Am mai scris despre pretinsul episod al pălmuirii ereticului Arie de către Sfântul Nicolae la primul Sinod de la Niceea. Mai scriu aici încă o dată, în special pentru cei care, din toată viața Sfântului, tocmai din episodul acesta și-au făcut icoană și o vor venera în zilele ce urmează. Eu nu-i înțeleg. Chiar dacă ar fi adevărat – nu e! -, ce este de învățat pentru noi că un sfânt i-ar fi cârpit o palmă unui eretic? Că așa ar trebui să procedăm cu ereticii? Că așa ne apărăm învățătura de credință? Că așa ne-a lăsat Hristos? Dar mie, gestul îmi amintește mai degrabă de sluga arhiereului Anna, care îl lovește pe Mântuitorul peste obraz, iar El îi spune: „ Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18,23).
Povestea cu pălmuirea lui Arie este o invenție medievală târzie, fără nicio susținere în marea Tradiție a Bisericii, atât cât cunosc eu despre asta, fără să fiu un specialist în hagiografia Sfântului Nicolae.
La o mie de ani după Sinodul de la Niceea (325), nimeni nu vorbea încă despre așa ceva. Pretinsul episod al pălmuirii nu-i amintit de marii contemporani ai Sfântului Nicolae prezenți la Sinod, nici de istoricii vremii, nu apare în cele mai vechi mărturii despre viața Sfântului (din secolele 5-6), nici în biografiile extinse redactate de Mihail Arhimandritul (secolul al 9-lea) și de Simeon Metafrastul. Nimic despre el în acatistul Sfântului, nici în frescele din Bizanț și nici în vechile icoane rusești cu scene din viața sa (cel puțin în colecțiile pe care le-am putut consulta eu).
Atunci, de unde vine povestea? Gustav Anrich, istoricul care a scris cea mai documentată monografie a Sfântului Nicolae, o găsește abia în secolul al 14-lea, într-un text al unui episcop venețian, Pietro de Natali (unde nici măcar nu este vorba de pălmuirea lui Arie, ci a unui „oarecare arian”). Însă cât de puțin credibilă putea fi această „informație” în Biserica Apuseană se vede din faptul că renumita Legenda Aurea (din secolul al 13-lea) istorisește pe larg viața sfântului Nicolae, cu toate detaliile din biografiile grecești, fără a aminti însă de pălmuirea lui Arie (și ignorând interpolarea din textul de secol 9 al lui Ioan de Neapole).*)
În iconografia răsăriteană, probabil că cea mai veche reprezentare a Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie se găsește într-o frescă de la Mănăstirea Sumela (în nord-estul Turciei de astăzi), dar nu este clar când a fost pictată scena respectivă: câteva imagini sunt de prin secolele 14-15, dar cea mai mare parte din frescă a fost făcută în secolul al 18-lea (de altfel, ereticul Arie este înfățișat cu turban).
În iconografia românească, scena apare în frescele unor mănăstiri (Probota, Sucevița) începând din secolul al 16-lea. Mi-a transmis această informație părintele Gabriel Herea de la Pătrăuți, doctor în istoria artei și cercetător al iconografiei răsăritene. La întrebarea mea, dacă știe reprezentări ale Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie anterioare secolului al 16-lea, Părintele Herea a avut amabilitatea să-mi răspundă așa:
„La cerea dumneavoastră am revăzut puțin arhiva mea personală și am avut ceva surprize: Nu am găsit scena pălmuirii nici la Cozia (pronaosul se pare că este din secolul al XIV-lea), nici la Marele Meteor, nici la Stavronichita, nici în icoana de la Hilandar sau în miniatura din Menologul lui Vasile al II-lea („ucigașul de bulgari”). Mai mult decât atât, nu e preluată nici măcar la Hurezii secolului al XVIII-lea, unde influența grecească este cunoscută. … Cât despre influențele apusene, nu sunt deloc excluse. Pe atunci, canalele culturale erau mult mai deschise ca astăzi. Aceste canale încep să fie închise sistematic începând cu Sinodul de la Iași (1642).”
În concluzie, povestea pălmuirii lui Arie de către Sfântul Nicolae apare târziu în Occident, spre secolul al 14-lea. Marea Tradiție a Bisericii nu o cunoaște, iar faptul că ea apare, începând din secolul al 16-lea, în sinaxare grecești și în alte surse (dar nu peste tot, de exemplu scena nu e relatată în Mineiul pe Decembrie al lui Mitrofan, 1692), precum și în iconografie (a se vedea și Erminia lui Dionisie) nu înseamnă decât influența unei tradiții locale apusene, așa cum se va întâmpla mai târziu, în alt cadru, și cu „varga” pe care ar lăsa-o Sfântul la ușile oamenilor.
Sunt însă sigur că mulți biografi ai Sfântului Nicolae preiau cu bună-credință episodul pălmuirii lui Arie, văzând în el, așa cum îmi explica Părintele Herea, o „realitate meta-istorică”, un simbol al îndârjirii în păstrarea dreptei-credințe, așa cum sfinții mucenici sunt înfățișați biruind „balaurii” de care, în realitatea istorică, au fost răpuși.
Dar nu pot să nu mă întreb, ce înțeleg oamenii simpli văzând astăzi într-o biserică icoana unui sfânt lovind un eretic. Nu la „realitatea meta-istorică” s-ar gândi, desigur, ci la o credință apărată cu pumnul în obrazul adversarului. Și ce paradox justificarea acestei violențe pe seama Sfântului pe care-l numim în troparul său „model al credinței”, „icoană a blândeților” și „învățător al stăpânirii de sine”!
*) De văzut excelentul dosar istoric și hagiografic al Sfântului Nicolae, întocmit de-a lungul anilor de cercetătorul Roger Pearse (https://www.roger-pearse.com/weblog/), de unde am preluat și unele din informațiile de mai sus.
***
Dacă n-ai ce face, citește și „Cinci cuvinte după mintea mea, despre Sfântul Ierarh Nicolae”
JURNAℓ SCOȚIAN 
MULȚUMESC ! CONȘTIENTIZĂRI ȘI CONTEMPLĂRI ÎN LINIȘTE ȘI PACE, pe toate liniile de timp și spațiu !
Asa cum multe persoane rețin din Noul testament doar momentul biciuirii comercianților din Templu. Si folosesc asta pentru a justifica propriile lor biciuiri, care cică ar fi in respectul unei mari credințe…
Așadar, si sa fi fost adevarat, de ce sa-l reamintim? In afara unei firești nevoi de a restabili adevarul.
Retin din raspunsul parintelui caruia i-ati cerut lamuriri fraza: “Pe atunci, canalele culturale erau mult mai deschise ca astăzi. Aceste canale încep să fie închise sistematic începând cu Sinodul de la Iași (1642).” De s-ar deschide canalele acestea, ca sa nu-si inchipuie crestinii din rasarit, recte cei din apus, ca Împaratia ce va sa vina va fi numai si numai a lor. Restul omenirii, “niste câini”…
Cât de mult avem nevoie în zilele noastre de a îndrepta aceste texte, de a le scoate de sub obroc și de a le aduce în lumina Adevarului! Este cea mai bună cale de a ne îndrepta gândirea și manifestarea credinței.
Mulțumim pentru toate aceste lămuriri!
Nici mie nu mi se pare un gest demn de un mare sfant crestin .
Am auzit insa in Biserica de la un dascal o varianta mai buna si mai interesanta ,
nu stiu cat de adevarata dar mai potrivita.
Se spune ca de fapt nu a fost o palma ci doar a parut sa fie si asa au interpretat-o dusmanii lui ca sa il condamne . Pentru ca totusi a fost acuzat si condamnat pentru asta.
Atunci cand sf. ier. Spiridon a facut minunea cu caramida ce s-a descompus in cele 3 elemente care o alcatuiesc, apa, pamant, foc , vrajmasul ar fi intors capul lui Arie ca sa nu o vada iar sf ier Nicolae a pus mana pe fata lui Arie si i-a intors capul sa vad si el . Deci nu a fost o lovitura ci o mana de ajutor frateasca , parinteasca . E mult mai conforma varianta aceasta cu duhul bun bland parintesc in care il cunoastem pe sf Nicolae.
Multumim pentru scrieri parinte Ioan-Florin
Bunul dascăl a înțeles și Evanghelia, și l-a iubit și pe Sfântul Nicolae.
Aveti dreptate , asa-i , parintele paroh zicea de el ca in dragoste e mare , asta pentru ca mai avea unele vadite slabiciuni dar cu siguranta evanghelia o intelesese foarte bine. Hramul era si Sf. Ier. Nicolae
Există foarte multe icoane ale Sfântului Nicolae în care Maica Domnului îi dă înapoi omoforul pe care i l-au luat după( presupusa) pălmuirea lui Arie. Am văzut icoana asta și în bisericile din Liban și din Grecia și din Cipru.
Icoana se referă la altceva: la alegerea miraculoasă a Sf Nicolae ca ierarh.
„Poporul dădea mulțumire lui Dumnezeu și se bucura, dar Sfântul Nicolae se lepăda a primi acea treaptă, nesuferind lauda omenească. Însă, fiind rugat de tot soborul cel sfințit și de cel mirenesc, chiar fără voia lui l-au ridicat pe scaunul arhieresc, căci printr-o vedenie dumnezeiască a fost îndemnat la aceasta, pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului. Despre această vedenie Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, scria astfel: „Într-o noapte, Sfântul Nicolae a văzut pe Mântuitorul nostru întru slavă, stând aproape de dânsul și dându-i Sfânta Evanghelie, care era împodobită cu aur și cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, punând pe umerii lui omofor arhieresc”. După vedenia aceea trecând puține zile și răposând Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăți.”
https://doxologia.ro/liturgica/iconografie/palmuirea-lui-arie
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Sumela_Monastery
așa, și?
încercați să vă concentrați pe articolul meu, zic acolo ceva de Sumela.
Saru mana părinte! Mulțumim pentru lămuriri!
ce este adevarat si ce nu din urmatorul articol? https://romoflorin.wordpress.com/2007/09/19/dumnezeu-iubeste-pe-pacatos-oare/
… moaște sunt mâna care lovește pe cel ce blasfemiază,… zice sf. Ioan Hrisostom!…
Părinte drag, prefer mâna care se face moaște pentru că a răbat bătaia, nu pentru că a bătut.
Și altfel, o minciună rămâne o minciună, despre asta era de fapt textul meu.
Ce ne facem cu Voievozii care au luptat pt credinta?
„Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.” Rom 13,7
Interesant continutul articolului , dupa mine, foarte lamuritor cu privire la acel gest violent atribuit pe nedrept blandului Sfant Nicolae, cel mai iubit, poate, intre Sfintii Lui Dumnezeu. Multumim pentru luminare pentru ca am cunoscut “povestea”, dar nu si adevarul referitor la presupusa intamplare. Mi s-a limpezit mintea de o neclaritate.
Indignari ieftine după raționamentul nostru, dacă noi nu iubim pe Dumnezeu la măsură Sf Nicolae, nu putem ști ce.a însemnat acea palma. Și contrar acestor cercetări, se spune ca Sf Imparat Constantin l.a pus în închisoare pe Sf Nicolae, pt fapta sa, și ca noaptea, Mântuitorul i S.a aratat și I.a dat înapoi Sf Evanghelie și Omoforul, ceea ce a arătat ca Sf Nicolae avea dreptate. Dacă vrem ca toate faptele sa fie consemnate, cr mai tine de tradiție?
Ce să zic, mari cinstitori și cunoscători de Sfântul Nicolae, da viața Sfântului n-ați citi-o!! Evanghelia și Omoforul le-a primit ca semn al alegerii sale minunate ca episcop: „Într-o noapte, Sfântul Nicolae a văzut pe Mântuitorul nostru întru slavă, stând aproape de dânsul și dându-i Sfânta Evanghelie, care era împodobită cu aur și cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, punând pe umerii lui omofor arhieresc. După vedenia aceea trecând puține zile și răposând Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăți.”
Bună dimineața! Binenteles ca am citit viata Sf Nicolae, dar sunt mai multe relatări, într.o relare spune ca împăratul l.a pedepsit și ca a avut vedenia care a avut.o Sf Nicolae înainte de sfințirea sa ca episcop iar în alte relatări, și cea oficiala (doxologia), spune ca sf. parinti prezenți l.a sinod s.au supărat și i.au luat Sf Evanghelie și omoforul, iar apoi unul din sf parinti a avut vedenia care a avut.o Sf Nicolae, și ca urmare au înțeles ca fapta Sf Nicolae era plăcută lui Dumnezeu.