un gând la moartea părintelui Marius Bărăscu

pr Marius Barascu-3443 copy

A murit într-un accident rutier, – provocat pe E85 de o depășire criminală a unui șofer inconștient, Dumnezeu să-l ierte și pe el -, un preot tânăr, în ziua când împlinea 35 de ani, lăsând în urmă soția, patru copii și o parohie de țară, care îl primise și-l asculta ca pe apostolii lui Hristos.

Un preot cuminte și curat ca un sfânt, devotat în slujirea sa, fără odihnă în dragostea pentru aproapele. Pe ultimele fotografii din parohie apare înconjurat de familie și de enoriași, muncind pe șantierul bisericii, jucându-se cu copiii din sat și făcându-le din zidul bisericii sale un cinematograf în aer liber.

Domnul să te odihnească, părinte Marius! Roagă-te lui Dumnezeu și pentru noi, păcătoșii.

De fiecare dată în momente ca acestea, îmi aduc aminte de predica unui preot din țară, care, chemat să slujească la înmormântarea unui copilaș de 3 ani, a izbucnit în lacrimi și n-a putut spune decât atât: „Iertați-mă, vă rog, și iertați-l și pe Dumnezeu!”

Sînt preot de 20 de ani și tot nu știu ce să spun despre moarte, – nu din cărți, ci ceva în care să cred și eu. Aș putea să vorbesc despre Dumnezeu încă 20 de ani de acum înainte, dar despre moartea părintelui Marius n-aș ști să spun nici măcar un singur cuvânt. Mă așez lângă cei zdrobiți de durere și sufăr împreună cu ei. Mă strâng în prezența morții până mă fac un punct neînsemnat și strig de acolo, ca Hristos pe cruce, așteptând învierea: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?

Numai în Hristos mai am puterea să fiu preot în astfel de momente: nu știu să vă spun ce e moartea, nu știu de ce există ea, dar știu și vă implor să nu uitați că nici măcar fiul lui Dumnezeu n-a fost iertat de nedreptatea ei, iar în răstignirea lui, în moartea lui nevinovată sînt cuprinse toate morțile din lumea asta. Și moartea părintelui Marius, și moartea Alexandrei Măceșanu, și moartea Luizei, și moartea tuturor nevinovaților de la începutul lumii până la sfârșitul ei. Este singurul gând pentru care nu-mi pierd mințile în fața morții. Facă-se voia ta, Doamne, așa cum s-a făcut în fiul tău pe cruce. Numai pentru acest gând mai pot să intru și mâine în biserică și să spun, slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Acum, „toate sînt în ascuns”, dar la sfârșit, când vor fi cer nou și pământ nou, ele se vor descoperi, le vom înțelege, vom sta fericiți la cină și vom ierta. Dacă o singură secundă n-aș crede asta, dacă n-aș ști acest lucru ca pe cel mai mare adevăr, astăzi mi-aș pune epitrahilul deoparte și n-aș mai sluji niciodată.

Îmi mai aduc aminte și de ultimele cuvinte ale părintelui Pavel Florenski, marele teolog rus, matematician, fizician, chimist, un adevărat luminător al Rusiei (și la propriu, pentru că el concepuse planul național de electrificare a țării), trimis de bolșevici în fața plutonului de execuție, într-un lagăr din Siberia. Avea 5 copii acasă. Refuzase pașaportul primit prin intermediul lui Maxim Gorki, ca să fugă din țară, pentru că a vrut să împărtășească până la capăt soarta poporului său. A plecat capul în fața armelor, spunând: „E foarte greu, Doamne, dar facă-se voia ta!”

Așa cum singurătatea absolută este tragedia ateului, există și o tragedie a credinciosului: răstignirea sa între credința în „facă-se voia Ta” și strigătul omenesc în fața morții, „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”.

 

Acest articol a fost publicat în Jurnal scoțian. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la un gând la moartea părintelui Marius Bărăscu

  1. Muntean Cristian Ilie zice:

    Dumnezeu să-l ierte. Ce putem zice în fața acestei taine a marii treceri?! În cazul Părintelui, poate a avut Dumnezeu nevoie de el în Soborul Ceresc.

  2. Sico zice:

    Grozav text! Mda… Ar fi de folos aceasta postare si celor ce sufera de PTSD, care nu au pe nimeni in Romania.

  3. gandimente zice:

    O scurtă definiție a morții dată de o fetiță bolnavă terminal: „Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa?Așa este și moartea. Într-o zi voi dormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata mea viață!” preluată de aici: http://www.ganduridinierusalim.com/moartea-explicata-de-o-fetita-cu-cancer-in-faza-terminala/

  4. condeiblog zice:

    Relevantă această fotografie a părintelui, cu brațele larg deschise. Să ni-l închipuim că așa a mers în Rai, întâmpinându-se cu ceilalți aleși ai Domnului.

  5. Oprisan Florela zice:

    Teribil de emotionant…

  6. Anca zice:

    Domnul sa il primeasca in Lumina Sa! Nu am dormit azi noapte cu gandul la moartea parintelui, nu l-am cunoscut. Dar ma rog lui Hristos Domnul sa ne ridice in fiecare cutremurare si sa ne dea puterea de a trai pina la capat cu increderea in neclintirea dragostei Lui pentru fiecare din noi.

  7. Camelia zice:

    Imi este foarte frica de moarte!

    • Picatura zice:

      E doar o trecere. Va vor astepta cei dragi care au plecat inainte. Si ii veti astepta si dvs pe cei ramasi

    • Cristina zice:

      Spovedit, impartasit si urmati sfaturile duhovnicului.va veti sinti minunat.Sa va ajute Dumnezeu.

  8. tudor zice:

    Doamne faca-se voia Ta! Un sfant parinte zicea ca moartea vine in momentul in care suntem cel mai aproape de Dumnezeu, ca sa ne mantuim !

  9. Marian zice:

    Dumnezeu a început sa ia în împatatia lui oamenii buni ,pentru a reîntregi numarul îngderilor cazuti ,parintele este sigur intr-un loc unde ura,invidia si minciunanh au ce cauta.

  10. Cami zice:

    va e greu pentru ca sufletul dvs. de Padre e, cu adevarat, impreuna si cu cei vii si cu cei care pleaca

  11. Chirea Iulia zice:

    Dumnezeu sa-i așeze sufletul în ceata sfinților, și să se roage pt. neamul romanesc; iar familia sa o acopere cu Harul Sau!

  12. Daniela zice:

    Multumesc mult pentru text! Aveam nevoie sa citesc aceste randuri! Ca mama a unui copil, in varsta de doi ani, bolnav de cancer, pendulez aproape zilnic intre credinta in „faca-se voia Ta” si disperarea „Dumnezeul meu pentru ce m-ai parasit?”

    • Ioan-Florin zice:

      Să nu vă îndoiți nicio secundă pentru copilașul dvs! Să faceți cum zice Mântuitorul: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit deja, şi le veţi avea!

  13. Doamna de povești zice:

    Mulțumim, părinte, pentru cuvintele de încurajare și pentru acest text deosebit de emoționant! Cu toții avem morți în familiile noastre, după care plângem la răstimpuri.

  14. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 05 – 11 august 2019?

  15. Buju Smaranda zice:

    Da, amuţești… E o nebunie să crezi si să te simți părăsit în aceiași secundă…Dar așa e in fața morții. Nimeni nu face față, ne clătinam din temeliile sufletului. Cu parintele Marius ne trăim și moartea noastră. E dur, nedrept, sfâşietor …și totuși știi că există o logică. Știi că El o știe…si este un strop de încredere şi acceptare, urlând de durere.

  16. Marinela zice:

    Acum 7 ani murea soțul meu de 35 de ani intr-un accident de mașina, nevinovat, la 2 luni de la căsătorie. Un tir a intrat pe banda lui de mers si a murit pe loc împreuna cu catelusul nostru care era cu el in mașina. Cunosc durerea, disperarea și golul din suflet… nu sunt cuvinte sa exprim ceea ce am simțit . Mi-am spus: așa a fost voia Domnului deși nu am înțeles de ce a trebuit sa moara. Cred in Dumnezeu și merg înainte. Știu ca Dumnezeu ma iubește. Dumnezeu sa ii dea putere familiei lui sa treacă peste aceasta mare durere, sa-i întărească și sa ii ajute. Doamne ajuta și Dumnezeu sa îl ierte! Foarte profund articolul. E adevărat ca adeseori suntem prinși între : Doamne facă-se voia Ta și Doamne de ce m-ai părăsit! Doamne ajuta!

  17. Ana zice:

    Multumim parinte pentru articol…. foarte folositor….

  18. Mi-e greu sa ma gandesc la momentul acela, moartea e cel mai ocolit concept. Imi pare rau pentru Parintele Marius si cred cu tarie ca in bunatatea Sa, Dumnezeu a ales sa ia la el un om care pare sa fi fost pregatit pentru acest pas. Eu, in egoismul meu, desi sper sa nu ma duc eu primul si sa o las pe sotia mea cu inima pustie, ma gandesc cat de greu mi-ar fi fara ea, batran si singur. Ganduri, idei, pacate…chestii…

  19. Tudor Danes zice:

    Cum mai putem rosti ecfonisul : Că bun și iubitor de oameni ??

  20. Kermen zice:

    Ateul greșește prin fermitatea negării, la fel cum greșește și creștinul care este atât de sigur în credința sa, încât face pasul de la a crede la a ști, la a ști că toate ni se vor descoperi după moarte. Pe de o parte, supraviețuitorul miraculos al unui accident rutier poate crede că a fost salvat de Dumnezeu. Pe de altă parte, milioane de vieți nevinovate nu au fost salvate în timpul holocaustului, sute de mii de copii mor răpuși de boli și foamete.
    Singurul adevăr este că nu știm de ce moartea lovește arbitrar. Explicațiile teologice nu reușesc să explice credibil suferința. Cuvintele citate ale preotului care ne roagă să îl iertăm pe Dumnezeu au mult adevăr în ele, nu în sensul că ar trebui să ridicăm degetul împotriva lui Dumnezeu, ci în sensul necesității de a înțelege că, indiferent dacă moartea a venit în lume prin greșeala lui Adam sau nu, viața este atât de prețioasă, încât nu poate fi irosită, nici de noi, nici de Dumnezeu. Eu nu pot crede că Dumnezeu ne-a dat viață, ca să ne-o ia la vârste așa de fragede, atât de arbitrar.
    Tragedii individuale, precum cea a părintelui Bărăscu, a Alexandrei, Luizei, se întâmplă din vina omului, a speciei umane. Tragedii colective, precum holocaustul, războaiele, genocidul, la fel. Însă tragediile cauzate de boli pe care omul nu le poate preveni sau de evenimente naturale nu mai au nimic de-a face cu omul. Probabil nici cu Dumnezeu. O astfel de înțelegere a vieții și a morții nu duce la singurătate absolută, dar redefinește modul în care îl înțelegem pe Dumnezeu pe fundații prea puțin compatibile cu învățătura creștină.

    • emanuelstan zice:

      Multumesc pentru comentariu. Superb! O singura certitudine avem chiar din momentul in care ne nastem pe aceasta planeta: ca vom muri intr-o zi. Acest moment este coplesitor de dureros cand se intampla la varste fragede, in accidente de orice natura si mai ales persoanelor iubite, apropiate. OAMENI mor in fiecare fractiune de secunda peste tot in lume si ei toti sunt FII lui Dumnezeu; cel putin asa ne spune Biblia. Daca persoana are o varsta inaintata durerea nu mai are aceeasi intensitate. Dar in ambele cazuri persoana nu mai este printre noi. Noi suntem cei care suferim…. din iubire neconditionata sau este altceva?! Din scrierile Sfintilor Parinti intelegem ca este o mare usurare pt suflet cand se desparte de aceasta carcasa care este corpul fizic si atunci de ce noi crestinii nu credem cu tarie in aceasta…pt ca nu suntem pregatiti ori pt ca ne va lipsi iubirea celui plecat? Ori amandoua! Domnul sa-l aiba in paza lui , iar doamnei multa credinta si putere sa mearga inainte. Doamne ajuta!

    • margareta zice:

      Lucrarea lui DUMNEZEU cu fiecare dintre noi este o TAINA!
      Cautati la PARINTELE CLEOPA ILIE ”Despre judecatile lui Dumnezeu””!
      Cei ramasi, implicat intr-o astfel de lucrare mare(cazul Parintelui plecat napraznic dintre ai sai, dintre noi), a lui DUMNEZEU, intr-o zi vor intelege aceasta taina, are DUMNEZEU grija sa i-o descopere printr-o forma chiar necomplicata a modului de intelegere!
      Cei neimplicati, privitorii din exterior, sa citeasca ce am recomandat mai sus!
      Firea noastra este neputincioasa . cu toata stiinta acestei lumii , este o limita pana unde DUMNEZEU ingaduie intelesurile , spirituale , stiintifice……in orice domeniu…..

  21. Gabriela zice:

    Excelent articol! Sărut mâna!

Lăsați un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s