despre ritual și credință, câteva precizări la articolul de ieri

Iisus sms

Ieri după-amiază m-a sunat un episcop și mi-a spus, foarte simplu: „M-am gândit că ai nevoie să-ți spun asta: mi-a plăcut textul tău și-ți mulțumesc că l-ai scris. Cu un bemol, – a adăugat el -, la ironia despre părintele Patriarh, că prea au tras toți în el zilele astea.” Îi mulțumesc părintelui episcop, chiar aveam nevoie de un telefon (iar bemolul mi-l asum cu ascultare, că altfel nu era mai nimic ironic în cuvintele mele, ci, dimpotrivă, aprecierea justeții unor învățături, dar care mi s-au părut tardive în context).

Tot ieri m-a sunat din țară și un prieten drag, un pic dezamăgit de articolul meu: „Știi că evanghelicii îl șeruiesc în cascadă pe paginile lor?” Dragul meu, i-am răspuns, evanghelicii ăștia sunt așa un neam încâlcit, că șeruiesc când le place ceva și din Vasile cel Mare, și din Ioan Gură de Aur, și din Filocalii, dar mai ales, dacă vrei suspiciune maximă, șeruiesc tot timpul din Sfânta Scriptură.” Altfel, mă simt onorat că textele mele sunt împărtășite și de alte confesiuni, amintindu-le însă tuturor, cu prudență, versul pe care eu mi-l iau din Eminescu, pentru că nu sunt latinist: Non idem est si duo dicunt idem.

Cât despre dezamăgirea prietenului meu, – și tocmai de aceea m-am gândit să scriu aceste rânduri în completarea textului de ieri -, el doar se temea că articolul meu, sumar și cam plin de metafore, ar putea fi răstălmăcit (și instrumentat împotriva mea, cum s-a întâmplat cu altele) ca o dezicere subtilă de cultul și ritualurile Bisericii mele, de liturghia de la altar și, dacă nu cumva, de tot corpul ei văzut.

Mai înainte de orice altceva, dacă tot veni vorba de „deziceri”, ca lucrurile să fie clare în ce mă privește și să nu le mai caute nimeni printre rânduri: mă dezic explicit de orice comensualism al Bisericii cu puterea politică, de orice „acord” cu polițiști și cu primari care să ne aducă lumină sau sfinte moaște, de orice instrumentare din interiorul Bisericii în scop politic sau economic, ca și de orice activism ideologic în numele ei și de orice fanatism, formalism, fățărnicie, taxe pe slujbe, clericalism cu moț și analfabetism funcțional cu diplomă de preot. 

Nu neg însă că textul meu poate fi citit de bodyguarzii Bisericii și în cheia „dezicerii”, dar un doctor bun și blând de la un etaj mai sus va observa că toate „manevrele” mele nu urmăresc decât să aducă un pic de aer proaspăt în plămânii unui bolnav ținut prea mult pe respirație artificială.

Trecând mai departe, mi s-a reproșat expresia „captivitatea ritualică a religiei”.

Dacă eu sau altcineva astăzi ar fi scris cuvintele „Litera (Scripturii) ucide!”, am fi fost linșați virtual, până să ajungem în fața consistoriului. Din fericire le-a scris apostolul Pavel, nu pentru că s-ar fi dezis de litera Scripturii, ci pentru că a vrut să ne conducă la „duhul care face viu”, iar pentru asta două mii de ani de exegeză biblică îi sunt recunoscători.

Dar nu doar litera Scripturii ucide, ci orice literă care nu trece mai departe la „duhul care face viu”: și litera ritualului, și litera canoanelor, și litera rugăciunii, ba chiar, vai!, și litera unei liturghii recitate artistic ca libretul unui spectacol istoric de costume, muzică și lumini.

Omul devine conștiința limbajului său și sărăcește sau se îmbogățește odată cu cuvintele care îl vorbesc.

De exemplu, ne rugăm – și asta e normal – pentru episcopii noștri, pentru „cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime”, pentru conducători și „mai-marii orașelor și ai satelor”, pentru armata țării, pentru ctitorii și donatorii bisericilor etc., dar nici măcar o singură dată nu spunem într-o slujbă: pentru părinții noștri, pentru copiii noștri, pentru frații și surorile de acasă, pentru soți și soții, pentru nașii de botez și de cununie, pentru profesorii care ne-au învățat carte, pentru doctorii care ne-au vindecat și pentru toți binefăcătorii noștri. La fel, nu-mi amintesc să fi auzit în mod obișnuit la liturghiile din parohii, acolo unde preotul are posibilitatea să adauge ectenii: ne rugăm pentru Ion și Maria de la noi din parohie, care sunt bolnavi în spital, sau ne rugăm pentru necazul lui Gheorghe, să-i ajute Domnul, sau ne rugăm pentru tinerii din sat care-și caută de lucru prin străinătate etc.

Simpla trecere de la un limbaj impersonal și universalist (poporul, lumea, țara) la limbajul identității concrete a aproapelui înseamnă deja o trezire, o zguduire a conștiinței, o ridicare în ritual a unei vieți domestice în care ne petrecem cel mai mult timp.

Asta în legătură cu litera, ca exemplu. Dar dacă cineva ar intra în mijlocul unui ritual, o slujbă, un acatist, un pelerinaj la moaște, un botez, o cununie, și l-ar întrerupe întrebându-i pe oameni „de ce ați venit aici? ce așteptări aveți?”, oare ce răspunsuri credeți că ar primi?

Eu obișnuiesc să-i întreb pe părinții care vin să-și boteze un copil: de ce vreți să-l botezați? Și ei rămân muți la această întrebare. Păi, pentru că așa trebuie, așa se face, așa e bine. Și nu li-l botez până nu mă întâlnesc cu ei de cel puțin câteva ori, la biserică, dar și în casa lor, pentru cateheză, pentru rugăciune, pentru citirea unei pagini sau două din Evanghelii, pentru o cină la care să discutăm ca niște prieteni despre credință, biserică și tot ce vor ei să se lămurească și să mă întrebe. Ce șansă avem în Biserică să facem din botezul fiecărui copil și o „reactualizare” a botezului părinților lui și a legăturii lor cu Hristos și Biserica! 

Au fost și care mi-au spus în față: deci asta înseamnă să-mi botez copilul? să devin eu însumi credincios, să mă rog, să postesc, să vin la liturghie, să citesc Biblia? – mulțumesc, nu mai vreau să-l botez. Dar și pentru acești oameni am fost fericit, pentru că au plecat din biserică un pic mai cinstiți față de conștiința lor.

În Biserică rămân doar cei care-și spun cu adevărat: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.” (Ioan 6,68)

De aceea, un punct de plecare pentru înțelegerea expresiilor „captivitatea ritualică a religiei” și „drumul de la religie la credință” cred că ar putea fi să ne răspundem sincer la câteva întrebări:

Câți dintre credincioșii noștri care vin astăzi la biserică în mod constant mai sunt conștienți de botezul lor și de semnificațiile acestuia? Câți citesc Evangheliile și meditează la ele sau încearcă să le găsească rosturi în viața de zi cu zi?

Câți ar putea numi viața unui singur sfânt de care se simt inspirați și în ce fel? Unde este primul lor gând la bucurie, ca și la încercare și necaz? în ce-și pun ei speranța în mod real? pentru cine și pentru ce trăiesc?

Dacă ar fi să spună pe loc care le este cea mai mare și mai mare dorință, câți ar vorbi despre mântuire, despre viața de veci sau despre dobândirea Duhului Sfânt? Dar pentru copiii lor, ce-și doresc oare cel mai mult? Și în ce împrejurări într-o zi își aduc aminte de Hristos sau de câte ori pun toate gândurile și neliniștile lor în „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”?

Câți nu pleacă din biserici cu „paști” și „lumină”, ca de a doua zi viețile lor să fie exact la fel de cenușii, luminate doar de licărul unei speranțe într-un salariu mai bun, un câștig la loto sau un prieten mai căpătuit decât ei.

Și câte întrebări nu s-ar mai putea pune, – dar ce observăm la toate: răspunsurile lor nu pot fi date în cadrul unui ritual asumat în mod mecanic, ci numai în exercițiul personal și cel mai intim al credinței, acolo unde „cuvântul lui Dumnezeu viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii” (Evrei 4, 12).

Aceste răspunsuri (Sfinții Părinți le numeau „adevărata filosofie”) ne arată exact unde suntem pe drumul dintre religie și credință, dar ne mai arată încă ceva: fără această sfântă filosofie, fără căutările vii ale credinței, trezite prin Evanghelie și cateheze, prin întâlniri cu oameni duhovnicești, nu cu funcționari bisericești, prin introspecție și efort personal, prin rugăciunea aceea din inimă și care se face într-o clipă vorbire cu Dumnezeu, fără aceste și atâtea alte căutări vii ale credinței, deci, ritualul rămâne doar un mormânt frumos împodobit, din care încercăm în zadar să înviem.

65 thoughts on “despre ritual și credință, câteva precizări la articolul de ieri”

  1. Sunt intru totul in asentimentul pozitiei atat de obiective si sincere pe care o regasim in fiecare postare. Desigur vor fi mereu opinii divergente ale cititorilor, dar mai inainte de a le formula, i-as invita pe cei derutati sau scandalizati, sa-si faca o scurta introspectie prin camarile mintii si ale sufletului si apoi sa isi inchipuie ca argumenteaza chiar inaintea Celui care este Adevar…fiindca de cele mai multe ori nu cautam Piatra din capul unghiului ci mai degraba pietrele cu care sa lovim aproapele simtindu-ne indreptatiti..Personal, am primit prin ,,semnul Bisericii calatoare” bucuria deplina a unei Invieri altfel, impartasita dimpreuna cu alte suflete iubitoare de Hristos. Sa va binecuvanteze Cel ce este pururi Lumina lumii, parinte Ioan, pentru ca saracit fiind mereu de duhurile preafericirilor vremelnice, sa ne descoperiti mereu asemenea raze ale Mangaietorului. Hristos a Inviat! Pentru cunoscatori si recunoscatori…Amin

  2. Omule din Mancha, natura umană e descrisă de clopotul lui Gauss, nu de clopotele din bronz.
    Nouă sub soare ar fi doar mutarea omului din Nazaret, dacă s-ar întoarce, de pe Dealul Căpățînii, pe mega-dîmbul Cărții Fețelor.
    În rest, rămîne cum s-a stabilit : FC Caiafa Rulz cîștigă by default meciul cu excentricii din poarta cea strîmtă, pe stadionul ” Gauss Bell “.
    Șalom.

    1. “Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” ( Faptele Apostolilor, 2, 39)

    2. Lucian @ „natura umană e descrisă de clopotul lui Gauss, nu de clopotele din bronz.”
      :)) Așa e, dar și omul din Nazaret a știut asta.

      1. Man, foarte posibil să fi știut și asta, în formula din luna Nisan, numai că, după 2000 de ani, clopotele din bronz acoperă la fel de previzibil sunetul mut al clopotului gaussian. Cine și pentru cine le trage, e la fel de clar ca în luna perpetuă cu nume japonez.

  3. IPS Pimen de la Suceava (fost turnator la securitate), infectat cu COVID, este transportat cu elicopterul la Matei Bals de la Suceava , la interventia se pare a Mitropolitului Moldovei Teofan.IPS Pimen are 90 de ani.De ce oamenii astia fac trafic de influienta pt a-l favoriza pe IPS ,in defavoarea altora care poate erau mai grav bolnavi decit IPS si care nu sunt asa credinciosi ca el. Oare nu vrea IPS sa se intilneasca in sfirsit cu Hristos?
    Eu cind citesc cazuri de astea sunt revoltat si nu ma pot abtine sa le critic.Asta insa nu ma face sa ma dezic de Biserica Ortodoxa,sa nu cred in continuare ca adevarul e mai mult aici decit in alta parte,ca oamenii trebuie sa se adune in continuare la slujbele Bisericii chiar daca slujitorii ei sunt din pacate mult sub ceea ce ar trebui sa fie.O critica a slujitorilor bisericii nu inseamna un atac la Biserica ortodoxa ci mai degraba o incercare de salvare a ei, de vindecare din autosuficienta de care sufera.

    1. Daca mama sau copilul dumitale s-ar fi aflat in aceasta nici macar nu ai mai fi problematizat. Asta (fara a judeca ad personam) arata lipsa oricarei simtiri a dragostei fata de celalalt,dar dehh cautam si aparam principii. Mai mult decat atat, sa cartesti transferul unui batran cu care nu ai schimbat niciodata un cuvant mi se pare nesimtit de prost gust si nechibzuit. Vanzarea mirului pt infruptarea saracilor este si va ramane o ispita la indemana.
      Daca vrei sa “salvezi” derapajul clerical nu-l faci prin “critica”…mai cu seama pe un batran pt care fiecare zi e un dar de la Dumnezeu. Paiul si barna raman masura cu care se masoara intentia criticii.

      1. Un batrin spui….. nu e un batrin oarecare tocmai asta e problema, el a avut tratament preferential datorita functiei ,relatiilor pe plan local si poate trecutului lui de turnator la securitate.Cazul lui nu era grav ,nu se justifica transportarea lui la institutul Matei Bals.
        In locul lui poate era cazul sa fie transportat la institutul Matei Bals un alt caz mai grav.Vezi dragostea mea se manifesta pt omul asta simplu care nu are relatiile lui IPS Pimen si care e posibil sa moara din cauza asta.Sau asta nu este dragoste?Dragostea trebuie manifestata numai catre puternicii zilei, nu?Cum ataci cite un securist de asta imediat apare unul care zice sa nu judecam.Ii doresc lui IPS Pimen sanatate .Dar trist mod de a actiona a avut.

      2. “Faptul ca IPS Pimen este un antieuropean convins nu conteaza acum. Varsta domniei sale mi se pare irelevanta. Faptul ca a fost declarat oficial colaborator al fostei Securitati nu conteaza nici el in fata bolii. Ultimul detinut condamnat pentru cea mai odioasa crima are acelasi drept la asistenta medicala ca oricare alt cetatean.
        Ceea ce conteaza este tocmai faptul ca IPS Pimen a fost scos din randul oamenilor obisnuiti si plasat in zona privilegiatilor. Am fost mereu impotriva egalitarismului. Nu putem avea acelasi statut social, nu putem castiga la fel pentru ca nu aveam aceeasi educatie, nu facem aceeasi munca, nu avem aceleasi responsabilitati etc.

        Dar in chestiunea drepturilor fundamentale cum este cel la viata si sanatate trebuie sa fim egali, mai ales atunci cand vorbim despre asistenta medicala in sistemul public.

        La Suceava nu s-a infectat doar IPS Pimen. La Suceava s-au infectat 2.238 de oameni pana astazi. Unii sunt medici si asistente medicale, unii au copii minori sau parinti care depind de ei, unii mai tineri, altii mai varstnici. Din informatiile mele, a mai fost adusa la Bucuresti o singura pacienta, medic, intubata deja si in stare foarte grava, cu un avion militar.

        Dar 94 au murit fara ca dupa ei sa fi venit vreun elicopter de la Bucuresti ca sa ii salveze. Oare cati dintre ei ar fi avut o sansa in plus daca erau scosi din spitalul focar pentru a primi asistenta la cel mai inalt nivel la Bucuresti?”
        http://www.ziare.com/stiri/coronavirus/pimen-si-cei-94-1607873

    2. E o interpretare eronata, tocmai datorita faptului ca stirea este prezentata cu totul si cu totul intr-o alta cheie decat cea reala. Nu a existat un elicopter expres destinat pentru IPS Pimen. Ci era deja un alt bolnav care trebuia dus de urgenta la Bucuresti. In acel moment, doar acesti doi pacienti erau intr-o stare critica si era necesar sa fie dusi in alta parte. S-a dorit sa fie dus la Iasi IPS Pimen si celalalt pacient la Bucuresti, dar s-a convenit sa nu se faca escala (ar fi intarziat momentul in care ajungea celalalt pacient la Bucuresti)- asa ca au ajuns amandoi la Bucuresti. Nu au fost mai multi pacienti in stare critica si a fost ales, ce sa vezi, taman IPS Pimen in locul altuia. Afirmatiile gratuite si imaginatia fac mult rau, personal aleg sa nu-mi ”iau lumina” de la mass-mesia, si daca aleg sa citesc o stire, atunci incerc sa aflu pe mai multe cai ce s-a intamplat acolo.
      Cand IPS Pimen a donat acum cateva saptamani aparatura de sute de mii de euro spitalului din Suceava n-am vazut pe nimeni lesinat si in crize de nervi. Nervii si lesinurile au venit doar dupa ce IPS a avut si el nevoie ca orice cetatean din Romania de tratament medical de urgenta. Ah da, si sunt mereu dusi cu elicopterul pacienti intre spitale, dar despre ei nu ni se spune nimic, ca nu sunt vedete si nu starnesc furii si resentimente.

      1. https://adevarul.ro/locale/suceava/ipspimen-pacient-covid-19-transferat-oaeronava-spitalul-suceava-copil-leziunicerebrale-fost-trimis-ambulanta-1_5e9eca595163ec4271f96f2b/index.html
        https://adevarul.ro/locale/iasi/culisele-transferului-Ips-pimen-bucuresti-elicopterulmitropolitul-moldovei-discutie-telefonica-spitalul-suceava-1_5e9eee1d5163ec4271fa80f4/index.html
        Eu de aici m-am informat .
        IPS Pimen a donat 2 aparate de testare + teste
        https://basilica.ro/https-basilica-ro-arhiepiscopia-sucevei-aparat-si-kituri-de-testare-covid-19-pentru-spitalul-judetean-sf-ioan-cel-nou-de-la-suceava/
        http://tvrmoldova.md/romania-la-zi/arhiepiscopia-sucevei-doneaza-echipamente-de-testare-covid-19-in-valoare-de-100-000-de-euro/
        Rotunjit in plus este 100 000 de euro deci nu sute de mii de euro ci doar una.
        Faptul ca a donat e f bine.Asta ce inseamna ca trebuia sa aiba tratament preferential?
        A donat ,D-zeu sa-i rasplatesca.Banii Bisericii sunt fie bani publici de la stat,bani din pomelnice donatii ale credinciosilor si din taierile de paduri f extinse practicate in Suceava Trebuia sa respecte regulile cu atit mai mult cu cit esti IPS si lumea este cu ochii pe tine.

      1. Cum cine ,prietene?Un cetatean al patriei noastre dragi care voteaza si plateste impozite la statul roman .Am tot dreptul sa judec cind din banii mei se fac favoruri pt tot soiul de preasfintiti.Pe voi chiar nu va enerveaza faptul ca un om se ducea sa se spovedeasca la un preot si preotul il turna la securitate apoi?Pe mine da.Chiar f tare.

          1. “Securitatea cea veche te ierta. Societatea și noi, Biserica l-am iertat pe Vlădica Pimen”.
            Pe IPS Pimen trenuie sa-l ierte persoană A.B despre care Pimen il turna la securitate ca „nu iubește conducerea țării” sau profesorul P.M.(a se citi articolul de mai jos),nici intr-un caz oameni care nu au suferit de pe urma lui Pimen.Biserica clar l-a iertat, ca l-a pus in anul 1991 episcop.
            Societatea nu cred ca l-a iertat, tinind cont de valul de revolta stirnit de tratamentul preferential de care a beneficiat IPS. Daca IPS ar fi ramas internat la Suceava as fi crezut ca poate s-a pocait de pacatele tineretii.Dar activarea imediata e retelelei de pile,relatii imi arata ca IPS nu s-a schimbat niciodata si a ramas acelasi.
            Nu stiu cine esti.Sper ca nu esti vreun preot ceva, care a beneficiat si el de ceva privilegii de pe urma lui IPS si acum iti platesti datoriile.Am citit ce ai scris:multe cuvinte,idei oarecare.Sper ca macar esti sincer .
            Dar in sfirsit ,destul despre IPS .D-zeu sa-i dea sanatate si sa-l ierte.El si oamenii pe care i-a turnat la securitate .
            https://romania.europalibera.org/a/de-ce-a-fost-declarat-%C3%AEps-pimen-colaborator-al-securit%C4%83%C8%9Bii-motivarea-instan%C8%9Bei/30568064.html

    3. Hristos a înviat🙏🏻🕯️ÎPS Pimen a slujit toate Deniile săptămânii Patimilor, iar din Joia Mare până după slujba Învierii a postit desăvârșit, împreună cu toți din obștea Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou”. A doua zi de Paști a slujit din nou, însă a stat mult pe un scaun în fața Altarului. Apoi s-a simțit foarte slăbit. Nu a fost de acord să fie transportat de la Suceava la “Matei Balș”, dar ÎPS Teofan a insistat (inițial pentru a fi dus la spital la Iași). Un arhiereu de 90 de ani, care timp de 29 de ani s-a rugat pentru cei pe care îi păstorește, nu avea nici măcar dreptul de a fi tratat într-o unitate spitalicească? Cu ÎPS Pimen a fost transportat și un bărbat oarecare de 47 de ani. Alte persoane în nevoie nu mai erau. Cât despre faptul că a fost informator al securității sau nu, Hristos-Dumnezeu îl va judeca, nu noi. Fiecare suflet are păcate de plâns. Noi vedem doar păcatele unui om, nu și căința lui. El poate să plângă, Dumnezeu îl iartă, iar noi rămânem cu păcatul judecării aproapelui și neiertați de Dumnezeu. ÎPS Pimen a făcut și foarte mult bine, pe care nu l-a trâmbițat, dar Dumnezeu le știe și pe cele rele și pe cele bune. Cine e fără de păcat, n-are decât să ia piatra să lovească în ceilalți… Un lucru e sigur : păcatul suprem este mândria, chiar și cea duhovnicească, aroganța virtuții adică…

  4. Imi aduc aminte de-un copil care pe la inceputul anilor ’90 avea vreo 13-14 ani si care pe atunci visa la reformarea Bisericii. Sa fi tot trecut vreo 30 de ani iar nevoia de-a reforma / invia / reinventa Biserica e mai mare ca oricand.

    1. “Doamne, nu ştiu ca să cer de la Tine.
      Tu singur ştii ce-mi trebuie.
      Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu.
      Dă-mi să-mi văd nevoile mele
      care sunt ascunse de mine.
      Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere,
      numai să stau în faţa Ta,
      Inima mea îţi este deschisă.
      Pun toată nădejdea mea spre Tine.
      Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu,
      vezi şi fă cu mine după mila Ta.
      Zdrobeşte-mă şi mă vindecă.
      Loveşte-mă şi mă vindecă.
      Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte
      prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine.
      Mă duc pe mine spre jertfă Ţie.
      N-am dorinţă afară de a împlini voia Ta.
      Învaţă-mă să mă rog,
      Însuşi Te roagă întru mine.
      Amin.

      Antonie, Mitropolit de Suroj”

  5. si acest articolul cu toate precizarile sale ma mahneste din umila mea experienta l-as putea contrazice, ma gandesc la parintele Boboc din parohia din care fac parte ce la fiecare slujba spune clar si raspicat ca se roaga pentru toti indiferent de religie, o fi preot autorul dar e mai mult filozof ce parca el insusi nu-si gaseste calea..

    1. Mihaela, daca ai fi citit fara patima, parintele a subliniat ca ,,La fel, nu-mi amintesc să fi auzit în mod obișnuit la liturghiile din parohii, acolo unde preotul are posibilitatea să adauge ectenii: ne rugăm pentru…”, deci referindu-se la modul general (,, in mod obisnuit”) poti considera ca parintele Boboc se incadreaza la ,,exceptia care intareste regula”. Cu totii avem pareri diferite si de multe ori subiective, de aceea este bine sa recitim de cateva ori textele care nu rezoneaza cu constiinta personala. Cred ca o polemica constructiva trebuie sa porneasca de la realitati indubitabile, iar aici un jurist nu te-ar indreptati din cauza viciilor de interpretare ..Hristos a Inviat!

  6. Hristos a Înviat !
    Binecuvântarea lui Hristos Cel Veșnic Viu sa fie cu dumneavoastră și cu familia dumneavoastră , cu cei dragi , iubiți și cu cei ce nu va îndrăgesc .
    Exista o urgenta a mărturisirii Adevărului Întrupat și Înviat și pentru aceasta va multumesc.
    A fost intr-adevăr cea mai buna predica a patriarhului Daniel.

      1. “ În vremea aceea, chemând Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi. Şi a zis către ei: Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi. Iar unde nu vă vor primi, ieşind din acea cetate, scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor. Atunci ei, plecând, mergeau prin sate, binevestind şi vindecând pretutindeni.” Evanghelia după Luca

        Mi-a reamintit articolul dumneavoastră

  7. M-am gîndit de multe ori la ce spui, Padre, că-i mai bine să fii corect – cumva – cu tine însuți. Dar aș vedea și botezul, și o minimă deprindere în ritual, chiar golit de sens, ca pe un kit de supraviețuire. Poate n-o să-ți folosească, dar îl ai acolo. Eu l-am avut de la bunica mea, din copilărie. Îl ironizam, ignoram ș.a.md. Pînă într-o noapte, în miez de depresie cruntă, cînd am strigat de oroare și durere. Și atunci mi-a prins bine că mi-am amintit o rugăciune, că am găsit o icoană în casă. Ne schimbăm – uneori.

    1. Alina, daca ai reciti cu multa rabdare si iubire ceea ce a incercat sa sublinieze parintele, ai observa ca el tocmai asta isi doreste de la credinciosii sai: sa le trezeasca deplin constiinta crestina. Daca transformam botezul (si din nefericire am ajuns aici) intr-un simplu ritual, atunci aducem cea dintati dintre Sfintele Taine, in taramul profanului. Botezul unui copil nu inseamna doar ritualul savarsit in maximum o ora la biserica. Este angajamentul celor care au marturisit Crezul in numele micutului crestin, ca il vor conduce pe acesta catre Hristos. Iar in spiritul Evangheliei ,,un orb nu il poate calauzi pe un alt orb”. Este necesar sa iti asumi la modul cel mai serios acest angajament. Si trebuie sa convingi viitorul crestin prin exemplul tau de viata, ca i-ai oferit in avans cea mai mare binecuvantare posibila. Botezul neasumat personal nu poate fi parte a unui kit de supravietuire, decat in completare cu o viata traita dimpreuna cu Hristos, dupa cum mirungerea este doar o pecete simbolica, daca Duhul Sfant nu se pogoara efectiv in sufletul nostru atunci cand descoperim comuniunea deplinei iubiri cu Hristos. Asta isi doreste parintele. Sa existe in vietile pruncilor botezati macar o bunica ca a ta, alaturi de care ritualul scufundarii in apa sa devina si chezasia Invierii! Hristos in milocul nostru!

      1. cristi1407, am citit și am recitit. Răbdarea nu-mi lipsește și nici iubirea – îl cunosc un pic pe Padre și site-ul ăsta e una din bucuriile și ancorele mele. Poate îmi lipsește un pic de înțelegere, poate un pic de har. Încerc. Ideea era că poate uneori și forma generează fondul – sau măcar ajută la nașterea lui. Eu și soțul meu am botezat un copil cu părinți atei înverșunați. Din ăia cu glumițe gen Bărbosul suprem și religia utilă ca peștele pe bicicletă (mereu aceleași și foarte plictisitoare deja). Noi – căldicei, un strop agnostici, un strop credincioși, dar nu foarte tare, dar nu practicanți, cu ceva lecturi totuși (Biblia, dar nu numai, datorită faptului că sîntem filologi și redactori de carte). Ei au vrut să nu-i bată familia la cap, noi am zis tot așa, că decît formal, fără nici un pic de credință, mai bine i-ar face un party de bun venit în lume. Deci început prost duhovnicesc pentru bietul copil. Dar s-au schimbat multe și în viețile noastre, și în familia lor. Copilul crește și întreabă de Biserică, de Dumnezeu, e curios, atras. Știe că a fost botezat, vrea să știe ce înseamnă asta. Dumnezeu lucrează uneori și așa. Nu mă pricep, poate greșesc. Așa simt acum.

        1. Alina, cu siguranta cel mai elocvent raspuns il vei primi chiar de la Padre. Probabil ca noi cei care am adus comentarii aici, am fost sensibilizati fiecare de anumite aspecte si cum este o perioada ,,altfel”, avem canalele interiorizarii deschise mai mult ca oricand si gestionam cu dificultate emotiile. Eu am abordat putin alfel comentariul tau, intuind ca esti o cititoare fidela, care a fost atrasa acum de forma si nu de substanta. Insa explicatiile tale au adus o alta lumina in ecuatie si ai toata empatia mea. Sfanta Taina a botezului este un important punct divergent in teologia care desparte Biserica traditionala de cea protestanta. Dar dincolo de disputele orgolioase in care mi-as dori ca Unul Dumnezeu sa fie deplin suveran, exista credinta vie pe care o traim fiecare intr-un mod atat de personal si de intim. Si acolo doar Dumnezeu si duhovnicul pot aduce deplina iluminare. Stii bine ca in primele veacuri catehumenul se pregatea temeinic pentru botez si momentul crestinarii era un act de predare totala in pronia Mantuitorului. Dar nici macar acest ritual temeinic nu garanta ca respectivul va merge pe Cale pana la sfarsit. In cazul nostru, prunci fiind la botez, intalnirea cu Hristos este de multe ori total separata de constienta acestei taine si practic nu taina primita ni-l descopera pe Domnul ci faptul ca ne este marturisit la un moment dat de ceilalti. Experienta povestita de tine se aplica cred la 80 % dintre crestinii de astazi. Eu vroiam sa subliniez ca Padre isi doreste sa implineasca aceasta Taina cu responsabilitate, iar pentru asta trebuie inteles, fiindca apostoli ca si el sunt tot mai rari. Hristos in mijlocul nostru!

          1. Mulțumesc, cristi1407. De cîțiva ani caut și eu ceva, dar nu prea știu cum să o fac. Hristos a înviat!

          2. Alina și Cristi

            Să știți că am citit dialogul dintre voi, așa cum citesc toate comentariile cu atenție, dar vă cer iertare că n-am avut timp să mai intervin.

            Alina, legat de povestea ta: „Deci început prost duhovnicesc pentru bietul copil. Dar s-au schimbat multe și în viețile noastre, și în familia lor. Copilul crește și întreabă de Biserică, de Dumnezeu, e curios, atras.”

            Da, e foarte adevărat și am mai auzit exemple de felul acesta. Dar acestea sunt excepții sau mai bine zis un mod excepțional al lui Dumnezeu de a lucra, care nu anulează sau pun câtuși de puțin sub semnul întrebării necesitatea catehezei, a învățăturii, ieșirea din formalism, cunoașterea Evangheliei etc. etc. În fond aceasta este tot porunca Mântuitorului: „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le…”

            Revenind la copilașul de care spui, Alina, el este acum ca sămânța din Evanghelie care răsare printre spini. Duhul l-a făcut să răsară și să aducă un pic de veselie și de culoare duhovnicească și în jurul lui, dar dacă cei din jur nu le vor cultiva mai departe, mi-e teamă că s-ar putea stinge și în ei, și în el – dar Domnul să-l păzească!

            Pentru că e finul tău, să te rogi pentru el ca pentru copilul tău – și ai tot dreptul să-i întrebi pe părinți despre creșterea lui spirituală. Eu mai fac și asta înainte de botez: pun nașii cu părinții față în față și le spun părinților, ce faceți voi acum nu e o cumetrie, ci o legătură pe viață, în care nașii vor avea dreptul, în calitate de părinți spirituali, să vă întrebe despre educația religioasă a copilului, dacă îl duceți la biserică, dacă i-ați luat o Biblie, dacă are o icoană, dacă vă rugați cu el etc.

    2. Foarte adevarat spus! numai cei ce au trecut prin aceste stari pot intelege!

  8. Părinte, am o mare simpatie pentru accentul pe care îl puneți pe relația vie. Problema nu constă în captivitatea dinspre ritual ci inițierea întru înțelegerea și trărea ritualului. Cuvântul și ritualul sacru sunt manifestări teofanice. Ele au caracter anamnetic și inițiatic. Mircea Eliade explică funcția lor. Cuvântul Scipturii dar și cel liturgic sunt codificări ale unui duh viu sau întruparea dialoglui dintre duhurii vii, între cel al Domnului și cel al omului sfințit. Neputiința de a nu accesa acel duh face ca forma care o îmbracă să pară moartă. Poate ați auzit cuvântul “Hristos stă ascuns în poruncile Sale” și că El se descoperă pe măsură ce poruncile sunt împlinite. Calea cea mai scurtă a inițierii este prin ucenicia lângă un inițiat (duhovnic, îndrumător etc.). Deci ca preot puteți face foarte multe în acest sens. Principiul se aplică și la alte sfere ale cuvântului/simbolului. Limbajul matematic poate părea un cimitir pentru orice neinițiat. Însă prin inițiere și practică, cimitirul capătă viață și se transformă intr-un univers cu posibilități nemărginite.

    Legat de ridicarea în ritual a domesticului. La Proscomidie pomeniți oricum nominal vii și morți. Personal, consider că Ecteniile din Liturghie au acoperire și pentru situațiile domestice pe care le-ați pomenit chiar în forma largă sau universalistă care pare să nu vă mângâie: “Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.” “Pentru sfânt locașul acesta, țara aceasta și pentru toate orașele și satele și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.” “Pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat și prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiți și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.” Un limbaj cât se poate de concret, cuprinzător care se referă totuși la oameni, la fiecare dintre noi. În ton cu esența mesajului pe care încercați să-l comunicați, poate că ceea ce merită cu adevărat ridicat la rang de ritual este calitatea relației cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

  9. Mă bucur că fac parte dintre ,,evanghelicii” care vă share-uiesc , cred că nu am ratat niciun articol de când v-am descoperit .
    Har şi binecuvântare !

    1. Nici eu nu am ratat niciun articol al parintelui dar eu am revenit aici mereu fiindca mi s-a parut ca gasesc un glas autentic al ortodoxiei,niciodata nu mi-a trecut prin cap ca aici s-ar simti bine un protestant Poate sunteti atrasa de talentul lui literar .

      1. Protestant fiind, neoprotestant chiar :)), pot spune cu toată bucuria, nu numai că “mă simt bine” pe blog, dar prin nenumarate articole am fost deseori inspirat să-L caut mai temeinic pe Mantuitorul!
        Exista un singur neajuns al blogului: sunt uneori pauze prea mari între postări… 🙂

        Viața din Dumnezeu (Zoe’le lui CS Lewis) o recunoşti oriunde se manifestă ea, pentru că soiul acesta de viață transcende granițele confesionale. Şi slavă Domnului, aici găsesc adieri proaspete de viață duhovnicească.
        Partea bună e că nu trebuie să-mi autentific experiența în fața vreunuia care m-ar eticheta ca sectar şi, prin urmare, mi-ar lua dreptul la a crede că orice pom bun, la momentul roadelor, îşi oferă cu generozitate poamele pentru orice trecător ce-i stă sub umbră…

        Mulțumesc pentru fiecare postare scrisă dintr-o credință neprefăcută şi o inimă curată, adică scrisă cu dragoste (1 Timotei 1:5)

        1. Cine te-a etichetat drept sectar ca nu inteleg?Eu?Sau te victimizezi si ai impresia ca suferi prigoana pt d-l Iisus.?

      2. Tot timpul m-am simțit la intersecție,mi-e foarte greu să mă poziționez radical.Fac parte dintr-o familie mixtă din Transilvania, tata este nepot de mitropolit iar bunicul din partea mamei a fost reformat calvinist. In familia lărgita suntem prezente toate confesiunile, participăm cu bucurie la toate evenimentele , suntem foarte binecuvântați prin această diversitate.

        1. La un moment dat trebuie sa alegi un singur drum.Asta nu inseamna ca relatiile cu familia nu trebuie sa ramina f strinse indiferent de credinta fiecaruia dar foarte binecuvintati…..nu as zice.Poate e mai distractiv, dar asta nu e binecuvintare .

          1. Da, e cu bune şi rele ipostaza asta. Uneori faptul că eşti ,,punte ” presupune şi asumarea loviturilor din toate direcțiile. Şi,in timp , devii mai bătătotit…

  10. Un articol minunat, ce invita fara doar si poate la gandire, cugetare, meditatie. O lectura placuta, profunda si plina de semnificatii adanci. Majoritatea articolelor dvs arata asa, dar inlantuirea ultimilor doua mi se par a fi “peste medie” – daca imi e permisa expresia. Eu personal va multumesc pentru predica frumoasa si cuvantul bun de invatatura. E nevoie de astfel de prelegeri, mai ales in astfel de perioade tulburi in care mai mult decat niciodata oamenii par sa-si fi pierdut busola. Sa auzim de bine!

  11. Minunate gânduri, dar sunteți asemenea vocii celui care strigă în pustie. Biserica nu va putea să se extragă din comensualismul cu puterea politică decât cu pierderi majore. Ar câștiga poate multe oi rătăcite, care s-au înstrăinat de o Biserică în care nu se mai regăsesc, dar totodată și-ar tăia multe crăci de sub picioare.
    Renunțarea la ritualismul sec și întoarcerea spre oameni și inimi ar însemna o adevărată schimbare la față a Bisericii, care însă probabil că nu se va produce, pentru că rezultatul nu s-ar mai putea numi Biserica Ortodoxă. Închipuiți-vă slujbe în care preoții nu ar mai citi din cărți de cult rugăciuni izvorâte din tradiție, dar care nu pot fi învățate pe de rost. Închipuiți-vă un prohod de îngropare a Domnului în care clericii și credincioșii nu ar mai sta cu nasul în cărticelele cu versuri, ci cu mintea la Dumnezeu.
    Până atunci am asistat anul acesta la spectacolul jalnic al pogorârii luminii. În anii trecuți, circul, zarva, luminile din jur anesteziau simțurile. Anul acesta un ochi atent a putut observa prin orificiile din lateralul Capelei Îngerului o sursă de lumină albastră, aprinsă cu mult timp înainte de pogorârea oficială a luminii. Gustul este cu atât mai amar, cu cât conducerea Bisericii încearcă să inducă masele în eroare cu acest truc asociat cu cea mai importantă sărbătoare creștină. O condiție sine-qua-non pentru (re)câștigarea încrederii credincioșilor este comunicarea sinceră, fără aroganță și, mai ales, fără pretenția de a deține răspunsuri la întrebări fără răspuns.

    1. Domnule draga, ce ati vrea sa se citeasca la prohodul Domnului ? Un comunicat de presa ? Eu ma bucur foarte tare ca exista acest minunat text la prohodul Domnului si interventia dvs. o aseman cu cea a bolsevicilor care au pus mina si au distrus tot ce era sfant si frumos in jurul lor. Sa luam aminte sa nu facem aceleasi greseli

      1. Să cânte, domnule dragă, să cânte un text care se poate învăța de către tot credinciosul. Să poată cânta orice creștin, cu mintea la cele sfinte, nu să fie atent să nu piardă rândul de pe foaie. Frumusețea cântărilor liturgice nu stă în lungimea lor. Pentru analogie imaginați-vă colindători în fața ușii citind versurile de pe foaie. Tot pentru comparație, până căutați bolșevici închipuiți, mai bine încercați să vă puneți în locul lui Dumnezeu: ce rugăciune v-ar plăcea să ascultați: una spusă liber, din inimă sau una citită “ca la carte”? PS Nu vă faceți griji, că nu strivesc corola de minuni a lumii.

  12. “Mila şi judecata dreaptă, de se află împreună într-un suflet, sunt asemenea unui orb care se închină Iui Dumnezeu şi idolilor în acelaşi locaş. Mila este potrivnică judecăţii drepte. Judecata cea dreaptă înseamnă a ţine la măsurarea după dreptate. Căci dă fiecăruia după vrednicie şi nu pleacă cumpăna sau nu caută la faţă în răsplătire. Iar mila e durerea mişcată de har, ce se apleacă cu împreună-pătimire şi pe cel vrednic de pedeapsă nu-l pedepseşte, iar pe cel vrednic de bine îl covârşeşte cu binele. Dacă mila e proprie bunătăţii, judecata după dreptate va fi, aşadar, proprie răutăţii, şi precum fânul şi focul nu pot sta în acelaşi loc, aşa nici judecata după dreptate şi mila nu pot locui împreună intr-un suflet. Precum un bob de nisip nu se pune în cumpănă cu o grămadă de aur, aşa trebuinţa de judecata dreaptă a lui Dumnezeu nu se pune în cumpănă, în privinţa asemănării, cu trebuinţa de mila Lui.” (SFÂNTUL ISAAC SIRUL)

    HRISTOS A INVIAT!

    1. Ma intreb cum o sa mai judece D-zeu lumea.Poate o sa i mintuiasca pe toti dar stai ca nu-i bine, ca o sa cadem in erezia apocatastazei….. In orice caz cuvintele Sf. Isaac Sirul au un parfum unic printre scrierile sf, Parinti .

      1. Daniel, nu ma pricep si poate gresesc, dar poate Dumnezeu ii va judeca pe cei care au cautat dreptatea- dupa dreptate si pe cei care au cautat mila- cu mila?

        1. totusi una din fericiri este:fericiti ce i insetati de dreptate caci acestia se vor satura.
          D-zeu ii fericeste se pare ca tu i condamni la iad fiindca asta implica ce spui tu.
          D-zeul meu e un d-zeu al milei ,al iubirii dar nu este un pampalau sentimental.

          1. Daca a judeca dupa dreptate e un lucru bun, de ce ne-am teme de judecata dupa dreptate a lui Dumnezeu si de ce am considera-o iad?!

          2. Poate am interpretat eu gresit ce ai spus tu:pe cei care au cautat mila d zeu o sa i judece cu mila si pe ce i care au cautat dreptate o sa i judece dupa dreptate.Dar si eu si tu stim amindoi ca nimeni nu este drept in fata lui d-zeu deci un om care o sa fie judecat dupa dreptate nu poate sa ajunga decit intr-un singur loc:in iad.
            In sfirsit, sf Isaac Sirul reprezinta si pt mine o atractie irezistibila dar pozitia lui nu a fost insusita in totalitate de Biserica.

  13. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
    Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?”
    Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”
    Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeaşi frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? (Romani 9:18-21)

  14. Pr. Constantin Pătuleanu – EUHARISTIE-ÎNVIERE

    Doamne, Te-am căutat în bobul de grâu
    Pus în pământ de țăranul plăpând
    Și nu știam că ești în prescură
    Gata oricând să saturi omul flămând.

    Doamne, Te-am căutat însetat
    Și-n bobul de struguri,
    Umblând prin arșita lumii
    Risipit prin multele, nesfârșitele valuri

    Rătăceam prin pustiuri de gânduri.
    Dar nespusele amintiri, năvalnic
    Bătând la poarta dorului Tău,
    Se ascundeau prin serafice vânturi.

    Mulțumind, Te-am regăsit, Doamne,
    Prefăcut în Taina altarului Sfânt
    Și din potire de lut te-am sorbit
    În extazul inimii, imne cântând.

    Vindecat prin sângele Tău, Doamne,
    Din potirul Preasfânt am urcat prin genuni
    Printre stele galactice alergând,
    La tronul ceresc poposind.

    Doamne, astăzi în altare sfinte
    Fără de frică Te-au arestat,
    Și eu, mereu după Tine însetat,
    În întuneric Te caut.

    În Lumina cunoștinței aș vrea senin să pășesc,
    Dar ascunsă-i și ea de valul lumesc,
    Căci lumea, Doamne, Luminii i-a pus obroc,
    Nici în lumină nu-i voie să Te găsesc.

    Izolați în zăbrele și ferecați în morminte,
    Doamne, Euharistie-Înviere
    Vino! Ne scoate curând,
    Din fricile nopților grele.

  15. Hristos a Inviat! Absolut intamplator, un frate crestin mi-a reamintit de acest blog si odata revenind in acest spatiu special, am recitit cu aviditate si obiectivitate, toate postarile revelante pe care le-am omis de ceva vreme. Iar odata cu aceasta postare a lui Padre, am fost tentat (nu ispitit!) sa aduc un feedback personal. Sa imi marturisesc o empatie care se poate elibera de limitele dogmelor si ale unor limitari absolut artificiale si care in final ne aduc inaintea Acelui Hristos care ne-a eliberat nu doar de moartea fizica si sufleteasca ci si din robia unor prejudecati declamate si nu asumate! Amin.
    Am constatat cu tristete ca mare parte din comentariile voastre au fost despre Vladica Pimen. (bucurestean fiind , va marturisesc ca cel putin de 2 ori pe ora, un elicopter SMURD aduce pe cineva la Bucuresti. Oare sa fie toti nomenclaturisti? Har Domnului , ca s-ar ilumina in ceasul de apoi, dar cred ca 90% sunt cetateni obisnuiti ca si noi) Si daca voi l-ati judecat aici, cu siguranta Hristos il va ierta Acolo !…Nici Pavel nu a fost vrednic pana cand a fost pescuit de Domnul…sau ce Apostol a fost vrednic? Stiu, nimeni nu este mai vrednic ca si poporul ortodox si de aceea toti politicienii corupti, interlopii lipsiti de scrupule, ori teologii care nu cunosc Evanghelia, samd sunt perfect indreptatiti sa arunce cu pietre…Sa avem in vedere ca in imponderabilitatea economiei hristice, aceste pietre pot pluti pana cand la judecata, vor fi marturii pentru funeraliile vesnice ale unora care s-au indreptatit mai inainte de vreme. Amin. Hristos in mijlocul nostru! ( sa ne bucuram sau sa luam aminte??? Sa luam aminte!!!! Pace, tuturor!)

    1. „Si daca voi l-ati judecat aici, cu siguranta Hristos il va ierta Acolo !”
      La asta m-am gândit și eu lăsând această discuție pe lângă subiectul postării mele, lucru pe care de obicei nu-l fac.
      Mulțumesc, Cristi.

      1. “Si daca voi l-ati judecat aici, cu siguranta Hristos il va ierta Acolo !”
        Din ce sf Parinte e zicerea asta?
        Ma bucur ca am contribuit la mintuirea lui IPS Pimen.
        Eu nu sunt teolog , nici interlop, nici politician dar din cite inteleg am cam incurcat-o:m-am legat de IPS si ma asteapta iadul vesnic.
        Mai las aici o alta marturie a unui jurnalist ratacit care exprima mai bine decit mine ce am vrut sa spun:
        https://republica.ro/fiecare-cu-donii-pe-care-ii-merita-pilda-lui-don-giseppe-si-don-pimen-cum-se-vede-din-elicopter-raiul?fbclid=IwAR0Gdlva1MqK2mrFZkJiUqgsJIhZbJaj7-UvLSQAX8Nvk38OBAslLoc1X34

        Parinte ,Ioan Florin, nu-ti fa griji:nu o sa mai comentez pe blogul tau.Asta nu inseamna ca nu o sa te citesc in continuare
        Totusi ,cred ca putine articole de ale tale au fost mai comentate decit astea in care am venit eu cu prostiile mele :)).

        1. Daniel, sincer, nu mă interesează cât de comentate sau nu sunt articolele mele. Dacă vroiam să fie comentate le urcam eu singur pe facebook. Dar mă interesează comentariile la subiect, nu să aterizeze cineva aici și să spună fără nicio legătură, „salut, Pimen a fost dus cu elicopterul la București”.
          Iar povestea aia cu don Giuseppe, dacă tot ai postat-o, e falsă, vezi că o spun chiar ziarele catolice. În schimb povestea de care n-ai auzit tu este că în timp ce toată lumea discută despre Pimen și pandemie, părintele Damaschin de la Iași îmbracă și hrănește 5000 de copii. De exemplu.

          1. Fenomenal Pr Damaschin! Dar sunt și alte exemple: Pr. Constantin Tănase de la Valea Plopului și Valea Strezii, Pr. Mihail Milea de la Buzău, Ps-ul Mihail Longhin de la Bânceni (Ucraina), Ieromonahul Pavel medic activ de la M-rea Turnu, Spitalul Christiana de la M-rea Christiana București, Clinica Oncologică Nera a Fundației Sf. Irina iar cine vrea poate găsi nenumărate exemple de asociații sau fundații afiliate BOR sau altor Biserici care au construit in sistem privat dispensare, clinici, cantine pentru săraci, centre pentru îngrijire bolnavi, vârstnici, copii orfani etc. Se poate și mai bine dar să nu vrei să vezi ceea ce totuși se mai face în timp ce se scormone după scandal de către cei ce vor multe dar nu construiesc nimic (dimpotrivă, sunt chitiți să demoleze ideologic)…. Are BOR metehnele ei dar să nu vezi că e printre puținele instituții din România care afară de biserici a construit și altceva în 30 de ani….

  16. A murit IPS Pimen.D-zeu sa-l ierte si pe el si pe mine daca l-am judecat gresit.

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s