candori și confesiuni

clement

Mă uit la părintele Radu Preda prin ce frământări sufletești trece, la un an de la hirotonie. Aproape fără să vreau m-am văzut și pe mine la un an de la hirotonia mea, popă de țară într-un sat din Moldova, cu ciubotele pline de noroi puse la uscat pe sobă și lucrând toată noaptea la corectura cărții părintelui Florenski, Stâlpul și temelia Adevărului. 

Nu-l cunosc pe părintele Radu, nu ne-am întâlnit până acum, dar ieri seară, citind câteva rânduri pe care le-a scris pe facebook, am simțit că odată mi-ar plăcea să stau cu el un ceas, să bem din coniacul acela bun de care spune, dacă o mai rămâne ceva până atunci, și să-i ascult poveștile cu episcopi.

Norocul meu, spre deosebire de părintele Radu, e că n-am avut prieteni episcopi, nu le-am cunoscut casele, n-am fost defel în anturajul lor și n-am aflat de la ei nici frumusețile, nici urâciunile și nici tainele instituției.

Știu atât de puțin despre protocolul arhieresc încât atunci când, foarte rar, trebuie să vorbesc cu un episcop, îmi fac tot felul de griji stupide, de exemplu dacă pot să-i spun „sărut-dreapta”, ca la preot, sau mai bine „sărut-mâna” (pentru că episcopul binecuvântează cu ambele mâini, nu doar cu dreapta). Am și eu deci frământările mele cu episcopii.

Dar faptul că n-am cunoscut episcopii și curțile lor grozave de vicari, protopopi, consilieri de diferite ranguri, inspectori și exarhi și ce funcționari se mai învârt pe-acolo mi-a salvat candoarea de a-mi închipui Biserica așa cum am descoperit-o eu în cărțile Sfinților Părinți. Am avut și timp, pentru că am fost hirotonit târziu, la 28 de ani. 

Biserica mea s-a născut odată cu Biblia, atunci când am început să o citesc, și a crescut din paterice și filocalii, din istoriile lui Eusebiu, Socrates și Sozomen (prima carte pe care am încercat să o traduc din greacă), mai puțin din canoane, dar și-a luat avânt cu Sinoadele Ecumenice și s-a oprit pe undeva la Sfântul Grigore Palama, ultimul patriarh al Bisericii mele, al cărui duhovnic de taină a fost părintele Stăniloae, mare profet părintele Pavel Florenski, iar slujitor smerit starețul Clement. 

Nu sunt figuri de stil, eu chiar am crescut duhovnicește în această Biserică și am crezut (cred) orbește în ea, ca un bărbat aflat la prima iubire, de aceea tot ce ține de instituție m-am învățat să judec până astăzi exclusiv prin experiența mea livrescă, pentru că alta n-am avut (în afara celei pastorale directe, care, cum spuneam, n-a întâlnit nici episcopi, nici high-life-ul bisericesc).

Și de aceea, confruntându-mă vrând-nevrând cu ariditatea, formalismul și stridențele instituției, sunt în stare și după 20 de ani de preoție – în ciuda păcatelor mele groaznice și a unei dezabuzări premature – să pun cele mai naive întrebări, să-mi fac cele mai entuziaste închipuiri, să formulez cele mai ingenue credințe. O candoare teologică tolstoiană, mereu suspectă în ochii poliției clerului, care nu-și poate închipui că are de-a face doar cu un idiot.

Dar această candoare de care vorbesc a fost și sursa celui mai mare dar pe care-l poate primi un om fricos: libertatea cuvântului. Adevărata libertate a cuvântului nu este una a curajului, ci a candorii. Asta spune și Mântuitorul, atunci când amintește cuvintele unui psalm: „Din gura copiilor și a pruncilor Mi-am pregătit laudă” (Matei 21,16). De aceea să nu vă pierdeți candorile și să vorbiți toată viața în numele lor, chiar dacă vor râde de voi sau nu vă va crede nimeni.

Am zis că n-am avut prieteni episcopi, dar am cunoscut totuși unul mai îndeaproape: pe Patriarhul Daniel, când era mitropolit la Iași, care m-a și hirotonit diacon și apoi preot. După ce m-a făcut preot m-a invitat la o cină privată, iar la sfârșitul ei, târziu în noapte, m-a întrebat ce-am de gând să fac mai departe. I-am răspuns pe loc că visul meu e să citesc toată viața Scriptura și Sfinții Părinți. Lasă asta, dragă, a zâmbit el, desigur c-ai să faci asta, dar profesional trebuie să țintești mai sus, de exemplu să te trimit cu o bursă la Bossey, sau la Geneva, să te califici în diplomație bisericească, în dialogul ecumenic, în dezbaterea teologică internațională – ei, tăticu’, ce zici de asta? M-a pus pe loc să fac cererea și a doua zi dimineață să o depun la secretariat.

Am ieșit de acolo amețit de vise și m-am oprit pe scările mitropoliei să-mi vin în fire. Nu mă mai săturam să mă văd deja un preot foarte important, consilier de rang superior, îmbrăcat într-o impecabilă reverendă de mătase, cu o cruce aurită peste rasa cu mâneci largi purtată doar de episcopi și de preoții cei mai distinși, întâlnindu-mă la recepții sau în congrese cu cardinali, mitropoliți și profesori străluciți, dezbătând teme teologice de cea mai mare importanță pentru mersul lumii și unde reușeam să-mi impun cu multă abilitate punctul de vedere ortodox, câștigând admirația tuturor.

După ce-am lăsat să se stingă luminile și peste ultima recepție glorioasă, am rupt în bucăți cererea și-am aruncat-o la primul coș de gunoi cu părere de rău. Candoarea mea nu era pregătită pentru un rol atât de serios.

Peste două săptămâni plecam preot la țară, ca să regăsesc acolo Biserica din Scripturile și patericele mele.

Acest articol a fost publicat în Jurnal scoțian. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la candori și confesiuni

  1. Evghenios88 zice:

    Sunteți bun !

  2. Corina zice:

    Mulțumim părinte pentru cuvânt!

  3. Claudiu Ionuț Boia zice:

    Amin! Cred cu tărie că aceasta este misiunea preotului. Să citească Scriptura, să trăiască și să propovăduiască. Noi însă suntem din ce în ce mai mult prinși într-un joc hilar de administratori și funcționari religioși… dacă va rămâne așa vom pierde și trenul din al 12-lea ceas. Spor în toate, părinte!

    • Ioan-Florin zice:

      Mulțumesc! Sper să ne revenim. Dar asta nu se mai poate decât prin dialog între părțile clerului, altul decât „dialogul” stăpânului cu sluga.

  4. Mihai zice:

    Parintele Radu Preda trece prin niste framintari sufletesti fiindca pare a fi un om corect ,cinstit si contactul unui om de genul asta cu mizeria din jur nu il poate decit tulbura .Pare revoltat de lasitatea bisericii si asta totusi ma mira un pic:din cite inteleg ii cunostea bine pe oamenii bisericii,de ce a mai avut naivitati in privinta lor?
    Acum in privinta ta parinte se pare ca nu ai gasit in parohia de tara, biserica din scriptura si paterice fiindca ai plecat tocmai in Scotia.Acolo ai gasit ceva?
    In sfirsit,frumos text,dulce amar cum e in general scriitura ta.

    • Dan Bochis zice:

      Hristos a Inviat Mihai
      Eu il cunosc putin pe Par. Radu Preda. A predat la Teologie la Cluj si era in relatii foarte bune cu IPS Bartolomeu Anania. Poate asta sa explice ca nu a avut „naivitati” ci a cunoscut indeaproape pe unul dintre cei mai deosebiti ierarhi din perioada post decembrista. In plus, in aceeasi perioada la Cluj, unul dintre cei doi episcopi vicari era ( si inca mai este) PS Vasile Somesanul. Cine l-a cunoscut sau macar ascultat pe Inaltul Bartolomeu intelege bine ce spun. La fel si pentru PS Vasile.
      Multumesc

      • Mihai zice:

        Adevarat a inviat!
        Il apreciez sincer si eu pe Bartolomeu Anania, D-zeu sa-l odihneasca!Pe PS Vasile nu-l cunosc deloc in sensul ca niciodata nu am ascultat o predica de a domniei sale:ca sa spun ceva de bine de el ii apreciez barba lunga si infatisarea cuvioasa:).
        Acum eu ma indoiesc ca i cunostea numai pe astia doi si parerea lui despre episcopi se baza exclusiv pe cei 2 si vezi draga Doamne a tras concluzii gresite.
        Cind am vazut ca i s-a dat o parohie in Germania m-am gindit cu mintea mea bolnava:bine s-a mai invirtit si asta!
        Am ramas total surprins si surprins in mod placut cit de in serios a luat parintele misiunea asta noua pt el.Atacul lui la conducerea BOR iarasi m-a uimit gindindu-ma ca este om de casa al mai marilor bisericilor si nu o sa aiba alt punct de vedere decit cel oficial.Repet pare un om cinstit,un om serios,si un om care nu mesteca acelasi talas crestin pe care il mesteca multi oameni ai bisericii,D-zeu sa-l ajute si sa-l impace!
        https://www.facebook.com/radu.preda.581?epa=SEARCH_BOX

    • Ioan-Florin zice:

      Mihai
      „ se pare ca nu ai gasit in parohia de tara, biserica din scriptura si paterice fiindca ai plecat tocmai in Scotia.Acolo ai gasit ceva?”
      Omul e un călător pe pământ și tot ce-i trebuie la drum are în traista sa.

  5. Angela Teslarasu zice:

    Hristos a Înviat! Biserica din Valea Satului Iași… Vă mulțumim că ați slujit în bisericuța mică din sat.

  6. Ermil zice:

    Huh… ce bună decizie… pur și simplu iubesc „idioții” care pot lua astfel de decizii 🙂 Felicitări! Cinis et umbra sumus

  7. Sara zice:

    „Ce se pierde atunci când ceva se câştigă?” și viceversa: Ce se câştigă atunci când ceva se pierde?…

  8. Lucian Postu zice:

    Fericiți cei săraci cu epi-scopitul, că a lor va fi liniștea zilelor.
    Deși, man, asta cu mono-mîna versus bi-membrele e din filmul ” Sexul bizantin al îngerilor ” ( regia – Mahomed al doilea ; om mult mai ok ca mulți cruciați, by the way ).
    Legat de dl președinte-director general & general Ciobotea, voilà, nu-i nimic inventat : https://www.7iasi.ro/mitropolitul-isteric-si-prea-sfintii-lui-bulbuci/.
    Legat de tine și de alegerea ta de atunci : iaca di asta un ateu afurisît ca mini trage nădejde c’ ai s’ cureți, macar oleacă, moștenirea lui rabi Ieșua.
    Șalom. Keep walking.

    • cristi1407 zice:

      @Lucian Postu: asa cum ii marturiseam Parintelui, desi in urma cu ceva bun timp ii urmaream cu aviditate postarile, intamplarea si lipsa inspiratiei de a ma abona, mi-au intrerupt hranirea sufletului si a mintii de la acest constant izvor (alimentat) de Har. Iata ca aceasta pandemico-nebunie mondiala care a desfacut dar si a refacut multe conexiuni, mi l-a readus in atentie la recomandarea unui amic fidel Parintelui. Si de la postarea din 20 aprilie 2020 pana in prezent, am citit cu maxima atentie atat postarile cat si comentariile. Si nu doar atat. M-am intors in timp recitind multe impartasiri intru Cuvant pe care le-am pierdut pe Cale… si ce sa vad…fiindca sunt foarte atent la comentarii, dau aproape de fiecare data de un Lucian Postu genial, care aidoma lui Nichita, manuieste cuvantul spre Slava Cuvantului (ma rog,  pentru cunoscatori).. Am vrut sa va acord din prima un Big Like! Dar tocmai aici, la acest laudatio pe care Parintele I l-a dedicat (Meritat!) lui Radu Preda, vreau sa va adaug (cu voia si binecuvantarea Parintelui, desigur) elogiile mele sincere pentru scriitura alambicata si Adevarata! La fel ca si Padre Florin, parintele Radu a ales intr-o zi sa mearga pe Cale si nu pe alte cai…Sa va tina Dumnezeu inspirati pe toti trei! Si sa fie crestinismul plin de atei ca si Lucian Postu! Amin. Cu smerenie, un parerolog pe blogul unui Teolog! 

  9. Ion zice:

    Domnul sa va dăruiască din pacea Sa.

  10. ovi zice:

    In sfârșit,
    Demult voiam să-l cunosc pe parintele Clement.

  11. Ana zice:

    Sublim!

  12. Sandra zice:

    Hristos a înviat! Vă urmăresc din umbră de ceva vreme, dar nu am lăsat un comentariu niciodată.
    Minunat articol. Vă mulțumesc. Din păcate, eu nu am avut curajul acesta acum mai bine de 10 ani, să spun „Nu” rangului superior de artiști „importanți”, crema cremelor europene, mondiale. Și astfel, am părăsit România pentru invitația la clasa unuia din cei mai căutați profesori din lume la ora actuală, o bursă – ca violonistă – pentru a face parte din cercurile cele mai de vârf și pentru a studia la cel mai înalt nivel posibil. Mare onoare, mare șansă, nu? Eram blocată, înghețată, tulburată în fața incoerențelor, haosului, agresivității, atitudinii tip „autoritate absolută și atotștiutoare” din interiorul societății românești. Acestora se alăturau multe alte dezacorduri și dezarmonii, care mă făceau să mă simt, incapabilă să „supraviețuiesc” în atmosfera din țară, incapabilă să mă dezvolt liberă și fără piedici (și totuși veneam din vestul țării, dintr-o zonă cică mai „occidentală”, mai cu perspectivă – lumească).
    Articolul dvs se potrivește situației mele, deși contextul este diferit, și vine ca o întărire în plus, că prea mult m-am mințit și prea mult nu mi-am coborât mintea în inimă, căutând fie ale lumii, fie ale plăcerii mele spre cele intelectuale, în care eu nu cumva să fiu deranjată de vreun incult, de vreun îngust /limitat sau de vreun „știe-tot” brutal, lipsit de gingășie, delicatețe și care controlează până la absurd viața altuia (boală grea în România).
    Am fugit crezând o amăgire. Acum după 10 ani de Germania, poziție socială, apreciere, așa zisa liniște și armonie exterioară, demisia unui contract definitiv/nedeterminat la stat, nu mă mai convinge nimic și e totul praf în vânt. Abia aștept să ajung acasă, să sap pământul din grădina casei părintești, să dau mâncare la găini, să predau eventual dacă se leagă ceva pe acolo și mai ales, să mă confrunt interior, să dau piept cu toate nebuloasele de care am fugit, crezând că Eu nu mă pot adapta la așa ceva, că nu mă pot adapta cu imaginea tristă, sufocantă și cu tragediile umane foarte reale , crezând că îmi voi rezolva dezordinea sufletească, fugind din țară. Fals. Nu mi-a fost mai bine. Iar energia mi-o foloseam ca să îmi creez impresii, surogate intelectuale împletite în argumente logice, că îmi este mai bine. Tare ar fi fost să mă pot dezvolta tocmai în interiorul „chinului” și imposibilului din România. Obligat forțat acolo, ești pus să te chestionezi cu cele mai profunde lipsuri și goluri ale ființei tale, ești obligat să îți atingi limita – cât poți să rămâi concentrat pe Hristos în condițiile astea? În toate gesturile, reacțiile, gândurile tale, în momentele cheie, de foc? Aia da Pateric. Sunt convinsă că Maica Domnului mă va ajuta, în „nebunia” acțiunii mele.
    Ca un fiu risipitor…

    • Sara zice:

      Dragă Sandra
      Putem să fim la fel de confuzi și pribegi și în propria țară, însă atâta timp „cât poți să rămâi concentrat pe Hristos”, asumându-ți deciziile, coordonatele geografice își pierd importanța. Cam cum e în Epistola către Diognet… 🙂
      Îți doresc mult succes! Cu Dumnezeu înainte!

    • Ioan-Florin zice:

      Cred că dacă n-ați fi plecat v-ar fi părut rău toată viața. Tocmai plecarea, încercările, dezamăgirile l-au făcut pe fiul risipitor să-și vină „în sine”, să vadă unde era „sinele” lui. Deci n-o treceți la pierdere de timp și nici să nu vă pară rău.

  13. Un ratacit printre straini zice:

    G. K. Chesterton : „Angels can fly because they take themselves lightly.”

  14. Paxlaur zice:

    Să fiți binecuvântat cu imunitate față de orice fel de rău trupresc și sufletesc! Mult har!

  15. Anton Paraschiva zice:

    Saru mana părinte! Ati ales SFÂNTA VOCAȚIE nu SFÂNTA OCUPAȚIE!

  16. Mariana Ancuța zice:

    Hristos S-a înălțat! Părinte Ioan Florin, vă mulțumim! Părinte, dumnevoastră ați păstrat candoarea și prin urmare ați câștigat totul părinte și nu ați pierdut nimic. Candoarea v-a luminat tot timpul calea pe care să mergeți. Gândul meu asociază candoarea dumneavoastră, și trăirea întru această candoare, cu trăirea în Duhul, întru care ne-am născut la Sfântul Botez, când dumneavoastră, apostoli ai Domnului, ne-ați pecetluit cu pecetea darului Duhului Sfânt. Ați pecetluit toate simțurile noastre, gustul, mirosul, auzul, văzul, tactilul, toate le-ați pecetluit cu pecetea darului Duhului Sfânt, ca să ne folosim de ele spre slava lui Dumnezeu. ” GUSTAȚI și vedeți că bun este Domnul”, „Oile ASCULTĂ glasul Meu”, ” Tocmai în asta stă minunea, ca voi nu știți de unde este și El mi-a deschis OCHII mei.” ” UMBLAȚI cât este Lumină”. Candoarea v-a făcut să umblați cum trebuie și pe unde trebuie. Candoarea, ține de suflet și este greu de aflat un sinonim pentru ea , este precum dorul. Candoarea o asociez pruncilor. Dar nu deznadajduiesc de binecuvântarea ei. Amin!

    • Ioan-Florin zice:

      Superbă interpretare a mirungerii de la Botez! Felicitări din inimă!
      În rest, să știți că realmente sunt un om păcătos și candoarea mea a fost deseori dezamăgită de morala mea.
      Dar nu deznădăjduiesc nici eu!

  17. alexviorel zice:

    Acest articol ar trebuii rostit la final de facultate tinerilor absolvenți în teologie. Dorințele acestea deșarte ale unui tânăr teolog nu-i fac bine, iar dacă totuși ajunge într-o funcție să își păstreze candoarea și omenia. Dorința aceasta de a fi peste ceilalți, de a vorbi autoritar în fața unor preoți cu o vechime de peste 30-40 de ani în slujba lui Dumnezeu, ma duce cu gândul la faptul că ceea ce au învățat este mai puțin important în fața mândriei lor.

  18. Mariana Ancuța zice:

    Vă mulțumesc din inima, părinte Ioan Florin. Slavă Domnului pentru toate! Felicitări dumneavoastră și mulțumiri pentru toate câte faceți pentru sufletele noastre! Cu bucurie, părinte Ioan Florin! Hristos S-a înălțat!

Lăsați un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s