dragostea care se coboară

image9

părintelui Nicolae Tănase de la Valea Plopului

1. Eram odată la starețul Clement, într-o zi de post. Primise de la Sfântul Munte o sticlă rară de ouzo. Eu o făceam pe sfântulețul, dar trăgeam cu coada ochiului: ce-aș mai bea un uzache! Apoi tot eu mă rușinam de gândul meu păcătos: e post, nu te gândești?, plus că e de dimineață și nu-i bine să bei pe stomacul gol. Și tot așa, pătimind de gânduri, până când starețul Clement a luat sticla, a desfăcut-o și mi-a turnat un păhărel fără să spună un cuvânt.

2. Altădată mergeam cu el la o mânăstire. Nu știu ce făcuserăm de întârziaserăm pe drum, era de-acum noapte și eu mă gândeam doar că o să ajungem după cină și va trebui să mă culc flămând. Am ajuns într-adevăr pe la miezul nopții, dar starețul a rugat-o pe sora care ne primise să ne aducă în cameră două porții de mâncare de la bucătărie. Apoi, când am rămas singuri, a pretins că nu se simte bine și mi-a zis să mănânc și porția lui, ceea ce-am și făcut fără cea mai mică remușcare. Chiar crezusem că nu se simte bine.

3. Dragostea înseamnă să porți și slăbiciunile aproapelui tău, nu doar calitățile sale. Cea mai înaltă formă de asceză este dragostea care se coboară la neputințele aproapelui.

4. Uneori starețul mă chema de la strană când Liturghia ajungea la „Tatăl nostru” și-mi spunea: îmbracă repede stiharul și ieși la predică. Dar nu sunt pregătit, mă panicam eu, n-am să pot spune un cuvânt! Iar el zâmbea: izvorul țâșnește numai când e strâns din toate părțile.

5. La primele spovedanii, așteptam ca starețul să-mi pună întrebări, așa cum fac duhovnicii. Dar el nu mă întreba nimic. Nu știu ce să zic, îi spuneam, întrebați-mă dumneavoastră. Nu trebuie să te întreb eu, spunea el. Oare nu zici tu în fiecare zi: „Căci fărădelegea mea eu o cunosc”?

6. Odată eram foarte abătut și i-am spus: nu-l mai înțeleg pe Dumnezeu. Starețul mi-a zis: ca să-l înțelegi, trebuie să uiți tot ceea ce știi despre El. Cum așa, m-am mirat, să uit și că Dumnezeu este iubire? Să uiți ce știi tu despre iubire, mi-a răspuns el.

7. L-am întrebat odată cum trebuie să fie predica ideală a unui preot. Cinci lucruri să le ai în vedere, mi-a zis: Să nu te predici pe tine ci pe Hristos. Să nu spui lucruri împotriva bunului simț. Să nu spui lucruri împotriva dragostei de oameni. Să nu justifici niciodată suferința. Să nu fie vorbele tale mai mari decât faptele tale.

8. L-am întrebat ce înseamnă „mărgăritarul de mult preţ, pe care aflându-l un negustor s-a dus și a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat.” Mi-a zis: e atunci când cunoști ceva față de care tot ceea ce știi merită să fie lăsat și uitat. N-am să pot asta niciodată, i-am răspuns, n-am atâta credință. A clătinat din cap: pentru asta nu-ți trebuie credință, pentru asta îți trebuie nebunie.

9. Dar cel mai adesea starețul era vesel și-i plăcea să glumească, iar când mă vedea pe gânduri, mă primea cu cuvintele: „toate-s bune, una-i rea: nu-s parale la curea!” Cea mai cinică interpretare a crizelor mele metafizice!

10. Iar când m-am făcut preot, mi-a dăruit cel mai frumos veșmânt al lui de liturghie, unul grecesc, alb, brodat cu cruci albastre. Starețul era micuț de statură și veșmântul lui îmi era mai scurt cu o palmă, dar de câte ori îl îmbrăcam, mă gândeam: veșmântul e bun, dar n-am eu dragostea care să mă coboare la lungimea lui.

Acest articol a fost publicat în Jurnal scoțian. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la dragostea care se coboară

  1. Horia zice:

    Frumos!

  2. Gabriel zice:

    Mulțumesc pentru împărtășirea acestor memorii minunate ! Slavă Tatălui și Fiului și SFÂNTULUI DUH !

  3. elenacroitor zice:

    Mereu minunate cuvinte de învățătură, de iubire!

  4. Ana zice:

    Sublim!

  5. Ioana zice:

    Știu că am mai zis asta, dar altfel nu știu cum să descriu învățăturile decât minunate, până la lacrimi…
    Și mare e Domnul, le trimite fix când avea sufletul mai mare nevoie :).
    Mulțumim, părinte, că ne faceți cunoștință cu starețul Clement, așa e de drag!

  6. pr. radu zice:

    multumim parinte pentru ganduri si cuvinte. sa veniti mai des pe la noi sa mai coboram in noi .

  7. condeiblog zice:

    Ne-am obișnuit să citim vorbe frumoase prin cărți. Cumpănim puțin, ne simțim spiritualizați pentru moment…și mergem mai departe. Suntem la fel. Cu ochii în jos, cu pumnii încleștați, „în luptă” cu viața.
    Dar vorbele părintelui Florin nu mă lasă la fel. Mă mișcă, mă urnesc, mă transformă. Ce au ele special?
    Pe părintele Florin îl simt, mă identific cu el, având știința (mai bine spus harul), de a se coborî de la amvon și a ți se urca în suflet.
    Cu viața nu trebuie să te lupți, trebuie să o parcurgi senin, înțelegându-ți calea și rostul.
    Rostul său era acela de a ne ridica ochii din pământ. Și de a ne însenina. Chiar dacă cel mai adesea „nu-s parale la curea”. Pentru că în rest, TOATE-S BUNE !

  8. Viorica Niscov zice:

    Minunat! Ne dați curaj! Multe mulțumiri!

  9. Ovidiu Gandore zice:

    Patric contemporan

  10. Emanuel zice:

    Padre, aş ucenici o vreme pe lângă sfinţia ta … .

  11. Întâlnirile cu părintele Clement sunt vindecătoare. Mulțumim!

  12. Un Nimeni zice:

    „Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.

    A urma lui Hristos urcând pe Golgota. Acest urcuş nu este altceva decât lupta ce a dus-o Hristos în dragostea Sa pentru lumea întreagă. Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb, atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui Hristos, oamenii renasc.

    Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume. Este o luptă de dimensiuni cosmice.

    Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu? Atunci când tindem încordat către acest singur ţel, tot restul devine izvor de suferinţă, de dureri. Ci purtăm această cruce în tăcere.

    Iată paradoxul vieţii creştine: alegând suferinţa lui Hristos pentru lume, avem simţământul de a fi mai aproape de El şi de viaţa vecinică.”

    Din Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 23

  13. Bogdan vasile zice:

    Minunat!!!

  14. Anca zice:

    Părinte Florin, starețul Clement este cumva fostul stareț al mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași? Dacă despre Sfinția sa este vorba, simpla lui vedere era de-ajuns pentru a te însufleți, a-ți da nădejde. Recunoștință pentru că ne împărtășiți povețele sale!

  15. Ioan-Florin zice:

    Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune pe care le lăsați aici.

    • Un ratacit printre straini zice:

      Daca e cineva care sa multumeasca, aceia suntem noi, cei care ne bucuram de „faramiturile” ce cad de la masa ospatului tau tainic cu Cel Bun si Milostiv.

  16. hmilaur zice:

    Multumim parinte pentru cuvintele ziditoare! Doamne ajuta neiubirii noastre!

  17. Mari zice:

    Va rog eu mult de tot sa explicați puțin cum vine asta cu „sa nu justifici niciodată suferința”. Chiar vreau sa înțeleg. Mulțumesc. Învierea Domnului cu bucurie!

Lăsați un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s