o palmă pe obrazul Sfântului Nicolae

Am mai scris despre pretinsul episod al pălmuirii ereticului Arie de către Sfântul Nicolae la primul Sinod de la Niceea. Mai scriu aici încă o dată, în special pentru cei care, din toată viața Sfântului, tocmai din episodul acesta și-au făcut icoană și o vor venera în zilele ce urmează. Eu nu-i înțeleg. Chiar dacă ar fi adevărat – nu e! -, ce este de învățat pentru noi că un sfânt i-ar fi cârpit o palmă unui eretic? Că așa ar trebui să procedăm cu ereticii? Că așa ne apărăm învățătura de credință? Că așa ne-a lăsat Hristos? Dar mie, gestul îmi amintește mai degrabă de sluga arhiereului Anna, care îl lovește pe Mântuitorul peste obraz, iar El îi spune: „ Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18,23).

Povestea cu pălmuirea lui Arie este o invenție medievală târzie, fără nicio susținere în marea Tradiție a Bisericii, atât cât cunosc eu despre asta, fără să fiu un specialist în hagiografia Sfântului Nicolae.

La o mie de ani după Sinodul de la Niceea (325), nimeni nu vorbea încă despre așa ceva. Pretinsul episod al pălmuirii nu-i amintit de marii contemporani ai Sfântului Nicolae prezenți la Sinod, nici de istoricii vremii, nu apare în cele mai vechi mărturii despre viața Sfântului (din secolele 5-6), nici în biografiile extinse redactate de Mihail Arhimandritul (secolul al 9-lea) și de Simeon Metafrastul. Nimic despre el în acatistul Sfântului, nici în frescele din Bizanț și nici în vechile icoane rusești cu scene din viața sa (cel puțin în colecțiile pe care le-am putut consulta eu).

Atunci, de unde vine povestea? Gustav Anrich, istoricul care a scris cea mai documentată monografie a Sfântului Nicolae, o găsește abia în secolul al 14-lea, într-un text al unui episcop venețian, Pietro de Natali (unde nici măcar nu este vorba de pălmuirea lui Arie, ci a unui „oarecare arian”). Însă cât de puțin credibilă putea fi această „informație” în Biserica Apuseană se vede din faptul că renumita Legenda Aurea (din secolul al 13-lea) istorisește pe larg viața sfântului Nicolae, cu toate detaliile din biografiile grecești, fără a aminti însă de pălmuirea lui Arie (și ignorând interpolarea din textul de secol 9 al lui Ioan de Neapole).

În iconografia răsăriteană, probabil că cea mai veche reprezentare a Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie se găsește într-o frescă de la Mănăstirea Sumela (în nord-estul Turciei de astăzi), dar nu este clar când a fost pictată scena respectivă: câteva imagini sunt de prin secolele 14-15, dar cea mai mare parte din frescă a fost făcută în secolul al 18-lea (de altfel, ereticul Arie este înfățișat cu turban).

În iconografia românească, scena apare în frescele unor mănăstiri (Probota, Sucevița) începând din secolul al 16-lea. Mi-a transmis această informație părintele Gabriel Herea de la Pătrăuți, doctor în istoria artei și cercetător al iconografiei răsăritene. La întrebarea mea, dacă știe reprezentări ale Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie anterioare secolului al 16-lea, Părintele Herea a avut amabilitatea să-mi răspundă așa:

„La cerea dumneavoastră am revăzut puțin arhiva mea personală și am avut ceva surprize: Nu am găsit scena pălmuirii nici la Cozia (pronaosul se pare că este din secolul al XIV-lea), nici la Marele Meteor, nici la Stavronichita, nici în icoana de la Hilandar sau în miniatura din Menologul lui Vasile al II-lea („ucigașul de bulgari”). Mai mult decât atât, nu e preluată nici măcar la Hurezii secolului al XVIII-lea, unde influența grecească este cunoscută. … Cât despre influențele apusene, nu sunt deloc excluse. Pe atunci, canalele culturale erau mult mai deschise ca astăzi. Aceste canale încep să fie închise sistematic începând cu Sinodul de la Iași (1642).”

În concluzie, povestea pălmuirii lui Arie de către Sfântul Nicolae apare târziu în Occident, spre secolul al 14-lea. Nu vreau să fac speculații asupra cadrului de tensiuni confesionale care e foarte posibil să o fi influențat. E cert însă că marea Tradiție a Bisericii nu o cunoaște, iar faptul că ea apare, începând din secolul al 16-lea, în sinaxare grecești și în alte surse, precum și în iconografie (a se vedea și Erminia lui Dionisie) nu înseamnă decât influența unei tradiții locale apusene, așa cum se va întâmpla mai târziu în alt cadru și cu „varga” pe care ar lăsa-o Sfântul la ușile oamenilor.

Sunt însă sigur că mulți biografi ai Sfântului Nicolae preiau cu bună-credință episodul pălmuirii lui Arie, văzând în el, așa cum îmi explica Părintele Herea, o „realitate meta-istorică”, un simbol al îndârjirii în păstrarea dreptei-credințe, așa cum sfinții mucenici sunt înfățișați biruind „balaurii” de care, în realitatea istorică, au fost răpuși.

Dar nu pot să nu mă întreb, ce înțeleg oamenii simpli văzând astăzi într-o biserică icoana unui sfânt lovind un eretic. Nu la „realitatea meta-istorică” s-ar gândi, desigur, ci la o credință apărată cu pumnul în obrazul adversarului. Și ce paradox justificarea acestei violențe pe seama Sfântului pe care-l numim în troparul său „model al credinței”, „icoană a blândeților” și „învățător al stăpânirii de sine”!

***

Dacă n-ai ce face, citește și „Cinci cuvinte după mintea mea, despre Sfântul Ierarh Nicolae”

18 thoughts on “o palmă pe obrazul Sfântului Nicolae”

  1. MULȚUMESC ! CONȘTIENTIZĂRI ȘI CONTEMPLĂRI ÎN LINIȘTE ȘI PACE, pe toate liniile de timp și spațiu !

  2. Asa cum multe persoane rețin din Noul testament doar momentul biciuirii comercianților din Templu. Si folosesc asta pentru a justifica propriile lor biciuiri, care cică ar fi in respectul unei mari credințe…
    Așadar, si sa fi fost adevarat, de ce sa-l reamintim? In afara unei firești nevoi de a restabili adevarul.

  3. Retin din raspunsul parintelui caruia i-ati cerut lamuriri fraza: “Pe atunci, canalele culturale erau mult mai deschise ca astăzi. Aceste canale încep să fie închise sistematic începând cu Sinodul de la Iași (1642).” De s-ar deschide canalele acestea, ca sa nu-si inchipuie crestinii din rasarit, recte cei din apus, ca Împaratia ce va sa vina va fi numai si numai a lor. Restul omenirii, “niste câini”…

  4. Cât de mult avem nevoie în zilele noastre de a îndrepta aceste texte, de a le scoate de sub obroc și de a le aduce în lumina Adevarului! Este cea mai bună cale de a ne îndrepta gândirea și manifestarea credinței.
    Mulțumim pentru toate aceste lămuriri!

  5. Nici mie nu mi se pare un gest demn de un mare sfant crestin .
    Am auzit insa in Biserica de la un dascal o varianta mai buna si mai interesanta ,
    nu stiu cat de adevarata dar mai potrivita.
    Se spune ca de fapt nu a fost o palma ci doar a parut sa fie si asa au interpretat-o dusmanii lui ca sa il condamne . Pentru ca totusi a fost acuzat si condamnat pentru asta.
    Atunci cand sf. ier. Spiridon a facut minunea cu caramida ce s-a descompus in cele 3 elemente care o alcatuiesc, apa, pamant, foc , vrajmasul ar fi intors capul lui Arie ca sa nu o vada iar sf ier Nicolae a pus mana pe fata lui Arie si i-a intors capul sa vad si el . Deci nu a fost o lovitura ci o mana de ajutor frateasca , parinteasca . E mult mai conforma varianta aceasta cu duhul bun bland parintesc in care il cunoastem pe sf Nicolae.
    Multumim pentru scrieri parinte Ioan-Florin

      1. Aveti dreptate , asa-i , parintele paroh zicea de el ca in dragoste e mare , asta pentru ca mai avea unele vadite slabiciuni dar cu siguranta evanghelia o intelesese foarte bine. Hramul era si Sf. Ier. Nicolae

  6. Există foarte multe icoane ale Sfântului Nicolae în care Maica Domnului îi dă înapoi omoforul pe care i l-au luat după( presupusa) pălmuirea lui Arie. Am văzut icoana asta și în bisericile din Liban și din Grecia și din Cipru.

    1. Icoana se referă la altceva: la alegerea miraculoasă a Sf Nicolae ca ierarh.
      „Poporul dădea mulțumire lui Dumnezeu și se bucura, dar Sfântul Nicolae se lepăda a primi acea treaptă, nesuferind lauda omenească. Însă, fiind rugat de tot soborul cel sfințit și de cel mirenesc, chiar fără voia lui l-au ridicat pe scaunul arhieresc, căci printr-o vedenie dumnezeiască a fost îndemnat la aceasta, pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului. Despre această vedenie Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, scria astfel: „Într-o noapte, Sfântul Nicolae a văzut pe Mântuitorul nostru întru slavă, stând aproape de dânsul și dându-i Sfânta Evanghelie, care era împodobită cu aur și cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, punând pe umerii lui omofor arhieresc”. După vedenia aceea trecând puține zile și răposând Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăți.”

  7. … moaște sunt mâna care lovește pe cel ce blasfemiază,… zice sf. Ioan Hrisostom!…

    1. Părinte drag, prefer mâna care se face moaște pentru că a răbat bătaia, nu pentru că a bătut.
      Și altfel, o minciună rămâne o minciună, despre asta era de fapt textul meu.

  8. Interesant continutul articolului , dupa mine, foarte lamuritor cu privire la acel gest violent atribuit pe nedrept blandului Sfant Nicolae, cel mai iubit, poate, intre Sfintii Lui Dumnezeu. Multumim pentru luminare pentru ca am cunoscut “povestea”, dar nu si adevarul referitor la presupusa intamplare. Mi s-a limpezit mintea de o neclaritate.

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: