie a fost un mare profet, de aceea securiștilor le-a fost frică de el. A avut destinul profeților, calomniat, exilat, denunțat că nu-și iubește țara, deși numai iubirea adevărată ceartă cu cele mai grele cuvinte. Filmele sale sînt ceea ce Titu Maiorescu spunea despre teatrul lui Caragiale: „o secțiune prin corpul societății românești”, de aceea sînt atât de crude cu noi.

Profeții apar în istorie atunci când popoarele se lasă manipulate și anexate de instituțiile puterii (de orice fel, inclusiv religioase), când conștiințele individuale sînt golite de orice bun-simț și umplute în schimb cu un amestec toxic de minciuni, clișee, lozinci și superstiții. 

Reconstituirea (1970) nu este un film despre „un caz”, comunism, procuratură și milițieni, cât filmul unui personaj colectiv mai odios decât toate celelalte, pentru că este infinit mai puternic și potențial mai rău: mulțimea de pe stadionul din apropiere. Nu o vedem până la sfârșitul filmului, dar urletele ei, care răzbat din când în când, ne arată că ea este acolo, în cadru, abuzul se petrece lângă ea și cu consimțământul ei. Mai mult, când în cele din urmă ajunge la locul fărădelegii, ea este manipulată să linșeze victima, nu pe adevărații autori ai crimei. Filmul acesta s-a jucat neîntrerupt din ’45 până târziu în anii ’90, dar personajul colectiv, când nu e pe stadioane sau în fața televizoarelor, umblă în continuare printre noi, amenințător, ca un golem infernal scăpat din mâinile creatorului său. Mai mult decât comunismul, pare a spune filmul, problema românilor va fi de-acum înainte românii înșiși, ziua lor de mâine trăită în permanența sumbră a fantomelor trecutului, ca în Balanța (1992). Interesant că în Reconstituirea (filmările au început în 1968) pare să mai plutească în aer o speranță (crima e totuși un accident), dar în Prea târziu (1996), Terminus paradis (1998) sau Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) e deja o lume fără scăpare.

„Ne-am suprimat de tot”, se autoironizează personajele din De ce trag clopotele, Mitică? (1980). Omul suprimat e un ambalaj umblător în care se poate împacheta orice servește unei puteri corupte: prostie, ură, ignoranță, frică, violență, cultul dacilor sau iconițe cu Arsenie Boca. Astfel împachetat, omul suprimat poate fi chemat să voteze, să planteze panseluțe în Piața Universității sau să-l scuipe în stradă pe Patapievici. E de-ajuns o scânteie pentru ca România să se aprindă ca mahalaua ațâțată de îndemnurile Miței Baston, acum și în prime-time: „Sparge! Distruge! Omoară!” Cui nu-i place, să se care în Spania sau să posteze pe facebook poze cu pisici. Politica și filosofia de viață se fac în zoaiele băii comunale în care se botează laolaltă securiști vechi și noi, demagogi și martiri ai endependenți, plagiatori și analfabeți, personaje imbecile, isterice sau melancolice, instabile și confuze, traduse în dragoste și mântuite de patriotism.

Pintilie a scos țara la carnaval și a lăsat-o acolo, să ne spălăm pe cap cu ea în dimineața centenarului, când se va da cu ceață artificială și vor bate peste noi clopotele unei Biserici absente.

Rolul profetului în astfel de vremuri este să-și șocheze compatrioții, punându-le în față oglinda dezumanizării lor, în speranța de a le trezi conștiințele și de a restabili astfel raportul corect dintre instituții și om. Asta au făcut filmele lui Lucian Pintilie și de aceea ele sînt zguduitor de actuale, pentru că, dincolo de recuzita politică schimbătoare, ele vorbesc despre manipularea, amăgirea, abrutizarea și îndobitocirea sistematică a românilor.

Filmele lui Pintilie ar trebui vizionate în mod organizat în toate liceele din România. Priviți, copii, prin acest deșert au rătăcit părinții voștri. Măcar voi să nu muriți proști.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

9 Responses to la moartea unui profet

  1. Cornel D. says:

    “Unei biserici absente”? Eu cred in biserica din Liturghie unita cu cea din chilie, unde nu știe stânga ce face dreapta. Aveți un exemplu de biserica prezenta , sau in universul prezentei bisericii clasa este goală deja?

  2. linen says:

    Mult patos și multă durere, printre rânduri. D-voastră vă iubiți țara.

  3. Cristian Ioan says:

    Excelent comentariu, parinte!
    Dar eu, fiind inginer, desfac orice in bucati, si le analizez pe rand.
    M-am oprit la: “…denunțat că nu-și iubește țara, deși numai iubirea adevărată ceartă cu cele mai grele cuvinte.”
    Ce ne facem, parinte, ca si actualii conducatori au exact ACEESI mentalitate!
    Orice critica este interpretata drept tentativa de lovitura de stat, drept tradare!
    Poate ca unele critici sunt neintemeiate, dar nu merita sa ne oprim sa verificam – poate e ceva adevarat, poate este ceva care trebuie remediat?!

  4. Ecaterin says:

    Interesant. Cam la aceeași concluzie a ajuns și Alina Mungiu. V-ar fi plăcut ca Lucian Pintilie să apuce să regizeze Evangheliștii?
    http://adevarul.ro/news/eveniment/alina-mungiu-pippidi-fringhia-taiata-moartea-lucian-pintilie-1_5afd2c0bdf52022f7512eedf/index.html

    • Ioan-Florin says:

      Articolul Alinei Mungiu e mai mult despre ea și „frate-meu” decât despre Lucian Pintilie și de aici și pretenția cu „Evangheliștii”. Dacă Pintilie chiar ar fi vrut să o regizeze ar fi făcut-o, avea tot timpul, dar e atât de improbabil încât ne pierdem timpul discutând despre asta.

  5. “Măcar” ! Amin.

  6. Mihai says:

    Aveti niste aprecieri neasteptate, parinte! Lucian Pintilie – profetul, o ipostaza nebanuita a regizorului roman, asa cum si Pintilie ne zugraveste un alt Caragiale, unul neconventional.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s