O greșeală de corectat în Biblia ortodoxă și în cărțile de cult: „Lumină spre descoperirea neamurilor”

Am zis că nu mai scriu duminica, dar fac o excepție pentru o observație la cald, ca să spun așa. Am ascultat, la greci, Evanghelia zilei și (prin comparație cu textul românesc) am avut, încă o dată, revelația unei greșeli supărătoare care persistă în traducerea ortodoxă a Bibliei (și nu numai în cea ortodoxă, dar pe mine asta mă interesează). E vorba de versetul Luca 2,32, din celebrul pasaj al Dreptului Simeon, „Acum liberează”, care se cântă și la vecernie.

În ediția sinodală (inclusiv în ediția 2011 a Sfintei Evanghelii), versetul de care vorbesc e redat astfel: „Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel.” Traducerea corectă este însă aceasta: „Lumină a neamurilor spre descoperire / revelație și [spre] slavă poporului tău, Israel” (am pus al doilea ‘spre’ în paranteze, pentru că nu apare în original, dar este subînțeles). ‘Revelație’ e mai exact, dar dacă pare prea neologistic, se poate traduce și prin ‘descoperire’: „Lumină a neamurilor spre descoperire și [spre] slavă…”

Diferența nu e chiar de ici, de colo. Versiunea greșită, „lumină spre descoperirea neamurilor”, lasă impresia că neamurile sunt cele descoperite: „descoperirea neamurilor”. Un non-sens (întrebați un simplu credincios ce înțelege din această sintagmă). În fapt, obiectul posedat este „Lumina”: „Lumină a neamurilor.” Pentru ce această Lumină? „Spre revelație” – acesta este termenul exact (apocalipsis, ‘revelație’, de unde și numele cărții Apocalipsa). Lumina (Hristos) aduce neamurilor revelația, iar poporului Israel aduce slavă. De aceea și în ultima parte a versetului trebuie subînțeleasă prepoziția ‘spre’.

Greșeala e evidentă pentru oricine cunoaște puțină greacă veche. În ediția Nestle-Aland, versetul are o formă unică, fără variante care să intereseze discuția noastră: s eis apokalypsin ethnōn kai doxan laou sou Israēl (– îmi cer scuze, wordpress-ul nu-mi ia caracterele mele grecești).

Versiunea corectă este confirmată și de interpretarea patristică. La Sfântul Chiril al Alexandriei, de pildă, versetul e tâlcuit astfel: „Hristos se face lumină a neamurilor, spre revelație, dar și spre slava lui Israel” (Comentariu la Luca, Omilia 4; dau traducerea după Ancient Christian Commentary on Scripture, pentru că nu am la îndemână un text original). Evident, tâlcuirea e susținută și de paralele biblice, de pildă, foarte limpede, la Apocalipsa 21,23-24: „Cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul. Şi neamurile vor umbla în lumina ei…”

Spre surprinderea mea, greșeala de mai sus este veche și persistentă în tradiția Bibliei românești. Este însă drept că genitivul din secvența apokalypsin ethnōn (‘descoperire a neamurilor’) poate fi înșelător.  Noul Testament de la Bălgrad (1648) are aici: „ Lumină întru arătare limbilor și slavă oamenilor tăi, izrailiteanilor”. De remarcat, totuși, substantivul „arătare”, nearticulat; sintagma „arătare limbilor” este însă obscură. În schimb, Biblia de la 1688 introduce versiunea greșită, care, cu mici modificări, se va impune până astăzi: „Lumină întru descoperirea limbilor și slavă norodului tău, Israil.” Versiunea Anania corectează prea puțin greșeala: „Lumină spre descoperire neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” Cornilescu a fost pe-aproape: „lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău, Israel” (probabil după o versiunea franceză), dar „să lumineze” e totuși altceva decât ‘revelație’, ‘descoperire’.

În fine, dintre traducerile în alte limbi, foarte exactă am găsit versiunea ESV (English Standard Version): „a light for revelation to the Gentiles, and for glory to thy people Israel”, preluată și de editorii ACCS.

La o scurtă ochire pe site-urile ortodoxe, inclusiv cele oficiale, am constatat că toată lumea citează versetul după versiunea sinodală în uz. Pe doxologia.ro însă, există o predică (nesemnată) în care versetul e tâlcuit corect: „Lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeieşti cele neştiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil.” Probabil, un insert patristic.

Greșeala ar trebui îndreptată în edițiile viitoare ale Bibliei, dar și în cărțile de cult. Troparul „Acum liberează” este o cântare frecventă în Biserică și nu se cade să aducem lui Dumnezeu, câtuși de puțin, o slăvire agramată.

44 thoughts on “O greșeală de corectat în Biblia ortodoxă și în cărțile de cult: „Lumină spre descoperirea neamurilor”

  1. Pai daca s-ar fi delimitat de la bun inceput in traducere “descoperire” de “a” (“..lumina spre descoperire a neamurilor..”), nu ar mai fi fost diferenta de nuanta; ori poate traducerile le-au alaturat din greseala.

    • Nu le-au alăturat din greșeală. În Biblia de la 1688 „ea” e o singură slovă chirilică, iati (b cu cruce 🙂 ). Dar nici așa, despărțit, nu e corect. În limba română nu spunem „carte spre citire a elevului”, ci „carte a elevului, spre citire”. Asta e situația din text.

  2. In ngr, “φως, σε φωτισμό των εθνών”, in sensul Cornilescu, “lumina care sa lumineze neamurile”. Se vede in aceasta varianta nevoia de limpezire atat prin virgula de dupa “φως” cat mai ales inlocuirea lui “αποκάλυψιν εθνών” cu “φωτισμό των εθνών”, care este mai saraca dar mai clara.

  3. Ioan Cosma multumesc din INIMA,pentru cuvant!Mi-am nelamurit o neantelegere mai veche!Multumiri GAZDEI pentru superbul articol!..Astazi,aici,a fost o alta zi superba!

  4. În legătură cu acest extraordinar text biblic, dacă tot ați deschis subiectul, am observat că în practica liturgică, mai ales pe la slujbe în sobor, a devenit o obișnuință în a se modifica finalul, astfel încât „slava poporului Israel” a devenit „poporul binecredincios”. Or, aici avem de-a face nu numai cu o lipsă de respect față de cuvântul revelat, ci și o gravă carență în materie de teologie, pentru că, în fond, poporul Israel este „typos” al noului Israel, adică Biserica.

  5. AhA,Tine de ,,metrica,, si n-au gasit un standard sa o incadreze?!Metrica,zic! :).. Oricum la oamenii simpli (implicit subsemnata) imi suna ca face o lauda poporului Israele..

  6. Eu cred că asta arată conservatorismul Bisericii, teama de a face schimbări. Cred că toți noii traducători au văzut greșeala dar s-au ferit (temut) să modifice o sintagmă deja intrată în uz și foarte cunoscută de popor. Poate ar trebui să ne gândim, plecând de aici, că inovația este, uneori, o reîntoarcere la un adevăr primar.

  7. Reblogged this on Vaisamar and commented:
    Deși nu privește decât tangențial versiunea Cornilescu, preiau postarea.
    Oare pe când vom putea citi o Biblie sinodală revizuită în mod temeinic? Unele greșeli sunt moștenire veche de aproape un secol.

  8. Este prima oara cand aud ca cineva ar putea intelege ca neamurile ar fi cele descoperite si ca “spre descoperirea” nu inseamna in mod evident spre revelarea neamurilor. Ati putea face un “studiu” despre ce inteleg credinciosii din acest cuvant, insa nu cred ca ipoteza dumneavoastra se va confirma.
    Iar “spre descoperirea” suna si mult mai frumos decat “spre revelarea”.

    • „ “spre descoperirea” suna si mult mai frumos„
      Sună mai frumos, dar e greșit. Se poate găsi ceva și frumos, și corect gramatical.
      „Studii” de care vorbiți am făcut adesea în parohie, și rezultatul lor e foarte trist. De exemplu, vă întreb pe dvs. Da’ fiți sincer, nu dați pe gugăl. Cred că ați auzit / ați spus de o mie de ori, la acatiste, în rugăciuni, „Maica Domnului, năstrapă de aur”. Ce înseamnă „năstrapă”?

      • Vroiam să spun că, nouă, celor care cunoaștem Scriptura cât de cât și ne folosim de versetele ei frecvent, unele traduceri neclare sau greșite nu ne mai atrag atenția, nu ne mai deranjează, pentru că le știm explicațiile. Însă cei mai tineri, sau cei care citesc Biblia pentru prima dată, sau cei care intră la o slujbă în biserică, au probleme să înțeleagă un text greșit / neclar. Or primul scop al Scripturii este nu cel estetic. De asta atrag atenția asupra unor greșeli, nu că vreau să arăt ce deștept sînt 🙂 . Pentru mine, un indicator foarte bun sunt întrebările copiilor de 12, 13, 15 ani sau mai mari, care citesc Evangheliile pentru prima dată.

        • Aveti perfecta dreptate, nu m-am gandit niciodata sa afirm contrariul si orice initiativa de a descoperi (sau a revela, cum vreti) sensul autentic al cuvintelor este demna de lauda (va inivit la biserica manastirii Stavropoleos din Bucuresti pentru a vedea roadele unui astfel de demers sustinut), dar nu cred ca acest “spre descoperirea neamurilor” trebuie modificat cu scopul de a fi lamurit.
          Iar cu “năstrapă” aveti iarasi dreptate, am crezut intotdeauna ca inseamna potir, dar nu pot fi sigura. Insa limba acatistelor (ca si profunzimea lor teologica) nu poate fi comparata cu imnografia liturgica sau cu textul Scripturii – si poate nici nu merita aceeasi atentie.

          • Dacă nu v-ați uitat în dicționar, bravo, sunteți printre cei 0,1 % care ați răspuns corect ! Nu era vorba de o comparație (deși limba imnografiei liturgice se trage în mare măsură din textul Scripturii și merită toată atenția!!), deci nu de comparat era vorba, ci de faptul că în traducerea Scripturii se regăsesc forme neclare sau agramate. Pentru că (mai dădeam cuiva acest exemplu), nu spunem „carte spre citirea elevilor”, ci „carte a elevilor, spre citire”. „Citirea elevilor” e la fel de corect ca „descoperirea neamurilor”..

          • Mie ,,nastrapa,, imi suna ca un ceva,un vas in care tii ceva,da si care acopera ceva!deci ceva ce pastreaza ,dar si acopera in acelasi timp!

    • @ AM:Da,intradevar,suna mai bine si mai ROMANESTE! Au mai facut si altii “modificari” si…modernizari…la Sfanta BIBLIE,ca doar este la moda…Nicolae Cornescu a trecut la…evanghelisti,daca nu stiati,iar biblia a tradus-o in “spiritul” evanghelic…Umbla ecumenismul cu…covrigi in coada,ca a sosit Timpul cel din urma,timpul cernerii…

      • Cine este „Nicolae Cornescu” ?! poate Nicolae Corneanu, mitropolitul. Și ce e cu aiureala asta, că „a trecut la evangheliști” ? E în continuare ierarh ortodox. Și nu a a tradus nici o Biblie. Și nici nu sună „mai românește”, pentru că mai întâi nu sună corect românește.
        În concluzie, „dacă nu știați”, nu știți ce vorbiți.

  9. mai sunt si alte greseli; spre exemplu “Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintiind pentru mine”. Eu nu inteleg aici cine minte….

    • Mint cei care „vă vor ocărî”. Da, este și acesta un exemplu de text confuz, dar aici originalul este un picuț mai greu și are variante ușor diferite.
      O traducere mai clară ar putea fi asta: “Fericiți veți fi când, pentru Mine, veți suferi ocări și veți fi prigoniți, și cei ce mint vor zice tot felul de cuvinte rele împotriva voastră.”
      O variantă: “Fericiți veți fi când veți suferi ocări și veți fi prigoniți și [când] cei ce mint în privința Mea vor zice tot felul de cuvinte rele împotriva voastră.”
      Problema e cum interpretăm topica lui „pentru Mine”.

      • “mintiind pentru mine” – despre prigonitori … care din ura pentru Hristos, depun marturie mincinoasa impotriva crestinilor. Nu e numai “cuvant rau” ci si mincinos.

    • M-am uitat in versiunea NGR si am remarcat ca verbele sunt la prezent si nu la viitor (la fel ca si in arheia) iar despre mintire se scrie”λέγοντας ψέματα, εξαιτίας μου”, ceea ce este destul de limpede, “spunand minciuni, din cauza mea”. Urmand topica virgulelor si concordanta timpurilor din versiunea NGR precum si alegerile semantice ale versiunii sinodale, fericirea a IX-a ar suna: “Fericiti sunteti, cand va ocarasc, si va prigonesc, si zic tot cuvantul rau impotriva voastra, spunand minciuni, din cauza mea”.

      • Da, sunt la prezent, aveți dreptate. Am tradus din reflex cu viitorul, pentru că așa e în Biblia sinodală. Varianta dvs e mai bună, cu mențiunea că nu-mi place cum sună acest „din cauza Mea”. Ca și cum Hristos ar fi cauza minciunii. Dar varianta propuăs de dvs e foarte exactă.

        • “εξαιτίας μου” inseamna literal “din cauza mea” (η αιτία = cauza; exista si in romana cuvantul etio-logie = studiu asupra cauzelor lucrurilor).

          Ceva mai intersanta mi se pare fortarea verbelor la viitor in editia sinodala, nu fara noima considerand intreg capitolul 5, si anume:

          – De remarcat ca primele opt fericiri sunt la persoana a III-a plural, iar fericirea a noua, si singura, este la persoana a II-a plural.
          (Paranteza mai mare: este cumva o chestiune de tact omiletic din partea Mantuitorului, deoarece incepe cu cei din spatele multimii, adica femeile (cei saraci cu duhul si cei ce plang) si copiii (cei blanzi), apoi continua cu cei de la mijloc unde trebuie sa fi fost asezati atat zilotii razvratiti cat si carturarii vremii si, in final, ajunge la cei care erau chiar langa El, apostolii, carora le vorbeste direct ca vor avea soarta profetilor, promitandu-le insa fericirea)

          – Cele zece porunci din a doua carte a lui Moise (Iesirea 20,3-17) sunt traduse la imperativ insa in original sunt la viitor deoarece era vorba de un legamant, un contract, in care partile se angajau ca vor respecta in reciprocitate anumite clauze. Dumnezeu, pe de o parte, il scoate pe Israel din pamantul Egiptului si din casa robiei (la trecut, Dumnezeu si-a indeplinit deja clauzele), iar Israel, in reciprocitate, va respecta anumite porunci: nu va avea alti dumnezei, nu va ucide, nu va fura etc. Pe scurt, contractul era de forma: “Eu, Dumnezeu te-am scos din robie iar tu nu vei face urmatoarele lucrari (…)”.

          – Revenind, alegerea formei de viitor, arata ca fericirea este o promisiune a lui Dumnezeu in genul celei vetero-testamentare, asta cu atat mai mult cu cat tot capitolul cinci din Matei este o reluare innoitoare a sase porunci din legea iudaica. De altfel, fericirile fac parte din prima predica propriu-zisa a Mantuitorului Iisus si era firesc sa contina si promisiuni pe langa recapitularea poruncilor de pana la El si innoirea acestora in Hristos.

          Concluzionand,
          fericirea a IX-a este la plural deoarece este singura care se adreseaza propriu-zis apostolilor, imediat dupa pescuirea minunata, si cu care face un fel de contract in genul celui dintre Dumnezeu si Israel: voi, apostolii, veti fii prigoniti precum profetii de dinaintea voastra iar Eu, Dumnezeu, va voi da fericirea vesnica. Apostolii erau oameni destul de simpli si probabil ca era nevoie la inceput de o pedagogie contractuala in care erau mentionate promisiuni aproape comerciale.

  10. Eu am inteles de la inceput ce vrea sa spuna textul: „lumina, spre descoperirea neamurilor”. Niciodata nu am inteles ca ”neamurile sunt descoperite”, ci ca ”lumina li se descopera lor”. Mie imi place cum suna textul asa. E mai arhaic, dar cred ca mai muzical.
    Mai sunt si alte exemple de traduceri mai noi, care nu suna bine si care nu imi plac: de exemplu, la psalmul 50, mie imi place cum se zice: ”ca sa te indreptezi intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu”, nu imi place traducerea:”ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale…”. Suna aiurea, ca si cum Dumnezeu ar fi vinovat si vrea sa se indreptateasca. Se indreptateste doar cel care este vinovat de ceva.

    • „ E mai arhaic,”
      Nu e vorba de arhaic, e pur și simplu greșit GRAMATICAL. Tot dau același exemplu și văd că nu este înțeles: nu spunem, în limba română, „carte spre citirea elevilor”, ci „carte a elevilor, spre citire”. „Citirea elevilor” e totuna cu „descoperirea neamurilor”. Credeți că un adolescent care citește Evanghelia pentru prima dată o citește cu ochii dvs?
      De altfel, explicația pe care o dați sintagmei, pe care spuneți că ați înțeles-o, ”lumina li se descopera lor”, nu este nici aceasta completă 🙂 . Versetul vrea să spună că Lumina (Hristos) le descoperă neamurilor revelația, și anume „cunoștința mântuirii prin iertarea păcatelor” (cum spune tot Luca, puțin mai sus, la 1,77).
      Sunt încăpățânat, mai ales când e vorba de Scriptură. Pătimaș, cum a zis cineva.

  11. Eu înţeleg aşa: neamurile sunt în mine şi mi-a fost dăruită lumina sfinţeniei,ca să le pot descoperi, ele fiind acoperite de întunericul patimilor mele.

  12. Dacă ne uitam și la textul de la Isaia 49,6 și acolo avem,, spre a fi lumină popoarelor “. Prin urmare corecția ar fi binevenita. Ce sa mai vorbim de ultimul verset din ps 2, sau de,, micsoratu -l -ai pe el cu puțin față de îngeri ” și alte muuuulte versete…

  13. Florin, cîteva observaţii:
    1. Că “twn ethnwn” este obiectul, şi nu subiectul lui “apokalypsin”, asta este evident. Hristos, Lumina, Se face descoperire/revelaţie pentru neamuri. Alături de @Andreea, nu văd însă care ar fi problema traducerii prin “descoperirea neamurilor”: nu cred că înţelege cineva altfel “neamurilor” decît ca pe un “genitiv obiectiv”, fapt lingvistic înregistrat şi acceptat ca atare de gramatici, inclusiv de gramatica limbii române. Ambiguitatea presupusă de acest genitiv (adică dacă e “obiectiv” sau “subiectiv”) se rezolvă printr-o raportare de bun simţ la context: trebuie să fie cineva rău intenţionat sau orb să creadă, fie şi pentru o clipă, că neamurile sînt cele care descoperă, şi nu cele către care li se descoperă. Într-o sintagmă precum “plata lucrătorilor”, este limpede că nu lucrătorii sînt cei care efectuează plata, ci sînt cei către care se face plata. Exemple găseşti în “Gramatica Academiei” cu duiumul. Prin urmare, nu cred că este corect să spui că “descoperirea neamurilor” este “GRAMATICAL greşit”.
    2. Într-adevăr, citatul din Sf. Chiril este relevant, în acelaşi sens: anume că Hristos este Cel Care Se descoperă neamurilor. Totuşi, încă o dată, se vede că recursul la texte, dacă se face prin intermediar, poate fi înşelător. Traducerea pe care ai folosit-o [„Hristos se face lumină a neamurilor, spre revelație, dar și spre slava lui Israel”] este ea însăşi greşită, interpretînd mai mult decît zice textul Sf. Chiril. Textul grecesc e aşa: “Gegone toinyn fws eis apokalypsin ethnwn ho Hristos, alla kai eis doxan tou Israel.” Deci, “Hristos S-a făcut, aşadar, Lumină spre descoperirea popoarelor, dar şi spre slava lui Israel.”
    3. Trecînd la nivelul mai general al discuţiei, sînt întru totul de acord cu îmbunătăţirea textelor (vechi), dar resping orice formă de aggiornamento lingvistic. Cred că există un limbaj bisericesc canonizat (“canonizat” în sens răsăritean, nu în sens juridic, apusean), care, odată îndătinat şi primit ca atare în spaţiul eclezial, nu are sens să fie schimbat decît în momentul în care devine cu adevărat neinteligibil. Dar ce înseamnă “neinteligibil”? Cui îi este o formulă neinteligibilă? Dacă vorbim de cei care frecventează textele respective, fie şi doar prin auz, dacă vorbim de o frecventare “cuvîntătoare”, adică acea frecventare în care îţi pui întrebarea: “oare ce înseamnă asta? Ia să întreb…”, atunci vom ajunge să spunem că există un jargon, sociolect sau cum vei vrea să-l numim, accesibil tuturor (dar absolut tuturor) celor care se interesează în chip binevoitor de acel jargon. Dacă eu mă duc la medic şi mă diagnostichează într-un limbaj de stă mîţa-n coadă şi nu pricep nimic, medicul îmi va explica şi “pre limba mea” cum stau lucrurile, dar în veac n-o să-şi schimbe el jargonul medical, doar fiindcă sînt unii din afară (sau chiar dinăuntru) care nu-l pricep, fiindcă nu se interesează de el mai îndeaproape. La fel şi cu avocaţii, la fel şi cu jurnaliştii sportivi, la fel şi cu nea mecanicu’ de la piese auto. Ba acesta din urmă îţi va spune şi sfătos cum stau lucrurile, dom’ profesor care nu ştii ce-i acela verbul cutare sau cutare! [By the way, verbe pe care dicţionarele n-au apucat să le înregistreze]. Prin urmare, dacă o expresie este relativ obscură unui neiniţiat, asta nu înseamnă că trebuie numaidecît înlocuită. Dacă ne uităm doar la Pavel, în epistole, vedem o mie şi una de obscurităţi în limba greacă, mai ales atunci cînd e vorba de realităţi teologice. Acestea din urmă (realităţile teologice) sînt oricum — o spun toţi Părinţii, la unison — cu neputinţă de cuprins în cuvinte, iar forma lingvistică cea mai apropiată de aceste realităţi este zona poetică. În acest sens, “năstrapă de aur” este la fel de neinteligibilă cît sînt de neinteligibile oricare din expresiile poetice ale unor mari creatori de limbă literară (îi pomenesc doar pe Stănescu, Sorescu şi Cărtărescu, ca să fiu înţeles la ce mă refer). Un Acatist este prin excelenţă un text poetic, nu este o descriere ştiinţifică. Şi, chiar dacă ar fi ştiinţifică, ar ţine de ştiinţificitatea teologiei. Or, ca orice ştiinţă, există un limbaj propriu ei, cel pe care l-au folosit veacuri de-a rînduri Părinţii Bisericii. Să ne înţelegem: şi aceştia au venit cu expresii şi termeni noi, dar nu-mi amintesc să fi înlocuit expresii fundamentale, îndătinate, moştenite de la predecesori, doar pentru că limba vulgului din vremea lor n-ar fi priceput mare lucru din ele. Dacă luăm doar Cuvîntările Sf. Grigorie Teologul, vedem clar că ele conţin sute şi mii de expresii “obscure”, în tot cazul anevoie de înţeles celor neiniţiaţi. Şi, totuşi, acele Cuvîntări au fost rostite de la amvonul Bisericii Sf. Irina din Constantinopol, în faţa unor credincioşi ca vai de ei, ba şi speriaţi, pe deasupra, de agresivitatea fără precedent a pnevmatomahilor [pentru cine nu ştie ce-i aia “pnevmatomah” sau “năstrapă”, există dexonline].

  14. biserica din Constantinopol se numea “Anastasia”,unde Sfantul G rigorie Teologul a rostit “cele cinci cuvantari teologice”

Leave a reply to Ioan Cosma Cancel reply