și nu ne duce pe noi să ne pună dracu’

După 2000 de ani de glorioasă cateheză creștină, episcopii catolici au ajuns la concluzia că lumea e mai proastă ca în punctul în care a lăsat-o Iisus, așa că ultima soluție e un Tatăl nostru în versiunea for dummies. Cred că Sfântul Ieronim e tare nefericit să vadă zilele la care-au ajuns urmașii săi! 

Ca să lămurim un pic lucrurile pentru cei care cred că Biblia a fost dictată de un porumbel: ceea ce propun episcopii catolici se numește o traducere interpretativă și ea a fost practicată dintotdeauna pentru pasajele mai obscure din Scripturi. Un exemplu foarte bun îl avem chiar în rugăciunea Tatăl nostru: expresia „(pâinea) cea de toate zilele” nu există ca atare în limba greacă, ea este o traducere interpretativă a unui cuvânt, epioúsios, despre care nimeni nu mai știe ce înseamnă exact.

Că de asta e greaca veche o limbă moartă! Dacă era o limbă vie, te duceai la un vecin mai procopsit și-l întrebai: frate, ce-a vrut să spună Domnul cu chestia asta? Dar așa, trebuie să te duci la dicționare, la texte din epocă, la alți autori, mai mergi la școală iar la sfârșit rezultatul e o interpretare și de aceea unii spun „pâinea cea de toate zilele”, alții „pâinea cea spre ființă” sau alte variante asupra cărora nu mai insist.

Deci traducerea interpretativă este absolut legitimă în situațiile când textul Bibliei este obscur – atenție! strict din punct de vedere semantic, gramatical, idiomatic, dar nu din punct de vedere teologic, cultural sau hermeneutic.

Nu este însă cazul fragmentului „și nu ne duce pe noi în ispită”, pe care episcopii catolici l-au schimbat cu „și nu ne părăsi în timp de ispită”. Acesta nu pune din punct de vedere semantic nici cea mai mică problemă de înțelegere (singurul sens care poate fi pus în discuție este al termenului ispită, dar nu asta contează în discuția de față), așa că traducerea lui n-avea de ce să fie modificată. Cuvânt cu cuvânt, exact asta a spus Iisus (= Evanghelia*) – „și nu ne duce pe noi în ispită / încercare” – și nu încape, din punct de vedere gramatical-semantic, nicio interpretare. E o propoziție la fel de simplă ca „Ana are mere”.

E cu totul altceva însă că versetul în discuție pune o problemă hermeneutică din punct de vedere teologic: ne poate duce Dumnezeu în „ispită”? ce vor să spună aceste cuvinte? Dar de-acum înainte este strict treaba comentariului biblic (prin cateheză, predică, exegeză etc.) să răspundă la această întrebare.

Biblia nu se „aprofundează” prin adaptarea traducerii, așa cum lasă de înțeles părintele Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Catolică de la București („noua traducere vrea să fie nu doar o simplă schimbare, ci o aprofundare”). Dacă ar fi așa, ar trebuie să „aprofundăm” (să adaptăm în traducere) o mie de alte locuri din Scripturi. Ce înseamnă „Tatăl”, e cumva un bărbat, e mai bătrân decât Fiul? Ce înseamnă „care ești în ceruri”, – norii, stratosfera, exosfera? Dar „sfințească-se numele tău”? Dar „împărăția” Lui, care este? Și așa mai departe. Acest mod de a trata traducerea Bibliei umple de ridicol o tradiție venerabilă și a traducătorilor ei, și a catehezei creștine. 

A te apuca să adaptezi traducerea Bibliei ca să corespundă unei anumite interpretări teologice este cel mai grav act de falsificare al ei. Cel mai mare deserviciu care se poate aduce și cuvântului lui Dumnezeu, și Bisericii, într-o lume care vede pe Discovery tot felul de scenarii ale mistificării Scripturilor.

Teologilor catolici care se prefac că nu văd nimic grav în modificarea traducerii literale consacrate, le reamintesc cuvintele lui Iisus: „O iotă sau o virgulă nu va trece din Lege până ce se vor împlini toate”. 

Și apropo de „aprofundare”, până să schimbe textul Rugăciunii Domnești poate ar fi mai bine să aprofundeze ce spune Sfântul Pavel în 1Cor 10,13: „Dumnezeu nu va îngădui să fiți ispitiți / încercați peste puterile voastre, ci o dată cu ispita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda”. Nu stă cuvântul lui Dumnezeu doar în Iacob 1,13.

* Am pus această completare, ca să nu se înțeleagă că Iisus vorbea grecește cu ucenicii săi. Mulțumesc, Emanuel Conțac!