omul descompus

Mântuitorul lumii plângând înaintea peșterii în care omul e mort și descompus de patru zile: „Iată omul”, iată ce-a ajuns, pare a ne spune, cu doar câteva zile mai înainte ca El însuși să ne fie arătat, dar într-un gest cu semnificații mântuitoare: „Iată Omul!”.

Omul s-a des-compus nu doar din chipul și asemănarea primite la facerea sa, se descompune pe zi ce trece din orice chip de umanitate cu care s-a compus vreodată. Se descompune nu doar din credință, ci și din încredințările sale de când lumea și pământul. Din evidențele cele mai elementare, precum acelea dacă e bărbat sau femeie, dacă e mamă sau părinte 1, dacă ucigașul e Cain sau Abel, sau dacă un război e un genocid sau o „operațiune” militară.

Descompus din istoria sa și recompus cu ideologii, descompus de țară, de familie, descompus ca „animal politic” și recompus ca insectă electorală. Descompus de realitate, pentru a fi recompus în peștera realității virtuale, descompus de prieteni, ca să fie recompus cu friends și followers. Descompus de înțelepciune și cunoaștere, ca să fie recompus cu „informații”. Plânsul Mântuitorului și chemarea „ieși afară!” nu sunt doar pentru Lazăr, ci, mai ales, pentru oamenii tuturor peșterilor vechi și noi, în care putrezesc descompuși.

Dacă e adevărat ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, că fiecare om e o „rațiune” a lui Dumnezeu, atunci omul s-a des-compus, mai întâi de toate, din acest gând al lui Dumnezeu pentru el. Și dacă nu devii ce-a gândit Dumnezeu despre tine, cum ai putea să mai fii altceva? Cum să ai pace cu tine și cu Dumnezeu? Neștiind unde să se caute, omul încearcă să fie acolo unde nu este gândul lui Dumnezeu despre el, și de aceea nu-și găsește nici pacea cu ființele din jur, nici odihna, nici bucuria în lucrurile sale. Vrea să-și scape sufletul, dar, pentru că o face prost, îl pierde în fiecare zi și, de aceea, e mereu nemulțumit, speriat, frustrat. Vrea să-și salveze „și case, şi fraţi, şi surori, şi mame, şi copii, şi ţarine”, dar, pentru că nu știe cum să trăiască cu ele, sfârșește într-un război cu toate. Ar fi de-ajuns să se cerceteze, „la ce s-o fi gândit Dumnezeu cu mine?”, și le-ar câștiga pe toate: „Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, dar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla”.

E adevărat, postul Paștilor s-a încheiat cu constatarea unei descompuneri, dar nu-l abandonează pe om în peșterile sale. Mai are încă o săptămână, a mântuirii împreună cu Cel care s-a compus Dumnezeu deplin și om deplin, ca noi să ne putem face „om întreg într-un Dumnezeu întreg”. Mai este încă timp. Mai este o miercuri, mai este o joi, mai este o vineri până la coborârea în iad.