Să observăm că nu întâlnind vreun bogat spune Mântuitorul pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12,16-21), ci după discuția cu un om simplu („cineva din mulțime”), care-i ceruse ajutorul la împărțirea unei moșteniri între el și fratele său.
Și ce mare moștenire putea să aibă un gură-cască? Era vorba poate de o casă, poate de o bucată de pământ, lucruri pentru care se ceartă de obicei frații după ce-și duc părinții la groapă. În parohia mea de țară erau doi frați care se judecaseră câțiva ani pentru o drujbă pe care le-o lăsase tatăl lor și, până la urmă, s-a ajuns între ei și la moarte de om.
Niciodată de când sunt preot n-am citit în biserică această pericopă fără cele trei versete de dinaintea ei, care mi se pare că-i întregesc înțelesul:
„13. Zis-a Lui cineva din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. 14. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi? 15. Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale. 16. Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina etc.”
Să nu te miri că în mințile multor săraci se găsesc gândurile bogaților, spunea starețul Clement. Mântuitorul zice că unde este comoara ta acolo va fi și inima ta, dar adevărul e că toate inimile oamenilor sunt în același loc: într-un trup lacom și nesătul.
Bogatul este stăpânit de bogăția lui, săracul este stăpânit de gândul la bogăție.
Bogatului îi rodește țarina și nu mai are nicio grijă, săracul visează și el să-i rodească țarina, ca să nu mai aibă nicio grijă.
Bogatul își spune: cu bogăția mea pot să fac asta sau asta. Săracul se gândește: dacă aș fi bogat, aș face asta sau asta.
Bogatul se gândește toată viața cum să-și înmulțească bogăția, săracul se gândește cum să ajungă la ea. Iar dacă bogatul și-a câștigat bogăția în mod necinstit, săracul îl invidiază că n-a avut și el norocul lui.
Săracul care gândește cu gândurile bogatului e doar un bogat căruia nu i-a rodit încă țarina. Inimile lor sunt îngropate în același pământ, iar la judecată nu va fi niciun loc special pregătit bogaților: vor fi laolaltă și cei care s-au încrezut în bogăție, și cei care și-au trăit viața doar cu visul ei.
***
Limita dintre bogăție și sărăcie este destul de fluidă în conștiința oamenilor, dar întotdeauna în jos: nimeni nu se consideră bogat atâta vreme cât există alții mai bogați, cu care să se compare.
Sau cum i-a spus odată un milionar unui prieten de-al meu, un student amărât dar cu viitor de mare scriitor, pe care-l invitase la restaurant: „Sunt în lume oameni săraci, nu ca noi”. Și a lăsat să-i scape un oftat de compasiune. Așa se face că nu doar săracii gândesc cu gândurile bogaților, dar și bogații gândesc la fel de des cu gândurile săracilor.
Apropo de restaurant, citeam undeva că primul bogătaș al țării, Ion Țiriac, ar fi spus că s-a considerat bogat abia în ziua când a intrat într-un restaurant fără să-l mai intereseze prețurile. Nu mă mir că a așteptat atâta, zgârcitul! Eu, pe la 20 de ani, conduceam un ziar, aveam șofer personal, îmi invitam prietenii la cele mai bune cârciumi din oraș iar la sfârșit ceream să mi se trimită nota la redacție. Eram un risipitor, dar nicio secundă nu-mi trecea prin cap să mă consider un om bogat.
Ideea mea despre bogăție a fost întotdeauna focul. Mi-am spus că în ziua când am să am o casă fie și cât jumătate de bucătărie, dar în care voi avea un șemineu în care să fac focul, atunci am să fiu cel mai bogat om din lume. Într-un fel, și eu, și Țiriac venim din același imaginar primitiv al bogăției: pentru el, mâncarea, pentru mine, focul.
Nu este nimic nou în gândurile oamenilor despre îmbogățire: toate se trag din reflexele ancestrale ale omului, iar cel mai puternic dintre toate este acesta: frica de moarte. Omul a crezut mereu că bogăția este singura garanție că fiara înfricoșătoare nu va năvăli peste noapte în peștera lui, călcându-l în picioare.
De când s-a lăsat frigul fac focul în fiecare seară și ne tragem fotoliile în fața șemineului. Dumnezeu își întinde picioarele la foc, eu îmi torn un pahar de vin, deschid o carte și-i mai citesc din când în când. Pe asta o știu, zice Dumnezeu. Copiii mei se joacă în liniște în camerele lor de sus. În cuptor se coc prescurile pentru liturghia de a doua zi. Sunt deștept, sunt sănătos, dacă am chef urc pe munți sau cobor cu caiacul pe râurile Scoției, până la insulele de nisip din ocean. Sunt cel mai bogat om din lume. Și totuși, după ce Dumnezeu ațipește, și cartea se închide, și nu mai e nimic nou de spus, și focul se stinge, fiara se prelinge în cameră și suflă în urechea mea gândul care mă îngheață: te gândești câte lucruri bune ai putea face dacă ai câștiga la loto?
***
Bogatul a vrut ceva bun pentru el: „Suflete, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani” (Luca 12,19). Și el, săracul, n-a apucat dimineața. Câte greșeli doar într-un singur gând!
„Suflete!” – dar sufletul omului e în mâna lui Dumnezeu și nu omul este stăpân pe el.
„Odihnește-te” – dar singura odihnă e Hristos, cel care a spus „veniți la Mine și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11,28).
„Mănâncă” – dar nu mâncarea trecătoare, ci „pâinea vieții”, pe care de o va mânca cineva „nu va mai flămânzi niciodată” (Ioan 6,35).
„Bea” – dar nu băutură trecătoare, ci sângele lui Hristos „care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26,28)
„Veselește-te” – dar nu la vederea țarinii trecătoare, ci pentru cuvântul lui Hristos care spune „bucurați-vă, căci plata voastră multă este în Ceruri!” (Matei 5,12).
„Pentru mulți ani” – dar nu pentru anii vieții tale, trecători peste noapte ca floarea câmpului, ci pentru veșnicia din care nu va mai fi trecere.
Bogatul a vrut ceva bun pentru el, dar n-a știut unde să caute. A pus săgeata, a încordat arcul, dar a tras în direcția greșită. Exact acesta este sensul literal al verbului grecesc ἁμαρτάνω (‘a greși’, ‘a păcătui’): a rata ținta.
***
Rugăciune: „Sărăcie şi bogăţie nu-mi da, Doamne, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă” (Pildele lui Solomon 30,8).
JURNAℓ SCOȚIAN 