ce să-i spun copilului meu despre moarte

O mamă mă întreabă: „Ce să-i spun copilului meu despre moarte, cum să-i vorbesc? dar răspunde-mi te rog ca pentru un copil, nu ca pentru tine”.

Nu ca pentru mine?! Dar ce crezi tu, că despre moarte eu nu-mi vorbesc mie ca unui copil? Nu sunt nici eu decât un copil în fața morții. Poate că ai o părere prea bună despre preoți și teologie, dar nu-i pune să-i vorbească unui copil despre moarte.

Despre moarte nu poți vorbi decât cu gândurile și cuvintele unui copil care a cunoscut până la vârsta lui doar dragostea și nimic din legăturile mincinoase ale lumii adulților.

Spune-i că moartea e un somn, ultimul somn din care ne vom trezi într-o zi ca să nu mai adormim niciodată. Spune-i că atunci nu va mai fi nici somnul obligatoriu de după-amiază, nici n-o să mai audă când i-e lumea mai dragă, e târziu, du-te la culcare. 

Spune-i că primii care s-au trezit din acest ultim somn au fost o fetiță (Marcu 5,22-43), un băiat (Luca 7,11-16) și un prieten de-al lui Iisus, pe care-l chema Lazăr (Ioan 11,1-45). Chiar, știai că, după ce a înviat din morți, Lazăr a mâncat restul vieții lui numai dulciuri? S-a îndopat numai cu prăjituri. Serios, scrie asta în „Viața” lui. Lucrul acesta o să-i pară tare simpatic copilului tău.

Spune-i că până și fiul lui Dumnezeu a adormit acest ultim somn și că s-a trezit singur a treia zi, s-a grăbit pentru ca El să fie primul care să ne trezească pe fiecare. O să se întâmple asta într-o seară, când grijile zilei s-au dus, ai terminat temele, ai terminat cu obligațiile, poți să te bucuri și să te joci fără grijă.

Ei, și acum surpriza cea mai mare: seara aceea nu se va mai sfârși niciodată! Se vor trezi din somn și mama, și tata, și bunicii, și toți cei dragi, și toți prietenii, ba chiar se vor trezi și toți cățeii și toate pisicile și toți iepurii și toate vrăbiuțele și va începe în cameră o veselie și o hârjoană cum n-au mai fost, pentru că nimeni nu se va mai uita la ceas și nu ne va mai trimite la culcare. Și Moș Nicolae va împărți întruna daruri, și Moș Crăciun va cânta toată seara colinde și ne va citi povești, iar Domnul nostru Iisus Hristos va fi cu noi în cameră și va pune masa pentru toți. Spune-i copilului tău că la masa aceea nu va mai fi mâncare „sănătoasă”, supe și legume imposibile, ci doar pâine caldă și vin roșu din care va putea bea și el, pentru că acela va fi un vin nou (Matei 26,29), care nu va mai face rău nimănui.

Și vom sta cu toți la masă și mai zi copilului tău că nimeni n-o să-i mai spună să facă liniște, să vorbească încet, să se poarte frumos, sau că nu e treaba lui ce vorbesc cei mari, pentru că toți cei mari vor fi atunci copii ca și ei. Iar în seara aceea nesfârșită cei mari își vor cere iertare de la cei mici și vor da în mintea lor.

Spune-i copilului tău să trăiască viața aceasta pe pământ frumos și sănătos, ca să fie pregătit și odihnit și să nu-i fie somn în seara aceea care nu se va mai sfârși niciodată.

Spune toate acestea copilului tău și, din când în când, mai scrie-mi și mie și adu-mi aminte ce ți-am spus pentru el și ce trebuie să cred și eu despre moarte.

pâinea din care au mâncat câinii

Ce aliniere fericită a evangheliilor în această zi (în care „Întâmpinarea Domnului” cade în duminica femeii cananeience) și cum își răspund una alteia!

Într-o parte (Luca 2, 22-40), pruncul Iisus este adus la Templu și dreptul Simeon vestește că mântuirea este „pregătită” și „neamurilor” (păgânilor), nu numai poporului ales al lui Dumnezeu. Apropo, acesta este sensul exact al versetului pe care-l auzim în biserici spus „lumină spre descoperirea neamurilor”: lumină spre descoperire/revelație pentru păgâni.

În cealaltă evanghelie (Matei 15, 21018; vezi și Marcu 7, 24-29), o femeie din „neamurile” Siriei, femeia cananeiancă, primește dovada acestei mântuiri universale, prin credința în Hristos.

„Pâinea” (trupul lui Hristos) s-a măcinat și s-a copt în poporul evreu, dar firmiturile ei vor hrăni toată lumea: despre această pâine-Hristos profețește fără să vrea femeia cananeiancă atunci când spune că „și câinii mănâncă din firmiturile copiilor” (Marcu 7,28).

Nu e nicio umilire a păgânilor în cuvintele Mântuitorului („nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”), e doar o parabolă evreiască, pe care o desființează astfel pe loc, în dialogul cu femeia cananeiancă: altfel, Mântuitorul fusese gata să intre în casa centurionului roman, își făcuse ucenici în Samaria, iar la sfârșit își va trimite apostolii să boteze „toate neamurile” (Matei 28,19). Însă trebuia să-i învețe cu propriile lor cuvinte.

Dar vechea parabolă evreiască răspunde foarte bine și gândurilor de azi ale unor creștini zgârciți cu „pâinea copiilor”. Am auzit de nenumărate ori preoți și simpli credincioși spunând că nu poți pomeni la altar pe neortodocși. Așa ceva este ca și cum ai crede că sângele lui Hristos n-a curs pe cruce pentru toți oamenii, oricât de păcătoși, răi, eretici etc. ar fi ei. Intoleranța drept-credincioșilor să învețe din credința femeii cananeience că măcar o firmitură de prescură pot primi și „neamurile”.