Gheața și apele Bobotezei

Peste formalismul de gheață al vechii sinagogi, Mântuitorul lumii a venit „să arunce foc” (Luca 12,49), adică Duhul iubirii aproapelui, care-i lipsea. Și de fiecare dată când are ocazia face scrum „litera care ucide”, calcă sabatul, se lasă atins de femei impure, sfidează ritualurile, mănâncă cu păcătoșii, desființează blestemele Legii, învățându-ne să căutăm, în rugul literei, duhul viu al dogmelor Scripturii, dintre care cea mai mare (dar și cea mai grea) e „Dumnezeu este iubire”. Iubirea este împlinirea pe care Mântuitorul o aduce Legii vechi (Matei 5,17).

Dar ce iubire este aceea care numește „necurată” o femeie aflată la menstruație și o oprește să ia aghiazmă mare sau chiar să se împărtășească? De ce să fie aghiazma sau Sfintele Taine o problemă (un impediment) de fiziologie naturală, lasă că una a binecuvântatei fecundități maternale, iar nu de credință? (Ce păcat sau necurăție are orice „scurgere firească”, se întreba Sfântul Atanasie cel Mare, și, dacă tot are loc această discuție, poate e vremea să renunțăm în Moliftelnic, cine n-a renunțat deja, la odioasa formulare, din rugăciunea citită în ziua întâi mamei care a născut, „iartă pe cei care s-au atins de dânsa”, demnă doar de „basmele iudaice” denunțate de Sfântul Pavel în Epistola către Tit.)

Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul” (Tit 1,14-15). Ce paradox ca, nu dinspre rabini, ci dinspre unii preoți și episcopi să se întoarcă azi interpretarea Leviticului tocmai împotriva învățatului evreu pe care-l cinstim între sfinți ca „Apostolul neamurilor”. Dar nu i-aș suspecta pe toți de ignoranță duhovnicească, ci, măcar la unii, „care răzvrătesc case întregi”, cum spune tot Pavel în același context, e mai degrabă un calcul meschin de fidelizare a unei mase tradiționaliste, care să-i poarte spre recunoașterea publică urmărită.

Gheața vechii sinagogi se întinde până peste apele Bobotezei. Mântuitorul se lasă atins de femeia hemoragică, o vindecă și îi laudă credința, pentru care azi, în biserica unora, n-ar primi nici măcar aghiazmă.

12 thoughts on “Gheața și apele Bobotezei

  1. Delicatețea literaturii & claritatea teologică au dat o mică bijuterie de text.
    Oare când vor fi corectate/îndreptate Molitfelnicele ?

    • Nu doar Moliftelnicul, ci e nevoie de o revizuire competentă a tuturor textelor liturgice, întunecate din loc în loc de traduceri rămase în urma evoluției firești a limbii. De exemplu, zilele trecute găseam în Canonul pe glasul I de la Miezonoptică: „Ca aceea care ai putere întocmai, Treime mai presus de ființă” etc. Întocmai cu cine? întocmai cu ce? – asta aude omul la slujbă. Lasă că adverbul „întocmai” cere o comparație, dar aici nici măcar nu e „întocmai” de azi (în limba veche era „tocma”, cu sens de egal), ci „isorropos”, „în egală măsură”, o afirmație dogmatică esențială, persoanele Sfintei Treimi au putere distribuită egal, în aceeași măsură. Sau ce mai înseamnă „Dumnezeiască Începătorie”, expresie auzită de zeci de ori în cărțile de cult? – cine mai știe să o explice?

  2. Ce bine că scrieți!
    Dacă femeia a moștenit de la Eva ceva ce o oprește de la apropierea de cele sfinte și de la unirea cu Hristos prin împărtășanie, asta înseamnă inevitabil că Hristos n-a răscumpărat omul întreg de sub puterea legii. Că în Maica Domnului femeia nu „s-a înălțat în fața pomului vieții”, contrar minunatelor cuvinte ale lui Léon Bloy.

    Și ce bizar și oribil sens dă asta cuvintelor Sf. Pavel: „văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele”!

  3. E vremea de a lăsa multe așa zise rugăciuni și dezlegări din Molitfelnic care nu au nimic cu Duhul lui Hristos și nici în Duhul Bisericii Orthodoxe , Una, Sfânta Universală și Apostolică!!!
    Dacă ar citi ,cel puțin din curiozitate unele texte din Molitfelnic ateii sau in general necredincioșii au avea direct material de acuză direct de cât de mult știm noi să imităm Iubirea lui Iisus Hristos!!!
    Sunt blesteme și dezlegări care mai repede ne leagă de cel rău,iar nu ne dezleagă și în tot cazul nu ne leagă de Dumnezeu!

  4. “… e nevoie de o revizuire competentă a tuturor textelor liturgice”, spuneți, părinte. Amin-amin ! Dar cine și de ce nu… ?

  5. Prin faptul că L-a purtat în pântecele Ei pe Hristos,Maica Domnului a sfințit feminitatea tuturor fiicelor Noii Eve !

  6. Vă mulțumesc pentru că nu mă uitați! Citesc cu mare plăcere toate scrierile dumneavoastră

  7. Dacă totuși femeia e curată în acea perioadă, de ce nu i se poate administra Taina Căsătoriei, ca alt ex.?

  8. Sunt de acord cu pledoaria sfintiei voastre întru înnoirea textelor liturgice (daca am înteles bine). Ce ma deranjeaza este prima propozitie, cea cu “formalismul de gheata” al vechii sinagogi si cu duhul care-i va fi lipsit, cel al iubirii aproapelui. Asa sa fie oare?

Lăsați un comentariu