păcatele victimelor și virtuțile supraviețuitorilor

Citesc pe pagina de facebook a unui preot român, urmărită de zeci de mii de oameni, un involuntar și cinic bilanț al dragostei lui Dumnezeu în vreme de pandemie:

„În restul Europei au fost mult mai multe îmbolnăviri, mult mai multe morți raportat la numărul de locuitori decât în țara noastră. Dumnezeu ne iubește! Ne-a văzut probabil așa îngrămădiți și chinuiți, cu sistemul sanitar la pământ, cu toate mergând anapoda și s-o fi gândit: Hai să-i păzesc eu, că ei singuri nu se descurcă!”

Aș crede că este doar o glumă (părintele are în general un cuvânt echilibrat și luminos), dacă n-ar fi introducerea serioasă cu morții din „restul Europei”. Altfel, cititorii părintelui sunt parcă puși să-și închipuie un Dumnezeu care poruncește morții ca în „Ivan Turbincă”: mergi acum și seceră bătrânei italieni și englezi, că la ei sistemul sanitar e bun, nu-i nimic anapoda și ca atare mă cam enervează că se descurcă singuri.

Încearcă părintele să-și explice gluma printr-un banc, care de fapt face lucrurile și mai triste. Cică un om „îl caută pe Dumnezeu” și, mergând într-o biserică catolică, vede că totul e „în liniște, ordonat”, la fel și într-o biserică protestantă, iar când ajunge într-una ortodoxă, unde găsește „buluc, haos și împunsături”, își spune că aici e Dumnezeu, pentru că „numai Dumnezeu poate avea grijă de ei”. – O, sfântă amăgire și poveștile tale de pus pe răni vechi!

Clar, părintele n-a fost în ziua lui cea mai bună de bancuri! Să sugerezi că grija specială a lui Dumnezeu se arată tocmai în țara unde este atâta mizerie, moarte înainte de vreme, suferință și corupție, unde jumătate din copiii și bătrânii ei trăiesc la limita subzistenței, țara cea mai mare exportatoare de prostituate (minore și mame, cele mai multe!) și pe primul loc în Europa la avorturi și mortalitate maternă, iată o glumă proastă despre pronia divină.

Iar enormitatea aceasta cu distribuirea preferențială a proniei lui Dumnezeu (pe criterii locale de autosuficiență confesională) mi se pare tot mai mult, în ultimul timp, o specialitate ortodoxă a catastrofei. Apostolilor ei le-aș recomanda să-și amintească de cuvintele lui Ioan Botezătorul, măcar azi, de ziua pomenirii lui: „Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă! Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Matei 3,8-9).

Ca să dau doar un exemplu, îmi amintesc că anul trecut, pe la începutul lui august, când explozia din portul Beirut a măturat orașul de la un capăt la altul, știrea care a făcut turul de onoare al mediei ortodoxe a fost că altarul unei biserici din oraș rămăsese intact. Îmi și imaginez ce le-ar fi zis enoriașilor acei preoți satisfăcuți de „minunea” redistribuită în valuri, dacă ar fi fost în locul parohului de la Beirut: Dragi credincioși, știm!, sunt în oraș sute de morți, trei sute de mii de oameni au rămas fără case, rezerva de cereale a țării s-a dus și vom crăpa de foame, spitalele sunt nefuncționale, copiii se nasc în stradă, dar ce minune, dragi credincioși, ce purtare de grijă a lui Dumnezeu că altarul nostru a rămas neatins!

La capătul celălalt al lumii, „liniștit și ordonat” cum îl persiflează părintele pus pe bancuri, predicile despre catastrofe arată altfel. Ca după Evanghelie, – pentru că, ceea ce pare a nu mai ști teologul încântat de credința românească a „bulucului și împunsăturilor”, țările Reformei au fost profund evanghelizate timp de sute de ani, iar spiritul acestei evanghelizări (dreptatea, cinstea, munca, educația, compasiunea, voluntariatul, respectul legii etc.) a impregnat profund și indelebil civilizația unei țări ca Scoția mea adoptivă, de exemplu (chiar dacă oamenii nu mai vin astăzi în biserici). Asta spre deosebire de Principatele fanariotizate (și analfabete) de dincoace de Carpați, unde s-au prăsit mistica bulucului, duhul superstiției și spiritul lui „scapă cine poate”, de ne mirăm că ne purtăm ca păgânii și nici nu mai putem face din noi o țară funcțională.  

Revenind la catastrofe și predici, când, în decembrie 1988, un avion s-a prăbușit peste micuța localitate scoțiană Lockerbie, în urma unui atentat terorist, resturile sale au pulverizat o stradă întreagă, mai puțin casa părintelui Patrick Keegans, care a rămas neatinsă. Presa a văzut în asta o minune, dar la prima sa predică, părintele le-a citit enoriașilor Luca 13,1-5 („Credeți că ceilalți au fost mai păcătoși decât voi? etc.”) și le-a spus așa: „Nu știu de ce frații noștri sunt în mormânt și noi am scăpat cu viață. Să știți că puteam pieri cu toții la fel. Dar știu sigur că cea mai mare minune care s-a întâmplat aici cu noi, cei care de data asta am scăpat, este timpul lăsat nouă pentru pocăință.”

În vremuri de suferință și oroare, cea mai indecentă predică a unui teolog este despre păcatele victimelor și virtuțile supraviețuitorilor. Până și nepricepuții prieteni ai lui Iov au stat lângă el șapte zile ținându-și gura.

***

O PRECIZARE. Părintele pe care l-am criticat este cu mult mai duhovnicesc decât mine și-mi servește o lecție patericală foarte frumoasă, distribuindu-mi textul pe pagina sfinției sale. Nu cred că în locul lui aș fi putut să fac la fel, de aceea primesc lecția cu multă bucurie. Iată totuși că „preot învață pe preot” și e bine să învățăm unii de la alții! Vreau să-l asigur însă pe părintele că, scriind rândurile de mai sus, chiar nu m-am gândit că „învăț un preot”, cât să spun și să argumentez de ce nu sunt de acord cu un punct de vedere pe care-l găsesc formulat tot mai des. Nu pot să-mi cer iertare pentru o opinie, și nici pentru critică, dar pot să-mi cer iertare dacă tonul ei a părut nepotrivit. (A, și-am uitat să spun că eu scriu foarte rar despre un preot, doar dacă mă enervează foarte tare sau dacă îmi place foarte mult, or părintele îmi place, l-am văzut pe la sfârșitul anului trecut pe Doxologia cu un cuvânt foarte frumos, ceva scurt de vreo 5 minute, nu mai știu ce zicea, dar mi-a plăcut mult și de aceea acum n-aș fi vrut să găsesc tot la el niște stereotipuri dezamăgitoare.)

26 thoughts on “păcatele victimelor și virtuțile supraviețuitorilor”

  1. Dom’ părinte, precum am mai zis, numai chirurgia biciului în templu mai poate curăța cangrena prăsită programatic de prea-multele generații de caiafi mioritici.
    Altfel, drumul spre animalizare bipedă va fi pavat cu bancuri teologicoide, spuse de driblangii verbali în sutană.

  2. excelent! il parafrazez de dragul discutiei pe Elvis cu celebrul lui cantec “little less conversation, little more action” si as zice “mai putina asteptare ca lucrurile sa se rezolve “de sus” si mai multa initiativa si munca”.
    daca doar incercam sa ne pocaim nu rezolvam prea multe pe lumea asta. si suntem cam restanti, lista tot creste.

    La multi ani!

  3. Eu nu aș spune că in cazul părinteluie vorba de autosuficienta confesionala ci autosuficienta națională. Am auzit altă enormitate cică cuvântul România ar fi anagramat “om în rai”. Sau ca pe aici e grădina Maicii Domnului. Si culmea e ca suntem chiar convinși ca e așa

  4. Desi parintele pe care l-ati citat imi este drag, recunosc, in spiritul dreptatii si al Adevarului ca aveti intru totul dreptate! Din nefericire, marea majoritate a poporului roman declarat ortodox, nu are alta legatura cu Hristos decat botezul primit in necunostinta de cauza in frageda pruncie. Eventual au prins din zbor deprinderea de a gesticula rapid un semn al crucii si de a rosti fugitiv un ,,Doamne ajuta!” si cam atat…bisericile inclusiv cea de cartier a parintelui mentionat, chiar neincapatoare fiind uneori, nu au in numarul enoriasilor prezenti nici macar locatarii blocului din vecinatate, asa ca aritmetic vorbind, la practica religioasa suntem aidoma Apusului…Declarativ insa, nu e nimeni ca noi si imi pare ciudat ca nici macar in aceasta sumbra incercare planetara nu il descoperim pe Hristos in ceilalti frati ai nostrii. Ce sa mai spunem de smerenie, iertare, cordialitate sau macar o minima decenta…Tare ma tem ca in ceasul final al Timpului acesta, nici Hristos nu ne va recunoaste pe noi…

  5. Minunat, Parinte, multumiri. E o mare bucurie sa auzim cuvinte vii in locul limbii de lemn utilizate, de regula, in biata noastra Biserica.

  6. Mare dreptate aveti, dar ce putem face cu asemenea indrumatori on-line ai turmei?
    Dacă le spui oamenilor ca asemenea lucruri sunt minciuni, ca sunt lucruri ce le atata o mândrie nefirească, ca un creștin nu poate gândi în asemenea termeni și categorii, te asculta și te crede unul, dar noua zic ca tu nu știi, în cel mai fericit caz.
    Dar cred ca sunt și alte lucruri mai grave care circula in mediul on-line, precum ineptia cu nanocipurilor din vaccinuri.
    Mi-aș dori să știu cum pot fi combătute, în mod eficient, asemenea aberatii. Zic aceasta pentru că, recent, am văzut un video cu o predica de-a dreptul halucinantă a unui preot din Londra precum si o postare a unui preot din Cluj, care are o pagina a lui pe internet, unde-si publica „realizările” și face pe expertul în toate.

    1. Și eu cred că se face un mare rău bisericii prin aceste exagerări: că vine sfârșitul, vaccinul are cip etc.. Nu știu dacă combaterea lor de către preoți ar folosi la ceva. Pentru că unii sunt prea fixați pe toate prostiile astea, iar frica le dictează viața. Sperăm să aibă milă Dumnezeu să nu apară mai multe schisme în rândul BOR, pentru că există deja destui care cred că biserica este vândută statului. S-au dat pe fața unii după sinodul din Creta.

      Cred totuși că ar trebui să se ia atitudine împotriva acestor inepții care sunt propovăduite de la anvon de atât de mulți PREOȚI.

  7. Cred că toate religiile au VICIILE LOR ”SPECIFICE” – nu-i una mai bună ca alta… nici în ”ochii lui DumneZeu” nici în ochii observatorului atent…

  8. La mulți ani, părinte! Vă mulțumesc pentru răspunsurile pe care le găsesc aici, uneori la întrebări de care nici nu mi-am dat seama că există sau, în cel mai bun caz, le-am intuit, dar n-am putut să le articulez.

  9. Ma indoiesc ca e vb de parintele Visarion Alexa,pt ca dansul are mereu cuvintele ‘la el’.
    Ceea ce mi se pare urat ca exact un preot ca dvs,de care sincer nu prea a auzit nimeni,sa critice ceea ce I s-a parut lui anormal.
    Cu scuzele de rigoare…

    1. Să știți că aveți dreptate, Dna/Dșoara Diana, nu prea a auzit nimeni de Ioan-Florin Florescu, eu una, să vă spun sincer, nici nu știu dacă există.

    2. In tot Occidentul catolicii si protestantii ne lasa sa tinem slujbe in bisericile lor cu – as putea spune fara sa gresesc – dragoste frateasca. Le datoram stima si respect pentru asta, nu glume cu talc.
      In comparatie, sa ne uitam cum sunt tratati in Romania ultimilor 30 de ani greco-catolicii, romani ca si noi.

  10. In vara acestui an imi fac timp si vin sa va strang mana Parinte,,in Scozia ….sunt nepoata de preot trecut prin puscariile comuniste

  11. Cu tot respectul pentru parintele Visarion Alexa care este un preot minunat,de la care ai multe de învățat si care a realizat multe lucruri frumoase.Preot fiind mi se pare ca nu aveti dreptul de a critica.

      1. Corect …este o libertate ,dar romanii sunt iobagi …ei impart drepturile …dar stau o viata la 90grade ….

    1. Nu are dreptul de a critica??dar pr Alexa are dreptul de a spune ca suntem favorizații Domnului cu atâtea avorturi și violenta conjugala la activ? Bullshit

      1. Asta îmi amintește de un alt banc pe care ni l spunea pr Ica Jr la teologie. Cică un evreu care își dorește sa devina creștin probează cele trei confesiuni adică catolici protestanți și ortodocși. E foarte incantat de primele doua și in a treia găsește un haos desăvârșit dar in final alege ortodoxia pt ca citez in halul in care sunt ortodocșii e clar ca îi tine Cineva de sus. Adică in concluzie vai de capul nostru ce nașpa suntem dar se pare ca Dumnezeu se încăpățânează sa ne păstreze la același nivel de nașpa. Bravos națiune halal să-ți fie

  12. Multumim Parinte, am urmarit inca de la inceputul pandemiei statisticile din Romania care raportau numarul de infectii si decese si precum Parintele din istoria d-voastra ma miram cum de Romania a fost ferita, ma gandeam ca s-a miluit Dumnezeu de noi asa necajiti cum suntem, cu sistemul de sanatate la pamant etc… Din pacate, realitatea in Romania este mai sumbra decat ceea ce se raporteaza in statistici, numarul de infectii si mortalitatea este cu mult mai mare decat ceea ce se publica, foarte multi oameni se infecteaza si mor netestati, asa ca sa nu ne pacalim si sa credem ca in Romania situatia este mai buna decat in Occident, pentru ca am fi noi ceva mai speciali decat alti.

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s