mintea, acest câine iubitor de măcelării

Printre darurile primite de starețul Clement se număra și acela că era un bun bucătar. Dar, ca toate darurile sale, și acesta îi venise în felul lui personal și sucit, că nimic n-avea starețul din ce-aveau ceilalți stareți renumiți. Că, de pildă, când toți stareții aveau darul mult-folositor al tăcerii, pe el îl apucau vorba și povestitul, iar când toți ceilalți aveau ceva de zis, el căpăta brusc darul tăcerii celei mai încăpățânate.

Așa și cu bucătăria sa. Îi cereai o rețetă de post, din alea bune, mânăstirești, ziditoare (cam cum scriu azi cărți de bucate părinții duhovnicești de la Sfântul Munte). Cum să nu, sărea el, ciulama de cartofi cu aromă de mușchiuleț în sânge. Se iau doi cartofi, se taie în felii potrivite, se fierb bine și se servesc cu sare. Și unde-i aroma de mușchiuleț în sânge, îl întrebam confuz. În capul tău, mă ciocănea starețul în frunte.

Fiara ta vrea sânge, mi-a spus odată la spovedanie, dar ea se domesticește cu iarbă și apă. Câinele iubitor de măcelării hrănește-l cu iarbă, până-i piere gustul sângelui și pofta de sfâșiere. Avva, dar mie nici nu-mi place carnea, mă apăram eu, doar din când în când mai fac câte-un grătar cu prietenii. Ia te uită, clătina el din cap, câinele iubitor de măcelării nu știe nici să se smerească. Nu de carnea asta vorbesc eu, ci de carnea ta, din care mintea ca un câine ți se înfruptă mereu, fiară lacomă și nesătulă.

***

Altădată, mă primise starețul la masă, într-o zi de dezlegare la pește. Eram de câteva luni paroh într-un sat de la marginea județului, care mie îmi părea marginea lumii.

Ca să mă arăt duhovnicesc, că adică învățasem atâtea despre post pe la sfânta mânăstire, mă lăudam starețului: eu, pe oamenii care nu postesc, nici nu-i primesc la sfânta împărtășanie.

Starețul, parcă-l văd și acum, întinge în sosul de pește un miez de pâine și nici nu se uită la mine: auzi, tu acasă ai azi un borș de pește? Am, zic, că e dezlegare la pește. Dar de un pește la tigaie, te-ai îngrijit? Am și de ăsta, zic, am luat chiar de la fermă. Dar, zice el, un desert bun, o colivă cu multă nucă, frecată bine cu cacao și miere de albine, așa cum te-ai învățat pe la noi, ți-a făcut vreo creștină din parohie? Oho, și colivă, și cozonac de post.

Bun, zice starețul, acuma gândește-te și spune-mi: câți din parohia ta „de la marginea lumii”, cum îi spui, au azi la masă nu trei feluri, așa cum ai tu, ci măcar o conservă de stavrid în ulei? Ca să se îndreptățească pe el, câinele iubitor de măcelării judecă mâncarea aproapelui său. Dar tu să-i înveți pe oameni mai degrabă să-i mulțumească lui Dumnezeu, așa cum stă fiecare la masa lui. Căci „și cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu.” (Romani 14,6). Cine învață să mulțumească lui Dumnezeu pentru masa lui, va învăța și să postească, măcar de dragul Domnului care a postit și a flămânzit 40 de zile.

7 thoughts on “mintea, acest câine iubitor de măcelării”

  1. Servus, părinte!
    S-o prins lecția, o poartă sutana spre mai departe?
    Cele bune,
    Purice Narcis-Teofil

  2. Parca ați scrie un haiku: in citeva cuvinte surprindeți frumusetea și durerea existentei umane. Și ne lăsați pe ginduri…

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s