postul care nu spune o poveste despre foame nu primește nimic

DSCF7544

Cea mai mare aberație în zilele de post mi se par chiar rețetele de post și îndemânarea preoteselor și a bucătarilor din mânăstiri de a compune mâncăruri care să te sature la fel de bine ca o mâncare de praznic. „Zi ca pietrele acestea să se prefacă în pâini!” Zi ca sărmăluțele de post să se facă de juri că sunt cu carne, zi ca pateurile cu ciupercuțe să-ți pară foie-gras!

Iar începe postul și iarăși o să citesc peste tot cum postul adevărat „nu este despre mâncare”, ci mai ales postul sufletesc, postul duhovnicesc, postul minții, descoperirea bruscă a virtuților, ținerea gurii, oprirea ochilor, astuparea urechilor, într-un cuvânt postul de carnea aproapelui și nu de carnea din farfurie.

Dar ce creștin mai este și acela care așteaptă postul ca să facă toate acestea, când ele ar trebui să fie preocuparea lui în fiecare zi. Are nevoie iertarea de o zi de post, de o vecernie „a iertării”, de o zi din calendar ca să înceapă a fi practicată? Oare smerenia, dragostea, bunătatea, cumpătarea etc. merg mai bine cu o farfurie de cartofi prăjiți decât cu un grătar?

Știu și eu foarte bine toate aceste frumoase învățături, dar în realitate postul este totuși în mod fundamental despre mâncare, mai exact despre flămânzire, răbdare, lepădare de sine în trup și mai ales despre ispita de a preface pietrele în pâine. Cine nu se leapădă de sine în trup, în veci nu se va putea lepăda de lestul păcătos al minții sale.

Dar mai este ceva important despre post. Eram odată la masă cu starețul Clement și, după ce a zis el rugăciunile obișnuite (pe care, recunosc, eu le spuneam mai mult în mod automat), a adăugat din senin, improvizând o rugă poticnită, dar plină de toată dragostea lui: „ai milă, Doamne, și hrănește-i și satură-i pe toți cei săraci și flămânzi din lumea asta!”

Din ziua aceea, rugăciunea starețului Clement a rămas pentru totdeauna meditația și completarea rugăciunilor mele la masă, adesea spre indispunerea celor de față, cărora o asemenea amintire le strică bineînțeles tot cheful. Dar iată că postul este și asta, un timp simbolic, și totuși atât de concret, când prin foamea și prin răbdarea ta poți să fii măcar un pic împreună cu toți săracii și cu toți flămânzii din lume. Și cu Cel ce a zis „flămând am fost!”. Desigur, dacă postirea ta este chiar flămânzire, și asceză, și înfrânare, și nepreocupare pentru ce ai în farfurie, nu oale cu bucate de post dintre cele mai ingenioase (sănătoase, sățioase etc.).

Cea mai mare aberație în zilele de post mi se par chiar rețetele de post și îndemânarea preoteselor și a bucătarilor din mânăstiri de a compune mâncăruri care să te sature la fel de bine ca o mâncare de praznic. „Zi ca pietrele acestea să se prefacă în pâini!” Zi ca sărmăluțele de post să se facă de juri că sunt cu carne, zi ca pateurile cu ciupercuțe să-ți pară foie-gras!

De aceea, pentru că știu foarte bine că aveți mereu dragoste  pentru aproapele, că sunteți plini de iertare, că faceți nenumărate fapte de milostenie, dar în același timp când aveți chef mergeți oricând într-un restaurant sau vă cumpărați ce vă poftește inima, nu vă mai amăgiți în privința „postului sufletesc”. Mâncați în zilele de post cele mai simple bucate, încercați să nu vă preocupe ce aveți în farfurie, siliți-vă să înghițiți primul cartof, prima roșie, prima bucată de pâine pe care puneți mâna, și asta va fi adevărat război duhovnicesc cu trupul și cu patimile voastre, – dar, desigur, totul după puterea fiecăruia și după locul și timpul lui.

Eu le zic mereu alor mei din biserică: Cine are un serviciu greu și nu poate posti în timpul zilei, să postească măcar seara, când ajunge acasă, pentru că și postul acesta este primit – fiind după puterea fiecăruia. Când eram acasă preot de țară, am cunoscut în parohia mea niște oameni care munceau la oraș, în construcții. Plecau cu noaptea în cap, vară, iarnă, și se întorceau pe întuneric, după ce mergeau kilometri de la halta unde-i lăsa trenul. Dar voi cum postiți, i-am întrebat la spovedanie. Cum putem și noi, părinte, au zis ei: pe șantier ne luăm pâine și slănină și ceapă, dar seara, când ajungem acasă, mâncăm de post borș de fasole. Atât de sfânt și de curat mi s-a părut postul lor, mai vrednic decât tot postul meu cu mâncarea aleasă de post pe care o primeam acasă!

Le mai spun, cine nu poate posti o zi întreagă, să postească măcar jumătate de zi, și tot nu-și va pierde plata de la Dumnezeu, pentru efortul lui. Postiți nu din obligație, ci cu bucurie și mulțumire pentru toate binefacerile lui Dumnezeu din viața voastră. Postiți ca semn de pocăință pentru casa voastră și pentru copiii voștri. Postiți de bună-voie, ca să fiți măcar simbolic împreună cu cei care rabdă de foame o viață întreagă.

Postul este despre mâncare, despre flămânzire, despre lepădare trupească, despre răbdare, despre asceză, despre simplitate, despre înfrânare trupească, despre com-pătimire cu foamea lumii – toate în numele „cuvântului lui Dumnezeu cu care va trăi omul”! Pentru toate celelalte nu trebuie să așteptăm zile de post: avem la dispoziție fiecare zi și tot timpul vieții noastre.

***

Dacă mi-a scăpat ceva important despre post, poate găsiți aici:

https://ioanflorin.wordpress.com/2020/03/02/o-intrebare-stupida-si-7-raspunsuri-intelepte-despre-post/

sau aici:

https://ioanflorin.wordpress.com/2019/11/15/despre-buna-intrebuintare-a-foamei/

Acest articol a fost publicat în Jurnal scoțian. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la postul care nu spune o poveste despre foame nu primește nimic

  1. Mihai-Radu zice:

    idee de post

    painea pustniceasca https://www.youtube.com/watch?v=NoqYqTmysyw

    graul modern este mai sensibil la insecte si boli (ceea ce a dus la necesitatea pesticidelor) si este mai sarac in nutrienti.

    Coaja bobului spelt il protejeaza de daunatori, eliminand nevoia de pesticide toxice.

    https://www.paradisulverde.com/blog/grau-spelta-cea-mai-buna-cereala-din-lume/

    Fiind mult mai usor de digerat decat graul comun, aceasta cereala este indicata in alimentatia copiilor.

    https://vegis.ro/blog/graul-spelta-cereala-magica/

    • i0N m0S r0aTa zice:

      Singura problema cu recomandarea ta de a consuma grau spelt (Triticum spelta spelta) este ca se cultiva in Romania pe suprafete agricole mici, iar cei care il cultiva si il comercializeaza il vand la un pret piperat. Est mai mult un fel de „health food”. Se gaseste faina din grau spelt la magazinele DM si in magazinele de produse naturiste.
      Faina din grau spelt pentru paine nu e grozava, as zice nu e buna aproape deloc, avand continutul de proteine si de gluten foarte mic.
      Intr-un mod facil si ca si o alternativa si pentru o digestie usoara, iti poti face paine cu maia. Lactobacilii si bacteriile din maia prin fermentatie lunga transforma glutenul din graul obisnuit intr-o forma mai digerabila; unii zic ca inclusiv cei cu boala celiaca (intoleranta la gluten) ar putea-o consuma. Graul spelt nu e o varietate de cereale magica, e pur si simplu un grau mai rar, cultivat in antichitate si „redescoperit” relativ recent. De aici si wow-ul.

  2. Un ratacit printre straini zice:

    L’abbé Pierre disait : „Que ceux qui ont faim aient du pain! – Que ceux qui ont du pain aient faim de justice et d’amour !”

  3. Anton Paraschiva zice:

    Saru-mana Părinte!

  4. Cosmin Olinici zice:

    νῆστις (post) = a flamanzi
    < νή (neg.)+ἐσθίω (a manca) = a nu manca;
    Sinonim: ἄσιτος < α (neg.)+σῖτος (cereale) = fara mancare.

    • Mihai-Radu zice:

      Frumusețea tradițiilor stă în vechimea lor.
      După cum se vede în etimologie, postul exista dinaintea creștinilor, sunt diverse tradiții despre post în diverse regiuni așa cum se vede de exemplu postul din timpul ramadan-ului, doar până apusul soarelui.
      La creștini în post lipsa totală a pâinii e o excepție, cum se poate vedea în viața Sfintei Maria Egipteanca.

  5. Angela Teslarasu zice:

    Sărut mâna, Părinte.Post binecuvântat.

  6. Sara zice:

    „Le mai spun, cine nu poate posti o zi întreagă, să postească măcar jumătate de zi, și tot nu-și va pierde plata de la Dumnezeu, pentru efortul lui.”

    Minunat! Pare desprins din cuvântul sfântului Ioan Gura de Aur: „… de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă….”

    De fapt, așa este credința noastră… „o credinţă despovărătoare”.

    • un nimeni zice:

      1. Totuși cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur rămâne ciircumscris Sf. Paști.
      2. Problema postului/postirii rămâne o chestiune care nu se tranșează individualist ci în relație cu duhovnicul.
      3. Ortodoxia este o credință despovăratoare în măsura în care folosim mijloacele ei pentru a ne tămădui patimile, pentru a ne sfinți și înălța spre Dumnezeu. Altfel iconomia devine aggiornamento iar patima devine un obiect al politicilor corecte. Creștinul e chemat să transfigureze lumescul, nu să eșueze în el.

      • Ioan-Florin zice:

        Un nimeni
        Sara a dat un răspuns simplu și din inimă, foarte frumos. Dvs.ați sărit cu precizările despre „politice corecte”, iertați-mă, exact ca fariseii, când le spunea Domnul un cuvânt frumos. Învățați-vă să ascultați cu inima ca să iubiți credința, nu să vă faceți gardianul aproapelui.

        • un nimeni zice:

          Dovediți părtinire, Părinte. Și nu numai. Mulțumesc pentru punerea la punct și sfat.

          • Sara zice:

            Sfântul Petru Damaschin spune că cu cât e omul mai aproape de Dumnezeu cu atât se smereşte mai mult… și iubește mai mult.

          • un nimeni zice:

            @Sara. În aceeași măsură urăște păcatul (propriu) și duce o luptă până la sânge pentru a se depărta de el. Nu intră nimeni în Împărăție doar cu „wishful thinking” sau repetând slogane dulci. Citiți viața Sf. Iosif Isihastul bunăoară. Iar Sf. Sofronie Saharov spune într-o scrisoare către Balfour că este nedrept ca oamenii să pretindă ca în Biserică lucrurile să fie după gustul lor iar un creștinism adogmatic, nebisercesc și neascetic e de neconceput.

        • un nimeni zice:

          Hristos le spunea fariseilor cuvinte frumoase? „Fățarnici”, „călăuze oarbe”, „morminte văruite”, „șerpi”, „năpârci”, „oameni ai fărădelegii”, „ucigași de profeți” etc. Nu pare un limbaj prea politic corect. Părinte, o inimă necurățită de păcat e o călăuză oarbă, mai ales pe oceanele credinței. Firește că judecarea păcatelor altora de către cel netămăduit de păcat e o mare problemă dar nici tămăduirea de păcat nu este posibilă acolo unde este acomodat păcatul. Gardianul aproapelui? Poate. Dar nu vă dovediți Dvs. înșivă gardianul propriilor păureri și al celor care vă susțin? Și nu vi le îndreptățiți pe argumentul iubirii în detrimentul altora pe care riscați să-i judecați? Credeți că iubirea are doar formele care vă seamănă sau vă convin? Credeți că e mai puțină iubire în cel nevoit să pună un diagnostic dur și realist? Era Hristos mai puțin iubiitor atunci spunea păcatului pe nume sau punea mâna pe bici?

  7. Sabin Fagaras zice:

    Dacă postul este „tăiere împrejur a dulceților trupești”, atunci creștinii, prin postul comunitar, împlinesc continuu cerința circumciziei, care este semnul, pecetea (mirul), confirmarea apartenenței la poporul lui Dumnezeu.

  8. Mariana Ancuța zice:

    Vă mulțumesc părinte Ioan Florin pentru această binecuvântată cateheza cu care ne-ați binecuvântat la începutul acestui post. Această cateheza este pe cât de importantă, pe atât de folositoare pentru mine. În Evanghelii, Domnul ne vorbește despre post și rugăciune. Viața noastră tine atât de mult de amândouă, încât cred că ele trebuie puse de noi, de fiecare, în bună rânduială împreună cu duhovnicul nostru. Sfântul Siluan Athonitul obișnuia adesea să-și pregătească pentru o masă câte douăsprezece ouă și întrebându-l o dată unul dintre ucenici cum poate să mănânce atât de mult , starețul i-a răspuns, că el întotdeauna se scoala de la masă flămând….. Pentru rugăciunile Sfântului, Domnul să ne miluiască!

    • Dan zice:

      De unde ai luat chestia asta cu Sf Siluan care minca 12 oua si se scula flamind de la masa?Nu-mi este cunoscuta.
      Exista intr-adevar asta:
      „Intr-o zi de Paşti, pe când era încă tânăr – înainte de servi­ciul militar – a luat parte în familia sa la un ospăţ bogat, cu multă carne. După care fraţii săi mai mari au plecat pe la rude­nii şi cunoştinţe prin sat, iar el a rămas singur acasă cu mama sa care a vrut să-i facă o papară. El n-a spus nu. Şi atunci mama lui a gătit o papară din aproape cincizeci de ouă pe care a mâncat-o toată el singur. Pe atunci el lucra împreună cu fraţii săi pe moşia prinţului Trubeţkoi. În zilele de sărbătoare mergea adeseori la cârciumă. I se întâmpla să bea într-o seară până la trei litri de votca, fără să se îmbete totuşi.”
      Intimplari de dinainte de plecarea la Athos.

  9. Iuliana zice:

    Dar, Părinte, ce să facă pentru/în loc de postul fizic omul (bolnav) care flămânzește de nevoie (că nu poate mânca), și se silește să mănânce orice, ca să supraviețuiască? Ce-i rămâne alta decât „postul duhovnicesc” ?

  10. Mariana Ancuța zice:

    Dan, am scris „chestia asta ” nu pentru fapta în sine, ci pentru faptul că Sfântul se scula întotdeauna de la masă flămând. Și această stare de foame, pe care ne-o propune și părintele în această cateheza, este o stare pe care cred că ar trebui să o avem nu numai în post, ci în general. Foamea slefuieste asperitatile mintii și sufletului și le curateste. Foamea noastră pentru Domnul, cred că ar putea fi o treaptă de urcat , în foamea după Domnul. Și această neputință a mea, o pun la Domnul și nădăjduiesc la mila Lui, și să pot să spun o poveste despre foame. Amin!

    • Dan zice:

      Nu mi-ai raspuns la intrebare:unde ai citit faptul ca „Sfântul Siluan Athonitul obișnuia adesea să-și pregătească pentru o masă câte douăsprezece ouă”?Daca nu ai citit nicaieri asta si ai facut o confuzie zi asa:am facut o confuzie si atunci nu arunca in discutie idei crestine corecte pentru a masca lipsa de raspuns la intrebarea mea.Daca ai citit undeva zi-mi am citit acolo, si-mi indici sursa.

      • Mariana Ancuța zice:

        Dan, nu am făcut o confuzie. Multe lucruri le-am aflat dea lungul timpului nu numai din lectură, ci și din conferințe, din predici , din pelerinaje, din discuții. ” Chestia asta”, am aflat-o cu multi ani în urmă de la fiul meu, am pus-o la suflet, și mult folos mi-a adus! Doamne ajuta!

Lăsați un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s