ochiul orbului Bartimeu

Nu întâmplător Marcu (10,46-52) și Matei (20,29-34) pun întâlnirea lui Iisus cu orbul Bartimeu (la Matei sunt doi orbi) după episodul cu cearta apostolilor pentru întâietate. Am scris aici (vezi nota 3) despre așteptările mesianice ale apostolilor (restaurarea regatului davidic), înșelate de parcursul umil până la moarte al Mântuitorului. Ba chiar Luca (18,34) spune că apostolii, atunci, „n-au înţeles nimic din acestea, și cuvântul acesta le era ascuns şi ei nu cunoșteau cele spuse [lor]”.

Dar iată că orbul Bartimeu n-avea complicatele așteptări mesianice ale apostolilor, altfel firești pentru puterea lor de înțelegere a profețiilor în acel moment. Nu știa nici Scripturile, nu-l auzise pe Iisus și nici nu fusese martorul vreunei dezbateri teologice între ucenici și farisei, ca să-l cunoască pe Hristos.

Ca orice om simplu, el știa despre Iisus Nazarineanul doar ce văzuse și auzise toată lumea: „Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (Matei 11,5). Însă lucrul acesta i-a fost de-ajuns ca să-L recunoască pe Mesia și n-a mai avut nevoie de nicio altă încredințare ca să-L întâmpine, lângă Ierihon, cu expresia mesianică „Fiul lui David”: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!”.

„Căutați-L pe Dumnezeu în simplitatea inimii”, spune primul cuvânt din Înțelepciunea lui Solomon (Septuaginta). Bartimeu nu-l citise pe Solomon, dar face asta instinctiv, cu toată puterea lui de credință, și așa găsește și pe Dumnezeu, și mântuirea.

Când Hristos îl cheamă, Bartimeu „leapădă haina” (Marcu 10,50) și se înfățișează gol înaintea Mântuitorului, ca un Adam care nu se mai ascunde de Dumnezeul său. Iisus îl cheamă și, spune Marcu, orbul „sare în picioare și vine la El”! Cum „a venit” la El, n-ar fi fost mai potrivit să spună că „a fost adus”? Dar și aici, încă o dată, este Adam care vine la „glas”: tot gol vine, dar nu se mai teme de Dumnezeu (Facerea 3,10).

Acolo unde ochii ageri ai altora s-au încurcat în speculații teologice, ochiul simplu al orbului Bartimeu l-a recunoscut imediat pe Mesia. Fiul lui Timaios ne lasă lecția „ochiului simplu” al vederii lui Dumnezeu și totodată cea mai cuprinzătoare teologie care ne poate pune dintr-o singură respirație înaintea Lui: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”.

Despre „ochiul simplu” este și articolul de mai jos, scris mai demult:

Ochiul simplu

„Da, acesta zic că este binele cel mai mare al ochilor. (…) Din parte-ne, stăruim a vorbi despre văz ca despre cauza filosofiei, şi anume: zeul l-a născocit şi ni l-a dat pentru ca – observând rotirile cereşti ale inteligenţei – să le aplicăm la revoluţiile propriei noastre gândiri, ele fiind înrudite, chiar dacă acelea sunt imperturbabile, iar ale noastre sunt susceptibile de tulburare.”

(Platon, Timaios, traducere de Cătălin Partenie, în Platon. Opere VII, Editura Științifică, 1993, p. 161)

La o viitoare revizuire a greșelilor de traducere din Biblia sinodală, ar trebui să fim atenți, între altele, cu echivalarea celor două cuvinte grecești care descriu cel mai bine perfecțiunea spirituală din perspectiva creștină: „simplu” (ἁπλοῦς / haploȗs) și „simplitate” (ἁπλότης / haplótes). Nu mai spun că la Părinții Bisericii sunt termeni fundamentali și pentru învățătura despre ființa divină.

În loc de transpunerea literală „ochiul simplu”, găsim, din nefericire, în Evanghelii traducerea „ochiul curat”: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.” (Matei 6,22; Luca 11,34).

Dac-ar fi vrut să spună „curat”, evangheliștii aveau termenul grecesc καθαρός / katharós (vezi, de exemplu, „Fericiți cei curați cu inima”). Însă adjectivul ἁπλοῦς / haploȗs nu pune probleme de interpretare și înseamnă ‛simplu’, în sensul de ‛necompus’, ‛neîndoit’, ‛alcătuit dintr-un singur element’ etc. Antonimul său perfect este διπλοῦς / diploȗs, ‛îndoit’, ‛dublu’, ‛compus’, ‛cu două fețe’.

Prin „ochiul curat” Iisus cere, așadar, ca privirea lucrurilor să fie „simplă”, căutând în ele rațiunile divine, „neamestecată” de gândurile noastre corupte. De exemplu, ca privirea lui Adam din Rai, care nu se văzuse gol până să păcătuiască (spune Sfântul Ioan Scărarul). Sau ca privirea copiilor care-i săreau în brațe lui Iisus până să-i certe ucenicii.

Vederea lucrurilor și a ființelor înseamnă despuierea lor de orice privire pătimașă (poftă, utilitate, interes, slavă deșartă, lăcomie etc.) și redarea lor raționalității pentru care au fost create. Vederea desăvârșită (contemplarea), spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, aduce în inimă „înțelesurile simple ale lucrurilor”, „cunoștința lor simplă”, „amintirea lor simplă” etc., într-un cuvânt rațiunea simplă pe care a pus-o Domnul în fiecare element al creației (Filocalia 2, pp. 86, 236). Dumnezeu însuși fiind „suprasimplitatea a toată simplitatea” (Dionisie Areopagitul, Numele divine 7,4 – toate citatele patristice sunt după părintele Dumitru Stăniloae).

Versetul din Matei 6,22 este, deci, despre cum privim, nu despre ce privim, iar acest „cum” are legătură cu ceea ce ochiul vede în propria sa conștiință, de aceea și avertismentul Mântuitorului mai departe: „Dacă lumina din tine este întuneric, cu cât mai mare va fi întunericul?” (6,23)

Era în Pateric o povestioară despre o femeie frumoasă care trece pe stradă și toți își întorc privirile, pentru că frumusețea ei îi făcea să se gândească la desfrânare. Însă un avva o privește cu lacrimi de bucurie în ochi, pentru că-i amintea de frumusețea creației lui Dumnezeu. „Toate sunt curate pentru cei curaţi” (Tit 1,15).

Ochiul așadar nu este curat sau necurat prin ceea ce vede în lume (asta fiind abordarea bigoților din toate religiile), ci prin  modul în care lumea este reflectată în propria sa conștiință. Lumina interioară este cea care luminează ochiul. „Așadar, dacă lumina din tine este întuneric, cu cât mai mare va fi întunericul?” (6,23). Dacă ochiul privește lumea din întunericul conștiinței sale, dacă este „rău” (= compus) și nu vede rațiunile simple din făpturile creației, cu cât mai mare se face întunericul în conștiința sa?

Îmi amintesc că l-am întrebat odată pe starețul Clement: cum ar trebui să mă uit la lume? Ca și cum nimic din tine n-ar fi în privirea ta, mi-a răspuns el. Nu înțeleg, am zis. Cu inimă simplă, așa cum privești marea.

Dar „ochiul simplu” face pereche cu „simplitatea inimii”, una fără alta nu este posibilă și împreună sunt semnul perfecțiunii la care ajung doar sfinții. „Curăția” inimii din „Fericiți cei curați cu inima” este în sensul cel mai profund simplitatea ei, care duce la vederea lui Dumnezeu.

„Căutați-l pe Dumnezeu în simplitatea inimii (ἁπλότης)”, spune primul cuvânt din Înțelepciunea lui Solomon (Septuaginta), căruia i se răspunde în Noul Testament și la Părinții Bisericii pe o mulțime de voci. De la Clement Romanul și până la Sfinții Maxim Mărturisitorul și Ioan Scărarul (care dedică simplității, în Scara, un capitol întreg!). Ce păcat însă că nu avem în versiunea sinodală și traducerea clară a referințelor biblice! De exemplu, acolo unde Pavel vorbește despre „simplitatea în Hristos” (2Corinteni 11,3) sau despre „simplitatea inimii” (Efeseni 6,5, Coloseni 3,22), traducerea sinodală spune „curăție”. Ca și în versetul despre „ochiul simplu”.

Adjectivul ἁπλοῦς / haploȗs ar putea fi tradus prin ‛curat’ doar dacă este înțeles în sensul de ‛neamestecat’, ‛neîndoit’, ‛pur’, așa cum spunem „vin curat”, „aur curat”, „grâu curat” etc. Cu acest sens este folosit în Noul Testament de la Bălgrad (1648) și așa a ajuns, prin puterea tradiției, în traducerea actuală a Bibliei sinodale. Dar e limpede că cititorul modern se va gândi imediat (și doar) la ‛nevinovat’, ‛fără pată’, ‛integru’, ‛cinstit’, adică la conotațiile morale ale termenului. O pistă falsă de lectură, nu doar din punct de vedere semantic, ci și pentru că traducerea nu mai face legătura cu celelalte referințe biblice și cu exegeza patristică a textului.

Însă în primele traduceri românești ale Evangheliei (Tetraevanghelul de la Sibiu și cel al lui Coresi), termenul este tradus corect: „ochiul prost” (prost, se știe, avea sensul de ‛simplu’). Cei vechi n-aveau dicționarele de azi, privirea lor nu bătea prea departe, în schimb ochiul lor simplu vedea în adânc.

Nu este nimic mai simplu ca Dumnezeu. De asta nu-l găsim de multe ori, pentru că ne gândim atât de mult la El, îl căutăm degeaba în explicații savante sau în dogme complicate, în reguli, ritualuri sau în experiențe ezoterice. Suntem în fața Lui ca în fața mării, dar în loc să privim marea ne întrebăm ce știm despre apă.

L-am întrebat pe starețul Clement: atunci, cum e posibil să văd din nou? Am să-ți răspund cu cuvintele lui Ioan Gură de Aur, a zis el: Dacă îți amintești cum ai orbit.

(Dedic acest text starețului meu, părintele Clement, la pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Clement, episcopul Ancirei, 23 ianuarie.)

12 thoughts on “ochiul orbului Bartimeu

  1. e plăcut să primești informații – ca puncte de vedere – de la OCHII CURAȚI. Mulțumesc, sănătate cât încape și spor în toate bune !

  2. Atât de simplu și totuși, atât de profund și ușor de înțeles adevărata ”Lumină interioară” și sensul adânc al uneia din fericiri ”Fericiți cei curați cu inima”! Mulțumesc pentru perlele de înțelepciune la care am acces prin citirea acestui blog. Mulțumesc Roxanei (nepoata mea) că mi-a înlesnit să fiu părtașă înființării Bisericii ortodoxe din Scoția, pe care o conduceți și datele de contact pentru accesarea blogului. Doamne ajută-ne pe toți!

  3. Frumos și profund text. E adevărat că “simplu” e un termen mai bun decât “curat”, redă un sens pierdut și mai ales elimină pista falsă a integrității morale. Însă și el pierde la rândul lui un sens important, cel originar de “neamestecat”. “Aur curat” e aur fără impurități, fără un corp străin. Mie mi se pare că “ochiul curat” e cel în a cărui privire nu se mai amestecă ego-ul. Felul în care privim lumea e permanent corupt de prezența egou-lui, a acelei părți despre care crede că vede lumea. “Ochiul simplu” pierde această semnificație importantă. Cât despre riscul analogiei morale “curat”=“nevinovat, integru, cinstit”, e de observat că ne-curățenia e o formă de corupție, adică de amestecare a purului cu impurul, adică o “îndoire” a adevărului cu minciuna, o complicare artificială a simplității purității. Cu alte cuvinte în termenul actual “ochiul curat” există deja și sensul din “ochiul simplu” dar reciproca nu e adevărată. Cu toate astea sunt cu totul de acord că pista curățeniei morale ascunde mesajul principal din text.

  4. Multumesc, parinte, pentru profunzimile pe care mi le descopriti, acolo unde ochii mei sunt t
    are miopi, uneori orbi de-a binelea!
    Ma gandesc, in sensul celor spuse de d-voastra, ca si FERICITI CEI SARCI CU DUHUL tot la simplitate se refera.

  5. Servus, Părinte!
    Mi-o sărit în ochi și am citit , și postarea, și din cartea din care creștinul ortodox nu prea are voie a arunca ochiul.
    Let’ s rock!
    Faină predică!
    Avantaj Dumneavoastră, accesul la arhive, pregătirea și dăruirea!
    Cele bune,
    Purice Narcis-Teofil

    P.S.
    – Aș fi comentat mai mult,, plec peste alte câmpii!

  6. Multumesc mult ,parinte ! Se vede ca in Duminica orbului imi perdusem vederea si nu am vazut predica dumneavoastra. In capitolul 9 din Evanghelia dupa Ioan , a vedea si vedere este pomenit de cincisprezece ori, eu l-am repetat numai de trei ori . Cred ca orbul din evanghelie L-a vazut pe Hristos inainte de a vedea. Asa cum spuneti ,Dumnezeu este vazut cu inima,dar cu inima curata .
    Citesc acum acest pasaj si mi se pare insurmontabil: “…cel ce cauta sa vada pe Hristos nu trebuie sa-L caute afara,ci in sine insusi,prin imitarea vietii Lui in lume si prin aceea ca devine trup si suflet nepacatos,ca si Hristos,si are o minte care cugeta pururea pentru Hristos” ( Petru Damaschinul Fil.rom.,vol V) . Cuvantul de incheiere este dureros de frumos . Oare cand am orbit? Oare voi vedea vreodata?

    • foarte bună observație cu Ioan 9, mulțumesc! Dar recordul cred că e în pericopa despre Zaheu, care nici măcar nu e despre vreun orb (ca în Ioan) și unde în doar câteva versete verbele vederii apar de 5 ori!

  7. Pentru ca am aici contextul ,vreau sa ne amintim de Sfintii Cuvintelor,poetii, cu ecste versuri :
    (…) Doamne,
    eu sunt orbul, deschide
    ochii cei din taina ai inimii,
    sunt cel mai ticalos dintre oameni
    – lepra pacatului acopera sufletul meu –
    Curateste-ma!
    Ajuta necredintei mele…
    Daniel Turcea

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s