Legea și ultimul ei blestemat

Am folosit cuvinte neduhovnicești în ultimul meu text (e.g. popime) și s-au cam supărat unii, și-au ascuns postările încruntate, postează acum panseluțe, și-au restricționat conturile, suspină liric, în fine, de aceea m-am gândit să le ofer în compensație un cuvânt teologic și echilibrat.

Toți cei care caută dreptatea lui Dumnezeu în episoadele sângeroase din Vechiul Testament ar trebui să meargă până la capăt, căci tot acolo „scris este”: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, să urăști pe vrăjmașul tău, să ucizi pe desfrânată, să piară cine calcă sabatul, leprosul să fie izgonit, pe idolatru să-l ucizi cu pietre, să blestemi, să dărâmi, să treci prin foc și sabie etc.

Să treacă ei și la „războiul sfânt”, la exterminarea necredincioșilor cu tot cu copiii lor, pentru că tot după Lege este (Deuteronomul 20,16), și a fost aplicat cu succes la Ierihon, de exemplu.

Există în Biserică o neofariseime care „zidește iarăși ceea ce s-a dărâmat” (Galateni 3,13), de la „impuritatea” femeii, la blestemarea necredinciosului, și de la litera care ucide, la canoanele lui „scris este”. Dar dacă își ia ca model dreptatea lui Dumnezeu de la potop, de la omorul pruncilor egipteni și războaiele Canaanului, de la Sodoma și Gomora, de la Ierihon, de la blestemele Legii, atunci să-și ia tot din Lege și dreptatea tăierii împrejur, dreptatea sabatului, dreptatea jertfelor animale etc., că doar dreptatea din Lege e una, nu-i pe alese. Să-și taie deci și mădularele, această neofariseime, nu să ia din Vechiul Testament doar cutremure și ce-i mai convine!

Dar dacă-i punem să facă asta, și o să-i doară!, înseamnă că respingem Legea, noi, cei care nu credem în pedepsele cu cutremur? Nici vorbă! Nu respingem Legea, ci îl primim pe Mântuitorul ei, care „ne-a răscumpărat din blestemul Legii” (Galateni 3,13).

*

Toți cei care caută dreptatea lui Dumnezeu în Vechiul Testament fac exact ceea ce făceau și fariseii, când invocau Legea împotriva Mântuitorului. „Scris este că”. Și ce le răspunde acestor farisei vechi și noi, îngrijorați pentru dreptatea Legii? Stați liniștiți, „n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5,17).

Numai că ce urmează cu Legea pare complet de-a-ndoaselea. Nu doar că Iisus nu scoate ochi, nu lapidează desfrânate, nu pune foc, nu excomunică pe nimeni, dar predica Lui este de felul: „Ați auzit că s-a spus, dar eu vă spun că…”. Ba chiar, într-unul din episoadele cu fariseii, merge până acolo încât afirmă că Moise le-a dat lege nu după voia lui Dumnezeu, ci după împietrirea lor: „Pentru învârtoşarea/ împietrirea inimii voastre, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19,8).

Atunci, cum zice Iisus că împlinește această Lege înfricoșătoare a Vechiului Testament, în care dreptatea lui Dumnezeu e la pachet cu împietrirea inimii?

Într-un singur fel, cel mai nobil posibil: luând-o asupra Lui, ca Unul care a dat-o. Din clipa când a pus pomul în Rai, și-a pregătit deja crucea, dar asta e aventura libertății, cu frumusețile și ororile ei.

A zis El, „blestemat va fi pământul pentru tine, Adame”? A luat asupra Lui și s-a făcut blestem (Galateni 3,13). A zis El, „în pământ te vei întoarce”? În pământ s-a întors până a treia zi. A zis femeii, „voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale”? A luat până și asupra Maicii Sale acest cuvânt.

Pentru că, într-adevăr, Legea nu se putea desființa, căci nu se putea desființa Cuvântul pe el însuși, Iisus s-a făcut ultimul ei blestemat.

Bravo, Pavele, care în contra gnosticilor care urmau să vie, ai salvat dreptatea Vechiului Testament, când ai scris în Galateni 3,10:  „Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Dar de o mie de ori bravo, Pavele, care în același loc ai adăugat imediat dezlegarea noastră: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem”.

Iisus a împlinit toată Legea, luând-o asupra Lui pentru fiecare dintre noi, făcându-se și blestem, și jertfă de ispășire a blestemului (Romani 3,25), și „sfârșitul Legii” (Romani 10,4). A primit și moartea, care era cea mai mare dreptate a Legii, a luat asupra Sa și Ierihonul, și Sodoma, și „ochi pentru ochi”, și listele de necurății, și toate omorurile rituale, și tot focul Templului, pe care turma piromană vrea azi să-l pună lumii din nou.

„Nici o osândă a Legii nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus” (Romani 8,1), pentru că „iubirea este împlinirea Legii” (13,10). De unde, așadar, își mai ia neofariseimea cutremurele și blestemele ei? Te rog, sfinte apostole, pune-o să copieze propozițiile din Romani de o mie de ori pe facebook, acolo unde justifică tragediile, și cataclismele, și suferințele prin dreptatea Legii și episoadele ei sângeroase din Vechiul Testament.

Și mai pune și ateimea, care face exact aceleași liste de nenorociri ca să-l combată pe Dumnezeul iubirii noastre, să copieze tot de o mie de ori propoziția din Matei 19,8: „Pentru împietrirea inimii voastre, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19,8). „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1,1-4).

Dacă mai există vreun foc care-i arde deopotrivă pe toți, acela e: „Dumnezeu este iubire”.

*

Dacă Dumnezeu este bun, de ce mai sunt cutremure, de ce mor copii sub dărâmături? Cu adevărat Dumnezeu este bun: știm care sunt faliile tectonice de risc, știm că un cutremur va veni, știm care sunt blocurile neconsolidate, știm și cui nu-i pasă de ele, știm cum trebuie să ne pregătim (echipe de salvare, planuri de urgență etc.), știm cine e incapabil, cine ne fură, cine ne minte, cine ne amână etc. Ce-ar mai trebui să facă Dumnezeu, să trăiască în locul nostru, în timp ce noi ne pozăm pisicile pe facebook? Să se ocupe de consolidări? Să voteze pentru noi? – dar ce scandal ar mai ieși să ni se ia alegerile noastre.

Dacă cineva are de cerut socoteală pentru copiii de sub dărâmături, și în general pentru toate complicitățile noastre vinovate, acela ar fi El.

Și totuși, așa proști cum suntem, ne-a luat asupra Sa pe fiecare în parte, ca să moară în toate cutremurele noastre până la sfârșitul lumii. Suntem împreună în povestea asta.

Altfel, Dumnezeu este o singură, mare cauză: a libertății noastre. Superbă cauză, invidiată și de îngeri, cum spuneam, așa cu toate frumusețile și ororile ei, cu toate crimele și pocăințele, cu geniul și țicneala lumii.

20 thoughts on “Legea și ultimul ei blestemat

  1. Mukltumesc, parinte!
    Chiar vroiam sa intreb CE PUTEM SA RASPUNDEM celor care zic:

    – Daca Domnul ne pedepseste o data la 40 de ani cu seismul de Vrancea, nu este blasfemie sa ne protejam?
    Cladirele care rezista la cutremur de 8.5 nu sunt o impietate?
    Nu suntem aidoma lui Lucifer cand vrem blocuri si case consolidate, care sa nu se mai prabuseasca?!
    – Daca Domnul i-a pedepsit pe necredinciosii din Turcia si Siria cu cutremurele acestea, acum in plin iarna, nu este o imipetate sa trimitem salvatori?
    Sa adunam ajutoare?
    Cum ne opunem noi la Voia Domnului?

    • De multa vreme nu am fost mai speriat de un om, ca de acest Cristian M. Ioan.Daca asta inseamna sa fii credincios, pazeste-ma Doamne de o asa credinta!

      • Nu Cristian M. Ioan spune asta, sper că n-ați înțeles așa. El doar semnalează un tip religios patologic, care nici măcar nu-i caracterizează în general pe credincioși, este doar o extremă a religiei, așa cum tirania de ex. este o extremă a politicii. Păzește-ne Doamne de așa credințe, de așa tirani, de toate extremele.

  2. Dragă Părinte Ioan,
    Nu e vina acelora că văd astfel lucrurile. Nu cu “popimea” polemizați, ci cu o întreagă literatură duhovnicească pe această linie. Să nu mă lungesc, vă dau un text.

    Domnul zguduie oraşe pentru a întări suflete
    Sfântul Nicolae Velimirovici
    În urma unui cumplit cutremur de pământ ce avusese loc la Antiohia, Sfântul Ioan Gură de Aur a grăit astfel: „Mari sunt roadele cutremurului! Iată pre Iubitorul de oameni Dumnezeu, cum zguduie El oraşul spre a întări sufletele, cum clatină temeliile şi întăreşte gândurile, cum dă la iveală şubrezenia cetăţii şi face tari voinţele oamenilor! Luaţi aminte la marea Lui iubire de oameni! El ne clatină acum şi aici pentru puţină vreme, dar ne întăreşte pentru veşnicie; ne clatină cu un cutremur ce ţine doar două clipe, dar ne întăreşte cu o tărie ce ţine veşnic. Mama, atunci când vrea să-şi lecuiască pruncul care plânge des, îl leagănă puţin mai tare nu ca să-i facă rău, ci doar ca speriindu-l, să îl înveţe să fie liniştit. În tot acelaşi mod Domnul nostru al tuturor, Care ţine universul cu mâna, îl scutură din când în când, nu spre a-l distruge, ci spre a aduce înapoi la calea cea dreaptă a mântuirii pe acei oameni care trăiesc în fărădelegi”. Iată cum ştiau să explice Sfinţii Părinţi, aceşti Stâlpi şi Temelii ale Adevărului, lucrările lui Dumnezeu şi iubirea Lui faţă de oameni, şi în mijlocul nenorocirilor, şi al binecuvântărilor, şi în bogăţie, şi în sărăcie. Să ne ruşinăm aşadar de încetineala cu care mulţumim lui Dumnezeu atunci când El ne dăruieşte, şi de graba cu care cârtim atunci când tot El ne ia.

    Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 17 mai, Sfântul Nicolae Velimirovici

    • „zguduie oraşe pentru a întări suflete” – Mie mi se pare că suferința întărește în Domnul doar pe sfinți, sau, mă rog, pecel deja întărit în El, altfel suferința e înnebunitoare și pentru cel ce suferă ,și pentru martorul ei. Nu mă întărește în nicio credință în Evanghelie vederea copiilor acelora sub moloz. Și pe oamenii care țin „linia” de care spuneți, nu suferința îi întărește în credință, ci groaza de suferință, mai exact groaza ca ei să nu sufere suferința. Toată suferința din două războaie mondiale a trecut peste lume, s-a „întărită” ea în credință? Există o „linie” care justifică așa suferința, există și alte linii care ajung de la Filocalii la Sf Siluan, dar între toate liniile e Evanghelia, cel care s-a răstignit „spre iertarea păcatelor” și conștiința care strigă împotriva suferinței în toți, absolut toți, dacă ar sta să și-o asculte.

      • Vă mai împărtășesc câteva gânduri…

        Nu știu ce efecte aveau cutremurele în sec. III-IV-V, dar mă gândesc că acestea erau cu pagube minime (nu erau clădiri cu 7 etaje care să se prăbușească), așa că dacă doar se zguduiau niște case, putea fi prilej bun de atenționare asupra fragilității vieții și pentru chemarea la pocăință.

        Despre surparea turnului din Siloam care a făcut 18 victime Hristos spune “…gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu, zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 4-5). Hristos însuși găsește prilej de predică, atenționând că din astfel de tragedii trebuie să învățăm ceva cu toții.

        Ce facem cu Anania și Safira (care pare a fi un episod vetero-testamentar), dacă Hristos este “ultimul blestemat”?

        • „Hristos însuși găsește prilej de predică, atenționând că din astfel de tragedii trebuie să învățăm ceva cu toții.”
          – da Laurențiu, dar nu Hristos a dărâmat turnul peste ei, asta era ideea din comentariile noastre. Sigur că găsim prilej de predică, asta fac și eu, dar acolo e de predicat să NU gândim că pentru păcatele sale îi cade unui om un turn peste el și nu cade peste mine. Că oricare am putea fi acolo sau în altă parte. Asta înseamnă că „toți veți pieri la fel”. Că singura judecată a păcatului trebuie să fie a păcatelor tale prin pocăință.

          • „Ce facem cu Anania și Safira (care pare a fi un episod vetero-testamentar), dacă Hristos este “ultimul blestemat”?”
            Da cine blestemă acolo? Poate au făcut un infarct, și mie îmi sare inima din piept când vreau să fur ceva.

  3. Excelent Parinte!
    Bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa-ti dea sanatate si dreapta socoteala!
    Fiecare articol e o mângâiere pentru suflet si pentru spirit.
    Iti mulțumesc si te rog sa ne bucuri cat mai des cu scrisul Preacucerniciei Voastre.

  4. Cât de necesare sunt astfel de explicații apologetice! Mulțumim!

    Sfântul Isaac Sirul spunea: “Caută un doctor înainte de a fi bolnav și roagă-te înainte de venirea ispitei”. Adică, prevenția salvează vieți. Nu spune: ”Lasă că are grijă Dumnezeu” sau ”a fost voia lui Dumnezeu”, iar omul să fie scutit de orice obligație și responsabilitate.
    A căuta și a te limita la explicații teologice și la ”a-I cere socoteala” lui Dumnezeu, mai ales în sec XXI când alte state ca Japonia rezistă cu succes la frecvența cutremurelor, este lipsit de discernământ sau dreaptă socoteală.
    Iată ce spune un inginer japonez referitor la acest dezastru din Turcia:
    ”Clădirile japoneze sunt făcute special ca să reziste… Există legi speciale, stricte, pentru a limita astfel de dezastre… se întâmplă foarte multe cutremure și au fost unele foarte mari, însă aceste legi speciale făcute pentru constructori, minimizează aceste distrugeri. În momentul de față, Japonia este o țară sigură.”
    Care e explicația teologică in cazul Japoniei?

  5. Poate mai important decât ce credem este cum credem ceea ce credem.
    Scrieți din toată inima și se simte dragostea dvs. De care ma împărtășesc și eu.
    Mulțumesc.

    • Multumesc din suflet , Parinte , pentru ce scrieti !
      Mie imi este de mare ajutor. De cand citesc ceea ce publicati am invatat ce inseamna credinta in Dumnezeu.
      Sa va tina Dumnezeu sanatos sa scrieti cat mai mult !

  6. Părinte,
    Aveți o incredibilă claritate a binelui! Mult folositoare sufletului meu. Mulțumesc.

Lăsați un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s