biserica din afara istoriei și sărbătoarea ei

Numele corect (și teologic) al sărbătorii de la 21 noiembrie este „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, iar nu „Intrarea în Templu”, cum, din păcate, văd în unele calendare bisericești.

Mai întâi observați numele sărbătorii: Intrarea Maicii Domnului în Biserică, nu aducerea sau înfățișarea ei, cum este cunoscută în Occident. Intrarea de bunăvoie, prin propriile ei puteri, asta e ideea. O anticipare simbolică a consimțământului de la Bunavestire: „Iată roaba Domnului!” Nu contează vârsta de 3 ani, nu contează nici măcar probabilitatea istorică a unui astfel de eveniment, pentru că totul se întâmplă, în primul rând, în Biserica simbolică, în Biserica din afara istoriei. Nu vă opriți la „litera care ucide”, mergeți la „duhul care face viu” (2Cor 3,6).

Avem apoi în numele teologic al sărbătorii de azi (și în textele liturgice ale zilei) amintirea Bisericii, nu a Templului din Ierusalim. Anacronismul acesta este și mai greu de înțeles pentru cine se gândește la Biserică doar ca la o instituție istorică. 

Însă Biserica la care se referă mereu imnografia răsăriteană este Biserica mistică, Biserica nu doar din afara istoriei, ci și din afara timpului, în care prefigurările Vechiului Testament sunt deja realitățile viitoare. „Pomul vieții” (literal lemnul) e lemnul crucii, arca e Biserica, Melchisedec e preoția, marele preot e Hristos și așa mai departe. Numai ochiul omenesc nu le va distinge, până când „vălul lui Moise” care era peste ele „se desființează prin Hristos” (2Cor 3,14).

În această Biserică simbolică, chivotul istoric, în care se aflau tablele Legii, era doar o imagine a chivotul mistic, Fecioara, care va purta în pântece Cuvântul lui Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi nu este decât momentul când „vălul” tainei se ridică de pe acest chivot al Templului pentru a ne arăta adevărata înțelegere a sa: Fecioara-chivot a Bisericii.

Sărbătoarea creștină celebrează evenimente mistice și nu momente istorice din viața Bisericii. De aceea timpul sărbătorii este mereu prezentul: „Astăzi este începutul mântuirii noastre” (Bunavestire), „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște” (Nașterea Domnului), „Arătatu-Te-ai astăzi lumii, Doamne” (Boboteaza), „Acum întâmpinându-Te ne-ai mântuit pe noi” (Întâmpinarea Domnului) etc.

Fecioara-chivot în Cortul Adunării. Fragment de frescă de la Mânăstirea Sucevița.

Sigur că odată cu evenimentul mistic ne amintim și împrejurările care l-au fixat (sau nu!) în istorie, dar cultul Bisericii nu este în mod necesar o arhivă în care căutăm dovezi și date. Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai mistică sărbătoare dintre toate sărbătorile creștine, pentru că este și cea mai anistorică.

Din acest punct de vedere este irelevant dacă Fecioara Maria a fost sau nu primită la Templul din Ierusalim, la vârsta de 3 ani. Sensul sărbătorii nu este trecutul ei istoric (Templul), ci, cum spunea undeva Mircea Eliade, „transfigurarea evenimentului istoric în hierofanie” (Biserica). Dacă nu s-a întâmplat în istorie, s-a întâmplat în Biserica din afara istoriei, acum și pururea și în vecii vecilor:

„Împodobită de nuntă se arată astăzi Biserica, frumoasă cămară, primind în ea cămara cea însuflețită a lui Dumnezeu” (din Acatistul Intrării Maicii Domnului în Biserică).