Încotro curge Iordanul la Bobotează

Botezul Domnului în Iordan a fost ca a doua facere a lumii: din nou apă și „întuneric desupra adâncului” așteptând venirea Luminii (dar acum altfel de întuneric era, cel al păcatelor lumii), din nou Duhul lui Dumnezeu plutind peste ape, din nou Cuvântul Tatălui se face auzit, iar Cel „prin care toate s-au făcut” le face noi pe toate, din nou îngeri stau de față la această înnoire a lumii, ca la facerea ei (Iov 38,7), dar înger în trup de Botezător. De altfel, lecturile biblice la vecernia zilei (parimiile) încep chiar cu primele versete din Facerea.

Cel mai cuprinzător comentariu la această sărbătoare mi se pare că l-a scris Cosma Monahul, în două propoziții, și se găsește în slujba zilei: „Hristos iese din apă, ridicând împreună cu Sine lumea” și: „Pe Adam cel stricat, iarăşi îl zideşte în apele Iordanului”. Botezul Domnului în apele păcătoșilor inițiază restaurarea lui Adam și a lumii, desăvârșită prin jertfa de pe cruce și înălțarea Sa la Cer.

Până la urmă, prima facere n-a mers bine deloc. Ea s-a făcut omului potop și „mormânt aşternut cu apă”, cum spune Sfântul Ioan Damaschinul, în canonul zilei. De aceea, Însuși Hristos vine acum să mântuiască facerea lumii: prin venirea Sa, se desparte iarăși lumina de întuneric (Matei 4,16), se apropie Împărăția cerurilor, apele primordiale sunt resfințite și, de-acum înainte, vor îneca numai păcatele, prin botez, nu și păcătosul, pentru că în ele S-a coborât Mântuitorul lumii.

„Și a zis Dumnezeu” la această nouă Facere un singur cuvânt numai: „Pocăiți-vă!”. Și ce este pocăința? Să ne cunoaștem păcatele. Și ce este cunoașterea păcatelor? Viața duhovnicească. Și ce este viața duhovnicească? Dragostea de Hristos. Și ce este dragostea? Dragostea este mereu celălalt.

Apa cea nouă a Bobotezei este chiar Hristos, „apa cea vie” care se face în om „izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan 4, 14; 7, 37). Se întâmplă cu apa Bobotezei profeția din Psalmi: „Marea a văzut şi a fugit; Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmul 113, 3). Dar semnificația acestor schimbări de curs este spirituală, nu hidrodinamică, ne tâlcuiește tot Cosma Monahul: „Când cu arătarea Ta ai luminat toate, atunci marea cea sărată a necredinţei a fugit, iar Iordanul, cel ce curgea în jos, s-a întors ridicându-ne pe noi la cer”.

Așa că, cei care în aceste zile tot pândesc la Iordan curgerea lui înapoi și momentul celei mai bune fotografii ar trebui să caute mai degrabă în ei înșiși curgerea lui spre cer. Și să-și spele rufele fără grijă.

Dar cel mai mult îmi place la Botezul Domnului că Sfânta Treime S-a arătat lumii nu în Templu, nu în locurile sfinte, nu preoților și învățătorilor, ci acolo, la Iordan, unde se adunase mulțimea păcătoșilor și unde se mărturiseau păcatele. Dumnezeu Se arată acolo unde se mărturisesc păcatele. Cine spune că nu-L cunoaște pe Dumnezeu, înseamnă că nu-și cunoaște păcatele.

În rest, constat cu dezamăgire că troparul Bobotezei se aude tot strâmb în multe biserici, chiar și după un „an omagial” al traducătorilor de cărți bisericești: „Și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea cuvântului”. Nu trebuie să știi grecește ca să-ți pui întrebarea: cum să „adeverești” o „întărire”, ce nonsens mai e și acesta? În schimb, se poate întări un adevăr, ceea ce vrea să spună și troparul: a întărit adevărul cuvântului, εβεβαίου του λόγου το ασφαλές. Pogorârea Duhului Sfânt la Iordan a întărit cuvântul Tatălui despre Hristos („Acesta este Fiul Meu cel iubit”): „Și Duhul, în chip de porumbel, a întărit adevărul cuvântului”. Iar literal, e și mai poetic: „A întărit neîndoiala cuvântului”.

Și tot n-am să înțeleg de ce se pornesc preoții cu Iordanul încă din 31 decembrie, aproape gata să ia colacul de la gura urătorilor. De ce nu se pornesc în ajun, pe 5 ianuarie? De ce nu pe 6, după sfințirea apelor, și apoi, slavă Domnului, în toate cele opt zile ale Bobotezei, până la sfârșitul ei? Ar fi destulă vreme să meargă prin case, fără să mai dea nas în nas cu sorcove, vasilași și capre mahmure, pe lângă faptul că numai așa are vreo noimă duhovnicească să bați pe la ușile oamenilor: cu aghiazmă nouă, așa cum la Liturghie le dai anafură proaspătă și nu pe cea sfințită în duminica trecută. Măcar de s-ar opri două minute în fiecare casă, pentru a citi Evanghelia Botezului și îndemnul ei la pocăință, pentru că nu cu busuioace, ci cu Evanghelia ne-a trimis Mântuitorul în lume.

La mulți ani de neîndoială în Cuvânt și de vedere a Sa la Iordanul pocăinței!