o cină în trei

eb

Nu mă pot imagina nicio singură clipă citindu-l „postum”. Nu-mi pot închipui cum este să vorbesc despre el la trecut. E ca și cum aș fi murit și eu sâmbătă noaptea și de a doua zi ar  fi trebuit să uit asta. N-o să mai pot recita/citi/auzi niciodată versuri de Emil Brumaru fără sentimentul că am îmbătrânit brusc, ca în basmul în care Făt-Frumos deschide pentru ultima dată lada cu amintiri. Moartea sa, tăcerea sa de-acum înainte, postumitatea năprasnică a reparatelor și a îngerilor lor protectori este ca o alungare din paradis. Am îmbătrânit peste noapte și moartea este de-acum foarte aproape, foarte posibilă. Bucătăria paradisiacă s-a închis, festinul vegetal s-a veștejit.

Duminică dimineață, nu știu ce mi-a venit. Doar cu un minut înainte de a începe Sfânta Liturghie, m-am dus într-un colț din altar și m-am uitat pe telefon, dacă nu am vreun mesaj urgent. Mai fac asta doar când sunt în stări foarte proaste, cuprins de presimțiri negre. Copilul care mă ajută la slujbă deja ridicase cădelnița cu tămâie, să acoperim sfintele taine. Pe telefon era un singur mesaj, de la o prietenă din țară: „A murit Emil Brumaru”. N-a trecut atunci niciun fior prin mine, n-am realizat nimic, eram prea aproape de sfânta liturghie, de cerurile deschise deasupra mea. I-am făcut semn băiatului să lase cădelnița jos. M-am dus la sfintele taine, am scos o părticică din prescura morților și am pus-o lângă trupul lui Iisus: Odihnește, Doamne, pe robul tău Emil, acolo unde nu mai este nici durere, nici întristare, nici suspin. Apoi m-am simțit toată slujba atât de ușurat, atât de fericit, ca și cum pentru prima dată aveam să stăm la o cină în trei și să povestim fără de grijă toată seara, Emil, eu și bunul nostru Dumnezeu.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

10 Responses to o cină în trei

  1. Costin Petrea says:

    Pur și simplu minunat!

  2. Alvaro Liniers Portillo says:

    Așa a și fost. Sa se odihnească în pace.

  3. Oana Maria Belciu says:

    Dumnezeu sa il ocroteasca pe bunul dumneavoastra prieten, Emil.
    Doamne ajuta!

  4. Mirona-Ioana Tatu says:

    Ce bine este pentru Emil, că are un prieten ca Sfinția voastră!
    Dumnezeu să-l ierte!

    • Ioan-Florin says:

      D-le Kermen, micul dvs șantaj emoțional nu mă impresionează. Pe blogul meu aprob ce comentarii vreau eu, nu trebuie să vă supărați pentru asta. Posibilitatea de a posta comentarii pe un blog personal e ca ușa unei case: ești primit dincolo doar dacă vrea gazda și după regulile casei. Însă nu știu dacă am oprit 4-5 comentarii de când țin blogul. În cazul dvs., textul meu era un modest semn de despărțire pentru un om și la acest mic priveghi nu mă interesează părerile dvs despre poezia lui Emil Brumaru. Totuși, ca să știți sau măcar să vă gândiți la asta, funcția literaturii nu este nici morală, nici imorală, iar personajele ei sunt la fel de libere, de bune sau de rele, de morale sau imorale cum suntem noi, „personajele” din creația lui Dumnezeu. Creația are libertatea ei absolută, nu o confundați cu cea a autorului.

      • Kermen says:

        Aveți dreptate. Observ că ați scos din titlu mențiunea de parohie virtuală, care impunea o anumită conduită. Ați retrogradat spațiul la nivel de blog obișnuit, în care stăpânul invocă regulile casei (nescrise nicăieri). Cu alte cuvinte, gazda ține ușa casei veșnic deschisă, iar după ce drumeții îi calcă pragul, gazda îi scoate afară, pentru că nu au citit anunțul acela inexistent de la intrare. Remarc că, odată cu declasarea parohiei, proverbialii bocanci ai vizitatorilor au trecut însă în picioarele gazdei. Dacă gazda nu este interesată de părerile vizitatorilor, poate pune foarte ușor lacătul pe ușă. Vorba ceea: No comment! La propriu. Și atunci nu mai intră nimeni la cină, nepoftit.
        Eu nu vă șantajez emoțional, ci vă trag de mânecă, cu îndrăzneală, nu cu obrăznicie. Nu este onorabil modul în care ați ales să îmi răspundeți, tăind comentariul. E ca și cum într-o conferință îi tai microfonul interlocutorului și apoi te urci la tribună și îi dai replica în fața sălii pline. După ce se mai risipesc emoțiile, încercați să priviți lucrurile ca Cel cu Care vă așezați la cină, mai ales când veți rosti Tatăl Nostru.
        Am vorbit cât se poate de serios despre conștiința preotului. Mă intrigă de multe ori modul în care vă exprimați aici pe blog, duios în unele articole, tăios în altele, orgolios în replici. Eu întotdeauna am considerat că un preot poartă haine preoțești invizibile în toate împrejurările, nu doar în altar, iar acestea trebuie să se vadă în toate, inclusiv, mai ales aici pe blog, în cuvinte.
        Cât despre moralitatea literaturii, mă tem că oameni mai îndreptățiți ca mine și ca dvs., de exemplu, Caragiale, aveau o altă părere.

        • Un ratacit printre straini says:

          Stimate d-le Kermen,
          Încerc sa înteleg rationamentul care a stat la baza postarii d-voastre. În clipa când ati trimis prima postare autorul blogului a primit-o, deci scopul a fost atins: comentariul d-voastra a fost citit de catre persoana vizata. Daca vreti ca acel comentariu sa fie citit si de alte persoane, trebuie sa va asumati calitatea de cititor al unui blog. Altfel devinim duplicitari.
          Cât priveste preotia acestui Florescu, as vrea sa precizez doua aspecte: e preotul lui Hristos, deci singurul în masura sa-i judece vorbele, faptele, etc este Iisus. Apoi, e preotul d-voastra, în masura în care îl lasati sa va slujeasca asa cum poate el, direct la parohie, sau virtual pe blog. Daca Cineva are initiativa sa-mi spele picioarele nu am sa ma apuc sa comentez culoarea prosopului cu care-mi sterge talpile, ci am sa ma rusinez mai degraba de faptul ca-mi miros picioarele. Cred ca acelasi lucru e valabil si pentru cei pe care El îi trimite la slujire.
          Cu respect si pretuire.

          • Kermen says:

            Sunt cititor al acestui blog de mulți ani, ba mai mult, în momentul publicării Jurnalului Scoțian, în calitate de cititor fidel, am cumpărat și volumul, tocmai pentru a contribui într-o mică măsură la răsplătirea materială a eforturilor domnului Florescu.
            Mă tem că imunitatea preoției pe care o invocați nu este fundamentată din punct de vedere social. Din punct de vedere teologic, da, dar nu și social. Mulți preoții judecă ei înșiși, înaintea lui Iisus, vorbele și faptele altora, atât ale colegilor/superiorilor, cât și ale mirenilor cu care intră în contact, însuși domnul Florescu a făcut-o în repetate rânduri aici pe blog. Ca om, preotul este supus greșelii și nu ar trebui să fie nicio problemă să accepte critica semenilor. Cum spun americanii: accept it, learn from it and move forward.
            Totuși, nu aș vrea să intru acum în dezbateri cu dumneavoastră pe aceste teme care au divagat de la subiectul inițial. Poate intuiți subiectul, dar, prin cenzurarea postărilor, este evident că părintele dorește să-l evite.
            PS Vă respect și eu, mai ales pentru tonul civilizat cu care ați intervenit. Am observat și în alte postări ale dumneavoastră că vă exprimați elegant, ceea ce e mare lucru.

  5. Cosmin says:

    In ciuda hemoragiei de cuvinte pe care le regurciteaza acest Kermen,eu nu inteleg care i baiul. Este un blog si nu tapet pe care fiecare sa-si spoiasca frustrarile. Citim doar daca ne place,daca nu…nu. Si multam Domnului ca parintele chiar are proprietatea condeiului.

    Sugerez, draga parinte, un ignor total la astfel de comentarii!
    Sarut dreapta si ma inclin pentru timpul pe care l jertfiti pt noi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s