câteva recomandări pentru cei care vor să se spovedească

Foto fb

Sunt câteva lucruri pe care le spun mereu în biserică și pe care m-am gândit acum să le reamintesc pe scurt celor care se vor spovedi în postul acesta.

1. Spovedania nu este interogatoriu sau judecată, ci mărturisire de bunăvoie, după cum îi spune și numele: „Taina mărturisirii”. Așa încât nu așteptați întrebările preotului: ați putea să vă spovediți foarte bine și la un preot mut. Gândiți-vă de acasă ce aveți de mărturisit, eventual notați undeva ca să nu uitați. Nu vă duceți la spovedanie nepregătiți. 

2. Rolul spovedaniei nu este ca să vă „spuneți” păcatele, ci să vă judecați singuri și să vedeți astfel unde și cum greșiți față de Dumnezeu și față de aproapele vostru. Preotul nu este decât martorul sincerității voastre și măsura umană a greutății greșelilor voastre față de voi înșivă, de aceea spune Scriptura „mărturisiţi-vă unul altuia păcatele” (Iacob 5,16).

3. Mai înainte de a vă duce la spovedanie, încercați să vă împăcați pe cât posibil cu cei cu care sunteți certați. Sfinții Părinți spun că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Iertați și cereți iertare. Dar dacă nu puteți, spuneți măcar un cuvânt bun, dați un semn, faceți măcar un mic gest de bunăvoință.

4. Recitiți cu atenție cele zece porunci, dar nu vă opriți la litera lor, ci încercați să ajungeți la duhul acestora. „Să nu furi”, de exemplu, nu înseamnă doar să nu iei ceea ce nu-ți aparține, ci la fel de bine să nu înșeli la cântar sau la preț, să nu primești șpagă, să nu vinzi lucruri sau servicii proaste, să nu plătești o muncă în bătaie de joc și așa mai departe.

5. Întrebați-vă mai ales dacă îl iubiți cu adevărat pe Dumnezeu, dacă nu cumva vă puneți dragostea, credința și speranța în altceva. Faceți un mic test: dacă vi s-ar îndeplini pe loc o singură dorință, cea mai mare, care ar fi aceasta? Gândiți-vă bine, pentru că „unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6,21). 

6. Gândiți-vă la greșelile pe care le-ați făcut (sau le faceți) față de cei din casă și familie, față de colegii de muncă, față de prieteni, cunoscuți și necunoscuți. Întrebați-vă dacă vă rugați și pentru ce, dacă mergeți la Liturghie și pentru ce, dacă vă împărtășiți și pentru ce, dacă postiți și pentru ce, dacă vă luptați cu patimile voastre, dacă iertați, dacă ajutați pe alții, dacă citiți Evanghelia și trăiți după cuvântul ei.

7. Nu există păcate „mici” sau „mari”: orice lucru pe care-l ai pe conștiință este cel mai mare păcat. Niciodată să nu faci nimic împotriva conștiinței tale, nu te va ierta niciodată.

8. Vorbiți la spovedanie despre păcatele voastre, nu despre alții. Nimeni altcineva la urma urmei nu e vinovat de prostiile noastre.

9. Spovedania să fie simplă, directă, asumată, fără detalii și explicații inutile. Nu trebuie să vă justificați, nu vă căutați scuze. Modelul spovedaniei se găsește în cuvintele tâlharului răstignit pe cruce de-a dreapta Mântuitorului: „Pe drept primim cele cuvenite, după faptele noastre” (Luca 23,41).

10. Nu intrați în detalii, încercați să fiți cât mai conciși, mai așteaptă și alții la rând. Dacă aveți nevoie de o discuție mai lungă cu preotul, e bine să fixați o întâlnire separată.

Plecând de la spovedanie, încercați să fiți măcar un pic mai buni decât atunci când ați venit, să schimbați lucrurile greșite, să nu le repetați, să fiți mai atenți la faptele, gândurile și cuvintele voastre. O spovedanie cinstită e ca întoarcerea acasă a fiului risipitor: Tatăl ne-a îmbrăcat din nou cu „haina cea dintâi” și ne-a pus la masă de-a dreapta Lui, măcar cât durează cina să nu ne dăm iarăși în petic.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Jurnal scoțian. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la câteva recomandări pentru cei care vor să se spovedească

  1. hmilaur zice:

    Multumim. Doamne ajuta-ne!

  2. condeiblog zice:

    Iar acum, după ce ai citit acest îndreptar, privește-te: Ești în fața oglinzii! Tu, cu tine și…
    Da, mai este cineva. Întotdeauna este… Cel care luminează. Altfel nu te vezi. Altfel de fapt, nici nu exiști.

  3. Cristian zice:

    Va rog frumos,ati putea sa ne explicati ce inseamna ca ”nu exista pacate mici sau mari” si ca toate sunt la fel? Eu nu cred ca este totuna daca omori un om sau daca nu-ti faci rugaciunile de seara. Multumesc mult.

    • Ioan-Florin zice:

      Eu n-am spus că „toate păcatele sunt la fel”, recitiți paragraful meu.
      Dar ce părere aveți: de ce spune Mântuitorul în predica de pe munte că cine zice aproapelui său „nebunule” merită aceeași pedeapsă cu cel care ucide un om? Sau de ce spune apostolul Iacob, „cine păzește toată legea, dar greşește într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile”?
      Pentru că ei vor să mute discuțiile de felul acesta de la înțelegerea formală și legalistă a păcatului („mici” sau „mari”) la greutatea sa pe conștiință, la reflectarea sa în conștiință. Cel a cărui conștiință este trează resimte permanent mustrările și atenționările ei, nu se preocupă dacă păcatele sale sunt „mici” sau „mari”.
      Ca să revin la exemplul Mântuitorului, a ucide un om sau doar a-l insulta reprezintă în fond același dispreț pe care-l reflectă conștiința unui om față de aproapele său, – diferă doar forma prin care se exprimă la un moment dat (crimă sau insultă).
      A nu-ți face rugăciunea de seară nu-i un păcat în sine. Poate că erai prea obosit sau grăbit. Dar dacă n-o faci pentru că, de fapt, te îndoiești subtil de Dumnezeu, iată că-i un păcat la fel de mare ca necredința.
      De aceea important nu este dacă un păcat e „mic” sau „mare”, ci ceea ce ne spune conștiința noastră despre el.

  4. Marina Samoila zice:

    Multumesc, Parinte. Imi e de folos sfatul dv.

  5. Hapi zice:

    As mai îndrazni să completez foarte laic la punctul doi. Când esti presat de timp, cand pierzi prieteni, poate familia, cand treci prin momente din cele mai apăsătoare si te cuprinde frica, atunci este atat de greu să găsesti in zilele noastre pe cineva care să te asculte cu adevarat. Cred că si asta eliberează. Să găsesti un preot bun căruia să-i poți spune: uitati, am făcut cutare si cutare greșeală și-mi pare rau (sau nu) dar ma simt… adică ești ca la psiholog. Lumea fuge, e sătula de necazurile altora, parca în Romania e o cursă a supraviețuirii de unul singur. Ceilalți sunt sateliți, nu mai simțim că de fapt Dumnezeu ne-a lăsat interconectati pentru totdeauna, săraci, bogati, frumoși, urați si că problemele ne sunt cam aceleasi.
    Cat despre păcat mare sau mic, îmi permit să spun din proprie experiență că toți avem scheleții noștri in dulap și că numai Dumnezeu cunoaște inima omului. Ceilalți ne pot cunoaște de-a lungul timpului după fapte.

    • claudiu zice:

      Si daca faptele reflecta doar mizeria din inima?

    • Kermen zice:

      Dar dacă îndreptarele morale pe care ni le-a lăsat Dumnezeu prin scriptură nu trec testul timpului şi devin ele însele scheleţi în dulap, atunci cum va judeca Dumnezeu inima omului? Mai ales atunci când, sub impusul progreselor umanităţii pe scară morală, inima îşi caută alte repere. De exemplu, prin Vechiul Testament Dumnezeu le-a lăsat lege evreilor să pedepsească neascultarea copilului prin lapidare (Deuteronom 21:18-21) Ulterior lucrurile s-au mai nuanţat, dar nuiaua a rămas conform scripturii un mijloc recomandat de disciplinare (Proverbe 13:25, 23:13-14, 29:15), folosit cu încredere de creştinii vechi şi noi, părinţi sau pedagogi.
      În acest context, la scaunul judecăţii se prezintă un evreu care şi-a dat copilul neascultător pe mâna comunităţii spre lapidare. Lângă el un creştin bine intenţionat, care a ales ca metodă consecventă de parenting nuiaua, iar copilul a ales în cele din urmă să fugă de acasă şi a ajuns copil al străzii. În spatele lor îşi aşteaptă rândul un părinte modern, care a înţeles cât de greşit este să abuzezi de autoritatea parentală, dar totuşi şi-a lovit ocazional copilul, „la nervi”, părându-i de fiecare dată rău, dar repetând totuşi greşeala în multe alte rânduri. A cui este mai mare greşeala? Cum va judeca Dumnezeu? Sau poate că toţi vor fi iertaţi?

  6. radu zice:

    mai scrie ceva parinte ioane !!

  7. Maria Atena Teodorescu zice:

    Parinte, doresc sa va spun ” Hristos a Inviat!”, sa va multumesc pentru tot ce postati pe blog si sa va spun ca astept cu mare nerabdare cuvintele dumneavoastra.
    Maria Atena

  8. Nu stiu ce e cu Dumneavoastra, nu am mai primit nimic de 3 luni de zile, nadajduiesc ca nu e nimic grav, o sa ma duc maine sa-l intreb pe Iulian Nistea daca stie ceva
    Ma rog cu ardoare sa va fie bine , familiei intregi….
    Cristos s-a Inaltat
    ________________________________

    • Ioan-Florin zice:

      Nu vă faceți griji, sunt bine, doar că n-am avut timp să mă mai ocup de Jurnal. Cer iertare tuturor cititorilor care au așteptat ceva aici. Și mulțumesc din suflet pentru rugăciuni – ce bucurie să-mi spună cineva necunoscut și de departe „mă rog cu ardoare pentru voi”.

Lăsați un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s