când ți se pare că lucrezi cât zece

Din evanghelia care se va citi mâine (Matei 25,14-30), penultimele două versete nu încetează să mă fascineze: „Luaţi, deci, de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi va avea din belșug, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.”

După cum se vede, am tradus verbul περισσεύω prin „a avea din belșug” / „din abundență”, mai aproape de sensul său literal.

Altfel, verbul „a prisosi” (cum a rămas în Biblia sinodală) mi se pare că are tot mai mult în uzul curent conotațiile „a exceda ceea ce este necesar” și chiar „a fi inutil” (cf. expresia „de prisos”), ceea ce nu este deloc în intenția textului biblic. Ideea nu este a unui ceva ce „prisosește” peste necesar, îl ai în plus, ca și cum te-ai putea lipsi de el, ci a unei abundențe care continuă să lucreze, să producă, să fie investită: cel cu zece talanți, primind talantul slugii netrebnice, nu-l va considera ca „prisos”, ci-l va investi mai departe, va continua „să lucreze” cu el, așa cum a făcut cu ceilalți zece. Îl primește ca sarcină de serviciu, nu ca „premiu”.

Mai departe, mi se pare că decontextualizarea unor parabole (așa cum se întâmplă la citirea lor duminicală) este foarte neproductivă din punct de vedere omiletic, mai ales că cei mai mulți credincioși care vin la slujbă nu cunosc structura Evangheliilor și legăturile dintre pericope. Ca să nu încarc textul, am pus la sfârșit o notă despre citirile tipiconale ale evangheliilor de duminică*.

În cazul parabolei talanților, este fundamentală legătura ei cu versetele 31-46 de la sfârșitul capitolului, adică „evanghelia înfricoșătoarei judecăți” și slujirea aproapelui („flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit etc.”). Citind parabola în contextul ei firesc, „talantul” nu mai este un dar specific, o calitate de excepție, ci mai ales orice slujire în folosul aproapelui, chiar și cea mai umilă! Or această chemare la slujirea aproapelui este „după puterea fiecăruia” (25,15) și „după darul pe care l-a primit fiecare” (1 Petru 4,10).

Mai mult decât atât: nu talantul în sine e vreun câștig, nu calitatea sa excepțională, ci numai atunci când el este pus în slujba aproapelui se face câștig (sau dobândă) pentru Hristos („adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie mi-aţi făcut”, 25,40).

Revin la cele două versete, penultimele din evanghelia de mâine: „Luaţi, deci, de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi va avea din belșug, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.”

Dar ce sens ar mai avea o redistribuire a darurilor (talanților), din moment ce timpul s-a sfârșit, lucrarea s-a încheiat și Stăpânul a venit pentru judecată? Cum să înțelegem aceste cuvinte?

Însă totul se desfășoară aici într-un timp profetic. În realitate, talanții ni se iau sau ni se dau toată viața, pe măsura eforturilor noastre, iar la judecată nu vom face decât bilanțul „investițiilor” și „profiturilor”.

Versetul este mai ușor de înțeles în contextul de la Luca 8,16-18, unde este amintit ca o concluzie la pilda luminii ascunse sub obroc: „Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.”

Sluga netrebnică își ascunde lumina (talantul) sub vas. În felul acesta, ea deja își pierde talantul, pentru că el – așa cum spuneam mai sus – nu este atât lumina în sine, cât lumina în funcția ei, „lumina pentru cei care intră să o vadă”. Nu ești bun, sau deștept, sau generos, sau genial pe viață: ți se contabilizează doar momentele în care ai demonstrat asta.

Dimpotrivă, sluga cea bună își pune lumina în sfeșnic și ea se înmulțește în ochii privitorilor ei.

Slujitorul netrebnic pierde încă din timpul vieții „tot ce are” (la Luca și mai expresiv: „tot ce i se pare că are”), pentru că „tot ce avea”, tot ce primise după puterea sa, era funcția luminii, pe care el nu o împlinește, din lene sau din nepăsare. Dacă lumina nu folosește pentru a lumina celorlalți, ea este cheltuită inutil, „pierdută”.

Însă la sluga cea bună, funcția luminii se face „belșug” de luminare, inclusiv pentru cei care au fost lăsați în întuneric din cauza luminii ascunse de alții sub obroc. Zelul lucrător al slugii celei bune și „belșugul” de lumină revărsat acoperă și deficitul de lumină produs de sluga cea leneșă. Când ți se pare că lucrezi cât zece, tot nu este de-ajuns: cel puțin pe încă unul va trebui să-l duci în spate.

Și alte câteva idei pe care le-am găsit în lecturile de azi:

– Ioan Gură de Aur, Omilia 78 la Matei: (Sluga netrebnică nu face aparent niciun rău, restituie darul primit): Nu este vinovat doar cel ce face răul. La fel de vinovat (de aceeași pedeapsă!) este și cel ce nu face binele.

– Tot la Ioan Gură de Aur: talanții sunt „puterea fiecăruia pusă în slujba aproapelui”. „Trebuie să vorbești, să îndemni, să sfătuiești. Nu te ascultă nimeni? Asta nu te privește!”

– Sfântul Augustin atrage atenția la un verset din pericopa sinoptică de la Luca 19,12-27 (unde e vorba de mine, nu de talanți, dar ideea e aceeași): „Dar cetăţenii lui îl urau [pe Stăpânul lor] şi au trimis solie în urma lui, zicând: Nu vrem ca acesta să domnească peste noi.” Talanții slujirii aproapelui trebuie înmulțiți în ciuda urii oamenilor și a dușmăniei lor împotriva lui Hristos.

– Origen: tot primire a talanților poate fi socotită și auzirea cuvintelor Evangheliei. Trebuie să lucrezi ceea ce auzi, ca Domnul să-și ia dobândă de pe cuvintele Lui.

– Despre expresia „intră în bucuria Domnului tău”: grecescul χαρά, „bucurie”, ar putea traduce un cuvânt aramaic care însemna și „petrecere de nuntă / banchet”, sugestie a nunții mistice a Împărăției. (W.D. Davies, Dale C. Allison, A critical and exegetical commentary on the Gospel According to Saint Matthew, Edinburgh, 1997, p. 408)

– 1 Petru 4,7-10: „Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni. Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate. Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu.”

* Cred că tipicul bisericesc de citire a pericopelor duminicale, fiind gândit pentru ritmul zilnic al slujbelor de mânăstire, este foarte restrictiv pentru dinamica specifică vieții liturgice dintr-o parohie: nici măcar cei care vin duminică de duminică la liturghie nu reușesc să audă Evangheliile în întregime, în cursul unui an, ceea ce mi se pare inadmisibil din toate punctele de vedere. În ce mă privește, prefer să citesc pericopa duminicii în contextul ei, adeseori și pasajele paralele cele mai semnificative, iar ca să-mi găsesc timp, fără să lungesc slujba, prefer să zicem cu toții în biserică „Doamne miluiește”, scurt și cuprinzător, în locul cântărilor lălăite care însoțesc ecteniile.

32 thoughts on “când ți se pare că lucrezi cât zece”

  1. Doamne ajuta Parinte,
    Va multumesc pentru exegeza pericopei pentru duminica!
    Am o intrebare: daca Origen este condamnat ca eretic de ce trebuie citat?

  2. ” Cred că tipicul bisericesc de citire a pericopelor duminicale, fiind gândit pentru ritmul zilnic al slujbelor de mânăstire, este foarte restrictiv pentru dinamica specifică vieții liturgice dintr-o parohie: nici măcar cei care vin duminică de duminică la liturghie nu reușesc să audă Evangheliile în întregime, în cursul unui an, ceea ce mi se pare inadmisibil din toate punctele de vedere.”

    Foarte corect!
    La fosta mea biserica (de cinci ani meg la biserica sotiei) era ceva mai bine:
    – predica era la sfarsit, si relua pe scurt Evanghelia, “ca sa auda si cei care au venit mai tarziu”
    – ades (totdeauna) parohul explica si contextul, cel istoric sau celeleate peripope de care cea curenta este legata logic

  3. Melodiile pe care se cântă Doamne miluiește! completează ethosul rugăciunii, măcar completați cu alte cântări care nu sunt în rit pentru compensare?
    Melodiile liturgice induc o complexitate de stări cu care omul își exersează chiar propria voință.
    Ascultarea melodiilor liturgice induce unora o adevărată asceză, care smerește.

    1. E discutabil acest ”Doamne miluiește!” repetitiv. Dacă cântările liturgice sunt lipsite de aceste calități, atunci devin o ”lălăială” inutilă. Ajustarea tipicului liturgic în favoarea lărgirii spațiului pentru Cuvântul Domnului ar fi mult mai folositoare.

      1. care sunt calitățile aceste?
        – credință creștină spre lauda lui Dumnezeu
        – ureche și glas exersate
        – cunoașterea eh-urilor bizantine

    2. In parohia noastră, din păcate , cântărețul de la strana își iubește vocea mai presus de orice și lalaiie vreo 5 minute fiecare ectenie… Cind el lipsește , cinta diaconul care e total afon. Starea de asceza e stare de tortura interioară cind aud cele doua extreme…

    3. Frate, m-ai făcut curios de intonația ecteniei la dumneata la biserica! Concurează, înțeleg, cu însuși Cuvântul lui Dumnezeu!
      Să păstrăm proporțiile….
      Poate că citind per primam textul părintelui Ioan, e surprinzător că își permite să “schimbe ritualul cel neschimbat de … ani” (completați dumneavoastră, bănuiesc 2000, nu? 🙂 )
      Dar totuși, suntem musafiri pe blogul său. Putem comenta, dar nicidecum cere socoteală autorului “cu ce a suplinit lipsa misticii pe care o aducea melodia bizantină?”. “Complexitatea de stări” indusa de melosul bizantin am văzut-o la mine: blazare (că predica incepe cu un verset din evanghelie și continuă cu viața vreo unui sfânt din săptămâna trecută), nervi (că babele șușotesc), dispreț față de personalul auxiliar liturghiei (care se comporta ca in fabrica – ei sunt la locul de munca), evaluarea diverselor forme unduitoare (ca sa nu spun mai direct). Sigur, astea sunt slăbiciuni! Ne luptăm cu ele.
      Dar pentru mireni, o liturghie care recuperează intelectul pentru a-l sfinți e evident preferabilă uneia care rămâne pur mistică.

      1. Ori aveți o ureche muzicală extrem de sensibilă și pretențioasă, iar efectul ar fi că e păcat că nu vă antrenați și glasul spre slava lui Dumnezeu.
        Ori nu aveți ureche muzicală, dar asta nu înseamnă că cei care o au trebuie văduviți de partea muzicală a rugăciunii.

  4. Ref. Augustin si Petru: Atat de departe sunt, oricat as incerca, incat destinatia pare clara si sigura, ca o idee carteziana. Sper doar ca Dumnezeu are mila infinita. Si totusi, daca exista si un Ioan Gura de Aur, atat de uman, empatic si deopotriva aspru in mustrari, cred ca exista si sfinti care “nu te mananca” pe cale si ma rog lor. Poate ma inseala memoria sau intelegerea, insa, din ce-mi aduc aminte, Origen este atat de filozof, incat pare ca te-ai mantui si din fotoliu, in timp ce-l citesti.

    1. Înseamnă că, din păcate, Origen nu vă este o lectură preferată sau dorită.
      Sensurile pe care le descoperă interpretările sale, de tip anagogic, sunt de o reală profunzime. Creștinismul nu este doar simplitate ființială a persoanei umane ci și o aristocrație a spiritului și a iubirii inter-umane, conectată Iubirii treimice.

  5. Mvaaai, dom’ Florin 🙂 … Cum-așaa, ,, cîntări lălăite ” … ?
    Or să te-audă ” colegii tăi, intelectualii ” :-). Să vezi atunci probozeli academice & eleno-ceaușiste !

  6. S-ar potrivi la această evanghelie și ideea că „noi suntem propriii noștri părinți”. Nu mai rețin cine a spus-o, dar îmi amintesc că Părintele Teofil Părăian se folosea adesea în conferințele lui de afirmația sfântului Augustin „copilul este tatăl omului mare”, adică prin înmulțirea talanților, omul mare îl duce mai departe pe copilul de odinioară, devenind propriul lui părinte. Responsabil față de el și față de ceilalți.

  7. Care ar fi sensul original al expresiei “a lucrat cu ei (cu cei 5 talanti) ” ? este chiar vorba de a lucra cu argintul ? asta inseamna ca a facut negot cu ei ?

    1. a făcut un fel de „negoț” ca în pilda economului necredincios, vedeți Luca 16. Sau ca negustorul care a cumpărat mărgăritarul. Oho, câte nu se pot face cu 5 talanți!!

  8. Servus!
    -Plăcut, interesant, în ideea că aș fi citit, mâine, necesarul de predică și apoi răsfoi-voi- fi-l-aș în căutare, cel Ceaslov.
    Cele bune,
    Purice Narcis-

  9. Extraordinar părinte! Mulțumesc! Deci parabola talantilor ca întâietatea binelui comun asupra binelui individual ? Adică “exact” Platonianul – să înflorim, și să infrumusetam/ imbogatim lumea mergând pe filonul zacamantului din noi/talentul înnăscut – ca sa devenim buni cetățeni ai “Cetății ideale”?

  10. Mi-e dor sa-mi fie dor
    Si rana timpul mi-este…
    Mi-e teama c-am sa mor
    Pe drum… si in poveste…
    Mi-e dor de dorul meu,
    De minele de ieri,
    Cuvantul mi-era Zeu…
    Atunci aveam pareri…
    -Hei, Omule! Ce faci? Stop!! Priveste ce scrii. Adulmeca-ti poemul…, spuse Oglinda din retina sufletului meu…
    -Simti? Duhoarea chaosului scrierii tale?…continua, manuind cuvinte ca sabii in constiinta mea.
    -Reia! Adevarul te va elibera. Fara falsuri, fara masti, fara strategii, fara timp, fara conjuncturi, REIA!
    Am aruncat stiloul cu un gest mechanic de instinct de supravietuire ca si cand era incins in foc…
    In jur era nimic, ce era, era doar efemer.
    Am cautat cu ochii sufletului, am bajbait in jur orb cu mainile constiintei si intr-un carusel al panicii, am prins cu nadejde si foame o bucata de paine, un Cuvant: “ La inceput a fost Cuvantul / Si Cuvantul era cu Dumnezeu / Si Cuvantul era Dumnezeu.”
    Glasgow, 30/01/2021

  11. Cred că Biserica are nevoie de melosul ei pe care l-a moștenit de sute de ani. Acum că el a ajuns o lălăială nu cred că s-ar cuveni renunțat la melos ci la lălăială. E o situație nefericită să renunți la cântecul bisericesc dar probabil că reușiți să îmbinați melosul cu celelalte componente, aminteați predica, în așa fel incât să înmulțiți talantul cât mai eficient!

    1. „Biserica are nevoie de melosul ei”
      Sigur că da. Cum să lipsească din cult și chiar din rugăciune cântarea?? Dar uite că a ajuns să lipsească rugăciunea din cântare și din cult. Eu propun un raport în favoarea rugăciunii, totuși.

  12. Nu cred ca e cineva mai deranjat de lalaielile din biserica decat mine dar ma intreb asa ca prostul oare nu preotul este cel care trebuie sa ceara un ritm mai alert? Sau o tonalitate mai redusa (ca adesea dupa cum se striga in biserica ai putea crede ca Dumnezeu e surd)!?
    Daca am pune suflet nu doar suflu in cantare ar fi perfect!

  13. MULTUMESC! Pentru mine, textele d-voastra si aproape toate comentariile de aici, sunt ca o apa proaspata!

  14. Doamne,ajuta!
    Parinte, de ce in textul dvs. Fericitul Augustin este pomenit ca sfant , dar Sfantul Ioan Gura de Aur, nu?
    Iertati-ma

  15. Multumesc din nou ,parinte ! Doamen ajuta ! Am si eu o intrebare :
    1) Mereu este o legatura intre Apostol si Evanghelia citita . Termenul de “har” este intalnit de multe ori . In limbajul de zi cu zi are mai multe sensuri . Se poate referi si la talant ? In Epistola care insoteste Evenghelia se spune : “Harul lui Dumnezeu sa nu-l primiti in zadar “.
    In Evanghelia dupa Matei ,acesta specifica ::s-a dat “fiecaruia dupa puterea lui “. Deci Dumnezeu da fiecaruia o sansa,chiar daca acesta a fost haruit mai putin. Dar la a nu face putinul primit s-a adaugatcartire ,acuzatia ,invinovatirea celuilat pentru esecul sau.

    Este intradevar foarte frustranta asculatarea Evangheliei numai Dumineca .De aceea incerc sa gasesc care este Evanghelia de fiecare zi ,ca sa pot avea continuitate .
    Multumesc din nou si iertare pentru comentariu.

    1. sunt pe drumuri acum, vă răspund diseară când ajung acasă. Dar ideea e că harul e unul singur, darurile se împart, așa cum lumina e una și culorile sunt reflecția ei.

  16. Sarut dreapta, Parinte.
    Multumiri pentru tâlcuire.
    Pentru a ramâne în cadrul contextualizarii la care faci apel, cred ca nu exista nici un indiciu care sa ne conduca la corelarea dintre talant si dar. Talantii din povestire nu sunt daruri pentru ca sunt dati cu scopul de a fi apoi ceruti înapoi. Cred ca talantii sunt doar … talanti, adica o sursa de profit si o modalitate de schimb economic.
    As propune deci o corelare din lumea economiei. Talantul este timpul. Time is money.
    Timpul se poate înmulti : când îmi astept iubita la poarta, timpul asteptarii e deja timp petrecut cu ea. Cand fac de mâncare pentru sotie si copii, timpul din bucatarie e deja timp petrecut cu ei. Când îmi amintesc de momentele petrecute cu tine în Copou sau la Sfintii Trei Ierarhi, înmultesc timpul.
    Timplu petrecut cu Domnul se înmulteste identic, adoptând o atitudine propusa în capitolul 25, sau amintindu-mi de El la liturghie. Rugându-ma nu fac decât sa indoiesc timpul asteptarii.
    A astepta, a tânji = a înmulti timpul de doua ori.
    A-mi aminti, a retrai = a înmulti timpul de cinci ori.
    Timpul înmultit se întoarce cu abundenta, din belsug la cel care-l înmulteste.

  17. „As propune deci o corelare din lumea economiei. Talantul este timpul. Time is money.”
    Cum vă strică pe voi bursele în Occident! :))) Dar e chiar frumoasă interpretarea ta cu „timpul înmulțit”. Și uite că nu ne gândim tocmai la asta, la timp, când timpul e tot ce avem de „înmulțit” pe lumea asta. Mulțumesc, părinte scump!

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s