Toma și trecerea noastră

Luca

E un pic interpretabil obiectul necredinței lui Toma. Pentru că apostolii nu-i spun „a înviat Domnul!” și nici el nu le răspunde „nu cred că a înviat Domnul!”. 

Apostolii îi spun doar atât: „L-am văzut pe Domnul!” (Ioan 20,25). Și Toma le răspunde cu cuvintele binecunoscute: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (La urma urmei și celorlalți apostoli Domnul însuși le arătase „mâinile şi coasta Sa”, deci am putea spune că Toma nu cere decât aceeași încredințare – Ioan 20,20!)

Ce anume așadar nu crede Toma?

Să ne amintim că suntem duminică seara, când toată lumea deja aflase că mormântul e gol. Asta era o certitudine: mormântul era gol, doar trupul Domnului era de negăsit: „Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” (Luca 24,24)

Sunt deci două registre în care poate fi înțeleasă îndoiala lui Toma atunci când apostolii îi spun „l-am văzut pe Domnul”:

1. Nu vă cred că l-ați văzut, nu era el. Poate vi s-a părut, poate erați beți. Mormântul lui e gol, adevărat, „dar pe El nu l-a văzut” nimeni. Nu se știe unde este. Poate vi s-a arătat un impostor. Poate vrea cineva să ne înșele, dar cu mine nu-i merge: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui etc.”.

2. (mai puțin probabil). Nu vă cred că l-ați văzut, nu aveați cum, Domnul e bun mort. E adevărat, mormântul lui e gol, nu știu de ce, dar El sigur e mort. Iar eu n-am să cred că a înviat, „Dacă nu voi vedea în mâinile lui etc.”.

Nici a doua arătare a Domnului nu mi se pare că lămurește prea mult lucrurile cu privire la obiectul îndoielii lui Toma, pentru că Domnul nu-i spune explicit: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut că am înviat din morți”.

Ci doar: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”

Fericiți cei ce nu M-au văzut înviat, dar cred în cuvântul apostolilor Mei: „L-am văzut pe Domnul!” 

Mie mi se pare că în toată această poveste cu Toma, și mai ales în cuvintele care o încheie, avem momentul simbolic când Domnul predă Evangheliei taina învierii Sale. Toma este martorul primei și celei mai intense predici apostolice despre Înviere („l-am văzut pe Domnul!”), iar îndoiala sa este tensiunea firească a trecerii de la „vreau să văd cu ochii mei” la credința în cuvântul Evangheliei.

Acest articol a fost publicat în Jurnal scoțian. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Toma și trecerea noastră

  1. cristi1407 zice:

    Hristos a Inviat! Frumoase ganduri printre randuri ati adus parinte, spre desfatarea cugetelor si sufletelor celor ce stam acum precum apostolii, in spatele usilor incuiate. Multumim! Mi-as permite sa spun ca Cel care a dat lumii a unsprezecea Porunca, pe care a si implinit-o primul in cea mai desavarsita Iubire, ne-a oferit si perspectiva unei a zecea Fericiri in aceasta Duminica a Tomii: ,,Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!” Ioan 20,29. In aceasta Duminica a fericirii lui Toma, ne simtim dupa mai bine de doua milenii in deplina comuniune cu Toma. Iar Duhul Sfant inca mai sufla printre noi, fiindca in mod cert, nu doar o poveste frumoasa si nici niste traditii mostenite, pot aprinde sufletele noastre de prezenta atat de vie a Mantuitorului ci insasi sentimentul imbracarii lui Hristos nu prin botezul inconstient din pruncie, dar cu siguranta in trezia unui moment ca acesta in care simtim pe propria Cale intimitatea atingerii ranilor preasfinte. Suntem intr-adevar si intru Adevar, Fericiti! Amin.

  2. Raluca zice:

    Ceea ce m-a frapat totdeauna în cei aproape cincizeci de ani de când aud această Evanghelie în Duminica Tomei, este că atitudinea Sf. Toma nu e deloc diferită, de fapt, de a celorlalţi ucenici. Şi ei au crezut tot pentru că au văzut – L-au văzut pe Domnul înviat, o săptămână mai devreme. Iar Domnul spune „Fericiţi cei ce n-au văzut și au crezut”, dar nu spune că cei care au crezut văzând, ar fi mai puţin fericiţi.
    Sunt născută şi crescută în credinţa ortodoxă şi, din mila lui Dumnezeu, nu mi-am pus niciodată problema că ar trebui să văd ca să cred; credinţa mea, atâta câtă e, este implicită, fără să am vreun merit. Din această poziţie şi din punctul de vedere al mireanului care n-a citit prea mult, înţeleg din mesajul Domnului că fiecare dintre noi are calea lui de a ajunge la credinţă: unii cred fără să vadă, dar alţii au nevoie să vadă cu ochii lor; acestora din urmă, Dumnezeu are grijă – de două mii de ani încoace – să le trimită semne vizibile. Le primim şi noi ceilalţi, în momente în care suntem slabi sau în cumpănă; probabil că ele sunt şi mai evidente pentru cei cărora le trebuie să vadă ca să creadă. De aceea, mi se pare că este cel puţin o interpretare posibilă aceea că „cei ce n-au văzut şi au crezut” sunt fericiţi (şi) pentru că au mai puţin de luptat, ajung cu mai puţin efort la credinţa cea adevărată.
    Cer iertare dacă cele de mai sus sunt locuri comune, am dorit doar să accentuez nişte lucruri la care mă gândesc demult şi pe care nu le-am citit/auzit spuse; care nu vor în nici un caz să vină în contradicţie cu ideile lămuritoare ale articolului, ci poate, dacă mi se permite atâta prezumpțiozitate, în completarea lor.

  3. Ioan-Florin zice:

    Eu nu cred că credința se poate dobândi prin „efort” personal, după cum nu cred că are nevoie de semne vizibile. Credința este starea firească a omului, așezarea lui în harul lui Dumnezeu, iar omul nu are de făcut decât un singur lucru: să o primească sau să o refuze. Chiar și cel mai mare ateu s-a aflat la început în fața acestei alegeri, mai înainte de orice alt argument. După aceea începe orice efort, și pentru credincios, și pentru ateu.

  4. Normativ este, de fapt, Toma: pare cel mai lucid. Ca un criminalist, analizează urmele lăsate de arătare și ceva nu i se potrivește în cap. Toma nu putea să nu se scandalizeze de faptul că este lăsat pe-afară: Domnul ar fi fost atent la toate detaliile, gândește el! Nu vede motivul pentru care el nu trebuie încredințat egal. Dacă, cu adevărat, Domnul a înviat, o să i se arate și lui. Și se arată. Și gândul, mai adânc, al Domnului, ni se descoperă. Dup- o săptămână.

Lăsați un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s