emanuel și magul

De douăzeci de ani sunt preot și în viața mea n-am mers de Crăciun sau de Bobotează din ușă în ușă pe la necunoscuți, așteptând să-mi deschidă. Nu c-ar fi fost sub demnitatea mea, căci la păcatele mele deja mi-am pierdut-o și trebuie să primesc ca tâlharul „cele cuvenite după faptele mele” (Luca 23,41), dar de ce să-l fi expus a doua oară pe Hristos refuzului și umilinței din partea unor oameni indiferenți?

Nu e nicio „vestire” a lui Hristos în mersul din ușă-n ușă, să nu ne mai amăgim: Hristos s-a vestit destul pe Sine, acum este vremea să fie căutat și chemat.

Când eram la țară, le spuneam oamenilor: mâine voi trece cu icoana lui Hristos prin sat, cine vrea să mă primească în numele Lui (Matei 10,40) să lase ca semn poarta deschisă. Nu intram decât acolo unde găseam porțile deschise, oamenii mă așteptau cuminți cu lumânarea aprinsă, bănuțul pe care-l primeam într-o casă îl lăsam în cealaltă și așa umblam cu pace și Dumnezeu era binecuvântat în urma mea.

N-am fost preot de oraș, dar aș fi făcut la fel, cu atât mai mult astăzi când toate parohiile au pagini de facebook și comunică foarte ușor cu enoriașii (cu cei interesați, nu cu blocurile din parohie!): cine vrea să mă cheme în numele Lui, să mă caute și să-mi spună adresa. Sunt parohiile prea mari (lasă că nu ne-ar căuta decât cei care vin de obicei la biserică)? Dar sunt și atâția preoți pensionari sau fără parohii. Se pot găsi soluții, cu puțină bunăvoință. Și atunci n-am mai merge decât cum spune Hristos, „în casele care vă vor primi pe voi”, nu ca niște agenți de recensământ dintr-o locuință în alta.

Dar nu mă prefac că nu știu și al doilea motiv pentru care în aceste zile se pun preoții pe drumuri: din bănuțul acela primit cu osteneală și de multe ori cu hule în urma lor, își vor plăti ei dările către episcopii, altfel riscă să-și piardă posturile, să nu mai prindă vreun transfer într-o parohie mai bună sau să fie ridicați în picioare în ședințele de protopopiat.

Nu mai spun că foarte mulți preoți de țară își completează salariile de peste an cu aceste venituri, altfel ar trebui să vină cu bani de acasă pentru impozitele reținute din start de către stat. Că asta nu înțelege lumea: preoții au un salariu pe hârtie și doar o contribuție de la bugetul de stat la acest salariu pentru care, indiferent dacă-l realizează sau nu din veniturile lor de parohie, plătesc toate taxele și impozitele aferente. În ziua de salariu, mulți trebuie să vină cu bani de acasă, mai ales cei din parohiile mici, să-și plătească impozitele, taxele, dările la episcopie, contribuțiile la diverse „fonduri” și publicații episcopale băgate pe gât, căci nu le citește nimeni.

Când toate ale lumii acesteia se vor preface iar în ce-au fost, multe bogății ale Bisericii se vor transforma în noroaie de uliți și în lacrimi de preoți.

S-a spus despre episcopi că în Biserică, în demnitatea lor arhierească (și numai în ea) sunt chipul lui Hristos, și așa este. De aceea și mitrele lor împodobite ca pentru capul unui Rege.

Preoții sunt însă picioarele Sale desculțe care-L poartă prin case pe toate drumurile, spre a duce acolo unde sunt primiți puțină mângâiere, credință și nădejde. Lor le dedic, ca o sărutare de mână, textul de mai jos pe care l-am scris mai demult în „Jurnal scoțian” și care mă caută de fiecare Crăciun, ca un colindător prin timp.

***

Emanuel și magul

Mă impresionase în parohia mea de țară, într-un sat nevoiaș din Moldova, câte case stăteau pe întuneric în seara de Crăciun. Orbecăiam prin noroaie de la o poartă la alta. Am ajuns cu icoana, pe la opt seara, într-o casă în care dormeau toți. Femeia s-a ridicat de sub plapumă și mi-a deschis. Aveam un mic dar pentru fetița ei, care era surdo-mută. S-a dus și a trezit-o, băgându-i o lanternă în ochi: o fețișoară ciufulită și speriată, nu înțelegea nimic. „Moșul, moșul”, îi repeta femeia, mângâindu-și o barbă imaginară.

Pe un deal locuia Octav, cu bunica lui și cu un frate mai mare, cam dus cu capul. „Octav e cam obraznic, părinte”, s-a plâns frate-său. „Caută numai bun.” (Mi s-a înfipt în cap vorba asta și n-o mai pot uita până azi: „caută numai bun”.) Dar ce caută, m-am mirat eu. „Ouă. Toată ziua, vrau ou, vrau ou, spuneți și dumneavoastră.” Octav ne pândea dintr-un colț, rușinat ca un hoț prins asupra faptului.

La o răscruce era o casă care stătea să cadă pe oameni. A ieșit bărbatul, cu un capăt de lumânare, să-mi arate drumul. „Mă iertați, părinte, n-am nimic să vă dau.” Pe o laviță lângă sobă se legăna o fetișoară, bolborosea ceva și râdea singură. Omul a văzut că mă uit la ea și i-au dat lacrimile. „Nu era așa, părinte. Era sănătoasă fata. Da’ a trecut un vânt într-o seară, cum stătea pe prispă, și i-o fi adus boala asta.” Chiar așa a spus omul, „a trecut un vânt într-o seară”, și parcă am simțit cum a trecut prin mine vântul acela și m-a înghețat.

Crăciun, în parohia mea de țară. Cu Emanuel înotând în urma mea prin noroaie, dar trăgând voinicește după el sacul cu colaci. La casele mai avute mă primeau oamenii cu un colăcel. Am luat unul, doi, să nu-i supăr, dar apoi am început să-i refuz. Oameni buni, ce să fac cu atâția colaci? Lăsați-i pentru copiii voștri. „Se supără oamenii, părinte”, a îndrăznit Emanuel să mă mustre într-un sfârșit. Dar eu ce să fac cu ei? „Dați-mi-i mie”, i-au scăpărat ochii copilului. Și ce faci tu cu atâția colaci? „Îi pun după sobă, la uscat. Și dimineața, uite-așa, făcu el cu mâna, tai o bucată și o pun în ceai. O să avem colaci până la Paști”, s-a bucurat el. Și a tras din sân sacul deja pregătit.

Crăciun, în parohia mea de țară. Pe dealuri, staule înghețate în care nu s-ar mai naște niciun prunc. Nici țipenie de înger să cânte slavă întru cei de sus. Emanuel nu mai primește aur, smirnă și tămâie, ci pesmeți muiați în ceai, iar eu, magul lui, prăpădit și îmbătrânit înainte de vreme, orbecăi în noapte și caut pe cer steaua care să-mi arate drumul.

18 thoughts on “emanuel și magul

  1. Textul acesta va rămâne aurul, smirna și tămâia Jurnalului scoțian. Să vă găsiți steaua care să vă arate mai departe drumul.
    “Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine ţie…”
    Binecuvântați, părinte.

    • e cam trist pentru a fi reprezentativ… „Jurnalul” cred că are mai multă bucurie decât tristețe. 🙂 Dar vă mulțumesc pentru gând, Ana, e foarte frumos spus.

      • “Jurnalul” aduce bucurie , intr-adevar parinte, cu ajutorul parintelui Clement, desigur. Dar textul acesta ramane reprezentativ, important, o … “ancora” in masura in care marturisiti si sfintia voastra.

  2. Parinte Ioan-Florin, va multumesc pentru acest text, ca si pentru toate celelalte. Cu permisiunea dumneavoastra, o sa-l trimit si altor colegi preoti (din România) si o sa-l postez si pe o pagina facebook. Sarbatori ale Nasterii Domnului binecuvântate si multa sanatate! Maica Domnului sa va ajute în lucrarea dumneavoastra si sa ne fiti alaturi multi ani în slujirea Cuvântului, cu cuvântul dumneavoastra! pr. Stefan, Caen, Franta

  3. Doamne ajuta ,parinte , si buna dimineata ! Multumesc , mai punem un dar de la dumneavoastra sub pomul amintirilor. ” Cat de frumoase sunt pe munti picioarele trimisului care vesteste pacea ” .

  4. “Nu că ar fi fost sub demnitatea mea,căci la păcatele mele ,deja mi-am pierdut-o…..”Cu părere de rău,mă simt definită foarte bine aici. Vă mulțumesc! Citesc fiecare filă din Jurnal cu mult interes.

  5. Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru darul pe care ni-l faceți . Vă mulțumim din suflet!

  6. Ați scris, Părinte, un text tulburător și trist deopotrivă. L-am citit cu glas tare și emoție în familie. Prilej cu care m-am gândit, între multe altele, că poate absența solemnitătii sacrale a clipei, pe care o evocați în final, sacralitate uitată, pierdută, înecată în necazurile zilnice, să fie doar aparentă, poate că aici se stravede totuși si o dâră subțire de sperantă, poate semnul unei alte chenoze sub forma umilitătii. Emanuel, cuvântul dătator de speranță, căci “”cu noi este Dumnezeu” , leagă ce a fost de ce este și de ce va fi.

    Vă mulțumim din suflet. Să fiți binecuvântat!

  7. Un text minunat, de o tulburătoare sinceritate și un lirism profund, răscolitor. Mulțumim părinte!
    PS: Pot confirma faptul că textul circulă intens între preoți. Poate că, până la urmă, îl citesc și câțiva ierarhi…

  8. 23.12.2020 Servus, părinte!
    – Poți să rogi, rog-te, pentru o balanță mai prietenoasă: vis/coșmar?
    … de dormit dorm iar, cu tătă țara.
    Sărbători, cum, cu cartea!
    narcispurice

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s