Sfântul Nicolae NU l-a pălmuit pe Arie. O născocire care nu face cinste pomenirii Sfântului Ierarh

Întrerup un pic „jurnalul” meu islandez, pentru a reaminti câteva fragmente dintr-un text pe care-l tot public în fiecare an, în speranța că măcar cititorii acestor rânduri nu vor mai colporta infamanta scenă de violență atribuită Sfântului Ierarh Nicolae.

***

Povestea cu pălmuirea lui Arie la Sinodul de la Niceea este o invenție medievală târzie, fără cea mai mică legătură cu viața Sfântului Nicolae în marea Tradiție a Bisericii.

La o mie de ani după Sinodul de la Niceea (325), nimeni nu vorbea încă despre așa ceva. Pretinsul episod al pălmuirii lui Arie nu este amintit de marii contemporani ai Sfântului Nicolae, prezenți la Sinod, nici de istoricii vremii, nu apare nici în vechile mărturii despre viața Sfântului (din secolele 5-6), nici în biografiile extinse redactate de Mihail Arhimandritul și de Sfântul Simeon Metafrastul (secolul 10). Nimic despre această poveste nici în acatistul Sfântului și nici în frescele din Bizanț. (Icoana cu Mântuitorul și Maica Domnului oferindu-i Sfântului Nicolae Evanghelia și omoforul se referă la minunea alegerii sale ca episcop, după cum aflăm chiar din „Viața” sa.)

Atunci, de unde vine invenția? Gustav Anrich, istoricul care a scris cea mai documentată monografie a Sfântului Nicolae, o găsește abia în secolul al 14-lea, într-un text al unui episcop catolic, Pietro de Natali, unde nici măcar nu este vorba de pălmuirea lui Arie, ci a unui „oarecare arian”. De văzut, despre întregul context al acestei ficțiuni, excelentul dosar istoric și hagiografic al Sfântului Nicolae, întocmit de-a lungul anilor de cercetătorul Roger Pearse (https://www.roger-pearse.com/weblog/), de unde am preluat unele din informațiile de mai sus.

În iconografia răsăriteană, cea mai veche, probabil, reprezentare a Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie se găsește într-o frescă de la Mânăstirea Sumela (în nord-estul Turciei de astăzi), dar pictura datează cel mai devreme din secolele 14-15 (ereticul Arie este înfățișat cu turban turcesc).

În iconografia românească, scena pălmuirii apare în frescele unor mânăstiri (Probota, Sucevița) începând din secolul al 16-lea. Mi-a transmis această informație părintele Gabriel Herea de la Pătrăuți, doctor în istoria artei și cercetător al iconografiei răsăritene. La întrebarea mea, dacă știe reprezentări ale Sfântului Nicolae pălmuindu-l pe Arie anterioare secolului al 16-lea, Părintele Herea a avut amabilitatea să-mi răspundă așa:

„La cerea dumneavoastră am revăzut puțin arhiva mea personală și am avut ceva surprize: Nu am găsit scena pălmuirii nici la Cozia (pronaosul se pare că este din secolul al 14-lea), nici la Marele Meteor, nici la Stavronichita, nici în icoana de la Hilandar sau în miniatura din Menologul lui Vasile al II-lea („ucigașul de bulgari”). Mai mult decât atât, nu e preluată nici măcar la Hurezii secolului al 18-lea.”

În concluzie, povestea pălmuirii lui Arie de către Sfântul Nicolae apare târziu, în Occident, în secolul al 14-lea. Marea Tradiție a Bisericii Ortodoxe nu o cunoaște, iar faptul că, începând din secolul al 16-lea, trece în sinaxare grecești și în alte surse (dar nu peste tot, de exemplu scena nu e relatată în Mineiul pe decembrie al lui Mitrofan, 1698) se datorează influenței apusene în unele biserici ortodoxe.

Accept că ne e greu, după atâta vreme, să recunoaștem că am împrumutat și colportat în Biserică o ficțiune hagiografică (n-ar fi singura). Dar nu pot să nu mă întreb ce înțeleg oamenii simpli văzând astăzi, într-o biserică sau reprodusă pe facebook, icoana unui sfânt apărându-și credința cu o lovitură de palmă în obrazul adversarului. Este acesta modelul Mântuitorului și al Evangheliei sale? Și ce paradox justificarea acestei violențe tocmai pe seama Sfântului pe care-l numim, în troparul său, „îndreptar al credinței”, „chip al blândeților” și „învățător al stăpânirii de sine”!