Legea și ultimul ei blestemat

Am folosit cuvinte neduhovnicești în ultimul meu text (e.g. popime) și s-au cam supărat unii, și-au ascuns postările încruntate, postează acum panseluțe, și-au restricționat conturile, suspină liric, în fine, de aceea m-am gândit să le ofer în compensație un cuvânt teologic și echilibrat.

Toți cei care caută dreptatea lui Dumnezeu în episoadele sângeroase din Vechiul Testament ar trebui să meargă până la capăt, căci tot acolo „scris este”: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, să urăști pe vrăjmașul tău, să ucizi pe desfrânată, să piară cine calcă sabatul, leprosul să fie izgonit, pe idolatru să-l ucizi cu pietre, să blestemi, să dărâmi, să treci prin foc și sabie etc.

Să treacă ei și la „războiul sfânt”, la exterminarea necredincioșilor cu tot cu copiii lor, pentru că tot după Lege este (Deuteronomul 20,16), și a fost aplicat cu succes la Ierihon, de exemplu.

Există în Biserică o neofariseime care „zidește iarăși ceea ce s-a dărâmat” (Galateni 3,13), de la „impuritatea” femeii, la blestemarea necredinciosului, și de la litera care ucide, la canoanele lui „scris este”. Dar dacă își ia ca model dreptatea lui Dumnezeu de la potop, de la omorul pruncilor egipteni și războaiele Canaanului, de la Sodoma și Gomora, de la Ierihon, de la blestemele Legii, atunci să-și ia tot din Lege și dreptatea tăierii împrejur, dreptatea sabatului, dreptatea jertfelor animale etc., că doar dreptatea din Lege e una, nu-i pe alese. Să-și taie deci și mădularele, această neofariseime, nu să ia din Vechiul Testament doar cutremure și ce-i mai convine!

Dar dacă-i punem să facă asta, și o să-i doară!, înseamnă că respingem Legea, noi, cei care nu credem în pedepsele cu cutremur? Nici vorbă! Nu respingem Legea, ci îl primim pe Mântuitorul ei, care „ne-a răscumpărat din blestemul Legii” (Galateni 3,13).

*

Toți cei care caută dreptatea lui Dumnezeu în Vechiul Testament fac exact ceea ce făceau și fariseii, când invocau Legea împotriva Mântuitorului. „Scris este că”. Și ce le răspunde acestor farisei vechi și noi, îngrijorați pentru dreptatea Legii? Stați liniștiți, „n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5,17).

Numai că ce urmează cu Legea pare complet de-a-ndoaselea. Nu doar că Iisus nu scoate ochi, nu lapidează desfrânate, nu pune foc, nu excomunică pe nimeni, dar predica Lui este de felul: „Ați auzit că s-a spus, dar eu vă spun că…”. Ba chiar, într-unul din episoadele cu fariseii, merge până acolo încât afirmă că Moise le-a dat lege nu după voia lui Dumnezeu, ci după împietrirea lor: „Pentru învârtoşarea/ împietrirea inimii voastre, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19,8).

Atunci, cum zice Iisus că împlinește această Lege înfricoșătoare a Vechiului Testament, în care dreptatea lui Dumnezeu e la pachet cu împietrirea inimii?

Într-un singur fel, cel mai nobil posibil: luând-o asupra Lui, ca Unul care a dat-o. Din clipa când a pus pomul în Rai, și-a pregătit deja crucea, dar asta e aventura libertății, cu frumusețile și ororile ei.

A zis El, „blestemat va fi pământul pentru tine, Adame”? A luat asupra Lui și s-a făcut blestem (Galateni 3,13). A zis El, „în pământ te vei întoarce”? În pământ s-a întors până a treia zi. A zis femeii, „voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale”? A luat până și asupra Maicii Sale acest cuvânt.

Pentru că, într-adevăr, Legea nu se putea desființa, căci nu se putea desființa Cuvântul pe el însuși, Iisus s-a făcut ultimul ei blestemat.

Bravo, Pavele, care în contra gnosticilor care urmau să vie, ai salvat dreptatea Vechiului Testament, când ai scris în Galateni 3,10:  „Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Dar de o mie de ori bravo, Pavele, care în același loc ai adăugat imediat dezlegarea noastră: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem”.

Iisus a împlinit toată Legea, luând-o asupra Lui pentru fiecare dintre noi, făcându-se și blestem, și jertfă de ispășire a blestemului (Romani 3,25), și „sfârșitul Legii” (Romani 10,4). A primit și moartea, care era cea mai mare dreptate a Legii, a luat asupra Sa și Ierihonul, și Sodoma, și „ochi pentru ochi”, și listele de necurății, și toate omorurile rituale, și tot focul Templului, pe care turma piromană vrea azi să-l pună lumii din nou.

„Nici o osândă a Legii nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus” (Romani 8,1), pentru că „iubirea este împlinirea Legii” (13,10). De unde, așadar, își mai ia neofariseimea cutremurele și blestemele ei? Te rog, sfinte apostole, pune-o să copieze propozițiile din Romani de o mie de ori pe facebook, acolo unde justifică tragediile, și cataclismele, și suferințele prin dreptatea Legii și episoadele ei sângeroase din Vechiul Testament.

Și mai pune și ateimea, care face exact aceleași liste de nenorociri ca să-l combată pe Dumnezeul iubirii noastre, să copieze tot de o mie de ori propoziția din Matei 19,8: „Pentru împietrirea inimii voastre, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19,8). „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1,1-4).

Dacă mai există vreun foc care-i arde deopotrivă pe toți, acela e: „Dumnezeu este iubire”.

*

Dacă Dumnezeu este bun, de ce mai sunt cutremure, de ce mor copii sub dărâmături? Cu adevărat Dumnezeu este bun: știm care sunt faliile tectonice de risc, știm că un cutremur va veni, știm care sunt blocurile neconsolidate, știm și cui nu-i pasă de ele, știm cum trebuie să ne pregătim (echipe de salvare, planuri de urgență etc.), știm cine e incapabil, cine ne fură, cine ne minte, cine ne amână etc. Ce-ar mai trebui să facă Dumnezeu, să trăiască în locul nostru, în timp ce noi ne pozăm pisicile pe facebook? Să se ocupe de consolidări? Să voteze pentru noi? – dar ce scandal ar mai ieși să ni se ia alegerile noastre.

Dacă cineva are de cerut socoteală pentru copiii de sub dărâmături, și în general pentru toate complicitățile noastre vinovate, acela ar fi El.

Și totuși, așa proști cum suntem, ne-a luat asupra Sa pe fiecare în parte, ca să moară în toate cutremurele noastre până la sfârșitul lumii. Suntem împreună în povestea asta.

Altfel, Dumnezeu este o singură, mare cauză: a libertății noastre. Superbă cauză, invidiată și de îngeri, cum spuneam, așa cu toate frumusețile și ororile ei, cu toate crimele și pocăințele, cu geniul și țicneala lumii.