Calea Bisericii este pastorația, nu referendumul

© FOTO: BEN, pentru „Jurnal scoțian”

 

Am ieșit la vot, pentru că este dreptul meu de cetățean, dar n-am scris niciun rând despre referendum, pentru că nu este dreptul meu de preot, nici treaba mea să trimit oamenii la vot. Dacă credeam în eficiența votului pentru mântuirea oamenilor, intram într-un partid politic, nu mă făceam preot.

Există de altfel un teribil conflict de conștiință între calitatea  de cetățean a unui preot și cea de slujitor al Bisericii. Până unde se întind fiecare, ca să nu se intersecteze, așa încât nici statul să nu devină teocratic, nici Biserica anexată statului? De exemplu, inima de preot îmi spune că niciun infractor n-ar trebui să intre în pușcăriile din România, pentru că în mod sigur nu iese de-acolo mai bun. În același timp, răspunderile de cetățean mă fac să caut și să cer protecția legii împotriva infractorilor. Până la urmă, soluția este naveta conștiinței între cele două domenii, împărăția Cezarului și împărăția lui Dumnezeu, dar casa și cetățenia preotului trebuie să rămână în cea din urmă. Sau cum se imaginau vechii creștini: „Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini… Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile.” (Epistola către Diognet)

Însă n-am să cred niciodată că votul este calea Bisericii de a-și apăra învățăturile, în primul rând pentru că este vorba de un principiu care simt că-i stă împotrivă: scopul legilor este să-l constrângă pe om, nu să-l facă mai bun. Or omul Bisericii trebuie să devină bun prin liberul său arbitru, nu prin constrângere. Iisus a câștigat sufletele păcătoșilor nu cu ajutorul legilor, ci mai degrabă împotriva lor. Asta nu înseamnă că legile nu sunt bune, ci că nu aceasta este calea Bisericii pentru mântuirea păcătoșilor: calea ei este pocăința și trezirea conștiințelor prin pastorație. Eu vreau să-i pot spune oricărui om care intră în biserica unde slujesc eu: în locul acesta nu te judecă și nu te oprește nicio lege omenească, ci doar cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru multă vreme de-acum încolo ne vom privi la Liturghie cei care am votat cu cei care n-am votat

În al doilea rând, orice vot divide societatea, naște pasiuni, speculații politice etc., adică o tensiune socială pe care Biserica nu are voie să o transfere în turma păstorită. Singura tensiune îngăduită în Biserică este cea a căutării mântuirii. Dar acum, la sfârșitul referendumului, nu numai că suntem o societate și mai dezbinată, două jumătăți de lumi care și-au spus în față toate mizeriile, dar am aruncat sămânța vrajbei și în Biserică („cine nu votează la referendum nu este creștin”). Pentru multă vreme de-acum încolo ne vom privi la Liturghie cei care am votat cu cei care n-am votat. Așa că pe mine nu m-au impresionat părinții din Sfântul Munte care au chemat lumea la vot, ci mi-au amintit de cuvântul din Pateric, cum că în vremurile din urmă călugării vor fi ca mirenii. 

Desigur, e dreptul oamenilor să hotărască ce scrie în Constituția țării lor și care sunt legile după care se conduc, iar din acest punct de vedere referendumul este un instrument politic absolut democratic. Dar vrea Biserica să imite statul și să păstorească prin consultări populare? Atunci să ne implicăm și în celălalt referendum, „fără penali în funcții publice”, pentru că și acesta formulează o temă de morală creștină. Sau cumva „să nu furi” este mai puțin important decât „să nu fii homosexual”? Dar dacă vreodată un referendum se va întoarce împotriva Bisericii, îl vom accepta cu același argument generos al voinței populare?

De fapt, înainte de a continua, nu vreau să mă mai prefac că ierarhii noștri n-au știut sau nu s-au gândit la toate aceste lucruri de bun simț pe care le spun eu. Sunt convins că aceste frământări și gânduri de îndoială au trecut și prin inima lor, dar s-au grăbit să le alunge pentru că au fost siguri de succesul referendumului, care le-ar fi șters pe toate. Cel puțin asta citeam anul trecut, negru pe alb, într-un comunicat de presă al Patriarhiei care, denunțând pe bună dreptate „acutizarea atitudinii denigratorilor” referendumului, savura deja victoria sa: „… știu și ei că, în covârșitoarea lor majoritate, românii se vor pronunța pentru noua formă propusă de definire constituțională a căsătoriei.” (s.m.) 

„Știu și ei…” Toți am crezut asta, nu l-aș penaliza pe autorul comunicatului. Numai că, ce să vezi, n-a fost așa. Acum știu foarte bine că, dacă vreun proroc ar fi prevestit în Biserică rezultatul referendumului, cu totul altfel ar fi arătat participarea ei la această campanie, de altfel așa cum a început, în limitele firescului, prin sprijinirea „în mod natural” a unei consultări populare inițiate de societatea civilă.

De la „modul natural” la „modul militant”

Am crezut până în ultima clipă și am sperat cu inima strânsă că Biserica nu se va implica în susținerea acestui referendum mai mult decât „în mod natural”, așa cum lăsa de înțeles comunicatul inițial al Patriarhiei: „Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.” Ar fi fost minunat să rămână așa și să repetăm acest lucru de o mie de ori.

„În mod natural”, da, înseamnă potrivit credinței, învățăturii și mijloacelor pastorale specifice Bisericii, prin cuvânt și exemplu personal, prin cateheză și predică, prin spovedanie și  liturghie, într-un cuvânt prin trezirea conștiințelor. „În mod natural” înseamnă inclusiv prin votul meu și al tuturor credincioșilor, pentru că e dreptul nostru de cetățeni.

Totuși, să nu ne lăsăm prea mult seduși de această expresie frumoasă, pentru că, în practică, „modul natural” al multor preoți de a trata familia și căsătoria n-a dat semne în ultimii ani c-ar fi interesat mai mult decât de formele și productivitatea lor: cununii și botezuri pe bandă rulantă, fără spovedanie, fără cateheze, fără vizite pastorale în prealabil și adesea fără ca preotul să fi văzut o dată în biserică familiile respective sau să le mai caute apoi. Mă întreb câți nași de botez sau de cununie au trecut printr-o cateheză sau știu măcar Crezul pe de rost și câte familii, nu că se întemeiază cu adevărat pe „valorile credinței”, dar măcar au primit o explicație teologică a Apostolului de la slujba cununiei sau au citit împreună cu preotul lor capitolul 13 din Prima Epistolă către Corinteni. Nu mai spun că vorbim pe nas despre „sacralitatea familiei”, dar am acceptat în mod automat divorțul pronunțat de stat, fără nici cea mai mică cercetare din partea Bisericii, sau am lăsat ca sub ochii noștri nunta să devină cea mai mare povară financiară a unei familii. Este greu să fii credibil că te preocupă familia, când practica pastorală te contrazice flagrant.

Nu mai spun că temele campaniei au fost foarte prost articulate de la bun început. S-a vorbit de „familia tradițională”, expresie care ne-a umplut de ridicol pe bună dreptate, pentru că așa ceva nu există: putem vorbi de „familia naturală”, „familia biologică”, „familia în Biserică”, dar toate acestea n-au fost niciodată ale unei singure „tradiții”, ci ale unor contexte sociale și modele istorice care s-au modificat în permanență. S-a insistat pe „căsătoria homosexualilor”, deși numai o mică parte din cuplurile homosexuale ajung la căsătorie (3% în Marea Britanie, 10% în Statele Unite) sau chiar la parteneriate civile (8,5 % în Marea Britanie din totalul cuplurilor same-sex). În fine, partea cea mai neinspirată este că accentul în această campanie a căzut pe homosexuali (caricaturizați prin prezentarea unor imagini de la paradele gay), în timp ce adevărata problemă, cu care se confruntă mai ales societățile din Occident, este propaganda LGBT, nu existența cuplurilor homosexuale. Referendumul românilor ar fi fost important, dacă ar fi trecut, nu pentru că oprea căsătoriile homosexuale (oricum ar fi urmat legalizarea parteneriatelor civile, după modelul Croației, de exemplu, care la un an de la modificarea Constituției a trebuit să accepte legea parteneriatului civil), ci pentru că, din partea unei țări care preia la anul președinția Consiliului Uniunii Europene, lobby-ul gay ar fi primit o grea lovitură de imagine. Pe acest lucru trebuia să ne concentrăm, nu pe paradele gay.

În fine, de la „modul natural” – și au fost de-ajuns unul sau două semnale din partea unor ierarhi – s-a trecut peste noapte la „modul militant” cu nimic diferit de al oricărui oenge de cartier, cu chemări la vot, clipuri publicitare, bannere, fluturași în cutiile poștale, exagerări și caricaturizări, apeluri prefirate cu amenințări mai mult sau mai puțin discrete etc. Iar în ultima etapă s-a ajuns la ostracizarea celor care nu dădeau semne că s-ar alătura campaniei oficiale. 

E adevărat că această campanie a depășit poziția oficială a Bisericii și a fost preluată din mers de neo-zeloții din serviciul tradițional al propagandei bigote, preoți sau grupuri de credincioși, marginali, însă foarte vocali (încă un semn că Biserica trebuie să facă ordine între vocile care vorbesc în numele ei). Dar mi-a fost greu să-l văd pe d-l Andrei Pleșu, care a avut curajul sau exasperarea formulării unei opinii, deplâns și comparat cu „starea de spirit a unora dintre concetăţenii noştri” manipulați de propaganda împotriva referendumului. Mi-a fost și mai greu să citesc sub semnătura unor preoți din primele rânduri ale Bisericii sentințe apocaliptice care anunțau, de exemplu, „un referendum despre credința sau necredința în Dumnezeu”, acolo unde ar fi fost mai potrivit să se întrebe dacă măsura credinței este votul sau, totuși, participarea la viața euharistică a Bisericii.

Vina este căutată în celălalt 

„Acest eveniment va fi o lecţie. Este o lecţie!” – sunt cuvintele Mitropolitului Teofan la sfârșitul unei zile care prevestea rezultatul referendumului. Cuvinte inspirate, pe care mi-aș dori din tot sufletul ca preoții și ierarhii Bisericii mele să le înțeleagă corect, deși, după primele reacții, nu-mi fac multe iluzii.

Să vedem un „succes nedeplin” acolo unde era cazul să vorbim despre o neîmplinire majoră (pentru că, totuși, o largă majoritate a credincioșilor n-a răspuns la chemarea Bisericii) poate părea o invitație de a ne continua misiunea pastorală pe același drum păgubos al victoriilor à la Pirus iar nu disponibilitatea pentru evaluarea propriilor noastre greșeli și asumarea lecției de care vorbea Mitropolitul Moldovei.

Deja vina este căutată în celălalt: „neclaritatea întrebării”, „asocierea cu un anumit personaj politic”, boicotul, „maşinăria de propagandă” etc. Desigur, toate acestea vor fi avut o contribuție la demobilizarea societății, dar noi trebuie să ne întrebăm în primul rând ce anume nu a funcționat în Biserică, nu cum a funcționat propaganda împotriva referendumului.

Biserica nu este o instituție mută și neajutorată care să aștepte clarificări din partea presei. Reprezintă cea mai puternică instituție socială, cu cea mai mare libertate și bunăstare din toată istoria ei, cu mii de preoți în toate cartierele și comunele țării, foarte mulți prezenți inclusiv pe facebook, trust de presă, diverse asociații profesionale foarte active, intelectuali devotați, organizații de tineri și așa mai departe.

Explicațiile din sfera politicului, de departe cele mai preferate, sunt mai degrabă conjecturale și, oricum, nu îndeajuns de satisfăcătoare. Impresia mea este că această discuție s-a dus mai mult pe facebook și că-i exagerăm influența în decizia finală a oamenilor de a se duce sau nu la vot. Eu cred că din prima clipă în care s-a anunțat referendumul fiecare a știut foarte bine ce are de făcut, orice alte explicații fiind doar pretexte. 

În diasporă, de exemplu, recunoscută pentru votul ei masiv anti-PSD (și singurul loc unde opoziția PNL + USR a câștigat alegerile legislative din 2016 cu peste 50% din voturi), au ieșit la referendum mai mulți români decât la alegerile parlamentare. Ei n-au acuzat nici „neclaritatea întrebării”, nici „anexarea politică” a rezultatului și mă îndoiesc profund că românii din țară urăsc PSD-ul mai mult decât cei din diasporă. Sau c-ar fi mai puțin perspicace. Să luăm, poftim, cazul Bihorului, care a avut una din cele mai mari participări la referendum: 145.543 de votanți, de două ori mai mult decât numărul de voturi obținute în județ de PSD la ultimele alegeri legislative. Sau județul Sălaj, unde PSD a avut la ultimele alegeri 25.000 de voturi, dar participarea la referendum a fost de 43.683. Admițând prin absurd că în aceste două județe a ieșit la vot tot electoratul PSD, tot rămân peste optzeci de mii de oameni pe care nu i-au ținut acasă idiosincraziile politice. De ce-ar fi altfel la nivelul întregii țări?

În schimb, în toate sondajele de opinie până în ziua votului, referendumul trecea cu succes tocmai pentru că cei mai mulți români, „majoritatea tăcută”, sînt împotriva mariajelor homosexuale. Dar n-au ieșit la vot. Mai mult, în duminica respectivă, mulți din cei care au mers, ca de obicei, la biserică, s-au dus apoi acasă, nu la secția de votare. Deci e absurd să-i acuzăm de o „poziționare” împotriva moralei creștine, după cum e ridicol să punem totul pe seama manipulării lor. Haideți să le concedem cel puțin tot atâta inteligență cât ne recunoaștem nouă înșine.

Mai degrabă trebuie să ne întrebăm de ce majoritatea credincioșilor nu s-au simțit determinați (de ce nu i-a convins Biserica) să-și exprime prin vot convingerile morale izvorâte din credința lor.  De ce nu au resimțit „datoria mărturisirii” lor în lume, pe care o poruncește Evanghelia în mai multe rânduri. De ce conștiința lor religioasă s-a despărțit în acest moment de conștiința lor civică. De ce, la urma urmei, chemarea insistentă a Bisericii, asigurările ei privind importanța și corectitudinea acestui vot și nici chiar exemplul personal al atâtor ierarhi și preoți nu au prevalat asupra propagandei împotriva referendumului.

O pastorație bazată aproape exclusiv pe tradiție, ritual și imagistică facilă

Răspunsul meu este că aceste convingeri morale ale credincioșilor (și nu este vorba doar despre căsătorie) se opresc la ușa bisericii, iar de acest lucru este răspunzătoare în mod direct o pastorație a Bisericii bazată aproape exclusiv pe tradiție, ritual și imagistică facilă. Ele nu sunt niște convingeri active în societate, nu lucrează asupra ei, nu s-au transferat unei conștiințe civice, chiar politice, așa cum s-a întâmplat după Reformă în țările din Occident contribuind în timp la edificarea unui set de valori pe care-l recunoaștem și în prezent (cel puțin noi, cei care trăim aici, nu cei care citesc  din țară eseuri patetice despre viața în Occident).

Cu tot efortul unor ierarhi și preoți mai ales din generațiile noi pentru o schimbare în bine a lucrurilor, ortodoxia românească (poate și din cauza constrângerilor istorice) este încă una a formelor trăite între pereții bisericilor, nu o ortodoxie de conștiință evanghelică, exersată să formeze o conștiință civică. Ceea ce i-a făcut pe mulți să observe, încă de demult, că românul este foarte evlavios până iese pe ușa bisericii, după aceea, vorba lui Creangă, „mai aproape-s dinții decât părinții”. 

Așa se explică faptul că România este țara europeană cu cele mai multe biserici, cele mai frumoase mânăstiri, cei mai mulți oameni botezați și cununați, cele mai spectaculoase tradiții și sărbători, cele mai lungi pelerinaje la sfintele moaște, dar și cu cei mai mulți copii abandonați, cele mai multe avorturi, cele mai grave forme de violență domestică, corupție, impostură și hoție generalizate, cel mai scăzut nivel de trai și de asistență socială, într-un cuvânt, o țară care a cunoscut frumusețea credinței, dar prea puțin din puterea învățăturii ei. 

Ce e de făcut

Revenind la referendum, acesta a căzut în primul rând nu la examenul politic al poporului, nici la testul grilă de pe buletinul de vot, ci la cel de cateheză și pastorație al Bisericii. Morala creștină nu se apără cu îndemnuri la vot în ultimul ceas și nici cu fluturași în cutiile poștale, ci cu exemplul personal credibil al preoților, cu o pastorație dedicată, cu cateheze în parohie, cu predici de actualitate, adică cu tot ceea ce conduce în oameni la formarea unei conștiințe creștine active și mărturisitoare.

Mi se pare că acest lucru l-a înțeles episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie, pentru care, prin acest referendum Biserica „a primit un semnal puternic că trebuie să se focuseze pe un tip de pastoraţie de proximitate, frontală”. Părintele episcop vorbește în mod inspirat de o „restartare a strategiilor de pastorație”, dar nu pot să nu remarc că din șirul instituțiilor propuse de sfinția-sa („grădiniţe, şcoli confesionale, centre de catehizare creştină, aşa cum sunt în Occident”) lipsește una fundamentală: un nou curs de pastorală în facultățile de teologie.

Cu câteva luni în urmă am nimerit pe pagina unui arhiepiscop al Bisericii noastre, care-și prezintă „activitatea pastoral-misionară” în eparhia sa pe parcursul aproape a treizeci de ani de activitate: această activitate (subliniez încă o dată, misionar-pastorală) constă în 26 de „realizări”, toate despre aducerea unor „sfinte moaște și relicve” spre închinare în bisericile din eparhie. Acesta este, din păcate, spiritul pastorației frecvent întâlnit în Biserica noastră: ziduri și moaște. Poate ar trebui cineva să-i amintească, desigur, cu tot respectul, că la hramul de la Iași al Sfintei Paraschiva vin în mod obișnuit mai mulți ieșeni decât au votat la referendumul pentru definirea căsătoriei în Constituție.

Cred că e timpul, în sfârșit, ca ierarhii și preoții să-și amintească faptul că biserica este călătoare, să iasă din biserici și să coboare în mod real printre păstoriții lor, în casele lor, în viețile lor, să le vorbească pe limba lor și, mai ales, să le vorbească despre Evanghelie. Ritualul și tradițiile sunt sfinte și frumoase, dar nu pot crea o conștiință evanghelică, pe care o edifică numai cateheza biblică. De aceea ultimul cuvânt al lui Iisus a fost: „Mergând, învățați toate neamurile…” (Mt 28,19).

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

52 Responses to Calea Bisericii este pastorația, nu referendumul

  1. Dumitrina says:

    Resimțim și noi această neputință de a le fi oamenilor mai aproape, fie în Biserică, fie în școală, fie în familie. Iar înnoirea formării preoților poate fi începută chiar mai devreme, în seminariile teologice (spun asta având parte de o experiență scurtă ca profesoară într-o astfel de școală). Însă sunt preoți (pe unul îl parafrazați în articol) care chiar genul de pastorație la care faceți referire îl practică. Și totuși au fost oameni care au ales să stea acasă. Preotul nu poate intra în casa omului să îi închidă Internetul și să îi scoată televizorul, să îi gestioneze relațiile și trăirile. Duhul lumii acesteia nu stă deoparte, iar noi, cu toții, ne lăsăm biruiți. Sunt preoți, sunt maici, sunt profesori, sunt părinți care se ostenesc mult în lucrarea cu sine și cu copiii, cu tinerii, cu oamenii. Alegerea finală este însă a fiecăruia în parte. Nici pe Hristos nu L-au urmat toți și a fost un moment în care n-a putut face nicio minune.
    Avem nevoie de o înnoire la nivel personal în primul rând și apoi pastoral în general. Nu poți dărui ceea ce nu ai.
    Ca profesoară (nu predau religie), văd la fiecare pas cum se reflectă în clasă ceea ce e putred înăuntru și cum se schimbă lucrurile când am grijă de sufletul meu, când Îl chem pe Dumnezeu să lucreze și să pună iubire în inima mea pentru copii. Să nu treacă încă o oră degeaba. Ar fi o luptă de fiecare clipă, dar încă o duc sporadic.
    Cât despre referendum, cred că e bine că Biserica nu a stat deoparte. Am așteptat asta de la ea! Erau atâtea voci puternice încât mulți le urmau ușor. Pentru mine a fost important să aud și voci din Biserică pe care le respect mult. Dacă ar fi tăcut, s-ar fi clătinat și mai mulți. Era în joc și o chestiune duhovnicească: neasumarea, neimplicarea, indiferența, ignoranța, frica de a-ți mărturisi credința, convingerile, frica de reacția celorlalți sunt pentru mine probleme duhovnicești. Au legătură cu necredința, cu căldiceala.
    Și am avut nevoie să ne trezească Biserica. O face la fiecare slujbă, însă acum lupta era mai puternică. Iar mulți dintre noi, din păcate, nu suntem la nivelul la care cuvântul Evangheliei să fie de ajuns. Ne stingem repede. Avem nevoie să stăm pe lângă oameni care l-au făcut viu și lucrător în viața lor. Slavă Domnului că avem astfel de oameni în Biserică!

    • Daniel Mircea says:

      Foarte potrivita completare. Acum are sens acest articol.

      • Popa Cristian says:

        Cred că ar trebui o întoarcere a chestille de bază.Una din chestiile de bază pe care le consider eu, este Școala Catehetică.Acum 4 am frecventat și eu o școală de cateheză care funcționa în Agronomie.Nu mi se pare normal să limitezi toată înnoirea teologică ortodoxă să rămână în treaba seminariilor teologice.Se vede în ziua de astăzi calitatea școlilor teologice.Amuzant este un moment în care o femeie care întreba în perioada Referendumului dacă au ceva împotriva persoanelor heterosexuale.Uimitor este că primul căruia i-a luat interviul a fost u student la Teologie în anul 2 și omul spunea că nu are nimik cu persoanele heterosexuale dar ce fac este un PĂCAT.Studentul la Teologie se gândea la homosexuali.Interesant cum un student la Teologie nu știe să deosebească cuvăntul heterosexual de homosexual.Anul acesta am fost pentru prima oară într0un pelerinaj.la pelerinaj în funcția de ghid era un student Anul 2 la Teologie.L-am întebat pe respectivul ghid care,de fapt ,nu era nici teolog ,nici ghid(că pentru a fi teolog trebuie să termini Teologia iar pentru a fi ghid trebuie să faci un curs de ghid)dacă dorește să se facă preot.Mi-a răspuns că deși el a terminat Seminarul Teologic nu intenționează să se facă preot ci mai degrabă îi surâde ideea să mai termine și O Facultate din cadrul SNSPA și să intre în administrație la Patriarhie să învârte și le niște haârtii și să câștige niște bani că au salarii bune la Patriarhie.Ca să ai un job la Patriarhie,trebuie mai întâi să faci Teologia.Cam asta este și cu Teologia.Produce mulți teologi și prea puțimi preoți de calitate.
        Revenind la școala de cateheză.Eu unul nu prea știam despre prea multe în legătură cu Biserica.Știam ceva de la primul duhovnic al meu care cu ultimele puteri pe care le-a avut,m-a ajutat mult.Eu știa multe însă despre religii fiindcă am fost pasionat de religiile lumii.Preotul care ne preda aceste cursuri de cateheză,m-a introdus în cea ce înseamnă primii pași care trebuiau făcuți pe calea credinței,în ciuda faptului că nu eram ușă de biserică.Avusesem multe necazuri în perioada aceea și aceaste cursuri m-au ajutat mult și am început să înțeleg cea ce înseamnă ortodoxia.
        Ca să înveți să conduci,trebuie să te duci te duci la școala de șoferi.Toată lumea vorbește despre Teologie și mai puțin despre cateheză.NU toți ne-am năcut la Teologie.Și nu mă refer ora de religie de la școală.Și eu am făcut religie la școală și știu cât de multă relgie se făcea pe vremea mea.Mă refer la școala de cateheză din cadrul comunității.Eu unul aveam niște pitici pe creieri.niște învățături greșite despre viață dar la această școală de cateheză am învățat altceva decât concepția mea despre lume.iar preotul care preda la acestă școală nu ne-a luat cu Sodoma,Gomora și alte minunății care le văd și eu.Ne-a explicat ca un dascăl iscusit.Ne-a luat așa cu blândețe.Ce a făcut acest preot a fost adevărată PASTORAȚIE.
        Aici cred eu că ar trebui să pună accent cei din biserică.Prin școala de cateheză.poți să înțelegi o predică.un limbaj care nu este accesibil la toată lumea.Aici înveți ABC-ul ORTODOXIEI.Dumnezeu să binecuvânteze pe preotul care mi-a predat mie la această școală.Dumnezeu să binecuvânteze pe toți preoții care încă mai predau la ȘCOLI DE CATEHEZĂ.Și Dumnezeu să înmulțească ȘCOLILE DE CATEHEZĂ din parohii.

  2. Ionut says:

    Pertinente si de bun simt observatiile, cum si spuneti… Insa de doua ori mai de folos ar fi fost atat preotilor, cat si credinciosilor, daca erau spuse inainte de referendum.
    Zece voci echilibrate daca s-ar fi auzit in corul pro-referendum si poate ar fi contribuit la succesul acestuia, temperand zelul bigot care mai mult a daunat decat a folosit, pe de o parte si activând pe de alta parte simtul responsabilitatii in crestinii care s-au simtit cumva impinsi de la spate de păstorii lor intr-o maniera nedemna de inaltimea chemarii…
    Eu insumi am dat de multe ori refresh la acest blog in prezilele referendumului si mi-a lipsit aceasta consultare…

  3. Bine-ați revenit, părinte!

    Suntem pe mare, ne e frică, și strigăm (ca proștii, parcă). Preoții strigă la mireni, credincioșii strigă unul la altul, unii strigă la Dumnezeu. Suntem îngroziți că lumea își urâțește fața obligându-ne și copiii, obligându-ne și pe noi să facem la fel. Dacă vedem că (și) un vot poate ajuta, îi îndemnăm pe oameni să se ducă la vot. Suntem, toți, într-o corabie ce merge către sfârșitul lumii; de ce aș accepta, însă, transformarea ei într-un spital de nebuni sau într-o școală a desfrâului?! Să nu fie!

    Plecăciune!

    • elena v says:

      Deci, nu e vorba doar de o Biserica militanta cu morala de suprafata, sunt si preoti si calugari care au “strigat” catre neam cu “duh de intelegere” si de jale, roade ale rugaciunii adevarate: ca Noe care striga la multimi, iar multimile il credeau nebun…Ca romani, avem constiinta crestina comuna pe tema asta. Sondajele au marturisit constiinta oamenilor. Sa ne intrebam insa daca “Referendumul” si campania care il insotesc sunt formele potrivite de marturisire a constiintei. Daca da, mai e cale lunga de parcurs pentru ca noi, ca neam, sa ne asumam “referendumul” ca si cale de marturisire. Am prieteni buni care au zis “nu merg sa votez, caci nu cred in acest referendum”. De ce? Pentru ca lipseste constiinta noastra? Sau pentru ca e prea nou pentru noi, si strain felului roman de a fi, exercitiul acesta de constiinta prin “a merge la vot”. Eu insami am incercat o stare de falsitate in ziua cand am mers sa pun stampila, pentru ca nu am vazut clar legatura dintre acest vot si constiinta mea. Numai dupa multe ore de cugetare si framantare pentru a intelege acest moment al istoriei, dupa multe pagini insiruite de ganduri si sinapse, incep sa reusesc sa ma apropii de sensul grav al exprimarii votului. Pentru ca daca avem darul de a ne manifesta ca si Legiuitor (ca niste “dumnezei”), nu trebuie sa ratam aceasta sansa, nu e firesc sa refuzam invitatia de modela legea statului in care traim. Noi nu am inteles miza acestui referendum. Nu e nici pe departe aceea de a “constrange”, “interzice” o libertate/un drept: exista legi de constrangere si legi prin care se confera drepturi. Sa imaginam intrebarea referendumului pe dos: “Sunteti de acord ca statul sa recunoasca casatoria intre persoane de acelasi sex?” Miza, asa cum o inteleg eu, este aceea de a “crea” o libertate/un drept “impotriva firii”, de a contura un stat care “conlucreaza cu”, nu doar ingaduie, cuplurile gay, in intemeierea aliantei lor ca “familie” (miza e ca statul sa recunoasca legal aceasta casatorie si sa ii ofere/apere toate celelalte drepturi derivate) . Daca permitem aparitia unui astfel de stat, vom intra pe o panta periculoasa si “corect politca”, precum in occident, a “nediscriminarii”, “acceptarii publice”, infilitrarea lenta a conceptiei gay in educatie si in opinia publica, vom suferi o imputinare a libertatii lejere de care ne bucuram azi de a spune ca “a fi gay nu e firesc”. Sansa este ca, inca in forma actuala, prin codul civil, constitutia nu permite casatoria intre persoane de acelasi sex, astfel ca invalidarea referendumului din 6-7octombrie nu duce la legalizare acestor casatorii.

      Elena

  4. Teea says:

    o firimitură de adevăr…

  5. Daniela says:

    Acest cuvânt pe care l-aţi scris astazi, mă scoate din beznă. Era ca şi cum dimensiunea filocalică/iconică a omului ar fi fost dinamitată; mă pierdeam printre inimi sfartecate, la comanda unui buton cu ţîvnă binară. Niciodata, nimic nu e pierdut.

    Fiti inmiit răsplatit, părinte! Şi sunteţi deja…

    P.S. Domnul intervine (poate un pic amuzat chiar) până și în sorții alegerii celui de-al 12 lea apostol, când acel loc ramâne “vacant”: “reseteaza logica” alegerilor, așezând înlăuntru o paradigmă demnă de smintirea unui apostol precum Petru (îl mai și trimite la păgâni imediat după!), darămite a pravoslavnicilor de astăzi…alege un prigonitor să fie apostol. “Scandalos”, nu-i așa!?

  6. Un ratacit printre straini says:

    Sarut dreapta Parinte.
    Mi-a fost dor sa mai citesc rânduri de la Sfintia Ta. Ne-ai cam lasat orfani în ultima vreme … Glumesc. Stiu ca ai program încarcat.
    Simt ca postarea e plina de amar si tristete, dar nu lipsita de nadejde si credinta. Pentru asta îti multumesc.
    Îmi pare ca lucrurile sunt mai complicate decât credem noi. Daca pastoratia e (ar trebui sa fie) calea Bisericii iar nu referendumul, de ce Biserica se sprijina atât de mult pe infrastructura culturala, economica si politica a societatii pe care o critica atât de mult, pe care uneori o demonizeaza si pe care încearca în acelasi timp sa o pastoreasca? Nu critic Biserica pentru ca face acest lucru (ma refer la sprijin), ci doar încerc sa vad daca nu cumva e vorba de un standard dublu. Am sa încerc sa detaliez abordând un aspect prezent în aceasta postare: existenta homosexualilor, respectiv comunitatea LGBTQ in extensis. Ce sunt acesti homosexuali: cetateni cu drept de vot, de existenta pasnica garantata de Constitutie, de libertate de exprimare alaturi de toate celellalte grupuri sociale, sau niste persoane umane care adeseori nu pot sa-si înteleaga propriile porniri, propriile dorinte, propriile caderi si esecuri trupesti sau sociale? Sau poate amândoua în acelasi timp? Consider nociv si otravitor discursul apologetic al comunitatii LGBTQ, dar viata de calugar si preot în Occident m-a determinat sa disting un strigat de ajutor, de disperare în spatele acestei propagande. Oare Biserica nu porneste la drum în evaluarea acestor persoane de pe o pozitie preconceputa (indiferent daca e fundamentata scripturistic, patristic, liturgic sau chiar intr-o maniera moderna bioetico-ontologica)?
    În aceeasi ordine de idei, dar dintr-o alta perspectiva, as pune problema familiei. Societatea moderna nu va lasa (din fericire) niciodata ca Biserica sa monopolizeze institutia familiei prin asumarea unor asa-zise prerogative divne legate de creatia omului, a barbatului si a femeii (unde sunt copiii?) sau legate de sexualitatea speciei umane. Singura prerogativa divina a Bisericii este, asa cum ai punctat Sfintia Ta la final, sa mearga si sa învete. Restul (acceptarea învataturii, asumarea ei, punerea ei în practica, evolutia profesorilor, materialul didactic, diversitatea scolilor etc) e un subiect complex care necesita bunacrestere, respect, toleranta si multa, multa compasiune si întelegere din partea celor puternici fata de cei slabi, a celor mari fata de cei mici. A sa vedea Ferma lui Orwel!
    Ce vreau sa spun e faptul ca discursul Bisericii este înca unul macinat de frustrari, durere si mânie raportat la noul ei loc în societate, în lume, fapt ce da nastere la neîntelegeri atât în rândul credinciosilor, cât si al celor ostili ei. Discursul Bisericii nu face decât sa reactioneze pe masura (din pacate) si cu aceeasi masura propagandei comunitatii LGBTQ. Simt nevoia sa precizez ca nu sunt pentru nici o forma de propaganda. Apelul Sfintiei Tale la o revizuire a pastoratiei e mai mult decât binevenit, dar aceasta schimbare ar trebuie musai sa ia în considerare societatea pe care Biserica o pastoreste în ansamblul ei. În plus de asta cred ca diaconii, preotii si ierarhii sunt si ei subiecte ale pastoratiei Bisericii care vine uneori din directia credinciosilor cei mici si nebagati în seama.
    Nu cred ca acest referendum este un esec pentru Biserica, nici un succes pentru homosexuali, ci doar o etapa în desteptarea Bisericii si democratizarea societatii românesti.
    Doar o mica parte scrisa din multimea gândurilor pe care-mi doresc sa le discut cu Sfintia Ta când va fi sa ne reîntâlnim. Un week-end binecuvântat!

  7. Marius Stoica says:

    Multumesc din suflet lui Dumnezeu pentru ca a inlesnit aceasta scriere iar dumneavoastra ca ati gasit puterea si intelepciunea de a o asterne pe hartie. Dumnezeu sa va binecuvanteze parinte drag.

  8. DanutM says:

    Superb, Parinte. As vrea sa aud asemenea cuvinte de la TOTI liderii eclesiali (ar trebui sa spun ‘slujitorii’, dar ma tem ca unii s-ar simti incomfortabil cu aceasta eticheta scripturala 😦 ), din toate confesiunile, mai ales din cele protestante si evanghelice. Ma plec inaintea spiritului dvs. profetic, smerit si lucid. Sa va tina Dumnezeu!

  9. vlad says:

    phew, in sfarsit! gura de aer proaspat luciditatea asta. Multumim.

  10. Alina says:

    Iconoclast ca (mai) intotdeauna, sa-mi fie cu iertare, Parinte. In general va citesc cu interes si placere, dar acum mi se pare ca faceti cel putin cateva confuzii. De pilda, afirmati: “în duminica respectivă, mulți din cei care au mers, ca de obicei, la biserică, s-au dus apoi acasă, nu la secția de votare”. Pe ce va bazati, ca sa folosesc o replica devenita clasica, atunci cand spuneti “multi”? Si: “Mai degrabă trebuie să ne întrebăm de ce majoritatea credincioșilor nu s-au simțit determinați (de ce nu i-a convins Biserica) să-și exprime prin vot convingerile morale izvorâte din credința lor. De ce nu au resimțit „datoria mărturisirii” lor în lume, pe care o poruncește Evanghelia în mai multe rânduri. De ce conștiința lor religioasă s-a despărțit în acest moment de conștiința lor civică”. Aici as simti nevoia unei clarificari a termenului “credincios”. Pentru ca, daca prin acesta va referiti la toti cei botezati in Biserica Ortodoxa, atunci cu indreptatire puteti vorbi despre o majoritate, dar nu si despre convingeri morale izvorate din credinta si despre constiinta religioasa. Si as putea continua. Intentia mea nu era insa aceea de a va aduce punctual contraargumente, nici nu consider ca as avea caderea, ci doar de a-mi exprima o oarecare nedumerire pe care mi-a starnit-o pozitia dumneavoastra.

    • andreivatra says:

      In asteptarea unui raspuns din partea autorului, imi permit sa incerc sa va raspund eu. Au fost “multi”. Am sansa (din contextul personal) sa fiu parte din “familia” a doua biserici diferite, biserici medii-spre mari din mediul urban, deseori pline si in general, cu aceeasi oameni. In sambata referendumului, la slujba de seara de la prima, au fost credinciosi (practicanti, mai fierbinte sau caldicel, fiecare dupa putinta, dar in mod cert nu din categoria pe care o mentionati, a celor botezati la bifa sau la “eveniment religios pre-petrecere”) care au sustinut, atunci cand preotul a facut referire la procentul dezamagitor de la aceas ora, ca nu vor vota. Din varii motive, unele mentionate in postarea aceasta, altele auzite si ras-intalnite pe Facebook, la TV, etc.
      Similar, in duminica referendumului, la cealalta biserica, la predica de dupa Liturghie s-a starnit o dezbatere destul de animata intre cei prezenti, incheiata cu o concluzie majoritara (dar nemarturisita fatis) impotriva participarii la referendum. Si, contrar asteptarilor din mentalul colectiv, mai degraba cei varstnici erau in aceasta pozitie, putinii tineri prezenti argumentand pro-prezenta si pro-vot.

      • Alina says:

        Va multumesc pentru raspuns. Intamplarea face ca si eu pot aduce tot doua exemple, de la Vecernia din sambata referendumului și de la Liturghia de duminica, si tot din doua biserici din mediul urban, exemple care insa le contrazic pe ale dumneavoastra. Ceea ce vreau sa spun este ca nu putem avea pretentia generalizarii pe baza catorva exemple. O statistica cat de cat relevanta se intocmaeste pe alte criterii, cred eu, si de aceea mi se par hazardate astfel de afirmatii „cantitative”.

    • excelsior says:

      Dl Alina, va felicit pentru spiritul critic obiectiv de care dati dovada. Observ si eu ca articolul Parintelui este laudat si recomandat in toate partile, desi ma tem ca anumite defecte (unele de logica formala) ale lui, scapa corului de entuziasti de conjunctura (pentru ca nu pot sa nu ma intreb cum ar fi aratat realitatea in cazul trecerii referendumului). Cred ca lucrurile trebuie privite echilibrat si totdeauna in contextul dat. Referendumul, dupa parerea mea, a avut menirea de a fi o mica stavila in fata unui tzunami de rau moral, aflat in plina desfasurare, fara precedent in istorie, . Spun acest lucru pentru ca problema homosexualitatii este veche de cand lumea, insa proclamarea ei ca virtute umana la nivel globa nu are corespondent istoric. Or, aici cred ca e punctul pivotal al discutiei despre “caderea” referendumului: in spatele boicotului generalizat se afla parghii formidabile de putere diabolica, o propaganda plina de intoxicari dintre cele mai subversive, sustinuta frenetic de mai toata mass-media, si chiar constrangeri politice de la cel mai inalt nivel (UE cu ale ei “valori progresiste”, de ex). In fata acestui bombardament ideologic, cu adevarat, Biserica trebuie sa se reformeze si sa gaseasca calea catre inima credinciosului, marsand pe fondul credintei si mai putin pe forma ei. Aici Parintele are dreptate! Insa a echivala pacatul furtului cu incercarea mistificarii unui adevar precum cel al casatoriei, e bulversant pentru mine. Dimensiunea ultimului tine de ontologic, or, in acest caz nu cred ca se poate pune problema antitezei dintre “normal” si “militant”. Da, dupa parerea mea, Biserica trebuie sa fie militanta nu doar reactiv, ci si proactiv in fata propagandei LGBT, iar aceasta cred ca trebuie sa fie norma. Insa a-l compatimi pe dl Plesu si de a-i traduce demersul drept “curaj” sau “exasperare” (cand numai de curaj nu a dat dovada), e de-a dreptul siderant pentru mine.

      • Ioan-Florin says:

        „Insa a echivala pacatul furtului cu incercarea mistificarii unui adevar ” etc.
        Mai citiți o dată pasajul respectiv! Eu n-am „echivalat” nimic. E vorba de un principiu: morala creștină ca obiect al unui referendum.

        • excelsior says:

          Stimate Parinte, haideti sa punem putin lucrurile in ordinea lor fireasca. Daca vorbim de morala crestina, ei bine, pana ajungem la ea si deliberam asupra ei, trebuie musai sa vedem la ce etica ne raportam. Pentru ca, nu e asa, fara etica nu exista morala! Unde etica este sistemul de valori referential, iar morala este modul in care dvs, eu, doamna Grigora sau nenea Ionescu ne raportam la acel sistem de valori. Morala crestina spune ca nu e drept sa curvesc, iar asta este asa pentru ca exista o institutie cu caracter ontologic care are repere clare, instituita de Insusi Creatorul. Ei bine, dupa parerea mea, referendumul a avut tocmai aceasta menire, anume de a reconfirma etica divina in fix propria-I creatie. Daca umblam la etica, pa morala! Din aceasta perspectiva, pacatul furtului cu cel al schimbarii definitiei casatoriei, nu au niciun echivalent. Primul tine de morala crestina, insa cel de-al doilea ataca etica, adica insasi fundamentul moralei.

          • Ioan-Florin says:

            „Cine va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de toate poruncile, căci Cel ce a zis „să nu faci adulter”, a zis și „să nu ucizi”” (Iacon 2,10).

          • excelsior says:

            Absolut de acord, doar ca intitutia numita casatorie nu e porunca, or, de aici difenta majora intre cele 2 paliere amintite! Dupa cum nici legea gravitatiei nu e porunca, desi daca voi impinge pe cineva de la etaj, voi face ani grei de puscarie. “va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de nevasta-sa si cei 2 vor fi un singur trup” este norma casatoriei spusa inca din Geneza, cu vreo 1000 de ani inainte de a veni porunca. Vorbim de un adevar de temelie al omenirii, fara de care am latra precum cainii. Privind lucrurile in aceasta paradigma, recunosc ca mi-a venit tare greu sa citesc cuvintele “am votat….ca cetatean”. Doar pentru atat?! 😦 Insa toti gresim in multe feluri, cum spune si Cartea Sfanta, asa ca va asigur de pretuirea mea in continuare. “Cand se surpa (sau se distrug) temeliile, ce va face cel drept?” (Ps 11) . Doamne ajuta!

  11. Viorica Nișcov says:

    Am tot vrut să vă scriu și n-am făcut-o până acum dintre-un soi de sfială. M-a determinat „Calea Biseriicii este pastorație“ să vă scriu totuși. De fapt voiam și vreau să vă mulțumesc călduros pentru postările de pe blog, pe care abia aștept să le primesc, și, mai nou, pentru admirabilul „Jurnal scoțian“. În legătură cu această, doar câteva cuvinte: dincolo de substanța densă și variată de viață pe care ne-o oferiți, dincolo de nonconformismul în gândire și expresie, dincolo de humorul tonic, de erudiția unor pagini legate de Scriptură, aceste miniaturale „crochiuri“ trimit discret la o pedagogie a convivialității, a înțelegerii celuilalt, a bunătății și generozității, într-un cuvânt ne oferă o cale a Binelui în registrul activ.

    În ce privește conținutul postării dvs. despre referendum, la care nu pot decât să subscriu. În ce mă privește, nu m-am dus la vot fiindcă am înțeles că nu familia tradițională era obiectul referendumului, că această sintagmă e un construct artificial fără acoperire în realul țării noastre, că s-au cheltuit sume enorme în condițiile în care infrastructura țătii e la pământ etc., pentru că nu înțeleg de ce homosexualii n-ar avea drept să se căsătorească civil, dar mai ales pentru că Biserica s-a implicat masiv și agresiv, în politică. Conducerea BOR este, scuzați-mi cuvântul, o instituție lumească coruptă, acționează pe principiul străvechi al lui do ut des. M-am dus la liturghie să-l caut pe Christos și l-am găsit pe Antichrist. Mi s-a părut că rugăciunile, cântările, ritualul sunt golite de orice substanță sacră. Biserica nevăzută se estompase în favoarea dilatării Bisericii-instituție muindană Am fost foarte tulburată. Aveți perfectă dreptate, Biserica trebuie să se reformeze, altminteri e posibil să obțină efectul invers decât cel scontat. Și în primul rând învățământul teologic.

    • Daniel Dacila says:

      Doamna, va pun o intrebare careia sa-i raspundeti in cuget, nu online.
      Raspunsul sa-l dati pentru vesnicie, ca si cum i-ati raspunde lui Hristos direct.
      De ce, in confuzia generala, in manipularea generala, nu ati ascultat de preotii si episcopii cu har, de duhovnici si in general de intregul trup viu al Bisericii (nu de institutia ce o acuzati)?
      Oare un om ce se considera crestin, nu trebuie sa plece urechea la mesajul Bisericii?

      Si un indemn practic: daca aveti o boala si trebuie sa va operati, nu cautati cel mai bun doctor, nu apelati la toate relatiile si cunostiintele sa ajungeti pe mana celui mai bun?
      Dar pentru sufletul dvs. de ce nu faceti la fel? Chiar credeti ca in toate bisericile sunt antihristi si Duhul Sfant lipseste de peste tot?

      Parintele Arsenie Boca:
      “Creştinismul se întemeiază şi dăinuieşte pe Întemeietorul său: pe Învierea Lui din morţi, ultimul cuvânt. Noi suntem care de obicei cădem din creştinism, iar nu creştinismul. Noi cădem, nu Iisus. Minciuna iudeilor n-a surpat Învierea lui Iisus. Dumnezeu nu cade. Dar căzând noi din creştinism ni se pare că a căzut crestinismul, ni se pare că a căzut altcineva, nu noi”

  12. Emilian Gânj says:

    Mulțumesc. O radiografie clară a fenomenului.
    Ar fi minunat să fie citită, înțeleasă și acceptată de întregul cler. Dar pentru asta trebuie lăsată ipocrizia deoparte… dar din păcate ne place prea mult, ne-am acomodat prea bine cu ea și de aceea nu îmi fac prea multe așteptări. Dumnezeu să vă dea sănătate și putere multă!

  13. Bogdan says:

    Suntem datori sa ne iubim aproapele chiar daca e riscant; iar in cazul de fata “samarinenii” si “canaaneii” sunt gay-ii. De aceea firesc ar fi ca noi, Biserica, să nu răbdăm marginalizarea și discriminarea celor alături de care împărțim viața în cetate—fiindcă nu este vorba despre extratereștri, ci despre vecini, colegi, rude, și parohieni de-ai noștri—și, prin urmare, să cerem chiar noi Statului instituirea unor parteneriate civile care să ofere stabilitate și drepturi civice (economice, juridice) pentru cuplurile homosexuale. Abia atunci ar fi decent (și eficient) să cerem definirea „căsătoriei” în termenii învățăturii noastre, și să invocăm dorința majorității românilor de a păstra tradiția creștină așa cum au primit-o.

  14. Ion says:

    Sa nu uitati ca din cele 3 mil de voturi la acest Referendum au fost Romanii de peste tot si de toate Religiile .
    Asa ca nu mai sarim in sus ca suntem ortodocsi ca peste 2 mil de voturi au fost de la alte religi.
    Acum ultimul pas a lui Antihris o sa vina cu Ciparea pe oameni si preoti tot asa o sa se dea inapoi ca lasa la alegerile parlamentare sau acestia sunt preoti care spun cu limba dar nu cu inima.
    Acum noi avem razboiul direct cu Antihris.

  15. Mhai says:

    De ce, de ce, de ce, părinte? E simplu! Din cauza teribilei propagande lgbt, dusă la nivel politic (vezi usr) la tv și în spațiul online, care printre altele i a făcut pe oameni să asocieze biserica cu PSD Dragnea și le a sădit sămânța îndoielii legat de sfaturile preoților. Punct

  16. Oppo says:

    Treaba stă cam așa, după părerea mea: referendumul ăsta n-a fost, cel puțin teoretic, despre familia creștină și nici despre cea tradițională. A fost despre familia naturală, cea care se întemeiază între un bărbat și o femeie care pot face copii în mod natural. Atât. Dacă nu se băgau bisericile – ortodoxe, catolice și protestante de toate culorile careu au mutat discursul de la familia naturală la cea tradițională sau chiar creștină – referendumul trecea.

  17. Daniel says:

    Sunt curios care e legătura dintre fotografie și spusele acestui preot?
    Nu reușesc sa găsesc un răspuns?

  18. Anton Ivanov says:

    De acord cu multe lucruri spuse în acest articol. Un autodiagnostic curajos și onest din partea unui reprezentant al instituției bisericii.

  19. Emanuel says:

    Just. Dar nu un nou curs de pastorație e problema și nu virajul către această abordare, ci o nouă relație intre preoți-credincioși, recte: o nouă relație în care autoritatea Bisericii (a reprezentantului ei) să fie alta, mai fermă. La situatia actuală a confesiunilor din occident s-a ajuns trecind printr-un moment in care autoritatea episcopului/preotului/pastorului era incomparabil mai mare decât o vedem astăzi. Și mă tem că modernitatea (foooaaarte originală în Balcanii care ”produc istorie mai mult decât pot consuma”) noastră nu va înghiți ușor o autoritate pe care o va asimila cu imixtiunea în viața proprie. Dovada e chiar în afirmația ta: locul evlaviei e in biserică, viața personală e undeva în afara ei. Apoi asocierea dintre Biserică și politică unde sunt miriade de chestii de spus, dat fiind specificul evolutiei istorice…
    Profit de ocazie să te salut și să vă urez (ție și familiei) toate cele mai bune.
    Emanuel
    https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6610

  20. Sandu says:

    Eu cred ca orice credincios trebuie să se implice în viața cetății si bunul mers al lucrurilor, social, cultural, economic dar si politic. Cand vezi ca cineva vrea sa intre cu forța în casă ta nu inseamna ca nu trebuie sa te implicit în apărarea celor slabi, daca eu zic ca sunt tatre în credința si orice ideologie vine nu ma influențează, ce vom face cu cei mai slabi, cu copii nostri care vor fi expuși, noi ne vom ovipa sa dam toata ziua explicații de ce nu e asa cum sunt învățați la scoala.
    Dar sunt de acord ca va trebuie o reforma in biserica Ortodoxă, sa renunțați la obiceiuri si traditii si sa va aplicați mai mult pe Cuvant si aplicarea lui in viata de zi cu zi a credincioșilor. Sa va ajute Dumnezeu sa fiti si sa aveti credincioși autentici si nu doar la evenimente! Doamne ajuta!

  21. Popa Cristian says:

    Da,frumos articol pe de o parte privind prin sufletul unui creștin.Pe de altă parte văzând articolul prin ochiul lumesc văd un singur lucru.Noi românii ne-am creat așa un soi de compătimire mai ales când pierdem.În viațâ ori este alba ori este neagra.Dar persoanele care pierd,își creează așa un fel de compătimire la situațiile în care pierd.Cam așa fac pierzătorii,în loc să admită da domne am pierdut asta e,așa a fost să fie,așa a vrut Dumnezeu etc.nu ei zic cuvinte pompoase expuse în mod elaborios parcă parcă să mai aline durerea unei pierderi.Cam așa este mentalul românilor.Nu au mentalitate de învingători,în schiimb știm să filosofăm pe tema pierderii.Mai bine persoana care ca scris articolul,zicea da domne am pierdut.Iar o altă problemă este că nu se zice adevărata cauză a unei pierderi.În acest caz eu văd și toată lumea vede ,numai persoana care scrie acest articol nu.A pierdut poate că lumea normală a dat un vot de blam Bisericii care nu de multe ori este asociată cu Partidul care este la Putere indiferent de perioadă.Oamenii văd nu sunt orbi.Oamenii văd că Biserica este asociată cu politicieni corupți care promit una și alta fac.Pentru Stat,Biserica este un fel de aparatură de vot iar Biserica de fiecare dată când are nevoie de banii Statul dă bani Bisericii.Oamenii văd că Biserica se amestecă în treburile lumești .Mai văd preoți care întrețin relații cu minori,văd episcop care are relații de natuă homosexuală(dar care nici până astăzi nu a fost dat afară din BOR)oamenii văd un alt episcop care a fost acuzat de deturnare de fonduri europene (știm noi care este)care până astăzi nu a fost băgat la pușcărie sau măcar dat afară din BOR.Oamenii văd preoții șpăgari care au mașini luxoase,nu le ajunge traiul de pe urma salariului și își mai adaugă alte venituri pe care marea majoritate nu le declară la Fisc.Oamenii văd că Biserica nu este o instituție care să fie lângă oameni(excepțiile există) sunt acolo în lumea lor și doar atunci când mai au nevoie de banii pentru un clopot cu chipul patriarhului,coboară în mijlocul lor.Oamenii văd aceste lucruri numai Biserica nu.Numai zic de prediciiile cu Sodoma,Gomora,Iad etc.Iar oamenii s-au săturat de chestiile astea.
    Da,întra-adevăr cale Bisericii este Pastorația dar și aproprierea de oameni,de nevoile lor.Este nevoie de o schimbare și a comportamentului preoțiilor și întregului cler bisericesc.Oamenii văd o cârdașie între mafioți preoți și politiceni.Oamenii au probleme lor.Oamenilor nu le place să fie strâși sub menghină.S-au săturat de un guvern corupt cât și de un cler care și ei la rândul lor sunt corupți,

    • condeiblog says:

      Ați prezentat o radiografie dură și din păcate nu foarte departe de adevăr. Numai că așa cum ați spus în introducere, avem aspirații creștine dar mai avem și „ochi lumești”.
      Iar ochii de-aia sunt, să observe, nu?
      Totuși cum bine știți, modul cum vedem mai depinde și de înclinația sufletească, de fel sau de moment.
      De aceea fără să contrazic nicidecum cele afirmate de dvs., zic că ar fi bine să vă mai uitați și peste umărul drept. Unde sunt oameni buni, preoți lucrători și… chiar autorul articolului pe marginea căruia ne scriem noi acum comenturile.
      El nu a postat din întâmplare acest articol pe care l-ați și calificat dealtfel.ca frumos. Se luptă de ceva vreme pentru adevăr și pentru reformare a conștiinței creștine. De aceea nu sunt de acord când considerați că ar fi trebuit ca tocmai dumnealui să accepte această înfrângere.
      De fapt noi, cu toții, am pierdut. S-au dus pe apa sâmbetii 43 de milioane de euro.
      Iar despre convingeri, ce să mai spun. Parcă s-au amestecat încă o dată limbile ca în vechiul Babilon.

      • Daniel Dacila says:

        Nu s-au amestecat limbile.
        Dimpotriva s-au evidentiat duhurile.
        In fata aceleiasi situatii, la aceleasi argumente / contraargumente, oamenii vad lucrurile complet diferit.
        De asta “de la carma mintii atarna toate”.
        De asta in crestinism vorbim de metanoia – transformarea mintii in sens hristic.
        De asta, nu putem discerna duhul lumesc de cel divin, decat printr-o viata cat mai adevarat traita in si pentru Dumnezeu. Asceza, rugaciune, nevointa personala.
        Care va duce la iubire – nu la altceva – dar si la a spune negrului ca e negru atunci cand trebuie.

  22. condeiblog says:

    Încep prin a vă mulțumi că ați revenit. Vă mărturisesc că v-am așteptat. Sunt bucuros îndeosebi că v-ați aplecat de data aceasta asupra unei teme adânc dezbătute și care a creat disensiuni. Deși sunt dintre cei care filtrează toate conceptele prin propria judecată, înțeleg și noțiunea de „ascultare”, pe care cred eu că s-au bazat prea mult vlădicii când au considerat acest referendum ca și trecut, nesocotindu-i ei înșiși înțelesul.
    Punctul dvs. de vedere mă interesa în mod deosebit, pentru că v-ați obținut dinainte vreme credibilitatea. Cu toate acestea nu m-ar fi influențat hotărâtor pentru că, așa cum spunea și d-na Viorica Nișcov, nu familia tradițională era obiectul referendumului și simțind la rându-mi că-i doar un construct artificial fără acoperire în realul și nevoile țării noastre, m-am abținut de la vot. Dar asta nu înseamnă că aș fi pro-LGBT sau ateu. Ba încă declar că iubesc biserica și mă doare mult să constat unele deraieri de la calea ei.
    Altfel, subscriu la tot ce ați zis și îmi doresc ca această sintagmă de „conștiință evanghelică”, să prindă viață în traiul nostru și să fie un îndemn pentru toți.
    La paradoxul faptului că „România este țara europeană cu cele mai multe biserici, cele mai frumoase mânăstiri, cei mai mulți oameni botezați și cununați, cele mai spectaculoase tradiții și sărbători, cele mai lungi pelerinaje la sfintele moaște, dar și cu cei mai mulți copii abandonați, cele mai multe avorturi, cele mai grave forme de violență domestică, corupție, impostură și hoție generalizate, cel mai scăzut nivel de trai și de asistență socială, într-un cuvânt, o țară care a cunoscut frumusețea credinței, dar prea puțin din puterea învățăturii ei”, eu am o explicație foarte simplă, preluată din cultura populară: PEȘTELE DE LA CAP SE ÎMPUTE!
    De aceea spuneam că vă doresc atât de mult în cotidianul nostru, pentru că sunteți ca o oază de verdeață în acest deșert al unui: LAS-O AȘA CĂ MERGE ORICUM…

  23. Oli says:

    Drept ati spus Parinte !
    Referendumul este in fond si o radiografie a constitutiei spirituale a poporului … putina substanta, canci fibra! O stare de fapt pe care “Altarul” n-a vrut nici s-o vada nici s-o recunoasca. Acum nu prea are de ales.
    Si pentru asta multumim Domnului care scrie drept pe randuri strambe. Dar, ma intreb, macar de data aceasta vom sti oare sa-i talcuim scrierea?
    Un gand dupa referendum: romanul crede in Dumnezeu dar nu-l cunoaste. Este profund religios dar putin credincios !

    Bucuros de a va (re)citi,
    Un coleg din cealalta strana 🙂

  24. Bogdan Vasile says:

    Felcitari pentru articol si bine ati revenit! Chiar ma gandeam ca nu ati mai scris demult pe blog. A meritat asteptarea, foarte bine punctat.

  25. Ciprian says:

    Cea mai mare minciuna este cea care are 99% adevăr in ea. Așa este și cu acest articol al Părintelui. Doar ca nu e cea mai mare, fiindcă are 50% minciuni in el.

    Sa va ierte Dumnezeu Părinte! Și pe noi!

  26. Pingback: Referendum 6-7octombrie 2018: unghi inedit – [ Marginalia ] etc.

  27. Ciprian Popescu says:

    Buna ziua parinte,
    Cand ati stat ultima data la un ceai ( si la o discuție ) cu unul dintre ierarhi ? Cuvintele ” fiți ca niște străini pe acest pamint” sunt cam la antipod cu mult mai des uzitata ” noi suntem aici pe veci stapâni ” si ma îndoiesc sincer ca cineva care ” nu a ieșit din pamintul sau” va înțelege ceea ce ati scris.
    Este o observație sociologica : Învățămîntul lumesc scoate un mare procent ( eufemism) de analfabeți functionali si in consecință asistați social , credeți ca in Învățămîntul teologic lucrurile sunt diferite?
    Circula acum un clip cu ” poligraful la biserica ” , la câți preoți si ierarhi l-ați trimite ?

    Cu respect pentru tot ce sunteți si exprimați ,

  28. Oana Maria Belciu says:

    Marturisire

    Doamne ajuta, Parinte Ioan Florin!
    Eu locuiesc in Londra de 10 Ani. Am fost la vot si ma bucur ca am aflat despre Referendum la timp…totusi, acest moment important in spatiul public romanesc a fost minimalizat si trecut cu vederea de oamenii care traiesc in tara. Asa am perceput eu din discutiile iscate la televizor.
    In loc sa se fi discutat din timp despre un eveniment civic de o importanta uriasa pentru viitorul societatii, s-au trezit pe ultima suta de metri sa-l mediatizeze.

    Ce am simtit eu atunci cand am aflat despre Referendum, a fost ca nu cunosc constitutia propriei tari. Apoi, am avut un sentiment de frica sa nu se prezinte oamenii la vot. Iar mai apoi am simtit nevoia acuta de pocainta.
    Acum, simt durerea lipsei de curaj dar si nevoia de sprijin in marturisirea credintei.
    Lipsa gesturilor, comportamentului crestineste in viata de si cu zi este ce imi lipseste.
    Cred ca trebuie sa ne rugam cu multa staruinta la Domnul Nostru Iisus Hristos si la Maica Domnului sa ne ierte pacatele!

    Doamne ajuta!

    Va multumesc frumos pentru gandurile dumneavoastra.
    Maica Domnului sa va aiba in paza si sa va binecuvanteze!

  29. Remus Pandeleanu says:

    Indiferența e noua formă de lepădare.
    Nu am reușit să citesc tot ( voi incerca) dar cred că am prins ideea din tonul preotului
    Nu am niciun dubiu creștinul e străin în lumea aceasta dar Împărăția lui Dumnezeu incepe de aici și trebuie să faci tot ce poți să se lărgească…
    Sf Ioan Gură de Aur a ajuns in exil și la moarte pentru că a înfruntat Cezarul. Sunt convins că nu a greșit. Dacă ești tare în credință și ai curaj trebuie să ieși în stradă, în lume… și poate oamenii care nu au Adevărul vor mai avea o șansă să-l afle…
    Stând în biserică, în dilemă sau considerând că nu-i treaba ta, cu siguranță întunericul se va extinde și va cuprinde oamenii. Cei pentru care Hristos a murit…

  30. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 08 – 14 octombrie 2018?

  31. Noi asociem automat votul cu politica. Votul acesta nu a avut, totusi, nimic politic in el, nici macar nu e vorba de un fel de atitudine civica, nu se referea la un act de violenta fata de homosexuali, cum cu rea vointa s-a lasat sa se inteleaga. Nimic mai fals!
    Miza acestui referendum a fost afirmarea credintei romanilor, ca popor, in invatatura si valorile crestine pe care le-au mostenit de la strabuniilor, credinta pentru care multe generatii si-au dat viata. Teoriile gender fac parte dintr-o intreaga ideologie noua, deloc gresit denumita “neo-marxism”, fiindca exista o mare afinitate cu conceptiile si modul de impunere ale marxismului bolsevic.
    Nimic mai firesc pentru un popor roman aparator de secole al crestinismului ortodox sa mentioneze in constitutie: “familia e unirea liber consimtita intre un barbat si o femeie”. Asta nu ataca in nici un fel pe nimeni, doar precizeaza clar identitatea familiei, in fata nivelarilor pe care vrea sa le faca neo-marxismul. Homosexualii isi pot defini o identitate a lor in societate, nu sa confiste una ce nu le apartine. Fara valori clare, credinta insasi devine cu neputinta. Nu pentru noi insine ci pentru a lasa o mostenire curata am dat acest raspuns, fie si prin vot. De aceea multi preoti cu intelepciune au echivalat participarea la acest referendum o marturisire de credinta.
    Autorul a alunecat pe o linie de gandire gresita, daca in loc sa ne gandim la un vot, ne-am gandi la o marturisire de credinta, lucrurile ar fi mai usor de inteles. Cei care au gandit referendumul, CPF, sperau ca noi, ca neam, sa dam un clar raspuns care sa marturiseasca crezul nostru in valorile crestine, asa cum s-a intamplat cu ora de religie. Sa nu uitam ca CPF a aparut tocmai fiindca niste oameni au luat pozitie fata de introducerea orei de educatie sexuala (educatie pro perversiuni sexuale) si aici era si importanta referendumului.

  32. Pingback: Alin Cristea: Reflecții și reflexii (60) | RoEvanghelica

  33. gabigabriel says:

    Felicitari! Bine articulat, pus degetul pe rana. Catehetica si Omletica sunt de foarte multa vreme predate dupa aceleasi reguli din anii de comunism. Sunt atat in seminar, cat si in facultate doar niste mimetisme ale unor carti scrise cu multi ani in urma. Evident ca pe langa un obligatoriu catharsis moral al ierarhiei, invatamantul teologic trebuie adus la zi. Biserica a razbatut pana azi pentru ca a fost mereu langa oameni si langa viata lor, la zi cu ceea ce se intampla. Improprierea modernitatii in teologie si biserica nu este un lucru usor, iar acest lucru se poate face numai de catre oameni ai Bisericii luminati, intelectuali si traitori in acelasi timp ai naturii spirituale ortodoxe pe care incepem sa o pierdem cu totii, atat partea laica a Bisericii, cat, din pacate, si partea clericala.
    Da, subscriu, parinte, pastoratia este si va fi calea. O pastoratie reala, ancorata social si onesta.

  34. condeiblog says:

    <>

    Dar dacă ați fost la Referendum, știți bine că nu așa era enunțată întrebarea de pe buletinul de vot. Au fost persoane care s-au prezentat deciși să pună ștampila pe DA și acolo,în micuța cabină s-au speriat de posibilitatea ca votul lor să nu meargă spre alte direcții.
    -De unde să știu eu pe unde vor să mai schimbe și Constituția asta? îmi povestea cineva la telefon. Într-o țară în care apar Ordonanțe de Urgență peste noapte, în care conducătorii sunt condamnați la închisoare cu executare și merg înainte ca urșii, te poți aștepta la orice.
    Deci votul acesta a avut foarte mult politic în el.
    Nu înseamnă că mă îndoiesc neapărat de bună credința acelora, care ca și dvs., se cred „apărători ai creștinismului”.

  35. Stiu ca nu publicat linkuri dar iată o altă explicație cam alambicat dat pertinentă a participării reduse la referendum http://www.contributors.ro/politica-doctrine/referendumul-pentru-familie-in-spirala-nemulțumirii-sociale/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s