delictul de opinie al Bisericii și poliția presei

melchi

Observ cum din când în când poliția presei saltă câte un slujitor al Bisericii prins în delict de opinie și-l aduce în fața publicului pentru cele două minute de ură. 

Cum se recunoaște din trei pași delictul de opinie. E același în toate gândirile totalitare: în primul rând e selectiv (operează ideologic doar în câmpul propagandei oficiale), în al doilea rând e un delict de clasă (nu ne interesează ce spui, dacă vii dintr-o clasă reacționară ești în mod automat suspect), în fine, se bazează pe frustrările unei justiții populare manipulate prin modul în care i se oferă informația.

De data asta a fost rândul starețului Melchisedec de la Mânăstirea Putna să fie săltat de poliția presei pentru vina unui simplu interviu dat unei publicații religioase de care mă îndoiesc c-a auzit până acum lumea largă. Nici nu-mi închipuiam că părerile unui stareț oarecare pot fi atât de importante pentru presă, dar când cauți cu tot dinadinsul pe dracul faci până la urmă și pe mironosița ca să-l găsești.

Titlu de pe digi.24: „Răspuns controversat al starețului Mânăstirii Putna: Ce este boala? Urmarea păcatului”. Și ce este controversat cu acest răspuns, minți obscure care în afară de știri nu mai citiți nimic altceva? Starețul acesta nu face decât să repete unele cuvinte ale lui Iisus și credința la fel de veche a Bisericii că moartea, și boala, și suferința sunt consecințele păcatelor noastre. Ce e „controversat”, stupizilor, că un preot vorbește despre credința lui? Când vă botezați copiii, în slujba botezului vi se spun aceleași lucruri despre firea căzută a omului. Controversat era ca un preot să citeze din buletinul societății medicilor și farmaciștilor, dar dacă vreți să înțelegeți credința acestui om, n-aveți decât să deschideți niște cărți sau să veniți la biserică.

Alt titlu care se vrea incriminator, de pe hotnews.ro: „Starețul Mânăstirii Putna acuză «maimuțăreala europeană» și amestecul ambasadelor”. Ce să spun, parcă aud niște copii proști care strigă la mama din fața blocului: „Mamaaa, Melchisedec a zis că Europa se maimuțăreșteee!”.

Frații mei de la hotnews.ro, erați pe-acolo câțiva oameni rezonabili, unde-ați dispărut? Citiți până la capăt interviul acestui om, o să vedeți că a numit „maimuțăreală europeană” nu aderarea la valorile politice și culturale ale Europei, ci faptul că în curând n-o să mai știm în ce veceu să ne pișăm ca să nu jignim „identificarea” de gen a aproapelui nostru. Asta e „maimuțăreala”, lipsa discernământului social, nu suferințele psihice la care a ajuns o parte din lumea de astăzi.

Și cu ambasadele, n-are starețul nici măcar un pic de dreptate, doar pentru că o spune el? Amintiți-vă că acum doi ani voi înșivă aveați pe prima pagină o știre despre „gestul controversat” al ambasadorului american care se fotografiase cu steagul Ținutului Secuiesc. Nu mai stau să caut și altele ale ambasadelor. Dacă aveți un pic de demnitate, ar trebui să recunoașteți că în țara noastră unele ambasade sunt mult prea vocale pentru rolul și statutul lor diplomatic. Eu trăiesc de opt ani în Marea Britanie, au fost aici probleme cu independența Scoției, cu Brexitul, cu participarea la campanii militare, adică tot felul de situații cu posibile consecințe directe și grave în plan internațional, și totuși n-am auzit nici măcar o singură ambasadă ieșind pe BBC ca să dea sfaturi sau avertismente Londrei.

Măcar dacă aveați bunăvoința să explicați cititorilor voștri un mare adevăr pe care-l spune starețul Melchisedec în interviul lui: „Putem vorbi însă de o libertate economică? Nici pe departe. Vedem că dispar de pe piață produsele românești. Ce se află în spate? O robie economică. Te distruge pe tine, care ești mic, pentru a trăi cel mare, cel din afară.”

Și ce nu este adevărat din cuvintele lui? Dimpotrivă, ați fi avut aici încă o ocazie, dacă chiar vă pasă de țara noastră, de-a pune în discuție un lucru nu doar foarte adevărat, dar atât de dureros și disprețuitor pentru munca atâtor fermieri români care se duce pe apa sâmbetei ca să cumpărăm aceleași produse de la turci sau de la olandezi sau de aiurea. Iarăși trebuie să invoc exemplul țării în care locuiesc: produsele locale au rafturile lor în magazinele scoțiene, sunt cele mai scumpe și primele care se vând. Pui din Olanda cumpără aici numai oamenii săraci. Iar când apar căpșunii sau cireșele, importurile sunt limitate până se vinde toată producția internă, apropo, mai mare în această țară mică și întunecoasă decât toată producția de căpșuni și cireșe a României. 

Chiar a spus starețul Melchisedec așa niște mari neadevăruri încât să merite executat în articole sumare, livrate tendențios frustrărilor justiției populare? Sau cumva nu mai este loc de dezbatere doar pentru că două minute de ură vă vând știrile mai bine?

Îmi pare rău că la aceste campanii de poliție a gândirii se asociază site-uri de presă precum digi.24, hotnews.ro sau g4media.ro, adică redacții unde cred sincer că sunt niște oameni de partea bună a forței politice. Ce vreți să arătați cu asta, că Biserica e înapoiată? Biserica Ortodoxă nu e nici înapoiată, nici progresistă, e așa cum a fost de două mii de ani, și învățați-vă să trăiți cu ideea asta pentru încă două mii de ani de acum înainte. Spre deosebire de bisericile din Occident, învățăm repede din greșelile noastre. Nu vă cerem să ne susțineți, nici să ne fiți parteneri, criticați ceea ce este de criticat, luăm aminte, schimbăm unde trebuie, ne adaptăm în ritmul nostru și mai ales după învățătura noastră, dar lăsați trucurile ieftine și mai ales nu vă închipuiți că ne intimidați acolo unde ni s-au putut pune botnițe un timp dar nu ni s-au tăiat niciodată colții.

N-ar fi însă rău să vă gândiți, pentru însăși libertatea voastră, că delictul de opinie a fost infracțiunea predilectă și a nazismului, și a comunismului, și a oricărei forme de gândire totalitară. Când vom ajunge să gândim la fel și să spunem aceleași lucruri, vom trăi în cea mai bună dintre lumile posibile și începând de a doua zi ziarele voastre vor fi la fel de inutile ca „Scânteia” lui Ceaușescu.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

26 Responses to delictul de opinie al Bisericii și poliția presei

  1. Un ratacit printre straini says:

    DA, parinte, ai dreptate si NU prea. Multumesc mult pentru postare.
    Mi-am facut rugaciunile de noapte si ma pregateam sa fac mataniile rânduite. Eram putin obosit asa ca am facut o mica pauza si am deschis calculatorul. Am citit.
    Ce spui matale e plin de râvna pentru Dumnezeu, pentru dreptate si pentru poporul român marginit din toate partile. Problema vine din partinire. E normal sa iei partea celui apropiat tie, doar ca Bunul si Milostivul cauta partea celui obijduit, nu a celui care “are” dreptate.
    Avem probleme, ca popor, în abordarea unui atitudini poliitce; credem, în general, ca politica vizeaza doar partidul politic, deci induce un anume fel de partinire si de dreptate, cum de altfel subliniezi si tu in postare. De fapt politica/politicul vizeaza viata orasului/comunitatii în totalitea ei. Omul politic prin excelenta a fost Iisus care a facut ceva pentru comunitate, s-a rastignit. Când vorbesc de rastignire ma refer la multiplele ei întelesuri: a limbajului, a Scripturii, a emotiilor, a gândurilor, a corpului. Organizatia politica prin excelenta, prin extensie, e biserica care anunta rastignirea. Problema vine din faptul ca noi, cei din biserica, “ne pricepem” la toate cele ale orasului/comunitatii si ne dam cu parerea despre orice, oricând si aproape oricum. Împrumutam felul de a vorbi al societatii pe care o criticam, dar nu cautam sa ne identificam pe deplin cu ea, mai ales când face prostii. Hristos s-a facut pacat pentru noi. Luam de bune subiecte de actualitate din viata societatii pe care o criticam, dar uitam ca si noi facem parte, prin simpla existenta, din toata acea actualitate. Mai facem greseala ca folosim cel mai adesea argumente din Scriptura si Parinti; nu ca acele argumente ar fi gresite, ci doar ca noi le repetam ad literam si avem pretentia sa obtinem aceleasi rezultate ca si cum am fi autorii acelor citate. O propozitie simpla, rostita de Cel Milostiv, îsi schimba total valoare în gura mea pentru ca îi adaug propria mea amprenta, care o reduce la sfera orasului/comunitatii. Vorba Bunului e din lumea Lui dumnezeiasca, a mea e “oraseneasca”. Pastrez corectitudinea gramaticala, schimb continutul mântuitor. Vorba Lui ma poate ridica, a mea nu face decât sa exprime o realitate din care nu poate iesi prin intermediul rostirii.
    Consider ca e bine sa vorbim, sa nu lasam lucrurile s-o ia razna din cauza lipsei de atitudine politica, dar trebuie sa învatam cum sa o facem. Exemplele concrete pe care le dai sunt de valoare pentru ca izvorasc din lumea asta ca sa rezolve probleme din lumea asta. Daca noi, cei din biserica, voim sa folosim cuvinte dumnezeiesti, s-o facem ca un dumnezeu, adica sa acceptam rastignirea care vine ca o urmare fireasca. Cred ca la acelasi lucru, cumva, îndemni si tu în postare.
    Sarut dreapta.

    • constantinprodan says:

      “De fapt politica/politicul vizeaza viata orasului/comunitatii în totalitea ei. Omul politic prin excelenta a fost Iisus ”

      Cred ca te inseli mult. Hristos nu a venit pentru societate ci pt fiecare om in parte. Societatea si comunitatea sunt constructe sociale. Ca si țara sau partidul. Familia nu este un construct social pt ca e mutata intr.o alta realitate de iubirea celor 2. La fel si comunitatile, de obicei restranse, ale crestinilor care traiesc in comuniune. Iar acolo nu e politica.
      Iisus nu a facut deloc politica, chiar daca lucrarea Lui a fost resimtita si in societate.

      • Un ratacit printre straini says:

        Draga Parinte Constantin, multumesc pentru comentariu.
        Din câte stiu nu au existat niciodata persoane umane în afara societatii. Totul este politic pentru ca totul este social. De altfel si viata vesnica ne este prezentata în Scriptura sub forma unor diferite activitati sociale. Caut din toate puterile sa nu cad în nominalism, dar n-as vrea nici sa las biserica sa fie fermecata de mireasma lui. Acelasi lucru e valabil si pentru personalism.
        Trecând peste toate definitiile pe care teologia i le da lui Dumnezeu, m-as opri asupra uneia dintre cele pe care El însusi si le atribuie în mod indirect, dar explicit: comandant suprem de armata (iertati terminologia nefericita folosita!). Asta doar pentru a marturisi “activitatea” politica a lui Dumnezeu/Iisus.

        • constantinprodan says:

          Nu vad legatura nici cu personalismul si nici, cu atat mai putin, cu nominalismul in cele spuse de mine mai sus. Un indiciu in modul in care inteleg raportarea lui Hristos fata de social este Ioan 15, 19. Nu e bine sa confundam crestinismul cu o organizatie care stabileste norme sociale. Lasam asta cezarului. Vorba cuiva, crestinismul “propune dar nu impune”.

  2. Octavian Gordon says:

    News… Nu mă pot abține să nu mă gîndesc la „novae res” (= „răzvrătire” și „răzmeriță” în latina lui Tacit), la „omul nou” și la alte… noutăți. Ai pus punctul pe „i”. Sper să priceapă și tovarășii, și frații de bună credință de la redacțiile amintite.

  3. hmilaur says:

    Va multumesc, parinte, pentru luarea de pozitie.

  4. Mihai says:

    Felicitări (și mulţumiri) pentru articol, părinte!

  5. mihaela iacovache says:

    Va multumesc ,parinte. Reporterii de la Hotnews sau Digi nu fac altceva decat sa se “alinieze” acestui curent care face “pe dracu-n patru” ca sa stearga orice urma a lui Hristos din informatiile pe care le primim. De la denigrarea Bisericii si a celor care o slujesc sau la luarea in bascalie a credinciosilor care isi afiseaza credinta ,la filmele siropoase in care se prezinta “magia Craciunului” sau eliminarea felicitarilor cu continut crestin . Ieri am cautat in Carturesti o astfel de felicitare . Nici una nu avea cuvantul Craciun scris si nici o imagine care sa aminteasca de Nasterea Domnului.

  6. cristi says:

    ”Răspuns controversat al starețului Mânăstirii Putna: Ce este boala? Urmarea păcatului!”. Dumneavoastră demonstrați frumos că nu este nici o controversă și că acel cuvânt nu este în text decât o etichetă. Boala este posibilă din cauză că există păcatul. Chiar mundan, în viața pe care care o pipăim, o grămadă de boli sunt rezultatul exceselor ce ruinează. Și probabil pe asta s-a și mers în relatare: că există și nevinovați care sunt bolnavi. Și atunci cum se poate ca boala unui copil să fie rezultat al păcatului? Și uite așa facem o ciorbă (toxică) din general și particular și
    spunem că este o controversă șamd

    • Ioan-Florin says:

      „Boala este urmarea păcatului” în sensul că păcatul a dus la o natură umană coruptă, la o fire umană care era făcută pentru nemurire, dar acum se poate îmbolnăvi, poate suferi, se poate modifica genetic, poate muri. Boala e în noi și în lume, o multiplicăm cu fiecare lucrare greșită, îi expunem la ea pe ceilalți, nimeni nu e imun pentru că împărțim aceeași fire căzută, de aceea se îmbolnăvesc și cei mari și copiii și sfinții. Am fi rămas aici dacă n-ar fi fost nașterea lui Hristos care a luat asupra lui această fire, și răstignirea, care a restaurat-o. Când vom fi cu el, firea noastră va fi din nou deplină.

      • cristi says:

        Doamne ajută (întru împlinirea firii) și vă mulțumesc pentru cuvintele de lămurire!

      • octoih vasile says:

        Parinte, va citesc blogul de multa vreme si nu imi sta in fire sa comentez pe internet, dar cred ca de data asta aparati ce nu trebuie. Ma refer strict la acest comentariu despre boala si pacat. Explicatia aceasta cosmica este foarte frumoasa si foarte patristica, dar nu asta e ceea ce a spus parintele staret. In interviu sfintia sa vorbeste clar de legatura dintre pacatele personale si boala. Si cred ca pentru societatea romaneasca unde discriminarea persoanelor cu dizabilitati este la ordinea zilei un comentariu ca cel al parintelui staret face mai mult rau decat bine. Intr-un fel legitimeaza aceasta atitudine. Mi-ar placea, daca aveti timp, sa scrieti ceva si pe aceasta tema cu referinta la Ioan 9, 1:4. “În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere; atunci ucenicii Lui L-au întrebat pe El, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu.”

      • Kermen says:

        Bolile, infecțiile, anomaliile genetice și, inevitabil, moartea se întâlnesc și în regnul animal, unde nu poate fi vorba de o consecință a păcatului. Viața pe pământ este ciclică, indiferent că vorbim despre oameni, animale, plante sau alte organisme. Din punctul meu de vedere, tocmai aici este grandoarea creației: o lume care se autoreglează. Oricum nemurirea edenică ar fi fost imposibilă, câtă vreme Edenul în sine era un loc definit. Chiar dacă am împinge cu indulgență granițele fizice ale Edenului, statutul de „highlander” și respectarea poruncii de a ne înmulți ar fi dus la suprapopularea rapidă a Edenului și, în ultimă instanță, a întregului pământ. Puțin probabil ca o creație care se ghidează după principii atât de eficiente să fi avut o asemenea scăpare majoră de proiectare.

        • Ioan-Florin says:

          „și în regnul animal, unde nu poate fi vorba de o consecință a păcatului”
          Ba da, e tot o consecință a căderii omului. Până la ultimul fir de iarbă. „Printr-un om a intrat păcatul în univers (eis ton kosmon) şi prin păcat moartea” (Rom.5,12). De aceea Sf Maxim Mărturisitorul a spus că în restaurarea omului va fi și restaurarea universului, creației.

          • Kermen says:

            Dacă înțeleg corect, sugerați că în Eden creația funcționa după alte principii decât cele care stau în prezent la baza bunului mers al naturii, că legile naturii au fost rescrise în urma presupusei căderi a omului. Totuși, o asemenea viziune presupune o doză serioasă de imaginație, practic un uriaș efort intelectual de recreare a altor legi naturale, a unui alt univers decât cel pe care îl cunoaștem. Puteți susține acest efort? Puteți detalia cum funcționa creația într-un habitat în care nu existau agenți patogeni, în care natura nu „murea” ciclic, în proverbialul fir de iarbă nu se usca, biodegrada și nu devenea sursă de hrană pentru lumea nevăzută a microorganismelor?

          • Ioan-Florin says:

            Domnule Kermen, nu știu ce sens dați aici cuvântului „imaginație”. Teologia nu este imaginație, este o formă de cunoaștere a lumii care se bazează pe o revelație și pe o credință în această revelație care devine un sistem. Efortul meu de a crede în „recrearea altor legi naturale” vă asigur că nu este mai mare decât efortul altora de a-și „imagina” ce a urmat în primele 5 secunde după Big Bang – și aici este vorba tot de credințe. Și în științele „exacte” există revelații și credințe!
            În acest sistem în care cred eu nu exista la început moartea, asta este una din axiomele sale. Nu exista boala, nu exista suferința, nu exista degradarea în sensul în care o cunoaștem astăzi. Din păcate (sau din fericire) revelația nu este nici manual de biologie, nici tratat de cosmologie. Niciunul dintre marii Părinți ai Bisericii, de exemplu, n-a luat în mod serios zilele creației ca pe o săptămână cronologică, Raiul ca o grădină din spatele casei, „pomii” ca o livadă care se coace spre toamnă și așa mai departe. Din această revelație sunt de desprins paradigme, nu observații științifice. Exemple de paradigme din revelația biblică: facerea din „nimic”, lumina ca radiație autonomă de lumina solară, nașterea vieții în apă (și e interesant cum Biblia pune în legătură imediată animalele acvatice cu „zburătoarele”), existența unei ape deasupra „boltei” cerești, originea androgină a omului etc.
            Modul în care „funcționa creația”, ceea ce mă întrebați dvs., rămâne un mister. Este complet greșit să așteptăm de la revelația teologică și în special de la Biblie informații științifice care ar fi fost improprii pentru puterea de înțelegere a lumii de atunci (poate chiar și pentru capacitățile ei din prezent). De fapt acesta este și cel mai mare mister al lui Dumnezeu (și cel mai greu de înțeles pentru cei mai mulți), anume că întotdeauna a „vorbit” cu noi potrivit vârstei noastre istorice și capacității ei de înțelegere. Ca un tată care explică unui copil cum se face o casă: nu-i va vorbi de formula cimentului sau de distanța dintre etriere, ci-i va spune în cuvinte simple cum se pun cărămizile una peste alta și un acoperiș la sfârșit.
            Așa că nu vă pot răspunde la întrebarea despre lumea microorganismelor din Paradis (deși e foarte interesantă întrebarea!), dar observ că nu suntem încă în stare să răspundem mulțumitor despre lumea microorganismelor de sub nasul nostru și alte lumi de aici.

  7. Marcelina Popa says:

    Excelent şi binevenit articol! Mulțumim!

  8. Ovidiu Gandore says:

    Părinte, dacă produsele românesti disparde pe piață nu auambasadele au vreo vină, liderii noștri politici au probleme cu corupția generalizată.
    Tot timpul alții sunt de vină, nu noi.

  9. Kermen says:

    Nu vorbim aici de Big Bang sau de alte teorii științifice imaginative, fragile. Vorbim aici despre cunoștințe unanim acceptate, despre ecosisteme. Nimeni nu vă poate lua credința într-un sistem primordial lipsit de moarte. Teologia, prin definiție, jonglează cu noțiuni abstracte, imposibil de demonstrat. Puterea noastră de înțelegere de acum ne arată însă un univers care funcționează după alte legi decât cele ale Paradisului. Putem să ne refugiem în brațele teologiei, să ne îmbrăcăm credința cu mantia misterului sau putem să recunoaștem că revelația teologică nu se sprijină în cazul de față pe cei mai solizi piloni. Evident implicațiile celei de-a doua variante sunt uriașe, pentru că pot antrena la vale un bulgăre care se poate rostogoli imprevizibil.

    • Ioan-Florin says:

      „Teologia, prin definiție, jonglează cu noțiuni abstracte, imposibil de demonstrat.”
      – E imposibil pentru dvs., sau pentru metodele de demonstrație pe care vă bazați, așa că nu generalizați. Ca și cum cineva ar susține că nu se poate urca pe Everest doar pentru că el nu se simte în stare.
      „Putem să ne refugiem în brațele teologiei,”
      – Credința adevărată nu e un „refugiu”, ci un război permanent cu tine însuți. E infinit mai ușor să crezi că ne tragem din maimuțe, decât să asumi c-am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu și consecințele acestei creații. Cine și unde deci se refugiază??

      • Kermen says:

        Dvs. tocmați ce ați apelat la răspunsul căldicel al misterului. Deci este destul de evident cine și unde se refugiază.
        PS Eu aș lăsa maimuțele în pace, că nu de ele este vorba. In paranteza fie spus, nici eu nu cred că ne tragem din maimuțe și nici din vreo altă specie. Însă atâta vreme cât revelația teologică a Edenului și a nemuririi speciiilor nu poate fi demonstrată, ba chiar este infirmata de însăși creația ce ne înconjoară, îmi îngădui să privesc viziunea biblica a creatiei cum grano salis.

        • Octavian Gordon says:

          Apelul la răspunsul misterului nu e chiar o chestiune facilă. Este chiar foarte dificil, mai ales atunci cînd instrumentarul cu care sîntem obișnuiți să operăm nu acceptă din start misterul.
          În ceea ce privește lucrul demonstrat, iarăși: orice demonstrație se face cu ajutorul unui instrumentar. Dacă instrumentarul este de tip materialist, atunci el n-are cum să măsoare sau să demonstreze realități imateriale. Pentru ceea ce numim „cunoaștere” a realităților care ne înconjoară, e limpede că putem folosi instrumentarul materialist pentru a măsura realitățile materiale, dar pentru realitățile duhovnicești, măsurătoarea nu poate fi făcută decît cu instrumentar duhovnicesc. Astfel, pentru cei care acceptă(m) instrumentarul duhovnicesc ca fiind o cale de cunoaștere, „revelația teologică a Edenului și a nemuririi speciilor” este demonstrată. Că nu e demonstrată cu instrumentar materialist, slavă Domnului! Cei care — de-a lungul veacurilor — s-au străduit să o demonstreze în acest fel au eșuat. Și poate că tocmai acest eșec, ba chiar încercarea însăși a întărit scepticismul la adresa cunoașterii teologice, cea despre care vorbim acum.
          Voi face o paralelă — ca într-o oglindă aburită — cu o realitate a cărei prezență o acceptă aproape toată lumea, dar care nu poate fi demonstrată materialist (vă rog să observați că nu spun „științific”, ci „materialist”): iubirea. Pentru a vorbi despre iubire, dacă cineva încearcă o demonstrație în sensul celor pe care le sugerați Dumneavoastră, va eșua. Abia limbajul poetic dacă poate să surprindă o parte din realitatea numită „iubire”. Dar și aceștia — la unison — nu o pot defini; doar îi semnifică prezența. Iar apelul final este la mister, dar nu ca o dezarmare sau ca un refugiu la facil, ci ca o recunoaștere curajoasă a unei realități superioare, pe care instrumentarul materialist nu o poate demonstra.

          • Kermen says:

            Dacă vorbim de boli și degradare fizică (a ființelor vii și a naturii), respectiv de lipsa acestor elemente în sistemul primordial al creației, instrumentarul ar trebui să fie materialist. Suferința, bolile și moartea sunt cât se poate de materiale. Natura este cât se poate de materială. Când suspenzi legile fizice ale naturii și le înlocuiești cu altele, presupuse, ar trebui să le poți articula.
            Vă respect punctul de vedere, dar nu sunt de acord cu el. Dacă discuțiile pe teme teologice ar rămâne izolate în lumea dezbaterii de idei, nu ar fi o problemă să operăm doar cu instrumentar duhovnicesc. Atâta vreme cât religia și viața materială a omului sunt interconectate și se influențează una pe alta (după cum se vede și din sursa articolului), abandonul intelectual în brațele misterului nu reprezintă pentru mine o soluție. Ca popor suntem unde suntem și din cauza unui grad ridicat de naivitate colectivă, alimentată cu mistere, care a dat naștere, printre altele, unor credințe precum România, grădina Maicii Domnului. Dar astea sunt deja alte discuții. O seară bună vă doresc și sărbători liniștite!

  10. “Niciunul dintre marii Părinți ai Bisericii, de exemplu, n-a luat în mod serios zilele creației ca pe o săptămână cronologică”
    Cu respect părinte, această afirmație este neadevărată. De la Sf. Ioan Damaschinul, la Sf. Ambrozie al Mediolanului, la chiar Vasile cel Mare, se găsesc părinți care interpretau literal zilele Genezei. În omilia a doua a hexameronului găsiți un comentariu.(http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Sf_Vasile_cel_Mare_Scrieri_Vol1.pdf, pag. 95)
    La mulți ani!

    • Ioan-Florin says:

      Așa e, m-am grăbit un pic, trebuia să explic ce vreau să spun prin „săptămână cronologică”. Altfel, e complet absurd, ca să nu zic o impietate, și împotriva a tot ce știm de la Părinți despre însușirile lui Dumnezeu ca să presupunem că El a avut nevoie de 6 zile a 24 de ore ca să creeze lumea. Ce se spune în Facerea, se spune „tradus” în limbajul puterii omenești de înțelegere și potrivit reperelor ei. Am să revin asupra acestei teme într-un articol separat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s