recenzii, note & alții despre mine

Părintele Constantin Necula, „Părintele meu Brendan, călătorul prin Adevăr”, în Tribuna, 28/11/2021:

Cartograf al căutării Insulei Paștelui ori Raiului în inima noastră, omul acesta care ne scrie pe noi cu hematia de har a inteligenței ieșită din zodia cusurgiei și ridicată la cerul înțelegerii omului de către om, prin Dumnezeu, te obligă la o adâncă metanie când îi citești paginile. Paterical și filocalic fără fi frivol în epatare teologică, exeget destins al Scripturii – pe care o știe și care îl cunoaște ca pe un ucenic al Său – și al modelelor literare ce vindecă inutilitatea noastră ca trecători prin viață, Părintele Ioan-Florin Florescu scrie cu prețul vieții. Inalienabil și destins din chingile teologiei de alcov instituțional, liber precum orice scoțian sănătos la minte, Preotul din Edinburgh – poștașul lui Dumnezeu în multe momente de uimire ale lumii, își construiește continuarea firească și așteptată de toți cititorii lui fideli a „Jurnalului scoțian”… Pentru cine îl știe „de la fața locului” cartea este mărturia simplității într-o lume teologică obturată de snobisme ieftine, de arivisme funcționărești și ieftiniri de sens. Strașnică lecție de libertate a gândirii.

Mircea Anghelescu, „Blogul și literatura” (în România literară, nr 37/2017, http://www.romlit.ro/blogul_i_literatura):

Jurnalul propune o lectură pasionantă despre ceea ce considerăm că este important pentru o viață în curs de a fi trăită într-o lume cuprinsă de o uriașă revoluție culturală și a mentalităților, cu consecințe nebănuite care acționează deja asupra noastră mult mai mult decât ne dăm seama. (…) Cartea este un fel de caleidoscop al amintirilor, al întâmplărilor cotidiene și al gândurilor acestui voluptuos al vieții, trăită cu intensitate deopotrivă în realitate și în spirit, care pregătește pe cititor să pătrundă treptat înțelesul aventurilor prezentate într-o ordine – nu mă îndoiesc – savant alcătuită.

Radu Ciobanu, „Un român „de pretutindeni” (în Actualitatea literară, nr 76/2017, http://actualitatea.eu/al76.pdf):

Nu frecventez bloguri deoarece apar atâtea reviste interesante și cărți, dintre care unele fundamentale, pentru care nu-mi va ajunge niciodată timpul să le străbat, încât consider că a-l mai risipi și „navigând” prin spații virtuale valoric incerte ar fi de-a dreptul un păcat. N-aș fi aflat probabil nici de existența acestei cărți dacă nu mi-ar fi dăruit-o un bun prieten, istoric și critic literar cu vechi state, care nu se pierde cu firea în fața unui blogger, oricât de expresiv și impetuos. De data asta însă, impresia sa a fost deosebită și nu l-a lăsat inima să nu mi-o comunice și mie. Îi mulțumesc și mărturisesc de la început că îi împărtășesc bucuria descoperirii unui scriitor purtător nu doar de talent, cultură și umor, ci și a unei conștiințe a cărei expresie produce tulburări prin sferele necultivate sau prea înalte.

Preot atipic, ziceam? Da, nu doar pentru că poartă blugi, ci pentru că, lipsit de obișnuita onctuozitate clericală, vorbește cu semenul firesc, știe să-l asculte și, cu reciprocitate, să-și mărturisească el însuși îndoielile și reflecțiile asupra propriei vocații.

Andrei Crăciun, „Scrisoare către Ioan-Florin Florescu” (în Suplimentul de cultură, nr. 590, 15 ianuarie 2018):

Am găsit în cartea dumneavoastră pagini de o frumusețe care – iertați-mi exagerarea – chiar ar putea salva lumea. Acea „o poveste pentru Ana, care m-a întrebat o dată cine e Vera și cum este o zi în paradis“ este literatură înaltă, cu atât mai mult cu cât totul este adevărat, iar dumneavoastră chiar ați ajuns în mijlocul raiului.

Inima mea s-a simțit foarte tristă, dar și foarte plină, citind despre scriitorul de ferpare care ați fost și despre pianul de pe muntele Ben Nevis. Am găsit, deci, în cartea dumneavoastră o melancolie gravă, dar încă îndurabilă, care mi-a făcut mult bine. Mi-a plăcut mult să citesc despre cuvintele care vă lipesc, acolo, tocmai în Scoția: lemne, vișine, mâță, busuioc, ogradă.

Am găsit în cartea dumneavoastră și această frază care mi-a lăsat ceva, ca o mângâiere sau poate că altfel, peste suflet. Aceas­tă frază, spuneam: „Așa era pe atunci, primele noastre iubiri ne puneau la masă și ne săturau mai întâi foamea“. E o frază care ajun­ge până la Esenin însuși, până la acel timp vechi, când tineri eram și altfel era totul. Nu știam că sunteți și poet, părinte. Dar iată că…

Părinte, mă mărturisesc din nou: am de multă vreme cu Dumnezeu o relație care nu mai e intermediată de preoți (nu voi dez­volta, însă, ideea la gazetă). Pot să mai precizez, totuși: cre­dința mi-a fost, nu o dată, spulberată de îndoieli, ba chiar am putut scrie cândva că am văzut locul lăsat liber în cer de Dumnezeu. Eram mai tânăr și altfel era totul, dar chiar și așa…

Am găsit la dumneavoastră ceea ce căutam (ceea ce căutăm toți?) de la un preot. Acea dragoste creștinească autentică, atât de rară la noi, acasă. Acea înțe­legere față de puterile omului pe pământ și, iertați-mă dacă vă greșesc, acea tandrețe față de aproapele, fie el țăranul din cea mai adâncă Moldovă, fie el copilul Emanuel care se întreba cum arată, totuși, oamenii americani, fie el un nepalez dintr-un restaurant nu departe de ocean, fie ea o japoneză care nu a văzut niciodată Japonia sau un acordor de piane sau un fermier al cărui tată și-a pierdut mințile și averea pentru o blondă din Glasgow.

Părinte, am mai găsit în cartea dumneavoastră puterea curajului de a spune adevărul, mai ales atunci când este incomod. Adevărul greu, dar tocmai de ace­ea însemnat, despre Biserica Ortodoxă Română și despre lumina de la Ierusalim și despre banii care au înlocuit omenia și despre păcatul trufiei.

Părinte, am cântat cu dumneavoastră și am simțit durerea acelui continent astăzi dispărut care a fost cândva acea cameră din Copou. Dar cel mai mult și mai mult m-au încântat acele cuvinte pe care le-a spus (sau poate că nu le-a spus) însuși Iisus Hristos, cuvinte pe care le-a dat mai departe Toma (Necredinciosul), dar care nu au fost socotite vrednice de ajunge până la noi în Scripturi (și ele tot au ajuns). Da, cel mai mult am a vă mul­țumi pentru ceva ce a spus (sau nu a spus) Iisus Hristos însuși. Pentru acest: Fiți trecători.

Aryna Creangă, „Pot să stau lângă Dumnezeu?” (în Opinia studențească, 30 mai 2017, http://www.opiniastudenteasca.ro/opinii/navigheaza-pe-o-pagina-de-carte/pot-sa-stau-linga-dumnezeu.html):

Jurnal scoțian e un fel de medicament pentru suflet, o carte cu pagini de pus pe răni deschise de îndoieli și un soi de că­lă­u­ză a celor care, departe de casă, poate nu și-au închipuit că mai există cineva asemeni lor, care caută prin cuvînt, fără să aștepte să fie căutat.

Jovi Ene, „.filmecărți”, 5 mai 2017, http://filme-carti.ro/carti/jurnal-scotian-de-ioan-florin-florescu-63677/:

Ce am descoperit la Ioan-Florin Florescu? Pe de o parte, așa cum ziceam și mai sus, un excepțional talent de povestitor, având o foarte bună observație a micilor evenimente, acțiuni și personaje pe care ți le oferă viața în fiecare zi … Pe de altă parte, ceea ce surprinde cu adevărat pe cei care nu-l cunosc și care sunt mai depărtați de instituția Bisericii, este felul în care părintele Florescu scrie despre ortodoxism, credință și religie. Cuvântarea acestuia, fie atunci când explică dogme sau fraze din Biblie, fie când povestește despre Paște sau Crăciun, traduceri ale textelor sfinte sau Grădina Ghetsimani, este una plină de prietenie, de bunăvoință, încercând și reușind să fie nepretențios și ușor de înțeles nu numai de preoți sau teologi, ci și de oamenii simpli, credincioși sau atei, apropiați sau depărtați de religia ortodoxă. Nu este de mirare că este citit cu plăcere de toată lumea…

Cristina Manole, „Călătorii” (în Observator cultural, 14 iulie 2017, https://www.observatorcultural.ro/articol/calatorii/):

Un om povestește ceea ce trăiește. File de jurnal, observații de privitor atent, dotat şi cu o ureche fină de ascultător al celor din preajmă, slujitor al lui Dumnezeu, printre altele (şi nu în ultimul rînd).

Am citit cu mare bucurie aceste mici proze cu tîlcul la urmă, unde, în puzderia de situații mai mult sau mai puțin ortodoxe, sîn implicați nu doar români și scoțieni, dar și numeroase creaturi ale lui Dumnezeu, cetățeni ai lumii ajunși pmeleagurile unde kilt-ul face diferența. (…) Realmente un bun scriitor acest Ioan‑Florin Florescu.

Dan C. Mihăilescu, în emisiunea „Cărțile lunii” (16 iunie 2017):

Ioan-Florin Florescu, Jurnal scoțian, descoperirea mea la Polirom… Un Jurnal scoțian al unui om cu factură umană deosebită, un om plăpând, un om duios, care știe ce înseamnă Dumnezeu, care este îngăduitor, care are o seninătate ușor încercănată, aș spune… Este un Jurnal de om care are și credință în Dumnezeu, a știut și ce înseamnă savanterie, filologie, universul academic, dar care știe să se plieze și pe realitățile de acolo.

Părintele Constantin Necula, în QMagazine, 6 iunie 2017, (http://www.qmagazine.ro/te-rog-mami-pot-sa-stau-langa-dumnezeu_342529.html):

Nici nu știu ce anume face cartea atât de frumoasă. Viața din ea, luciditatea Părintelui ori acrivia Cercetătorului, freamătul de fericire evanghelică? Pentru că fericit este cel ce caută dreptatea și o reașază înaintea oamenilor ca o icoană a libertății…  Icoane de oameni, momente de viață, exotism (nepalez, scoțian ori japonez), amestecat cu o frescă umană rănită, a lichelismului cu gust de aguridă, desprins din galeria populismului românesc – politic și bisericesc deopotrivă.

Iremediabil lucid, scriitorul propune un Letopiseț al românilor de aici și de pretutindeni, cu discreția omului care-și iubește slujirea și limba în care-și deconspiră iubirea. Răspunsul către lumea noastră a unui pelerin la porțile libertății însingurate.În volumul acesta am întâlnit omul, îndurerat și luminos, departe de Casă în pragul Acasei. De mult nu am citit o astfel de carte, sărutare de mână României.

Constantin Piștea, „Prin lupa amintirilor” (în Timpul, iulie 2017, http://www.revistatimpul.ro/view-article/3816):

Cu un talent incredibil de povestitor, care l-ar putea impune lesne ca scriitor, dar și cu un ochi foarte precis la chestiunile de substanță care merită transmise mai departe, preotul are darul de a suprapune echilibrul și cumpănirea creștine unei permanente deschideri la nou. Scoția este pentru el ca o carte pe care o citește cu entuziasm, ca un neobosit aventurier, trecut prin multe și dornic de și mai multe, convins că toate vin de la Dumnezeu pentru a-l desăvârși.

Cartea aceasta, construită din texte publicate inițial pe blog, este o formă de a reține, din fuga timpului și din multitudinea de preocupări, esența unei trăiri intense, adeseori pătimașe, mai ales când vine vorba de raportarea la țara pe care a părăsit-o. Este în această esență și nostalgia copilăriei, cu locurile și îndrăgostirile ei, precum și durerea pierderii unor prieteni.

Elvira Sorohan, „O vocație irosită pe blog” (în Convorbiri literare, noiembrie 2017, http://convorbiri-literare.ro/?p=8588):

Ioan Florin Florescu e un autor inteligent ce pare a fi un etern inadaptat, și ca loc și ca profesie. Steaua care îi arată drumul își schimbă temporar traiectoria. Steaua asta poate însemna un nerv al căutării noului, cheia de boltă a personalității lui, curiozitatea nemărturisită de a cunoaște o altă lume diferită de a noastră.

Varietatea subiectelor din Jurnal se concentrează într-un discurs despre o interesantă formulă de vagabondaj intelectual, eliberator pentru autor, odihnitor pentru cel ce citește mereu altceva ce confirmă una și aceeași esență. Fără să se fi lepădat de amintirile de acasă, ele îl urmăresc, iar Florescu le scrie. Depășise introvertirea din adolescență, face diferența între ce era atunci și ce este acum. Important e că, în acest florilegiu de texte, cu întinderi diferite, se reclamă nevoia momentului de a comunica, cum și cît e de văzut. În text și în subtext se pot citi domeniile de vocație.

Jurnal scoțian e cartea unei experiențe făcută mereu stăpînit de amintirea țării părăsite, cu dorul de a-și vorbi mereu limba în care s-a născut.

Viorica Stăvaru, „Cu gândul la țară” (Bookhub.ro, 11 iunie 2017, https://bookhub.ro/jurnal-scotian-de-ioan-florin-florescu/):

Textele din această carte au curgerea firească şi domoală a celui care le scrie: un om bun, inteligent, atent la nuanţe, răbdător cu semenii săi. Nimic din scorţoşenia sau morga de amvon, nimic din tezismul impregnat în discursurile pastorale. Memoria sa afectivă înregistrează şi decupează din mers tot felul de amintiri, momente, chipuri, frânturi de cuvinte. Poveşti succinte, dar miezoase şi tonice. Poveşti vii, care curg încoace şi încolo, purtându-te cu ele prin lume. Poveşti cu dor. Şi, intermitent, poveşti care dor. Când altcineva dă formă scriptică durerilor tale, se produce acel declic, acea defulare colectivă, solidară.

Pentru mine, cartea lui Ioan-Florin Florescu a fost realmente o întâlnire fericită. Am zăbovit îndelung între paginile ei, deşi textele se parcurg nesăţios. Pot fi citite oriunde se deschide pagina, dar simţi instinctiv că e bine să le însoţeşti ritmic. E un alt fel de „roman”, în care nonficţiunea îşi creează propriul personaj, aflat în permanentă mişcare.

Snejana Ung, „Un jurnal atipic” (în revista Orizont, august 2017, http://www.revistaorizont.ro/arhiva/august2017.pdf):

Privirea microscopică pare a fi unul din mecanismele de radiografiere a lumilor descrise în numeroasele texte ce alcătuiesc “jurnalul”.

Pendulând între prezent și trecut, între Scoția și România, Jurnalul scoțian trasează coordonatele unui dublu spațial și temporal.

Că e un bun scriitor, Ioan-Florin Florescu o dovedește prin maniera în care intercalează două imagini ale României: una austeră, iar alta candidă. Dacă situația politică e cea pe care se grefează imaginea negativă, revenirea la copilărie permite radiografierea unui spațiu plin de candoare. La nivel lingvistic, cele două imagini stau, o arată tocmai autorul, sub semnul aceluiași etimon: dolus, de unde dubletul durere – dor.

alții despre mine

L-am cunoscut pe Ioan-Florin Florescu, de mai multe ori în viețile lui multiple. Pe o altă planetă, când n-aș fi crezut în ruptul capului că va emigra – în noroaiele unui sat de lângă Iași, unde era preot-paroh, pe holurile celei mai faimoase edituri ieșene, unde era traducător și erudit specialist al Septuagintei, și acum câțiva ani, la Paris, în culisele unei instituții uscate, pe care o însuflețea miraculos, ca rezident, cu povești și nimicuri aduse din metrou sau de la restaurantul din Cartierul Latin, unde tocmai vorbise despre aramaică împreună cu băiatul copt care-l servea…

Cristina Hermeziu

Când or să mi se termine toate poveştile personale, când n-o să mai am niciun fel de „inspiraţie”, probabil că o să mă aşez la masă şi o să scriu simplu, fără să adaug, să interpretez sau să comentez ceva, un roman despre viaţa fratelui Padre… Am o mie de poveşti cu el, pe care – cu rare excepţii, deşi în ultima vreme nu ne-am văzut decât de două ori pe an – le spun aproape zilnic apropiaţilor mei. Dincolo de frăţia noastră, l-am considerat mereu un fel de samurai al creştinismului ortodox, alternând perioadele de luptă cu cele de zen…

Florin Lăzărescu

Splendid „Jurnalul scoțian” al Păr. Ioan-Florin Florescu, preot misionar în Scoția. Florescu a fost scriitor de ferpare, pădurar, preot de țară, traducător al Septuagintei, co-editor al Bibliei lui Milescu, redactor la Polirom, cercetător științific la Iași. (…) Cartea aceasta, suspendată stilistic undeva între Ilf și Petrov și Pateric, autoironică și comică, pe alocuri fantastică sau absurdă, dar constant duhovnicească, este o însăilare de povești cu tâlc dintre cele mai variate. Un crâșmar scoțian promite cina de Crăciun gratuită pentru Iisus și se prezintă un spaniol, Jesus. Se găsește un pian pe Ben Nevis și nu se știe cine l-a târât până acolo: candidați sunt mai mulți. Un irakian vorbitor de română asistă la slujba ortodoxă și pleacă încrezător că Dumnezeu se va îngriji și de el ca de păsările cerului. O tânără japoneză descoperă Japonia imaginară a românului care ar povesti orice ca să-și găsească un job, gătind supa miso despre care habar n-are. Un senator de diaspora scrie o scrisoare și primește un răspuns neașteptat. (…) Peste toată această umanitate pestriță, care respiră și speră zilnic de la Iași la Iona, Duhul lui Dumnezeu, căci “Dumnezeu e pretutindeni, ca un străin care umblă prin lume, cum umbla prin poveștile noastre, împreună cu Sfântul Petru, ca să vadă cum mai sunt oamenii. Dar despre drumurile lor am să scriu altă dată”. Abia aștept!

Adrian Papahagi

Ioan-Florin Florescu e unul dintre cei mai speciali oameni pe care i-am întâlnit. Singurul pe care nu l-am convins să se lase filmat. Și asta îl face și mai veritabil… Da, nu-mi vine să cred că spun asta! A fost ziarist, scriitor, învățător-în sensul biblic. Acum ștampilează și triază pachete pentru serviciile poștale scoțiene și păstorește Parohia Română din Edinburgh.

Irina Păcurariu

Cercetător activ și tenace, imaginativ și autoexigent… natură rebel-dilematică… spirit critic supradimensionat. Un bijutier solitar și obsedat de perfecțiune.

prof. dr. Eugen Munteanu

Un popă român din Scoția … te miri ce „teolog” blogăr de cine știe unde, care stă toată ziulica pe net și care mai poate fi și tocmit să vorbească de cine știe cine. … Punct.

Marius Ianuș

Părinte Ioan Florin, vă rog să schimbați citatul din mine cu următoarele: „Un stilist, ale cărui cuvinte curg în albii foarte bine definite cultural, dar exotice, neașteptate, inedite. Dar poate că senzația asta de insolit vine și din prospețimea gândurilor sale.”

Marius Ianuș

De fapt, vă rog să adăugați după celelalte două și următorul comentariu: „De fapt, am avut dreptate prima dată. Ba chiar aș mai adăuga: un prost. Un prost care îndrăznește să se ridice împotriva Părintelui Savatie, în apărarea capetelor de draci de la Haloween. Piei, satană!”

Marius Ianuș

Este un tip foarte dubios, după părerea mea. Eu îl știu de la Monitorul de Iași. Prin 90 era foarte băgat cu Simirad și cu alți șmecheri se învârtea. S-a dat la fund după ce a publicat la Monitorul niște liste cu securiști. Plus că era un bețiv și alte cele și nu înțeleg cum a ajuns popă.

comentariu pe blog de la un cititor anonim

Până la 31 de ani, părintele Florescu a avut deja vreme să treacă printr-o biografie de prozator american. A fost pădurar, a început succesiv studii universitare de silvicultură, psihologie şi informatică, a practicat jurnalistica la Braşov şi Iaşi, iar în 1998 a fost hirotonisit preot. (…) Părintele Florescu a regăsit o vocaţie pe care Biserica noastră a cam pierdut-o în jumătatea de secol reprezentată de regimul ateu comunist, şi anume vocaţia socială cu nenumăratele sale forme de manifestare.

 Liviu Antonesei

Omul nostru care, în urmă cu câţiva ani, era redactorul-şef al puternicului cotidian «Monitorul», a devenit azi preot de ţară. Parohie cu câteva sute de suflete, trei cătune… Câte o mică tragedie la fiecare trei case şi fostul redactor-şef devenit preot. Acolo, între faxuri şi şpalturi, era martorul zilnic al sutelor de tragedii; senzaţia că nu poţi interveni te poate duce la nebunie. Aici, are senzaţia clară că poate interveni legitim în toate tragediile lumii, rugându-se.

Mircea Nedelciu (1998)

Teologul care se numără astăzi printre coordonatorii proiectului Septuaginta lucra, la 18 ani, ca pădurar într-un canton forestier izolat. După Revoluția din decembrie, a fost atras de jurnalism. Apoi și-a descoperit vocația pentru studiile teologice. A fondat și condus două reviste teologice de succes [„Biserica și problemele vremii” și „Ideea creștină”], dar incomode pentru superiorii săi, ceea ce i-a adus și „exilul”, ca preot într-o parohie de țară.

Generația așteptată, „Cotidianul” (2005)

2 martie 2003. Rouen. Corectez Patericul cu părintele Florescu de la Polirom, prin e-mail. Avem deja peste treizeci de mesaje, dintre care mai multe de zece pagini. Florin e, probabil, singurul preot ortodox pe care-l cunosc înzestrat nu numai cu o temeinică şi variată cultură teologică, dar şi cu un bun-simţ vrednic de stima părinţilor deşertului. Confruntă frază cu frază, propune soluţii, mă ajută enorm. Uneori lucrează în editură, pe manuscris, până la căderea nopţii.

Cristian Bădiliță (Singurătatea păsării migratoare, Curtea Veche, 2007)

La începutul acestei săptămâni, părintele Ioan-Florin Florescu şi-a prezentat, la Iaşi, teza de doctorat „Literalism şi traducere liberă în tradiţia biblică românească”, una dintre puţinele lucrări pe această temă din România. Valoarea remarcabilă a cercetării a fost recunoscută de comisia de doctorat, autorul primind doar referate favorabile şi cea mai înaltă distincţie academică – Summa cum laude. În 2004 a fost desemnat de Editura Polirom să editeze cunoscuta serie Septuaginta, traducerea românească comentată, în mai multe volume, a vechii versiuni greceşti a Bibliei, proiect de prestigiu cultural şi ştiinţific realizat sub egida New Europe College din Bucureşti, condus de prof. Andrei Pleşu.

O analiză de excepție asupra traducerilor biblice românești, Ziarul Lumina, 30/ 07/ 2011

Circulă pe internet un schimb de scrisori dintre un parlamentar care reprezintă o parte a diasporei românilor şi un român plecat de acasă şi stabilit, cu toată familia, în Scoţia. La prima vedere îţi vine să spui că aşa ceva nu există, că şi scrisorile şi autorii lor sunt rodul unei ficţiuni care, desigur, exprimă o anumită  realitate,  tristă, dar ficţiune, totuşi. Ei bine, nu. Există şi parlamentarul, şi românul plecat de-acasă, şi scrisorile lor… Românul de pretutindeni care-i răspunde senatorului este preotul ortodox Ioan-Florin Florescu. (…) Scrisoarea preotului Florescu din Scoţia este aspră cu populismul şi demagogia celor care au inventat „ziua românilor de pretutindeni” din raţiuni politicianiste. (…) În Jurnalul scoţian, părintele Ioan-Florin Florescu îşi mărturiseşte cu talent, candori şi uimiri adolescentine şi cu molcom umor moldovenesc, experienţele de viaţă, ale lui, inclusiv ceea de şofer care livrează acasă mâncăruri indiene, şi ale comunităţii pe care o slujește.

Neculai Constantin Munteanu (Revista 22, 11/ 01/ 2012)

Deși scrisoarea e mai veche, e bine că e reluată. ‘Românul de pretutindeni’, domnul Ioan-Florin Florescu, este un intelectual de mare anvergură obligat să îşi caute norocul în alte părţi ale lumii. Păcat că pierdem astfel de oameni, deşi eu sînt convins că, oriunde ar fi, domnul Florescu va putea să-şi afirme calităţile sale. Succes, domnule Florescu!

Ioan T. Morar

Eu nici nu ştiu dacă există domnul Florin Florescu.

Senatorul Viorel Badea, Interviu, ziuanews.ro, 06/ 01/ 2012