vino înapoi atât cât te țin puterile, iar restul drumului îl voi face eu ca să te întâmpin

Toate cele trei parabole din Luca 15 (oaia rătăcită, drahma pierdută și fiul risipitor) sunt despre omul pierdut, căutarea lui și bucuria regăsirii sale. În toate e vorba despre pierderea (despărțirea) dintr-un întreg – o „turmă”, o sumă, o familie -, căci omul e un „întreg” numai atunci când este în comuniune cu Dumnezeu și cu frații săi. Cuvintele din Matei 18,20, „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”, ar putea fi întoarse astfel: ești acolo unde Eu și frații tăi suntem adunați în numele Meu.

Altfel, oaia desghinată de turmă se duce în prăpastie, bănuțul pierdut nu poate cumpăra nimic, iar fiul risipitor rămâne veșnic flămând. Știați că o oaie despărțită de turmă, pentru mai mult timp, se dezorientează complet și în cele din urmă înnebunește?

Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!), cât alienarea sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El nu mai este un „întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva îi vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos!), nici cu frații săi, de care tot mai mult, din familie și până la neamul politic, îl despart dureroase fracturi sociale și culturale. Oaia de azi nu e mai dezorientată decât celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e turma întreagă. Nu doar o drahmă s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă cât mai bine pe cont propriu.

***

În pilda turmei de o sută de oi, păstorul cel bun aleargă după oaia rătăcită, o caută și o aduce acasă pe umerii săi. În pilda drahmei pierdute, femeia aprinde o lumină, își mătură casa și „caută cu grijă” până o găsește. Dar pe fiul risipitor cine l-a căutat? Pare că pe el nu l-a căutat nimeni, pentru că, „venindu-și în sine”, s-a gândit singur să se întoarcă la tatăl său. Dar un detaliu din textul Evangheliei ne arată că și el a fost „căutat”, la fel ca oaia rătăcită și ca drahma pierdută. Pentru că în cuvintele „pierdut era și s-a aflat (εὑρέθη)”, verbul εὑρίσκω este la diateza pasivă: așadar, nu „s-a aflat”, ci a fost aflat, a fost găsit, exact asta spune Evanghelia.

Păstorul, Femeia și Tatăl sunt chipurile Sfintei Treimi, Dumnezeul nostru care ne caută încă de la facerea lumii.

Păstorul cel bun este Hristos, vorbind despre El însuși: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10,11).

Femeia este imaginea Duhului Sfânt, substantiv feminin în ebraică (ruah) și în aramaică (ruha). Duhul Sfânt mătură casa omului și o împodobește cu cele șapte daruri ale Sale, dar dacă omul nu-și păzește sufletul, șapte duhuri necurate vin să se înstăpânească peste el (Luca 11,24-26).

Tatăl naște în continuu pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt oriunde se află împărăția Sa (și unde nu este ea?), adică și în inima fiului risipitor, căci „împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17,21). Meritul fiului risipitor este că a primit prin pocăință căutarea pe care Împărăția a inițiat-o în inima lui. De aceea – acum nu mai este niciun mister – Tatăl deja își așteaptă acasă fiul risipitor, „încă departe fiind acesta”, și aleargă înaintea lui ca să-l primească.

***

Nu există niciun om pierdut, care să nu fie deja căutat de Tatăl său. Nu există niciun păcătos, pentru păcatele căruia să nu fi murit Mântuitorul. Nu există nicio inimă căreia Duhul lui Dumnezeu să nu-i dea întâlnirile Sale de credință – și „mișcarea inimii” de care scriam aici. În fiecare inimă, Tatăl naște mereu pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt.

În întâlnirea și îmbrățișarea Tatălui cu fiul risipitor, se luminează versetul din Psalmi 84,11 (după Septuaginta): „Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat”. Unde se întâmpină mila cu dreptatea lui Dumnezeu, adevărul despre noi cu pacea noastră, fără ca acestea să mai facă raportul unor sfere exclusive? Doar în pocăință.

În cartea sa despre parabolele lui Iisus, pe care fiecare predicator ar trebui să o aibă la îndemână atât pentru prospețimea, bogăția și actualitatea interpretărilor, cât și pentru bibliografia excelentă care le însoțește, Andrei Pleșu reia o poveste din Pesiqta Rabbati, o colecție rabinică de midrașuri la Pentateuh și Profeți, din secolul 9. În cuvintele autorului, „e vorba de un prinț care vrea să se întoarcă, de departe, la tatăl său, dar nu are puterea fizică să o facă. Atunci, tatăl îi trimite următorul mesaj: Vino înapoi atât cât te țin puterile, iar restul drumului îl voi face eu ca să te întâmpin” (Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012, p. 268).

Așa de scump este fiecare om pentru Dumnezeu, pentru că fiecare om din lumea asta este un gând al Său, o rațiune a Sa (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Dumnezeu a făcut lumea, – până la ultimul fir de iarbă! -, din gândurile Sale, și nu numai după om, dar și după ultimul Său fir de iarbă se va întoarce într-o zi, așa că aveți mare grijă cum vă purtați și cu oamenii, și cu iarba.

21 thoughts on “vino înapoi atât cât te țin puterile, iar restul drumului îl voi face eu ca să te întâmpin”

  1. In acatistul Mântuitorului sunt doua variante la un stih Iisuse cel ce i afli pe cei ce te cauta si alta Iisuse cel ce afli pe cei pe care i cauți. Din ceea ce ați scris am înțeles ca prima varianta e greșită. Dar în ce sens e greșită? E incorrect sa spui ca omul îl cauta pe Dumnezeu? Aceeași idee am n găsit o și la Simone Weil ea spune ca e aberație afirmația ca omul îl cauta pe Dumnezeu de fapt doar Dumnezeu îl cauta pe om. Si încă o întrebare în Rusia pilda aceasta e numita pilda fiului curvar. Caretitlu adică care varianta de titlu ar fi mai corecta a fiului risipitor sau a fiului curvar?
    Aseară așteptam comentariul dumneavoastră la pilda duminicala asa cum m am obișnuit o forwardez la un preot din parohia mea ca sa i o trimit înainte de slujba si am așteptat pana am adormit:).mulțumim mult pentru comentariu

    1. Ambele nominalizari ale pildei sunt, sincer, eronate și relativ tendențioase, întrucât nu dezvăluie decât stratul superficial – și inconturnabil tezist, în interpretare omiletică, – al parabolei.
      Evident și incontestabil, nicidecum declarativ, titlul ei corect ar trebui sa fie: “Parabola tatălui milostiv” sau, dacă preferați sinonimele de origine latină, îndurător, compătimitor.

    2. Darie, nu e vorba de o variantă „greșită”. Nu așa trebuie să vedem lucrurile, ca în matematică 🙂 . Prin simplul fapt că omul e chipul lui Dumnezeu și că „împărăția e înăuntrul vostru”, omul este deja „aflat” de Dumnezeu, asta am vrut să spun. Dar omul aflat de Dumnezeu îl caută și el pe Dumnezeu atunci când își recunoaște (primește) „mișcările inimii”.
      La întrebarea a doua, ți s-a răspuns foarte bine mai sus.

      1. De fapt cred ca e o problematizare inutila , cautarea e de fapt din ambele parti. Am auzit o intamplare in Rusia, un chinez a citit cartea Nesfintii Sfinti si a vrut sa il cunoasca pe autor , pe pr Tihon Shevkunov , i-a telefonat prin intermediul unui interpret si l-a rugat sa il intalneasca la manastirea unde era staret , manastirea Pesterilor din Pskov. Chinezul a venit la manastire cu interpret si a intrat pentru prima data in viata lui intr o biserica , in biserica de langa poarta manastirii . Si a incremenit si el si interpretul , slujba se desfasura acolo in limba chineza :-). Ideea era ca cu cateva zile in urma venise o delegatie de la metocul bisericii ortodoxe chineze din Moscova si ceruse permisiunea sa slujeasca in limba chineza intr o biserica a manastirii . Si slujba respectiva s a suprapus exact cu venirea chinezului in manastire. Ulterior chinezul l -a intrebat pr pr Tihon prin interpret , ati facut asta special ? Si pr a raspuns ca da a fost facut in mod special dar nu de catre el 🙂

  2. Multumesc parinte! Ma delectez de fiecare data cand va citesc articolele! Domnul sa va insoteasca in continuare!

  3. Cu dor l-o fi asteptat Talal pe fiul plecat, uitându-se în fiecare zi, de dimineață și până seara în zare nădăjduind să-l vadă întorcându-se. Și așteptarea nu a fost zadarnica! . Și l-a văzut într-o buna zi venind încet spre El, dar El, Tatăl a alergat spre fiul lui și i-a căzut pe grumaz și nu mai știa în ce fel să-și arate bucuria întoarcerii și revederii!!! Iubirea Tatălui a biruit și rătăcirea și invidia fiilor Lui, pentru că iubirea Lui nu are sfârșit și profită de fiecare mișcare a inimii noastre, ca să se reverse peste noi fără măsură !! Nu știu cum aș fi perceput această parabolă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă nu aș fi avut copii, dar acum că am, m-a copleșit!!! Îi mulțumim Domnului pentru toate!
    Părinte Ioan Florin, vă mulțumim! Catehezele, ” predicile” dumneavoastră, pe care le așteptăm în fiecare săptămână sunt o binecuvântare!!
    Doamne ajuta!

  4. „rătăcirea și invidia fiilor Lui”. Cel mai mare păcat al fiului „cuminte” era mentalitatea lui de argat, de slugă la tatăl său, care se plânge că „n-a primit un ied”. Ascultarea copiilor trebuie să fie dragoste, nu instincte de slugă și așteptarea recompensei.
    Vă mulțumesc și eu pentru comentariu!

  5. JS4
    „”ești acolo unde Eu și frații tăi suntem adunați în numele Meu.” „

    Cele Șapte Daruri ale Duhului Sfânt sunt:1. Înțelepciunea. 2. Înțelegerea. 3. Cunoștința. 4. Voia. 5. Blagoveștenia. 6. Vitejia. 7. Frica lui Dumnezeu.( 1Cronici 29:1):”A Ta este, Doamne (YHVH), mărirea (Gedulah -Hesed), puterea (Geburah) si măreția (Tipheret), vecinicia (Netzach) si slava (Hod), căci tot ce este în cer si pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia (Malkuth), căci Tu Te înalți ca un stăpân mai presus de orice”. ( Pilde / Proverbe 8:12-15) : „Eu (YHVH) [sunt] Înțelepciunea (Chokmah), locuiesc împreună cu prevederea si stăpânesc știința (Daath) si buna chibzuiala….Frica (Yirah) de Domnul este urârea răului; trufia si mândria, purtarea rea si gura mincinoasă, iată ce urăsc eu. Al meu este sfatul (Atzah – Hesed) si buna chibzuiala, eu sunt priceperea (Binah), a mea este puterea (Geburah).”……
    „- Alo, Allooo!! Ce faci Mon cher?? , sări în piept Inima. Păi așa a fost vorba si Cuvântul între noi?”
    „Iartă-mă Inimioară, cu ce am greșit?”
    „-Nu greșeală e de definit aici. Așază-te un pic c-avem de vorbit…”
    M-am uitat in jur speriat după un pietroi, buturugă , ceva…dar am realizat că nu trupul voia Inima să așez, ci simțirea …
    „- Respiră, si auzi dar si ascultă ce spun.
    „-Sunt ochi si urechi”, m-am repezit sa raspund…cordul îmi dădu câteva șuturi miocardice ca sa îmi reîmprospăteze memoria despre văzut si despre auzit….
    „-Întreb! Răspunde! Ce ai in coșul de nuiele ? mă săgetă Inima cu exact același ton cu care uneori tatăl meu, când o sfecleam, îmi zicea blând <>…era de obicei ora de morală….
    „-În coșul de nuiele Este ce am pus acum o vreme…. „punte”, „Suflare de Viată de la Dumnezeu” si „plan”. Împart aceste semințe, si ori pe unde merg, cânt cu bucurie „Cu iubirea nu-i tocmeala”, am șuierat eu vrând parcă să domolesc atmosfera încărcată…
    “-Bine, asta pricep, simt, știu, cunosc, îngădui, susțin. Ce îmi ridica însă semne de întrebare, mie, Inima ta, este cazmaua de cărbune cu care tu obosești tuciuriu să sapi în ograda cu Diamante a Cuvântului. De asemenea, tu crezi că poți cuprinde in veacul acesta Cunoștința Întregii Creații săpând de zor si fără educația mineritului? Cărbunele o fi atomic diamant, doar că atomul de cărbune are 3 vecini, iar cel de diamant are patru. Nu poți să cuprinzi curcubeul tetraedrului prismatic cu puterea luminii unei lumânări. Dacă print-un efort si o stăruința mult peste capacitățile tale ai reuși sa zgârii ograda aceea, o singură rază izvorâtă, te-ar putea distruge ireversibil. Nu te speria, nu ai greșit, doar ai vrut să saturi mai mult mâncând, decât mulțumind. Asta e tot.
    -„Cu Iubirea nu-i tocmeala”… , am rostit șoptit, rușinat, dezbrăcat parcă de o haină pe care o purtam ca mască, nu veșmânt.
    “-Da. Adevărat. Si tot Adevărat este că rătăcirea comportă o cale, este parte din „Plan”, „Suflarea de Viată de la Dumnezeu” mișcă Planul, iar „Puntea” , la vremea ei, dăruiește rodul acestui Pom. Viața. La masa Mântuirii, în Lumina Milosteniei Lui Dumnezeu, până si Cain are dăruită Alegerea de a se bucura de Dumicatul Iubirii, de lacrima regăsirii, de îmbrățișarea plină de Dor a fratelui sau Abel si a Tatălui nostru.”
    “- Mergi in Pace acum, răspunde pământului când iți strigă sămânța din coș si nu uita : Nu poți tocmi iubirea, o poți doar împlini.”
    Glasgow, 1st of March, 2021 , 15.35 h

  6. “…vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos”… Oare cum de am ajuns aici?

    Mulțumim părinte pentru toate aceste comori de gând despre Hristos. Mi le imaginez deja cuprinse într-un nou jurnal scoțian :))

  7. Ziua bună să vină!
    – De-i lecție sau predica?
    nu-i nebună.
    🙂
    Purice Narcis T.

  8. E un imn la Treime,cum nu s-a mai scris …de mult.
    Inmarmurire.

    Mesajul trimis de Tatal,precum si “haina cea dintîi” se gasesc în “Cântecul Margaritarului “,care e , pe cât se stie,mult mai vechi,si mai complet decât Pesiqta Rabba.

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s