și nu ne duce pe noi să ne pună dracu’

sinuneducepenoi

După 2000 de ani de glorioasă cateheză creștină, episcopii catolici au ajuns la concluzia că lumea e mai proastă ca în punctul în care a lăsat-o Iisus, așa că ultima soluție e un Tatăl nostru în versiunea for dummies. Cred că Sfântul Ieronim e tare nefericit să vadă zilele la care-au ajuns urmașii săi! 

Ca să lămurim un pic lucrurile pentru cei care cred că Biblia a fost dictată de un porumbel: ceea ce propun episcopii catolici se numește o traducere interpretativă și ea a fost practicată dintotdeauna pentru pasajele mai obscure din Scripturi. Un exemplu foarte bun îl avem chiar în rugăciunea Tatăl nostru: expresia „(pâinea) cea de toate zilele” nu există ca atare în limba greacă, ea este o traducere interpretativă a unui cuvânt, epioúsios, despre care nimeni nu mai știe ce înseamnă exact.

Că de asta e greaca veche o limbă moartă! Dacă era o limbă vie, te duceai la un vecin mai procopsit și-l întrebai: frate, ce-a vrut să spună Domnul cu chestia asta? Dar așa, trebuie să te duci la dicționare, la texte din epocă, la alți autori, mai mergi la școală iar la sfârșit rezultatul e o interpretare și de aceea unii spun „pâinea cea de toate zilele”, alții „pâinea cea spre ființă” sau alte variante asupra cărora nu mai insist.

Deci traducerea interpretativă este absolut legitimă în situațiile când textul Bibliei este obscur – atenție! strict din punct de vedere semantic, gramatical, idiomatic, dar nu din punct de vedere teologic, cultural sau hermeneutic.

Nu este însă cazul fragmentului „și nu ne duce pe noi în ispită”, pe care episcopii catolici l-au schimbat cu „și nu ne părăsi în timp de ispită”. Acesta nu pune din punct de vedere semantic nici cea mai mică problemă de înțelegere (singurul sens care poate fi pus în discuție este al termenului ispită, dar nu asta contează în discuția de față), așa că traducerea lui n-avea de ce să fie modificată. Cuvânt cu cuvânt, exact asta a spus Iisus (= Evanghelia*) – „și nu ne duce pe noi în ispită / încercare” – și nu încape, din punct de vedere gramatical-semantic, nicio interpretare. E o propoziție la fel de simplă ca „Ana are mere”.

E cu totul altceva însă că versetul în discuție pune o problemă hermeneutică din punct de vedere teologic: ne poate duce Dumnezeu în „ispită”? ce vor să spună aceste cuvinte? Dar de-acum înainte este strict treaba comentariului biblic (prin cateheză, predică, exegeză etc.) să răspundă la această întrebare.

Biblia nu se „aprofundează” prin adaptarea traducerii, așa cum lasă de înțeles părintele Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Catolică de la București („noua traducere vrea să fie nu doar o simplă schimbare, ci o aprofundare”). Dacă ar fi așa, ar trebuie să „aprofundăm” (să adaptăm în traducere) o mie de alte locuri din Scripturi. Ce înseamnă „Tatăl”, e cumva un bărbat, e mai bătrân decât Fiul? Ce înseamnă „care ești în ceruri”, – norii, stratosfera, exosfera? Dar „sfințească-se numele tău”? Dar „împărăția” Lui, care este? Și așa mai departe. Acest mod de a trata traducerea Bibliei umple de ridicol o tradiție venerabilă și a traducătorilor ei, și a catehezei creștine. 

A te apuca să adaptezi traducerea Bibliei ca să corespundă unei anumite interpretări teologice este cel mai grav act de falsificare al ei. Cel mai mare deserviciu care se poate aduce și cuvântului lui Dumnezeu, și Bisericii, într-o lume care vede pe Discovery tot felul de scenarii ale mistificării Scripturilor.

Teologilor catolici care se prefac că nu văd nimic grav în modificarea traducerii literale consacrate, le reamintesc cuvintele lui Iisus: „O iotă sau o virgulă nu va trece din Lege până ce se vor împlini toate”. 

Și apropo de „aprofundare”, până să schimbe textul Rugăciunii Domnești poate ar fi mai bine să aprofundeze ce spune Sfântul Pavel în 1Cor 10,13: „Dumnezeu nu va îngădui să fiți ispitiți / încercați peste puterile voastre, ci o dată cu ispita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda”. Nu stă cuvântul lui Dumnezeu doar în Iacob 1,13.

* Am pus această completare, ca să nu se înțeleagă că Iisus vorbea grecește cu ucenicii săi. Mulțumesc, Emanuel Conțac!
Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

23 Responses to și nu ne duce pe noi să ne pună dracu’

  1. Daniel says:

    Iată ce nu înțeleg eu, ca profan al profunzimilor teologice: dacă Dumnezeu este Binele Absolut si ne învață iubirea, speranța si credința, tot El ne supune la ispite (încercări)?
    Nu pune aceasta neîncrederea (ca motiv al testării) alături de iubire, speranță și credinta?
    Trebuie ca pe cei pe care îi iubim și in care ne punem speranța să îi punem la încercări? Să ii facem să rabde cât îi țin puterile?
    Nu cumva alții îi pun la încercări (ispite) și noi le dăm puterea de a trece mai departe?
    Cu de Dumnezeu, care mă iubește, este cel care mă pune la încercare?

    • Ioan-Florin says:

      Nu e vorba nicio clipă de neîncrede. Dumnezeu nu ne pune la încercare că are El nevoie de vreo probă, ci pentru că noi și ceilalți din jur avem nevoie de încercare. Zilele următoare dacă ajung am să scriu despre asta.

      • Kermen says:

        Dacă Dumnezeu ne pune la încercare pentru că avem nevoie de încercări, care mai este rostul acestei cerințe din cadrul rugăciunii? De ce să îl rugăm pe Dumnezeu să ne scutească de încercări pe care ne li trimite spre folosul nostru? Rostind rugăciunea colectiv în Biserică, pare cu atât mai lipsită de sens strădania noastră repetată de a-l abate pe Dumnezeu de la planurile sale orânduite spre binele nostru, individual și colectiv.

        • Ioan-Florin says:

          Vă amintiți de tatăl acelui copil bolnav („lunatec”) pe care-l întreabă Iisus, „Crezi tu?”. Și el ce răspunde: „Cred Doamne, ajută necredinței mele”. Așa spunem și noi, încercările sunt pentru noi, pentru edificarea noastră, dar, Doamne!, te rog nu mă pune la încercare. E cel mai sincer și mai smerit lucru pe care-l putem spune despre noi.

  2. Și numa ce-mi învățasem toată familia să ne dăm deștepți când zicem “Tatăl nostru “…

  3. Apropo de schimbat cuvinte din rugaciuni, ati auzit poate de un caz de la noi : la o biserica destul de cunoscuta din Bucuresti, parintele a gasit de cuviinta sa nu se mai spuna “Maica Domnului” ci “Mama Domnului”…

  4. p. Constantin says:

    Asa este. Bine spus. Se observa un curent de distorsionare a textului biblic sub masca discursului corect din punct de vedere politic. “Aprofundarea” ascunde o afundare a luminii mesajului evanghelic in tenebrele “iluminarii”. Deja teologii catolici au spalat cuvantul “pacat” de orice conotatie teologica. Se pare ca urmeaza masuri si mai aprofundate de diluare a crestinismului.

  5. condeiblog says:

    „… Și ne iartă nouă greșelile noastre…”

  6. Pingback: „Și nu ne duce pe noi în ispită” sau „Și nu ne îngădui pe noi în ispită”? (Mat. 6:13) | Vaisamar

  7. veryunimportantname says:

    Nu veti dori ca ortodocsii sa schimbe cu ” nu ingadui sa fim ispititi peste masura ci ne izbaveste de cel rau. ” , posibil sa ramana talcuirea de la Iacob 1,13 data si de nadejdea , siguranta unei rugaciuni ascultate de catre Dumnezeu : ” nu ne duci in ispita ci ne izbavesti de cel rau. “

  8. Liviu says:

    Din ce spuneti inteleg ca Dumnezeu ne ispiteste (pune la incercare) pentru a ne creste, dar niciodata peste puterile noastre si ramanand intotdeauna alaturi de noi in incercarile in care ne duce. In caz ca am inteles corect, sensul rugaciunii ar fi “si nu ne lasa pe noi sa cadem in ispita”?

  9. Bogdan Vasile says:

    Mai sunt documentare faine pe Discovery, National Geographic etc privind teme religios istorice, insa sub presiunea mediatica (cred) care tre sa serveasca si ceva “senzational” mai exagereaza uneori, in loc sa sa spuna lucrurilor pe nume: clar si fara echivoc. Oricum mie imi plac in general genul asta de reportaje si stiul asta american de a suci problema pe toate partile. Articolele dvs insa sunt altceva. Sunt exact ca la scoala- opinii de specialitate venite dintr-o sursa credibila foarte bine documentata. Nu ai ce sa ceri mai mult. Va felicit, toate bune!

  10. Sper să nu deranjez. Mă numesc Daniel Branzai din Los Angeles. Sunt un baptist rătăcit pe acest blog. Știam din Iacov 1 că ispită și încercare sunt în original același termen (peirasmois), interpretat în funcție de context. Și mai știam că cei care se împiedică în expresia ,,ispită“ din Tatăl nostru ar trebui să cadă de-a dreptul când citesc, la ispirea Domnului, că nu diavolul l-a dus în pustie, ci Duhul (Luca 4:1). Dacă Duhul poate ,,duce“ pe cineva ca să fie ispitit, de ce n-am acepta și expresia din Tatăl nostru: ,,Și nu ne duce pe noi în ispită“?

    Vă urmăresc de mult și-mi sunteți o bucurie. Har și pace.

    • Ioan-Florin says:

      Cum să deranjați? Binecuvântare celui ce vine cu pace. Exact, aici e toată cheia versetului: că termenul „ispită” este astăzi conotat exclusiv negativ, în vreme ce în evanghelie el însemna „încercare”, „probare”. Pe notițele mele la articolul pe care vreau să-l scriu în continuare pe aceată temă se regăsesc și referințele biblice de care amintiți pe bună dreptate. Și mai e ceva. Faptul că încercăm mereu să-l justificăm pe Dumnezeu după mintea noastră, după disperarea noastră de a-l face să fie într-un anumit fel care ne convine. Auzi mereu în jur, „Dumnezeu nu face așa”, „Dumnezeu nu vrea asta” etc. – dar la urma urmei cine suntem noi ca să spunem ce vrea și cum gândește Dumnezeu?? „Gândurile lui nu sunt ca gândurile noastre” spune Isaia. De aceea cel mai bun lucru pe care-l putem spune despre toate este acesta, și atât: „facă-se voia Ta”.
      Vă mulțumesc și eu pentru comentariu.

      • Kermen says:

        Ați spus un mare adevăr aici. Încercăm să dăm un sens existenței și experiențelor noastre, modelându-l pe Dumnezeu după mintea noastră. Asta fac scripturile, dar asta facem și noi, atât teologii de ocazie, cât și teologii de profesie. Figurativ vorbind, îl creăm și recreăm constant pe Dumnezeu după chipul și asemănarea noastră.

    • Ioan-Florin says:

      Da, are dreptate. Dar mai puțin când spune că „sensul de încercare chiar negativă era prezent din start”. În greacă (ca și în slavonă) e vorba doar de context, acesta stabilește conotația pozitivă sau negativă a „încercării”.

  11. Alvaro Liniers Portillo says:

    Dumneavoastra are raspunsul la incercarea catolica, care pretinde sa ne rugam si in zilele de astazi, cand soube: “că termenul „ispită” este astăzi conotat exclusiv negativ, în vreme ce în evanghelie el însemna „încercare”, „probare””

  12. Ioana says:

    Din partea unui catolic ce urmărește cu drag blogul dumneavoastră…

    Ce bine că totuși nu s-a schimbat! Nu urmăresc suficient știrile, singura mea sursă de informație sunt anunțurile pe care le face Părintele la sfârșitul liturghiei și (rar) micile editoriale locale… Dar mă bucur că nicăieri nu am auzit de această schimbare. Dulcea (?) ignoranță…

    Îmi place totuși să cred că este doar încă un loc în care a încercat cel rău să intervină ca să ne mai separe un pic între noi, și că nici de data asta nu i-a reușit planul. Dacă rolul lui este să despartă, Dumnezeu unește… Și sunt atât de multe lucruri care ne unesc…

    Cu drag și speranță,
    Ioana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s